Armata dacilor – o forță de temut

by Viața militară a dacilor prezintă câteva caracteristici ce trebuie relevate. În primul rând faptul că fiind un popor sedentar, nu nomad, ei pornesc la război numai cu armata lor, nu cu întreg neamul – femei, copii, bătrâni- așa cum fac germanicii sau iranienii din bazinul dunărean, care-și iau cu […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Viața militară a dacilor prezintă câteva caracteristici ce trebuie relevate. În primul rând faptul că fiind un popor sedentar, nu nomad, ei pornesc la război numai cu armata lor, nu cu întreg neamul – femei, copii, bătrâni- așa cum fac germanicii sau iranienii din bazinul dunărean, care-și iau cu ei în expidiție și familie și bogății. Un al doilea fapt este disprețul pentru moarte. Crezând potrivit religiei lor că sufletul este nemuritor, considerând deci moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca un început, și anume o viață nouă, alături de Zalmoxis, dacii luptă cu un avânt și un curaj extraordinar. Sinuciderile în război, atunci când înfrângerea este inevitabilă, sunt un fapt obișnuit. Dovadă sunt regele Dapyx care lupta contra lui Crassus (28 î. Hr.) și Decebal împreună cu sfetnicii săi, în al doilea război cu Traian.

Decebal

Decebal

Încă din vremea lui Tucidide, geții(dacii) sunt cunoscuți drept buni călăreți. Ei trag cu arcul din fugă, tehnică preluată de la sciți. Triburile din partea de șes, de stepă (“pustia” geților din Bugeac, de care ne vorbește Strabon, așa trebuie înțeleasă, ca stepă) aveau în special cavaleri, în timp ce în părțile muntoase predomină pedestrimea. Pe columna lui Traian, dacii sunt înfățișați luptând de obicei pe jos. Ei au o armă specifică -o sabie încovoiată – și un scut rotund. Unii poartă și spadă -lungă și dreaptă-, sau sabie scurtă, cu două tăișuri, asemenea celei romane. Sunt prezente și lăncile, sulițele, prăștii pentru aruncat pietre sau plumb. În sfârșit, unii sunt reprezentați cu topoare măciuci, ciomege, într-un cuvânt arme țărănești, așa cum vom întâlni și la români peste mai bine de un mileniu.

Daci in lupta

Daci in lupta

Drapelul dacilor (dracon) era în formă de balaur, având cap de lup, cu gura deschisă, din metal – probabil aramă sau bronz – și un trup ondulat, ca al șarpelui când umblă. Se pare că aerul, mai ales când era vânt, pătrunzând în gura capului de lup, făcea să se audă un șuierat care trebuia să-i mobilizeze pe daci și să îi înspăimânte pe inamici. Dacii cunoșteau de asemena și berbecele pentru dărâmarea zidurilor și porților dușmane, precum și un fel de baliste, pentru azvârlirea de la distanță a sulițelor și a pietrelor mari. Mai ales când au început luptele cu oștile Romei, dacii și -ai îmbogățit armamentul și și-au perfecționat întăriturile. Una din condițiile păcii încheiate între Domițian și Decebal era tocmai procurarea de către imperiu a inginerilor și meșterilor de care avea nevoie regele dac.

Draco, drapelul dacilor

Draco, drapelul dacilor

Numărul oștenilor a variat, după cum fluctua întinderea și puterea statului. În timpul lui Burebista, Strabo ne spune că armata se ridica la 200.000 de oameni, posibil să fie o exagerare, dar oricum cu siguranță dacii aveau o oaste numeroasă, oricum mai mai mare decât cele obișnuite din acea vreme, adică 20-30.000 de luptători. Mai târziu, când statul se fragmentează în patru apoi cinci părți, armata număra, conform aceluiași autor, aproximativ 40.000. În timpul lui Decebal, numărul trebuie să fi crescut considerabil. Conform scriitorului Ioanes Lydus, care preia informația din Getica lui Criton, prizonierii luați de Traian erau în număr de 50.000. Aceste cifre pot fi reale deoarece dacii erau un popor numeros.

bComati_dacians_romanian_government_picture

În ceea ce privește fortificațiile, ele erau de două feluri, după natura locului. La șes apărarea se făcea prin valuri de pământ, palisade din lemn și șanțuri. În regiunea muntoasă, fortificațiile erau din piatră și aveau proporții impunătoare. Ruinele de la Grădiștea Muncelului, Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Ocnița, Bâtca etc. stau mărturie. Ziduri puternice, din blocuri mari de piatră- blocuri asamblate și întărite cu bârne de lemn într-un sistem propiu de construcție, denumit de specialiști murus dacicus (zid dacic) sau opus dacicum (construcție dacică)-, platforme de observare succesive, turnuri de apărare care acoperă câte un munte întreg, toate acestea ne arată elocvent nivelul la care ajunsese arta militară a dacilor. Fortificațiile din munți nu sunt cu nimic mai prejos decât cele similare ale grecilor din epoca veche sau cele romane. Ele arată o concepție militară superioară și mijloace de execuție remarcabile.

Blidaru

Blidaru

SURSE

  1. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971
  2. http://www.istorie-pe-scurt.ro/armata-dacilor-o-forta-de-temut/
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro