Arhiva Omenirii ascunsă în Muntele Godeanu

by Muntele Godeanu este un loc unde se afla ascunse multe tezaure vechi de mii de ani. Aceste tezaure erau cunoscute de catre initiatii daci, care aveau misiunea de a pastra taina lor pana cand oamenii vor ajunge la un moment de intelepciune incat sa le poata cunoaste si folosi. Aceste […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Muntele Godeanu este un loc unde se afla ascunse multe tezaure vechi de mii de ani. Aceste tezaure erau cunoscute de catre initiatii daci, care aveau misiunea de a pastra taina lor pana cand oamenii vor ajunge la un moment de intelepciune incat sa le poata cunoaste si folosi.

Aceste tezaure au rolul de a ne face sa cunoastem istoria omenirii si ne vor oferi o cunoastere avansata. Vorbim despre o Biblioteca a Cunoasterii. Aceasta Biblioteca nu se afla ascunsa doar in Muntele Godeanu, ci si in alti munti din Carpati. De asemenea, noaptea se pot observa cum ies din munte luminite. Aceste luminite pot fi asemanate cu fulgerele globulare.

“Vărful Gugu al dacilor

Pentru rezultatele excelente obţinute la serviciu am fost evidenţiat în mod festiv în faţa colegilor. Apoi am fost introdus într-o colivie amenajată special şi depus la vedere, ca la grădina zoologică, pentru a fi dat ca exemplu. Pentru rezultatele deosebite obţinute în viaţa de familie am fost felicitat şi introdus în altă colivie, depus la vedere, fiind dat ca exemplu. Cum fac un pas în stânga sau în dreapta sunt băgat în câte o colivie. Nu se mai poate, asta nu-i viaţă, vreau să mai fiu şi eu liber, mi-am zis. Însă n-am apucat să termin de zis că s-a declanşat Revoluţia din ’89. Atunci, m-am îmbolnăvit de fericire, dar mi-a trecut repede. Nu visasem la o astfel de libertate prost înţeleasă.

Dacă punem alături marea civilizaţie iniţială a acestor locuri şi cea de astăzi, din punct de vedere spiritual se observă o involuţie incredibilă. Mulţi nu sunt demni să respire aerul acestor locuri sfinte acoperite acum de o imensă mocirlă morală înfiorătoare, din păcate. Dar “apa trece, pietrele rămân”. Să readucem la suprafaţă valoarea acestor tărâmuri cu care s-ar mândri orice naţie.

Copilul este legat de mamă printr-un cordon ombilical ce asigură comunicarea văzută şi nevăzută între aceştia. Pământul este legat şi el de Universul din care face parte, printr-un astfel de cordon, ce reprezintă poarta de legătură între existenţa noastră şi cea universală, vizibilă şi invizibilă. Anticii numeau această poartă Axis Mundi (Axa Lumii). Se pare că această Axa Lumii, spun unii cercetători, ar trece prin Muntele Sacru al dacilor – Kogaiononul. Un candidat la această denumire este şi Masivul Retezat-Godeanu cu Vârful Gugu. Generalul V. Dragomir a demonstrat ştiinţific faptul că punctul energetic cel mai important al planetei ar fi acest munte. Fenomenele care se petrec aici au fost explicate pe baze astro-geodezice şi gravimetrice. El afirmă că în Godeanu se creează un câmp magnetic atât de puternic, încât produce ondulaţii ale câmpului gravitaţional.

Jules Verne a plasat acţiunea din romanul “Castelul din Carpaţi” în această zonă, fără să fi vizitat vreodată aceste tărâmuri. Victor Kernbach, care a scris despre “Enigmele miturilor astrale”, a afirmat că Vârful Gugu este centrul unuia dintre punctele energetice esenţiale ale Pământului. Locuitorii de la poalele muntelui sunt renumiţi pentru longevitatea lor, pusă pe seama acestei încărcături energetice deosebite.

Acolo, în Masivul Retezat-Godeanu, pe cel mai înalt vârf, Vârful Gugu (2.291 m), apar câmpuri energetice stranii. Există pe aceste înălţimi şi un grup de sculpturi megalitice care conferă zonei un aer misterios. La data de 4 august 1991, acolo îşi instalase tabăra “Comisia Centrală de Turism Sportiv”. O dată cu venirea nopţii s-a instalat o linişte apăsătoare, care a creat o senzaţie fizică de frică. Peisajul era încremenit ca într-un tablou. Dintr-o dată s-a declanşat o explozie luminoasă, parcă ieşită din munte şi îndreptată către cer, în apropiere de Lacul Bucura, explozia luând cu ea Vârful Gugu pentru un timp. Înspăimântaţi, cei şapte membri ai taberei n-au mai putut închide un ochi. Se instalase o apăsare atmosferică ce provoca nelinişte. Fenomenul dispariţiei Vârfului Gugu se întâmplă des, la anumite ore din noapte.

Tot în acest loc, la 13-14 august 1991, s-a produs un alt fenomen din domeniul paranormalului. Un avion IL 14, al companiei Tarom, a fost parcă pulverizat în curmătura Bucurei. Imediat au fost contactate atât Centrul de Ştiinţe şi Perspective, cât şi Asociaţia Naţională pentru Cercetări Aplicative Parapsihologice din Bucureşti. Drept urmare, s-a format un grup de 10 persoane care s-a deplasat în zonă. La 17-18 august, grupul şi-a instalat tabăra în preajma Vârfului Gugu. Membrii grupului au declarat că au apărut stări de spaimă fără motiv, senzaţii acute de sufocare, în special în timpul nopţii, legate de nişte explozii luminoase declanşate într-un peisaj straniu. Părea că sunt supravegheaţi de ceva nedefinit. S-au făcut fotografii, înregistrări cu camere de luat vederi în împrejurimile Vârfului Gugu, dar nu s-a înregistrat nici o imagine, nici măcar un cadru. Tot ce s-a întâmplat atunci a rămas învăluit în mister. Ulterior, turiştii au evitat să înnopteze în acele locuri.

Oamenii de ştiinţă susţin, în legătură cu dispariţia Vârfului Gugu, că este un fenomen optic de refracţie a luminii, produsă în anumite condiţii atmosferice. Aici se află un aşa-zis “centru de frig local”, generat de două căldări glaciare existente în apropierea Vârfului Gugu şi Vârfului Cracul Peşterii, fapt ce modifică densitatea stratului de aer şi astfel a indicelui de refracţie. Însă este numai o teorie.

Legenda spune că pe aceste înălţimi se află un loc sfânt al dacilor, salasul lui Zamolxis, mare profet devenit ulterior zeu. Despre acesta au scris, în Antichitate, Herodot în “Istorii”, numindu-l Zalmoxis, şi Strabon în “Geografii”, sub numele de Zamolxis. Cel din urmă afirmă că Zamolxis, bazat pe semnele cereşti, făcea proorociri. El a găsit locul de unde să poată observa cerul în crevasa naturală din apropierea Vârfului Gugu, crevasă pe care a modificat-o pentru a crea un coridor unghiular către cer. Apoi, Zamolxis s-a retras acolo trei ani. Atunci tracii l-au jelit ca pe un om trecut în nefiinţă. În al patrulea an el a apărut, făcând cunoscute învăţăturile sale. Locul în care a stat era ca un observator astronomic.

Peştera permitea urmărirea aştrilor şi ziua. De la acea adâncime se putea zări licărirea stelelor şi când era lumina soarelui, datorită reflexiei razelor de lumină existente sub un anumit unghi de incidenţă în acel mediu. În anul 1942, Alexandru Borza în “Sanctuarul dacilor” semnala amplasarea “observatorului astronomic” în Gugu, arătând că el permitea observarea cerului prin deschiderea aproximativă de 160 de grade pe direcţia Nord-Est către Sud.
Istoricul Iordanes, în secolul al VI-lea d.Hr., afirma că geto-dacii, în timpul Regelui Burebista şi al Marelui Preot Deceneu, cunoşteau “teoria celor 12 semne ale zodiacului, creşterea şi scăderea orbitei Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura Globului Pământesc, eclipsele solare, rotaţia cerului…”.

În Cultul Soarelui, la geto-daci, se credea că Soarele este conducătorul lumii superioare şi inferioare, pe care le vizitează zilnic în deplasarea sa pe orbita cerească. Acesta era considerat garantul justiţiei şi sursa înţelepciunii.
Muntele Gugu sau al Uriaşilor era o imensă vatră de foc, unde îşi aveau dacii locul de sacrificii şi de comunicare cu Zamolxis. Peştera, în care se spune că a stat acest zeu al dacilor, este un loc înfiorător în care nu îndrăzneşti să intri, ca şi când ar fi un loc blestemat, şi nu sfânt.

În mintea noastră, ceea ce are legătură cu existenţa nevăzută, de dincolo de materie, ne sperie şi n-ar trebui, căci de acolo venim cu toţii, de la Adam şi Eva încoace. Existenţa este eternă prin spirit şi trecătoare prin viaţă. În ebraică, Eva înseamnă viaţă, iar Adam înseamnă om. Deci, de la Adam şi Eva pe Pământ, viaţa a trecut în om, în materie, în vizibil. Dar în noi se ascunde şi eternitatea prin scânteia spiritului, pe care dacă nu o vedem nu o înţelegem şi o ignorăm. Ar trebui să ne dea de gândit acest lucru. Vechea civilizaţie a Carpaţilor nu se temea de moarte, geto-dacii ştiau că spiritul este nemuritor.
Înţelegând existenţa de dincolo de vizibil, aceştia priveau cu alţi ochi fenomenele, din jurul lor, pe care noi le numim astăzi paranormale.”[1]

“Despre acest loc vorbeşte marele înţelept tibetan, Guru Rinpoche Padmasambhava, în profeţiile sale si in textul lasat pentru Romania. El spune că în aceste vremuri din urmă va fi un tărâm la vest, cu o mare de apă lângă un triunghi de munţi. În acei munţi se ascund mari mistere care vor fi descoperite.

Goratri este muntele în al cărui vârf se află un foarte important focar de impuls energetic. Profeţia divinului Maestru afirmă că panta fără de întoarcere a transformărilor pe această planetă va fi marcată de o descoperire extraordinară care va fi făcută în munţii din aceasta tara (n.tr. Descoperirea din Masivul Bucegi).

Aceasta este cunoscuta de o parte din oameni deja. De acum înainte, lucrurile sunt strâns înlănţuite şi sunt determinate la un nivel cauzal foarte profund. Al doilea element important, generat de primul, este descoperirea acestui pergament scris şi ducerea lui în lume, unde va fi făcut cunoscut gradat, în anumite etape.

Muntele Goratri, care este menţionat în textul profeţiilor marelui înţelept Padmasambhava, este, de fapt, muntele Godeanu, denumirea actuală fiind o transformare firească pe care a suferit-o numele iniţial în decursul mileniilor anterioare. Acest munte are o importanţă foarte mare în echilibrul energetic regional şi deţine, de asemenea, unele secrete care vor ului lumea.

Am observat printre câţiva arbori pe lângă care treceam atunci o coloană îngustă de lumină difuză, de culoare albă, care pornea din pământ şi se pierdea în bolta înstelată a cerului. Am luminat cu lanterna acel loc, care nu se afla la o depărtare mai mare de 6-7 metri, însă nu am descoperit nimic deosebit.

Am ieşit din grup şi m-am deplasat repede pe acea distanţă pentru a mă lămuri în legătură cu acel fenomen. Era ceva foarte straniu, coloana de lumină, care nu cred să fi avut un diametru mai mare de cinci centimetri, apărea brusc din pământ şi se înălţa spre cer.

Datorită faptului că era difuză şi slabă în intensitate, de departe ea putea să treacă neobservată, încordându-mi privirea am văzut atunci multe alte coloane luminoase care se aflau mai sus pe munte, în stânga noastră.

L-am ajuns din urmă pe Repa Sundhi şi i-am povestit despre această stranie manifestare, Mi-a răspuns că vârful Gugu ascunde multe mistere, vechi de mii de ani, care în parte vor fi descoperite destul de curând. Lama mi-a destăinuit că în subsolul acestui munte există o sursă formidabilă de energie, dar nu a vrut să facă şi alte precizări.

Am privit instinctiv către vârful muntelui şi exact în acel moment o pală de vânt foarte puternică şi rece ne-a izbit frontal, făcându-ne să ne clătinam, Ne-am oprit o clipă nedumeriţi, însă Elinor, care cunoştea zona, ne-a explicat că astfel de manifestări bruşte, „din senin”, sunt o carac­teristică a acestui munte.

Vedeam în jurul meu o manifestare aproape incredibilă de forţă şi de energie atmosferică: arbuşti zburând prin aer, vârtejuri de apă care izbeau năpraznic copacii, îndoindu-i până la rupere, fulgere teribile care declanşau tunete apocaliptice.

În mijlocul acestui haos înfricoşător, am observat uluit cum piatra muntelui din faţa noastră, care se afla la o distanţă de aproximativ douăzeci de metri, devine gradat transparentă, relevând o mare cavitate boltită în interiorul masivului de piatră. Înconjurată de o aură magnifică, foarte strălucitoare, Machandi a înaintat până la marginea peşterii, păşind în afara peretelui de stâncă.”[2]

Academicianul Prof. univ. dr. etnobotanist, Alexandru Borza, in lucrarea sa exceptionala, „Sanctuarul Dacic”, scrie despre aceasta pestera oculta urmatoarele:

„Eu am stat de vorbă numai cu ciobanii bătrâni pe care i-am întâlnit în drumul meu din 18-22 septembrie 1942, când coborau în grupuri idilice ultimele turme cu ciobanii lor şi cu tot avutul mobil al stânelor, din masivul banatic spre Valea Timişului… Unii îmi vorbeau despre această peşteră ca despre un loc înfricoşat, în care nu îndrăznesc să intre nici ciobani, nici hoţi, nici dezertori din armată, care trec de aici spre Oltenia.

Din vorba lor se desprindea un respect mistic inconştient, faţă de munte şi peşteră. Un cioban mai tânăr, care ne-a cercetat seara la stâna Belovăşnenilor, unde am înnoptat la întoarcere, ne vorbea despre o cameră mai adâncă a peşterii, spaţioasă, cu masă şi coloane de marmură, unde se găseşte un balaur de lemn cu solzi de aur, care printr-un mecanism „feder” (de arcuri) cască gura când păşeşti în sală.

Această istorisire se reazămă desigur pe lectură, – căci ciobanul era un om sfătos şi citit – iar nu pe tradiţie veche. Am mai aflat însă, că şi Mantu, legendarul haiduc din ultimul deceniu, s-a ferit de această peşteră, ca de ceva grozav de sfânt sau blestemat şi trăia pe la stâne sau în sate, la tăinuitori în ipoteza, că peştera Gugului a servit ca locuinţă marelui preot al dacilor, se poate imagina şi aceea, că el sta acolo numai vara, iar sezonul de iarnă îl petrecea la sălaşe de pe la 1000 m altitudine, cum se află şi acum în regiune (vezi monografia Clopotivei de Conea), ori în satul mare dacic din ţara Haţegului, unde a trebuit să fie capitala civilă, economică şi administrativă a Daciei; căci cetăţile de la Costeşti, Grădiştea Ivluncelului şi din celelalte piscuri de la 1200-1300 m altitudine, erau numai burguri militare şi reşedinţa de vară a regelui şi a şefilor feudali, iar nu o capitală populată de agricultori, păstori şi meşteşugari sau negustori (streini).

Acolo lipsea cu desăvârşire locul deschis, câmpul pentru agricultură, posibilitatea de a construi case numeroase. La câţiva metri sub vârful muntelui, într-o vălişoară, se află intrarea în peşteră.

Ea este formată din trei, respectiv patru blocuri de lespezi, care n-au putut fi potriviţi în formă de uşă pătrată, decât de mână omenească, cum se vede clar şi din fotografia şi desenul alăturate. Puţin aplecat poţi intra uşor în peşteră, chiar având să treci peste blocul mare ce pare a fi fost aşezat anume ca să închidă intrarea.

Cine să fi avut interes să facă aici o uşă regulată la o peşteră în vârf de munte neumblat, dacă nu marele preot, cititor al semnelor cereşti, – care se văd aici cu un orizont de lărgime desăvârşită – o persoană, care dispunea de ajutoare suficiente, ca să potrivească stâncile uriaşe în formă de uşă regulată!

Căci trebuie să remarc categorica vechime a acestor aşezări de stânci, peste care s-a format sol cu vegetaţie străbună. Te gândeşti la construcţiile mykenice, la colibele megalite ori la mormintele preistorice din blocuri de piatră, în care se aşezau urnele villanoviene.

Intrând în peşteră, calci peste câteva blocuri neregulate căzute şi păşeşti mai departe tot peste lespezi, înaintând printre cei doi pereţi înclinaţi, dar netezi, paraleli şi înalţi ai peşterii, care este de 2 metri largă, 2-3 m înaltă şi circa 10 m lungă.

Aici puteau sta şi dormi cel puţin 10 persoane; puteau face şi foc, căci printre blocurile din tavan ale peşterii se putea face cu uşurinţă o deschidere de coş pentru fum. Mai remarc că lângă un perete stânca formează un fel de podmol jos, pe care şed şi persoanele vizibile în fotografie (Prof. Dr. Al. Buia şi elevul N. Boşcaiu, informatorul meu despre această peşteră). Peştera este deci perfect locuibilă şi a putut fi chiar confortabilă, pentru marele preot cu tovarăşii săi.

In fund peştera coboară puţin într-o încăpere neregulată, cu blocuri mari, gata să se rostogolească peste tine. O cameră de alimente ideală! Tavanul peşterii este din blocuri mari, despicate cu suprafeţe netede şi drepte, aşezate neregulat peste peştera aceasta de forma unui gang.

Fotografia alăturată prezintă interiorul peşterii, fotografiată cu aparatul Leica obiectivul Xenon, deschidere mare, cu expoziţie de 90 secunde la lumina difuză ce intra prin uşa peşterii, barată de blocul de stâncă.

Aceasta dovedeşte că ziua se poate sta în peşteră şi fără lumină artificială. Trecând dosul vârfului de munte, unde ar corespunde culoarul peşterii, găsim de fapt în linii mari traseul celor doi pereţi paraleli ieşind până aici, dar blocuri mari şi mici de granit căzute au umplut acest culoar, care este posibil să fi fost cândva tot peşteră sau mai bine zis cavernă, cu o ieşire şi în această parte şi cu eventuale deschideri în sus.

Este cu neputinţă să-ţi explici formarea peşterii întregi, respectiv acoperirea ei regulată cu blocurile imense, fără intervenţia mâinii omeneşti. Văzând această operă mare, vei înţelege sensul legendelor populare, despre „uriaşi”, care adjustează şi potrivesc opera gigantică a naturii prin asemenea isprăvi, spre folosul lor.

Cele trei ore petrecute la peşteră le-am folosit pentru studiul ei şi al vegetaţiei din jur, precum şi pentru fotografiat. N-am putut face săpături sau asemenea cercetări în peşteră, unde trebuiau ridicate stânci şi ne puteam aştepta să cadă lespezi uriaşi din tavan, peste noi. N-am putut constata nici pe pereţii regulat despicaţi – după regulile clivajului – vreo urmă de intervenţie omenească.

Dată fiind duritatea stâncilor de granit aproape schistos, cu cvarţ la suprafaţă, zgârieturi şi sculpturi nici nu sunt posibile de făcut fără unelte mecanice moderne de oţel deosebit de tare ori de diamant. In afară de intrarea construită de om, n-am putut afla nici o altă probă arheologică despre trecutul şi originea peşterii. Omul neolitic şi al bronzului n-a putut folosi această peşteră dintr-o regiune atât de neospitalieră.

El locuia mult mai jos, în peşteri largi din munţii calcaroşi. Păstorii zilelor noastre şi desigur nici aceia ai îndepărtatului trecut dacic şi medieval, n-au locuit în peşteri din vârf, construite cu mare efort, ci jos lângă pădure şi izvoare, în stâne de lemn. Hoţii nu vin aşa de sus, iar grănicerii aveau adăposturi mult mai departe şi mai jos, cum arată harta din 1828 a lui Rochel, foarte interesantă pentru cărările de munte, aceleaşi atunci ca şi azi.

Jandarmii unguri aveau casă departe în vale. în dosul intrării panta muntelui este acoperită de un desiş de jepi, curios localizat numai pe o suprafaţă restrânsă şi despărţită de alt pâlc prin pajişte bogată, pe care tolăniţi am luat şi masa de excursionişti. Mai jos, între Cracul peşterii şi între cracul care trece spre Stâna Zerveştenilor, se întinde „Valea Sacră”.

Căci vegetaţia aici e mai mult descheiată, cu pâlcuri de Cerastium cerastioides, Plantago gentianoides, Gnaphalium supinum, Polytrichum sexangulare, Thymus alpestris. Deci ceea ce este un „Schneetălchen”, zăcătoare de zăpadă, până în dricul verii.”[3]

SURSE

  1. http://jurnalul.ro/paranormal/varful-gugu-al-dacilor-559586.html
  2. Radu Cinamar in cartea „12 zile o initiere secreta”.
  3. Academicianul Prof. univ. dr. etnobotanist, Alexandru Borza, in lucrarea sa exceptionala, „Sanctuarul Dacic”.
  4. Foto: infocs.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro