Visele oamenilor – proiectii spre viitor si spre alte lumi paralele realizate de catre suflet ! Visele lucide si telepatice reprezinta o puternica dovada stiintifica in acest sens !

by Visele au fost in atentia oamenilor de mii si mii de ani, deoarece oamenii au considerat ca aceste vise n-ar fi altceva decat niste imagini din viitor, impanate cu diverse simboluri, prin care oamenii erau fie avertizati, fie li se dadeau diverse raspunsuri la intrebarile care si le puneau. […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Visele au fost in atentia oamenilor de mii si mii de ani, deoarece oamenii au considerat ca aceste vise n-ar fi altceva decat niste imagini din viitor, impanate cu diverse simboluri, prin care oamenii erau fie avertizati, fie li se dadeau diverse raspunsuri la intrebarile care si le puneau. Se poate scrie o carte, de mii de pagini cu privire la vise, dar vreau sa ne concentram asupra unor aspecte, ce tin de domeniul parapsihologiei.

Ce se intampla cu sufletul cand omul viseaza ?

Exista anumite voci care spun ca sufletul pleaca din corp atunci cand oamenii viseaza si ceea ce vad ei in vis, n-ar fi altceva, decat ceea ce vede sufletul prin dimensiunile unde se afla. Din punct de vedere parapsihologic, aceasta „plecare” a sufletului poarta denumirea de remote-view, intens studiata de serviciile secrete americane si rusesti, deoarece aceasta reprezinta o capabilitate ca o persoana sa-si dedubleze constiinta sau sufletul in acest caz, ducandu-se in orice loc, fara a mai fi nevoie sa se deplaseze cu corpul fizic. Aceasta metoda este intens utilizata in spionaj deoarece subiectii pot spiona in voie si nimeni nu le poate simti prezenta, evident, daca nu exista inca o alta persoana dotata cu aceleasi capacitati.

Mai multe puteti sa cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/remote-view-capacitatea-extrasenzoriala-a-oamenilor-de-a-si-proiecta-corpul-astral-intr-un-alt-loc.

Oamenii de stiinta au inceput sa concluzioneze faptul ca visele pot prevede viitorul, dupa cum scrie si realitatea.net:

„Studiul interesant, realizat pe un eşantion de 61 de participanţi cu vârste cuprinse între 17 şi 42 de ani care erau implicaţi în relaţii de cuplu de cel puţin 6 luni. Pe o perioadă de două săptămâni, subiecţilor li s-a cerut să ţină un jurnal în care să noteze atât visele, cât şi starea relaţiei.

În urma studiului s-a constatat că visele care implicau gelozii, certuri şi alte comportamente negative legate de relaţia de cuplu, chiar declanşau conflicte între parteneri în zilele ce urmau. Mai mult, visele legate de infidelitate reduceau intimitatea.

„Aceste asocieri erau unidirecţionale şi au continuat să fie semnificative chiar şi atunci când au fost luaţi în considerare şi alţi factori precum stilul de ataşament, sănătatea relaţiei şi activitatea din ziua anterioară” au notat autorii studiului.

Coordonatorul studiului, Dylan Selterman de la universitatea din Maryland, a declarat că studiul său aduce dovezi referitoare la faptul că visele pot avea un impact asupra stării de spirit.

„Mulţi oameni nu dau destul de importanţă viselor şi nu conştientizează impactul pe care acestea îl au asupra stării lor de spirit. Acum avem dovezi care susţin această asociere. Ele au o valoare predictivă. Activităţile oamenilor se schimbă ca urmare a viselor pe care le au cu o seară înainte”, a explicat Selterman.”[1]

Cei de la Yogaesoteric.net ne prezinta alte dovezi uluitoare care intaresc tot ceea ce am prezentat pana acum, referitor la binecunoscutele „vise lucide”:

„Este oare posibil să acţionăm conştient în vis, orientând aşa cum dorim conţinutul acestuia? Putem fi conştienţi că visăm atunci când visăm? Da, răspunde hotărât fiziologul american Stephen LaBerge, care şi-a dedicat cariera studiului viselor lucide şi ale cărui rezultate au pus sub semnul întrebării împărţirea tradiţională a stărilor de conştiinţă (veghe, somn, vis).

Visul lucid al lui Paul Devereaux

Scriitorul şi cercetătorul britanic Paul Devereux povesteşte, în cartea sa “Şamanism şi linii misterioase”, cum a pătruns într-o altă realitate în timpul unui vis, aruncându-se printr-un tunel, cu braţele întinse.

Într-o noapte oarecare, Paul Devereux a avut un vis neobişnuit. Se afla în cripta unui templu egiptean, dar peisajul semăna mai degrabă cu o parcare subterană. Alergând de colo-colo, fără vreun scop, a observat o poartă deschisă ce dădea spre un coridor obscur. S-a aruncat prin acel coridor şi imediat întunericul a dispărut, făcând loc unui peisaj inundat de soare. Devereaux a remarcat o succesiune de edificii aliniate formând un tunel. Şi-a dat seama, în starea de vis, că imaginea tunelului, din punct de vedere al intepretării viselor, este foarte bogată în semnificaţii. A sărit în aer şi a început să zboare cu braţele întinse, ca Superman. Zburând din ce în ce mai repede, a ajuns la capătul culoarului, unde a descoperit un cer senin şi albastru. În acel moment s-a trezit. Dar, contrar aşteptărilor sale, a observat că nu se afla în patul lui.

Conştient de imensitatea spaţiului care-l înconjura, Devereux a experimentat mai întâi o senzaţie exaltantă de libertate. El a realizat că nu trăia un vis obişnuit, pentru că îşi putea controla mişcările exact ca în starea de veghe. Zbura planat deasupra arborilor gigantici. Întinzând mâinile putea chiar să simtă textura netedă a frunzelor. Dar în acel moment exaltarea iniţială a început să fie înlocuită de o nelinişte crescândă. Cu spaimă, Devereux s-a întrebat: oare nu pătrunsese fără să vrea într-o altă realitate? Bulversat, a încercat să refacă drumul înapoi, zburând, căutând să regăsească locul prin care intrase în acea lume misterioasă. Mintea i se focalizează pe o singură idee: să se întoarcă la el acasă… sau acasă la noi, în “adevărata realitate”.

În fine, a recunoscut o mică colină din apropierea locului prin care pătrunsese prima oară în acea realitate. Făcându-şi curaj, a plonjat cu capul înainte. După o secundă de negru complet, el a deschis ochii… şi se afla deja în patul său. Devereux consideră că astfel a trecut cu succes de la o realitate la alta. Acest vis povestit de el este un exemplu tipic de ceea ce numim “vis lucid”: în starea de somn, visătorul îşi păstrează aceeaşi priză de conştiinţă pe care o are în starea de veghe.

Ce înseamnă un vis lucid?

Cu toate că termenul de “halucinaţie” se aplică modalităţii în care trăim visele în general, există o situaţie de excepţie care pune în discuţie mai multe ipoteze asupra naturii somnului şi a capacităţilor creierului. Această excepţie semnificativă constă în faptul că ni se petrece uneori în vis să devenim conştienţi de faptul că visăm. Această stare mentală remarcabilă a fost denumită “vis lucid” de către psihologul olandez Frederik Willems Van Eeden, în1913.

Visătorii lucizi sunt în deplina posesiune a facultăţilor lor cognitive: ei pot raţiona, îşi amintesc de existenţa lor în starea de veghe şi pot acţiona la voinţă, conform unei decizii spontane sau unor planuri de acţiune stabilite înainte de a adormi. Ei rămân profund adormiţi, trăind la modul intens într-o lume onirică ce le pare uluitor de reală.

Deoarece sunt perfect conştienţi că lumea onirică este produsul minţii, visătorii lucizi îşi controlează într-un mod remarcabil conţinutul viselor: ei le pot transforma (făcând să apară sau să dispară la voinţă personaje sau obiecte onirice, de exemplu) şi pot încălca legile fizice (pot zbura sau traversa materia, de exemplu), capacităţi care sunt considerate paranormale, dacă nu imposibile, în lumea materială.

Fie că se află în starea de veghe, fie în cea de somn, una din sarcinile importante ale conştiinţei este de a construi un model al lumii înconjurătoare pe care o experimentăm. În starea de veghe acest model este bazat pe datele senzoriale, cea mai bună sursă de informaţii asupra mediului. În măsura în care acest model ne ajută să supravieţuim, procesul de construcţie a lumii pesupune luarea în considerare a nevoilor noastre actuale, a emoţiilor şi a scopurilor noastre. În timpul somnului, din cauză că nu avem acces decât la foarte puţine informaţii senzoriale asupra mediului, reprezentarea nostră asupra lumii este construită pornind de la motivaţiile şi aşteptările noastre asupra a ceea ce este “susceptibil” să se producă, informaţii acumulate în urma experienţelor trecute.

În consecinţă, ceea ce survine în vis, fie el lucid sau nu, este în mare măsură determinat de aşteptările noastre. În visele obişnuite suntem limitaţi de presupunerile noastre asupra lucrurilor posibile provenind din experienţa noastră trecută în lumea materială. În schimb, visătorii lucizi ştiu că legea gravitaţiei nu e valabilă în vis, de aceea nimic nu-i împiedică să zboare; şi ei chiar zboară cu mare plăcere.

Cercetări ştiinţifice asupra viselor lucide

Majoritatea oamenilor experimentează visarea lucidă la modul ocazional. În scenariul cel mai des întâlnit, la sfârşitul unui coşmar, visătorul realizează că “nu este decât un vis” şi se trezeşte uşurat câteva secunde mai târziu. Dar visătorul care se trezeşte pentru a scăpa de un coşmar nu este decât parţial lucid. Visătorul complet lucid îşi priveşte coşmarul ca pe un oarecare film de groază la care asistă în calitate de martor detaşat şi poate continua să viseze, înfruntând frica şi ajungând să o depăşească. Drept consecinţă, el se trezeşte cu o mai mare încredere în sine şi cu o temere în minus. Acest demers pare promiţător şi ar putea fi folosit ca metodă de a scăpa de coşmare. Ea a fost pentru prima dată descrisă de marchizul d’Hervey de Saint-Denys în cartea sa Les Rêves et les moyens de les diriger (Visele şi modalităţi de a le controla), publicată în 1867.

Cel mai adesea visătorii devin lucizi atunci când se întreabă asupra ciudăţeniilor conţinutului oniric şi ajung la concluzia explicativă că este un vis. Deşi pentru majoritatea oamenilor visarea lucidă rămâne o experienţă de excepţie, aşa cum afirma Léon d’Hervey în urmă cu mai bine de un secol, ea este o capacitate ce poate fi dobândită prin exersare.

În pofida mărturiilor unor personalităţi recunoscute, precum Aristotel, Descartes, Van Eeden şi d’Hervey de Saint-Denys, subiectul viselor lucide a fost multă vreme privit cu scepticism. La sfârşitul anilor ’70, studiul viselor lucide a luat un nou avânt, datorită descoperirii unei noi tehnici, bazate pe semnalele transmise prin mişcări oculare, ce permitea comunicarea cu persoane aflate în starea de vis conştient. Această metodă a fost descoperită în mod independent de cercetători din Statele Unite, de la Stanford (Stephen LaBerge) şi din Anglia (Keith Hearne). S-a pornit de la cercetările anterioare realizate de William Dement şi H. P. Roffwarg, care demonstraseră că direcţiile mişcărilor oculare înregistrate în timpul somnului paradoxal coincideau uneori cu orientările privirii în vis, descrise ulterior de subiecţi.

Pornind de la experienţele sale personale în materie de visare lucidă, Stephen LaBerge a presupus că visătorii lucizi sunt capabili să acţioneze la voinţă şi că ar putea dovedi aceasta trimiţând un semnal sub formă de mişcare oculară dinainte stabilit, pentru a indica momentul exact de acces la starea de luciditate în vis. Folosind această metodă, LaBerge şi colegii săi au raportat că visele presupuse lucide ale celor cinci subiecţi fuseseră efectiv anunţate de mişcările oculare dinainte stabilite. Toate semnalele, şi deci toate visele lucide, s-au produs în timpul unei perioade neîntrerupte de somn paradoxal.

O tehnică aproape identică de semnalizare prin mişcări oculare a fost dezvoltată, în mod independent, de Keith Hearne şi Alan Worsley în Anglia. Alte cercetări desfăşurate în multe alte laboratoare au condus la aceleaşi rezultate, arătând clar că dacă visul lucid este aparent paradoxal, existenţa sa este demonstrată.

În timpul unei serii de cercetări ulterioare, cercetătorii de la Stanford au pus în evidenţă faptul că, în general, visătorii devin lucizi fie imediat după reintrarea în somnul paradoxal după o scurtă trezire, fie în timpul perioadelor de activare suficient de intensă din timpul somnului paradoxal “fazic”. De asemeni, au mai constatat că visele lucide se produceau mai frecvent în timpul ultimelor perioade ale somnului paradoxal. Rezultă că visul lucid derivă din conjugarea factorilor psihologici cu cei fiziologici: o activitate cerebrală suficient de intensă şi o atitudine mentală corespunzătoare. Nivelul cerut de activare cerebrală nu poate fi atins în mod normal decât în timpul somnului paradoxal fazic, ceea ce explică de ce visul lucid este rareori înregistrat în alte stadii ale somnului. Faptul că visătorii lucizi sunt capabili să-şi amintească să facă anumite acţiuni prestabilite şi să le semnaleze în laborator a stat la originea unei noi forme de cercetare onirică: visătorii lucizi pot executa în vis diverse experimente, semnalând momentul exact de începere al evenimentelor onirice specifice, ceea ce permite să se stabilească corelaţii psiho-fiziologice precise şi să se verifice ipotezele. Grupul de la Stanford a folosit această strategie şi a dovedit un grad uluitor de paralelism psiho-fiziologic în timpul visului lucid paradoxal. De exempu, un studiu al “timpului oniric” a arătat că perioadele de timp estimate în visul lucid sunt foarte apropiate de timpul real.

Într-un alt studiu, li s-a cerut subiecţilor să respire rapid sau să-şi reţină suflul (în timpul viselor lor lucide), şi să semnaleze prin mişcări oculare perioadele de timp corespunzând modificărilor respiratorii. Înregistrările poligrafice au arătat o corespondenţă exactă cu schemele indicate de visători. Alte studii au permis să se observe că mişcările visate de traduc prin contracţii musculare corespondente şi că activitatea sexuală în vis implică reacţii fiziologice foarte asemănătoare cu cele ale activităţii sexuale din starea de veghe.

Rezultatele acestor cercetări şi alte studii similare se pot rezuma astfel: în timpul somnului paradoxal, evenimentele pe care le experimentăm în vis provin din scheme de activitate cerebrală care produc efecte asupra corpului nostru şi asupra sistemului nervos periferic.

Aceste efecte modificate într-o anumită măsură de condiţiile specifice ale somnului paradoxal rămân totuşi apropiate de cele care s-ar produce dacă am trăi evenimentele corespondente în starea de veghe. Dacă nu ar fi paralizia musculară din timpul somnului paradoxal, am face în realitate ceea ce visăm că facem. Probabil din acest motiv confundăm adeseori visele cu realitatea: pentru procesele cerebrale care construiesc modelul nostru experimental asupra lumii, a visa ca percepi sau că faci un lucru este echivalent cu a-l percepe sau a-l face într-adevăr. Însăşi existenţa visului lucid pune în dificultate conceptuală credinţele tradiţionale în ceea ce priveşte subiectul “somnului”, care presupun existenţa unor limite ale activităţii mentale onirice. Într-un sens, natura neaşteptată a visului lucid se regăseşte în acea stare specifică numită “somn paradoxal”.

Dacă descoperirea somnului paradoxal a dus la extinderea concepţiei noastre asupra somnului, dovezile – trecute în revistă mai sus – asupra legăturilor dintre somnul paradoxal şi visele lucide necesită o extindere similară a concepţiei noastre asupra visului precum şi o clarificare a concepţiei asupra somnului. Visul lucid ar putea fi fenomenul cel mai paradoxal al somnului paradoxal.

Experienţa Hearne – Worsley

Acest interes pentru visele lucide s-a manifestat mai întâi printr-o serie de experimente realizate de cercetători specialişti în studiul viselor şi al stării de somn. La acea vreme, proiectul a fost privit de mulţi cu neîncredere. În 1975, cercetătorul britanic Keith Hearne, care lucra în colaborare cu un pacient numit Worsley – care susţinea că are vise lucide în mod constant –, a încercat să demonstreze ştiinţific că visele lucide sunt complet diferite de cele obişnuite. El a folosit în acest scop compararea semnalelor emise de subiecţi în timpul somnului.

Experienţa sa se baza pe fapte ştiinţifice demonstrate: în timpul somnului, un subiect visează la anumite intervale, perioadele de vis prelungindu-se către sfârşitul unui ciclu de somn. Devine posibil să precizăm cu exactitate în ce moment visează subiectul, observând dacă ochii lui realizează mişcări de rotaţie sacadate, vizibile chiar şi sub pleoapele închise. Aceste mişcări ale ochilor, cunoscute sub denumirea de REM (prescurtare de la englezescul “Rapid Eye Movement”), exprimă reacţiile visătorului la evenimentele care se derulează în cadrul visului său. La aceste semnale se adaugă unele modificări fiziologice, cum ar fi paralizia parţială şi momentană, în timpul căreia numai muşchii respiratori şi oculari mai funcţionează normal.

În cadrul acestor experienţe, Hearne a reuşit să-l determine pe Worsley să producă în timpul visului lucid o succesiune (secvenţă) de mişcări oculare, dinainte stabilite. Astfel, Worsley era conectat în timp ce visa la un aparat electronic de control. El emitea semnalele oculare stabilite, care erau totodată captate şi înregistrate de un detector de minciuni. Ele se traduceau ca o succesiune de linii coerente, numite “urme”, pe care experimentatorii le puteau decoda. Alte măsurători au permis să se stabilească faptul că Worsley era adormit din punct de vedere fiziologic, atunci când emitea acele semnale. Acestă experienţă a constituit proba faptulu că este posibil să se comunice cu exteriorul în timpul unui vis lucid.

Experienţa lui LaBerge

La scurt timp după experienţa lui Hearne, Stephen LaBerge, director al Institutului Lucidităţii din California, a realizat acelaşi gen de test, bazat pe semnale oculare. LaBerge nu a folosit deloc rezultatele predecesorilor săi. Teoria sa se baza pe ideea că visul lucid poate oferi o gamă variată de experienţe intense, de la simpla aventură sexuală şi până la înalte viziuni spirituale.

Visele lucide cu conotaţie sexuală sunt în mod special realiste, căci s-au remarcat în cazul visătorilor semne fiziologice de reală excitaţie sexuală, ca de exemplu accelerarea ritmului respirator şi o creştere a fluxului sanguin.

Într-un cu totul alt registru, descrierea stărilor transcendente trăite în timpul viselor lucide este tulburătoare. Ca exemplu, LaBerge citează una din experienţele sale onirice: el se delpasa pe o şosea cu maşina sa sport, traversând diverse peisaje. Conştient că se afla în plin vis lucid, el a decis să continue experienţa căutând să meargă “şi mai sus”. Instantaneu maşina sa a decolat în direcţia norilor. El a zărit atunci o cruce în vârful unei clopotniţe, o stea a lui David şi alte simboluri religioase. Continuându-şi ascensiunea, a pătruns într-un “vast regat mistic: un imens spaţiu vid, dar plin cu iubire”, după cum îl descrie el. Copleşit de experienţă, a început să cânte, animat parcă de un fel de inspiraţie extatică.”[2]

Paradoxul viselor si visele telepatice !

„Dintotdeauna oamenii au căutat să înţeleagă semnificaţia profundă a viselor. Anticii le interpretau drept mesaje de la zei. Cercetarea ştiinţifică modernă reînnoieşte acest demers de cunoaştere a lumii onirice, considerând că visele ne oferă date importante despre personalitatea fiecăruia dintre noi.

“În dimineaţa aceasta m-am trezit şi am văzut un cer superb. M-am ridicat din pat cu avânt şi, după un mic dejun copios, am plecat către şcoală. În staţie, tot discutând cu alţi colegi, aud o sonerie… Mă trezesc, mă spăl, mă îmbrac şi iau micul dejun. Alerg pentru a prinde autobuzul care mă duce la şcoală. Ufff, ajung la şcoală… În timp ce se făcea prezenţa la oră, un coleg îmi dă cu o carte în cap şi… mă trezesc. Puţin ameţit şi obosit, mă ridic din pat, mă spăl, iau micul dejun, prind maşina şi ajung la şcoală. Dimineaţa asta trece fără incidente deosebite. Dar îndoielile mă asaltează, aşa că rog o colegă să mă ciupească pentru a vedea dacă sunt treaz de-a binelea…

În acel moment mama mă zgâlţâie şi-mi spune că e timpul să merg la şcoală. Se pare că nu se va sfârşi niciodată! Sunt în întârziere, mă grăbesc să ajung la şcoală. Mai târziu, le povestesc colegilor coşmarul meu repetitiv. Dintr-o dată, începe să sune alarma de incendiu. Se creează o busculadă în care cad şi-mi rup genunchiul! Mă trezesc brusc şi mă uit la ceas. E ora 2 dimineaţa şi e încă întuneric. Sunt oare încă în vis? Din falsă trezire în falsă trezire, mă simt prins într-un şir infinit al viselor. Cine mă va elibera din această cumplită spirală?”

Oare chiar citiţi aceste cuvinte sau visaţi că le citiţi? Întrebarea vă poate părea stranie sau absurdă. Şi totuşi, cine poate spune unde începe realitatea şi unde se sfârşeşte visul?

Paradoxul viselor

Această relatare de coşmar este un exemplu de fenomen – din fericire destul de rar întâlnit – de false treziri în serie. Precizia detaliilor şi claritatea imaginilor onirice aproape că ne conving că ne-am trezit “în realitate”. Această iluzie perfectă este unul dintre numeroasele aspecte uluitoare ale experienţei onirice. Dar ce este, în fond, un vis? Şi, mai ales, prin ce se diferenţiază de realitate?

Visele se formează în special în timpul unei faze a somnului numită “somn paradoxal”. Această fază apare ciclic din 90 în 90 de minute (aproximativ) începând din momentul adormirii. Acest somn paradoxal nu este specific doar fiinţei umane, ci este prezent şi în cazul altor mamifere. În cazul oamenilor, visele au un imens potenţial semantic. În ele putem găsi mesaje provenind de la o parte subterană a ego-ului nostru, numită de psihanalişti “inconştient”.

Dialog cu zeii

Oamenii din antichitate atribuiau viselor virtuţi magice şi divinatorii şi chiar aveau metode de “incubare” a viselor. După anumite abluţiuni rituale, “visătorul” urma să adoarmă într-un templu, loc propice pentru comunicarea cu zeii. Visele acestuia erau apoi interpretate de experţi. Grecii şi romanii sesizaseră cu exactitate dimensiunea semnatică a viselor. Ei ştiau să le descifreze semnificaţia, inclusiv simbolismul sexual.

În Evul Mediu mentalitatea s-a schimbat, studiul viselor fiind catalogat drept vrăjitorie. Abia în secolul XX mai mulţi autori au început să se intereseze din nou de vise şi să elaboreze noi teorii de interpretare a lor. Dintre aceştia, Sigmund Freud poate fi considerat părintele psihanalizei. El a explicat stanietatea lumii oniricii folosind noţiunea de inconştient. Astfel, această impresie provine din faptul că visul este locul în care inconştientul îşi exprimă, sub forma unor semne decalate, fantasmele sale nemărturisite. Aceasta este funcţia viselor, esenţială pentru echilibrul psihic al individului. Fiecare dintre noi îşi eliberează acolo dorinţele refulate, pentru ca viaţa reală să fie suportabilă…

Vise sub control

Pentru a studia mai bine acest fenomen, au fost puse la punct metode de laborator. Astăzi este posibil să supraveghem ştiinţific diferitele faze ale somnului.

Subiectul este branşat la nişte electrozi, fixaţi cu bandă adezivă pe pielea acoperită cu păr, pe faţă şi pe restul corpului. Măsurătorile vizează undele cerebrale, mişcările oculare şi activitatea musculară. Sunt înregistrate de asemenea ritmurile cardiace şi respiratorii. Rezultatele sunt afişate simultan pe un grafic sau pe un monitor. Fiecare pagină de înregistrare este transcrisă pe un grafic, pe care sunt reprezentate suita (secvenţa) şi durata fiecărei faze a somnului.

Aceste experimente au permis eliminarea unor idei preconcepute despre somn. Se credea până atunci că somnul paradoxal este vital pentru sănătatea psihică. De fapt, subiecţii privaţi de somnul paradoxal acuzau stări de dezechilibru mental. Or, s-a descoperit că anumite medicamente, în special antidepresivele, suprimă complet somnul paradoxal fără a produce efecte nefaste pe termen lung. În plus, o dată cu apariţia calculatoarelor, unii cercetători au căutat să evidenţieze o analogie între vis şi modul în care creieurl prelucrează informaţia. După părerea lor, visele trebuiau să efectueze o triere a datelor. Însă faptul că somnul paradoxal nu este absolut indispensabil contrazice aceste teorii “utilitariste”, care urmăreau să atribuie visului o funcţie utilitară.

Vise telepatice

Încă din antichitate se povesteşte că unele vise conţineau informaţii telepatice şi premonitorii. Dacă psihologia nu admite nici o noţiune de acest gen, oamenii de ştiinţă se arată astăzi mai deschişi. Unii cercetători mai îndrăzneţi au făcut experienţe de laborator asupra visului telepatic şi precogniţiei. Seria de experimente realizate de americanul Montague Ullman în anii ’60 a furnizat elemente în spirjinul ideii că în vis pot fi primite informaţii despre prezent şi viitor, fără a fi tranzitate prin nici o cale senzorială cunoscută.

În prezent, cea mai mare parte a cercetărilor sunt axate pe studiul viselor lucide. Este vorba despre cazurile – destul de rare – în care visătorul este conştient de faptul că visează. Întrebarea este dacă subiectul poate interveni activ în vis, pentru a modifica cursul evenimentelor la care ia parte atunci.

Topograful (măsurătorul) de vise

Încă de la sfârşitul anilor ’70 psihologul britanic Keith Hearne a pus la punct o metodă ce permite celor care dorm să trimită semnale cu ajutorul unui cod al mişcărilor oculare. El declară: “Am descoperit că visele lucide sunt adevărate vise ce intervin în timpul somnului paradoxal. Am dovedit că visele funcţionează în timp real şi nu într-o clipă.”

Visătorul lucid deţine un imens potenţial creativ. Este cunoascut faptul că visele ne-au furnizat multe opere de artă şi descoperiri ştiinţifice. Cea mai mare parte a compozitorilor au transcris muzică auzită în vis şi tot în această stare mulţi scriitori au conceput subiectele cărţilor lor. Câteva din cele mai celebre astfel de cazuri:

Scriitorului Robert Louis Stevenson (1850-1894) i-a venit în vis ideea romanului său Dr. Jekyll şi Mr. Hyde (1885). Chimistul german Friedrich Kekulé von Stradonitz (1829-1896) a înţeles brusc structura inelară a moleculei de benzen în urma unui vis… în care el a văzut atomii dansând şi formând imaginea arhetipală a şarpelui Uroboros, cel care îşi muşcă coada (simbol al ciclurilor timpului). Tot într-un vis pe care l-a avut în anul 1869, un alt chimist, rusul Dmitri Mendeleev (1834-1907) a văzut pentru prima dată tabelul periodic al elementelor. Farmacologul german Otto Loewi (1873-1961), care a primit premiul Nobel pentru medicină, a descoperit natura chimică a transmisiei influxului nervos în urma unei experienţe care i-a fost sugerată în vis. Şi exemplele ar putea continua…

Anticii cunoşteau deja visele “prodromice” – care conţineau semnul prevestitor al unei boli. Aceste vise sunt probabil bazate pe detectarea inconştientă a unor simptome fizice ale bolii. Pe viitor, maladiile diagnosticate în avans ar putea fi tratate în starea de vis lucid, dacă am şti să utilizăm interacţiunea inconştientă dintre minte şi corp.

Peste 15 de ani cel mult va fi cu siguranţă posibil controlul conţinutului vizual al viselor în timp real. Aceste informaţii vor putea fi transcrise într-o formă virtuală, astfel încât subiectul să regăsească în starea de veghe personajele şi situaţiile din propriul vis. De aici şi până la transmiterea viselor prin Internet nu mai e decât un pas…

Aparatul de vise al lui Keith Hearne

Psihologul Keith Hearne şi-a început studiile asupra viselor lucide în 1978, în cadrul doctoratului la Universitatea din Liverpool. El a fost primul care a dezvoltat un sistem de comunicaţie specific stării de vis – bazat pe mişcările ochilor – şi a determinat caracteristicile fiziologice şi psihologice ale viselor.

Pornind de la transmisia unui stimul identificabil şi întotdeauna acelaşi, el a testat mai multe tehnici, până când a constatat că impulsurile electrice transmise la încheietura mâinii erau adesea încorporate în visul aflat în desfăşurare.

Hearne a testat diferite tehnici de detectare a somnului paradoxal. Concluzia finală a fost că indicatorul cel mai fiabil este schimbarea ritmului respirator. Toate acestea l-au condus pe Hearne la inventarea aparatului de vise, un dispozitiv destinat să inducă vise lucide. În plus, acesta facilitează utilizatorilor accesul la visele lor, trezindu-i în timpul somnului paradoxal. Astfel, aparatul poate întrerupe un coşmar în stadiu precoce detectând stresul emoţional care îl însoţeşte, ceea ce permite diminuarea angoasei în timpul somnului.

Fazele somnului

Somnul se compune din două stări distincte: somnul cu unde lente şi somnul paradoxal, asociat viselor. Fiecare om visează aproximativ 2 ore în fiecare noapte. Cele două stări se succed în timpul unui ciclu care durează 90 de minute. Această alternanţă se datorează fluxului şi refluxului unor substanţe chimice din creier.

Somnul cu unde lente a fost arbitrar împărţit în 4 etape, fiecare asociată unui număr crescând de unde lente. Sforăitul, somnambulismul şi vorbitul în somnaparţin acestui tip de somn. În timpul somnului paradoxal, respiraţia este mai puţin profundă, mai rapidă şi mai variabilă decât în somnul cu unde lente. Acest tip de somn poate fi detectat după mişcările ochilor sub pleoape. De fapt, la om, întreaga musculatură – cu excepţia ochilor – este profund paralizată în timpul somnului paradoxal, chiar dacă respiraţia decurge normal. Somnului paradoxal îi sunt asociate paralizia în somn, coşmarurile şi falsele treziri din somn.

Pe parcursul nopţii, durata fiecărei perioade de somn paradoxal creşte, în timp ce durata somnului cu unde lente scade direct proporţional. Aceasta arată că în prima jumătate a nopţii predomină somnul cu unde lente, iar în cea de a doua – somnul paradoxal.”[3]

SURSE

1. http://www.realitatea.net/visele-prezic-viitorul-relatiei-tale-concluzioneaza-oamenii-de-stiinta_1183835.html

2. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4246

3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4244

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro