Saddam Hussein – 10 ani de la condamnarea la moarte! SUA și Marea Britanie au adus haosul și terorismul în Orientul Mijlociu!

by „Fostul președinte irakian Saddam Hussein, care a condus țara cu mână de fier din 1979 până la căderea regimului său, în aprilie 2003, a fost condamnat la moarte prin spânzurare la 5 noiembrie 2006, de către Înaltul Tribunal Penal irakian din Bagdad, pentru executarea a 148 de săteni șiiți […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Fostul președinte irakian Saddam Hussein, care a condus țara cu mână de fier din 1979 până la căderea regimului său, în aprilie 2003, a fost condamnat la moarte prin spânzurare la 5 noiembrie 2006, de către Înaltul Tribunal Penal irakian din Bagdad, pentru executarea a 148 de săteni șiiți din localitatea Dujail.

Saddam Hussein a vizitat în iulie 1982, satul Dujail, situat la circa 70 de kilometri la nord de capitala irakiană. Atunci, 18 tineri șiiți au încercat să-l asasineze, deschizând focul asupra mașinii dictatorului, dar tentativa lor a eșuat. Ca urmare, 148 de civili irakieni și-au pierdut viața și câteva zeci de persoane au fost aruncate după gratii. Supraviețuitorii masacrului au fost condamnați la patru ani de exil intern.

Saddam Hussein și șase dintre membrii regimului său au fost judecați, începând cu 19 octombrie 2005, de Înaltul Tribunal Penal irakian, instalat în așa-numita „zonă verde”, cel mai securizat perimetru situat în centrul capitalei irakiene, pentru rolul jucat în masacrul din 1982. Procesul s-a încheiat la 26 iulie 2006. După pronunțarea sentinței la 5 noiembrie, Curtea de Apel de pe lângă Înaltul tribunal a aprobat, la 26 decembrie, condamnarea la moarte a lui Saddam Hussein prin spânzurare și a anunțat executarea sentinței în termen de 30 de zile.

În acest dosar a fost formulat un singur cap de acuzare: omorârea celor 148 de localnici. Verdictele au fost următoarele: Saddam Hussein, fostul lider irakian, condamnat la moarte prin spânzurare; Awad Ahmed al-Bandar, fost președinte al tribunalului revoluționar irakian, condamnat la moarte; Barzan Ibrahim al-Tikriti, unul dintre frații vitregi mai tineri ai lui Saddam și fost șef al serviciului de informații Mukhabarat, condamnat la moarte prin spânzurare pentru rolul jucat în uciderea a 148 de săteni șiiți; Taha Yassin Ramadan, adjunct al lui Saddam Hussein și fost vicepreședinte, condamnat la închisoare pe viață; Abdallah Kadhem Roueid, fiul său Mezhar Abdallah Roueid și Ali Daeh Ali, trei membri marcanți ai partidului Baas, condamnați la câte 15 ani de închisoare sub acuzația de tortură și omor premeditat; Mohammed Azawi Ali, fost oficial al partidului Baas, achitat.

Principalele crime de care a fost acuzat fostul regim irakian au fost însă mult mai numeroase. În 1991, Saddam Hussein a înăbușit în sânge răscoala șiită în sudul Irakului, făcând mii de victime, după înfrângerea armatei irakiene, alungată din Kuweit de o coaliție internațională condusă de SUA. În 1988, în timpul războiului între Irak și Iran (1980-1988), aviația irakiană a lansat asupra orașului Halabja agenți chimici, fapt ce a reprezentat cel mai intens atac cu gaze de luptă irakian împotriva civililor.

Circa 5.000 de kurzi irakieni, majoritatea femei și copii, au fost uciși în câteva minute, alți 10.000 fiind răniți. În Operațiunea Anfal, în 1987-1988, circa 182.000 de persoane au fost ucise în cursul deplasărilor masive ale populației kurde dinspre nordul spre sudul Irakului, prin execuții sumare și omoruri în satele kurde, comise de regimul lui Saddam Hussein.

Înaltul Tribunal Penal irakian a fost creat pe 10 decembrie 2003 și a avut competența de a judeca toate crimele comise de vechiul regim în perioada 17 iulie 1968, data loviturii de stat a Partidului Baas, în urma căreia a venit la putere Saddam Hussein, și 1 mai 2003, când președintele SUA, George Bush, a anunțat încheierea luptelor în Irak. Sub jurisdicția acestui tribunal au intrat genocidul, crimele de război sau crimele împotriva umanității. De asemenea, a putut judeca și crimele comise în timpul războiului dintre Irak și Iran (1980-1988) și în perioada primului război din Golf (1990-1991).

După înlăturarea regimului lui Saddam Hussein, guvernul de tranziție desemnat de SUA a abolit pedeapsa cu moartea. Noile autorități de la Bagdad, care au preluat puterea după transferarea suveranității către irakieni, la 28 iunie 2004, au reinstaurat sancțiunea capitală, pentru a avea posibilitatea executării fostului președinte.

Președintele irakian Saddam Hussein a fost spânzurat în zorii zilei de 30 decembrie 2006, într-o sală a unei cazărmi de informații militare din Khadamiyah (cartier la nord de Bagdad și majoritar șiit). A fost înhumat la 31 decembrie, în satul său natal Audja, în apropiere de Tikrit. Nu a fost înhumat într-un cimitir, ci într-un loc construit special pentru cinstirea morților. Mormântul fostului lider irakian se află la aproximativ 3 km de mormintele fiilor săi, Udai și Kussai, surprinși și uciși de forțele americane în 23 iulie 2003, la Mossul.

Saddam Hussein Al-Tikriti s-a născut la 28 aprilie 1937, în regiunea Tikrit, într-o familie de fermieri săraci. A crescut în regiunea Auja, unde a fost educat mai mult de către unchiul său, Khayrallah Tulfah, ofițer de armată. A frecventat școala, cu unele intermitențe, după care a studiat dreptul, mai întâi la Universitatea din Cairo și apoi la Universitatea „Mustanseriya” din Bagdad.

A intrat de timpuriu în viața politică, activând în cadrul Partidului Baas încă de la vârsta de 19 ani (1956) și fiind un fervent oponent al monarhiei. În urma complotului nereușit de asasinare a șefului statului, generalul Abdul Karim Kassem, Saddam a fost condamnat la moarte. A reușit să fugă din Irak și a trăit o perioadă, între 1959 și 1963, în Siria și Egipt. A revenit în țară în 1963, după lovitura de stat a generalului Aref, dar a intrat în conflict cu acesta, care a interzis ulterior Partidul Baas în Irak.

Din 1964, Saddam Hussein a devenit secretar adjunct al comandamentului regional al Partidului Baas. A participat la planificarea și desfășurarea revoluției din 1968, după care a devenit al doilea om în stat și, foarte curând, „creierul” și numărul unu în conducerea țării. A fost ales vicepreședinte al Consiliului Comandamentului Revoluției în noiembrie 1969. A fost ridicat la gradul de general în ianuarie 1976.

După retragerea președintelui Ahmed Hassan Bakr, în iulie 1979, Saddam a devenit formal șeful statului și al guvernului. În scurt timp, el a probat că nu se înscrie în limitele normelor internaționale. La 12 septembrie 1980 a atacat prin surprindere Iranul, țară slăbită de măsurile adoptate de noul regim islamist. Decizia de a ataca un stat de trei ori mai mare și cu resurse superioare a demonstrat că dictatorul irakian era un personaj imprevizibil.

În mai 1981, aviația israeliană a bombardat reactorul nuclear de la Osirak (operațiunea Opera), eliminând, pe termen scurt, posibilitatea ca Irakul să-și dezvolte un arsenal nuclear.

Războiul cu Iranul a durat șapte ani și a reprezentat un imens eșec pentru Saddam Hussein. Contraofensiva iraniană din 1982 a respins forțele irakiene, confruntarea transformându-se într-un război de poziții epuizant și sângeros. În august 1988, la încheierea acestui război, Irakul pierduse deja peste o jumătate de milion de oameni, iar economia era în degringoladă.

La 2 august 1990, Saddam Hussein a atacat prin surprindere Kuweitul, fapt ce a atras reacția dură a comunității internaționale. Între 27 ianuarie și 8 februarie 1991, Coaliția internațională condusă de Statele Unite, aflată sub mandat ONU, a eliberat Kuweitul și a distrus, în mare parte, potențialul ofensiv al armatei irakiene.

Sancțiunile internaționale și embargoul impus de Națiunile Unite au ruinat economia irakiană. Din 1991, inspectori internaționali pentru dezarmare, în cadrul misiunilor UNSCOM și UNMOVIC, au încercat, conform mai multor rezoluții ale Consiliului de Securitate, să elimine arsenalul de distrugere în masă și programul de rachete balistice dezvoltate de Saddam Hussein înainte de anul 1990. Cu toate acestea, Saddam Hussein și-a consolidat poziția de „stăpân al țării”. În iulie 1991, parlamentul l-a ales președinte pe viață.

După înfrângerea suferită în războiul din Golf, Saddam Hussein a predat funcția de premier lui Mohammed Hamza Al-Zubeidi, păstrând prerogativele de șef al statului și al partidului. În mai 1994, din pricina situației economice grave a țării, Saddam a reluat funcția de premier. La 17 mai 2001, a fost reales în funcția de secretar general al Comandamentului irakian al Partidului Baas Arab Socialist. Prin această alegere, el își păstra automat funcția de președinte al Consiliului Comandamentului Revoluției și de președinte al statului irakian.

Saddam Hussein a fost capturat de armata americană la 13 decembrie 2003, în regiunea Tikrit, situată la nord de Bagdad. Până la începerea procesului în 2005, acesta a fost deținut, împreună cu o parte dintre apropiații săi, în închisoarea Abu Ghraib, din apropierea aeroportului din Bagdad.”[1]

Minciunile care au adus razboiul din Golf din 1990-1991 si invazia Irakului din 2003

Irak (1991):

„Minciună mediatică: Irakienii au distrus incubatoarele din maternităţile kuweitiene.
Ce am aflat ulterior: Știre inventată de agenţia de publicitate Hill & Knowlton, plătită în acest scop de Emirul Kuweitului.
Scop: Anihilarea opoziției Orientului Mijlociu faţă de Israel şi acordarea independenței acestuia de către Statele Unite.
Consecinţe: Nenumărate victime de război, după un embargou de lungă durată, care a interzis şi importul de medicamente.”[2]

Irak (2003):

„Minciună mediatică: Saddam posedă arme periculoase de distrugere în masă. Afirmație făcută de Colin Powell la Naţiunile Unite, cu prezentare de dovezi.
Ce am aflat ulterior: Casa Albă a ordonat agenţiilor de spionaj falsificarea acestor rapoarte (vezi afacerea Libby) sau, pur şi simplu, fabricarea lor.
Scop: Controlarea tuturor resurselor de petrol şi șantajarea rivalilor: Europa, Japonia, China…
Consecinţe: Irakul a fost scufundat în haos și barbarie, iar femeile irakiene au fost obligate să revină la starea anterioară, de supunere totală și obscurantism.”[2]

George W. Bush: „Trupele noastre din Irak nu găsiseră arme de distrugere în masă așa cum ne-am așteptat”

„America este principalul stat terorist al lumii, iar Europa este mult prea lasa si i se supune”, afirma intelectualul american Noam Chomsky. Da, liderii americani sunt teroristi. Atacul asupra Irakului planuit in „laboratoarele” anglo-americane de catre George W. Bush si Tony Blair a fost un dezastru.

George W. Bush a fost al 43-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii si totodata un odios criminal de razboi, care s-a folosit de toate mijloacele pentru a provoca un genocid in Irak si Afganistan, genocid, care n-a fost niciodata investigat de catre o autoritate institutionala, ci doar de diversi jurnalisti, conspirationisti, fosti magistrati, fosti agenti CIA etc. George W. Bush este membru important al Iluminatilor, facand astfel parte din infama organizatie satanista „Skull and Bones”, „Bohemian Grove”, Grupul Bilderberg, fiind si cavaler templier.

George W. Bush, impreuna cu Dick Cheney, vicepresedinte al SUA, au coordonat operatiunea sub „Steag Fals” de la 11 septembrie 2001, al carei scop a fost, pe de-o parte invazia Orientului Mijlociu, iar pe de cealalta parte a fost declansarea „luptei impotriva terorismului”  (dusmanul invizibil), lupta despre care globalistii au spus ca poate dura 100 ani, timp in care noi va trebui sa renuntam la libertatile noastre civile, in acelasi timp creandu-se un imperiu global care poarta numele de Noua Ordine Mondiala sau Guvernul Mondial.

In Octombrie 2001, la scurt timp dupa evenimentele orchestrate de serviciile secrete ale SUA, George W. Bush instaureaza oficial dictatura in SUA prin adoptarea de urgenta a unei legi numita „Patriot Act” (n.tr. Actul Patriotic) in baza careia cetatenii americani deveneau suspecti de terorism, ei putand fi arestati, torturati, ucisi, dar si privati de dreptul de a avea un avocat, doar pe baza de suspiciune rezonabila ca ar putea fi teroristi (in comunism se numeau „dusmani ai poporului”). In 2007, infama lege a fost declarata ca fiind neconstitutionala, doar ca ea a luat o alta forma in SUA, mult mai odioasa, iar cetatenii americani sunt, la fel, considerati potentiali teroristi, iar abuzurile sunt o normalitate.

Bush 11 septembrie 2001 WTC

In cartea sa, „Momente de decizie”, George W. Bush recunoaste ca nu au fost gasite arme de distrugere in masa, arme chimice sau biologice pentru care Saddam Hussein a fost inlaturat de la putere si ulterior condamnat la moarte prin spanzurare:

„Cea mai emotionanta decizie legata de personal a fost si ultima din timpul presedintiei mele. Dilema cu care ma confruntam isi avea radacinile in vara anului 2003. Trupele noastre din Irak nu gasisera arme de distrugere in masa asa cum ne-am asteptat, iar mass-media a inceput sa caute un tap ispasitor.

In discursul meu despre starea Coalitiei din 2003, am citat un raport al serviciilor secrete britanice, care afirma ca Irakul urmarea sa cumpere uraniu de la nigerieni. Aceasta simpla fraza din discursul meu de cinci mii de cuvinte nu reprezinta un element esential in acuzarea lui Saddam.

Britanicii au continuat sa-si sustina informatiile. Cu toate astea, acele saisprezece cuvinte au devenit subiect de controversa politica si de ingrijorare.

In iulie 2003, fostul ambasador Joseph Wilson a scris un editorial in New York Times, in care sustinea ca administratia a ignorat constatarile lui sceptice facute in urma unei calatorii in Africa pentru a studia relatiile dintre Irak si Niger.

Au existat serioase dubii privind acuratetea si temeinicia raportului lui Wilson, dar afirmatia lui a devenit principalul subiect de discutie al adversarilor razboiului. La scurt timp dupa aparitia editorialului semnat de Wilson, Bob Novak, jurnalist de la Washington, semnala ca Wilson nu fusese trimis in Niger de Dick Cheney sau de vreun membru important al administratiei, cum sugerase Wilson, ci la recomandarea sotiei sale, Valerie Plame, care lucra la CIA.

Apoi s-a aflat ca sotia lui Wilson ocupat o functie strict secreta. Criticii sugerau ca cineva din administratia mea a comis o infractiune, dezvaluind in mod deliberat identitatea unui agent CIA. Departamentul de Justitie a numit un procuror special insarcinat pentru deschiderea unei anchete.”[3]

La 23 noiembrie 2011, un tribunal din Malaezia a decis condamnarea fostului președinte american George W. Bush și a fostului prim-ministru britanic Tony Blair care au fost găsiți vinovați de genocid și crime împotriva păcii, după o anchetă care a durat aproape trei ani.

Instanța, în frunte cu renumitul judecător malaiezian Abdul Kadir Sulaiman, i-a condamnat în absență pe Bush și Blair pentru încălcarea dreptului internațional în martie 2003, inclusiv a rezoluțiilor ONU emise împotriva lor, atunci când au decis în mod unilateral să invadeze Irakul. Pentru procurori și Comisie, Bush și Blair au făcut abuz de putere și un act de agresiune care a dus la uciderea în masă a mii de irakieni[4].

Aceasta este America „tara celor liberi”, o tara care s-a cladit pe furtul si distrugerea diferitelor tari de pe glob, prin crearea si intretinerea unui razboi continuu, care aduce profit bancherilor internationale, care imprumuta guvernul cu bani, cu dobanda, pentru a se finantata complexul militaro-industrial.

Tony Blair si-a cerut scuze pentru invadarea Irakului: „informatiile pe care le-am primit au fost eronate!” Saddam Hussein nu a detinut arme chimice, biologice si de distrugere in masa si nici nu si-a ucis proprii cetateni!

Tony Blair si-a cerut scuze pentru invadarea Irakului: „informatiile pe care le-am primit au fost eronate!” Saddam Hussein nu a detinut arme chimice, biologice si de distrugere in masa si nici nu si-a ucis proprii cetateni!

Tupeul fostului Premier al Marii Britanii, criminalul de razboi, Tony Blair, este unul fara limite. Dupa ce acum cateva saptamani au fost declasificate o serie de informatii sensibile despre cum el si George W. Bush au planuit invazia Irakului in 2003, Tony Blair iese la rampa pentru a-si cere scuze.

La americani totul este simplu: comiti un genocid, iar apoi iti ceri scuze spunand ca, de fapt, „rusii sunt de vina”! Nu merge asa, iar acest individ impreuna cu George W. Bush, Dick Cheney (cel care vorbea cu frenezie despre armele biologice, chimice si distrugere in masa ale lui Saddam Hussein) trebuie sa plateasca chiar cu propria lor viata de membri Bilderberg.

George W. Bush, Tony Blair si Dick Cheney - criminali de razboi

Mai multe aflam de pe publicatia Active News:

„La 12 ani după ce Marea Britanie a fost aliatul numărul 1 pentru SUA în planul de invadare a Irak-ului, fostul premier Tony Blair a declarat într-un interviu acordat celor de la CNN că regretă faptul că a implicat țara sa în acest război, precizând la un moment dat că invadarea Irak-ului a fost o „crimă de război”.

Fostul şef al guvernului din Marea Britanie a admis faptul că au existat erori în planificarea războiului, iar informaţiile despre armele chimice ale fostului dictator au fost eronate şi că nu au estimat corect ce se va întâmpla după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein. În plus, Blair a admis că invadarea Irakului a contribuit la formarea a ceea ce astăzi este cea mai temută organizaţie teroristă din lume, ISIS.

„Îmi cer scuze pentru faptul că informațiile pe care le-am primit au fost eronate. Pentru că, deşi a folosit arme chimice împotriva propriilor oameni, programul în forma în care l-am gândit, nu a existat.

De asemenea, îmi cer scuze pentru unele greșeli pe care le-am făcut în realizarea planurilor și pentru cele făcute, cu siguranță, în procesul de planificare a ceea ce urma să se întâmple după înlăturarea regimului”, a declarat Blair.

Confesiunea lui Blair era așteptată de 12 ani de un mare număr ce cetățeni ai Marii Britanii care s-au opus și au manifestat, de-a lungul timpului, împotriva implicării țării în conflict.”[5]

Armata SUA acuzata ca a furat tone de aur in timpul Razboiului din Irak

In prezent, nu mai este nicio indoiala cu privire la scopul celor doua razboaie din Golf (1990-1991 – 2003). Interesul SUA a fost de la bun inceput furtul aurului negru (petrolul) si a aurului clasic[6].

Diversi jurnalisti, fosti ofiteri CIA si cercetatori independenti au demonstrat ani la rand ca, SUA au fabricat „probe” pentru a convinge Congresul sa aprobe atacarea Irakului, pentru a doua oara, la fel si Marea Britanie.

George W. Bush si Tony Blair ar trebui judecati si condamnati pentru crime de razboi asa cum au cerut de nenumarate ori Organizatia Amnesty International, care se ocupa de respectarea si protejarea drepturilor omului.

Vicepresedintele american, Dick Cheney, a fost propagandistul care a lansat ideea existentei „armelor de distrugere in masa, chimice si biologice”, evident ca ele nefiind gasite, insa pe aceste „suspiciuni rezonabile” si nu numai Saddam Hussein a fost condamnat la moarte!

f4f84cbd6f78fd5c3dd650051ad23b23 01392e8929f984bcb7d1e9e51d52dd95 9d14e7e67cdeceba4b5ec112ddf73643 6dab6ca3d914f2d0ca5571b4cf012761

O serie de imagini infatisand militari ai Statelor Unite ale Americii cu o „captura” impresionanta de aur au bulversat opinia publica din intreaga lume.

Foarte multi oameni sunt de parere ca toate aceste razboaie nu sunt altceva decat sansa de a fura bogatiile tarilor care sunt „acuzate” si bombardate pe nedrept de catre Statele Unite.

Despre aurul si petrolul furat din Iraq s-a vorbit foarte putin de-a lungul timpului, insa aceste imagini facute de un jurnalist Al-Jazeera au spus tot adevarul despre adevaratele intentii ale Statelor Unite ale Americii.

Oficialii Americii au negat aceste acuzatii chiar daca aceste fotografii vorbesc de la sine si scot la iveala adevaratul motiv pentru care se implica in mai toate razboaiele: BANII!

Autoritatile din America sustin ca de fapt acel aur a fost transportant intr-un alt oras pentru a i se verifica puritatea si valoarea insa, sutin cu precadere, ca armata americana nu a furat acel aur de la populatia araba.

Arabii inca sustin ca Statele Unuite ale Americii nu au facut altceva decat sa le fure aurul si petrolul, acesta fiind si principalul lor interes atunci cand au inceput razboiul in Iraq.

Imaginile vorbesc de la sine, insa din nefericire exista multi oameni ce inca cred ca Statele Unite vor binele tarilor care sunt afectate de razboi. In realitate, acestia nu doresc decat sa profite de pe urama tarilor bogate din Orientul Mijlociu si nu vor pleca niciodata cu mainile goale din niciun razboi!

Raportul Chilcot confirmă că Marea Britanie a declarat război Irakului pe baza unor rapoarte mincinoase

„Doi reputati profesori francezi de drept public, Serge Sur si Julian Fernandez, sustin – intro luare de pozitie in coloanele cotidianului „Le Monde”- ca raportul Chilcot, dat recent publicitatii in Marea Britanie,precum si asa-numitul raport Feinstein, aparut in urma cu aproximativ un an in Statele Unite, ofera dovezi clare privind crimele comise in Irak sau in Afganistan in cursul interventiei militare „discutabile in privinta fundamentarii sau a derularii ei”.

In aceste conditii, spun cei doi profesori mai sus mentionati, in absenta unor proceduri nationale, Curtea Penala Internationala(CPI) instituita in 1998 prin Statutul de la Roma, „are acum ocazia sa demonstreze ca justitia penala internationala nu mai este rezervata doar invinsilor si celor slabi”.”[7]

George W. Bush si Tony Blair

Fara indoiala, un astfel de eveniment istoric ar crea un precedent deosebit de periculos pentru globalisti si chiar exista posibilitatea ca acest precendent sa se infaptuiasca. Insusi, George W. Bush, in cartea sa „Momente de decizie”, publicata in 2013, scrie ca, „trupele noastre nu au gasit arme de distrugere in masa, in Irak”.
Raportul Chilcot confirmă că Marea Britanie a declarat război Irakului pe baza unor rapoarte mincinoase

„Decizia intervenției militare în Irak au fost luată „cu bună credință”, în „interesul Marii Britanii”, afirmă fostul premier Tony Blair. Guvernul Tony Blair a decis să participe la intervenția militară în Irak, în anul 2003, alături de Statele Unite, conduse în acel moment de președintele George W. Bush, de Australia și Polonia.

raport chilcout tony blair

Invazia militară efectivă a durat din 20 martie până la 1 mai 2003, generând Războiul din Irak, numit de Statele Unite „Operațiunea Eliberarea Irakului”. Intervenția militară a avut ca prim rezultat înlăturarea regimului Saddam Hussein.”[8]
Un irakian a recunoscut ca în 2002 a mințit Consiliul de Securitate al ONU cu privire la „armele lui Saddam” pentru ca SUA sa invadeze Irakul

„Un fost defector irakian care declarase in 2002 ca dictatorul Saddam Hussein are laboratoare mobile de arme biologice a recunoscut ca a mintit in fata Consiliului de Securitate al ONU, pentru ca americanii sa invadeze tara si sa rastoarne regimul.

„Poate ca am avut dreptate, poate ca nu. Ei mi-au dat aceasta sansa. Am avut sansa sa inventez ceva pentru a rasturna regimul. Eu si fiii mei suntem mandri de asta si suntem mandri ca noi am fost motivul de a da Irakului o sansa la democratie”, a spus Rafid Ahmed Alwan al-Janabi intr-un interviu pentru The Guardian.

Anuntul vine inainte de a opta aniversare a discursului in fata ONU al secretarului de stat al SUA, Colin Powell, care a prezentat minciunile pe care al-Janabi le spusese spionajului german drept dovezi ale faptului ca dictatorul irakian Saddam Hussein avea arme de distrugere in masa si ca el trebuie eliminat de la putere.

Janabi mai spune si ca agentii germani au fost „creduli” si ca i-au pus intrebari la care oricine putea raspunde.

„Aveam o problema cu regimul, voiam sa fie schimbat”, a spus al-Janabi, a carui marturie falsa a fost unul dintre argumentele pentru invazia condusa de SUA in 2003. Saddam Hussein a fost schimbat atunci de la putere, dar americanii nu au descoperit arme de distrugere in masa.”[9]

Irakul inainte si dupa democratia SUA armata-sua-aur-irak

Au venit teroristii americani si au adus „democratia” in Irak. In cartea sa, „Momente de decizie” scrisa George W. Bush, acesta recunoaste ca „trupele noastre nu au gasit arme chimice, biologice si de distrugere in masa asa cum ne-am asteptat”. Toate razboaiele au fost declansate numai pe minciuni, iar acesti teroristii nu au fost judecati de Curtea Penala Internationala pentru crimele lor si genocidul provocat.

Ambasada SUA din Irak, considerată un simbol al democraţiei şi libertăţii, a fost construită prin muncă forţată

„În septembrie 2007, SUA şi-a inaugurat ambasada de la Bagdad, prezentând-o ca pe un simbol al triumfului democraţiei şi libertăţii în Irak. Întinzându-se pe o suprafaţă egală cu cea a Vaticanului, aceasta este cea mai mare şi cea mai costisitoare ambasadă din lume.

Ziaristul independent David Phinney a dezvăluit că pentru construirea acestei adevărate fortăreţe, administraţia americană a utilizat traficul de persoane. Muncitorii din Asia de Sud au fost trataţi ca nişte sclavi.

Ştirea publicată de el sub titlul „O fortăreaţă americană se ridică în Bagdad: muncitori din Asia au ridicat prin muncă silnică cea mai mare ambasadă din lume” a apărut însă doar pe internet. Mass-media controlată de francmasonerie a trecut sub tăcere această ştire zguduitoare.

Mii de emigranţi, recrutaţi din Filipine, India sau Pakistan sunt înşelaţi, ţinuţi în condiţii insalubre şi trataţi ca nişte sclavi, chiar în mijlocul „zonei verzi” din Bagdad, aflată sub controlul Departamentului de Stat al SUA. Agenţia de presă Associated Press preferă să treacă sub tăcere această situaţie cutremurătoare, vorbind doar despre „cei 5500 de americani şi irakieni care lucrează la ambasada SUA din Irak şi care sunt mult mai numeroşi decât în orice altă misiune diplomatică americană din lume”. Nu se menţionează însă nimic despre traficul de persoane. 3000 de muncitori aduşi din Asia trăiesc şi muncesc în condiţii subumane şi sunt reţinuţi în acest lagăr de muncă forţată împotriva voinţei lor.

La construirea ambasadei SUA din Irak au lucrat sclavi din Asia

Una din companiile angajate pentru construirea noii ambasade a SUA este First Kuwaiti Trading & Contracting (FKTC) din Kuweit, cunoscută pentru faptul că foloseşte munca forţată în ţări aflate pe teatrul de război. În Irak, FKTC a primit mai multe miliarde de dolari de la guvernul SUA pentru contracte de construcţii.

Foşti angajaţi americani ai FKTC (printre care şi un director, John Owen) i-au dezvăluit ziaristului independent David Phinney că această firmă opreşte paşapoartele persoanelor aduse din Asia de Sud şi apoi le ţine pe aceste persoane cu forţa în adevărate lagăre de muncă silnică în Bagdad.

În demisia pe care a înaintat-o în iunie 2006, John Owen semnalează conducerii FKTC şi Departamentului de Stat al SUA că managerii de pe şantierul ambasadei îi bat în mod curent pe lucrători şi nu respectă măsurile de protecţie a muncii, punând vieţile şi sănătatea acestora în pericol. El se plânge de condiţiile insalubre de lucru şi de locuit, dar şi de frecventele cazuri de malpraxis medical din campusurile de muncă în care sunt ţinuţi muncitorii. Aceştia sunt plătiţi, arată Owen, cu 10 până la 30 de dolari pentru o zi de lucru care durează de regulă 12 ore.

Rory Mayberry, unul din medicii angajaţi de FKTC pentru a asista echipele de construcţii de la ambasadă, vorbeşte chiar de câteva decese apărute din cauza condiţiilor improprii de viaţă şi de lucru de pe şantier sau din vina medicilor.

Oficialii americani sunt la curent cu aceste abuzuri şi nu iau nicio măsură

John Owen i-a mai dezvăluit ziaristului David Phinney şi faptul că oficialii din Departamentul de Stat al SUA, care supervizează lucrările de construcţie a ambasadei, cunosc foarte bine aceste abuzuri, dar nu fac nimic pentru a le stopa. Din contră, „când 17 muncitori au vrut să fugă escaladând zidul ambasadei, spune el, un oficial american a cerut să fie imediat încercuiţi de soldaţi şi închişi.”

După ce a publicat această ştire, Phinney a fost contactat de mai mulţi foşti angajaţi ai FKTC care susţin aceleaşi lucruri ca Owen şi Mayberry. De altfel, astfel de practici sunt la ordinea zilei în Irak, în companiile care au contracte cu americanii. În aprilie 2006, Pentagonul a cerut o anchetă care a confirmat că firma Halliburton/KBR funcţiona pe aceleaşi principii. Raportul Pentagonului vorbeşte despre: „dovezi ale faptului că firma confiscă ilegal paşapoartele muncitorilor, utilizează practici de angajare înşelătoare, pretinde celor ce îşi caută de lucru taxe de recrutare exagerate, nu asigură condiţii minime de viaţă lucrătorilor şi încalcă procedurile privind emigranţii în Irak.”

Un alt raport din 2006 realizat de „Joint Contracting Command in Baghdad to All Contractors” (Comandamentul pentru toţi contractorii din Bagdad) descoperă aceleaşi lucruri: „s-au constatat practici aplicate pe scară largă, cum ar fi reţinerea ilegală a paşapoartelor lucrătorilor şi împiedicarea acestora să îşi schimbe angajatorul.”

Cu toate acestea, Departamentul de Stat al SUA, cel care plăteşte firmele respective, nu a luat nicio măsură şi nu a stabilit nicio pedeapsă pentru a împiedica astfel de practici, măcar în zona pe care o controlează în Bagdad. „Din nefericire, nu numai că nicio firmă contractantă nu a fost penalizată, dar cele mai multe dintre ele sunt recompensate cu noi contracte de milioane de dolari,” concluzionează Phinney.”[10]

SURSE

  1. http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/11/05/documentar-10-ani-de-la-condamnarea-la-moarte-a-lui-saddam-hussein-presedintele-irakului-1979-2003–12-09-32
  2. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7585
  3. George W. Bush – „Momente de decizie” (2013)
  4. http://www.clarin.com/mundo/Bush-Blair-condenados-crimenes-guerra_0_596340588.htm
  5. http://www.activenews.ro/stiri/Tony-Blair-si-a-cerut-scuze-pentru-invadarea-Irak-ului-din-urma-cu-12-ani-informatiile-pe-care-le-am-primit-au-fost-eronate-125998
  6. http://www.bree.ro/discutii/diverse/4430-galerie-foto-armata-sua-a-furat-tone-intregi-de-aur-in-timpul-razboiului-cu-iraq.php
  7. http://www.curierulnational.ro/Extern/2016-07-11/George+W.+Bush+si+Tony+Blair+ar+trebui+deferiti+Curtii+Penale+Internationale
  8. http://www.activenews.ro/externe/Raportul-Chilcot-confirma-ca-Marea-Britanie-a-declarat-razboi-Irakului-pe-baza-unor-rapoarte-mincinoase-134799
  9. http://www.ziare.com/international/irak/un-irakian-a-mintit-despre-armele-lui-saddam-pentru-ca-sua-sa-invadeze-1075837
  10. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5149
  11. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro