Tezaur dacic recuperat de la hotii de comori din Germania, pe care l-au furat din Sarmizegetusa !

by Iata totusi ca, o parte din autoritatile statului roman, isi fac treaba si reusesc sa rezolve cazuri in care sunt implicati hotii de comori straini. Hotii de comori din strainatate vad in Romania un adevarat potential, unii cautand chiar celebrele tezaure unde dacii au ascuns o cantitate inimaginabila de […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Iata totusi ca, o parte din autoritatile statului roman, isi fac treaba si reusesc sa rezolve cazuri in care sunt implicati hotii de comori straini. Hotii de comori din strainatate vad in Romania un adevarat potential, unii cautand chiar celebrele tezaure unde dacii au ascuns o cantitate inimaginabila de aur. Desi ele exista, nimeni trebuie sa prezinte locatiile lor in public, iar orice tentativa sa fie aspru pedepsita.

sarmisegetuza+1

Publicatia Stiri pe Surse prezinta pe larg victoria Procurorilor de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel din Alba Iulia:

„Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat din Munchen, Germania, prin cerere de asistenţă judiciară internaţională, mai multe loturi de podoabe dacice, din argint, unele fiind aurite, precum şi o monedă din aur, stater de tip pseudo-Lysimach, reprezentând părţi din tezaurele sustrase de o grupare infracţională din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, exportate ilegal şi puse în urmărire prin Interpol.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, tezaurele au format obiectul unor operaţiuni de spălare şi valorificare pe piaţa internaţională a antichităţilor, fiind identificate şi indisponibilizate la două case de licitaţii din Munchen, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

La data de 20 iulie, loturile de podoabe şi monede au fost predate reprezentantului Ministerului Culturii la Consulatul General al României din Munchen, iar pe 21 iulie au fost depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

În continuare, sunt urmărite prin Interpol mai multe tezaure care formează obiectul aceleiaşi cauze: un tezaur de monede Lysimach din aur (30 de kg), din care s-au recuperat 36 piese; mai multe tezaure de monede Koson din aur (25 de kg), din care s-au recuperat 1.035 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care s-au recuperat 231 monede; 5 scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur, tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc.

Conform experţilor, „toate artefactele studiate, în număr de 25, sunt obiecte de podoabă din argint – fibule, inele, colane, lanţuri centură, pandantive – iar falerele sunt din argint aurit. Toate piesele sunt autentice şi specifice geto-dacilor din secolele II a. Chr – I p. Chr., iar provenienţa lor este din Transilvania, mai precis din arealul de sud-vest al acesteia, din apropierea Sarmizegetusei Regia. Majoritatea pieselor prezintă depuneri de pământ şi oxid de fier, ceea ce ar constitui o probă a faptului că au fost scoase din pământ şi se aflau în conexiune arheologică cu obiecte din diverse materiale – fier, lut ars, os. Piesele analizate aparţin cu siguranţă unor tezaure care au fost dezmembrate de către descoperitor. Obiectele expertizate aparţin Patrimoniului Cultural Naţional şi trebuie incluse în categoria Tezaur”, informeaza Agerpres.

Procurorii susţin că operaţiunea, desfăşurată în conformitate cu Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, din 29 mai 2000, şi Directiva 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru, reprezintă o continuare a demersurilor judiciare, fiind cea de a treia operaţiune de repatriere de la importante case de licitaţii din Germania a unor piese aparţinând Patrimoniului Cultural al României.

Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale, precum şi ofiţeri specialişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Alba şi Hunedoara.”[1]

SURSE

1. http://www.stiripesurse.ro/victorie-pentru-statul-roman-tezaur-dacic-recuperat-din-germania_962140.html

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro