„Skull & Bones”, „Bohemian Club”, „Hellfire Club”, „Biserica lui Satan” si „Templul lui Seth” – organizatiile sataniste ale Iluminatilor

by Organizatia Skull and Bones – organizatia satanista a Iluminatilor „Ordinul “Skull & Bones” a fost înfiinţat la Colegiul Yale din New Haven, Connecticut, în anul 1832. El este cel mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele şapte societăţi secrete de la Yale. Printre celelalte sunt: “Scroll & Key” […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Organizatia Skull and Bones – organizatia satanista a Iluminatilor

„Ordinul “Skull & Bones” a fost înfiinţat la Colegiul Yale din New Haven, Connecticut, în anul 1832. El este cel mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele şapte societăţi secrete de la Yale. Printre celelalte sunt: “Scroll & Key” (“Sulul şi cheia”), “Book & Snake” (“Cartea şi şarpele”), “Wolf’s Head” (“Capul de lup”), “Eliahu” şi “Berzelius”. Aceste grupuri servesc ca bază de recrutare a tinerilor destinaţi unor cariere în guvern, justiţie, finanţe şi în alte sectoare influente ale vieţii americane. “Skull & Bones” este elita elitelor din aceste societăţi secrete. Doar “Scroll & Key” mai poate revendica o influenţă, aproape egală, asupra societăţii americane din ultimii 160 de ani.

satan_hand_symbol tumblr_lmbzjoIZi91qzrt0fo1_500

Spre deosebire de fraternităţile greceşti din multe alte campusuri universitare, “Skull & Bones” şi societăţile secrete similare acestuia există exclusiv la Yale. El nu este o parte a oricărei alte asociaţii publice pe plan naţional. Celelalte colegii de elită din Liga Ivy – Harvard şi Princeton – au societăţi secrete exclusive, similare. În plus, chiar şi printre aceste puţine universităţi, societăţile secrete de la Yale – în frunte cu “Skull & Bones” sunt de neconcurat cu privire la influenţa lor asupra afacerilor politice americane.

Societatea secretă “Skull & Bones” de la Yale are o asociere conspirativă cu alte două societăţi care au fost înfiinţate în alte două locuri. Numărul “322”, care apare sub craniul şi oasele încrucişate de pe emblema ordinului, se crede că  indică anul înfiinţării acestuia –1832 – şi faptul că el este a doua lojă în cadrul unui sistem internaţional. După unele explicaţii, loja  purtând nr. 1 se află în Germania, iar loja cu nr. 3 este situată la un alt colegiu american.

De la înfiinţarea sa, “Skull & Bones” a iniţiat doar circa 1.200 de membri. În orice moment, sunt în viaţă 600 de membri ai Ordinului. Acest număr mic subliniază teribila concentrare de putere în mâinile membrilor săi. Dacă membrii “Skull & Bones” ar trebui să aleagă un Salon al celebrităţilor malefice dintre propriile sale rânduri, unele dintre ele a căror nume ar trebui să fie în vârful listei, ar fi:

• Alphonso Taft, membru fondator al Ordinului, Secretar de Război în timpul preşedintelui  Rutherford B. Hayes (1876-1880).
• William  Howard Taft, singura persoană care a fost şi Preşedinte şi  Judecător-şef la Curtea Supremă a Statelor Unite.
• Henry Lewis Stimson, partener la firma de avocaţi “Root and Stimson” de pe Wall Street, Secretar de Război în timpul preşedintelui Taft (1908-1912), Guvernator General al Filipinelor (1926-1929), Secretar de Stat  în timpul preşedintelui Herbert Hoover (1929-1933) şi Secretar de Război în timpul preşedinţilor Franklin Delano Roosevelt şi Harry S. Trumann (1940-1946).
• Averell Harriman, bancher de investiţii la Brown Brothers Harriman, director al Programului de împrumut-închiriere în Departamentul de Stat al SUA (1941-1942), Ambasador SUA în Uniunea Sovietică (1943-1946), Guvernator al  New York-ului, subsecretar de Stat pentru Asia (1961-1963) şi trimis secret prezidenţial la conducătorii sovietici: Stalin, Hruşciov, Brejnev şi Andropov.
• Robert Lovett, partener la firma Brown Brothers Harriman, Secretar adjunct de Război al aerului (1941-1945), Secretar locţiitor al Apărării, Secretar al Apărării (1950), membru de frunte al Consiliului pentru Relaţii Externe din New York.
• Harold Stanley, bancher de investiţii, fondator al firmei Morgan Stanley.
• Robert A. Taft, Senator al SUA (1938-1950).
• Prescott Bush, bancher de investiţii şi partener la firma Brown Brothers Harriman, Senator al SUA de Connecticut, tatăl lui George Herbert Walker Bush.
• George Herbert Walker Bush, Congresman al SUA (1964-1970), Preşedinte al Comitetului Naţional Republican, Ambasador al Statelor Unite la Naţiunile Unite, prima legătură diplomatică americană în Republica Populară Chineză, Director al CIA (1975-1977), Vice-preşedinte al Statelor Unite (1980-1988), Preşedinte al Statelor Unite (1988-1992).
• John Thomas Daniels, agro-industrialist, fondatorul lui Archer Daniels Midland.
• Hugh Wilson, funcţionar al serviciului extern, Consilier în Japonia (1911-1921), Ministru al SUA în Elveţia (1924-1927), Secretar de Stat adjunct special (1939-1941), Oficiul Serviciilor Strategice (1941-1945).

Membrii Ordinului “Skull & Bones”, fideli convingerii lor ferme de “confuzie constructivă” au acceptat să apară o serie de relatări contradictorii, în mod intenţionat, referitoare la originile şi istoria fraternităţii lor secrete. Potrivit uneia dintre versiuni, Ordinul a provenit dintr-o grupare francmasonică engleză sau scoţiană înfiinţată prima dată la All Souls College al Universităţii Oxford în cursul secolului XVII. O altă versiune a istoriei “Skull & Bones” este aceea că s-a desprins din societăţile secrete “naţionaliste” germane de la începutul secolului XIX. Cea de-a treia explicaţie ar fi că “Skull & Bones” este singura instituţie americană care a adoptat câteva dintre ritualurile francmasoneriei europene, adaptând însă aceste ritualuri şi credinţe într-o formă nouă.

Lăsând la o parte aceste versiuni contradictorii, se poate afirma cu certitudine că Ordinul a fost înfiinţat pentru prima dată în campusul de la Yale, în anul 1832. Oficial, el a fost înregistrat abia în 1856, sub denumirea de “Russel Trust Association”. Conform tuturor datelor biografice – care sunt disponibile – ale membrilor săi, banii necesari pentru susţinerea afacerilor secrete ale campusului şi a rolului său mai larg pentru plasarea membrilor săi în poziţii cheie de influenţă, după titrarea lor la Yale, erau proveniţi din comerţul cu opiu din Estul îndepărtat. Acest comerţ a fost început de către Compania Britanică a Indiilor de Est şi a ajuns înfloritor în perioada în care Tratatul de la Paris – semnat la 1783 – punea capăt Războiului american de Independenţă. În această perioadă, Compania Britanică a Indiilor de Est era controlată de “Baring Brothers Bank” (ulterior, în ultimele decade ale secolului XVII, “British House of Rotschild” va înlocui pe “Baring Brothers” în controlarea intereselor financiare ale comerţului cu opiu din China).

Prin sponsorizarea realizată de familiile Baring şi Rotschild, numeroase familii de frunte din Noua Anglie – unele dintre acestea situându-se de partea Marii Britanii în timpul Revoluţiei americane – au fost introduse în comerţul cu opiu, ca asociaţi secundari. Aceste familii de comercianţi posedau flote de corăbii cu pânze şi au devenit, în multe cazuri, fabulos de bogate  ca rezultat al asocierii lor cu Compania Britanică a Indiilor de Est. Printre aceste familii cheie din Noua Anglie se numărau nume precum: Cabot, Coolidge, Forbes, Higginson, Lodge, Lowell, Perkins şi Russell.

Aceste familii de comercianţi din Noua Anglie au înfiinţat “United Fruit Company” şi “Bank of Boston”. Familiile fondatoare ale Ordinului “Skull & Bones” includeau şi familiile Russell şi Perkins. Oricum, de-a lungul mai multor generaţii, toate aceste familii s-au înrudit prin căsătorii şi au devenit, ca rezultat, o grupare cu o putere tot mai extinsă.

William Huntington Russell a incorporat “Skull & Bones” sub denumirea de “Russell Trust Association”. În secolul XX, “Russell Trust Association” înscria ca adresă a sa sediul central din New York al firmei “Brown Brothers Harriman”.

Russell a fost şeful de promoţie de la Yale în 1833. El şi camarazii săi din “Skull & Bones” se considerau pe ei însuşi ca o elită specială faţă de elitele comercial-bancare şi de “pelerinii puritani” din Yale. Ei au preluat convingerile coloniştilor Noii Anglii timpurii, cum că au fost “aleşi de Dumnezeu” şi predestinaţi a cârmui America.

Înfiinţarea Colegiului de la Yale în 1701 a precedat Revoluţia americană cu câteva generaţii. Mulţi dintre fondatorii acestui colegiu erau oamenii cei mai buni ai moştenirii puritane, care credeau cu devoţiune în Dumnezeu şi ţară. Câteva dintre aceste suflete patriotice au format mai târziu miezul coaliţiei politice a lui Benjamin Franklin, care s-a rupt definitiv de ţara mamă – Marea Britanie. Mulţi absolvenţi de la Yale au fost activi în Revoluţia americană şi în fondarea Statelor Unite.

Doi critici ai Ordinului, istoricul Anthony Sutton şi ziaristul de investigaţie Ron Rosenbaum (el însuşi un absolvent de la Yale) au tras concluzia că “Skull & Bones” a degenerat după înfiinţarea sa şi s-a înclinat mai mult spre pompa ocultă şi ritualistă a majorităţii societăţilor secrete francmasonice şi de “iluminaţi” europene. Sutton acuză că Ordinul este cunoscut, în secret, ca “Frăţia morţii” şi că a devenit un instrument nefast în mâinile elitei puterii secrete americane. Rosenbaum afirmă că originile germanice ale societăţii o fac vicioasă şi pro-nazistă.

Într-un lung articol din 1977, publicat în revista “Esquire”, Rosenbaum afirmă că sediul “Skull & Bones” din campusul Yale găzduieşte vestigii din colecţia privată de argintărie a lui Hitler. În pofida posibilelor prejudecăţi personale în aceste două evaluări ale istoriei Ordinul “Skull & Bones”, trebuie să fie recunoscut faptul că membrii societăţii au urmărit – de-a lungul generaţiilor – unificarea unui mic grup de familii din Noua Anglie prin căsătorii şi apoi şi-au sponsorizat băieţii şi nepoţii să intre în Ordin. Acest mod de creştere tinde întotdeauna să producă vederi înguste şi prejudicii faţă de cei din afară, ceea ce poate fi o serioasă insuficienţă cu deosebire la indivizii răspunzători pentru trasarea mersului unei naţiuni aşa de puternice, cum sunt Statele Unite.

Se poate documenta, prin compararea arborilor genealogici ai familiilor membrilor timpurii ai Ordinului, că azi avem un grup de bază format din 20-30 de familii care formează nucleul Ordinului. Majoritatea sunt familii puritane de spiţă veche, care au sosit în America de Nord chiar la începutul colonizărilor din secolul XVII. Printre aceste familii proeminente se află: Whitney, Lord, Phelps, Wadsworth, Allen, Bundy, Adams, Stimson, Taft, Gilman şi Perkins. Un al doilea grup de familii din miezul “Skull & Bones” a câştigat averi fabuloase în secolele XVIII şi XIX, câştigându-şi astfel ceremonia de trecere în elita Noii Anglii, chiar dacă ne gândim că ei nu s-au aflat printre primii colonişti. Familiile “Skull & Bones” conducătoare din această a doua categorie sunt: Harriman, Rockefeller, Payne, Davison, Pillsbury şi Weyerhauser.

Unor familii de bancheri evrei care au venit din Germania în Statele Unite în cursul secolelor XVII şi XIX li s-a acordat, până la urmă, un acces limitat în sanctuarele interioare ale WASP (White Anglo Saxon Protestant). Câteva dintre ele, ca de exemplu, familiile Schiff, Warburg, Guggenheim şi Meyer,  au fost desemnate neoficial ca intermediari între WASP-ii din Noua Anglie şi verii lor din Londra. Aceasta s-a realizat cu deosebire după ce influenta familie Rotschild a înlocuit grupul anglican Baring, operaţiune considerată drept cea mai importantă intrigă financiară din City-ul Londrei. Câteva dintre aceste familii de evrei germani au fost absorbite aşa de puternic în WASP sau în societatea anglicană, încât au fost şi convertite de la iudaism la protestantism şi, treptat, ele au fost ostracizate din aristocraţia evreiască.

Oricum, familiile WASP nu au considerat drept egale familiile evreieşti de bancheri investitori ale Americii. Evreii erau consideraţi de către WASP ca fiind diferiţi din punct de vedere politic şi cultural şi nu au fost niciodată acceptaţi în ultimul cerc, interior, al acestora. Majoritatea acestor bancheri comercianţi evrei erau văzuţi cu suspiciune şi neîncredere de către membrii Ordinului. Mai mult, societăţile evreieşti cum ar fi, de exemplu “B’nai  B’rith”, s-au format din francmasoneria britanică de rit scoţian. Sponsorii lor din America, ca familia Rotschild şi “Cecil Rhodes Trust” (cunoscut de asemenea ca “British Round Table Group”) au legături cu Ministerul britanic de Externe şi cu aparatul său secret de spionaj.

INIŢIEREA ŞI RITUALUL

Pentru a fi iniţiat în Ordinul “Skull & Bones” se realizează un ritual de selecţie, denumit “tapping” (străpungere). El este adus la îndeplinire de către 15 studenţi din cursul superior al Universităţii Yale, care formează grupul curent de membri ai societăţii secrete. Ei selectează 15 studenţi din cursul inferior, pentru a deveni Bonesmen-i în anul următor. Sub aspect istoric, “Skull & Bones” ţine în afara rândurilor sale negrii, evreii şi alţii ne-WASP. În cursul ultimilor 30 de ani, au fost totuşi selectaţi ocazional pentru asociere şi membri din aceste grupuri. Astfel, în cele mai recente liste de iniţiaţi ai Ordinului, există un student la Yale cu un prenume evreiesc  şi chiar unul cu un nume chinezesc. Rosenbaum afirmă că, în anii recenţi, Ordinul a înscris în rândurile sale chiar şi membri ai grupurilor pentru drepturile homosexualilor din campus.

Printre criteriile de selecţie – separat de legăturile familiei cu Ordinul, care au fost întotdeauna un factor important – se numără cele pe care istoricii şi membrii le numesc cele “trei încercări – ordalii” (“Three Ordeals”). Aceste ordalii – pietre de încercare – au scopul de a măsura abilitatea viitorului Bonesman de a “ajunge” în lumea din afara campusului universitar.

Prima ordalie este şcoala-internat. Majoritatea copleşitoare a Bonesmen-ilor, date fiind bogatele lor pedigree familiale, urmează una din prestigioasele şcoli preparatorii din Noua Anglie, adică licee particulare. Având în vedere că un mare număr dintre cei mai de elită studenţi ai Universităţii Harvard urmează Groton-ul, o şcoală strâns legată de biserica episcopală anglicană, unde ei primesc o perfectă educaţie anglofilă, şcolile preparatorii preferate pentru viitorii Bonesmen-i sunt cele două Academii Philips sponsorizate de puritanii calvinişti.

A doua ordalie este natura. Vânătoarea în terenurile din Noua Anglie, călătoria în locuri îndepărtate ca Africa, junglele Americii de Sud sau chiar în deşerturile americane, sunt condiţii pentru admiterea în rândurile de elită spartană ale  Ordinului.

A treia dintre ordalii este războiul. Experienţa de luptă în timp de război este considerată a avea  o semnificaţie specială pentru un Bonesman, care se vede pe sine însuşi ca o elită a castei luptătorilor WASP-ului din Noua Anglie. Mulţi Bonesmen-i din Yale ai generaţiei preşedintelui George Bush, ca urmare a declanşării celui de-al II-lea război mondial, au trecut direct din şcolile preparatorii în serviciul militar, înaintea intrării lor la Yale. Pentru majoritatea Bonesmen-ilor, serviciul militar preferat a fost – din punct de vedere istoric – marina SUA (U.S. Navy). În timpul celui de-al II-lea război mondial, Corpul aerian naval a fost unul din traseele deosebit de importante pentru viitorii iniţiaţi Bones. În timp de pace, participarea la Yale în instruirea militară a ofiţerilor este de dorit, dar nu este esenţială. Angajamentul de a intra, după absolvire, într-o unitate militară este considerat favorabil selectării candidatului.

După selectarea formală a următorului grup de viitori Bonesmen-i, se face o invitaţie urmată de ceremonia de iniţiere formală. La început, cei 15 studenţi din cursul superior, care sunt membri ai Ordinului, selectează grupul de studenţi din cursul inferior care urmează să fie “străpunşi” pentru “Skull & Bones”. Un grup de Bonesmen-i pornesc spre dormitorul candidatului. Ajunşi la uşa acestuia,  o izbesc zgomotos. Când viitorul membru deschide uşa, Bonesman-ul  îl bate pe umăr şi strigă: “Skull & Bones: Do you accept?” (“Skull & Bones: Acceptaţi?”). Dacă  acceptă, candidatului i se înmânează un mesaj înfăşurat cu o panglică neagră, sigilat cu ceară neagră, cu emblema “craniu şi oase” şi cu 322 – numărul mistic al Bones-ilor. Mesajul stabileşte timpul şi locul în care candidatul trebuie să vină pentru iniţiere. Candidaţii sunt instruiţi să nu poarte obiecte metalice asupra lor.

Conform unui document “Skull & Bones” din 1940, ceremonia de iniţiere implică astfel de “ceremonii”: “Om nou aşezat în sicriu – purtat în partea centrală a clădirii. Om nou ridicat în slăvi şi renăscut în societate. Scos din sicriu şi primind robele cu simboluri pe ele. Un os având înscris pe el numele său este azvârlit pe o grămadă de oase la începutul fiecărei adunări.”

Înăuntrul criptei “Skull & Bones”, cunoscută de asemenea sub numele de “the Tomb” (mormântul) şi la care se fac referinţe ca fiind “camera sacră” cu numărul 322, pe peretele curbat, în jurul arcadei de la intrare este înscris în germană: “Cine a fost nebunul, cine a fost înţeleptul, cerşetorul sau regele? Săraci sau bogaţi, cu toţii sunt la fel în faţa morţii!”

Acest citat din ritualul francmasonic german rămâne ca o sursă de controverse cu privire la  originea “Skull & Bones”-ului. El este una din “mărturiile” citate de cei mai ardenţi critici ai Ordinului, în sensul că grupul este “ca şi nazist” sau şi mai simplu, “germanic”. De fapt, ritualurile Ordinului sunt foarte mult asemănătoare cu ritualurile folosite de către lojile francmasonice scoţiene şi engleze.

Unele din misterele şi confuzia ce înconjoară aceste simboluri şi ritualuri oculte sunt intenţionat întreţinute de către Ordin însăşi. Printre principiile care au fost predate membrilor societăţii secrete de la Yale este valoarea ambiguităţii şi a disimulării. Aceste valori nu au fost predate ca o parte a unei qvasi-religii, pur mistice sau oculte. Ele au fost predate ca instrumente valabile a fi aplicate de către Bonesmen-i când ei părăsesc mediul izolat al campusului de la Yale şi devin funcţionari ai guvernului, ai comunităţilor informative, ai sectorului militar sau privat.

Un studiu atent al comportamentului şi declaraţiilor publice, adesea confuze şi auto-contradictorii, ale preşedintelui Bush şi ale consilierilor săi cei mai apropiaţi, pe parcursul crizei din Golful Persic şi a războiului care a urmat, oferă un exemplu valabil asupra modului în care ambiguitatea şi disimularea sunt aplicate de Bonesmen-i.

Pentru iniţiaţii Ordinului, întrebarea: “De ce sunt folosite ambiguitatea şi disimularea în scopul înfăptuirii de <bine> sau de <rău>?” este de o importanţă secundară.  Disimularea şi ambiguitatea sunt instrumente esenţiale pentru mânuirea puterii. Manipularea eficientă a puterii este unul dintre scopurile supreme ale fiecărui Bonesman. Legăturile secrete construite pe durata cursului superior de către Bonesmen-i, ca membri activi ai Ordinului, sunt menţinute pe toată durata vieţii. Ele îl leagă pe fiecare Bonesman de fiecare alt iniţiat şi în mod deosebit de acei iniţiaţi care au devenit membri ai Ordinului în acelaşi an.

În felul acesta, fiecare membru “Skull & Bones” este, în realitate şi în termeni practici, o parte a unui mic grup de elită format din tineri absolvenţi ai Yale, cei mai mulţi din familiile bogate  şi proeminente WASP, care intră în lumea politică, a afacerilor, finanţelor, spionajului sau educaţiei şi unde vor începe să-şi lase amprenta lor nefastă şi satanică în lume.
Clubul Bohemian al Iluminatilor – un loc al ritualurilor satanice

Ritualuri păgâne, homosexualitate şi beţie: aşa se distrează în ”timpul liber” cei care conduc planeta!

În fiecare an, în luna iulie, peste 2500 de bărbaţi aparţinând „elitei” mondiale se reunesc pentru o „tabără” de vară (denumită „retragere” sau festival) care durează 16 zile şi are loc în nordul Californiei, la aproximativ 100 km de San Francisco, pe proprietatea denumită Bohemian Grove.

Fostul preşedinte american, Richard Nixon a numit această „tabără de vară” ca fiind „cea mai mare petrecere pentru bărbaţi şi cel mai păcătos loc de pe Planetă”. În ciuda eforturilor de muşamalizare a oricăror informaţii, activităţile de la Bohemian Grove suscită interesul publicului, şi este firesc să fie aşa: aici se reunesc personaje bogate, puternice şi influente.

Bohemian_Grove2

Deciziile, planurile şi acţiunile lor ne influenţează pe toţi. Anumite mărturii din interior au dezvăluit în mod consternant faptul că modul de „relaxare” al celor bogaţi şi puternici este mai mult decât straniu: beţii, ritualuri mimând sacrificii umane, homosexualitate.

Bohemian Club este un club masculin exlusivist privat care îşi are sediul principal în clădirea Bohemian din San Francisco. Acest club a fost înfiinţat în 1872 de un grup de ziarişti. Aceştia doreau să copieze stilul şi spiritul „boem” al artiştilor europeni, de aceea au atras la început în grupul lor artişti şi scriitori precum Jack London şi Mark Twain. Din motive pecuniare, ei au invitat şi oameni de afaceri la întâlnirile lor, pentru ca să-i finanţeze. În scurt timp însă, oamenii de afaceri şi politicienii care au intrat în club au devenit majoritari. În 1878, anul în care s-a ţinut primul „festival de vară” la Bohemian Grove, deja nu se mai permitea deloc accesul ziariştilor în Club, şi acest lucru a rămas neschimbat până astăzi – deşi mulţi magnaţi media sunt membri sau invitaţi.

Cluburile exclusiviste masculine, formă instituţionalizată a discriminării

Cluburile private de bărbaţi, printre care se numără şi Bohemian Club din San Francisco, sunt nişte instituţii care oficializează, declară şi cultivă inegalitatea şi discriminarea pe bază de sex, rasă, avere şi clasă socială. Acest gen de cluburi au apărut în Anglia, în perioada de expansiune a Imperiului Britanic – celebrele “gentlemen’s club”, cluburi de gentilomi. În principal, aceste cluburi exclusiviste ofereau un loc şi un cadru unde bărbaţii din clasa socială privilegiată puteau să se adune şi să-şi practice activităţile favorite (discuţii politice, jocuri de cărţi, sporturi) fără a fi deranjaţi de femei, de indivizi din alte medii sociale sau, mai târziu, de persoane de alte rase. În principal, aceste cluburi le oferă participanţilor posibilitatea de a socializa cu oameni asemenea lor – ca bogăţie, putere, cultură, preocupări – şi de aceea se bazează pe selecţia atentă a membrilor.

Copiate în Statele Unite, cluburile private de bărbaţi au acelaşi scop şi au avut acelaşi succes, ceea ce a dus la proliferarea lor rapidă. Dintre diferitele şi numeroasele cluburi consituite de-a lungul timpurilor, cluburile elitiste şi exclusiviste, private, ale celor mai bogaţi oameni din SUA – aşa-zisa naţiune democratică a egalităţii tuturor şanselor – depăşesc mult, ca proporţii şi influenţă, orice alte cluburi din lume.

Bohemian Grove, terenul de joacă al celor bogaţi şi puternici

Clubul Bohemian din San Francisco a atras atenţia publicului, în ciuda extremei discreţii şi chiar a înverşunării cu care se fereşte de publicitate, datorită reuniunilor anuale ale Clubului, care se desfăşoară în aşa-numita Bohemian Grove (Pădurea Boemilor). Aceasta este o proprietate privată de 2700 de acri, adică aproximativ 11 km2, situată la aproximativ 100 km nord de San Francisco, în ţinutul Sonoma.

Locurile respective erau pe vremuri considerate sacre de amerindieni, datorită pădurilor cu arbori seculari de sequoia gigantici. Cadrul natural oferă un plus de intimitate: dealurile acoperite de pădurile de sequoia gigantici cu lemn roşu şi canioanele naturale din zonă formate de-a lungul râului Russian au fost probabil considerate ideale pentru a-i feri pe participanţi de privirile indiscrete. La acestea însă se adaugă un sistem modern de pază şi personal specializat pentru protecţie, inclusiv aparţinând serviciilor secrete americane.

Pe acest teren foarte bine păzit sunt construite diferite „tabere”– vile luxoase, restaurante, cluburi, terenuri sportive. Participanţii sunt la rândul lor împărţiţi în cluburi sau tabere, iar diferenţierea şi spiritul de castă îşi spun şi aici cuvântul. Şi în rândul celor bogaţi şi puternici există ierarhii. Cea mai celebră tabără, Mandalay, este exclusivistă chiar în interiorul acestui complex, pentru ceilalţi fiind accesibilă doar pe bază de invitaţie scrisă din partea unui membru.

Punctul central al complexului este un lac, pe malul căruia se înalţă o ciudată statuie în formă de bufniţă, având peste 13 metri înălţime. Tot locul este plin de simboluri masonice, druidice, păgâne, satanice. Deviza Clubului, inscripţionată pe diferite porţi, este luată din Shakespeare: „weaving spiders come not here”. Aceasta înseamnă că „păianjenii să nu intre aici” şi se spune că se referă figurat la faptul că nu se admite discutarea afacerilor sau a subiectelor politice.

Cine participă în taberele de la Bohemian Grove?

Participanţii sunt printre cei mai bogaţi oameni din SUA şi din lume. În principiu, Clubul Bohemian reuneşte elita masculină din California, dar membrii care participă la întâlnirile anuale de la Bohemian Grove sunt mult mai numeroşi. În principal, cei mai bogaţi şi influenţi bărbaţi din SUA se adună aici. Deci participanţii sunt în principal americani, dar membrii pot aduce şi invitaţi, până la câteva sute în fiecare an. 99% dintre ei sunt albi, şi toţi sunt bărbaţi. Unii lideri europeni se deplasează discret la Bohemian Grove pentru a discuta cu elita americană chestiuni de politică şi afaceri, dar numai dacă sunt invitaţi.

Printre membrii se numără majoritatea preşedinţilor americani, din 1923 până în prezent, membrii ai guvernelor, vicepreşedinţi şi secretari de stat, proprietari şi directori ai marilor corporaţii şi companii multinaţionale, conducători ai principalelor instituţii financiare (proprietari sau preşedinţi ai băncilor), magnaţi din domeniul energetic (petrol, energie nucleară), principalii contractori militari.

Uneori sunt acceptaţi şi artişti, cu taxe de participare reduse, datorită statutului social sau pentru activităţile de divertisment din club. Se spune că listele de aşteptare pentru înscrierea în Club implică la rândul lor contribuţii financiare consistente. Există mii de persoane înscrise pe aceste liste de aşteptare.

Din „tabăra” cea mai prestigioasă, Mandalay, fac parte, printre alţii: Henry Kissinger, George Shultz, S. D. Bechtel, Jr., Thomas Watson Jr. (IBM), Phillip Hawley (AT&T), William Casey (CIA) şi Ralph Bailey (Dupont). George Bush (tatăl şi fiul) fac parte dintr-o tabără considerată mai puţin prestigioasă denumită Hillbillies, împreună cu A. W. Clausen (Banca Mondială), Walter Cronkite şi William F. Buckley. Cluburile sau taberele, aproximativ 120 la număr, în care sunt împărţiţi membrii Bohemian, au nume ciudate cu rezonanţe oculte, de exemplu: Abbey, Druids, Isle of Aves, Meyerling, Owl’s Nest (clubul lui Ronald Reagan), Silverado Squatters, Woof, Totem Inn, Wayside Log, Ye Merrie Yowls, Zaca.

Ce activităţi se desfăşoară la adăpostul arborilor gigantici?

Printre activităţile declarate se numără în primul rând aşa-numitele „discursuri pe malul lacului” (Lakeside talks) – prezentări susţinute de personalităţi privind subiecte de maxim interes, cum ar fi războiul din Irak, armele nucleare, criza energetică, problemele ecologice, sistemul medical, evoluţia preţurilor, globalizarea, urbanizarea etc. Informaţiile prezentate aici nu sunt pentru urechile tuturor. Sunt informaţii confidenţiale care rareori apar în presă, despre numărul real de victime ale războaielor, despre nivelul real al „bunăstării” populaţiei, despre efectele distructive ale vaccinurilor etc.

În prima sâmbătă a „taberei” are loc o ceremonie extrem de ciudată denumită „Cremation of Care” – incinerarea „Zeiţei Grijilor”. Cuvântul „care” în limba engleză înseamnă grijă, preocupare. O explicaţie simplistă a acestui ritual păgân este aceea că participanţii renunţă la toate grijile, responsabilităţile şi preocupările pentru a se dedica unor activităţi recreative. Problema însă o constituie elementele ritualice păgâne, chiar satanice. „Preoţii” şi ceilalţi participanţi la ritual sunt îmbrăcaţi în robe asemănătoare cu cele ale Ku Klux Klanului (organizaţie criminală rasistă). În cadrul ritualului se rostesc incantaţii păgâne, se folosesc cruci în flăcări şi este arsă o „efigie” reprezentând această aşa-zisă „zeiţă a grijilor”.

Statuia uriaşă în formă de bufniţă este reprezentarea divinităţii babiloniene Moloch, despre care în Biblie scrie că i se aduceau sacrificii umane, mai precis îi erau sacrificaţi copii. Pe altarul aflat la baza statuii este aprinsă „flacăra sacră” în care este arsă „jertfa”. Se afirmă că nu este arsă o victimă umană, ci o „efigie” – un fel de păpuşă. Totul este montat grotesc, ca o piesă de teatru în care victima urlă, se zbate şi cere îndurare. În schimb asistenţa, care urmăreşte ritualul de pe malul opus al lacului, aplaudă, tropăie şi ovaţionează.

După ce acest ritual bizar a fost filmat cu camera ascunsă în anul 2000 de ziaristul Alex Jones, oamenii de PR ai clubului au prezentat totul ca pe o glumă, un ritual care de fapt batjocoreşte ritualurile druidice şi este realizat doar ca amuzament. Chiar şi aşa, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm de ce oamenii cei mai bogaţi şi influenţi din lume aleg să se distreze în acest mod bizar şi infantil. Purtătorii de cuvânt ai Clubului au declarat la momentul respectiv, pentru a distrage atenţia publicului, că discreţia şi confidenţialitatea sunt necesare nu pentru a ascunde aceste ritualuri, ci pentru a le permite participanţilor să se distreze şi să se poarte „ca băieţii”, incluziv să urineze pe copaci.

Foşti angajaţi de la Bohemian Grove au relatat în consens comportamentul grobian al membrilor clubului. Practic tot timpul aceştia sunt beţi. O declaraţie incendiară a preşedintelui Richard Nixon din 1971 vorbeşte despre Bohemian Club în următorii termeni ireverenţioşi: „Tabăra de la Bohemian Grove – la care am participat de câteva ori – este cea mai mare blestemăţie homosexuală pe care v-aţi putea-o imagina. Nu mai pot da mâna cu nimeni din San Francisco pentru că ştiu ce se petrece acolo.”

O altă declaraţie incendiară îi aprţine lui David Gergen, consilier prezidenţial al lui George Bush senior. Gergen şi-a dat demisia în iunie 1993, la trei zile după ce şi-a anunţat retragerea din Bohemian Club. El a spus că „nu intenţionează să umble dezbrăcat în tabăra anuală a clubului de la Bohemian Grove” şi de aceea se retrage, dar că îşi va păstra funcţia de la Casa Albă. Numai trei zile mai târziu, purtătorul de cuvânt al Casei Albe anunţă demisia lui Gergen din funcţia de consilier prezidenţial şi retragerea sa din alte 17 grupări de genul think tankuri, organizaţii publice şi de caritate, incluzând Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală şi Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations, CFR în limba engleză).

Membrii clubului pregătesc în fiecare an două spectacole de teatru. Acestea sunt planificate cu minim cinci ani în avans şi beneficiază de resurse nelimitate, din punct de vedere financiar şi tehnic. Membrii clubului se amuză jucând diferite roluri, inclusiv pe cele feminine. Subiectele sunt de natură ocultă sau sexuală, incluzând ritualuri satanice şi perversiuni sexuale. În rest, activităţile declarate oficial sunt activităţi recreative, jocuri, sporturi, concerte…

Secretul, elitismul şi preocupările oculte nasc îngijorări justificate

Întâlnirile de la Bohemian Grove sunt protejate cu mari eforturi de ochii publici. Presa nu doar că n-are acces, dar ştirile despre acest subiect, atât cât s-au aflat, sunt cenzurate. Veritabile bombe de presă au reuşit să fie înăbuşite în faşă. Dezvăluiri incendiare au fost îngropate sub tăcere. De exemplu, filmul lui Alex Jones, realizat cu camera ascunsă în interiorul taberei de la Bohemian Grove, nu a trezit mare interes în presă, deşi era o veritabilă bombă. Acest lucru indică nivelul resurselor folosite pentru a proteja intimitatea respectivelor întâlniri.

O primă obiecţie a oponenţilor acestui grup este secretul – faptul că atât de mulţi oameni influenţi din toate domeniile se întâlnesc departe de ochii publici este oarecum înspăimântător. Cu siguranţă că, în ciuda asigurărilor că lucrurile care se petrec acolo sunt doar activităţi recreative private, discuţiile şi relaţiile stabilite la Bohemian Grove pot să influenţeze întreaga planetă. Se spune că „proiectul Manhatan” – realizarea primei bombe atomice – a fost demarat la Bohemian Grove în 1943. Acolo se trag sforile privind alegerile prezidenţiale în SUA, se stabileşte evoluţia preţurilor, se fac tranzacţii, se pun la cale războaie.

Grupurile de protest reproşează de asemenea, discriminarea – pe bază de sex, rasă, avere. În mod ironic, în urma protestelor susţinute, a fost admis un număr redus de femei pentru a lucra în parcări şi bucătării la Bohemian Grove. Deşi femeile nu sunt admise în tabără, în localităţile din jur afacerile de prostituţie prosperă în perioadele taberelor şi nu constituie un secret pentru opinia publică.

Activităţile oculte care se desfăşoară la Bohemian Grove sunt de asemenea extrem de stranii. Cea mai cunoscută – datorită filmului realizat în 2000 de Alex Jones, jurnalist de investigaţie – este ceremonia „Cremation of Care”. Dar analiştii fenomenului vorbesc despre niveluri de iniţiere, acesta constituind doar cercul exterior accesibil tuturor participanţilor. Alte mărturii vorbesc despre camere subterane secrete în care se realizează ritualuri satanice cu sacrificii umane şi orgii sexuale, urmate de asemenea de sacrificii. Se vorbeşte de sute de copii dispăruţi în zonă şi de alegerea victimelor dintre subiecţii experimentelor de control mental ale CIA.

Cathy O’Brien, o prezumtivă victimă care a fost salvată din Bohemian Grove de ziaristul Mark Philips, a descris o imagine cruntă a activităţilor oculte criminale desfăşurate aici. Deocamdată nu se ştie mai mult. Printr-un decret prezidenţial, orice anchetă în zonă a fost interzisă din motive de „securitate naţională”. În ultimii ani, cenzura mass-media a reuşit să stopeze avalanşa de dezvăluiri despre Bohemian Grove care începuse în anii ’90.

Relatarea lui Alex Jones, jurnalistul care s-a infiltrat în Bohemian Grove!

Regizorul de filme documentare Alex Jones s-a infiltrat în Bohemian Grove în luna iulie 2000, devenind astfel prima persoană care a înregistrat pe bandă video activităţile bizare şi oculte ale acestui club elitist, exclusiv masculin. Această înregistrare a fost transmisă în Anglia, Irlanda şi Scoţia pe canalul UK Channel Four ca fiind partea a treia a unui program special din patru părţi intitulat „Dominaţia secretă a lumii”. În mod surprinzător, filmul său nu a avut deloc ecou mediatic, ceea ce dovedeşte încă o dată cât de puternic este controlul pe care membrii Bohemian Club îl au asupra difuzării informaţiilor în mass-media.


Alex Jones a reuşit să intre pe teritoriul de 2700 de acri aflat în proprietatea clubului californian şi a ieşit după cinci ore, după ce a filmat ritualul „Cremation of Care”. El a declarat apoi:

„Slavă Domnului că am reuşit să filmez tot, pentru că altfel nimeni nu m-ar fi crezut! Aproape că nici nu-mi venea nici mie să cred că e posibil să se petreacă ceea ce am văzut cu ochii mei. Atât de bizar a fost totul!”

O ştire bombă, ocultată de ani de zile

De mai bine de 130 de ani, liderii Americii se întâlnesc în ţinutul Sonoma din California, în luna iulie. De-a lungul timpului au apărut o mulţime de zvonuri bizare, inclusiv în presa locală, cum că acolo se petrec lucruri oculte şi stranii. Zvonurile se refereau la ritualuri bizare cu oameni îmbrăcaţi în robe negre şi roşii şi o statuie gigantică în formă de bufniţă, de aproximativ 13 m înălţime, având la picioare un altar pe care ceva sau cineva era sacrificat în fiecare an.
Alex Jones, fiind gazda unui talk-show de radio, a auzit de mai multe ori aceste zvonuri. Astfel, s-a hotărât să facă nişte cercetări asupra subiectului. Spre surprinderea sa, articole din ziare şi reviste cunoscute (Parade Magazine, Associated Press, Reuters, Sacramento Bee, Washington Times) confirmă incredibilul. Liderii lumii mergeau anual pe colinele acoperite de păduri de conifere din nordul Californiei şi chiar au existat poze cu acea statuie-bufniţă gigantică şi oameni îmbrăcaţi în robe negre şi roşii.

„Am fost uluit să constat,” a spus Jones, „că în mai bine de 50 de ani au existat doar câteva ştiri despre Bohemian Grove, iar modul în care au fost prezentate m-a convins că aici este vorba de o poveste extrem de dubioasă, ascunsă cu dibăcie.”

Informându-se despre toate constrângerile legilor şi Serviciile Secrete care protejază misterele de la Bohemian Grove an de an în luna iulie, Jones a acceptat provocarea lui Jon Ronson de la World of Wonder Productions, de „a-i expune opiniei publice pe cei din Bohemian Grove, filmându-i cu ajutorul camerelor ascunse şi dezvăluind public activităţile lor. ”

Alex Jones relatează cum a pătruns în Bohemian Grove

Jones şi ceilalţi membrii ai echipei sale, Violet Nichols şi Mike Hanson, s-au întâlnit în San Francisco cu nişte cineaşti englezi şi timp de trei zile au făcut investigaţii, înainte de a încerca să pătrundă în Grove. Pe 15 iulie 2000, Alex Jones şi Mike Hanson, echipaţi cu două camere de filmat ascunse şi hotărâţi să se pretindă a fi membri ai Clubului Bohemian, s-au infiltrat cu succes în interiorul taberei de la Bohemian Grove.
Întrebarea care suscită cea mai mare curiozitate este cum au reuşit ei să intre în Bohemian Grove? Iată ce povesteşte Alex Jones: „Clubul Bohemian se întinde pe nişte dealuri de 300-400 metri înălţime. Există o singură intrare, în partea de nord, o stradă pavată, numită Bulevardul Bohemian (Bohemian Avenue). Un gard scund, din sârmă ghimpată, împrejmuieşte întregul perimetru al clubului, dar acest gard nu are importanţă deoarece relieful este practic impenetrabil. Bohemian Grove este o cetate naturală. Pantele abrupte ale dealurilor fac imposibil accesul.
După ce am fost lăsaţi aproape de Bohemian Grove, am intrat în pădure la aproximativ 100 de metri de intrarea principală. După ce am trecut de gardul din sârmă ghimpată, am ajuns într-un şanţ cu apă. Întreaga suprafaţă de-a lungul străzii pietonale cu pereţii din stâncă a fost inundată. A trebuit să ne facem drum prin mlaştină, sărind pe ramuri de copaci rupte sau alte molozuri. După ce am urcat pe un terasament abrupt, prinzându-ne şi trăgându-ne de radăcinile copacilor, am ajuns într-o parcare mare, cu sute de maşini. Am văzut vreo două duzini de angajaţi ieşind din automobile (care erau de toate mărcile, de la Mercedes-Benz la Ford Tempos). La vreo 100 de metri, printre copaci, am văzut o parcare mult mai mare, plină cu maşini de lux, modele mult mai noi. Evident, aceasta era parcarea membrilor Clubului Bohemian.

Au reuşit să păcălească gărzile prefăcându-se membri ai Clubului

Când intri pe strada principală, şanţul, mocirla şi terasamentul sunt pe partea dreaptă (spre vest) pe o porţiune de vreo 50 de metri. Mergând de-a curmezişul şanţului, noi am evitat două puncte de verificare importante, o baracă mică de pază în partea stângă a străzii şi alta, în josul străzii la 50 de metri distanţă, pe partea dreaptă. Deşi a fost foarte bine că ne-am furişat pe lângă cele două puncte de control, intrând în parcarea angajaţiilor, adevăratele puncte de control se află în interiorul Bohemian Grove. Astfel mai era un punct de verificare în mijlocul străzii (o pază compusă din câţiva oameni de la serviciul de securitate) şi două în partea stângă şi dreaptă, în stilul punctelor de control germane, cum le vedem în filmele vechi cu războaie.
Ne-am gândit că ar fi o idee bună să încercăm să luăm unul dintre camioanetele cu remorca descoperită şi având scaunele capitonate care îi transportau atât pe membrii clubului Bohemian, cât şi pe angajaţi. Aşadar, am mers înainte prin pădure în zona de parcare a membrilor clubului Bohemian şi am aşteptat să fim luaţi de una din acele camionete. În câteva momente eu şi Mike Hanson eram urcaţi în spatele unui astfel de vehicul, alături de doi gentlemeni mai în vârstă.
Eu şi Mike ne prefăceam că avem o discuţie nonşalantă în timp ce am intrat pe strada principală, întunecată din cauza pereţilor de stâncă, şi ne apropiam de punctele de control. În cele câteva minute în care am mers cu camionul, am înregistrat pe casetă o discuţie interesantă, în care doi membri vorbesc despre preţurile robelor de ceremonie.
Primul nostru contact cu paza a fost la principalul punct de control. Camionul s-a oprit şi un bărbat în vârstă cu părul cărunt s-a apropiat şi l-a privit pe şofer, apoi a trecut în spate ca să ne poată privi pe mine şi pe Mike Hanson drept în ochi. Probabil a presupus că suntem invitaţi ai celor doi bărbaţi mai în vârstă care stăteau alături de noi (pentru că membrilor Bohemian Grove le este permis să aducă invitaţi), motiv pentru care, din fericire, nu ne-a întrebat cine suntem sau ce facem. Gărzile ne-au permis să trecem, dar ne-au urmărit cu o privire suspicioasă.
Aşa am pătruns în interiorul lui Bohemian Grove. Auziserăm atâtea zvonuri bizare şi acum eram pe punctul de a afla cu adevărat ceea ce se petrece acolo. Misterul avea să fie rezolvat!”

Peripeţii în interiorul Bohemian Grove

În următoarele câteva ore, aşteptând evenimentul cel mai important – ritualul Cremation of Care, pe care intenţionau să-l filmeze – cei doi reporteri au făcut eforturi să treacă cât mai neobservaţi pentru a nu fi descoperiţi. Spicuim din relatările lor, ce au văzut în interiorul taberei:

“În timp ce intram în Grove, am trecut destul de aproape pe lângă bufniţa de piatră, înaltă de 13 metri care se află pe malul nordic al unui mic lac. Am fost foarte aproape, la vreo şapte metri, de altarul negru aşezat la baza statuii în formă de bufniţă. Deja aveam o dovadă că zvonul este adevărat: există o statuie uriaşă de piatră, în formă de bufniţă; există un altar! Pe măsură ce pătrundeam în Grove, dincolo de lac, vedeam şi acele mici cruci din metal, ridicându-se deasupra apei. Ne-a luat între 45 de minute şi o oră să ajungem la chei, unde se sfârşeşte strada şi maşinile nu mai pot circula. Drumul se continuă cu o stradă pietonală neagră, pavată şi cimentată.
Am ajuns lângă o punte de observaţie care era la o înălţime de 100 de metri, pe stâncă, cu vedere peste râul Russian River, către orăşelul Monte Rio, în partea cealaltă. Aşadar, eram pe puntea de observaţie de o oră. Nu era nimeni prin apropiere. Brusc, a apărut mergând pe drum, un bărbat în vârstă, de vreo 65-70 de ani, care purta o uniformă de şerif de la ţară, din ţinutul Sonoma. Nici măcar nu l-am văzut venind. Cred că era şeriful. Acesta a început să ne vorbească într-un mod codat-conspirativ.

Cu securitatea pe urme

S-a uitat direct la mine şi a spus: „Ai fost aici în 1913? Eşti unul dintre cei vechi?” Evident, pentru că aveam doar 27 de ani, bărbatul ştia că nu am fost pe acolo în 1913 şi că nu făceam parte din cei bătrâni. Mi-am dat imediat seama că mă testa şi i-am răspuns calm: „Da, sunt cu Hillbillies”. Ca să explic mai clar, există în jur de 95 de cluburi diferite în cadrul Taberei de la Bohemian Grove. Toate aceste cluburi sunt găzduite în conacurile de pe faleze şi au nume şi respectiv membri diferiţi. Cel mai de elită club este, conform articolelor din presă, Mandalay, cu Henry Kissinger şi Paul Volcker, foşti preşedinţi ai Federal Reserve şi alţi lideri ai Noii Ordini Mondiale. Tabăra Hillbillies din care am pretins eu că fac parte îi are ca membrii pe cei doi Bush, alături de multe alte persoane cu funcţii notabile în industria, activitatea bancară, publicitatea şi guvernul Americii. Bărbatul a zâmbit şi a spus: “Atunci, vă urez o zi bună”. S-a întors şi a mers mai departe.

Pentru a nu mai fi atât de expuşi, ne-am gândit să ne ascundem în pădure. Am plecat înapoi spre chei, departe de faleze şi de puntea de observaţie. Pe la jumătatea drumului, am observat că eram urmăriţi de doi bărbaţi în costume negre şi cu ochelari. Am decis să încetinim. Cei doi bărbaţi care, evident, făceau parte din Serviciul Secret sau erau bodyguarzii cuiva, au venit la noi şi ne-au întrebat cum ne numim. Ne-am dat numele false pe care ni le aleseserăm şi le-am spus că suntem membri ai clubului Hillbillies.
Cei doi ne-au spus: “Liniştiţi-vă! Nu vă stresaţi atât şi simţiţi-vă bine” – o temă care s-a reluat şi mai târziu. Avuseserăm două întâlniri cu oameni din cadrul taberei şi deja credeam că eram urmăriţi. I-am spus lui Mike că trebuie să mergem într-o zonă cât mai populată, unde se întâlnesc membrii din Bohemian Grove, şi să ne amestecăm printre ei. Am fost în câteva cluburi şi aproape că ne-am dat de gol falsele identităţi. Am intrat şi am băut, pentru că ni s-a oferit vin şi toată lumea bea copios. Apoi ne-am întors în stradă şi am văzut o zonă amenajată pentru petrecere în aer liber, unde se aflau sute de mese aranjate pentru o petrecere sau o conferinţă.
Vroiam să ne ascundem cumva între dealuri. Ne-a luat vreo 20 de minute să ajungem în singurul loc înconjurat de dealuri, unde se putea ajunge şi pe jos. La un moment dat, unii dintre angajaţi au început să ne întrebe de ce nu folosim o camionetă. Noi le-am răspuns că vroiam să facem mişcare, motiv pentru care ei au început să fie suspicioşi. Aşadar ne-am întors în tabăra Web unde ne-am făcut comozi. (Taberele au diferite nume, cum ar fi: Lost Boys –Băieţii Pierduţi, Doom –Soarta, Dragon –Dragonul etc.) Am stat aşa o oră, reîncărcându-ne camerele ascunse.”

Procesiunea macabră

O dată cu lăsarea serii, cei doi jurnalişti au avut confirmarea faptului că urmează să se desfăşoare ritualul despre care auziseră zvonurile bizare. Să îi dăm din nou cuvântul lui Alex Jones:

“Deja umbrele începeau să se lungească şi mai era puţin până să se lase întunericul. Am început să auzim un cântec bizar, iar sunetele veneau de undeva de jos, dinspre strâmtoare. Am mers înapoi în acel loc. În drumul nostru, am văzut sute de bărbaţi cântând un fel de litanii sub copacii uriaşi. Era ceva asemănător unui roman fantastic. Mă aşteptam în orice moment, să văd apărând un dragon. Erau cranii uriaşe, agăţate sub reflectoare, bufniţe cu ochii luminaţi şi alte simboluri satanice, macabre, pe care acum le puteam vedea datorită reflectoarelor foarte mari.

Petrecăreţii au încetat cheful şi au plecat şi ei pe nişte cărări, spre lac. Ne-am decis să ne amestecăm cu ei şi să îi urmăm oriunde s-ar duce. Am mers spre partea estică a lacului aproximativ 100 de metri, vizavi de capătul nord al lacului unde se află idolul şi altarul. În timp ce mergeam în jurul lacului, singurul bărbat de culoare pe care îl văzusem până atunci, un bărbat foarte mare şi puternic, ne-a văzut pe mine şi pe Mike Hanson mergând foarte repede în comparaţie cu ceilalţi din aglomeraţie (noi vroiam să găsim un loc bun în partea estică a malului ca să putem filma ritualul Cremation of Care, intuind că zvonurile aveau să se adeverească).

Bărbatul ne-a spus: „Nu vă agitaţi! Luaţi-o uşurel! Grijile lumii nu sunt pe umerii voştri! Nu ar trebui să mergeţi atât de repede.” Apoi ne-a dat două programe colorate. Pe copertă era Moloch, bufniţa uriaşă, cu un corp în flăcări la poalele statuii (programul poate fi văzut la infowars.com). De asemenea, un mic demon cu iniţialele PJ, în colţul coperţii, în partea stângă jos (de asemenea le puteţi vedea în filmul meu Dark Secrets: Inside Bohemian Grove).

Ritualul de pe malul lacului

Mii de bărbaţi au început să se strângă pe malul estic. Slujitorii personali ai membrilor clubului (spre deosebire de angajaţii Bohemian Grove, care purtau cu toţii tricouri roşii şi care nu au avut voie să fie prezenţi la ritual) au început să pună scaune pentru cei dintre ei care erau mai în vârstă. Soarele era acum de mult apus. Era întuneric complet şi nu puteam vedea nici măcar malul celălalt al lacului. Mulţi lilieci zburau de jur-împrejur şi deasupra apei era multă ceaţă (este multă ceaţă în nordul Californiei). Era o atmosferă înspăimântătoare. La un moment dat, a început să se ridice părul pe mine.

Din pădure au apărut pe neaşteptate treizeci de „preoţi” îmbrăcaţi în robe negre, cu feţe de morţi, pictate şi cu un bărbat îmbrăcat gen Grim Reaper (stil macabru simbolizând personificarea morţii promovat de o formaţie heavy metal cu acelaşi nume, n.n.) tragând de o cuşcă în care se afla un corp legat pe care l-a pus într-o barcă. Barca a dus acel trup legat până în faţa marelui preot care stătea la picioarele bufniţei, lângă scările circulare de la baza acesteia. Apoi doi preoţi îmbrăcaţi în negru au „spălat” trupul ce urma să fie sacrificat, după care l-au dus în faţa bufniţei. Ritualul era însoţit de o zguduitoare înregistrare audio. Cu urlete disperate, corpul cerea îndurare pentru viaţa sa. Preoţii au refuzat şi l-au dus în faţa altarului. „Minunata bufniţă” le-a spus să ardă trupul (ceremonie pe care au numit-o „înlăturarea grijilor”) care arăta ca o fiinţă umană, îmbrăcată în negru. Deasupra altarului se afla o lampă mare din stâncă pe care au numit-o „flacăra eternă”.

Marele Preot a luat o torţă pe care a aprins-o de la acea flacără. Trupul a cerut din nou îndurare. Preotul a coborât cu multă dificultate, deoarece era atât de bătrân, încât de-abia mergea şi a dat foc rugului. A spus că va citi semnele ce vor apărea în rămăşiţele focului, după o tradiţie ocultă. Corpul continua să zbiere în dureri. Dintr-o dată, toate acele cruci pe care le văzuserăm de-a lungul malului, în timpul zilei, au izbucnit în flăcări. Aşadar, am fost martorul unui eveniment ca în pictura medievală a lui Hieronymus Bosch: Viziunea Iadului (cruci metalice arzând, preoţi în robe roşii şi negre, iar marele preot în robă gri cu o tiară roşie, un trup arzând strigând în dureri, o statuie uriaşă a unei bufniţe cu coarne). Da, liderii mondiali se ocupă cu aceste activităţi! Era mai mult decât straniu tot ce se petrecea acolo. După ce s-a terminat ritualul, bărbaţii au ieşit din rânduri şi s-au îndreptat către marele conac înconjurat de copacii uriaşi.”

Zguduiţi de aceste evenimente bizare, cei doi ziarişti s-au hotărât să părăsească imediat tabăra: „Nu am avut nicio problemă la plecare,” relatează Alex Jones. „Am trecut exact prin faţa paznicilor şi am ajuns pe aleea principală, Bohemian Avenue.
Este mult mai uşor să ieşi din Grove decât să intri, pentru că mulţi dintre aceşti lideri mondiali ies din tabăra de la Grove pentru a merge în micul orăşel Monte Rio. Femeile nu sunt admise în Bohemian Grove, dar ei merg în baruri să petreacă cu prostituatele care sunt aduse din toată lumea, special pentru ei.”

Concluzia jurnalistului?

„Această întâmplare mi-a schimbat cu adevărat viaţa. Am fost martor la acel ritual pe care unii oameni încearcă să-l apere spunând: „o, este vorba doar de distracţie, într-o frăţie” şi ei chiar cred acest lucru! Aceasta este o poveste care trebuie spusă, deşi se încearcă suprimarea ei. Vă rog să împrăştiaţi vestea în orice colţ al lumii!”

Clubul Hellfire – organizatia satanista a aritocratilor din Marea Britanie
In Anglia, clubul „Hellfire„, o societate fondata de Sir Francis Dashwood (1708 – 1781), fiind un club satanist. Clubul „Hellfire” sau „Calugarii Medmenham” (cum se autodenumeau), au organizat intalniri in perioada 1750-1762 in casa lui Dashwood aflata pe aleea Medmenham. Membrii faceau diverse ritualuri (black mass).
Motto-ul clubului „Hellfire” este „Fa ce voiesti”, devenint o filosofie de viata pentru Francois Rabelais si Aleister Crowley. Inca de la inceput, „Hellfire” a fost infiintat cu scopul de a denigra religiile, in special pe cea crestina, pe care acesti indivizi o considerau „penibila” si „imorala”.
Clubul „Hellfire” a fost implicat de-a lungul timpului in nenumarate scandaluri sexuale, prostitutie si sacrificii umane. Regele George I a dat o lege prin care Clubul „Hellfire” sa fie inchis. Dupa ce clubul a fost inchis, Dashwood a devenit francmason, iar in 1722 a devenit Mare Maestru al Angliei.

Membrii clubului se faceau parte din Fratia Sfantului Francisc de Wycombe, aceasta fiind o acoperire pentru ritualurile lor.David Icke scrie in cartea sa, „Copiii Matricei”:

„O victimă a satanismului şi controlului mental cu care am vorbit îşi aminteşte clar că a fost forţată să privească un politician renumit din Irlanda de Nord în timp ce viola un băieţel într-un ritual din Anglia, după care a scos un cuţit cu care i-a tăiat gâtul. Ne mai miră că oamenii ascund bombe în Irlanda de Nord care omoară şi rănesc cu miile? Aceşti oameni nu trăiesc emoţiile fireşti din astfel de circumstanţe – pentru că ei sunt hibrizi reptilieni din ambele „tabere”. jim Cairns spunea că un anumit contact i-a povestit despre copiii din scandalul de la Kincora, care erau duşi cu forţa la castelul Birr din districtul Offally, Irlanda de Nord, reşedinţa descendenţilor ducilor de Rosse.

Primul duce de Rosse a fost membru fondator al clubului Hellfire din Irlanda, împreună cu colonelul «St. Ledger din Grange Mellon, districtul Athy. în acelaşi timp cu afilierea sa la clubul Hellfire în 1725, ducele Rosse era şi Mare Maestru Francmason în Irlanda. Actualul duce de Rosse este fratele vitreg al lordului Snowdon, fostul soţ al surorii reginei, prinţesa Margaret, care a vizitat Birr de numeroase ori. Clubul Hellfire a fost înfiinţat pe proprietatea Wycombe, la nord de Londra, aparţinând ministrului britanic Sir Francis Dashwood, împreună cu Benjamin Franklin, „Părinte Fondator” al Statelor Unite. Franklin, „creştin devotat”, a fost implicat şi în manipularea Irlandei.”[4][5]

Clubul Hellfire este o reţea satanică bazată pe ritualul sacrificial uman (mai multe in cartea lui David Icke „Secretul Suprem”). Satanismul este întâlnit peste tot, deoarece aceste ritualuri şi sacrificii sunt vitale pentru continuarea controlului reptilian pe planetă. Sataniştii acţionează din poziţii de vârf pentru a se asigura că adevărul este muşamalizat şi, după spusele lui Cairns, crimele satanice rituale din Irlanda, ca şi oriunde altundeva, sunt doar o parte din ceea ce se petrece cu adevărat:

„…cifrele ascund răspândirea mult mai mare a satanismului în Irlanda. Realitatea este că puternica reţea satanică din Irlanda a putut deghiza multe crime satanice pentru că s-a infiltrat în instituţii statale esenţiale, în poliţie, justiţie, politică, biserică etc. Nu mă îndoiesc că aceasta este realitatea, din informaţiile pe care le am pe bandă audio de la sursele mele din interiorul cultului. Sursa mea din interiorul „Renaşterii” îmi spune că oameni din poliţie, cler şi politică sunt satanişti.”[4][5]

Iată ce se regăseşte pretutindeni în lume. Sataniştii şi păpuşile lor din poziţiile de conducere nu sunt rezultatul paranoiei. Nu paranoia, ci sistemul îi doboară pe cei care nu pot ajunge în poziţii importante din instituţiile ce conduc societatea. Sataniştii, consumatorii de sânge şi cei care realizează sacrificii umane sunt mulţi, în comparaţie cu ceilalţi.

Biserica lui Satan

Satanismul modern este o filozofie bazată pe Biblia Satanică și pe Biserica lui Satan, fondată de Anton Szandor LaVey. În această filozofie, Satan devine un simbol pozitiv, arhetip al sinelui și al egoului. Deși este asociată în cultura populară cu ritualuri ce au în prim plan violența și cruzimea, filozofia Bisericii Satanice are la bază următoarele caracteristici:

Individualismul fundamental, bazat pe conceptul nietzschean că individul este singurul responsabil pentru viața sa și că trebuie să se ridice peste perceputa conformitate a maselor pentru a găsi o cale în viață. În acest sens, satanismul fiind influențat de libertarianism, LaVey declară că „sataniștii sunt născuți nu făcuți… au o boală numită independență”. De asemenea, sataniștii se opun religiilor care plasează oamenii într-un raport de subordonare față de zei (iudaismul, creștinismul, islamul etc.).

Denumirea curentului satanist modern pornește de la „Satan”, adversarul spiritual al demiurgului din tradiția religioasă iudeo-creștină, nume folosit pentru a simboliza respingerea de către sataniști a principiilor majore ale religiilor iudeo-creștine.

Simbolul Satan – în satanismul modern nu este zeu, ci doar un simbol pentru dumnezeu, care la rândul lui este performat și satisfăcut de satanistul însuși. LaVey propune că toți zeii sunt creații ale credincioșilor și că în acest fel venerația zeilor este prin extensie, venerația creatorului acestor zei (credinciosul). O dogmă a satanismului modern este: „Eu sunt dumnezeul meu”. Cel mai important eveniment din calendarul satanic este ziua de naștere a credinciosului, aceasta reprezentând și nașterea dumnezeului său. Un fapt surprinzător despre satanismul modern este că Satan, perceput ca „diavol” în cultura populară, nu este venerat, fiind considerat doar un arhetip literar care este un exemplu de opoziție față de umilință și credință. În filozofia laveyană, cultul „diavolului” este văzut ca fiind doar o inversare a creștinismului și o înțelegere greșită a satanismului.

Satanismul Laveyan (nu este considerat drept religie de majoritatea adepților) a fost întemeiat în 1966 de către Anton Szandor LaVey. Învățăturile sale se bazează pe individualism, epicureism și pe expresia morală „€œochi pentru ochi”. Spre deosebire de satanismul teist, satanismul laveyan este ateist și îl consideră conceptul de a„Satan” doar un simplu simbol al naturii umane.

Conform siteului religioustolerance.org, mișcarea laveyana este un „€œmic grup de credincioși care nu se asociază cu vreo credință, și ai cărei membri își trăiesc viață responsabil”. Credința a fost descrisă pe larg pentru prima dată în lucrarea The Satanic Bible.

Templul lui Seth

„Templul lui Set – „The Temple of Set” se afla in San Francisco si avea cateva sute de membri la mijlocul lui 1980. Fondatorii erau Michael A. Aquino, Lilith Sinclair (sotia lui Aquino) si Betty Ford ( nu sotia lui Gerold Ford ).

Este o societate initiatoare bazata pe credinta in zeul egiptean Set (cunoscut si cu numele de Seth), pe care membrii nu-l considerau reprezentantul raului ci doar pur si simplu prototipul lui Satan. Conform templului, Seth reprezenta, pe parcursul evolutiei, o genetica modificata a oamenilor cu scopul de a crea persoane cu inteligenta superioara pentru urmatorul nivel al evolutiei.

Astfel trei mari evenimente s-au petrecut: primul in 1904 cand Crowley a primit cartea legilor, al doilea in 1966 cand Biserica Satanista a fost formata si al treilea in 1975 cand Templul lui Set a fost format.

In scrierile sale, Aquino vesteste urmatoarea apocalipsa in care doar cei „alesi” sau membrii Templului lui Set vor supravietui. Aquino, un locotenent colonel al rezervei armatei din America avea un interes si o placere in practicarea ritualurilor pagane naziste in timpul celui de-al doilea razboi mondial dar sustine ca nu a simpatizat niciodata politicile naziste.

Dupa anii 1970-1980 numeroase grupari Sataniste si-au facut aparitia. Evolutia Satanismului este imposibil de contestat si realizarea unei statistici exacte a numarului de membri este aproapte imposibil de realizat datorita nenumaratelor organizatii secrete. Exista probe ale „traditiilor de famile” cu privire la Satanism, traditii care sunt transmise din generatie in generatie. Unii Satanisti sunt asociati cu organizatii neo-naziste. Unele culte Satanice sunt considerate a fi implicate in traficul de droguri, prostitutie si pornografie cu ajutorul carora au construit imperii.

Satanismul a fost legat de formatiile de rock heavy metal si de tinerii care se sinucid. Unii tineri problematici se indreapta spre Satanism ca o scapare datorita pierderii puterilor sau abandonului familei/prietenilor. Acestia adera la grupari care incurajeaza actele de violinta in numele lui Satan, utilizarea drogurilor, iar ritualurile de violenta le ofera o asa zisa putere.”

„Acesta avea pe frunte tatuat numărul 666 şi se autointitula: Antihrist. Biserica Satanei este înfiinţată de Anton Szandor La Vey în San Francisco în 1966. Acesta fusese dresor de animale, hipnotizator şi cititor de gânduri, elogiind condiţia umană drept o condiţie animalică. Crezul său era acela că „omul este un animal ca toate altele”. Deşi nu credea în diavol îl predica. Lucifer era pentru el o simplă dorinţă întunecată din fiinţa omului.

Autorul relativizează cumva aportul lui Aquinas şi al lui La Vey în propagarea satanismului postmodern. Din punctul nostru de vedere Crowley e o figură ştearsă, pentru sataniştii de astăzi, în comparaţie cu autorul Bibliei Satanice, adică cu La Vey.”[1][2][3][4][5][6][7][8][9]

SURSE
1.http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4233&lang=RO
2.http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4882
3.http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4984&lang=RO
4. David Icke – „Copiii Matricei”.
5. David Icke – „Secretul Suprem”.
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Satanism
7.http://www.teologiepentruazi.ro/2007/12/13/un-studiu-teologic-despre-miscarea-satanista-iii/
8.http://www.bisericasatanista.org/istoria-satanismului.html
9.Helmut Lammer si Marion Lammer – „OZN – Operatiuni Secrete”.
10.Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro