Zborul colonelului american, John Richardson, către lumea din Centrul Pământului – Agartha

by „La inceputul anilor ’50, cativa oameni de stiinta au inceput sa se ocupe de fenomene noi: o calatorie in sistemul nostru solar si poate de aici mai departe, unde urma sa fie folosite avioanele circulare. Intre timp, in modelele de ultima generatie fusesera integrate anumite principii: mai intai, aripa […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„La inceputul anilor ’50, cativa oameni de stiinta au inceput sa se ocupe de fenomene noi: o calatorie in sistemul nostru solar si poate de aici mai departe, unde urma sa fie folosite avioanele circulare.

Intre timp, in modelele de ultima generatie fusesera integrate anumite principii: mai intai, aripa circulara dintr-o singura bucata, cu un bor si in al doilea rand invelisul exterior subtire ca hartia, care rezista la orice tip de bombardament conventional.

Dar cele mai importante inovatii au fost propulsia antigravitationala si sistemele de deplasare cu o viteza nelimitata, cu ajutorul carora acum era posibila o calatorie interplanetara. Avionul circular construit intre 1950 si 1951 avea un diametru de circa 30 de metri si o inaltime de aproximativ 6, 50 metri.

Pe sol se sprijinea pe trei picioare inalte de vreo trei niveluri. Etajul inferior era destinat aparaturii si aprovizionarii, cel mijlociu echipajului, iar la cel superior se gasea centrul de navigatie si comunicatie.

O echipa profesionista a testat avionul luni in sir in spatiul circumterestru si dupa ce comandantul, colonelul John B. Richardson, a anuntat ca s-au efectuat toate testele de navigatie, ultima discutie comuna a avut loc pe 6 octombrie 1952 la Washington.

Dupa ce au fost rezolvate toate problemele in legatura cu zborul iminent, presedintele le-a permis participantilor sa plece spunand urmatoarele cuvinte:

„Maine dimineata, la ivirea zorilor, aparatul va decola. Tinta este necunoscuta.”

Intr-un colt al incaparii stateau opti tineri ofiteri de aviatie si alti piloti. Ei urmau sa ia parte la expeditie. In dimineata plecarii, comandantul a deschis un plic sigilat cu instructiunile pentru calatorie.

„Domnii mei, suntem pe drumul spre o lume nou. Este un loc necunoscut, denumit Pamantul Gol sau lumea din adancuri. Vom vizita un continent din interiorul Pamantului numit Agartha.”

Echipajul nu a stiut ce sa spuna.

Zborul in lumea dinauntru

Iata cateva extrase din jurnalul de bord al lui Richardson:

  • Ora 09:00 dimineata – am zburat peste nordul Canadei si acum ne aflam deasupra apei. In mod ciudat, Soarele a inceput sa apuna, cu toate ca este dis-de-dimineata. Dar comandantul se pare ca nu-si face griji din asta.
  • Ora 09:30 – afara este intuneric. Inca mai zburam in directia nord. Cu 800 de kilometri mai la sud am avut o temperatura exterioara de – 23 de grade celsius. Acum sunt -12 grade celsius. Soarele nostru a disparut. Face compasul pe nebunul ? Poate stie comandantul de ce afara nu se mai vede gheata. Fenomen nou. In fata noastra apare o formatiune ce straluceste alb. Se pare ca este vorba despre o alta sursa de lumina. Comandantul ne explica. El spune ca vom zbura printr-o deschizatura in interiorul Pamantului. Lumina zilei a disparut aproape complet. Cu siguranta ne aflam intr-o calatorie spre necunoscut.
  • Ora 10:00 – am lasat in urma noastra Soarele stralucitor de la suprafata. Incet, incet inaintam intr-o zona a semi-intunericului. Zburam acum cu o viteza de 4.000 km/h, la o inaltime de 8.000 metri, prin amestecul de lumina naturala si artificiala. Comandantul spune: „Acum vom intra pe un traseu pe care Byrd l-a numit in jurnalul sau „gatul Pamantului”.
  • Ora 11:00 – suntem deja la o distanta de 8.000 de kilometri de baza. Dupa ce am zburat o perioada de timp spre sud, parasim tunelul, la o adancime de aproximativ 2.000 de kilometri. In fata noastra se deschide o lume noua in centrul propriului nostru Pamant. Vedem o sursa de lumina. Trebuie sa fie vorba despre un Soare mai mic, deoarece nu este asa de orbitor ca al nostru. Vedem cerul si intinderi de uscat, oameni si animale. De necrezut ca ar exista o asemenea lume. Deodata ne aflam deasupra unui oras mare. Comandantul spune ca acest oras este tinta calatoriei noastre. El se numeste Shambala si se afla pe continentul Agartha. Se da ordinul de aterizare. Vedem un aeroport si – incredibil – suntem deja asteptati!
  • Ora 11:15 – echipajul paraseste nava. Ni s-a asternut un covor rosu. Suntem rugati sa ne pregatim pentru o primire formala.

Regele Agarthei ne-a urat un calduros bun venit. Cand si-a incheiat discursul, capitanul Saybrook intrerupe legatura radio si paraseste nava. Soseste primarul marelui oras pentru a ne saluta. El vorbeste engleza si se lauda cu acest moment istoric.

Se pare ca fusese anuntat de sosirea noastra. Apoi, dupa defilare, suntem condusi la palatul regal. Orasul arata cam futurist. Cladirile sunt zugravite cu o nuanta calda, pastelata. Materialul de constructie seamana cu plasticul.

Calatorim in masini magnetice. Oamenii ne fac cu mana. Sunt la fel ca noi, doar ceva mai inalti si mai supli. Sunt imbracati asemanator, dar stilul hainelor lor este putin diferit. Ne oprim in fata palatului, care arata la fel cu vechile case nobiliare din Europa.

Suntem condusi in sala tronului regelui din Agartha, care ne saluta intr-o engleza exceptionala. Se prezinta a fi regele Shaalaam. Ne spune ca a petrecut mai multi ani la internatul din Eton si, dupa ce a trait patru ani in tara sa, a fost din nou trimis sus la suprafata Pamantului pentru a-si lua licenta la Harvard. Poate fi usor luat drept un savant englez sau american.

Discursul regal are ca tema viitoarea uniune dintre oamenii de la suprafata planetei si cei din interior. Monarhul spune ca exista intentia de a schimba multe idei cu privire la negot, educatie, medicina si industrie.

La incheierea discutiilor, Richardson ii inmaneaza regelui salaturile in scris ale conducatorilor politici din SUA, Canada si Marea Britanie. Dupa ce ni s-au aratat camerele unde vom fi cazati, pornim intr-un tur al orasului cu masinile magnetice. Pilotii ne pun atatea intrebari, incat de-abia ajungem sa-i intrebam si noi pe ei.

Ziua urmatoare li s-a pregatit o surpriza. S-au urcat intr-un tren pe sine magnetice si cu el au mers direct in mantaua terestra. Viteza era de 800 km/h. Au fost dusi intr-un loc numit Mmaccano, unde au fost intampinati de primar.

Agartha 3

Orasul se afla intr-o pestera uriasa. Li s-a comunicat ca acest sistem de tunele strabate practic intreaga manta a Pamantului, fiind construit de o rasa care a trecut pe acolo inaintea civilizatiei actuale. Exista si unele locuri secrete in lumea din afara care au legaturi cu aceste tunele.

Se pare ca fiinte rele, stravechi (reptilieni ?), ar fi locuit in unele dintre tunelele acestei retele subpamantene uriase, insa galeriile respective au fost, totusi, inchise de agartheni. Era foarte greu pentru vizitatori sa priceapa ceea ce vedeau, daramite sa mai si explice. Ei se confruntau mereu cu lucruri incredibile, pe care cu greu puteau sa le clasifice.

Toti aveau sentimentul ca au fost catapultati intr-un secol nou. Intr-adevar, se aflau in sanul unei civilizatii care exista deja de mii de ani sub picioarele lor si ale stramosilor lor. Isi puneau mereu aceeasi intrebare: cum a fost posibil ca cei din Agartha sa ramana ascunsi asa mult timp ?

In discursul de introducere catre tinerii si impresionatii vizitatori, regele Shaalaam a dezvaluit o parte din aceste secrete:

„Poporul nostru a locuit initial la suprafata Pamantului. Am fost o rasa foarte evoluata, o rasa inrudita cu a voastra. Stramosii nostri au fost supravietuitorii continentului scufundat, Atlantida. Da, acest continent a existat cu adevarat, cu toate ca majoritatea oamenilor vostri de stiinta considera acest lucru ca fiind o legenda.”

Regele ne-a facut un rezumat, spunand ca realitatile complete stau la dispozitie tuturor celor care doresc sa se intereseze de aceste chestiuni. A adaugat ca stramosii sai au locuit odata pe Atlantida, care se afla intre Europa si America de Nord.

Regele n-a pomenit nimic despre inceputurile acestei civilizatii, dar continentul se pare ca s-a scufundat acum aproximativ 11.500 de ani.

„La fel ca si oamenii vostri de stiinta, am invatat si noi cum poate fi utilizat atomul pentru crearea de energie distructiva. Am fabricat bomba atomica. Intre stramosii nostri si un popor din Marea Mediterana a izbucnit un razboi atomic care a dus la producerea catastrofei si la o modificare fundamentala a suprafetei Pamantului.

Continentul nostru s-a scufundat in mare. Cativa dintre cercetatorii nostri studiasera mai inainte Pamantul cu ajutorul avioanelor propulsate magnetic, descoperind intrarea catre aceasta lume interioara. 

Cand catastrofa n-a mai putut fi evitata, datorita cunostintelor noastre despre fisiunea nucleara am realizat soarele artificial si l-am adus in intunericul lumii subterane. Cand am fost gata si in interior s-a facut lumina, am inceput cu colonizarea. Dupa distrugerea atomica de afara am fost asa de ocupati cu recladirea vietii noastre, incat am stat retrasi timp de 5.000 de ani.

Acum ne-am regasit. In noul nostru spatiu de viata n-am uitat niciodata ce dezastru am cauzat omenirii. N-am mai construit niciodata arme de razboi. Am avut un singur incident scurt, cu vreo o mie de ani inainte de Hristos.”

Regelui ii parea rau ca afara se mai desfasoara razboaie care ucid milioane de oameni, spunand ca omenirea nu ar mai trebui sa permita construirea unui arsenal atomic, daca nu vrea sa se distruga singura si prevestind ca acest lucru sigur s-ar intamplat daca aceasta nebunie nu va fi oprita.

Tinerii piloti si-au luat la revedere a doua zi de la gazdele lor. Urmatoarea lor aterizare va avea loc pe platforma exterioara a soarelui artificial, care are un diametru de circa 600 de kilometri si este situat sub ecuatorul lumii subterane.

Restul zilei si l-au petrecut in interiorul soarelui. Acolo echipajul de intretinere le-a oferit informatii despre functionarea sferei luminoase descriind cele trei lentile de sticla imensa, precum si sursa gigantica de energie din centrul nuclear activ al celulei, a carui lumina este difuzata de lentilele din exterior, asa cum se intampla deja de cateva secole.

Un disc ce se roteste acoperind partial astrul determina alternanta zilelor si noptilor. Soarele interior este incarcat cu energia de doua ori pe an direct de la marele Soare al Sistemului Nostru Solar. Acest lucru se produce prin deschiderea de la pol.

Dupa ce au parasit soarele interior, membrii expeditiei s-au deplasat cu nava 16 kilometri in emisfera sudica, unde si-au petrecut noaptea. A doua zi de dimineata au zburat la inaltime mica deasupra Neu-Berlin-ului si au fost suprinsi de marele numar de cladiri din noul oras.

Apoi au parasit interiorul lumii prin coridorul lat de 200 de kilometri si au iesit in lumea din afara, toate camerele de luat vederi luand permanent imagini. Au survolat Argentina, Brazilia si Florida si au aterizat pe 10 octombrie la miezul noptii la baza militara aeriana Andrews.

Au primit cu mare uimire ordinul sever de a nu parasi nava in nici un caz, caci nu-si imaginasera o asemenea primire la intoarcere. In calatoria in lumea interioara a planetei si inapoi au parcurs in total 40.000 de kilometri. Calatoria a durat 39 de ore, in timp ce timpul de zbor efectiv a fost de 13 ore.”[1]

SURSE

  1. Jan Van Helsing – „Organizatia secreta Soarele Negru – loja elitei celui de-al Treilea Reich”, Editura Antet, pag. 225-229.
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro