Al Doilea Razboi Mondial si Organizatia Natiunilor Unite – planul catre un Guvern Mondial

by La Conferinţa de Pace de la Versailles din anul 1919 s-au luat o serie de decizii care aveau să culmineze cu genocidul cunoscut sub numele de al Doilea Război Mondial. Mai întâi de toate, reparaţiile cerute poporului german au fost atât de fantastice încât Republica de la Weimar creată […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

La Conferinţa de Pace de la Versailles din anul 1919 s-au luat o serie de decizii care aveau să culmineze cu genocidul cunoscut sub numele de al Doilea Război Mondial. Mai întâi de toate, reparaţiile cerute poporului german au fost atât de fantastice încât Republica de la Weimar creată după război nu a avut nici o şansă de supravieţuire economică.

Lucrurile s-au desfăşurat exact aşa cum au fost planificate. Haosul economic creat cu intenţie a fost o problemă masivă, care impunea găsirea unei soluţii, iar soluţia a fost Adolf Hitler. O a doua hotărâre importantă, luată într-o şedinţă secretă a colaboratorilor de la Versailles, ţinută la Hotel Majestic din Paris, a constat în crearea unor organizaţii asociate cu Masa Rotundă.

Albert_Pike_WWII

Prima a fost creată în anul 1920, odată cu apariţia Institutului pentru Afaceri Internaţionale, cunoscut şi sub numele de Chatham House, la numărul 10 din St James Square din Londra. Şeful oficial al acestui institut este regele sau regina Angliei, motiv pentru care în anul 1926 a primit numele de Institut Regal. Filiala sa americană, Consiliul pentru Relaţii Străine (Council on Foreign Relations – CFR), a apărut în anul 1921 şi a fost alcătuită din membri ai Mesei Rotunde.

CFR a fost finanţat de Rockefeller-i, şi nu numai. Aceste organizaţii se adăugau vastei reţele a Frăţiei, având scopul de a controla încă şi mai complet politicile Marii Britanii şi Statelor Unite, şi prin intermediul acestora lumea întreagă. Practic, vorbim de aceeaşi organizaţie sub nume diferite. Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale (RIIA – Royal Institute of International Affairs) era alcătuit din prietenii lui Cecil Rhodes şi din alte nume care ne sunt deja familiare, inclusiv Astor-ii.

A fost finanţat de la început şi până astăzi de o listă interminabilă de corporaţii globale şi grupuri de mas-media conduse de familiile liniilor genealogice. Le enumăr pe toate în Şi adevărul vă va face liberi.
Institutul Regal are legături cu nivelele la vârf ale scenei politice, ale lumii afacerilor, sistemului bancar, mas-mediei, etc. Spre exemplu, una din figurile sale centrale a fost maiorul John Jacob Astor (Com 300), director al Hambros Bank şi proprietar (după anul 1922) al ziarului Times.

Printre ceilalţi membri fondatori s-au numărat: Sir Abe Bailey, proprietarul Transvaal Mines din Africa de Sud, care a colaborat cu Alfred Milner pentru declanşarea Războiului Barilor, şi John W. Wheeler-Bennett, consultantul de mai târziu al generalului Eisenhower în ultimii doi ani decisivi ai celui de-al Doilea Război Mondial, când se făceau deja planurile pentru felul în care va arăta lumea după război.

Institutul are conexiuni cu universităţile Oxford şi Cambridge şi cu London School of Economics, la care au fost educaţi mulţi dintre „radicalii stângii” politice. Cartea de tristă reputaţie a lui Adolf Hitler, Mein Kampf, a fost scrisă în realitate de generalul maior Karl Haushofer, care a recunoscut că una din sursele principale din care s-a inspirat a fost Halford J. MacKinder, unul din directorii de la London School of Economics.

La fel ca în cazul Mesei Rotunde, au fost create filiale ale Institutului Regal în Australia, Canada, Noua Zeelandă, Nigeria, Trinidad-Tobago şi India (în această ţară, filiala este cunoscută sub numele de Consiliul pentru Afaceri Mondiale). Filiala americană, Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR) şi-a stabilit sediul la Harold Pratt House, pe 58 East 68th Street, în New York, fosta reşedinţă a familiei Pratt, ai cărei membri erau prieteni apropiaţi cu Rockefeller-ii.

Crearea CFR a fost organizată de coloneul Mandel House, J.P. Morgan (Payseur), clanul Rockefeller şi asociaţii acestora. În scurt timp, CFR-ul a ajuns să deţină controlul integral asupra Statelor Unite, lucru valabil şi la ora actuală. Dacă îi analizaţi componenţa, îi veţi regăsi pe fruntaşii săi în toate instituţiile care controlează vieţile americanilor, inclusiv în cele ale educaţiei.

La fel ca şi Masa Rotundă pe timpuri, aceste organizaţii sunt alcătuite din cercuri exterioare şi un cerc interior. Cercul interior este singurul care cunoaşte integral Agenda, lucrând non-stop pentru îndeplinirea acesteia. Următorul cerc cunoaşte doar parţial Agenda, lucrând pentru îndeplinirea ei în domeniul său de referinţă.

Al treilea cerc nu cunoaşte mare lucru din Agendă, dar este manipulat să ia deciziile „corecte” în domeniile sale de influenţă, fără să ştie care sunt motivele reale care se ascund în spatele acestor decizii. Amiralul Chester Ward, fost judecător general al marinei americane, a fost membru în CFR timp de 16 ani. El a declarat la un moment adat că scopul organizaţiei era:

„… supunerea suveranităţii şi independenţei naţionale a Statelor Unite unui guvern mondial atotputernic.”

În cartea sa, Kissinger pe canapeaua psihiatrului, scrisă în colaborare cu Phyllis Schafly, Ward scrie:

„… dorinţa de a ceda suveranitatea şi independenţa Statelor Unite prevalează în rândul marii majorităţi a membrilor anumitor grupări, dar mai ales în rândul conducerilor acestora, care alcătuiesc la ora actuală o organizaţie cu mai multe nuclee… [Principala grupare] este alcătuită din ideologii guvernării globale unice, cunoscuţi şi sub numele de internaţionalişti. Ei sunt cei care duc mai departe tradiţia membrilor fondatori.”

Din 1921 şi până în prezent, practic toţi preşedinţii Statelor Unite au fost membri CFR, alături de principalii lor colaboratori din guvern şi cea mai mare parte a ambasadorilor americani în lume (la ora actuală toţi ambasadorii). CFR-ul mai include în rândul membrilor săi proprietari de grupuri media, ziarişti şi editori cheie, oameni din domeniul educaţiei, lideri militari, etc.

Componenţa Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale este păstrată în secret, dar se ştie că şi aceasta include oameni aflaţi în aceleaşi poziţii de putere ca şi cei din Statele Unite. Insist asupra faptului că CFR-ul american este subordonat şi primeşte ordine de la Institutul Regal din Londra.

Alte societăţi care au legături strânse cu cele două instituţii sunt Illuminati; ordinele „cavalereşti” precum Cavalerii Sfântului Ioan din Ierusalim (de Malta); o reţea controlată de regele sau regina Angliei, la care mă voi referi imediat; francmasonii, rozicrucienii şi Masa Rotundă; reţeaua de „fundaţii” americane, precum Rockefeller Foundation; şi o reţea nesfârşită de grupuri aflate în interconexiune care operează în ultimă instanţă sub aceeaşi conducere globală.

Începând din anii 30, această reţea a împânzit lumea, pregătind-o pentru următorul mare proiect al Frăţiei: cel de-al Doilea Război Mondial. Acest efort concertat a avut drept scop atingerea unei centralizări şi mai mari a puterii şi crearea unui organism global care să poată fi transformat treptat într-un guvern mondial. La ora actuală, acest organism este cunoscut sub numele de Naţiunile Unite.

Cu o economie în ruine şi o inflaţie galopantă, poporul german l-a privit pe Adolf Hitler ca pe un salvator al neamului. Este acelaşi mecanism de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei. Aşa cum arăt pe larg în lucrarea Şi adevărul vă va face liberi, naziştii au fost finanţaţi de Wall Street şi de City-ul londonez, prin intermediul subsidiarelor germane ale companiilor britanice şi americane, dar şi al unor împrumuturi americane acordate conform Planului Young şi Planului Dawes.

Aceste împrumuturi ar fi trebuit să ajute Germania să plătească reparaţiile de război, dar au fost folosite de Hitler pentru finanţarea maşinăriei sale de război. Standard Oil (Rockefeller-ii) şi I.G. Farben, cartelul chimic german care a condus lagărul de concentrare de la Auschwitz, erau de fapt una şi aceeaşi companie. Hitler a venit la putere în anul 1933. În acelaşi an, preşedinte al Statelor Unite a fost ales, deloc întâmplător, Franklin Delano Roosevelt.

Ascensiunea sa către putere a fost identică cu a lui Hitler. În anul 1929, bancherii Frăţiei au prăbuşit bursa de valori din Wall Street, provocând Marea Criză. Din această problemă s-a născut soluţia: pachetul economic „New Deal” oferit de Roosevelt, care i-a permis acestuia să câştige alegerile prezidenţiale din anul 1933. Acest „New Deal” era o replică identică a soluţiei oferite de Hitler germanilor, pentru a rezolva problemele (create de aceiaşi oameni) economice ale acestora.

După ce a ajuns la putere, Roosevelt a pus la cale unul din cele mai mari furturi din istorie, trecând prin Congres legi care au forţat poporul american să cedeze guvernului toate bijuteriile din aur, în schimbul unor hârtii lipsite de valoare cunoscute sub numele de bancnote ale Rezervei Federale.

Acest lucru era necesar – a pretins Roosevelt – pentru a rezolva marile probleme economice cu care se confrunta ţara. La scurt timp, după ce economia americană a ajuns complet sub controlul Frăţiei, Roosevelt a plasat simbolul acesteia, piramida şi ochiul clarvăzător, pe bancnota de un dolar. Era ca şi cum le-ar fi spus americanilor de la obraz: „V-am prins!”
Franklin Roosevelt, francmason de rang 33, deţinea titlul de Cavaler al lui Pythias într-o societate secretă cunoscută sub numele de Ordinul Arabic Străvechi al Nobililor şi Misticilor.

Printre membrii acestuia s-au numărat la vremea lor Francis Bacon şi revoluţionarul francez Mirabeau. Ordinul nu admite ca membri decât francmasoni care au atins cel puţin gradul 32 sau care sunt membri în lojile templiere ale francmasoneriei. Se spune că ordinul ar fi fost fondat de un descendent al lui Mahomed, având ca model o societate secretă din Europa medievală care includea evrei, arabi şi creştini.

Simbolul său este o semilună creată de ghearele unui tigru bengal, alături de care se află o piramidă, o urnă şi o pentagramă – combinaţie care o simbolizează pe Mama Universală, Isis-Semiramida-Ninkharsag. Secretarul pentru agricultură al lui Roosevelt, Henry Wallace, era simultan şi un ocultist. El a fost cel care s-a implicat în plasarea simbolului ochiului clarvăzător pe bancnota de un dolar.

Wallace avea un guru, pe misticul şi artistul rus Nicholas Roerich, care şi-a petrecut mulţi ani călătorind prin Nepal şi Tibet, unde a studiat alături de lama-şi şi a căutat oraşul pierdut al Shamballa-ei, ţinutul legendar al adepţilor sau „maeştrilor” secreţi ai ocultismului despre care se crede că au influenţat în secret afacerile lumii în care trăim. Sunt cunoscuţi sub diferite nume, precum Şefii Secreţi, Maeştrii Ascunşi şi Marea Frăţie Albă.

Unii cercetători cred că ei sunt forţa care se ascunde în spatele francmasonilor, al sufiţilor, cavalerilor templieri, rozicrucienilor, Societăţii Teozofice şi Ordinului Hermetic al Golden Dawn. După părerea mea, aceşti oameni sunt reptilieni, cel puţin o parte din ei. Roerich a fost implicat în crearea Ligii Naţiunilor, prima tentativă de creare a unui guvern mondial, şi a susţinut activitatea doctorului Andrija Puharich, un om de ştiinţă care l-a ajutat pe tânărul israelian Uri Geller să-şi dezvolte puterile psihice.

În Marea Britanie, membrii Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale (Masa Rotundă) din cele două case ale Parlamentului au fost cei care au cerut împăcarea cu Germania, lăsându-l pe Hitler să îşi construiască potenţialul militar până când acesta ar fi putut declanşa un război de amploare, după care au schimbat brusc macazul, aşa cum arăt în Şi adevărul vă va face liberi.

Printre cele mai groteşti exemple ale acestei atitudini s-au numărat Lady Astor, Leopold Amery, Lionel Curtis şi Lord Lothian, toţi membri ai Mesei Rotunde şi/sau ai Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale. Lordul Halifax, secretarul însărcinat cu afacerile externe şi membru al Mesei Rotunde aproape de la fondarea acesteia, a fost un alt politician care a susţinut reconcilierea cu Hitler.

El s-a întâlnit cu acesta pe data de 19 noiembrie 1937, iar reprezentantul lui Hitler, Alfred Rosenberg, a venit în Marea Britanie în mai 1933, pentru a se întâlni cu Sir Henry Deterding (Com 300), preşedintele companiei Royal Dutch Shell, cu Geoffrey Dawson, redactorul-şef al ziarului Times, deţinut în proprietate de familia Astor (Masa Rotundă, Institutul Regal, Com 300), primul viconte de Hailsham, secretarul însărcinat cu problemele războiului, Walter Eliot MP şi ducele de Kent, fratele regelui Edward VIII şi al regelui George IV.

Vom discuta despre conexiunile dintre familia regală britanică şi nazişti ceva mai târziu. Schimbarea bruscă de atitudine de la cea favorabilă lui Hitler la una ostilă acestuia s-a reflectat în Downing Street prin schimbarea primului ministru Neville Chamberlain cu Winston Churchill, omul Frăţiei, la data de 11 mai 1940. La scurt timp după numirea sa în funcţie a început bombardarea în masă a civililor germani. Magicienii negri ai reptilo-arienilor şi-au asigurat astfel un nou ritual de vărsare globală de sânge.

La fel ca în cazul prinţului Philip, apartenenţa la francmasonerie a lui Winston Churchill a fost frecvent contestată. În realitate, el a fost un mason cât se poate de activ, după ce a fost iniţiat în Loja Studholme (nr. 1591) la Cafe Royal în mai 1901. Istoricii locali din Bradford, Anglia, au scos la iveală dovezi care atestă că o parte a politicilor de război ale lui Churchill au fost influenţate de faptul că el şi regele George II al Greciei au fost masoni.

Un exemplu s-a produs în anul 1943, când Churchill a trimis 5000 de soldaţi la Atena pentru a-l repune pe George pe tronul Greciei, deşi monarhul era detestat de toate taberele, iar soldaţii erau necesari pe alte fronturi. Familia Churchill are legături strânse cu Rothschlid-zii şi cu mediul social ezoteric. Wiston Churchill a aderat la Loja Albionului a Străvechiului Ordin al Druizilor pe data de 15 august 1908, la Blenheim Palace.

Tatăl său, Lord Randolph Churchill, a fost finanţat de Casa de Rothschlid pe vremea când era Cancelar al Eşichierului, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când cel mai apropiat prieten al său era Nathaniel Rothschlid. Când Randolph a murit, el le datora Rothschlid-zilor suma de 65.000 de lire sterline, o avere fantastică în acele vremuri. Winston le era de asemenea îndatorat şi era prieten bun cu Lord Victor Rothschlid, şeful serviciilor secrete britanice, şi cu super-manipulatorul Rothschlid-zilor în Statele Unite, Bernard Baruch.

El avea legături strânse cu familia Cecil, cea care de fapt îl controla şi care avea la rândul ei legături apropiate cu reţelele Frăţiei, cu iezuiţii, cu Habsburgii, cu monarhia britanică şi cu familiile Nobilimii Negre din Italia. Familia Churchill este înrudită cu ducii de Marlborough, care au jucat un rol extrem de important în impunerea prinţului Wilhelm de Orania pe tronul britanic.

De fapt, Winston s-a născut chiar în reşedinţa acestora, Blenheim Palace, lângă Oxford. Pe scurt, Churchill ştia exact ce face, iar imaginea sa creată de istoricii oficiali nu este decât o farsă. El nu a salvat Insulele Britanice de tiranie, ci a făcut parte integrantă din mecanismul tiraniei.

Ofiţerul american care a lucrat la decodarea cifrurilor la ambasada Statelor Unite din Londra, pe nume Tyler Kent, a fost trimis la închisoare în timpul războiului pe motiv că a transmis colonelului conservator Ramsey dovezi referitoare la faptul că Churchill şi Roosevelt au comunicat într-un limbaj codificat înainte de numirea ca prim ministru a lui Churchill, făcând aranjamente pentru declanşarea războiului.

Ramsey a fost condamnat sub incidenţa unei legi numite Regulamentul 18b, introdus înainte de război pentru a face faţă terorismului Armatei Republicane Irlandeze (IRA). O altă dovadă a mecanismului de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei. De fapt, acest pretext a fost folosit pentru promovarea unei legi care să le permită guvernanţilor să arunce oameni în închisoare fără proces, păstrând astfel secretul asupra jocului murdar pe care îl făceau.

De pildă, soţia unui amiral a fost aruncată în închisoare sub incidenţa aceleiaşi legi, după ce a fost achitată de un tribunal legal de învinuirile care i se aduceau! Iniţiatorul acestei legi a fost Lordul Victor Rothschlid, unul dintre cei mai mari manipulatori din a doua jumătate a secolului XX şi bun prieten cu Winston Churchill.

De îndată ce a preluat puterea din Downing Street, Churchill nu s-a sfiit să înceapă să aplice regulamentul 18b pentru a-i arunca în închisoare pe cei care ştiau ce se petrece, dar nu erau dispuşi să păstreze tăcerea. Ambasadorul american la Londra din această perioadă era Joseph Kennedy, servilul tată al lui John F. Kennedy. Clanul Kennedy reprezintă o linie genealogică înrudită cu regii Irlandei din Evul Mediu.

Pentru a crea un tablou complet, ambasadorii britanici în SUA în timpul războiului au fost Lord Lothian de la Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale şi Lord Halifax de la acelaşi Institut, de asemenea membru al Mesei Rotunde şi al Comitetului celor 300.

Franklin Roosevelt a câştigat cel de-al doilea mandat de preşedinte în anul 1937, repetând la nesfârşit că fiii Americii nu vor mai fi nevoiţi să se lupte într-un alt război european, deşi ştia perfect că lucrurile vor sta chiar pe dos. Reprezentantul statului Missouri în Congres, Philip Bennet, a rostit de la tribuna Congresului:

„Preşedintele afirmă că băieţii noştri nu vor mai fi trimişi să lupte în străinătate. Prostii, domnule preşedinte al Camerei. Chiar acum li se construiesc cuşetele în vasele noastre de transport. Firma lui William C. Ballantyne and Co din Washington a început deja tipărirea plăcuţelor pentru identificarea morţilor şi răniţilor.”

Roosevelt a câştigat cel de-al doilea mandat de preşedinte afirmând că America nu va fi nevoită să se lupte într-un alt război european. Când s-a întors la Casa Albă a avut probleme cu departamentul de Public Relations pentru că a început să facă deja preparative pentru acest război. La fel ca în perioada lui Woodrow Wilson, când a fost scufundat vasul Lusitania, mecanismul de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei a intrat în funcţiune, oferindu-i astfel pretextul de a-şi încălca „promisiunea”.

În anul 1939, senatorul P. Nye al statului North Dakota a declarat că a văzut o serie de volume intitulate Următorul război, inclusiv unul intitulat Propaganda în timpul următorului război, create la Londra (unde altundeva?!). Documentele revelau planul de atragere prin manipulare a Statelor Unite într-un al Doilea Război Mondial. Iată câteva fragmente din acest document, scris între cele două războaie:

„Convingerea Statelor Unite să ia parte la războiul nostru va fi mult mai dificilă, atât de dificilă încât este improbabil că vom reuşi. De aceea, vom avea nevoie de o ameninţare clară la adresa Americii, care să le fie impusă cetăţenilor americani printr-o propagandă masivă, astfel încât liderii lor să fie convinşi să ridice armele, implicându-se într-un conflict extern…

… Această poziţie ar fi mult facilitată dacă am putea implica Japonia în conflict, căci acest lucru ar atrage Statele Unite în conflict fără eforturi prea mari din partea noastră. Am putea obţine în mod natural acest efect cu ajutorul propagandiştilor noştri, la fel ca în timpul Marelui Război anterior, când aceştia au reuşit să atragă Statele UInite în lupta împotriva germanilor.

Din fericire, în cazul Americii, propaganda noastră are o bază puternică. Putem fi absolut sinceri, căci platforma noastră este cea democratică. Nu trebuie decât să enunţăm convingerea noastră fermă în forma democratică de guvernământ şi hotărârea noastră de a susţine această structură.”

Pe data de 7 decembrie 1941, avioanele japoneze au atacat portul american Pearl Harbour din Hawaii, iar Statele Unite au intrat în război. Între timp, istoricii au stabilit cu claritate faptul că mesajele interceptate de Roosevelt l-au avertizat cu suficient timp înainte pe acesta de iminenţa atacului, dar el nu a luat nici o măsură, iar americanii nevinovaţi au fost lăsaţi să moară de dragul Agendei Frăţiei.

Scenariul s-a repetat de nenumărate ori în ultimele milenii, miliarde de oameni murind pentru aceeaşi Agendă. De altfel, atacul propriu-zis s-a produs numai după o campanie înverşunată dusă de liderii americani împotriva japonezilor, menită să-i provoace pe aceştia. Henry Stimson, secretarul lui Roosevelt însărcinat cu războiul şi unul din fondatorii Consiliului pentru Relaţii Externe, a declarat: „Ne aflăm în faţa unei chestiuni diplomatice delicate, căci trebuie să ne asigurăm că Japonia va fi pusă pe picior greşit şi determinată să facă prima mişcare”.

Aceasta este, pe scurt, istoria creării celui de-al Doilea Război Mondial în care aveau să moară zeci de milioane de bărbaţi, femei şi copii. Apogeul avea să fie atins prin aruncarea celor două bombe atomice asupra Japoniei, deşi aceasta acceptase deja să se predea în aceleaşi condiţii ca şi cele de după aruncarea bombelor care au provocat o devastare atât de mare. Am detaliat această poveste în lucrarea mea anterioară, Şi adevărul vă va face liberi.

Cel care a ordonat aruncarea acestor bombe a fost Preşedintele Harry S. Truman, care l-a înlocuit la putere pe Franklin Roosevelt la sfârşitul războiului. Truman a fost un francmason de grad 33. După iniţierea în acest grad, el şi-a adăugat acel S., ca o prescurtare a numelui „Solomon”. Înainte ca francmasonii să-i lanseze cariera politică, Truman era un fost negustor ratat care nu-şi putea găsi serviciu.

Mama lui şi-a pierdut ferma din cauza datoriilor lui, iar după ce a ajuns preşedinte obişnuia să participe la petreceri cu tot felul de cheflii, bântuind noaptea pe străzile Washington-ului, supravegheat discret de doi agenţi FBI puşi de J. Edgar Hoover să vegheze asupra lui. Cariera politică a lui Truman a avansat rapid după ce a organizat lojile francmasone din Missouri, când a fost nominalizat ca judecător, înainte de a se muta la Casa Albă.

Cel care s-a ascuns în spatele carierei lui meteorice a fost un alt mason, liderul crimei organizate din Kansas City, Boss Pendergast. Cel mai apropiat confident al lui Truman a fost David Niles, sau Neyhus, care avea două surori: una aflată pe o funcţie importantă în guvernul israelian, iar cealaltă în guvernul de la Moscova!

Acesta era mediul din care a provenit Harry S. Truman, fruntaşul francmason care a refuzat să accepte condiţiile de predare ale japonezilor, a ordonat imensa devastare produsă de aruncarea bombelor atomice, după care a acceptat predarea japonezilor practic în aceleaşi condiţii. Aruncarea bombelor a fost necesară pentru a marca încheierea unei etape a Agendei reptiliene şi începerea alteia – Războiul Rece.

Cultivarea unui sentiment de teamă la nivel mondial era mult mai uşor de realizat dacă oamenii vedeau cu ochii lor ce efecte distrugătoare aveau aceste explozii nucleare.
După război, întreaga lume era practic devastată din punct de vedere fizic, emoţional, mental şi spiritual.

Băncile internaţionale au profitat de această situaţie pentru a face averi impresionante prin împrumutarea guvernelor pentru a-şi reconstrui societăţile distruse de războiul pe care l-au finanţat chiar ele. Acest mecanism a condus la o creştere masivă a datoriilor ţărilor faţă de băncile private, şi implicit a controlului acestora din urmă asupra naţiunilor. Dorinţa disperată a oamenilor de a se bucura de pace a condus la acceptarea ideii de dragul căreia a declanşat Frăţia războiul: crearea Naţiunilor Unite.

Acelaşi mecanism de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei. Actul de constituire a Naţiunilor Unite, organismul global pe care Frăţia şi-l dorea cu atâta disperare, a fost redactat de un comitet al Consiliului pentru Relaţii Externe. Contextul a fost revelat chiar de cel care a redactat documentul, în cartea sa, apărută în anul 1988, Umbrele puterii: Consiliul pentru Relaţii Externe şi declinul american:

„În ianuarie 1943, secretarul de stat Cordell Hull a alcătuit un comitet alcătuit din el însuşi, Leo Pasvolsky, Isaiah Bowman, Sumner Welles, Norman Davis şi Morton Taylor. Cu excepţia lui Hull, toţi aceşti oameni făceau parte din CFR. Cunoscuţi mai târziu sub numele de Grupul Agendei Informale, aceşti oameni au redactat prima propunere de constituire a Naţiunilor Unite.

Principalul creator al proiectului a fost Bowman, unul din membrii fondatori ai CFR, dar şi membru al societăţii Inquiry, a colonelului House [o altă grupare a Elitei]. Comitetul a chemat apoi trei avocaţi, toţi membri CFR, care au stabilit că este constituţional. Apoi au discutat cu Franklin D. Roosevelt, pe data de 15 iunie 1944. Preşedintele a aprobat planul lor şi l-a anunţat public chiar a doua zi.”

În cartea sa, Limba americană, H.L. Mencken sugerează că expresia „Naţiunile Unite” a fost decisă de Preşedintele Roosevelt în timpul unei întâlniri cu Winston Churchill ţinută la Casa Albă în decembrie 1941, cu puţin timp înaintea atacului de la Pearl Harbour.

Când Naţiunile Unite s-au constituit în mod oficial pe data de 26 iunie 1945, la San Francisco, delegaţia SUA includea 74 de membri ai CFR, inclusiv John J. McCloy, preşedintele CFR din perioada 1953-70, membru al Comitetului celor 300, preşedintele Fundaţiei Ford şi al Băncii Rockefeller-ilor Chase Manhattan, şi prieten şi sfătuitor al nouă preşedinţi succesivi, de la Roosevelt la Reagan.

Un alt membru a fost John Foster Dulles, suporterul lui Hitler, fondator CFR şi în curând secretar de stat, satanist şi mare manipulator, care a fost de patru ori Guvernator al statului New York şi vice-preşedinte al lui Gerald Ford, după ce Richard Nixon a fost dat jos de la putere în urma scandalului Watergate.

Vă reamintesc că deşi CFR-ul a creat Naţiunile Unite, el nu reprezintă decât o filială subordonată Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale din Londra, care reprezintă la rândul lui o creaţie a Mesei Rotunde, care este doar o agenţie a unei puteri ierarhice superioare. Cei care au plătit în trecut construcţia sediului Ligii Naţiunilor din Geneva au fost Rockefeller-ii, care au cedat şi de această dată terenul pe care s-a construit clădirea Naţiunilor Unite din New York.

Terenul a fost folosit anterior ca abator, şi exact aceasta a fost intenţia sataniştilor Frăţiei: să construiască pe un teren acoperit de sânge, teamă şi durere, sediul unei organizaţii menite să facă acelaşi lucru cu oamenii.

Naţiunile Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud.

Din reţeaua ONU fac parte: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar.

Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni. Fondul ONU al Populaţiei aplică metode de „control al populaţiei” ca politică de eugenie împotriva populaţiei de culoare, dar şi a populaţiilor albe care nu se ridică la standardele „purităţii” genetice (reptiliene) cerute de aceşti oameni profund dezechilibraţi.

Programul ONU pentru Mediul Înconjurător se foloseşte de pretextul ocrotirii mediului pentru a adopta legi internaţionale, pentru a prelua controlul asupra unor mari întinderi de pământ, furând inclusiv terenuri de la ţările în curs de dezvoltare ca instrument de plată în natură a unor datorii.

UNESCO, organizaţia ONU care se ocupă de cultură şi de ştiinţă, contribuie la promovarea Agendei în foarte multe domenii de viaţă. La ora actuală, Organizaţia Naţiunilor Unite, creată – conform propagandei oficiale – pentru a pune capăt războiului, este chiar cea care patronează marile conflicte. Acest lucru s-a întâmplat de pildă în Golf, unde soldaţii americani, britanici şi francezi au ucis mii şi mii de civili irakieni sub stindardul Naţiunilor Unite.

Ultimul om de paie uns ca secretar general al Naţiunilor Unite a fost Kofi Annan, un om de culoare căruia ar trebui să-i fie ruşine de ceea ce face organizaţia sa pe pământul Africii. Unul din consultanţii săi este Maurice Strong, marele petrolist canadian, o clonă a lui Rockefeller şi manipulator de o abilitate ieşită din comun (inclusiv al mişcării ecologiştilor). Chiar credeţi că Naţiunile Unite au fost create pentru binele acestei lumi? Vezi să nu!

SURSE

  1. David Icke – “Secretul Suprem”.

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro