20 de ani de “Parteneriat Strategic” România – SUA! 20 de ani de când România a ajuns o colonie a SUA! 20 de ani de când SUA conduc România!

by “20 de ani de Parteneriat Strategic România – SUA (…) Oricât de vizionar şi bine documentat ar fi un proiect politic, el nu se poate realiza fără un larg sprijin popular. (…) Acele evenimente care schimbă istoria şi entuziasmul celor prezenţi în Piaţă i-au convins pe partenerii americani, mai […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“20 de ani de Parteneriat Strategic România – SUA

(…) Oricât de vizionar şi bine documentat ar fi un proiect politic, el nu se poate realiza fără un larg sprijin popular. (…) Acele evenimente care schimbă istoria şi entuziasmul celor prezenţi în Piaţă i-au convins pe partenerii americani, mai mult ca orice pledoarie diplomatică.

Decizia preşedintelui Bill Clinton de a veni la Bucureşti împreună cu toată delegaţia americană participantă la summit-ul NATO de la Madrid, după vizita la Varşovia, a fost luată într-un moment în care percepţia despre ţara noastră se schimba rapid pe plan internaţional. În câteva luni, România obţinuse sprijinul tuturor statelor NATO pentru integrarea în primul val, cu excepţia SUA, Marii Britanii şi Islandei. În iunie 1997, preşedintele Clinton, care nu putea trece peste decizia Congresului SUA ce aprobase lărgirea NATO cu doar trei state, mi-a trimis o scrisoare, prin care mă invita să fac o vizită la Casa Albă, pentru discuţii în Biroul oval. Într-o manieră oarecum neobişnuită în relaţiile diplomatice, am declinat această invitaţie, motivând într-o convorbire personală cu preşedintele Clinton că acceptarea invitaţiei în condiţiile în care poziţia oficială a SUA excludea prezenţa României în primul val de aderare la NATO ar putea fi interpretată ca o încercare de a obţine un avantaj politic personal. I-am propus însă preşedintelui american ca după summit-ul de la Madrid să facă o vizită la Bucureşti, iar cu această ocazie să lansăm împreună, public, Parteneriatul Strategic. Discursul preşedintelui Clinton din Piaţa Universităţii, în care prezintă România ca un „model“ demn de urmat, a fost un moment încurajator pe plan intern şi cu impact pe plan internaţional.
În ianuarie 2000, la Washington, secretarul de stat al SUA, Madeleine Albright, şi ministrul de Externe al României, Petre Roman, au semnat Parteneriatul Strategic Consolidat. Consolidarea Parteneriatului Strategic, la trei ani de la lansarea sa, nu ar fi fost posibilă fără votul dat de Parlamentul României în 1999 propunerii mele de acordare a dreptului de survol al avioanelor americane în spaţiul aerian al României, cu o majoritate zdrobitoare de peste 90%. Faptul că în mandatele preşedinţilor Ion Iliescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis Parteneriatul a fost continuat şi dezvoltat pe multiple planuri a demonstrat capacitatea establishment-ului politic românesc de a adopta modelul bipartizan american în politica externă.

Istoricul britanic Arnold Toynbee, în monumentalul său „Studiu asupra istoriei“, împarte popoarele în trei categorii: popoarele care au un proiect istoric şi sunt capabile să îl ducă la îndeplinire – sunt naţiunile care contează; popoarele care nu au un proiect istoric şi care, în ciuda unor mari succese militare, dispar în neant, şi popoarele care au un proiect istoric, dar nu reuşesc să îl realizeze. Marele proiect istoric al poporului român a fost integrarea românilor în civilizaţia occidentală. Iniţiat de Revoluţia de la 1848, jalonat de Unirea Principatelor din 1859, Războiul de independenţă din 1877, Marea Unire din 1918, s-a finalizat prin integrarea României în NATO şi UE, clădită pe fundamentul Parteneriatului Strategic România – SUA.

(…) Vreau să mă refer doar la un singur episod – din păcate, mai puţin cunoscut -, pentru că priveşte ceva chiar mai înalt decât securitatea naţională: demnitatea naţională.

În iunie 1999, în calitate de preşedinte şi comandant al armatei, am luat decizia de întrerupere a survolului avioanelor ruseşti care transportau trupe şi armament în Kosovo, folosind ca pretext o încălcare cu câteva zeci de minute a Protocolului convenit de generalul Constantin Degeratu, şeful Statului Major al Armatei române cu omologul său rus. Notificarea acestei decizii Ministerului Apărării şi Ministerului de Externe ale Federaţiei Ruse a fost însoţită de ordinul ca aviaţia militară a României să gardeze avionul rus până la ieşirea de pe teritoriul naţional. Autorităţile militare ruse s-au conformat, întorcând din drum următorul avion, care se afla asupra Ucrainei. Câteva săptămâni mai târziu, la Summit-ul Europei Centrale de la Salzburg, primul ministru al Federaţiei Ruse, Serghei Stepaşin, a venit împreună cu delegaţia rusă în apartamentul meu de la hotel, a prezentat, de faţă cu ziariştii români acreditaţi la conferinţă, scuze pentru nerespectarea programului de survol, şi a făcut propuneri pentru dezvoltarea relaţiilor economice dintre Rusia şi România.

Madeleine Albright avea să scrie în memoriile ei că, prin decizia de întrerupere a survolului avioanelor ruseşti, s-a evitat prima confruntare pe teren dintre militarii americani şi cei ruşi, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Liderii Federaţiei Ruse au înţeles probabil mai devreme ceea ce alţii au înţeles mai târziu: tăria garanţiei de securitate oferită de Parteneriatul Strategic cu SUA. În acelaşi timp, cred că a contat evitarea de către România, în timpul mandatului meu prezidenţial, a oricăror poziţii de confruntare cu Rusia, respectul cuvenit unei mari puteri pe care i l-am acordat atât timp cât nu a lezat interesul naţional şi, poate nu în ultimul rând, discreţia de care am dat dovadă de atunci şi până acum. A fost o decizie riscantă, dar în momentul în care mi-am asumat acest risc am avut un gând pe care generalii armatei române l-au înţeles cel mai bine. Timp de secole, trupele ruseşti au trecut prin teritoriile româneşti când au vrut, pe unde au vrut şi au stat cât au vrut. A venit un moment când li s-a spus „nu“ şi au respectat această decizie într-un mod înţelept, care ar fi trebuit să ducă la un nou tip de relaţii, de respect reciproc între România şi Rusia, relaţii pe care Statele Unite le-au încurajat atunci şi chiar mai târziu, în timpul vizitelor preşedintelui Bush la Bucureşti.

În încheierea cuvântului meu, permiteţi-mi să răspund la trei întrebări retorice:

• Ce n-am avut în urmă cu 20 de ani şi ce am câştigat? Am câştigat garantarea securităţii naţionale de către prima putere militară a lumii, a cărei credibilitate se bazează pe apărarea aliaţilor săi de orice agresiune externă.
• Ce am avut şi am pierdut? Am pierdut excepţionala solidaritate naţională creată în timpul procesului de integrare în NATO şi UE. O putem redobândi doar prin angajarea într-un alt mare proiect istoric, pentru România secolului XXI, adaptat noilor realităţi ale lumii globalizate şi ale societăţii cunoaşterii.
• De ce avem nevoie acum? Avem nevoie de câştigarea sentimentului demnităţii naţionale, un sentiment pe care nu îl poate asigura nici preşedintele, nici Guvernul, nici Parlamentul, dacă demnitatea naţională nu este suma respectului de sine şi a respectului faţă de ceilalţi a fiecărui cetăţean al acestei ţări. Numai prin înlocuirea dezbinării actuale vom putea reconstrui ţesutul social grav afectat de criza morală pe care o parcurge societatea românească şi vom putea să ne bucurăm de roadele pe care garantarea siguranţei naţionale şi creşterea economică ni le pot asigura.

(fragment din discursul rostit în Senatul României)“[1]

20 de ani de “Parteneriat Strategic” România – SUA! 20 de ani de când România a ajuns o colonie a SUA! 20 de ani de când SUA conduc România!

Romania nu a avut nimic de castigat din asa-zisul “Parteneriat Strategic” dintre Romania si SUA. Iata de ce:

In primul rand, Romania a devenit o colonie a SUA, o colonie unde ambasadorul SUA (indiferent cine ar fi el) isi permite sa se implice in politica interna a statului roman, care, conform Constitutiei, este un stat suveran. De ce isi permite? Din cauza “Parteneriatului Strategic”. Isi permite sa ne spuna noua ce legi trebuie votate sau ne dea “lectii de lupta anticoruptie”. Grav este faptul ca, politicienii, cu exceptia unora, nu iau atitudine si permit unui ambasador sa se implice in politica interna a Romaniei.

In al doilea rand, dupa aderarea la NATO, armata Romaniei a fost distrusa. Este un lucru cat se poate de clar. Este cat se poate de clar ca noua politica NATO a avut in vedere schimbarea strategiei militare in Romania, astfel incat Romania sa depinda de “securitatea NATO”. Avem baza NATO de la Mihai Kogalniceanu. Apoi avem o alta baza NATO, la Craiova. Avem scut anti-racheta. Deci, putem spune ca ne aflam sub ocupatie militara straina. Au vrut romanii toate acestea? Au fost intrebati romanii, printr-un Referendum, daca vor sa fie in NATO? Evident ca nu, caci majoritatea politicienilor din Romania sunt niste tradatori ai Romaniei si niste slugi ale globalistilor SUA-UE.

In al treilea rand, suntem invadati de multinationale. Economia romaneasca este distrusa, oamenii de afaceri romani sunt haituiti de DNA, in timp ce anumite multinationale incearca sa evite plata impozitului pe profit, aici, in Romania. Romania este plina de multinationale, iar micii oameni de afaceri nu se pot dezvolta din cauza faptului ca intr-un oras x sunt multe supermakerturi. Niciodata companiile straine nu vor dezvolta economic o tara, interesul lor capitalist este acela de a face profit.

In al patrulea rand, SUA este un sustinator al Codexului Alimentar si al Monsanto (gigantul care creaza Organisme Modificate Genetic). Toate aceste produse pline de chimicale create de Monsanto cauzeaza nenumarate boli, cum ar fi cancerul. Sa nu uitam ca Henry Kissinger, in timp ce era Secretar de Stat al SUA, in 1974, a trasat planul de reducere a populatiei Planetei pentru a se intra in Noua Ordine Mondiala, plan expus in “Memorandumul 200”.

In al cincilea rand, SUA finanteaza terorismul mondial. Este un adevar incontestabil. CIA a recunoscut public ca l-au inlaturat de la putere pe Presedintele Iranului, Mohammad Mosaddegh, in 1953. Pentru inlaturarea sa s-au orchestrat atentate teroriste sub “Steag Fals” pentru ca apoi sa se dea vina pe el.

SUA au creat si finantat organizatia terorista Al Qaeda in timpul Razboiului din Afganistan (1979 – 1989). Operatiunea “Cyclone” a fost considerata ca fiind cea mai costisitoare din istoria SUA. Operatiunea “Cyclone” a vizat inarmarea Al Qaeda pentru a lupta impotriva sovieticilor din Afganistan.

SUA au creat si finantat organizatia terorista ISIS in timpul Operatiunii “Primavara Araba” (2010 – 2011) cu scopul de a-l inlatura de la putere pe Presedintele Siriei, Bashar al-Assad. Operatiunea “Primavara Araba” a fost orchestrata de SUA cu scopul de a inlatura “dictaturile” din Africa de Nord si Orientul Mijlociu si penru a aduce “democratia”. Rusia a intervenit sa-l sustina pe Bashar al-Assad sa lupte impotriva teroristilor ISIS si din acel moment americanii au fost deranjati, deoarece le-au dat planurile peste cap.

SUA au orchestrat Operatiunea Gladio, care a inceput la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si a continuat pana in anii ’80. In Operatiunea Gladio au fost implicate CIA, MI6 si NATO. Acestia orchestrau atentate teroriste (operatiuni “Steag Fals”), iar apoi erau invinuiti comunistii. SUA au distrus Irakul, Afganistanul, Libia, Siria, fosta Iugoslavie.

SUA finanteaza terorismul mondial cu scopul de a lua libertatile oamenilor. Razboiul impotriva terorismului este o minciuna cu scopul de a convinge popoarele sa renunte la libertate in numele “sigurantei”. Razboiul impotriva terorismului este un razboi etern, este o lupta impotriva libertatilor umane. Dupa fiecare atentat terorist, se dau legi care restrang libertatile civile ale oamenilor, iar oamenii vor ajunge in situatia in care nu vor mai avea nici un fel de libertati, iar asta se numeste Noua Ordine Mondiala.

In al saselea rand, SUA sunt la un pas sa devina o Noua Uniune Sovetica. Partidul Democrat din SUA (in realitate, partid neomarxist) conduce revolutia neomarxista. Politica americana este controlata de neomarxism/progresism. Neomarxismul este o ideologie neocomunista.

Diferenta dintre neomarxism si marxism-leninism este faptul ca neomarxistii nu mai pun accent pe anarhie pentru distrugerea valorilor nationale ale statelor, ci promoveaza homosexualitatea, ateismul militant, multiculturalismul etc. Neomarxismul sustine lupta minoritatilor impotriva majoritatii. Marxism-leninismul sustinea anarhia si lupta proletarilor impotriva burghezilor.

Romania este supusa unor uriase atacuri venite din partea neomarxistilor/progresistilor, care vor sa implementeze in Romania Marxismul Cultural.

Avand in vedere cele prezentate de noi, asa-zisul “Parteneriat Strategic” dintre Romania si SUA au transformat Romania intr-o colonie.

SURSE

  1. http://www.cotidianul.ro/20-de-ani-de-parteneriat-strategic-romania-sua-307002/
  2. Foto: ceicunoi.wordpress.com

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro