Transa colectivă în care trăiesc oamenii

by „Motto: „Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obediența civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri și milioane dintre ei au fost uciși din cauza acestei obediențe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienți în fața sărăciei […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Motto:
Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obediența civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri și milioane dintre ei au fost uciși din cauza acestei obediențe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienți în fața sărăciei și înfometării și prostiei și războiului și cruzimii. Problema noastră este că oamenii sunt obedienți atunci când închisorile sunt pline de hoți mărunți și marii hoți ne conduc țara. Asta este problema noastră!” – Howard Zinn (1922-2010)

Trăim într-o societate plină de paradoxuri în care medicina a avansat enorm dar bolile sunt mult mai numeroase, avem nenumărați experți în toate domeniile, dar și mai multe probleme decât aveam în trecut, avem acces la mai multă informație, dar totuși există atât de puțină înțelepciune în jur, trăim în deplină libertate și totuși suntem atât de înrobiți.

Sistemul este complet corupt! Este corupt din orice punct de vedere: războaiele sunt pornite intenționat, mâncarea ne este otrăvită cu toxine, apa ne este umplută cu deșeuri toxice, țări întregi sunt îngenuncheate de dragul profitului, doctorii distrug sănătatea, judecătorii își bat joc de justiție, universitățile distrug cunoașterea, ele nu educă studenții ci le spală creierele, guvernele distrug libertatea, mass-media distruge informația distorsionând-o după anumite interese, în timp ce mare parte din oameni nu admit că ar exista vreo problemă. Teoriile conspiraționiste sunt privite ca o glumă bună și nu ca o formă de informare alternativă.

Atâta timp cât societatea rămâne oarbă, preocupată de lucruri mărunte, cei de la vârf nu au de ce să se teamă. Doar dacă începem să gândim critic cu privire la tot ceea ce ne este băgat pe gât de către sistem, putem face diferența între realitatea adevărată și cea virtuală, cu care suntem manipulați. Sistemul este corupt… și nimic din ceea ce facem acum nu-l va schimba. Noi alegeri, proteste, editoriale, mișcări de rezistență etc. sunt importante în înțelegerea faptului că sistemul este putred, dar nimic din cele enumerate nu va schimba sistemul. Pentru a deveni un obstacol pentru elite trebuie să acționezi independent, trebuie să devii independent de sistem. Din punct de vedere fizic, financiar, politic, intelectual și spiritual trebuie să te îndepărtezi de controlul lor. Trebuie să gândești ca ei… „lasă-i să demonstreze cât vor atâta timp cât își plătesc taxele” – așa gândesc elitele!

Trăiți într-o transă permanentă! Majoritatea oamenilor nu conștientizează sistemul, ei doar încearcă să-și găsească locul într-un sistem existent, fără a fi conștienți că astfel contribuie la dezvoltarea acestuia. Oamenii vin acasă, dau drumul la TV, se lasă pradă mesajelor subliminale, își petrec timpul colectând fleacuri inutile, ignorând complet ceea ce se petrece în jurul lor, crezând că lumea este ceea ce se poate vedea la televizor sau ce se scrie în ziare și reviste…

Tot ceea ce se petrece în jurul nostru se petrece pentru că noi dăm voie să se petreacă. O vorbă înțeleaptă spune: „pentru ca răul să triumfe e de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic”. În realitatea noastră e de ajuns să stăm cuminți la televizor și să privim liniștiți la show-urile de 2 lei în timp ce se spray-ază peste tot în lume, în timp ce se preia controlul asupra vieților noastre. Dar asta nu o să vezi la știri… trebuie să te informezi, trebuie să faci un efort pentru a afla ce se petrece în jurul tău. Peste câțiva ani vă va părea rău. Copiii voștri vor trebui să trăiască într-o societate și mai rea ca aceasta. Vă va părea rău că nu ați făcut nimic când încă se putea…

Trăim într-o societate în care „normalul” este stabilit de către majoritate, acest lucru fiind dezvoltat de către elite tocmai pentru că ele se pricep să imprime în subconștientul colectiv noțiunea de „normal”. În urmă cu câteva sute de ani, normalitatea avea alte repere decât astăzi dar servea aceleași interese. Stabilirea sistemului de normalitate nu este proporţional cu idealul de viață. Oamenii aleg să-și plece capul în fața autorităților tocmai pentru că așa au fost educați. Am fost educați să învățăm și să tocim, nu să gândim critic; am fost învățați să fim supuși legilor, chiar dacă acestea sunt împotriva dezvoltării noastre ca individ; am fost manipulați să aprobăm formele de autoritate, chiar dacă atentează la libertățile noastre…

Prins în ghearele sistemului, omul devine demoralizat (de multe ori pe bună dreptate). Munca asiduă, rutina, lipsa de perspectivă, frustrările alimentate de către societatea din jur, plictiseala, lipsa unei educații proprii adecvate, toate contribuie la această demoralizare și adâncire a individului în sistem. În locul trezirii colective, majoritatea aleg calea alcoolului, a depresiei, a drogurilor, a muncii, dar foarte puțini încearcă să conștientizeze sau să iasă din labirintul realității virtuale în care trăiesc. Gândirea „logică” cu care am fost învățați să analizăm lumea înconjurătoare nu face decât să ne îndoctrineze cu falsele realități și să ne trimită exact spre acele uși de care vrem să scăpăm.

Oamenii așteaptă un salvator, un mântuitor care să lupte în locul lor și să biruie fără ca ei să-și asume vreo responsabilitate; așteaptă ca cei din jurul lor să facă ceva pentru ca ei să trăiască mai bine; așteaptă, cerșesc soluții sau se complac în situație spunându-și că sunt prea mici pentru a face ceva; stau rutinați în realitatea cenușie a muncii și trăiesc doar pentru pauzele dintre perioadele de lucru, week-end-uri libere și concediile de odihnă, așteptând salivând sărbătorile de iarnă și de Paște, și își continuă liniștiți lucrul anost, dintr-un reflex condiționat, asemeni câinelui pavlovian, așteptând momentul suprem al anului: concediul de vară!

neo_reality-matrix

Dacă până acum ignoranta a fost cuvântul de ordine, dacă realitatea înconjurătoare a fost o simplă știre la TV pentru voi, este momentul să deschideți ochii, să nu va mai lăsați duși de val, manipulați și înrobiţi. Trebuie să aveți curajul să faceți ce trebuie atunci când ceilalți dau bir cu fugiții! Nu renunțați atât de ușor ! Nu fiți indiferenți! Luați atitudine și spuneți NU!”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10434
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro