Rusia Bolșevică și Revoluția Sexuală

by Se stie putin ori chiar deloc despre faptul ca Revolutia Bolsevica inceputa in octombrie/noiembrie 1917 a adus cu sine si prima revolutie sexuala promovata oficial in istoria omenirii. Aceasta a degradat, intr-un timp relativ scurt, valorile traditionale precum familia, casatoria si sexualitatea fireeasca. A fost o revolutie radicala, dar din […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Se stie putin ori chiar deloc despre faptul ca Revolutia Bolsevica inceputa in octombrie/noiembrie 1917 a adus cu sine si prima revolutie sexuala promovata oficial in istoria omenirii. Aceasta a degradat, intr-un timp relativ scurt, valorile traditionale precum familia, casatoria si sexualitatea fireeasca. A fost o revolutie radicala, dar din fericire si scurta: dupa doar citiva ani, bolsevicii si-au dat seama ca experimentele lor cu noile moravuri sexuale cauzeaza un declin social major si i-au pus capat. Nu acelasi lucru se poate spune despre guvernele occidentale contemporane, care si ele institutionalizeaza o „noua ordine sexuala”, insa fara a ia in considerare efectele ei distrugatoare. Dimpotriva, Occidentul de azi transforma noile moravuri sexuale in drepturi ale omului. Bolsevicii si-au invatat lectia devreme, si asta se manifesta si in pozitiile oficiale ale comunistilor rusi contemporani care s-au distantat de teoriile lui Marx si Engels privind familia si casatoria. Ei sunt, paradoxal, un bastion al casatoriei si familiei traditionale, in contrapondere cu confratii lor ideologici occidentali care sunt una din fortele motrice ale homosexualitatii si desfraului.

Wilhelm Reich si revolutia sexuala

Aceste detalii prea putin cunoscute ale revolutiei sexuale bolsevice sunt explicate intr-o carte cu un titlu la fel de sugestiv, The Sexual Revolution („Revolutia sexuala”), publicata de germanul Wilhelm Reich in anii 1920, apoi revizuita in anii ’30 si ’40 ai secolului trecut. Reich a vizitat Uniunea Sovietica, in 1929, fiind unul dintre putinii occidentali care au avut „norocul” sa viziteze Uniunea Sovietica pe vremea lui Stalin si sa vada implementarea noii ideologii sexuale comuniste, iar mai apoi sa asiste la prabusirea ei. Despre Reich si revolutia sexuala intentionam sa scriem mai pe larg in lunile care urmeaza, cartea lui fiind fascinanta.

Reich aloca multe capitole ascensiunii si declinului revolutiei sexuale sovietice. Isi incepe observatiile deplangand faptul ca Stalin a re-incriminat homosexualitatea in 1934. Homosexualii, aflati mai mult in armata sovietica, au fost arestati si incarcerati. Pina in 1934, Stanga occidentala lauda Uniunea Sovietica pentru „progresismul” ei in materie de sexualitate – si de avort. La inceputul anilor 1920, bolsevicii au legalizat avortul, dar pina in anii stalinismului a fost restrictionat tot mai mult, pina cind a fost abolit in intregime. La inceput, femeile sovietice puteau sa-si „intrerupa” sarcina dupa voie. Insa u rapiditate avortul a devenit atit de raspindit incit, conform datelor statistice sovietice, anual doar in spitalul principal din Moscova se faceau 50.000 de avorturi. Unele femei avortau de 15 ori pe parcursul vietii, iar unele de cite 2 ori 3 ori pe an. Pentru sovietici, avortul devenise o „metoda contraceptiva”.

Citește și: Epidemia de avorturi din Rusia Sovietică

Incepind cu anii 30 pozitia sovieticilor privind avortul s-a schimbat radical. Ideologii sovietici au inceput sa numeasca avortul un act „criminal si imoral”, o consecinta si reflectie a declinului moral si a libertinajului sexual al anilor 20. Au inceput sa atentioneze asupra daunelor fizice si emotionale cauzate femeilor de avort, sa publice date statistice privind mortalitatea sau infectiile si perforarea uterului. Datoria femeii sovietice, comentau ei, este sa fie mama si sa nasca copiii necesari constructiei socialismului. Argumentele ideologilor sovietici impotriva avortului au fost adoptate si de miscarile conservatoare, numite de Reich „reactionare”, ale Europei Occidentale ai anilor 30 si 40. In Germania, de exemplu, scrie Reich, femeile au strans milioane de semnaturi pentru o petitie impotriva legalizarii avortului.

„Desexualizarea” tineretului sovietic

Daca la inceputul revolutiei bosevice tinerii se bucurau de „libertate sexuala”, treptat, pana in 1932, aceasta „libertate” a fost suprimata. O rezolutie a Congresului Partidului Comunist din 1932 cerea „desexualizarea” tineretului sovietic. Procesul acesta a adus cu sine si interzicerea avortului la prima sarcina si… re-incriminarea homosexualitatii. O evolutie interesanta: pe vremea Imperiului Tarist, homosexualitatea era pedepsita cu ani grei de terminta. Bolsevicii au pus capat sanctionarii acesteia, Rusia sovietica fiind prima tara din lume care a permis sodomia (a doua a fost Suedia, in 1944). Initial, bolsevicii au vazut in sodomie un act de interes stiintific, nu unul imoral ori impotriva naturii. Marea Enciclopedie Sovietica prezenta homosexualitatea ca un „act normal”, explicat din perspectiva lui Freud si a lui Hirschfeld.

Citește și: Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

In martie 1934, insa, sodomia a fost din nou scoasa in afara legii si pedepsita cu intre 3 si 8 ani de inchisoare. Homosexualitatea era acum privita ca un act „barbar”, un indicator al „degenerarii tipice culturii burgheze”. In ianuarie 1934, conducerea sovietica a dat ordinul arestarii in masa a homosexualilor din Moscova, Leningrad, Kiev si Odesa. Printre cei arestati erau artisti, muzicieni, dramaturgi si ofiteri de armata. Presa a lansat o campanie de atacuri impotriva homosexualitatii, facind aluzie la „orgiile homosexuale” din lumea occidentala fascista. Maxim Gorky a scris si el asupra subiectului, comentind ca, in timp ce in „tarile fasciste, homosexualitatea distruge tineretul si se raspindeste fara a fi pedepsita”, in tarile in care proletariatul a ajuns la putere homosexualitatea a fost declarata o crima sociala si e pedepsita aspru.

La fel, daca in 1918 bolsevicii au pus capat „casatoriilor fortate”, pina in 1932 legislatia impotriva lor a fost abrogata. Deasemenea, daca la inceputul revolutiei bolsevice scolile devenisera responsabile pentru educatia sexuala a copiilor, spre sfarsitul anilor 20 educatia sexuala a revenit din nou in responsabilitatea parintilor. Intr-adevar, daca in primii ani ai revolutiei bolsevice copiii fusesera „confiscati”, educarea lor trecand in sarcina statului, practica a incetinit spre sfarsitul anilor 20. Reich deplange situatia si conchide ca „regresul revolutiei sexuale” a lasat loc unui autoritarianism moral si revenirii la anumite valori traditionale in Uniunea Sovietica.

Acest „viraj” al oficialilor bolsevici i-a influentat si pe comunistii francezi care, in anii 30, au respins si ei dogmele marxiste privind familia si sexualitatea, punind accent pe familia nucleara ca garant impotriva revansismului nazist. La fel, scrie Reich, bolsevicii au influentat gandirea nazistilor si a fascistilor italieni, care si ei la rindul lor promovau primordialitatea familiei si casatoriei si a valorilor sexuale traditionale pentru civilizatia europeana.

Dizolvarea familiei

Revolutia sexuala in Uniunea Sovietica a inceput, relateaza Wilhelm Reich, cu dizolvarea familiei ca institutie. Legislatia tarista era una cu radacini biblice evidente. Sotul avea obligatia sa-si iubeasca sotia ca pe propria sa persoana, sa traiasca cu ea in armonie, sa o ingrijeasca si sa o ajute in caz de boala. Sotia era obligata sa-si asculte sotul. Drepturile parentale erau garantate, parintilor recunoscindu-li-se drepturile in ce priveste educatia copiilor. Adolescentii rebeli care nu se indreptau in urma masurilor de disciplinare aplicate de parinti puteau chiar fi pusi in inchisoare pina la 4 luni.

In mod evident aceasta legislatie intemeiata pe dreptul natural a fost prima tinta a revolutionarilor rosii. In decembrie 1917, Lenin a publicat articolele „Despre disparitia familiei” si „Despre casatoria civila, copii si inregistrarea casatoriilor”. In lunile urmatoare, au fost abolite legile imperiale privind familia si relatiile intre parinti si copii. Barbatii au fost deposedati de pozitia lor dominanta in familie. Sotiei i se acorda dreptul sa-si determine singura numele, domiciliul ori cetatenia. Reich vedea in acest act „dizolvarea” autoritatii patriarhale.

Anul 1920 a adus noi schimbari: a fost legalizat divortul la cerere, iar casatoria si formarea familiilor nu mai erau acte publice, ci au devenit evenimente pur private. Barbatul si femeia puteau forma si dizolva o familie fara a fi obligati sa-si inregistreze casatoria la oficialitati. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate usor, la simpla solicitare a unei parti, iar dupa despartire inceta orice obligatie reciproca. Familia si casatoria au fost subminate si prin legalizarea adulterului – s-a renuntat la pedepsirea infidelitatii conjugale.

Detaliile sunt uimitor de similare cu cele ale „parteneriatelor civile” legalizate in tot mai multe tari din Europa in primele doua decenii ale secolului XXI, cu exceptia inregistrarii lor.

Adolescentii sovietici erau incurajati sa locuiasca in comunitati special constituite, unde aveau libertate sexuala totala. In aceste „colective sexuale”, cum le numeste Reich, nu existau parinti ori autoritati care sa spuna tinerilor ca relatiile sexuale impun si restrictii si responsabilitate. Familia a fost, asadar, practic abolita, asa cum o ceruse Marx, care vedea in aceasta destructurare un obiectiv primordial al revolutiei sociale. Viata sexuala in comunitatile pentru tineri devenise atit de dezorganizata incit chiar Lenin a ajuns sa o numeasca „haotica” si „dezastruoasa”, acuzandu-i pe tineri ca au transformat Uniunea Sovietica intr-o „casa de toleranta de tip burghez”. Noua normativitate a relatiilor sexuale la tinerii bolsevici „nu are nimic in comun cu libertatea de a iubi, asa cum noi comunistii o intelegem”, adauga ideologul-sef al bolsevicilor.

Reabilitarea casatoriei

„Copiii - bucuria familiei sovietice, viitorul țării noastre." Poster de propagandă din anii 1930

„Copiii – bucuria familiei sovietice, viitorul țării noastre.” Poster de propagandă din anii 1930

In fata cruntei realitati, casatoria si familia au inceput sa fie reconsiderate dupa 1925. A fost initiata o noua legislatie, iar propaganda oficiala a lucrat si ea pentru redresarea situatiei. Tinerilor care locuiau in „colective” a inceput sa li se vorbeasca despre bolile venerice, iar despre consecintele avortului si despre beneficiile nasterii. Legislatia s-a inasprit: femeile trebuiau acum sa faca cereri in scris pentru avort, care erau aprobate de comisii speciale.

Cinematografia sovietica a fost si ea chemata sa joace un rol. A produs filme care elogiau familia, precum „Viata privata a lui Peter Winogradow”, o cretie de succes a epocii despre fericirea vietii in casnicie. Pravda, ziarul oficial al comunistilor sovietici, a lansat o serie de articole care cautau sa promoveze familia sovietica. Revistele pentru tineri abundau de lozinci precum „doar un om dedicat familiei poate fi un bun cetatean”. A disparut din propaganda oficiala ideea ca familia ori casatoria sunt „institutii burgheze”, iar rolul sexualitatii a fost diminuat, recunsocandu-se ca la baza familiei sta de fapt afectiunea si dragostea. Din nou valori ca abstinenta, monogamia si relatiile sexuale firesti erau „la moda”.

Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

Autor: Trusnovici A.R., „Memoriile unui partizan al lui Kornilov” (1914 – 1934).

Originar din Iugoslavia, soldat in armata austriaca, in timpul primului razboi mondial, trecut de partea Rusiei si ramas in Rusia Sovietica. A devenit medic de tara si a supravietuit, impreuna cu cazacii din satele din Kuban, „rascazacirii”, NEP-ului si colectivizarii, precum si „holodomorului”. Emigreaza in Iugoslavia, in 1934. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, se stabileste in Germania de Vest. Este rapit si omorat, in 1954, de catre serviciile secrete rusesti. Acest lucru a fost confirmat dupa dezintegrarea URSS, in 1992, cand fiului acestuia i se inapoiaza manuscrise si documente ce apartineau tatalui sau. Memoriile lui Trusnovici (1914-1934) prezinta interes deoarece descriu revolutia bolsevica, cu toate ororile cu care s-a impus, inlcusiv legalizarea avortului (1920), si reactia oamenilor la ele.

„Chiar de la inceputul puterii sovietice, atmosfera era imbacsita de un erotism vulgar, grosier. Grosul mahalalelor urbane, criminalii, cei fara niciun capatai, care incepusera sa conduca tara, au adus cu ei intelegerea si notiunile lor despre moralitate. Clasa conducatoare si organele sale represive traiau dupa principiul iubirii libere, neacoperita de nici o masca. […]

Promiscuitatea sexuala crea multor oameni o atitudine de respingere si dezgust. Cu toate acestea, oamenii incepusera sa fie corupti si impinsi spre acest mod de viata prin diferite moduri. In 1922, de cateva ori, am fost martorul catorva spectacole stradale, cu deviza „Jos cu rusinea!” Gol pusca, impodobit doar cu o panglica pe care scria „Jos cu rusinea!”, oratorul acelui eveniment striga in piata din Krasnodar de la tribuna: „Jos cu burghezia! Jos cu minciunile popimii! Noi, comunarzii, nu avem nevoie de haine, care sa ne acopere frumusetea corpului! Noi suntem copiii soarelui si ai aerului!”

Trecand pe acolo spre seara, am vazut tribuna doborata si, din cate aflasem, „fiul soarelui si al aerului” fusese batut mar. Cu alta ocazie, impreuna cu sotia, am vazut cum publicul sarea dezgustat din tramvai, injurand si scuipand. Din cate am inteles apoi, in tramvai, se napustisera un grup de „copii ai soarelui si aerului”, goi pusca, iar oamenii, furiosi, dadeau bir cu fugitii.

Experienta a esuat, caci declaratiile „apostolilor” moralei sovietice au provocat o asemenea indignare oamenilor, incat autoritatile au oprit aceste comportamente nerusinate. Raspandirea promiscuitatii sexuale a fost preluata de scoala, de literatura artistica si de popularizare stiintifica. In scoli, predarea problemelor sexuale, fara principii moral-religioase, nu era decat o corupere a copiilor. In plus, profesorii nu aveau posibilitatea de a aplica masuri impotriva impactului pe care multi elevi trebuiau sa-l indure din cauza depravarii morale a altor copii deja corupti. De la injuraturi, povestiri vulgare si anecdote pe teme sexuale, pe care unii elevi le foloseau in viata de zi cu zi, te simteai ingrozitor.

Nu exista nici o indoiala asupra faptului ca dezintegrarea morala a natiunii a fost planificata de sus. Sa o luam, de exemplu, pe scriitoarea si reprezentanta puterii sovietice in strainatate, membru al Comitetului Central al partidului, Alexandra Kollontai. Prima femeie-ambasador din lume facea agitatie pentru „iubire libera”. Ea propovaduia ideea actului sexual „ca un pahar de apa” (actul sexual este ca si cum ai bea un pahar cu apa). Oare putea ea raspandi asemenea idei infame, fara aprobari si instructiuni de sus ?

Bolsevicii au incercat sa distruga familia si in alte moduri. Sub drapelul emanciparii femeilor, femeile erau inrobite altfel, fiind ademenite in cluburi, obligate sa participe la diferite reuniuni, invitate la diverse petreceri, creandu-se pentru ele o serie de functii de raspundere: de presedinte, delegat, deputat, organizator de grad diferit, comisar sau pur si simplu membre ale vreunei comisii, si cate si mai cate.

Pacat ca adunarile femeilor de la inceputul revolutiei bolsevice nu au putut fi imortalizate in filme. Odata cineva a adus intr-un prezidium oale, pe care, multimea femeilor turbate, in semn de „eliberare”, le-a distrus, urland si strigand: „Jos cu oalele!”. Cat de multe dintre aceste activiste s-au gandit ca oalele raman oale si nu vor mai avea cum si ce gati in ele ? Din cauza cumularii acestor „sarcini publice” revenite femeilor, in familii, apareau certuri. Barbatii, care protestau impotriva absentei permanente a sotiilor, erau chemati in consilii, in comisii, unde li se reprosa ca erau conservatori si posesivi.

O anumita „trezire” a autoritatilor a inceput inca in anii anteriori colectivizarii. Atunci, incepuse un matriarhat autentic, cand numele tatalui putea fi necunoscut, iar mama devenise entitatea juridica. Nu putina teama au creat bolile cu transmitere sexuala care se raspandeau fulgerator. A urmat apoi o trezire a oamenilor. Incepuse o renastere religioasa, cand, treptat, oamenii incercau sa se intoarca la fundamentele morale.

Epidemia de avorturi din Rusia Sovietica

Legea avortului privind dreptul exclusiv al femeilor de a controla propriile lor sarcini, adoptata de sovietici, pe langa partea morala si etica, avea si alta latura – slabirea poporului rus. Procentul sau de crestere, ca si cresterea popoarelor slave de sud si est era mult mai mare decat in tarile occidentale. Epidemia de avorturi din toata Rusia a ajutat considerabil fortelor ostile Rusiei.

Ma voi opri la cifrele pe care le am, deoarece statistici exacte nu existau la bolsevici. Cifrele care provocau entuziasmul intelectualilor naivi al si al politicienilor din Vest, erau false si serveau drept propaganda in discursul liderilor. Vazand asemenea falsuri, spuneam: „Ne vom face de ras in Occident! Ai nostri, evident, cred ca acolo au dat peste niste prosti”. Din pacate, noi am gresit, caci „desteptii” nostri chiar au castigat. In Occident, foarte multi credeau in minciuna comunista.

Rusia Bolsevica si Revolutia Sexuala

Sunt sigur ca stiu conditiile, cel putin in zece raioane ale URSS, pe care le-am vizitat si unde am lucrat sau despre care mi-au povestit alti colegi medici. Dar ma voi limita la propria mea practica, in zona Primorsko-Akhtarsk, a carei populatie, in perioada 1927 – 1930, nu era mai mare de 30 000 de oameni.

Avortul este permis numai in conditii de spital, dupa trecerea unei comisii de aprobare a avortului. La comisie nu veneau femeile care puteau plati o taxa. In anii colectivizarii, aceasta posibilitate o aveau sotiile lucratorilor de partid (care, de obicei, se eschivau de la plata taxelor), astfel ca majoritatea femeilor trebuia sa treaca prin aceasta comisie.

Comisia era prezidata de un reprezentant al Sectiei Femeilor de la Comitetul raional. Reprezentantii femeilor de la sovietul satesc verificau femeile din punct de vedere social si material. Medicul era membru al Comisiei in calitate de expert: el trebuia sa determine sarcina si sa stabileasca daca existau contraindicatii medicale.

Femeile sarace si muncitoarele putea avorta fara nicio taxa. Altele plateau in functie de salariul pe care-l primeau. Tarancile, care aveau proprietate, erau trecute pe o anume lista. De la sotiile celor considerati fara drepturi, sotiile de culaci sau de deportati, oameni jefuiti si saraciti de bolsevici, se percepea cea mai mare taxa. Comisia incerca sa descurajeze femeile care aveau o situatie materiala buna, femeile fara copii sau cu un singur copil de la avort, dar aproape intotdeauna fara succes: femeile stiau ca, prin lege, nu pot fi refuzate.

Se putea doar ridica obstacole tehnice, putea sa se spuna, de exemplu, ca la spital nu sunt locuri sau se putea apela la contraindicatii neexistente, in fapt. Dar era inutil: femeile mergeau la moasele care faceau avorturi ilegale, la vraci populari sau ele insele isi provocau hemoragiile.

Care erau motivele ce predominau in randul femeilor, care nu doreau sa aiba copii ? Inainte de inceputul colectivizarii puteai auzi: „Sotul nu vrea copil…” „Sotul meu m-a parasit …” „La ce-mi trebuie copii ? Lucrez, cine sa stea cu ei ?” „Nu am sot.” „Nu a mai vrut sa se insoare.” „Astazi, e aici, dar maine – cauta-i urma.” Aceste tinere femei, in special femeile muncitoare, functionare, taranci, avand casatoria doar inregistrata la biroul Starii civile [fara cununie religioasa], nici nu dadeau impresia ca sunt casatorite – atat de nesemnificativa parea casatoria sovietica. Totusi, chiar si activistele comuniste, membre ale comisiei, intrebau involuntar: „De ce spuneti ca v-a parasit ? Doar v-ati casatorit la biserica ?” […]

Cat de multe avorturi au fost in judetul nostru timp de patru ani ? Din octombrie 1927, pana in septembrie 1931, potrivit inregistrarilor din registrul de operare, eu am facut 714 avorturi. Al doilea medic – peste 900 (o vreme, am fost medic-sanitar si nu am facut avorturi). Destul de des le dadeam posibilitatea medicilor de ambulatoriu sa-si „faca mana”, multumiti ca cineva, cel putin temporar, ne scuteste de acest lucru ingrozitor. In fiecare an, veneau la practica patru studenti si fiecare a facut nu mai putin de zece avorturi, inregistrate pe numele lor.”

(Asociatia Provita Media – www.provita.ro)

Cum au încercat bolșevicii să distrugă FAMILIA, după preluarea puterii în Rusia. În școli, predarea problemelor sexuale, fără principii moral-religioase, nu era decât o corupere a copiilor

Autorul acestor rânduri este originar din Iugoslavia, soldat în armata austriacă, în timpul primului război mondial, trecut de partea Rusiei și rămas în Rusia Sovietică. A devenit medic de țară, a emigrat în Iugoslavia, n 1934. După al doilea război mondial, s-a stabilit în Germania de Vest. A fost răpit și omorât, în 1954, de serviciile secrete rusești.
 Acest lucru a fost confirmat după dezintegrarea URSS, în 1992, când fiului acestuia i se înapoiază manuscrise și documente ce aparțineau tatălui său. Memoriile lui Trușnovici (1914-1934) descriu revoluția bolșevică, cu toate ororile cu care s-a impus, inlcusiv legalizarea avortului (1920), și reacția oamenilor la toate acestea.
„Promiscuitatea sexuală crea multor oameni o atitudine de respingere și dezgust. Cu toate acestea, oamenii începuseră să fie corupți și împinși spre acest mod de viață prin diferite moduri. În 1922, de câteva ori, am fost martorul câtorva spectacole stradale, cu deviza „Jos cu rușinea!” Gol pușcă, împodobit doar cu o panglică pe care scria „Jos cu rușinea!”, oratorul acelui eveniment striga în piața din Krasnodar de la tribună: „Jos cu burghezia! Jos cu minciunile popimii! Noi, comunarzii, nu avem nevoie de haine, care să ne acopere frumusețea corpului! Noi suntem copiii soarelui și ai aerului!”
Trecând pe acolo spre seară, am văzut tribuna doborâtă și, din câte aflasem, „fiul soarelui” fusese bătut măr. Cu altă ocazie, împreună cu soția, am văzut cum publicul sărea dezgustat din tramvai, înjurând și scuipând. Din câte am înțeles apoi, în tramvai, se năpustiseră un grup de „copii ai soarelui și aerului”, goi pușcă, iar oamenii, furioși, dădeau bir cu fugiții.
Experiența a eșuat, căci declarațiile „apostolilor” moralei sovietice au provocat o asemenea indignare oamenilor, încât autoritățile au oprit aceste comportamente nerușinate.
Răspândirea promiscuității sexuale a fost preluată de școală, de literatura artistică și de popularizare științifică. În școli, predarea problemelor sexuale, fără principii moral-religioase, nu era decât o corupere a copiilor. În plus, profesorii nu aveau posibilitatea de a aplica măsuri împotriva impactului pe care mulți elevi trebuiau să-l îndure din cauza depravării morale a altor copii deja corupți. De la înjurături, povestiri vulgare și anecdote pe teme sexuale, pe care unii elevi le foloseau în viața de zi cu zi, te simțeai îngrozitor.”
Bolșevicii au încercat să distrugă familia și în alte moduri. Sub drapelul emancipării femeilor, acestea erau înrobite altfel, fiind ademenite în cluburi, obligate să participe la diferite reuniuni, invitate la diverse petreceri, creându-se pentru ele o serie de funcții de răspundere: de președinte, delegat, deputat, organizator de grad diferit, comisar sau pur și simplu membre ale vreunei comisii, și câte și mai câte.
Păcat că adunările femeilor de la începutul revoluției bolșevice nu au putut fi imortalizate în filme. Odată cineva a adus într-un prezidium oale, pe care, mulțimea femeilor turbate, în semn de „eliberare”, le-a distrus, urlând și strigând: „Jos cu oalele!”. Cât de multe dintre aceste activiste s-au gândit că oalele rămân oale și nu vor mai avea cum și ce găti în ele ? Din cauza cumulării acestor „sarcini publice” revenite femeilor, în familii, apăreau certuri. Bărbații, care protestau împotriva absenței permanente a soțiilor, erau chemați în consilii, în comisii, unde li se reproșa că erau conservatori și posesivi.
O anumită „trezire” a autorităților a început încă în anii anteriori colectivizării. Atunci, începuse un matriarhat autentic, când numele tatălui putea fi necunoscut, iar mama devenise entitatea juridică. Nu puțină teamă au creat bolile cu transmitere sexuală care se răspândeau fulgerător. A urmat apoi o trezire a oamenilor. Începuse o renaștere religioasă, când, treptat, oamenii încercau să se întoarcă la fundamentele morale.
Legea avortului privind dreptul exclusiv al femeilor de a controla propriile lor sarcini, adoptată de sovietici, pe lângă partea morală și etică, avea și altă latură – slăbirea poporului rus. Procentul său de creștere era mult mai mare decât în țările occidentale. Epidemia de avorturi din toată Rusia a ajutat considerabil forțelor ostile Rusiei.
Mă voi opri la cifrele pe care le am, deoarece statistici exacte nu existau la bolșevici. Cifrele care provocau entuziasmul intelectualilor naivi al și al politicienilor din Vest erau false și serveau drept propagandă în discursul liderilor. Văzând asemenea falsuri, spuneam: „Ne vom face de râs în Occident! Ai noștri, evident, cred că acolo au dat peste niște proști”. Din păcate, noi am greșit, căci „deștepții” noștri chiar au câștigat. În Occident, foarte mulți credeau în minciuna comunistă”, scrie autorul, potrivit culturavieții.ro.

SURSE

  1. http://www.culturavietii.ro/2016/05/06/rusia-bolsevica-si-revolutia-sexuala/
  2. http://www.culturavietii.ro/2012/07/12/erotica-bolsevica/
  3. Asociatia Provita Media – www.provita.ro
  4. http://www.activenews.ro/stiri-social/Cum-au-incercat-bolsevicii-sa-distruga-FAMILIA-dupa-preluarea-puterii-in-Rusia.-In-scoli-predarea-problemelor-sexuale-fara-principii-moral-religioase-nu-era-decat-o-corupere-a-copiilor-132942
  5. Foto: CulturaVietii.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro