Siria loveste dur ISIS cu ajutorul Rusiei, iar americanii sunt disperati, caci au investit in aceste celule teroriste !

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Dupa ce a tradat Noua Ordine Mondiala, Rusia a inceput o campanie pro nationalism si, pe langa asta, a decis ca este cazul sa se implice in Orientul Mijlociu si sa distruga toate celulele teroriste de acolo, pe care SUA le-au creat si finantat de la bun inceput.

Siria loveste dur ISIS cu ajutorul Rusiei, iar americanii sunt disperati, caci au investit in aceste celule teroriste !

Fie ca vorbim de celebra Al-Qaeda, al carei lider, Osama Bin Laden ar fi fost ucis in 2011, ar trebui sa stiti, daca nu stiati deja ca, Osama Bin Laden era prieten de familie cu familia Bush, fiind actionari in cadrul Companiei Carlye Group, cea care a tot extras profit de pe urma contractelor de „reconstruire” a tarilor distruse de SUA-UE, ca urmare a razboiului din Orientul Mijlociu. Apoi avem Compania Halliburton, cea care se ocupa de explorarea si evaluarea petrolului din Orientul Mijlociu.

ISIS ISIS SUA - Israel - Arabia Saudita

Acum cateva saptamani, cand Rusia a decis sa-l sustina pe Presedintele Sirie, Bashar al-Assad, SUA a luat foc, caci o ofensiva in Orientul Mijlociu, fara acordul SUA, inseamna sa le strice afacerile. SUA a cerut imperativ statelor UE, pe unde trebuiau sa treaca avioanele rusesti catre Siria, sa nu le permita accesul.

Unele state ale UE au reactionat vehement impotriva SUA, altele s-au supus. Este evident ca SUA sunt deranjate de aceasta operatiune. Mai mult decat atat, acum cateva zile, Ministrul de Externe, Sergey Lavron a acuzat SUA ca, „cunosc exact pozitiile ISIS, dar le protejeaza”.

Acum cateva zile, adjunctii sefului Pentagonului s-au luat la cearta, cu privire la lipsa de reactie impotriva ISIS, fiind enervati, la fel, de interventia Rusiei, care i-a luat pe toti prin surprindere.

Mai multe aflam de pe publicatia Evenimentul Zilei:

„Avioanele de luptă ale forţelor guvernamentale siriene au lansat cel mai dur atac de până acum asupra oraşului Palmyra, controlat de gruparea teroristă Statul Islamic, au precizat surse aflate la faţa locului, citate de BBC. Aproximativ 25 de bombardamente au avut loc şi cel puţin 26 de persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi 12 militanţi islamişti, a precizat observatorul britanic pentru Drepturile Omului din Siria.

Situat într-o zonă deşertică, la aproximativ 215 kilometri de Damasc, Palmyra este un oraş antic care conţine mai multe vestigii deosebit de valoroase aflate în Patrimonul Unesco. Islamiștii din Statul Islamic, grupare ce a profitat de războiul civil pentru a se implanta în Siria, au capturat Palmyra pe 21 mai, după ce au fost urmăriți de forțele guvernamentale, provocând de îndată temeri privind viitorul patrimoniului sirian.

Cel puţin 12 jihadişti au fost ucişi în cel mai dur atac aerian asupra oraşului Palmyra

Oficialul britanic a mai informat că atacurile aeriene au ucis alte 17 persoane la Idlib, oraş aflat sub controlul unei alianţe formate din jihadişti şi militanţi islamici care s-au autointitulat Armata de Cucerire. Potrivit unor surse militare citate de Reuters, Siria foloseşte acum în lupta contra teroriştilor armament ultraperformat, de mare precizie şi acurateţe, furnizat de marele său aliat, Rusia.

Potrivit unui oficial american, rușii au trimis în Siria patru avioane de luptă. Statele Unite au observat prezența a “patru avioane de luptă la sol, în apropiere de Latakia” (vest), un fief al regimul Bashar Al-Assad, a precizat oficialul, citat de Agepres.

Această nouă întărire a prezenței militare ruse intervine în timp ce Statele Unite și Rusia au reluat dialogul militar asupra situației din Siria.

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, care nu l-a contactat pe omologul său rus, Serghei Șoigu, de la preluarea mandatului în februarie 2015, a discutat cu acesta aproape o oră vineri dimineață.

Cei doi miniștri au convenit printre altele “să continue discuțiile” între militari privind mijloacele de a schimba informații asupra activităților în diferite părți ale Siriei, pentru a evita orice incident.

De peste o săptămână, Statele Unite sunt alarmate de sporirea prezenței militare ruse în Siria cu scopul a întări ajutorul acordat regimului condus de președintele Bashar Al-Assad, iar americanii se află de mai mult de un an în fruntea unei coaliții internaționale contra jihadiștilor din gruparea Statul Islamic (SI).

Anterior, Pentagonul a informat că a observat apariția în apropiere de Latakia de material și trupe ruse, situație ce duce la concluzia că armata ursă este pe cale de a instala o bază aeriană avansată.

Moscova a trimis până în prezent în zonă cel puțin patru elicoptere militare, șapte tancuri, mai multe vehicule blindate pentru transportul trupelor, a mai anunțat Pentagonul.”[1]

SURSE

  1. http://www.evz.ro/siria-loveste-dur-isis-cu-ajutorul-rusiei-ploaie-de-bombe-peste-jihadistii-din-palmyra.html
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro