Antica “Poartă Stelară” a zeilor, aflată în Peru

by Pe malul lacului Titicaca, la aproximativ 35 km de oraşul Puno, în Peru, se află un sit cunoscut sub numele de “Puerta de Hayu Marca” sau “Poarta zeilor”. Vizitatorii din toate colţurile lumii rămân uluiţi văzând o poartă uriaşă, sculptată în rocă solidă, care pare a fi într-adevăr un […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Pe malul lacului Titicaca, la aproximativ 35 km de oraşul Puno, în Peru, se află un sit cunoscut sub numele de “Puerta de Hayu Marca” sau “Poarta zeilor”. Vizitatorii din toate colţurile lumii rămân uluiţi văzând o poartă uriaşă, sculptată în rocă solidă, care pare a fi într-adevăr un loc de acces, dar nu duce nicăieri!

Unele persoane care au atins-o au simţit o energie care le străbătea corpul, au avut experienţe ciudate, viziuni de stele, coloane de foc şi au auzit sunetele unei muzici cu ritmic neobişnuit. Examinând “Poarta zeilor”, arheologii au descoperit, în centru, o cavitate circulară mică în care se presupune că era introdus un disc de aur.

2015_01_18_portedehayumarka_rsz_crp

Situl se află literalmente în mijlocul pustietăţii, la peste 4000 de metri altitudine; în piatră e sculptat vizibil un dreptunghi imens iar în centrul acestuia, în partea de jos, există o nişă care arată ca o uşă. Nativii peruani o numesc “Poarta zeilor”. Dar de ce să fi fost creată în stâncă o uşă care nu duce nicăieri? Există o modalitatate de a trece pe aici?

Legendele antice peruane povestesc că America a fost cândva unită sub un singur conducător, şi sub o tradiţie spirituală comună. Numele “America” provine de la “Ameri-ca“, “Ameru“, care înseamnă “Land of the Snake“, numită astfel după personajul cunoscut, din punct de vedere istoric, ca Aramu Muru sau Amaru (şarpe/ înţelepciune).

Aramu Muru provenea din anticul continent Mu (Lemuria). El a adus multe obiecte tehnologice, inclusiv puternicul “disc solar”. Conform nativilor din Peru, în acea vreme îndepărtată, în urma distrugerii continentelor Mu şi Atlantida, marele rege-preot ar fi ajutat mai multe triburi primitive după sosirea sa. Astfel, cu ajutorul acestuia, triburile antice au fost capabile să construiască impresionante temple megalitice, vizibile încă în regiunile mesoamericane.

Conform legendei, acest prim rege-preot a traversat portalul datorită unui obiect special care activa deschiderea, transformând piatra într-o poartă stelară, iar acest obiect special ar fi fost “discul de aur”, pe care Aramu Muru îl avea cu el. El a traversat poarta stelară şi nimeni nu l-a mai văzut vreodată. Un şaman a fost martorul întregului eveniment, a povestit diferitelor triburi din regiune, şi astfel s-a transmis timp de mai multe generaţii.

Arheologii care au examinat “Poarta zeilor” au descoperit o mică depresiune circulară în centru, fiind emisă ipoteza că în acest loc s-ar însera discul de aur. Potrivit lui Philip Coppens, autor şi jurnalist de investigaţie, ”pare o poveste science fiction. Se spune că dispozitivul era făcut tot din aur şi din diverse alte pietre preţioase. Oricine se afla în posesia lui putea face poarta să funcţioneze, şi să stabilească un contact cu zeii”.

Toţi suntem înclinaţi să credem că este vorba doar de o coincidenţă sau de fantezie. Este posibil ca un sâmbure de adevăr să se ascundă în spatele acestor legende: se poate ca acest disc de aur să fi avut o legătură cu unele civilizaţii extraterestre antice şi să fi fost un dispozitiv care făcea posibilă călătoria între diferite lumi. Acest lucru înseamnă a lua fizic o persoană, a o duce într-un alt loc sau dimensiune, şi a o readuce înapoi. Conform legendelor locale, aceşti regi-preoţi, cunoscuţi sub numele de “Fraţii din Spaţiu”, păreau să vină din alte lumi. E posibil ca aceştia să fi ajuns pe pământ prin Poarta zeilor?

“În limba nativă din Peru, cuvântul Chacana indică constelaţii, cum ar fi Crucea Sudului, Orion sau Pleiade”, explică Jorge Luis Delgado Mamani, co-autor al cărţii Andean Awakening. “Unul dintre bătrânii noştri obişnuia să spună că această poartă este ”podul spre casă”. Practic, toate aceste legende au de-a face cu Fraţii din Spaţiu”.

Dar există într-adevăr un dispozitiv capabil să activeze această poartă? Şi dacă da, unde conducea pasajul? Conform teoriei “astronauţilor antici”, poarta zeilor este la extremitatea unui tunel spaţio- temporal (gaură de vierme), un fel de portal care îl conecta la o altă parte a universului sau o altă dimensiune.

Tunelul gravitaţional este un construct teoretic bazat pe teoria relativităţii generale. Există într-adevăr posibilitatea ca spaţiul şi timpul să fie conectate şi ca diferite părţi ale spaţiului şi timpului să fie legate printr-un tunel. Dacă s-ar crea această structură, s-ar obţine o scurtătură între părţi ale universului aflate la mare distanţă între ele.

Tunelele gravitaţionale sunt, prin urmare, un element acceptat de fizica teoretică, iar ideea că există porţi stelare vine din timpurile antice. Tot mai des aflăm de artefacte sau reprezentări cu oameni care trec prin pasaje sau forme ciudate de energie. Oamenii antichităţii nu înţelegeau tehnologia, la fel cum noi încercăm să înţelegem posibilitatea tunelelor gravitaţionale.

Şi dacă “Puerta de Hayu Marca” era la extremitatea uneia dintre aceste “Porţi Stelare” folosite de “astronauţii antici” pentru a ajunge pe planeta noastră? Acesta să fie motivul datorită căruia Peru este considerat unul dintre locurile de intensă activitate OZN pe Terra?

Adesea se vorbeşte de ciudate fenomene luminoase în zona Lacului Titicaca şi mulţi martori susţin că au văzut ieşind OZN-uri. Localnicii vorbesc mereu de sfere uriaşe de culoare albastru deschis, sau discuri luminoase. Chiar au fost raportate apariţii de fiinţe extraterestre, descrise ca înalte, palide, total diferite de populaţia locală din America de Sud, care are pielea şi părul de culoare închisă.

Alte legende povestesc despre o poartă de acces către tărâmul zeilor prin care, în vremurile demult apuse, zeii au coborât din cer şi au creat viaţa pe Pământ, şi despre mari eroi care au trecut prin această poartă şi au plecat să se alăture zeilor pentru o nouă viaţă glorioasă de nemurire.

SURSE

  1. http://epochtimes-romania.com/news/antica-poarta-stelara-a-zeilor-aflata-in-peru—228841
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro