8 martie – Ziua Internațională a Femeii Comuniste – o istorie marxist-leninistă

by “Uniunea Sovietică s-a născut din zvârcolirile bolșevice ale Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii. Pentru a fi livrată la export ca Sărbătoare Mondială, comuniștii i-au inventat o istorie nouă, mai captivantă și curățată de crime. Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Uniunea Sovietică s-a născut din zvârcolirile bolșevice ale Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii. Pentru a fi livrată la export ca Sărbătoare Mondială, comuniștii i-au inventat o istorie nouă, mai captivantă și curățată de crime.

Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, biciclete, trăsuri. Din depărtare se aude un vuiet nelămurit care tot crește. Se apropie. Este o coloană de câteva mii de muncitoare textiliste.

Nemulțumite de condițiile de muncă și viață, ele au declanșat greva și acum își strigă revendicările în stradă. Aliniate ordonat, rânduri-rânduri, majoritatea încă tinere, mărșăluiesc cu pumnul drept strâns ridicat spre cer, cu pletele fluturând în vântul călduț al primăverii. Pe bulevardele largi, însorite, printre buildingurile semețe ale tinerei metropole, cu vocile lor cristaline, dar ferme, cer în cor salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă.

Așa s-a născut Ziua Internațională a Femeii, din curajul unor proletare bărbate de a spune nu îmbuibaților, rapacilor patroni americani. Ce tablou încântător! Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea.

Totuși, cum s-a născut 8 martie?

În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta.

Născută în 1857 (poate că anul de naștere să le fi inspirat pe mistificatoarele de la L’Humanité), nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) este o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. Exilată, după ce Bismarck interzice mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, leagănul Bolșevismului latent, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el.

Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale Ligii Spartacus (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe și formează Partidul Comunist German. Exilată din nou, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933. Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.

Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.

„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr.

Ghioceii pătați cu sânge

Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca. În Rusia, ziua este celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.

Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale. Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase gre-va. Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise pleacă să protesteze în stradă.

Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc. Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.

Așa va începe Revoluția din Februarie ce se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 / 2 martie ȚarulNicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail. Însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi. Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge!

În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice. După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.

Până când, în 1955, în scenă intră L’Humanité, cu povestea despre manifestația romantică a textilistelor, care, chipurile, ar fi avut loc cu un veac în urmă la New York. Nimeni nu are minima curiozitate să verifice veridicitatea istorică. Așa ar fi putut descoperi că nici un ziar american nu pomenește nimic despre vreo manifestație. Deși câteva sute sau mii de femei mărșăluind în stradă, într-o țară în care cowboyii încă se mai războiau cu indienii, trebuie să fi fost o știre de senzație.

Minciuna le-a venit mănușă

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră. Transformarea lui 8 martie din sărbătoare a mamelor și, implicit, a familiei, într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii găsește un teren fertil în mișcările stângiste din Occident. Faptul că mitul plasează acțiunea muncitoarelor în America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, importă aproape imediat 8 martie peste ocean. Feministele din Europa occidentală le imită grabnic.

În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale. În 1982, vine și rândul „țării-mamă” să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie. „Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește cercetătoarea franceză, amintim, ea însăși o adeptă a Feminismului.

Ce a urmărit L’Humanité?

Vreme de 22 de ani, nimeni nu și-a pus problema autenticității mitului feministelor americane. În 1977, Françoise Picq și alte patru cercetătoare vor să verifice povestea. Picq declară: „Am întâlnit mai multe variațiuni privind decorul – soare primăvăratec sau viscol – sau protagonistele – textiliste, țesătorese, croitorese; accentul era pus când pe lupta împotriva represiunii, când pe jurămîntul solemn de a se reîntâlni în fiecare an. Dar toate textele erau de acord asupra datei și locului – 8 martie 1857, New York – și asupra semnificației fondatoare a evenimentului”.

Evident că acesta crea mai multă emoție decât o reuniune obscură a femeilor în anticamera Internaționalei Socialiste. Urcând pe firul istoriei, cele cinci descoperă prima știre despre „eveniment” în L’Humanité din 1955. „De ce a fost nevoie, în plin Război Rece, să dai sărbătoririi Zilei Femeii o origine mai veche, mai spontană decât cea a unor membre de partid? De ce s-a dorit detașarea zilei de 8 martie de istoria sa sovietică”, și-a pus problema grupul de cercetătoare.

Se pare că la originea mistificării ar fi stat tensiunile din mișcarea comunistă franceză, dintre Confederația Generală a Muncii (CGT) și Uniunea Femeilor Franceze (UFF). „Madeleine Colin dorea să reancoreze 8 martie de istoria luptei femeilor militante, în vreme ce UFF o transformase într- un fel de Zi a Mamelor, ca în URSS”, explică Françoise Picq. În lagărul comunist, sărbătoarea de 8 martie nu mai era tocmai o zi de luptă a femeilor. „Cum li se dădea voie să plece cu două ore mai devreme de la serviciu, femeile preferau să profite și să meargă la coafor”, spune cercetătoarea.

Ziua în care Femeia devine Bărbat

În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifică fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri. În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații. De afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

În România, femeia încă se bucură de zambile.”[1]

8 martie – Ziua Internațională a Femeii Comuniste – o istorie marxist-leninistă

“Comunismul a trecut, sărbătorile i-au rămas! Nu ştiu dacă e vorba de inerţiile româneşti (“Aşa am apucat”) sau faptul se constată şi la alte meridiane. Cert este că la noi, cu complicitatea populistă a autorităţilor, 8 Martie sau 1 Mai se ţin ca nişte sărbători nevinovate şi vechi de cînd lumea. Mai nimeni nu pare să se sinchisească de originile şi de înţelesurile lor propagandistice, moştenite din recuzita ideologică a celui mai criminal şi mai anti-creştin regim din istorie! Dacă-i vorba de o zi liberă în plus, adică de încă un prilej de “chiul” îngăduit, “uşurătatea” naţională exultă fără scrupule, mereu gata să mai pună de-un “chef”. Ce-i drept, mulţi o fac şi din totala ignorare a substratului acestor “sărbători” (care s-ar fi cuvenit să iasă din istorie pe uşa din dos, o dată cu revoluţionarismul ateu şi materialist, dacă noi nu ne-am fi pervertit şi descreştinat în ultima jumătate de secol mai mult decît vrem s-o recunoaştem).

Între Mărţişor şi 8 Martie

Tradiţia românească oferă, în prag de primăvară, un bun prilej de sărbătorire a “sexului frumos”: 1 Martie, Ziua Mărţişorului. Nu-i o sărbătoare bisericească, dar nici n-are în ea nimic tendenţios sau pervers. Mamele, surorile, logodnicele, soţiile, fiicele sau colegele noastre au şi acest prilej în plus de a ne simţi dragostea şi preţuirea (care altminteri, fie vorba între noi, s-ar cuveni să fie mai puţin “ocazionale”). Piepturile înflorite de mărţişoare ar trebui să ne aducă aminte, simbolic, de frumuseţea şi regenerarea lumii lui Dumnezeu, de armonia care se cade să existe în(tre) toate cele ale Firii, de la ghiocelul plăpînd şi pînă la inima omului. Ne bucurăm de alteritatea ce ne-a fost dată dintru început (“Nu e bine să fie omul singur”) şi de minunea perpetuă a vieţii (căci Eva e “mama tuturor celor vii”).

De ce mai e oare nevoie să supralicităm, o săptămînă mai tîrziu, printr-o “sărbătoare” ideologică a femeii, văzute ca instrument al “luptei de clasă”, din perspectiva dizolvantă a “feminismului” militant şi a idiosincraziilor “proletare”?!

Pe urmele tovarăşei Clara Zetkin

Toată lumea s-ar cădea să cunoască adevărata poveste a zilei de 8 martie (demagogic numită “internaţională”, căci n-au sărbătorit-o oficial, după modelul Sovietelor, decît ţările din fostul “lagăr socialist”, iar în restul lumii numai anumite cercuri de stînga, marxiste sau marxizante).

Propunerea instituirii unei Zile a Femeii a fost făcută şi aprobată în 1910, la aşa-numita Conferinţă a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sărbătorire în mediile respective avînd loc în anul următor. Autoarea propunerii a fost militanta revoluţionară Clara Zetkin (1857-1933), o evreică născută la Wiederau (Saxonia) şi moartă la Arhanghelskoie, în fosta U.R.S.S. (unde şi-a văzut împlinit visul “tinereţii revoluţionare” şi a propăşit pe linia bolşevismului stalinist).

De ce tocmai ziua de 8 martie? Unul dintre motive (şi cel mai invocat) este că în această zi avuseseră loc mai multe demonstraţii revendicative ale “femeilor muncitoare”, începînd cu o grevă a ţesătoarelor new-yorkeze din 1857 (ce-i drept, reprobabil de aspru reprimată de autorităţile “capitaliste” ale vremii).

Sub semnul sîngeroasei Estera?

Ar mai fi însă un motiv important, asupra căruia atrage atenţia, de pildă, un mare teolog şi duhovnic rus contemporan, diac. prof. dr. Andrei Kuraev: pornind de la originea etnică a Clarei Zetkin, autorul este de părere că ea “n-a putut să nu se gîndească” la populara sărbătoare evreiască de Purim (foarte apropiată calendaristic de data de 8 martie), care rememorează anual un cumplit masacru (după tradiţie, 75.000 de morţi – bărbaţi, femei şi copii) întreprins asupra poporului persan de către iudeii aflaţi în exil. Personajul-cheie al evenimentului este tocmai o femeie, viclena şi sîngeroasa Estera, devenită întruchipare biblică a “eroismului” feminin evreiesc*.

Dacă e aşa sau nu, cert rămîne că, prin realele sau doar posibilele ei origini mentale, ziua de 8 Martie reprezintă o convenţie festivă cu totul străină şi de tradiţia noastră folclorică, şi de spiritul creştinismului, astfel încît o conştiinţă naţională şi religioasă creştină nu şi-o poate asuma fără a se trăda esenţial pe sine însăşi.

Nu una, ci multe zile de cinstire!

Din păcate, pe cît de greu ne despărţim de sărbătorile “roşii” (8 Martie, 1 Mai, 23 August), pe atît de uşor ne lăsăm ispitiţi să maimuţărim sărbătorile la fel de descreştinate ale altora (St. Valentine’s Day, Halloween etc.). Numai la tradiţia noastră bisericească uităm să apelăm, deşi ea ne oferă, alături de tradiţia folclorică, suficiente prilejuri de a ne manifesta, în lumina credinţei, cele mai nobile sentimente şi aspiraţii.

Haideţi să vedem împreună cîte alte prilejuri semnificative de cinstire a femeii, întreţesute în ordinea şi firescul vieţii creştine, ne oferă chiar calendarul bisericesc. Şi dacă ţinem atît de mult la luna inaugurală a primăverii, să ne aducem aminte că poate cea mai de seamă “ofertă festivă” creştină de cinstire a femeii şi a “eternului feminin” este marele praznic al Bunei Vestiri (25 martie), cînd Sf. Maria – icoană sublimă a feminităţii, reunind tainic în sine însăşi maternitatea şi fecioria – este înştiinţată de îngerul Domnului că va naşte pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar ea se smereşte voii de sus şi rosteşte marele fiat al umanităţii răscumpărate: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!”.

Dar zile potrivite de cinstire a femeii nu lipsesc nici în restul anului bisericesc. Dacă vrem să ne arătăm dragostea, admiraţia, respectul faţă de femeie (dincolo de comportamentul delicat de fiecare zi), o putem face cu precădere şi în Duminica Mironosiţelor (a treia după Paşti), şi de Sf. Maria mare (15 august), şi de Sf. Maria mică (8 septembrie), şi de Naşterea Domnului (25 decembrie), căci toate sînt apoteoze sfinte ale feminităţii.

Iată deci că nu prilejurile festive ne lipsesc, ci uitarea şi îndărătnicia noastră ne fac să ne îndulcim mai degrabă spre cele ale lumii decît spre cele ale lui Dumnezeu. Într-o zi sfîntă nu ne-am putea “descreierisi” cu aceeaşi inimă uşoară; or, se vede că pentru noi – şi mai ales pentru femeile care îşi apără cu cerbicie “praznicul” păgîn – nu omagiul în sine e miza, ci “descreierisirea” fără frontiere.

______________________________

* A se vedea, în Vechiul Testament, cartea numită chiar Ester sau Estera, mai ales cap. 9 (cu cifrele masacrului şi instituirea sărbătorii Purim). Pentru implicarea directă a Esterei, a se vedea îndeosebi, în acest capitol, versetele 12 şi 13. Totalul celor ucişi – cf. versetul 16 – a fost de 75.000 (după Textul Masoretic – originalul evreiesc) sau de numai 15.000 (după Septuaginta – traducerea în greceşte).”[2]

SURSE

  1. http://www.evz.ro/ziua-anti-femeii-gingasul-8-martie-este-manjit-cu-sange.html
  2. http://www.rostonline.ro/2017/03/spune-mi-ce-sarbatoresti-ca-sa-ti-spun-cine-esti/
  3. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro