Rozicrucianul Sir Francis Bacon și Noua Atlantidă – America

by „În primii ani ai secolului al XVII-lea, două grupuri diferite de englezi şi-au croit drum către noul ţinut al Americii: este vorba de „Francmasonii Iluminaţi”, care au întemeiat colonia ghinionistă de la Jamestown, şi pelerinii religioşi, care au dus-o mai bine în colonia de la Plymouth. Credem că este […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„În primii ani ai secolului al XVII-lea, două grupuri diferite de englezi şi-au croit drum către noul ţinut al Americii: este vorba de „Francmasonii Iluminaţi”, care au întemeiat colonia ghinionistă de la Jamestown, şi pelerinii religioşi, care au dus-o mai bine în colonia de la Plymouth.

Credem că este instructiv pentru cititori să aruncăm o scurtă privire asupra ambelor grupuri. Jamestown a fost numită astfel după numele regelui englez Jacob (James) I, care a comandat tipărirea primei versiuni „autorizate” a Bibliei în limba engleză. Aceasta a devenit prima aşezare engleză permanentă din America, după ce fusese întemeiată de căpitanul John Smith în 1607.

Colonia era, pur şi simplu, o întreprindere comercială a companiei Virginia de la Londra, o firmă întemeiată în 1606 de un grup de membri ai societăţilor secrete, printre care se găsea şi Sir Francis Bacon, care pe bună dreptate ar putea fi considerat întemeietorul Americii moderne.

Cu o educaţie aleasă, fiu al lordului care avea în grijă Marele Sigiliu al Marii Britanii, Bacon a devenit avocat şi apoi membru al Parlamentului. în ciuda unei divergenţe pe care a avut-o cu regina Elisabeta I, el a fost înnobilat în 1603.

Sir Francis Bacon a îndeplinit funcţia de mare cancelar al Angliei în timpul domniei regelui Jacob I, fiind descris de Marie Bauer Hall drept „londatorul Francmasoneriei engleze… lumina călăuzitoare a Ordinului Rozicrucian, ai cărui membri au menţinut aprinsă torţa cunoaşterii Adevărului Universal, cuprins în Doctrina Secretă antică, în perioada întunecată pe care o reprezentase Evul Mediu”.

„Bacon era Marele Comandor al Frăţiei Ordinului Rozicrucienilor şi era foarte implicat în desfăşurarea operaţiunilor secrete legate de respectarea tradiţiilor Cavalerilor Templieri”, scria David Icke. într-adevăr, Bacon era o figură fascinantă, a cărei activitate a fost în cea mai mare parte ignorată de istorie, exceptând lucrările lui ştiinţifice.

Deşi atacase adeseori ortodoxia scolastică, Bacon a devenit renumit ca savant şi filozof. La douăzeci de ani după moartea lui, în 1626, „Colegiul Invizibil”, alcătuit din discipolii săi, a fondat o societate ştiinţifică devenită, in 1660, Societatea Regală din Londra pentru Promovarea Cunoştinţelor despre Natură. Potrivit spuselor istoricului Albert Mackey, foarte mulţidintre membrii fondatori ai primei societăţi erau, de asemenea, şi membri aibreslei zidarilor (mason însemnând zidar în engleză).

„Acesta era motivul pentru care întrunirile societăţii lor aveau loc în Sala Zidarilor, de pe Aleea Zidarilor, Basinghall Street. Până la urmă, şi-au asumat numele de Masoni Liberi şi Acceptaţi…, fapt ce a dat naştere acelei ramuri a Masoneriei denumite Francmasoneria, care mai târziu a devenit atât de vestită”, scria Albert Mackey.

Laurence Gardner scria: „în Anglia condusă de dinastia Stuart, francmasonii timpurii din vremea lui Carol I şi Carol al Il-lea erau filozofi, astronomi, fizicieni, arhitecţi, chimişti şi, în general, oameni preocupaţi de cercetarea aprofundată. Mulţi dintre ei erau membri ai celei mai importante academii ştiinţifice din ţară, anume Societatea Regală, care fusese poreclită «Colegiul Invizibil», după ce fusese obligată să intre în clandestinitate în timpul Protectoratului instaurat în Anglia de către Cromwell…

între fondatorii colegiului se numără Robert Boyle, Isaac Newton, Robert Hooke, Christopher Wren şi Samuel Pepys.“ Referindu-se la membrii Societăţii Regale, acelaşi autor remarca: „Asemenea Templierilor din vechime, şi aceştia deţineau cunoştinţe foarte deosebite.”

Timp de trei decenii, potrivit autorilor Michael Baigent şi Richard
Prince, „Rozicrucianismul, Francmasoneria şi Societatea Regală nu numai că aveau să se întrepătrundă, dar practic aveau să fie greu de deosebit.” Conform unora dintre scriitorii masoni, singura diferenţă semnificativă dintre francmasoni şi Societatea Regală era aceea că şedinţele acesteia din urmă erau deschise participării publicului larg.

Prima ceremonie de iniţiere în tainele francmasoneriei, despre care există însemnări, a fost cea organizată pentru Sir Robert Moray în 1641. El era, totodată, şi unul dintre fondatorii Societăţii Regale şi se spunea că ar fi fost atât „sufletul”, cât şi „spiritul călăuzitor” al acesteia. Despre el se mai spunea şi că ar fi fost un chimist experimentat şi patron al rozicrucienilor, constituind prin asta încă un exemplu al modului în care secta de mai sus penetrase Francmasoneria.

Timp de mulţi ani, Bacon a fost identificat de unii ca fiind adevăratul autor al operelor lui William Shakespeare, o afirmaţie nu atât de absurdă pe cât pare a fi la prima vedere. Pot fi aduse foarte multe dovezi în sprijinul ei şi, printre cei care o credeau, se numărau Mark Twain, Walt Whitman, Henry James, Sigmund Freud şi Ralph Waldo Emerson.

Adepţii acestei teorii susţineau că Shakespeare nu era decât un grăjdar şi un actor analfabet, al cărui nume a fost folosit pentru a ascunde scrierile politice radicale ale unei societăţi secrete din epoca elisabetană, printre membrii căreia se numărau Bacon, Sir Walter Raleigh şi Edmund Snenser. Se zvonea chiar că Bacon era, de fapt, fiul nelegitim al reginei Elisabeta I.

Suspiciunile referitoare la adevărata identitate a lui Shakespeare erau sporite de faptul că nicio biografie a Marelui Will nu a fost scrisă timp de o sută şi mai bine de ani de Ia moartea lui, survenită în 1616. în plus, nici măcar o singură rămăşiţă din vreun manuscris original al său nu a fost vreodată găsită, nici chiar scrisori adresate producătorilor, patronilor sau colegilor actori, şi nu există, cu adevărat, nicio dovadă a biografiei lui oficiale ca actor şi dramaturg, cu excepţia faptului că un anume Shakespeare a existat.

în ultimul său testament, acest Shakespeare nu pomenea deloc despre operele lui literare, lăsându-i moştenire soţiei doar „cel de-al doilea pat al său si mobila din casă”. El încheia acest document semnându-se „William Shackspeare”.

Un alt argument viabil adus împotriva pretenţiei că Shakespeare ar fi fost autorul operelor ce-i sunt atribuite, este şi faptul că, în toate dramele şi comediile scrise de el, se evidenţiază o profundă cunoaştere a istoriei, politicii, geografiei şi protocolului de la Curtea Regală, la care este puţin probabil să fi avut acces un om de rând.

In piesa intitulată „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, se pretinde că s-ar fi descoperit o anagramă redactată în limba latină, a cărei traducere suna astfel: „Aceste piese de teatru, create de F. Bacon, sunt păstrate pentru viitorime.” Recunoscut ca fiind un „maestru al prozei engleze”, Bacon este candidatul cu şansele cele mai mari la asumarea paternităţii scrierilor lui Shakespeare.

Convingerile masonice ale lui Bacon au fost promovate în două dintre operele lui, „De Sapientia Veterum” (n.tr. „înţelepciunea anticilor”) şi „New Atlantis” (n. tr. „Noua Atlantida”). în ultima lucrare, potrivit afirmaţiilor cercetătorului specializat în studiul ocultismului Andre Nataf, „Bacon descrie o ţară utopică, ce are caracteristicile multor societăţi secrete din toate timpurile, incluzând si francmasoneria din epoca modernă.”

Cercetătorul masoneriei Manly P. Hall spunea că motivul pentru care „Noua Atlantida” nu a fost publicată decât postum era acela că această lucrare „spunea prea multe… [dezvăluind] marelui public întregul mod de acţiune al societăţilor secrete care lucraseră timp de mii de ani pentru a realiza comunitatea ideală de gândire în lumea politică”.

Acest „ţinut ideal al bunăstării comune” s-a dovedit a fi America, proslăvită ca fiind o ţară ce le oferea locuitorilor săi şanse nelimitate de afirmare şi indicată ca locul de transpunere în practică a „Marelui Plan Masonic” de construire a unei „Noi Atlantide”.

„Timpul va dezvălui că acest continent, cunoscut acum sub numele de America, a fost, de fapt, descoperit şi explorat într-o mare măsură cu mai bine de o mie de ani înainte de începuturile erei creştine. Adevărata istorie a Americii se găsea în păstrarea Şcolilor de Descifrare a Misterelor şi de la ele a fost trecută în păstrarea societăţilor secrete din epoca medievală. Ordinele ezoterice europene, asiatice şi din Orientul Mijlociu purtau toate cel puţin o corespondenţă neregulată atât între ele, cât şi cu clerul popoarelor amerindiene, mai avansate pe scara civilizaţiei. Planurile privind dezvoltarea emisferei vestice au fost concepute la Alexandria, Mecca, Delhi şi în regiunea tibetană Lhasa, cu mult înainte ca oamenii de stat europeni să-şi fi dat seama de existenţa acestui mare program utopic de dezvoltare a omenirii, dezvăluit de Bacon”, scria Manley P. Hall.

Urmând acest vechi plan al societăţilor secrete, Sir Walter Raleigh şi alţi membri din cercul lui Bacon au efectuat o expediţie sortită eşecului în America, debarcând pe insula Roanoke din Carolina de Nord în 1584. Raleigh, care a fost ucis de regele Jacob I în 1618 , acuzat de trădare, a fost, de asemenea, acuzat de călugării catolici iezuiţi şi de faptul că ar fi condus o „Şcoală de Ateism” din cauza legăturilor lui cu francmasonii şi a filozofiei sale masonice.

Odată cu eşecul încercării lui Raleigh de a întemeia o colonie, interesul privind America s-a diminuat în Anglia, până la publicarea postumă a „Noii Atlantide” a lui Bacon.

Mulţi dintre coloniştii ce urmau să se stabilească la Jamestown, sub conducerea căpitanului John Smith, erau francmasoni rozicrucieni, şi, după spusele unora, ar fi fost rude ale lui Bacon. Un lucru este sigur: majoritatea erau aristocraţi englezi care mai degrabă pălăvrăgeau despre idealurile lor utopice, decât să muncească din greu pentru a avea succes. Colonia a trecut prin greutăţi crunte şi ar fi dispărut dacă n-ar fi fost ajutată de indienii prietenoşi şi de sosirea lui Thomas West, lord De La Warr, care în 16 10 a adus provizii şi întăriri.

între timp, două grupuri de disidenţi religioşi colonizau America ceva mai la nord. în 1534, regele Henric al V III-lea a rupt legăturile cu Biserica Catolică, întemeind Biserica Anglicană. Cei care căutau să purifice noua Biserică de orice urme de catolicism erau numiţi Puritani, iar un grup disident din rândurile acestora, ai cărui membri nu doreau să aibă nicio legătură cu Biserica, era cunoscut sub numele de Separatişti şi apoi Pelerini, când au călătorit în masă spre America.

Aceştia au întemeiat colonii în Plymouth, statul Massachusetts, şi în alte părţi ale Noii Anglii. Liderul coloniei de la Plymouth, William Bradford, a hotărât repede că stilul de viaţă comunitară pentru care militau negustorii londonezi care finanţau colonia nu dădea rezultate bune aici.

„Toţi se hrăneau din proviziile comune, iar lipsa de stimulente ameninţa să transforme Plymouth-ul într-un alt Jamestown… aşa că Bradford a instituit un sistem de acordare a stimulentelor pentru a-i cointeresa pe oameni. El i-a repartizat fiecărei familii o bucată de pământ pe care aceasta urma s-o lucreze. De atunci încolo, mica comunitate nu a mai dus lipsă de hrană…“, scria Still.

„Primele două colonii din America au fost exemple excelente de aplicare a două sisteme filozofice rivale — continuă Still — unul dintrre ele bazându-se pe conceptul de proprietate privată, întărit de stimulente, iar celălalt pe teoriile privind viaţa în comun ale lui Platon şi Francis Bacon.”

Pe măsură ce America se dezvolta, se dezvolta şi francmasoneria engleză. Un centru al acesteia a fost întemeiat la Londra, la 24 iunie 1717 , zi in care s-au unit patru loji pentru a forma Marea Lojă a Angliei, numită, de asemenea, şi Marea Lojă-Mamă a întregii Lumi. „încurajate de Marea Lojă-Mamă de la Londra, lojile francmasonice din coloniile americane au
inceput să comploteze şi să provoace tulburări împotriva stăpânirii britanice”, scria Icke.

Una dintre cele mai timpurii revolte a fost condusă de Nathaniel Bacon, care, potrivit spuselor lui Still, ar fi fost un descendent al lui Sir Francis Bacon. Nathaniel Bacon a organizat în 1676 o miliţie care, chipurile, avea drept scop lupta contra indienilor, însă, în loc de asta, a preluat controlul asupra Jamestown-ului, declanşând astfel prima revoluţie din America. Revolta condusă de el s-a destrămat odată cu moartea lui bruscă, la numai 29 de ani.

Potrivit câtorva surse, printre masonii americani se numărau George Washington, Thomas Jefferson, Alexander Hamilton, James Madison, Allen, Henry Knox, Patrick Henry, John Hancock, Paul Revere, John Marshall. Benjamin Franklin a devenit Mare Maestru al Lojii din Philadelphia în 1734.

Colonelul La-Von P. Linn, unul dintre cronicarii Masoneriei, scria că din cei aproximativ 14 000 de ofiţeri din Armata Continentală, 2 018 erau francmasoni, reprezentând 218 Loji, multe dintre ele fiind „loji de front” — care se mutau din tabără în tabără, odată cu armata. Francmasonii britanici şi-au recrutat membri din rândurile trupelor americane pe care le instruiseră inainte de izbucnirea revoluţiei; aşa se face că „majoritatea personalului militar implicat în desfăşurarea conflictului — comandanţii şi soldaţii ambelor tabere — erau fie francmasoni practicanţi, fie îndoctrinaţi cu valorile şi atitudinile Francmasoneriei”, scriau autorii Baigent şi Leigh.

Potrivit unei teorii, Washington, care devenise mason la vârsta de 20 de ani, ar fi fost cel care a ajutat la declanşarea unei revoluţii în coloniile britanice din America în 1754, an în care a condus o incursiune militară în valea fluviului Ohio, unde trupele lui au deschis focul asupra soldaţilor francezi.

freemasonry-232-the-new-atlantis-francis-bacon-1-638

Aceştia au declarat mai târziu că erau ambasadori, bucurându-se de privilegiul imunităţii diplomatice, afirmaţie negată de George Washington. Represaliile declanşate de francezi împotriva lui au forţat detaşamentul aflat sub comanda lui George Washington să se predea la Fort Necessity, în Pennsylvania.

Acest incident a transformat tensiunile de la frontieră, acumulate
de mult între cele două ţări, într-un război anglo-francez, care s-a
extins şi în Europa sub denumirea de „Războiul de Şapte Ani”. Acesta a secatuit tezaurul financiar britanic, obligând Parlamentul să împovăreze coloniile din America prin stabilirea unor impozite mai mari, ceea ce a reprezentat unul dintre elementele principale ale revoluţiei americane.”[1]

SURSE

  1. Jim Shaw – „Guvernarea din Umbra”, pag. 252 – 258.
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro