Al Treilea Reich a ajuns în Centrul Pământului

by “Este cunoscut faptul că istoria este întotdeauna scrisă de către învingători şi că ceea ce se oferă apoi public este cenzurat şi „cosmetizat” pentru a servi anumite interese. Evenimentele legate de cel de-al Doilea Război Mondial nu fac deloc o excepţie. Unul dintre marile secrete care ni se ascunde […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Este cunoscut faptul că istoria este întotdeauna scrisă de către învingători şi că ceea ce se oferă apoi public este cenzurat şi „cosmetizat” pentru a servi anumite interese. Evenimentele legate de cel de-al Doilea Război Mondial nu fac deloc o excepţie.

Unul dintre marile secrete care ni se ascunde este cel al realizărilor tehnologice extraordinare ale celui de-al Treilea Reich, care au condus la construirea unor nave zburătoare în formă de disc, ce dovedeau performavril 2nţe de zbor uluitoare. Un alt secret uriaş este că în realitate al Treilea Reich nu a fost de fapt complet învins, ci conducerea Germaniei naziste s-a retras într-o zonă a cărei existenţă este şi astăzi tăinuită cunoaşterii publice: în interiorul gol al Pământului. Bineînţeles, cea mai mare parte a opiniei publice consideră că aceste afirmaţii sunt simple fantezii.

Dacă vom analiza însă lucrurile cu ceva mai multă atenţie, vom descoperi curând, în faţa argumentelor, că motivul real al acestei atitudini generale este doar acela că în mod deliberat populaţia nu a fost absolut deloc informată despre foarte multe realităţi esenţiale.

Ca să înţelegem mai clar cine a tras şi trage în continuare sforile, merită să ţinem cont, de exemplu, de faptul că în anul 1946 Fundaţia Rockefeller a plătit 139.000 de dolari pentru a i se atribui dreptul de a publica în exclusivitate o istorie oficială a celui de-al Doilea Război Mondial, versiune care este în continuare valabilă şi astăzi. Cu acea ocazie, toate elementele legate de istoria secretă a celui de-al Treilea Reich au fost complet şterse faţă de recunoaşterea publică. Dar, vrând-nevrând, adevărul începe să iasă la lumină. Să mergem puţin pe firul istoriei…

Societăţile secrete ale celui de-al Treilea Reich

După Primul Război Mondial existau în Germania mai multe societăţi ezoterice, printre care „Thule”, „Soarele Negru” şi „Vril”. Cea mai importantă dintre acestea era societatea Thule, care credea în „comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor”. Thule este denumirea unui centru spiritual mitic ascuns, unde se spune că este tezaurizată întreaga spiritualitate planetară. Concepţia existenţei acestui centru este prezentă în mai multe tradiţii spirituale, care descriu un loc unde trăiesc marii înţelepţi, ce veghează asupra planetei noastre şi o protejează. Membrii organizaţiei Thule erau convinşi că acest ţinut nu este doar un mit, ci el există cu adevărat, în interiorul gol al Pământului, denumit Agartha, sau Shambala. Doctrina Ordinului Thule se baza pe lucrările Societăţii Teosofice şi mai ales pe cele ale Helenei Blavatsky. De aici s-a desprins  şi mai apoi s-a dezvoltat teoria „rasei ariene pure”. Conform acestor doctrine, anumiţi supraoameni au supravieţuit distrugerii continentului Atlantida, păstrându-şi înaltul nivel de conştiinţă şi tehnologic la care ajunseseră. Aceşti supraoameni erau Arienii, consideraţi de societatea Thule ca fiind strămoşii germanilor. Scopul principal al societăţii Thule era acela de a retrezi spiritul vechii tradiţii atlante-ariene. Ulterior, s-a adăugat treptat şi obiectivul ca Germania să joace un rol mesianic în conducerea destinelor planetare.
Societatea Thule avea două ramuri distincte: una ezoterică, pe care o conducea Rudolph al Treilea ReichSteiner (un faimos ocultist şi om de ştiinţă), iar cealaltă ramură era exoterică, fiind alcătuită îndeosebi din industriaşi, bancheri şi politicieni. După înfiinţarea Partidului nazist, în anul 1922, în această a doua ramură au început să intre conducători nazişti de prim rang, precum Herman Goering (care a înființat Gestapo-ul în 1933), Rudolf Hess (adjunctul lui Hitler după 1933) sau Heinrich Himmler (comandantul suprem al SS-ului, considerat „mâna dreaptă” a lui Hitler). Astfel, s-a ajuns treptat la dezvoltarea unor idei naziste şi antisemite. Ulterior, în cadrul Societăţii Thule s-au pus chiar bazele ideologiei celui de-al Treilea Reich (care a durat între 1933 şi 1945), în care regăsim ideea supremaţiei rasei germanice şi pe cea a necesităţii unei purificări etnice, ducând naţia germană la o supremaţie planetară.

Cercetările şi realizările tehnologice ale celui de-al Treilea Reich
Membrii societăţilor Vril şi Thule aveau convingerea că în trecutul îndepărtat al omenirii au existat civilizaţii foarte avansate, care îmbinau cunoaşterea ştiinţifică şi tehnologia cu cunoaşterea spirituală. În încercarea de a retrezi spiritul vechilor civilizaţii, ei organizau în mod regulat ședințe oculte, în care participanții urmăreau să comunice telepatic cu diferite entităţi călăuzitoare. Prin intermediul câtorva femei excepţional înzestrate în domeniul receptării mesajelor telepatice (cele mai cunoscute astfel de femei erau Maria Orsic, Traute şi Sigrun), au fost primite în anul 1919 câteva mesaje complet neobişnuite. Aceste mesaje conţineau date tehnice foarte concrete despre o tehnologie ce nu exista în acea perioadă pe Pământ şi care permitea accesul la o sursă de energie pe care astăzi am denumi-o free energy. Conform informaţiilor redate de femeile-medium, mesajele proveneau de la o civilizaţie extraterestră din sistemul solar numit Aldebaran, situat la 68 de ani-lumină de planeta noastră. Mai multe detalii în videoclipul următor:

Datele tehnice primite pe cale telepatică au fost apoi transferate oamenilor de ştiinţă. Mai întâi ele au fost examinate de către profesorul fizician W.O. Schumann, de la Universitatea Tehnică din Munchen. El a constatat că respectivele informaţii sunt cât se poate de coerente din punct de vedere ştiinţific, aşa că s-a trecut la experimentele practice. Fondurile necesare investiţiilor financiare au fost asigurate de către membrii societăţilor secrete. În anul 1922 a fost construit, după principiile mesajelor primite telepatic, primul prototip de navă. Aparatul avea trei discuri orizontale paralele. Atunci când cele trei discuri erau puse în mişcare, discul superior şi cel inferior se roteau în sensuri diferite, creând astfel un foarte puternic câmp magnetic, dar şi un efect antigravitaţional, înălţând astfel aparatul de la sol. Uimitor este că acest vehicul nu doar că era capabil să plutească în aer, dar influenţa inclusiv curgerea timpului în preajma sa.
În iulie 1934 Hitler şi elita societăţilor secrete Vril şi Thule l-au cooptat la cercetările lor pevril 1 genialul savant şi inventator Viktor Schauberger. El crease deja un motor cu implozie care era capabil să producă lumină, căldură şi lucru mecanic, folosind pentru aceasta doar aer şi apă. Membrii celui de-al Treilea Reich i-au cerut să creeze un motor adaptat noilor discuri zburătoare. Un ajutor substanţial a apărut ulterior prin faptul că în 1936 membrii societăţii Thule au reuşit să intre în posesia unui OZN prăbușit în munții Pădurea Neagră, lângă Freiburg. Nava, care avea diametrul de 23 de metri, a fost studiată în cel mai mare secret în castelul Wewelsburg. În anul 1939 a fost pus la punct un nou prototip de navă, având un motor construit de Viktor Schauberger. Progresul era încă destul de lent, datorită domeniului complet necunoscut în care se avansa.

În anul 1935, la ordinul direct al lui Hitler, Heinrich Himmler a înfiinţat un departament de cercetări oculte în subordinea SS, şi anume departamentul „Ahnenerbe”, adică „Institutul pentru cercetări ancestrale”. Fondatorii acestui institut proveneau dintre demnitarii cei mai înalţi ai celui de-al Treilea Reich şi erau preocupaţi de fenomenele paranormale, de psihokinezie, astrologie, radiestezie şi magie neagră. Au fost cooptaţi savanţi faimoşi, de la mai multe universităţi, specializaţi în cele mai diverse domenii. Membrii Ahnenerbe considerau că pentru câştigarea războiului nu era suficientă doar forţa armelor, ci era nevoie şi de folosirea unor principii oculte. În acest scop, ei au organizat vaste expediţii în mai multe locuri din lume, în căutarea unor artefacte magice pierdute, despre care se spunea că asigură celui care le posedă o mare putere ocultă. Printre obiectele căutate se numărau Sfântul Graal, Suliţa Destinului (suliţa cu care Iisus a fost ucis pe cruce) sau Chivotul Legii. În aceste expediţii au fost răscolite şi adeseori jefuite temple sacre din Himalaya, Orientul Mijlociu, Bolivia şi din multe alte locuri din lume. Ahnenerbe au ajuns să deţină o bibliotecă uriaşă de cărţi rare şi de ocultism, estimată la aproximativ 140.000 de volume. Au fost astfel studiate cu atenţie multe lucrări de ocultism, pergamente sanscrite şi chineze, precum şi multe alte texte rare. O atenţie deosebită a fost acordată referirilor la acele stranii aparate de zbor ale antichităţii hinduse, numite vimana. În urma cercetării acestora, Wernher von Braun, cunoscut ca pionierul dezvoltării tehnologiei rachetelor spaţiale moderne, afirma într-o scrisoare că „Am învăţat lucruri extrem de importante despre noi înşine din aceste scrieri”.
Îmbunătăţind prototipurile anterioare, la sfârşitul anului 1942 germanii au reuşit să ridice în aer un nou disc zburător, care avea diametrul de 11,5 metri şi a fost denumit „Vril 1” sau „Jager”. Se presupune că până la sfârşitul războiului, în 1945, au fost realizate în total 17 tipuri de discuri zburătoare, care nu foloseau un combustibil fosil. Conform schiţelor descoperite în arhivele de război, a fost elaborat inclusiv pReich 1lanul unei nave uriaşe, numită „Andromeda”, care avea o formă de trabuc şi o lungime de 139 de metri. Unul dintre cele mai avansate prototipuri, numit „Bellonzo” a fost testat practic pe data de 14 februarie 1945, lângă Praga. Rapoartele descoperite au consemnat că vehiculul s-a înălţat la altitudinea de 15 kilometri în trei minute şi a dezvoltat o viteză de 2.200 km/h. Nava era capabilă să rămână nemişcată în aer şi să zboare la fel de bine înainte sau înapoi. Tehnologia acestor discuri zburătoare a fost dezvoltată de un departament special al SS, subordonat organizaţiei Ahnenerbe.
O altă convingere a membrilor Ahnenerbe a fost aceea că Atlantida ar fi migrat pe crusta Pământului datorită ultimei inversări a polilor tereştri, acum aproximativ 12.000 de ani, şi că de fapt fosta Atlantidă ar fi actualul ţinut al Antarcticii. Considerându-se descendenţi ai atlanţilor, naziştii au dorit să se întoarcă „acasă”, în Antarctica, pentru a reintra în posesia vechilor cunoştinţe depozitate acolo. În studiile şi cercetările lor, ei au folosit inclusiv uimitoarea hartă a amiralului turc Piri Reis, care descrie cu fidelitate ţărmurile Antarcticii dintr-o perioadă când acest continent nu era acoperit de gheaţă.

Pentru ştiinţa oficială din ziua de astăzi harta lui Piri Reis a rămas o enigmă. Ştiinţa convenţională nu poate explice de unde avea amiralul turc acea hartă în anul 1513, cu mai mult de trei sute de ani înainte de descoperirea modernă (în 1820) a continentului îngheţat. Harta era doar un fragment dintr-o hartă a lumii de dimensiuni mult mai mari, iar amiralul otoman notase în însemnările sale că sursele folosite la întocmirea hărţii au o vechime de peste 3.000 de ani! Chiar dacă aceste lucruri ar putea părea greu de crezut, rămâne totuşi întrebarea: Cine ar fi putut realiza o cartografiere a ţărmului Antarcticii precum şi a reliefului interior (cu lacuri, râuri şi munţi) aşa cum erau ele în urmă cu zeci de mii de ani (sau poate şi mai mult), când acolo nu exista gheaţă? Este de asemenea semnificativ că specialiştii internaţionali care au examinat harta lui Piri Reis au recunoscut că aceasta este mult mai exactă decât cele realizate în secolul 20.

În anul 1938 SS-ul nazist a iniţiat şi finanţat două expediţii ştiinţifice în Antarctica. Ele au fost comandate de către Heinrich Himmler, la ordinul expres al lui Hitler. Timp de trei luni, aviatorii forţelor Luftwaffe au survolat teritoriul Antarcticii şi au făcut mii de fotografii pe o suprafaţă de aproximativ 600.000 de kilometri pătraţi. A fost astfel identificată o zonă, cunoscută până atunci ca Queen Maud Land, care includea munţi şi lacuri neacoperite de gheaţă. Germanii au revendicat acea zonă, ca fiind primii care au ajuns acolo. Ea a fost declarată teritoriu german, fiind apoi redenumită ca „Neuschwabenland” (Noua Swabia). Curând după aceea au intrat în acţiune mai multe submarine nemţeşti, comandate de amiralul Karl Dönitz, care s-au îndreptat către Antarctica. Mai târziu, Karl Dönitz a făcut o mărturisire: „Submarinele mele au găsit un adevărat Shangri-La (paradis) pe acest Pământ”. Ulterior, în anul 1943, el a mai făcut o declaraţie: „La capătul celălalt al lumii noi am reuşit să facem o fortăreaţă de neînvins pentru Fuhrer-ul nostru”.
Pyramid in Antarctica Este util să remarcăm că observaţii recente au evidenţiat sub calotele de gheaţă structuri uriaşe cu o formă piramidală. Sunt reprezentative în acest sens datele făcute publice de către echipa de geologi australieni condusă de profesorul Martin Brodhem. Fotografiile prezentate sunt deosebit de edificatoare şi ele par să confirme concepţiile naziştilor cu privire la faptul că ţinutul arctic ar fi existat o  civilizaţie avansată cu foarte mult timp în urmă.
Mai multe detalii puteţi consulta la adresa http://voiceofrussia.com/news/2013_06_18/Ancient-pyramids-possibly-man-made-discovered-in-Antarctica-5371/
Este de asemenea interesant că în anii ’70, a fost descoperită în Antarctica, prin intermediul unui satelit de observaţie, o suprafaţă de aproximativ 20.000 km pătraţi, plină de lacuri aflate sub calota de gheaţă, care păreau să fie interconectate între ele, formând o adevărată reţea de canale şi tuneluri. Au fost descoperite râuri cu apă caldă, ce izvorau din subteran şi se vărsau în ocean. În urma studiilor detaliate, efectuate timp de peste două decenii, savanţii au constatat printre altele că temperatura apei lacurilor este de aproximativ 15-18 grade Celsius! Deasupra lacurilor s-au format domuri umplute cu aer cald. Datele analizate demonstrează clar că sub gheaţă, la adâncimi mari, există surse de căldură, ceea ce conduce la concluzia că în adâncimea Pământului se află un alt ecosistem. O confirmare mai recentă a descoperirii unor lacuri cu apă caldă sub gheţurile Antarcticii poate fi consultată la adresa http://news.yahoo.com/russian-scientists-reach-lake-under-antarctica-142203186.html
Documentele naziste descoperite după război arată că la începutul anului 1939 germanii făceau deja curse regulate către Antarctica. Au început să fie transportate acolo impresionante cantităţi de materiale, dar şi sute de oameni de ştiinţă, ingineri şi muncitori având calificări speciale. Au fost duşi de asemenea membri şi reprezentanţi ai Partidului Nazist şi ai Statului German. Unul dintre comunicatele Fuhrer-ului, având indicativul nr.8 din 10-01-1940 (top secret), descoperit de aliaţi după cucerirea teritoriului Germaniei, spune următoarele: “Uniţi şi organizaţi, echipele de cercetare compuse din oameni de ştiinţă, marinari şi scafandri au făcut imposibilul. Împreună cu Departamentul SS pentru Studiul Moştenirii Ancestrale a Marelui Reich, ei au făcut o treabă bună şi ne-au permis să explorăm noi teritorii din Antarctica pentru Reich. Vaste teritorii sunt ascunse sub gheaţa Polului Sud.”
Tabarin 1 Aliaţii bănuiau că germanii îşi pregătesc o bază în Antarctica, însă nu ştiau exact la ce scară se desfăşoară activităţile de acolo. Tocmai de aceea, între anii 1944 şi 1946 flota militară regală britanică a trimis mai multe vase într-o operaţiune militară secretă care purta numele de cod „Tabarin”. În timpul acestei operaţiuni, SAS-ul britanic a atacat, dar nu a reuşit să alunge al Treilea Reich din Antarctica. Mai multe detalii despre aceasta pot fi consultate în lucrarea „Operation Tabarin: Britain’s Secret Wartime Expedition to Antarctica 1944-46”, scrisă de Stephen Haddelsey.
Începutul retragerii celui de-al Treilea Reich
Germania naistă nu a avut suficient timp pentru a valorifica uriaşul avans tehnologic pe care îl căpătase. Aliaţii aveau un avantaj numeric asupra Puterilor Axei de 10 la 1 şi înaintau rapid, pe mai multe fronturi. Al Treilea Reich şi-a dat seama că nu mai are timp să câştige războiul şi că trebuie să-şi pregătească retragerea către locaţii mai sigure.
La începutul anului 1945 strategia nemţilor a devenit aceea de ţinere în loc a inamicului prin întârzierea înaintării acestuia până când guvernul Reich-ului şi-ar fi mutat locaţia. Anticipând sfârşitul iminent al războiului, germanii au demontat şi apoi au transportat în ţinutul arctic cu ajutorul submarinelor, în cel mai mare secret, marea majoritate a aparatelor zburătoare neconvenţionale construite. Uzinele din Germania au fost rapid evacuate. Prototipurile ne-convenţionale care nu au putut fi evacuate, au fost distruse pentru a nu fi găsite de inamici.
Agartha map 1 Conform mai multor istorici militari, cum ar fi membri ai Academiei Ruse de Ştiinţe sau istorici ai arhivelor secrete ale SUA, atunci când aliaţii au cucerit în anul 1945 teritoriul Germaniei naziste, ei au descoperit o serie de documente, schiţe şi fotografii care i-au uimit. Astfel, în data de 11 iunie 1945, contraspionajul sovietic a pătruns în cartierul general al Marinei Germaniei naziste, aflat în cartierul Tiergarten, pe strada Tirpittszuffer nr.38-42. În această locaţie ofiţerii ruşi au găsit câteva hărţi ale unor pasaje secrete prin adâncimile Oceanului Arctic, care fuseseră ataşate unor ordine adresate căpitanilor a 38 de submarine din clasa A. Hărţile prezentau detalii ale unor pasaje de intrare într-o zonă din interiorul Pământului, denumită pe acele hărţi „Agartha”. Una dintre aceste hărţi naziste secrete o puteţi vedea în fotografia alăturată.
Schiţele mai dovedeau de asemenea că oamenii de ştiinţă germani dezvoltaseră mai multe tipuri de nave zburătoare în formă de disc, care nu erau comparabile cu nimic din ceea ce exista la acea vreme în dotarea tehnică a altor naţiuni. În videoclipul următor puteţi viziona câteva dintre schiţele şi fotografiile discurilor zburătoare germane:

Cu privire la retragerea celui de-al Treilea Reich în Antarctica, în arhivele de război există de exemplu date clare despre submarinele germane U-boat U-530 şi U-977, care au ajuns acolo cu două săptămâni înainte de încheierea războiului.
Deşi oficial s-a anunţat că Hitler s-a sinucis în buncărul său din Berlin în aprilie 1945, sunt cunoscute în prezent destul de multe informaţii care atestă că în realitate el a reuşit să fugă şi să se ascundă în Argentina. Se pare că aliaţii ştiau foarte bine că Hitler nu a murit, dar nu au vrut să facă din el un simbol al renaşterii Germaniei naziste. Este cunoscut faptul că în mai 1945, la câteva săptămâni după încheierea războiului, Stalin a declarat că: „Aproape sigur, Hitler a scăpat în Argentina”.

Operaţiunea de retragere a celui de-al Treilea Reich a fost condusă de Karl Dönitz, marele amiral al marinei de război germane. Dönitz s-a ocupat de cea mai mare acţiune de evacuare de civili din istoria umanităţii, operaţiune ce a purtat numele de Operaţiunea Hannibal. În cadrul acestei operaţiuni au fost transportaţi în decurs de 15 săptămâni (de la mijlocul lui ianuarie până în mai 1945) peste un milion de oameni. Atunci când după război americanii au recrutat oameni de ştiinţă germani pentru a lucra în Statele Unite, ei au constatat că mii de specialişti de înaltă calificare, oameni de ştiinţă şi ingineri ai celui de-al treilea Reich, dispăruseră complet. Ei nu fuseseră declaraţi morţi, nici nu au fost evacuaţi în secret cu ajutorul serviciilor secrete ale aliaţilor. Dispăruseră de asemenea peste 100 de submarine, fără a fi fost distruse în război, nemaifiind niciodată după aceea identificate. Ei au dedus că toate aceste efective au fost transferate în bazele germane din Antarctica. Au existat în acest sens şi unele confirmări explicite ale membrilor echipajelor unor submarine nemţeşti, care s-au predat autorităţilor argentiniene. Toate acestea i-au alarmat în cea mai mare măsură pe aliaţi.
La sfârşitul anului 1946 amiralul american Richard Byrd a primit ordin să conducă o operaţiune militară de proporţii, denumită „Operaţiunea High Jump”, a cărei misiune era să distrugă baza germană principală din Antarctica, numită „Baza 211”. Faimosul explorator şiHJ 3 amiral american Richard Byrd mai făcuse înainte câteva expediţii în Antarctica. Aceasta era însă cu totul altfel. Efectivele alocate operaţiunii High Jump au fost impresionante: portavionul USS Philippine Sea (categoria Essex), lung de 270 de metri, care era încărcat cu zeci de avioane de luptă; şase avioane de transport Douglas C-47 Skytrain, echipate cu sistem JATO (reactoare auxiliare pentru decolare asistată); două vase distrugătoare de război; un submarin; spărgătoare de gheaţă, hidroavioane. Vasul amiral era USS Mount Olympus, care avea la rândul său avioane dotate cu torpile şi bombardiere în picaj tip Helldiver. Efectivele complete se ridicau la aproximativ 5.000 de oameni. Această imensă forţă armată a fost numită Task Force 68. Prima misiune a operaţiunii a fost aceea de a stabili o bază americană (care ar fi urmat să poarte numele Little America), menită să contracareze baza nazistă din Antarctica. În presa vremii s-a declarat că era o expediţie ştiinţifică pentru studierea Antarcticii, dar simpla studiere în arhive a dotărilor acestei „expediţii” arată că ea avea în mod clar un scop militar. În sensul său real, această expediţie a constituit de fapt o continuare a celui de-al doilea război mondial.
La data de 26 februarie 1947 flota High Jump s-a apropiat de Antarctica. Unul dintre membrii expediţiei, pilotul John Sireson, a descris că a fost martorul unei confruntări teribile. Din apă au ieşit brusc stranii discuri zburătoare care puteau decola vertical şi se deplasau cu o viteză uimitoare în orice direcţie. Ciudatele nave emiteau anumite raze distrugătoare, cu care au făcut un adevărat masacru în rândurile americanilor. Multe dintre navele SUA au fost grav avariate, iar câteva mii dintre infanteriştii marini şi-au pierdut viaţa.
El Mercurio newspaperCeea ce a fost consemnat în mod oficial despre această foarte neobişnuită expediţie rămâne şi acum foarte bizar. Deşi operaţiunea High Jump era „planificată” a se desfăşura timp de şase luni, totul s-a încheiat după numai opt săptămâni. Amiralul Byrd a fost chemat înapoi brusc, la fel ca şi întreaga forţă mobilizată pentru această expediţie. Nu a fost niciodată oferită o explicaţie publică pentru această retragere intempestivă. Jurnalul operaţional al misiunii, precum şi jurnalul personal al lui Richard Byrd au fost confiscate de Marina americană și au rămas clasificate până în ziua de astăzi. Cu toate acestea, există totuşi unele informaţii publice care ne pot da o idee destul de clară despre motivul retragerii operaţiunii High Jump. Datorită acoperirii de „expediție de cartografiere”, după retragerea operaţiunii, amiralul Byrd a dat câteva interviuri jurnaliştilor. Singurul interviu care a fost publicat a apărut în ziarul „El Mercurio” din oraşul Santiago, Chile, în data de 5 martie 1947, cu titlul „În largul mării, la bordul lui Mount Olympus„. Acest articol a prezentat o declaraţie şocantă pe care i-o oferise amiralul Richard Byrd reporterului Lee van Atta. Iată un fragment din acel articol:
Amiralul Byrd a declarat astăzi că este imperativ ca Statele Unite să inițieze măsuri imediate de apărare împotriva unor avioane inamice venite din regiunile polare. Amiralul a mai afirmat că el nu vrea să sperie pe nimeni în mod nejustificat, dar că este o amară realitate faptul că în cazul unui nou război, Statele Unite se pot aştepta să fie atacate de obiecte zbor care ar putea zbura de la un pol la altul cu viteze incredibile.”
Detalii foarte revelatoare despre toate aceste evenimente sunt prezentate de mai mulţi istorici militari ai Academiei Ruse de Ştiinţe, ale căror interviuri au fost cuprinse în filmul documentar intitulat „Third Reich – Operation UFO (Nazi Base In Antarctica)”, pe care îl puteţi urmări în continuare:

O importantă serie de dezvăluiri, care completează tabloul evenimentelor care au avut loc la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost făcute de către Douglas Dietrich, o persoană care a avut o înaltă autorizaţie de acces la documente extrem de rare din arhivele militare ale SUA. El a prezentat informaţii esenţiale în cadrul a numeroase conferinţe cum ar fi cele din cadrul organizaţiei MUFON sau în interviuri acordate revistei NEXUS, asociaţiei Project Camelot sau diferitelor posturi de radio. Douglas Dietrich a avut funcţia de bibliotecar al Departamentului de Apărare Militară al SUA la baza militară Presidio din San Francisco. El a lucrat în cadrul acestei baze timp de 10 ani, din 1982 până în 1992. Baza militară Presidio este locul unde fost fondată Organizaţia Naţiunilor Unite, la doar trei săptămâni după atacul japonez din 7 decembrie 1941 asupra bazei americane de la Pearl Harbour. Documentele aduse la acea bază erau de o uriaşă importanţă strategică. În calitatea sa de bibliotecar, una dintre principalele sarcini care îi revenea era aceea de a distruge (arde) mii de pagini de documente de o importanţă crucială. Acele documente nu au fost niciodată făcute publice. Fiind perfect conştient de importanţa actelor care i-au trecut prin mâini, Dietrich nu s-a grăbit să le ardă înainte de a le citi cu atenţie. Confirmarea faptului că aceste informaţii sunt reale este dată de corelarea lor perfectă cu informaţii venite din cu totul alte surse. În felul acesta se umplu foarte precis şi coerent multe goluri din istoria recentă.

Referitor la ceea ce a urmat după eşecul operaţiunii High Jump, Douglas Dietrich a arătat că toate avertismentele lui Richard Byrd s-au adeverit în anii care au urmat. Între 1946 şi 1956 a avut loc ceea ce documentele americane au numit „un masacru al cerurilor” sau „războiul discurilor zburătoare”. Practic al Treilea Reich a pornit atunci represaliile, iar navele germanilor au atacat şi au doborât multe avioane de luptă ale Statelor Unite. Naziştii nu foloseau rachete obişnuite. Ei foloseau antigravitaţia şi noile tehnologii, inclusiv tehnologia Tesla. Acele discuri zburătoare au fost denumite de către piloţii americani mai ales sub numele de Foo-fighters (bombardiere ciudate) şi erau asimilate cu OZN-urile. Wendell C. Stevens, pilot al SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi la ora actuală investigator al fenomenului OZN, a relatat că a avut mai multe întâlniri în aer cu astfel de nave. El spunea că acestea se apropiau uneori până la distanţa de aproximativ cinci metri de avioanele aliaţilor sau erau capabile să rămână nemişcate în aer.

În acei ani de după război discurile zburătoare au reprezentat o privelişte obişnuită. Erau realizate uneori zboruri care datorită interferenţei cu instalaţiile electrice produceau pane de curent. Un exemplu mai cunoscut este cel din anul 1956, care a afectat mai multe state americane şi o parte din Canada. În fiecare lună exista un val obişnuit de OZN-uri despre care opiniei publice i se spunea că sunt „neidentificate”. Practic vorbind, din 1945 şi până în 1958, timp de peste un deceniu, al Treilea Reich aflat în exil i-a menţinut pe aliaţi într-o adevărată teroare cu scopul de a avea suficient timp pentru a achiziţiona toate cele necesare pentru a trăi în noile baze. Încă mai aveau nevoie de piese de schimb, materiale, produse farmaceutice, produse textile, etc.
Se pare că în anul 1956 şi ruşii au încercat să ia cu asalt bazele germane din Antarctica. Conform unor surse care au dorit să rămână anonime, ruşii au trimis şi ei o flotă de război, dar au fost întâmpinaţi de un fascicul laser cu scop de avertizare, în faţa căruia s-au oprit. Militarii ruşi au fost astfel forţaţi să se retragă şi au primit de asemenea mesajul să nu se mai întoarcă.

Războiul nuclear din spaţiu

În unul dintre interviurile sale, acordat postului de radio „Just Energy”, Douglas Dietrich a prezentat (printre altele) informaţii detaliate despre faptul că al Treilea Reich a ajuns datorită tehnologiei foarte avansate de care dispunea, să dezvolte chiar un program spaţial, situaţie care a fost considerată de către americani ca reprezentând o gravă ameninţare. Interviul integral are numele „Douglas Dietrich: The Third Reich Never Died” şi este postat pe youtube la adresa

http://www.youtube.com/watch?v=G9LRjhzTHEA.

Pe baza documentelor pe care le-a studiat, Dietrich a dezvăluit că vril 8 Statele Unite ajunseseră la câţiva ani după război la concluzia că naziştii ajunseseră pe Lună. De aceea, ca să împiedice o dominaţie a celui de-al Treilea Reich asupra spaţiului cosmic apropiat, americanii au declanşat ceea ce se poate numi la propriu, un război nuclear, care a avut loc în spaţiu şi a fost îndreptat împotriva celui de-al Treilea Reich. Ultima etapă a acestui război a fost reprezentată de Operaţiunea Argus. După anul 1950, au fost făcute observaţii prin telescop care au certificat faptul că germanii construiseră o bază pe Lună, mai exact la polul sud al Lunii, în craterul Schrodinger. Planul americanilor a fost acela de a crea prin intermediul detonării în spaţiu a unor bombe nucleare, o centură artificială de radiaţii, de tipul centurii Van Allen, care să distrugă orice ar ajunge în orbita ei.

Aceasta a făcut ca pe 1 august 1958 SUA să lanseze în spaţiu, în secret, o bombă cu hidrogen de 3,8 megatone, care a explodat la aproximativ 77 de kilometri deasupra recifului Johnston, din Pacific. Conform Comisiei pentru Energia Atomică, aceasta a fost cea mai spectaculoasă detonare realizată vreodată de Statele Unite. Ciuperca s-a ridicat deasupra atmosferei şi a declanşat o furtună magnetică ce a blocat toate transmisiunile radio de la Tokyo până la San Francisco.

Apoi, pe 27 august 1958 a fost declanşată prima dintr-o serie de trei explozii nucleare ce au avut loc deasupra Antarcticii. Următoarele două explozii au avut loc pe 30 august şi respectiv 6 septembrie 1958. Exploziile au fost atât de puternice, încât radiaţiile emise au înconjurat Pământul şi au creat o centură artificială care s-a ridicat până la înălţimea de 64.440 de kilometri. Efectul la nivelul ionosferei a fost uriaş şi în felul acesta americanii au reuşit să distrugă întreaga tehnologie spaţială a celui de-al Treilea Reich. La sfârşitul Operaţiunii Argus s-a ajuns la concluzia că întregul personal de pe baza lunară a naziştilor nu a mai avut cum să supravieţuiască pentru că nu a mai putut fi reaprovizionat de pe Pământ. Nivelul de radiaţii care înconjura la acea vreme Pământul a rămas apoi o lungă perioadă extrem de ridicat, ceea ce făcea imposibilă traversarea cu echipaj uman a acelor zone. Ca urmare, cel de-al Treilea Reich nu a mai lansat nave în spaţiu şi a renunţat la intenţia de a folosi spaţiul ca viitor câmp de desfăşurare a unor operaţiuni militare.

Unde s-a retras de fapt al treilea Reich?

Potrivit surselor indicate de Douglas Dietrich, de istoricii Academiei Ruse de Ştiinţe, precum şi de multe alte surse, o importantă cantitate de date ne conduce la concluzia că după ce a ajuns în Antarctica, al Treilea Reich s-a retras de fapt undeva în interiorul Pământului!
Chiar dacă pentru mulţi această idee poate să pară absurdă, concepţia că Pământul este gol în interior a fost considerată ca o certitudine de către foarte mulţi savanţi şi cercetători de prestigiu, încă din secolul XVII. De exemplu, în anul 1896 celebrul explorator Fridtjof Nansen anunţa că a găsit dovezi concludente care arată că regiunea polară nu este o suprafaţă plană, ci coboară într-un bazin adânc. Şi într-adevăr, în anul 1980, anumite date (neoficiale) ale NASA au confirmat că fundul oceanului Arctic este o depresiune a cărei pantă începe în nordul Groenlandei şi se întinde pe aproximativ 2200 mile în diametru. Mai exact, înclinația fundului oceanului începe în zona paralelei 85 și duce în interiorul gol al Pământului. Există argumente ştiinţifice deosebit de concludente care indică faptul că de fapt toate planetele sunt cavitare în interior. Subiectul este desigur foarte vast şi nu este cadrul cel mai potrivit pentru a-l dezvolta aici. Este însă important să ştim că observaţii ştiinţifice (de asemenea, neoficiale) au arătat că Pământul are două uriaşe deschideri la poli, largi de peste 2500 de km în diametru, prin care se poate intra în spaţiul gol din interiorul planetei. Această veritabilă lume interioară este luminată de un mic Soare central, care este de fapt cauza irizaţiilor ce apar la poli şi sunt cunoscute ca aurore boreale. Tot neoficial, se ştie că în afară de intrările uriaşe din Antarctica, există mai multe pasaje de intrare către interiorul gol al Pământului, de pe fiecare continent.
Conform multor dezvăluiri convergente, în această lume interioară trăieşte de mii de ani o civilizaţie mult mai avansată decât civilizaţia noastră de la suprafaţă. Se pare că civilizaţia din interior este de fapt cea care supraveghează în mod nevăzut destinele planetare, aflându-se într-o strânsă legătură şi cu anumite civilizaţii extraterestre benefice, care supervizează destinele umanităţii de zeci de mii de ani.

Un argument că Pământul este cu adevărat gol în interior şi că acolo trăieşte o civilizaţieHollow Earth avansată o reprezintă chiar mărturiile amiralului Byrd, comandantul operaţiunii americane High Jump. Între anii 1928-1955 Richard Byrd a făcut în total nu mai puţin de 11 expediţii geografice la poli. Într-un comunicat radio transmis în 1947, Byrd declara că la 2700 de km dincolo de Polul Nord a întâlnit o zonă cu climă foarte caldă, cu munţi, râuri, lacuri, vegetaţie luxuriantă şi animale necunoscute. Ulterior, în unul dintre jurnalele sale, el a notat că în expediţia din 1947, aflându-se în zbor dincolo de polul nord, de la un moment dat avionul său a fost escortat de două nave ce semănau cu farfuriile zburătoare. Aceste nave au preluat controlul asupra avionului său şi apoi zborul a continuat până în apropierea unui adevărat oraş care se afla în interiorul Pământului. Imediat după aceea misterioasele discuri zburătoare, împreună cu avionul său, au aterizat. Amiralul Byrd a avut surpriza să vadă acolo oameni foarte înalţi, dar care erau cu toţii binevoitori. A fost condus la un grup de persoane importante, oficiale, care l-au însărcinat să comunice comandanţilor săi de la suprafaţă îngrijorarea populaţiei din interior cu privire la detonările atomice care în acea perioadă începuseră să fie tot mai frecvente la suprafaţa Pământului. Intratereştrii au transmis că aceasta este o situaţie foarte gravă, ce trebuie luată în serios şi stopată imediat. Byrd a fost apoi escortat înapoi la lumea din afară. El a raportat totul superiorilor săi de la Washington, precizând că în Antarctica există o civilizaţie avansată, care dispune de o tehnologie foarte avansată şi care s-a aliat cu SS-ul german. Comandanţii săi i-au impus atunci foarte strict să păstreze secretul. În declaraţiile sale publice ulterioare, Byrd nu şi-a putut totuşi stăpâni anumite remarci entuziaste despre ceea ce descoperise în expediţiile sale de dincolo de poli. Ca urmare, în timpul unei emisiuni radio din Valparaiso, declaraţiile sale emoţionale au fost oprite prin întreruperea emisiei respective. La fel s-a petrecut ceva mai târziu la o emisiune radio difuzată de NBC, de la New York. Guvernul american  decisese deja negarea oricăror informaţii despre interiorul gol al Pământului. Fotografiile şi jurnalele amiralului Byrd au fost sigilate după război şi incluse într-un dosar ce a primit numele „White Sheet Project” şi depozitat în Arhivele Naţionale americane. Întrucât Byrd nu dădea semne că ar fi dispus să tacă, ba chiar avea de gând să publice o carte, în octombrie 1954 el a fost internat într-un sanatoriu privat de lângă Tarrytown-New York, de unde nu mai putea comunica deloc cu cei din afară, cu excepția câtorva rude. Byrd a rămas timp de trei ani în acel sanatoriu, până la vârsta de 56 de ani, când a murit. Deşi jurnalele personale ale amiralului au fost confiscate de marina americană, o parte dintre acestea au ajuns să fie cunoscute atât prin intermediul rudelor şi apropiaţilor amiralului, cât şi prin intermediul unor foşti agenţi CIA care au avut acces la ele (un exemplu în acest sens este fostul agent CIA, Virgil Armstrong). O transcriere postată pe internet a unui jurnal personal al lui Richard Byrd poate fi consultată la adresa http://www.endtimeprophecy.net/Articles/hollow-1.html

Merită să observăm că, în mod cert, guvernanţii americani nu l-au considerat pe amiralul Byrd ca fiind nebun. Reputaţia care i-a fost acordată o dovedeşte. În anul 1950 Richard Byrd a fost declarat erou naţional, iar unul dintre crucişătoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Mai multe detalii despre observaţiile amiralului Byrd cu privire la interiorul gol al Pământului puteţi urmări în acest videoclip:

În cartea sa, „The New Germany and the Hollow Earth”, cercetătorul american John B. Leith ne oferă o serie de informaţii despre ceea ce se pare că a avut loc mai departe cu al Treilea Reich, după ce acesta s-a retras în lumea interioară a Pământului. Cartea se bazează pe documente făcute publice prin legea Freedom of Information Act, dar şi pe interviuri luate în SUA, Rusia, Mexic, Germania, Canada, Franţa Anglia, Brazilia sau Vatican. Persoanele intervievate, a căror identitate nu poate fi deocamdată dezvăluită, sunt senatori, congresmani, militari din servicii secrete, agenţi activi sau în retragere ai CIA sau FBI. Conform acestor surse, autorul afirmă că germanii care s-au retras în interiorul Pământului s-au aliat cu civilizaţia deja existentă acolo de mai multe zeci de mii de ani. Forţelor armate de la suprafaţă le-au fost în mod decisiv respinse orice încercări de a pătrunde prin campanii militare în cavitatea interioară. În această carte sunt prezentate informaţii conform cărora interiorul gol al Pământului începe aproximativ după adâncimea de 400 de mile de la suprafaţă (aproximativ 640 km). Sursele lui John Leith au dezvăluit că populaţia din interiorul Pământului a contactat guvernele de la exterior şi le-a avertizat că dacă nebunia detonărilor atomice va continua, atunci sfârşitul civilizaţiei de la suprafaţă este foarte aproape. Ei au precizat că aceeaşi soartă tragică au avut-o şi alte civilizaţii anterioare de la suprafaţa Pământului, care s-au autodistrus prin cumplite războaie nucleare.

Desigur, o întrebare firească este aceasta: Dacă într-adevăr există o civilizaţie avansată, benefică, în interiorul gol al Pământului, atunci cum de aceasta ar fi acceptat o alianţă cu al Treilea Reich şi a respins pătrunderea în cavitatea interioară a învingătorilor de la suprafaţă? Într-adevăr, din perspectiva datelor istorice pe care le cunoaştem, al Treilea Reich a declanşat un război nebunesc de cucerire mondială care a dus la moartea a peste 50 de milioane de oameni. Pare complet absurd ca o naţiune atât de războinică să fi fost acceptată într-o alianţă cu o civilizaţie prezumtiv deosebit de avansată şi benefică, iar tocmai „băieţii buni” de la suprafaţă, nu. Şi totuşi, în ciuda logicii aparente, datele care ies la iveală ne conduc la concluzia că germanii care au ajuns în Antarctica chiar au intrat în interiorul Pământului. În mod evident, ceva pare că nu se leagă deloc aici! Ajungem astfel într-un punct foarte sensibil, în care dacă facem unele cercetări, constatăm că dincolo de ceea ce afirmă versiunea convenţională a istoriei, lucrurile pot fi privite şi dintr-o altă perspectivă.
Adevăratele cauze ale celui de-al doilea război mondial

Chiar dacă (neîntâmplător) din punct de vedere oficial sunt catalogate în bloc ca fiind „teorii ale conspiraţiei”, o cantitate impresionantă de informaţii (prezentate în numeroase cărţi, dar mai ales pe internet), aduc argumente cât se poate de coerente că în realitate cel de-Al Doilea Război Mondial, ca şi primul de altfel, a fost provocat intenţionat de către masoneria internaţională. Conform acestor informaţii, în perioada celui de-al doilea război mondial la conducerea masoneriei se aflau (şi se află şi în ziua de astăzi) aşa-zişii „Iluminaţi” evrei, care controlau prin bancherii lor mai toate statele lumii. Sunt bine cunoscute în prezent documente clare care arată că planurile masonilor de generare a războaielor mondiale au fost puse la cale cu mult timp înainte. Unul dintre artizanii acestor planuri a fost Albert Pike, Marele Comandor al francmasoneriei americane. Într-o scrisoare din 15 august 1871 adresată politicianului italian Giuseppe Mazzini, Albert Pike i-a mărturisit acestuia o parte din planurile francmasoneriei. Iată un fragment din scrisoarea lui: „Primul război mondial trebuie creat pentru a permite Illuminaţilor să răstoarne puterea țarilor în Rusia şi pentru a face din acea ţară o fortăreaţă a comunismului ateu. Divergenţele create de către agenţii Illuminati între imperiul britanic şi cel german vor fi folosite pentru a porni acest război. Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic. Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va fi distrus, iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina.”

Este foarte semnificativ să observăm că datele consemnate ale istoriei arată că a doua zi dupăjudea declares war -800px ce Hitler a fost ales cancelar al Germaniei, pe data de 24 martie 1933, cel mai mare cotidian al Marii Britanii din acea vreme, Daily Express, cu un tiraj de milioane de exemplare, titra pe prima pagină: „Iudeea declară război Germaniei”. Dedesubt se putea citi: „Evreii din toată lumea uniți în acțiune”. În ianuarie 1934, rabinul Vladimir Jabotinski, fondatorul organizației sioniste Mscha Rjetsch, publica următoarele: „Lupta împotriva Germaniei este purtată de luni de zile de fiecare comunitate evreiască, la orice conferință sau congres, în toate sindicatele și de orice evreu de pe acest pământ. Interesele noastre evreiești impun distrugerea întregii Germanii”. Nathan Kaufmann, evreu din dinastia Rothschild, susținea că „Trebuie sterilizați 48 de milioane de germani, pentru ca pe parcursul a două generații să se înfăptuiască ceea ce altminteri ar costa milioane de vieți umane și eforturi seculare: exterminarea germănimii și a purtătorilor săi”. Câţiva ani mai târziu, ziarul Pravda din 29 noiembrie 1939 publica o declaraţie a lui Stalin: „Nu Germania a atacat Franța și Anglia, ci Franța și Anglia au atacat Germania, asumându-și astfel responsabilitatea pentru acest război.

Există foarte multe informaţii bine documentate care arată că Hitler nu a fost doar atras în acest conflict prin provocări repetate, ci și finanțat în acest scop. Se ştie de exemplu că senatorul evreu Samuel Preston Bush (tatăl, respectiv bunicul a doi viitori președinți ai Statelor Unite), membru al lojei masonice Skull and Bones (Craniu și Oase), a finanțat și înarmat Partidul Nazist. Această finanțare a Germaniei de către Statele Unite poate părea neverosimilă, ținând cont că aceste două state au fost rivale în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar ca să înţelegem mentalitatea acestor bancheri, e util să ştim că experienţele au arătat că ei nu ţin niciodată cont de naţiuni, ci se află mereu în spatele tuturor guvernelor, manevrându-le în interesul lor, ca pe nişte păpuşi. Masonii au finanţat adeseori în conflictele internaţionale ambele tabere beligerante, apoi au venit cu o „soluţie” abil pregătită dinainte, pe care de fapt o vizau şi pentru introducerea căreia au creat ca un simplu pretext tot acel conflict. Hitler fost finanţat în deplină conformitate cu planul masoneriei. Planul era ca Hitler să fie folosit ca un pion în război, iar pentru aceasta el trebuia finanţat ca să fie bine înarmat. Dar sprijinul oferit nu trebuia să-l facă să câştige, ci doar să creadă că va câștiga. De aceea au fost speculate pornirile antisemite şi de purificare rasială ale lui Hitler. Dar se pare că el cumva le-a scăpat Iluminaţilor de sub control. Mânia lui Hitler şi a Partidului Nazist a ajuns să fie îndreptată în primul rând către magnații financiari evrei, francmasoni și a tuturor celor care își doreau neapărat războiul. Toate aceste lucruri nu sunt menţionate în cărţile de istorie, dar ele sunt susţinute de presa şi documentele acelor vremuri.

Bineînţeles, nu putem trece în extrema cealaltă şi să îl considerăm pe Hitler ca pe un erou al dreptăţii. Nici un om lucid şi moral nu ar putea fi de acord cu metodele pe care Hitler le-a folosit. El chiar a ajuns să vrea să distrugă întreaga naţie evreiască (cu anumite excepţii), ceea ce este fără îndoială absurd. Pe de altă parte, această perspectivă care ni se serveşte, a polarizării absolute în plan politic între bine şi rău este doar o faţadă. Ni se spune că Hitler a fost cel mai mare criminal al omenirii, care a omorât în lagăre de concentrare 6 milioane de evrei şi 10 milioane de oameni din alte naţii şi a declanşat un război care a avut peste 60 de milioane de victime. Principală acuză care i se aduce lui Hitler este aceea că a vrut să-i extermine pe evrei. Opinia publică este sistematic oripilată de către mass-media cu crimele de război ale lui Hitler. Mai mult decât atât, în mai multe ţări există chiar legi aspre pe baza cărora dacă cineva îndrăzneşte să pună la îndoială Holocaustul hitlerist împotriva evreilor sau dacă manifestă vreo simpatie pentru Hitler, este pasibil de închisoare. Nu la fel se procedează însă faţă de crimele înfăptuite sub conducerea lui Lenin şi a lui Stalin în Uniunea Sovietică, unde au fost ucişi aproape 66 de milioane de oameni în lagăre şi închisori. Sau faţă de crimele în masă din China comunistă, unde au fost ucişi 50 de milioane de oameni între 1979 şi 1981. Sau faţă de cele ale americanilor, care au ucis şi ei milioane de oameni nevinovaţi în războaiele de „democratizare” şi eliminare a „terorismului” din ţările asiatice sau din Orientul Mijlociu.

Ceea ce nu se spune, dar treptat iese tot mai mult la iveală, este că toate mişcările importante de pe scena politică a lumii (cel puţin din ultima sută de ani), au fost regizate îndeaproape de lojile masonice, cu scopul reconfigurării forţelor politice şi economice ale lumii, vizând aşa-zisa Noua Ordine Mondială, după un plan foarte minuţios elaborat. Dar a vorbi din această perspectivă despre al Doilea Război Mondial implică să ajungi la secretele celui de-al Treilea Reich şi să arăţi că el a fost duşmanul bancherilor evrei, apoi să dai la iveală planurile masonice care se află încă în desfăşurare… Implică să dezvălui apoi că al Treilea Reich nu a fost în realitate complet învins datorită tehnologiilor extrem de avansate de care a dispus şi chiar să dezvălui că probabil descendenţii lor continuă să existe şi astăzi în interiorul gol al Pământului! Iată de ce nu vom auzi prea curând nimic din toate acestea în mass-media internaţională, care în realitate este practic complet obedientă puterii masonice care o deţine.

Fără îndoială, au existat şi există în continuare raţiuni politice, ideologice, militare-strategice sau chiar economice pentru care pare să fie cel puţin preferabil să nu se facă publice asemenea dezvăluiri. Dacă privim însă cu atenţie în jurul nostru, constatăm că umanitatea este menţinută de către „elitele” care conduc lumea, în mod intenţionat, într-o tiranică sclavie economică şi într-o adâncă ignoranţă spirituală şi ştiinţifică. Mai mult decât7depopulation atât, în mod tacit aceste „elite” conducătoare vizează plini de cinism reducerea drastică a populaţiei lumii, care pentru ei a devenit un factor destabilizator principal.  Iată de exemplu ce spunea francmasonul David Rockefeller în anul 2000: „Impactul negativ al creșterii populației asupra tuturor ecosistemelor planetare devine îngrozitor de evident.” Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al URSS, spunea şi el: „Pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Taie populaţia cu 90%, și nu vor mai fi suficienți oameni rămaşi pentru a face mari daune ecologice.” Zeci de asemenea declaraţii, venite din partea unor personaje cunoscute pe plan mondial, puteţi citi la adresa

http://www.crossroad.to/articles2/0013/EconomicCollapse/1-population-control.htm

Aceşti păpuşari fără scrupule manipulează conform intereselor lor naţiunile în războaie, ne introduc cu sila pe scară largă aditivi toxici în aproape toate alimentele, promovează intensiv o adevărată industrie farmaceutică dar care mai mult distruge sănătatea decât vindecă, discreditează sau chiar suprimă pe cei care promovează metode eficiente de tratament (de exemplu pentru cancer), răspândesc boli grave prin intermediul chemtrails-urilor şi multe altele…

Ei bine, pentru ca toate acestea să înceteze, adevărul trebuie dezvăluit. Este necesar să învăţăm cu adevărat lecţiile istoriei, deosebind cu mult curaj şi discernământ binele de rău.”[1]

SURSE

  1. https://armoniacosmica.wordpress.com/2014/04/02/a-ajuns-al-treilea-reich-in-interiorul-gol-al-pamantului-2/
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro