Secretele Acceleratorului de Particule LHC de la CERN – experimente cu privire la călătoriile în timp, Universurile Paralele și riscul de a crea o gaură neagră

by Secretele Acceleratorului de Particule LHC de la CERN – experimente cu privire la calatoriile in timp, Universurile Paralele si riscul de a crea o gaura neagra! Large Hadron Collider (engleză pentru „Mare Accelerator de Hadroni”; pe scurt LHC) este un accelerator de particule, construit la Centrul European de Cercetări […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Secretele Acceleratorului de Particule LHC de la CERN – experimente cu privire la calatoriile in timp, Universurile Paralele si riscul de a crea o gaura neagra!

Large Hadron Collider (engleză pentru „Mare Accelerator de Hadroni”; pe scurt LHC) este un accelerator de particule, construit la Centrul European de Cercetări Nucleare CERN, între Munții Alpi și Munții Jura, lângă Geneva. Construcția a fost finalizată în mai 2008 și a costat peste trei miliarde de lire sterline.

Are o formă de cerc cu circumferința de 27 km, situat la 100 m sub pământ. LHC este considerat cel mai performant accelerator de particule din lume. Scopul LHC este de a explora validitatea și limitările Modelului Standard, modelul teoretic de bază din domeniul fizicii particulelor.

Teoretic, acceleratorul ar trebui să confirme existența bosonului Higgs, acoperind elemente lipsă ale Modelului Standard și explicând felul în care particulele elementare capătă anumite proprietăți, cum ar fi masa.

Acceleratorul a fost pus în funcțiune la 10 septembrie 2008. A fost construit în colaborare cu peste opt sute de fizicieni din peste optzeci și cinci de țări precum și în parteneriat cu sute de universități și laboratoare importante. După greutăți tehnice importante a fost repus în funcțiune în noiembrie 2009.

Desi autoritatile au incercat minimalizarea acestor experimente, oamenii de stiinta care lucreaza la CERN au afirmat, inainte de prima pornire ca, „se vor degaja gauri negre, doar ca ele vor fi micronice si se vor evapora”. A existat o stare de teama si panica in lume, insa intrebarea de bun simt care se adreseaza este: si daca nu se evapora si va continua sa creasca ?

In timpul celebrului Experiment Rainbow (Experimentul Philadelphia), cand nava USS Eldrige a calatorit in timp si rezultatul a fost un dezastru, omul de stiinta vom Neuman a afirmat ca, Al Bielek (celebrul militar) a trebuit trimis inapoi, in 1943 pentru a distruge generatoarele, intrucat se forme o bula in hiperspatiu care ne ameninta Universul. Practic, ce au facut acolo a fost un dezastru si le-au aratat ca, atunci cand nu cunosti legile Universului, lucrurile se pot termina in cel mai oribil mod cu putinta.

26-AUG-08-1

Shiva - CERN

Shiva, „Zeita Distrugerii” din Hinduism este simbolul oficial al CERN, iar nimic din ce se intampla acolo nu este o coincidenta in acest „Dans Cosmic”!

Savanti de la CERN asasinati pentru a nu vorbi!

Publicatia Secretele lui Lovendal a prezentat cazul a trei oameni de stiinta, care au lucrat la Acceleratorul de Particule (LHC), acestia sfarsit prin a fi asasinati:

„În jurul orei 1 noaptea, pe 26 aprilie 2015, doi doctoranzi de la Universitatea de Stat Louisiana (SUA) au fost găsiţi morţi într-un bazin de înot local, scrie site-ul theadvocate.com. Ishita Maity, o femeie în vârstă de 28 de ani și Anton Joe, un bărbat în vârstă de 25 de ani, studiau fizica şi astronomia. În timp Maity era specialistă în astrofizică teoretică, Anton dorea să-şi facă specializarea în gravitația teoretică.

Femeia în vârstă de 28 de ani era co-autoarea unei lucrări intitulate “Dependenţa mişcării unei găuri negre de creşterea multi-transonică general relativistă, în apropierea de orizontul unui eveniment”. Joe a publicat şi el o lucrare asemănătoare (împreună cu un coleg) intitulată “Spaţiul-timp Kantowski-Sachs în cosmologia cuantică: limitele privind expansiunea, scalari reduşi și viabilitatea prescripțiilor de cuantificare”.

În urmă cu peste un an, Joe a mai scris o lucrare care poate fi găsită pe Academia.edu, care se numeşte “Căutarea a trei rezonanţe în coliziunile PP la s + 7TeV”. Această lucrare a fost scrisă pentru Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, cunoscut de asemenea ca şi CERN.

Ei… şi de-acum începe conspiraţia. După doi ani în care a stat în cauză, Acceleratorul de Particule de la Geneva, aflat în proprietatea CERN, a fost redeschis anul acesta, în ciuda nenumăratelor avertismente ale unor oameni de ştiinţă (vedeţi articolul pe care l-am scris în februarie 2015 – La acceleratorul de particule CERN din martie 2015 se vor face experimente periculoase care ar putea distruge întreg Pământul, dar şi Universul!

Fizicienilor, nu vă jucaţi cu focul!). Unii specialişti se tem că la acest accelerator vor putea fi create găuri negre sau universuri paralele, care ar putea scăpa de sub control şi astfel ar pune în pericol Pământul, dar şi Universul.

De asta ne putem întreba dacă nu cumva Ishita Maity şi Anton Joe, doi tineri cu minţi geniale, au descoperit ceva legat de CERN, de care n-ar fi trebuit să ştie, şi acest lucru a însemnat condamnarea lor la moarte… A fost doar un accident? Aşa cum putem citi pe site-ul forevermissed.com, o pagină web făcută de prieteni în memoria lui Anton Joe, bărbatul ştia să înoate, aşa că moartea sa şi a colegei sale e învăluită în mister total.

Că moartea lor “accidentală” e legată cu siguranţă de CERN se poate desprinde şi din altă moarte “accidentală” a unui om de ştiinţă care lucra la CERN, în timpul unei avalanşe la ski, aşa cum putem citi de pe site-ul thelocal.ch, într-un articol publicat pe 13 aprilie 2015.

Foarte ciudat că după redeschiderea Acceleratorului de la Geneva, 3 oameni de ştiinţă implicaţi într-un fel sau altul în funcţionarea sa (prin cercetările făcute) au parte de “accidente”. Poate o mai fi fost şi altele, dar încă nu ne-au provenit ştirile. Eu nu cred în coincidenţe, aşa că… Cine se joacă cu focul cu noi? Ce ni se ascunde în legătură cu acest accelerator?”[1]

Acceleratorul de Particule poate crea gauri negre si accesa Universuri Paralele

„La fel ca multe coli de hârtie paralele, care sunt obiecte bidimensionale (au lățime și lungime) și care pot exista într-o a treia dimensiune (care are și înălțime), universurile paralele pot exista în alte dimensiuni superioare”, a declarat Mir Faizal, unul dintre cei trei membri ai echipe care conduce experimentul.

Acesta a mai spus că oamenii de știință susțin că gravitația poate trece în altă dimensiune, iar dacă experimentele o vor demonstra atunci acceleratorul de particule va crea găuri negre în miniatură.

Publicatia Cunoaste Lumea prezinta alte aspecte oculte cu privire la accesarea Universurilor Paralele si aparitia gaurilor negre:

„Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, cunoscută sub acronimul CERN, repune în mişcare acceleratorul de particule – Large Hadron Collider (LHC) de la Geneva. Fizicienii doresc să realizeze un experiment prin care să descopere un univers paralel.

Fizicienii de la CERN sunt pregătiţi să schimbe istoria şi eventual să rescrie cărţile de fizică. Ei doresc să creeze artificial una sau mai multe găuri negre şi apoi să poate observa un univers paralel cu al nostru.

De partea cealaltă, există numeroşi oameni care cred că odată creată o gaură neagră, ea nu mai poate să dispară şi din acest motiv va creşte continuu până va înghiţi întreaga planetă. Acest scenariu pare unul apocaliptic şi nu este deloc de neglijat pentru că omul încă nu cunoaşte comportamentul găurilor negre.

Crearea unei găuri negre le va permite fizicienilor să observe un univers paralel aflat pe o dimensiune superioară. Formarea artificială a găurii negre va fi pasul cel mai greu, pentru că în prezent se cunoaşte că o gaură neagră are nevoie de o energie imensă pentru a funcţiona.

LHC este cel mai mare accelerator de particule din lume, situat într-un tunel de lângă Geneva, în Elveţia, și a trecut printr-un proces de retehnologizare în ultimii doi ani, iar în prezent este pregătit pentru demararea accelerării de protoni.

„Cu acest nou nivel energetic, LHC va deschide noi orizonturi în fizică şi pentru viitoare descoperiri. Abia aştept să văd ce surprize ne mai rezervă natura”, a declarat directorul general al CERN Rolf Heuer.

LHC este îngropat într-un tunel circular de 27 de kilometri, care se întinde sub graniţa franco-elveţiană, la poalele munţilor Jura. Întreaga instalaţie este deja aproape răcită la 1,9 grade deasupra lui zero absolut (minus 273,15 grade Celsius/ zero grade Kelvin, cea mai mică temperatură posibilă, n.r.), ca pregătire pentru următorii trei ani de funcţionare.

Prima serie de experimente desfăşurate de LHC, care a avut loc la o putere mai redusă decât cele ce vor debuta în 2015, a dus, în 2012, la confirmarea existenţei particulei bosonul lui Higgs, care explică modul în care materia fundamentală a dobândit masă pentru a forma stelele şi planetele.

Această descoperire a fost un eveniment extrem de important pentru fizică, dar mai sunt o mulţime de mistere care aşteaptă să fie descifrate, incluzând natura „materiei întunecate” şi a „energiei întunecate”.

Cele mai recente calcule sugerează că „materia întunecată” constituie 27% din Univers, iar „energia întunecată”, care face ca galaxiile să se îndepărteze unele de altele, reprezintă 68% din Univers, în timp ce materia vizibilă, observată în galaxii, stele şi planete, constituie doar 5% din Univers.

Alte întrebări încă fără răspuns includ relativa lipsă a antimateriei din Univers, în condiţiile în care se presupune că cantităţi egale de materie şi antimaterie au fost create în momentul Big Bang-ului, în urmă cu 13,8 miliarde de ani, şi posibila existenţă a noi tipuri de particule.

Cei mai mulţi fizicieni susţin o teorie ce nu a fost încă demonstrată, cunoscută ca supersimetrie, potrivit căreia toate particulele de bază au un partener mai greu, dar „invizibil”.

Înţelegerea acestor chestiuni cere accesul la informaţii mai profunde privind „cărămizile” cosmosului, lucru pe care savanţii speră să îl obţină prin creşterea nivelului energetic la care au loc experimentele din cadrul LHC.

„Avem treburi neterminate legat de înţelegerea Universului”, a declarat Tara Shears, profesoară de fizică la Universitatea din Liverpool, care lucrează la unul dintre cele patru mari experimente realizate cu ajutorul acceleratorului de particule.

Cel mai mare accelerator de particule din lume a fost oprit din funcţionare în februarie 2013, pentru realizarea unor îmbunătăţiri şi a unor lucrări de mentenanţă.

Large Hadron Collider a fost pus în funcţiune în noiembrie 2009, după ce a fost construit într-un tunel subteran circular, ocupat de predecesorul său, LEP (Large Electron Positron), în perioada 1998 – 2008. Spre deosebire de LEP, LHC accelerează protoni (din familia hadronilor), pentru a produce coliziuni. LEP accelera electroni sau pozitroni.

Această pauză de aproape doi ani a fost prima oprire din exploatare pentru LHC, denumită LS1 (Long Shutdown 1). Timp de doi ani, nu au mai avut loc coliziuni de particule, însă au fost întreprinse lucrări pentru a renova instalaţiile şi pentru a pregăti LHC pentru un nou ciclu de exploatare, la o energie mai înaltă. În plus, au fost efectuate o serie de lucrări la alte acceleratoare de la CERN, precum Sincrotonul cu protoni (PS) şi Supersincrotonul cu protoni (SPS).

În cazul SPS, aproximativ 100 de kilometri de cabluri au fost înlocuite, din cauza „îmbătrânirii” lor, cauzată de expunerea la radiaţiile din tunel. Pe parcursul primei perioade de funcţionare, LHC a produs „peste 6 milioane de miliarde de coliziuni, iar această performanţă a depăşit toate aşteptările”, a declarat Steve Myers, directorul departamentului de acceleratoare şi de tehnologie din cadrul CERN.

Echipele de savanţi de la CERN au reuşit să reducă la jumătate intervalul dintre pachetele de protoni care alcătuiesc fasciculele, iar luminozitatea acestora nu a încetat să crească. Această îmbunătăţire a performanţelor obţinute pe parcursul unui an a permis experimentelor derulate la LHC să obţină rezultate importante şi mai repede decât era prevăzut.

Din cele 6 milioane de miliarde de coliziuni protoni-protoni produse de LHC, 5 miliarde au fost catalogate ca fiind interesante. Dintre acestea, doar aproximativ 400 de coliziuni au condus la descoperirea particulei de tipul Higgs.

În 2012, performanţa LHC a fost de două ori mai importantă decât în 2011. Luminozitatea sa a atins o valoare de două ori mai mare faţă de cea maximală din 2011 şi energia de coliziune a crescut de la 7 TeV (tera electronvolţi) în 2011 la 8 TeV în 2012. În 2015, în momentul repunerii sale în funcţiune, LHC va fi exploatat cu o energie de coliziune şi mai mare, de 13 TeV, şi cu o luminozitate şi mai mare.

Pionierii accelatoarelor de particule:
• John Cockcroft, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1951, a lucrat la acceleratoare liniare.
• Robert Van de Graff a folosit inițial bobina Tesla la Universitatea Princeton din SUA și apoi a trecut, în 1929, la generatoarele Van de Graaff.

Un accelerator de particule este o instalație complexă folosită în domeniul fizicii de înaltă energie pentru a accelera particule elementare. Se accelerează în general doar particulele ce poartă sarcină electrică. Accelerarea are loc sub acțiunea unor câmpuri electrice și magnetice.

Este utilizat la studiul particulelor elementare și al structurii nucleului atomic. Există o mare varietate de acceleratoare de particule, ele putând fi clasificate după în funcție de forma traiectoriei fascicului de particule accelerate, caracterul câmpurilor acceleratoare, domeniul de energii imprimate particulelor și în funcție de natura particulelor accelerate.

În acceleratoare este nevoie de asigurarea stabilității traiectoriei, adică menținerea permanentă a particulelor aflate în procesul accelerării pe traiectorii care să nu permită abateri mari de la traiectoria de echilibru(sau de referință).

Scurt istoric:

La începutul secolului XX, ciclotronii erau denumiți în mod normal ”spărgători de atomi”. În ciuda faptului că ciocnirile de particule moderne, de fapt, propulsează particulele subatomice – atomii înșiși acum sunt relativ simplu de scindat fără a utiliza acceleratorul de particule – termenul persistă în limbajul cotidian când ne referim la acceleratorul de particule în general.

Radiațiile de particule cu energie mare sunt folositoare atât pentru cercetările fundamentale și aplicate în știinte, cât și în multe domenii tehnice și industriale fără legătură cu cercetările fundamentale. A fost estimat ca sunt aproximativ 26.000 de acceleratoare în întreaga lume.

Dintre acestea, doar ~ 1% reprezinta mașinile de cercetare cu peste 1 GeV, ~44% sunt în domeniul radioterapiei, ~41% pentru implantarea de ioni, ~9% pentru procesarea și cercetarea industrială, ~4% pentru cercetări biomedicale și alte cercetări cu cantități mici de energie.

Pentru anchetele de bază în dinamica și structura materiei, spațiului și timpului, fizicienii caută cele mai simple genuri de interacțiuni la cele mai înalt posibile energii. Acestea, în mod normal, implică energii ale particulelor de mulți GeV și interacțiuni ale celor mai simple particule: leptoni (de exemplu: electronii și protonii) și cuarci sau fotoni și gluoni în câmpul cuantei.

Din moment ce cuarcii izolați sunt indisponibili datorită paletei mici de culori, cele mai simple experimente disponibile implică interacțiunile, în primul rând, a leptonilor între ei și, în al doilea rând, a leptonilor cu nucleonii, care sunt compuși din cuarci și gluoni.

Pentru a studia ciocnirile cuarcilor între ei, savanții recurg la coliziunile dintre nucleoni, care la energii mari ar putea fi considerați ca interacțiuni între două corpuri ale cuarcilor și gluonilor din care sunt compuși.

Astfel, fizicienii au tendința să folosească mașini care creează raze de electroni, protoni, și antiprotoni, care interacționând între ei sau cu cele mai simple nuclee (cum ar fi hidrogenul sau deuteriul) la cele mai mari energii posibile, generează sute de GeV sau mai mult.

Fizicienii nucleari sau cosmologii pot folosi razele atomilor nucleici, fară electroni, pentru a investiga structura, interacțiunile și proprietățile nucleilor înșiși și condensul la temperaturi extreme și densități așa cum au apărut în primele momente ale Big Bang-ului.

Aceste investigații implică, adeseori, ciocniri ale nucleilor grei – ale atomilor ca Fe sau Au – la energii de cativa GeV per nucleon. La energii mici, raze de nuclei accelerați sunt folosiți, de asemenea, în medicină, cum ar fi tratamentul cancerului.

Pe lângă faptul că sunt de interes fundamental, electronii de mare energie ar putea fi forțati să emită raze foarte deschise și coerente de fotoni de mare energie – raze ultraviolete sau raze X – pe calea radiației sincrotonului, ale căror fotoni are numeroase utilizări în studiul structurii atomului, chimie, biologie, tehnologie.

Exemplele includ ESRF în Europa, care a fost recent utilizat pentru a extrage imagini detaliate 3D a insectelor prinse în chihlimbar. Astfel, este o mare cerere pentru acceleratorul de electron de energii moderate (GeV) și intensitate mare.”[2]

Scrisoarea unui fizician de la CERN: „Am facut ceva ce nu trebuia sa facem” – Umbre si siluete au aparut in Accelerator in urma experimentului, aparitii si disparitii pe care oamenii de stiinta nu le pot explica prin logica lor desavarsita.

„Va rog sa luati aminte la urmatoarele:

1 – Incalc legile internationale privind obligatiile contractuale si secretul de serviciu publicand aceste informatii.
2 – Nu am sa va divulg locatia mea intrucat stiu ca orice incercare sa dovedesc ceea ce am vazut sau la ce am luat parte va rezulta in exterminarea mea imediata si definitiva.

Numele meu este Dr. Edward Mantil si eram (teoretic inca sunt) fizician la CERN, situat in Geneva, Elvetia. Sunt specializat in cercetare subatomica si a particulelor, cu precadere interactiuni de tip quark. Cu alte cuvinte, studiez particule minuscule si felul in care interactioneaza intre ele la viteze foarte mari.

Pana Joi 15 Ianuarie 2014 eram un om de stiinta absolut normal care lucra in campusul de la CERN. Majoritatea oamenilor de stiinta implicati in aceeasi bransa de cercetare ca si mine locuiesc aici in campusul CERN din Geneva si ies foarte rar, doar ca sa mai socializeze si ocazional sa-si viziteze familiile.

Majoritatea dintre dumneavoastra, care ati auzit de CERN, cu siguranta ati auzit de LHC (Large Hadron Colider) Gigantul Accelerator de Particule, cel mai mare instrument stiintific, cu un diametru de peste 20 de mile care se intinde pe teritoriul a doua tari (Elvetia si Franta).

Opinia publica a fost informata cum ca af fi fost construit cu costul a zeci de miliarde de Euro in scopul de a studia cum a luat nastere Universul si ca, coliziunile care au loc inauntrul acceleratorului ne permit noua sa ne facem o oarecare parere despre un anume fenomen, care poate fi observat doar atunci cand particulele intercationeaza intre ele la viteze foarte mari.

Acesta NU este motivul pentru care a fost creat acceleratorul, si nici lucrul care s-a facut cu aceasta masinarie de la pornirea ei. Scopul principal al CERN cand a construit acceleratorul a fost sa, ei bine sa deschida un portal. Dati-mi voie sa va explic: Ideea de portal a luat nastere in ani 1960.

Dupa ani de zile de incercari in a ascunde fenomenul OZN, incluzand o scara larga de interactiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la Roswell si Batalia pentru Los Angeles inainte de asta, guvernele Statelor Unite, Marii Britanii si Franta, au decis sa-si uneasca fortele in speranta de a intelege ce sunt mai precis aceste obiecte neidentificate.

Ideile erau impartite. Sunt oare OZN rile de pe alta planeta? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur si simplu isterie si deziluzie in masa cauzata de o imaginatie mult prea bogata a oamenilor care erau facuti pe ei de frica de comunisti si tehnologiile lor?

Nu nu erau nici una din toate acestea. Universul nostru nu este decat o pagina dintr-o mare carte. Ganditi-va la o carte inchisa care sta pe o masa: vedeti fiecare pagina cum vine una peste cealalta legate intre ele de spatele dintre cele doua coperti. Universul nostru este doar un pagina într-o vasta si atotcuprinzatoare carte.

Si pagina noastra nu este nici pe departe singura cu bogatii, gandire si civilizatie in ea. Fiecare pagina din carte reprezinta o alta dimensiune si fiecare are semnatura ei unica, propria ei istorie, si felul ei unic de diferentiere de celelalte pagini. Nici o pagina nu a fost facuta sa interactioneze una cu cealalta la fel cum nici cearneala nu se scirge de pe o pagina pe cealalta intr-o carte normala. Fiecare pagina, un Univers de sine statator.

Dupa cativa ani de calcule matimatice si flote intregi de oameni de stiinta care lucrau sub amenintarea exterminarii daca divulgau informatii despre munca lor, ideea de carte a luat nastere. Desi multi nu erau de acord, calculele matematice sustineau ideea de carte, si tot matematica arata ca era imposibil ca o pagina sa interactioneze cu cealalta.

Asta pana in ani 1980. Dupa miliarde de dolari investiti in cercetari in jurul anilor 1980, a luat nastere ipoteza ca daca am folosii destula energie, si destula forta, concentrate spre un punct mic (de marimea unei impunsaturi de ac), teoretic am putea strapunge pagina si am putea trage cu ochiul la pagina vecina.

Am putea deschide o usa din universul lor spre al nostru. Cand FAMILIA (numele de cod al grupului de oameni de stiinta care sunt la conducerea fiecarui departament de cercetare de la CERN) a vazut prezentarea initiala in Martie 1981, multe din tematicile expuse au adus ingrijorari grave in ceea ce priveste ramificatiile deschideri unui astfel de portal.

Insa in numele stiintei, FAMILIA a decis sa imparta aceste informatii cu guvernul care le finanta constant cercetarile. La o intrunire ce a avut loc in Luxemburg, sefi de state ale noii formate Uniuni Europene, impreuna cu Statele Unite si China, le-au fost prezentate planuri pentru construirea unei masinari colosale care ar fi in stare sa deschida un portal pe care l-am putea inchide la discretie apoi. Portalul s-ar deschide si nivelurile de energie ar fi masurate pentru a demonstra ca CERN si-a indeplinit sarcina, si apoi portalul va fi inchis. Deschis – Inchis, simplu si atat.

Liderii guvernelor au inceput sa arunce cu fonduri interminabile catre FAMILIE si catre CERN in speranta de a intelege ce fel de putere se gaseste in alt Univers. Ganditi-va la cate posibilitati, surse de energie interminabile, mai rapide decat viteza luminii, armament care ar putea sterge distruge inamicii cu usurinta. Posibilitatile pentru putere erau de-a dreptul coplesitoare.

Asa ca publicului i s-a servit o poveste („intelegerea universului”) si doar Familia si Guvernele stiau adevarul. Majoritatea fizicienilor de la CERN erau tinuti in ignoranta totala despre adevar, la urma urmei acceleratorul isi indeplinea functiunile normale si interactiona particule pentru vanatorii de finate dornici sa profite de asta.

Insa teste pentru atingerea scopului ascuns erau facute numai in prezen ta Familiei si cativa fizicieni seletati. Eu sunt membrul Familie in divizia mea. Logic Familia initiala s-au pensionat sau am mai si murit din ei, dar exista exista acum o generatie noua, mai tineri si mai dornici de afirmare, si consecintele acestui fapt au fost si sunt in continuare dezastruoase.

Si acum ca v-am facut aceasta mica prezentare, permiteti0-mi sa va explic ce s-a intamplat joia trecuta. Era o zi normala cu acceleratorul programat sa xecute 2 coliziuni, una la 9 AM si una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect si experimentele au fost catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni itregi si grupul general al cercetatorilor au fost foarte multimiti de munca lor.

In jurul ore 7 PM majoritatea echipei de cercetatori eliberase deja camera de observare, si acceleratorul fusese pus on modul stand-by. In timp ce camera de observare se golea, dispozitivul de identificare pe care il aveam la brau a inceput sa vibreze si pe ecranul acestuia a aparut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau sa faca.

M-am uitat cu coada ochiului si am zarit pe Dr. Celine D’Accord, un al membru al Familiei si sef al departamentului de fizica plasmei. Si ea se uita la dispozitivul de identificare si la fel avea scris „Living Room”. Amandoi am inteles despre ce era vorba si am plecat.

„Living room” (Sufrageria) era o camera mare din incinta situata in Sectorul A. Camera nu iesea in evidenta cu absolut nimic, parea perfect normala. Asta era si ideea ca sa ascunzi intentiile adevarate. Daca ne-am fi intalnit in vreo camera secreta pe la subsol am fi ridicat suspiciuni de fiecare data cand am fi mers sa facem un experiment. In time ce Celine si cu mine ne indreptam spre accelerator in Sectorul A, aerul rece al Elvetiei mi-a atins fata si m-a inviorat in timp ce traversam campusul.

Noaptea era extrem de senina, si acest factor imi marea si mai mult suspiciunile. Mereu faceau aceste experimente in nopti senine ca aceasta. Am intrat in Sectorul A si ne-am indreptat catre cladirea principala. Usile s-au deschis cum ne-am apropiat si am facut drumul spre lifturi pe întinderea larga a holului cu tavane boltite.

Semnalul transmis de dispozitivele noastre de identificare a facut ca usile liftului sa se deschida automat inainte ca sa apasam macar pe buton. Cum am intrat inauntru usile s-au inchis si liftul a plecat. „Nu o sa ma obisnuiesc niciodata cu faza asta” a spus Celine, referindu-se la gradul ridicat de automatizare al cladirii.

Fusesem programati la o intalnire in „Sufragerie” si cladirea stia asta, asa ca toate luminile se aprindeau pe unde era si usile se deschidea ca sa ne aratre calea. Miracolul tehnologiei. Am iesit din lift si ne-am indreptat spre camera de consiliu, odata ajunsi usa s-a inchis in spatele nostru si inauntru era adunata toata „Familia”.

In capul mesei era „Father” (Tatal), o tanara si ambitioasa fiziciana pe nume Sandra O’Reilly, desemnata „Tatal”, intrucat treaba ei era sa dea ordine „Familiei” cu privire la aceste experimente clandestine. Atmosfera in camera nu era niciodata una tensionata, ba mai degraba una de entuziasm controlat.

Familia incercase acest timp de experimente la fiecare 6 luni in ultimii 10 ani si nu au avut mare succes in tot acest timp. Avusesem mai multi „Tati” de atunci, incepand cu marele Dr. Bertramberg pana la mai putin cunoscutul, si mereu baut Dr. Yao, toti au esuat sa indeplineasca ceea ce Familia initiala si-a propus. Miliarde au fost cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis.

”In seara asta incercam cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anuntat Tatal.
Anuntul ei a facut liniste in sala. Membrii familiei se uitau unul la altul, unii entuziasmati, altii foarte ingrijorati, insa toti cu o senzatie generala de neincredere.”

Ultimele 4 incercari au fost intre 10-20 Tera Electron Volts, nu am incercat niciodata nimic la o putere atat de mare! nu stim daca masinaria poate suporta un test de o astfel de magnitudine” a protestat Dr. Akava, seful Matematica Fizica si al Departamentului care era in masura sa spuna daca 40 Tera Electron Volts era sau nu posibil si se putea desfasura in siguranta.”

Am analizat toate consecintele posibile, si desi va trebui sa folosim dublul de energie din Retea, Guvernul Elvetian a fost informat si au fost de acord sa coopereze,” a raspuns imediat Tatal. Tonul ei linistit si controlat ajuta mult la detensionarea situatiei. M-am uitat spre Celine care in tot acest timp a tot scris niste calcule pe o bucata de hartie, dupa care s-a ridicat de pe scaun si a spus, ”Tata, chiar daca am incerca sa atingem 40 TeV, calculele matematice ne arata ca asa ceva nu este posibil!

Asa poutem sa dam acceleratorul la maxim pur si simplu si sa speram la ce e mai bine!”.” Mai ai si alte obiectiuni pe care doresti sa le consemnam inainte de a incepe experimentul?” a intrebat Tatal, ignorand complet incercarile disperate ale lui Celine. Apoi Tatal s-a uitat la troti sa se asigure ca nu cumva sa mai aibe careva obiectiuni. ” Excellent, atunci vomproceda la efectuarea experimentului, toti sa fiti prezenti la ora 22.00 in camera de control” a anuntat Tatal si toata Familia s-a ridicat de la masa si a parasit „Sufrageria”.

Nimeni n-a mai scos un cuvant, am plecat in liniste deplina, ne-am indreptat spre lift, si am iesit din cladire in racoarea aerului elvetian.
Daca acceleratorul nu ar suporta vortajul de electroni, ar putea deveni instabila si sa se distruga, dar fiind ingropata in pamant ar fi evitata o catastrofa. Nu ar exista pierderi de vieti omenesti, insa Acceleratorul de Particule ar fi distrus si miliarde de dolari in finantari ar fi pierdute.

De cealalta parte, daca experimentul ar fi un succes si am deschide un portal, am putea apoi oare sa inchidem ceva care funcioneaza la 40 de Tera Electron Volts? Calculele noastre sustineau 10 TeV, 20 TeV, la naiba hai sa zice si 30 TeV, dar nimeni nici nu a indraznit macar sa treaca vreodata peste.

Oricum, aici rolul nostru de oameni de stiinta s-a terminat si regretabilul rol de experimentatori in secret a inceput. Tot ce puteam face era sa spunem DA. La orele 22.00, impreuna cu Familia si cativa alti angajati CERN care stiau despre adevarata natura a experimentului, am inceput marele nostru experiment.

„Incepeti” a fost singurul ordin pe care l-a dat Tatal. Membrii Familiei s-au pus la posturile lor pentru a actiona acceleratorul, si astfel fatidicul experiment a inceput.

”Eliberati prima proba de particule” s-a ordonat. La cateva secunde dupa, sunetul gazului intrand in accelerator s-a auzit. Gazul si-a inceput cursa de 20 de mile in jurul acceleratorului castigand din ce in ce mai multa viteza. ” Eliberati a doua proba de particule” si un alt sunet de gaz intrand in accelerator s-a auzit circuland in directia opusa fata de primul.

Ambele castingand viteza, circuland din ce in ce mai rapid, apropiindu-se de viteza luminii. Ca doi alergatori alergand pe o pista circulara din directii opuse., netingandu-se unul pe celalalt. ” Tata, ne apropiem de 30 TeV” a spus unul dintre membri.

„Excelent, mariti energia la 35 de TeV in urmatoarele 3 minute”, s-a auzit comanda Tatalui dandu-ne mari fiori. Daca era sa se intample ceva acum se va intampla. „Marim la 35 de TeV” s-a auzit anuntul pe systemul intercom.

Cu toti am continuat sa ne uitam unul la celalalt, ingrijorarea noastra crescand din ce in ce mai mult. „Ajungem la 38 TeV” alt anunt s-a auzit. Insa nimic, nici o explozie, nici o eroare catastrofala, nimic. Teoretic acum 40 TeV era posibil, dar nicidecum indicat, totusi la 38 TeV, nici un semn de deteriorare structurala nu a fost observat, nimic. „S-a atins 40 TeV”. Ne-am uitat unul la celalalt uimiti.

Am reusit ceea ce credeam imposibil: 40 TeV de energie impingea acum particulele in accelerator si puteam sa controlam aceasta putere. „Cand doi nori de particule au trecut unul pe langa celalalt razand, am realizat cu toti ca urmeaza sa se intample ceva diferit. Dintr-o data temperatura in camera a inceput sa creasca, simteam cum se incalzise dintr-o data, si prima reactie a fost de panica.

”OPRITI ACCELERATORUL” s-a auzit o exclamatie de la un membru al Familiei. „Masinaria se incalzeste, o explozie este iminenta” a continuat. „Asteptati” a spus Tatal, ochii ei sclipeau de la monitorul calculatorului din fata ei „uitati-va la indicatorii de temperatura, nu este nici o schimbare, totul pare normal!”

Cu totii ne-am uitat la cel mai apropiat panou de control si toate aratau ca totul este in regula, cu exceptia faptului ca termostatul din camera acum arata 35 de grade Celsius si cand incepusem erau 20 de grade, ce sa insemne asta?

„INCEPETI SECVENTA DE COLIZIUNE” a strigat puternic Tatal in microfon. „Coliziune in 4…3…2…” vocea automatizata de la intercom s-a auzit. „1…” si o lumina orbitoare a umplut camera, nu se mai intamplase niciodata asa ceva.

Temperatura a cazut iar la 20 de grade, si lumina ne orbea efectiv, nu ne puteam vedea nici mainile lipite de fata. Dintr-o data s-a auzit un tipat inspaimantator, ca si cum cineva era batut groaznic, urmat de o tacere de mormant si apoi intuneric bezna. „Este toata lumea OK?” se auzea Celine din cealalta parte a camerei, „Sunt bine!” am raspuns eu.

“Sound off!” “Mantill, code: Fam-0113? “D’Accord, Code: Fam-0115? “Chung, Code: Fam – 0114? , membrii Familiei prezenti au inceput sa-si strige numele si codurile aferente in timp ce ochii nostrii incepeeau sa se adapteze la intunericul care se lasase in camera.

Cu un sunet puternic, lumina rosie de urgenta a inceput sa lumineze camera intermitent. Puteam sa vedem umbre in accelerator dar nimic cunoscut noua. Deja trecusera aproximativ 2 minute de cand intunericul cuprinsese camera si nici unul din noi nu auzise pe Tatal sa-si fi strigat numele si codul. „Unde este Tatal: a strigat Dr. Chang.

Cu totii ne-am intors spre scaunul unde statea Tatal si puteam vedea o umflatura pe scaun da dar nu pe ea (ca si cum se evaporase din haine). Am reusit sa ajung la panoul de control si sa deschid iesirea de urgenta si am iesit pe coridorul de urgenta pana la lumina de siguranta si am aprins lumina si din nou camera de control s-a luminat.

Ma luase panica ca nu stiam ce s-a intamplat cu Tatal si am fugit repede inapoi in camera. Toti colegii mei erau complet uimiti, nimic in camera nu era modificat, toate erau la locul lor, si temperatura revenise la normal. Cu toate astea, pe scaunul unde era Tatal era doar o gramada de haine si efecte personale ale acesteia.

Celine a alergat repede spre scaun si a inceput sa ravaseasca hainele si efectele personale in disperare: „A disparut!!! toate lucrurile ei sunt aici, bijuteriile, hainele, ID ul…absolut tot!”. Unde statuse Tatal acum erau doar lucrurile ei. A disparut pur si simplu.„[3]

SURSE

  1. http://www.lovendal.ro/wp52/trei-oameni-de-stiinta-implicati-in-acceleratorul-de-particule-de-la-geneva-au-parte-de-accidente-misterioase-e-clar-ca-li-s-au-inchis-gura-pentru-a-nu-spune-lumii-adevarul/
  2. http://www.cunoastelumea.ro/se-va-realiza-o-gaura-neagra-si-vom-patrunde-intr-un-univers-paralel-ce-spun-fizicienii-de-la-cern/
  3. http://www.wakeupworldro.com/2015/11/01/scrisoarea-unui-fizician-de-la-cern-am-facut-ceva-ce-nu-trebuia-sa-facem-umbre-si-siluete-au-aparut-in-accelerator-in-urma-experimentului-aparitii-si-disparitii-pe-care-oamenii-de-stiinta-nu/
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro