România – vatra Vechii Europe și Pelasgii – Oamenii Primordiali

by Descoperirile arheologice au dat posibilitatea istoricilor de a periodiza evoluţia omului. Pentru a putea delimita momentele distincte în care se afla omul în cursulevuluţiei lui, cercetările au împărţit istoria străveche în mai multe epoci. Caracterul şi numele acestor epoci este în directă legătură cu gradul de dezvoltare al omului […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Descoperirile arheologice au dat posibilitatea istoricilor de a periodiza evoluţia omului. Pentru a putea delimita momentele distincte în care se afla omul în cursulevuluţiei lui, cercetările au împărţit istoria străveche în mai multe epoci. Caracterul şi numele acestor epoci este în directă legătură cu gradul de dezvoltare al omului în acea perioadă şi originea uneletelor folosite.

Cea mai veche epocă, Paleoliticul, extins pe o perioadă cuprinsă între 1000000 – 10000, numită şi epoca pietrei vechi, este perioada hotărâtoare a procesului de antropogeneză, marcată de trecerea prehominizilor la Homo sapiens. Omul primitiv foloseşte ca unealtă şi armă o combinaţie simplă între lemn şi piatră cioplită. Organizaţi în cete de culegători – vânători – pescari se adăpostesc în peşteri sau refugii sub stânci, în apropierea cursurilor de apă şi a zonelor bogate în hrană. Epoca paleoliticului cuprinde trei subdiviziuni:

– Paleoliticul inferior (1.000.000 – 100.000) se caracterizeaza prin apariţia primelor unelte şi descoperirea focului. În jurul anilor 600.000 se naşte Pitecantropus erectus.
– Paleoliticul mijlociu (100.000 – 40.000) este perioada culturii omului de Neanderthal şi al primelor comunităţi mai mari, de tip gentilic.
– Paleoliticul superior (40.000 – 10.000) marchează dispariţia omului de Neanderthal, în mod enigmatic, destinul omenirii va fi continuat de Homo sapiens, rudă mult inferioară fiziologic.

Epoca Mezoliticului (10.000 – 5.500) marchează sfârşitul perioadei glaciare şi îmblânzirea climei. Marile comunităţi gentilice se divizeaeză, diferitele grupări mişcându-se spre noi teritorii necunoscute până atunci. Epocă de trecere, mezoliticul face loc neoliticului (5500 – 2500) – epocă a pietrei şlefuite -, perioadă zdruncinată de mari mutatii în viaţa omului primitiv. Comunitaţile umane se dezvoltă pe baza extinderii agriculturii şi creşterii animalelor domestice.

Aceste activităţi obligă gintele la sedentarizare şi la amenajarea unor locuinţe durabile, pe termen cât mai lung. Apare tribul ca o formă superioară de organizare, şi primele aşezări – sate apărate de o reţea de garduri şi şanţuri. Cultul zeilor părăseşte marile spaţii ale stepelor şi pădurilor, practicându-se în altare şi sanctuare primitive. Uneltele şi armele sunt calitativ mai perfecţionate, acordându-se o atenţie deosebită finisării şi diversificării lor.

Transformările profunde din rândul comunităţilor umane sunt cauzate şi de schimburile culturale, rezulte in urma penetraţiei triburilor străine sau a mişcărilor de populaţii. Astfel perioada anilor 2500 – 1800, este perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului (1800 – 800).
Metalurgia bronzului adusă din Orient (după unii istorici), capătă amploare. În scurt timp uneltele şi armele din piatră vor fi înlocuite cu similare din bronz şi aramă.

Rolul revoluţionar în accelerarea dezvoltării societăţilor umane îi revine însă fierului. Metalurgia fierului se consideră că ar fi apărut în Asia Mică, regatul Hitit, în jurul anilor 1500 î.Hr., de unde s-a răspândit, după anul 1200 î.Hr. si spre spaţiul carpato- danubian. Epoca fierului (800 î.Hr. – sec. I d.Hr. ) aduce cu ea profunde modificări în cadrul comunităţilor umane ale acelor timpuri.

Acesta este schematic modelul folosit de către cercetători şi, învăţat în şcoală de către copiii noştri. Şi, totuşi , nu este chiar aşa! Dacă se aplică această schemă şablonizată ar rezulta că cei care au construit piramidele, cei care au tăiat pietrele de la Abydos, Karnas şi Luxor au lucrat cu ciocane de lemn şi piatră, iar cei care au sculptat dala de la Palenque şi poarta Soarelui din Bolivia nu cunoşteau fierul, bronzul sau arama !

Cum este posibil că în mormintele descoperite în Europa, Asia, America, datate acum 10.000 de ani (!) s-au găsit obiecte din bronz, aur, platină şi oţel inoxidabil ! Iată cum apoca bronzului este împinsă înapoi cu numai 6.000 de ani !

Să ne amintim de crearea metalurgiei fierului pe teritoriul Asiei Mici şi atribuită hitiţilor. Şi iată cum o dogmă susţinută cu dinţii, cade, fără drept de apel, răsturnând întregul eşafodaj migălos construit de-a lundul timpului şi prezentat cu ’’precizie stiinţifică’’ în toate cărţile de specialitate. Dar despre ce este vorba ?

La Medzamor în Armenia sovietică (în momentul descoperirii, Armenia, încă aparţinea de imperiul sovietic – N. A.) Dr. Korioun Meguertchian a scos la lumină cea mai veche uzină metalurgică din lume. Expertize riguroase fac să urce construcţia sa la 5.000 de ani, cu două – trei mii de ani înainte de bronzul şi arama preistoricilor ! S-a găsit la Medzamor vase şi obiecte metalice, cuţite, suliţe, săgeţi, agrafe, inele, brăţări, etc. din toate metalele cunoscute.

03_cucuteni_village

Topitoria avea o serie de cuve tăiate în stâncă unde minereul sfărâmat, periat, spălat, se curăţa şi se îmbogăţea până la obţinerea metalului pur. Mai mult de 200 de cuptoare ar fi îngropate, dar 25 au fost scoase.
Medzamor era un centru industrial al epocii, zise în derâdere, neolitică ; aici se trata metalul de import, care era pe urmă prelucrat şi distribuit popoarelor din Orientul Apropiat. Se lucra aici arama, bronzul, plumbul, zincul, ferul, aurul, cositorul, arsenicul, manganul etc. Si de asemenea oţelul.

În adevăr s-au găsit acolo, cleşti de oţel, fine şi încă strălucitoare, analoage cu pensetele noastre de depilat. Ele aunt puţin mai recente, datâd numai … de acum 3.000 de ani ! Patruzeci de varietăţi de bronz erau topite în uzine şi destinate diferitelor industri. Aceste descoperiri verificarte, autentificate de Institutele stiinţifice din U.R.S.S., controlate de cele din Statele Unite, Franţa, Anglia şi Germania, n-au modificat unghiul de vedere al preistoricilor.

Epoca fierului, epoca bronzului rămân ceea ce erau …chiar dacă, cu două milenii mai înainte se topeau ustensile de oţel !
Este eretic cel ce susţine contrariul! (Robert Charroux)

Oamenii mezoliticului trăiau rudimentar folosindu-se de unelte de lemn şi piatră cioplită pentru a supravieţui ; totuşi foloseau SCRISUL ! Ridicându-se cu greu din starea de semi- sălbăticie constuiau totuşi sanctuare strict orientate după poziţia astrelor ! Prin descoperirea fosilei umane se la Bugiuleşti, jud. Vâlcea, limita paleoliticului este împinsă înapoi în timp DOAR cu aproximativ 800.000, 1.000.000 de ani(!).

Trebuie să-i dăm dreptate lui Mircea Eliade când afirmă atât de tranşant că:

„Sunt unele cărţi care necesită atât de lungă maturizare încât se învechesc şi sunt depăşite de ştiinţă înainte chiar de apariţie. Cam astfel a fost cazul Geticei lui Vasile Pârvan, lucrare genială care se va citi pentru Pârvan, şi nu pentru adevărurile sale, adevăruri an de an tot mai îndoielnice.”

De ce apar aceste discrepanţe uriaşe între cărţile actuale, consacrate ale unor istorici şi , noile descoperiri arheologice ? Pentru că în general noi oamenii avem tendinţa de a fi dogmatici, mult prea comozi să încercăm să ne modificăm anumite mentalităţi. Refuzăm să credem că înaintea actualei civilizaţii a existat o altă civilizaţie care a putut să strălucească prin grandoarea şi cuceririle ei.

Şi urme ale ecestei civilizaţii sunt răspândite peste tot pe pământ, dar, şi la ora actuală studiate doar ca simple ciudăţenii şi nu omologate ca realităţi istorice. Dar aceasta este cu totul altă poveste, care nu intră oarecum în cuprinsul acestei lucrări.
Perioada de care ne vom ocupa mai în amănunţit este mai apropiată nouă, mai bogată în date şi mărturii şi anume cea de acum 9000 de ani (adică 7000 î.Hr.). Dar pentru a avea o mai multă înţelegere asupra acestei epoci ne vom folosi de scrierile doamnei Marija Gimbutas, eminentă profesoară a Universităţii California din Los Angeles, care prin prefaţa cărţii ei ne obligă la o gândire plină de respectă pioşenie:

România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală , teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo – europenizate patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului(…)

Uluitoarele descoperiri făcute în România şi în alte ţări învecinate după cel de-al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio – carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii vechi europene, o cultură a unei societăţi de agricultori.

A devenit de asemenea evidentă că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. Aceste date fac imposibilă ipoteza conform căreia civilizaţia războinică şi violentă a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob. În Vechea Europă nu existau fortificaţii elaborate şi nici arme de luptă. Absenţa reprezentărilor privind societatea războinică sau condusă de bărbaţi reflectă o structură socială în care femeile aveau rolul principal şi în care atât bărbaţii cât şi femeile activau în mod egal întru binele comun.

A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem realităţile şi modul de viaţă al epocilor neolitică şia cuprului, caren însemnau mai mult decât semănatul, culesul, măcinatul şi coacerea pâinii ori ridicarea caselor(…).”

Pelasgii – Oamenii Primordiali

Marele nostru mitologist si istoric, Nicolae Densusianu, a scris foarte mult despre istoria adevarata a Romaniei, iar acesta afirma urmatoarele despre pelasgi:

„(…) pelasgii au fost cei dintai care au dunat in societate familiile si triburile raspandite prin caverne, prin munti si paduri, au intemeiat sate si orase, au format cele dintai state, au dat supusilor lor legi si au introdus modul lor de viata mai bland. (…)

Pentru poporul grec, pelasgii erau <<cei mai vechi oameni de pe Pamant>>. Rasa lor li se parea atat de arhaica, atat de superioara in conceptiuni, puternica in vointa si in fapte, atat de nobila in moravuri, incat traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de – dioi – divini, ce ei intru adevar l-au meritat prin darurile lor fizice si morale.”

Si iata ca istoria, nu incepe la Sumer, asa cum am invatat pana acum! Istoria incepe aici, in spatiul carpato-pontic, in tara Geei (generatoare a matriarhatului ca forma de conducere) si a lui Pelasgos, cel nascut din pamant negru. Iata cum se leaga scrierile recente, bazate pe multiple dovezi arheologice, ale Marijei Gimbutas cu intuitia geniala a lui Nicolae Densusianu.

Iata cum termenul general de Veche Civilizatie Europeana isi recapata numele legitim de cel de civilizatie pelasga. Au fost necesari ani ca ideile partial uitate ale lui Densusianu, partial luate in deradere, sa poata fi verificate, in parte si argumentate.

Monumentala lui carte se cuvinte a fi studiata, pentru ca este un izvor de informatie nesecat si nu putem sti ca, poate maine, printr-o mica descoperire documentara sau arheologica, sa se confirme multe alte prezumtii ale istoricului, care astazi ar parea banale sau fantaste…

Si totusi, care ar fi putut fi motivele generatoare ale unei mari civilizatii in aceasta zona ? Ne folosim din nou de afirmatiile unor ilustrii istorici. N.J. Jirov concluzoneaza in celebra sa carte, „Atlantida”:

„Civilizatiile primare au fost cele de munte. Astfel, cultura sumerienilor din Mesopotamia a fost creata de oameni veniti din tinuturile muntoase. Cultura chineza si cea indiana au fost intemeiate, de asemenea, de triburi muntene. Cele mai dezvoltate culturi din ambele Americi au aparut in regiuni de munte si pe platouri.”

Iar ca o completare folosim si afirmatia lui Jacques de Launay:

„Civilizatia se dezvolta in zonele temperate, caracterizate prin ierni aspre si veri cu caldura normala.”

Si astfel, se concretizeaza un sumum de factori determinanti in geneza Vechii Civilizatii Europene, factorii de mediu, geografici si climatici. In acest sens, ne este usor sa argumentam existenta unei populatii predacice – pelasga – pe teritoriul Romaniei, tinand cont de varietatea si complexitatea formelor de relief existente.

Zonele montane si inaltele platouri ofereau pesteri in care oamenii se puteau adaposti; piatra si lemn, ca material de constructii pentru case si sanctuare; apa curata, atat de vitala existentei fiintei umane; hrana suficienta si buna sub forma animala, rezultata din vanat si pescuit sau vegetala din diferite plante, fructe sau diverse radacini.

Marile zone de pasune au impins omul spre ideea de a-si asigura un trai mai sigur, prin cresterea animalelor (initial oi, apoi vite), obligandu-l la mari deplasari, ocazie cu care a descoperit marile capii sudice si estice, campii care l-au facut sa viseze la sedentarizare.

Si iata cum incepe marea epoca a agricultorilor, care invata, din instinct, sa supravietuiasca, folosindu-se de un complex de plante si animale: grau – orez, oaie – capra – vite – porc – caine si ulterior, si cal.

Si totodata, acum apar si relatiile interumane dintre diversele comunitati, in primul rand prin necesitatea schimbului de produse specifice zonei de habitat (bastinasii montani cu cei de la campie).

Dar aceste relatii nu se limiteaza doar la atat, ci ele converg spre o forma mai complexa, facilitand aparitia unor mari grupari umane care, sub conducerea unor oameni dotati intelectual si spiritual s-au extins pasnic si spre alte zone ale Europei.

Conducatorii acestor grupari formate stiau ca isi asuma o responsabilitate enorma: viata si existenta semenilor lor si, prin aceasta, propria existenta. Dar aveau un ascendent moral, o experienta asemanatoare a omului conducator – primar, asa dupa cum ne este relatata de acelasi Nicolae Densusianu:

„Arcazii, popor pastoral si viteaz, dupa cum ne spune Pausanias, caci cel din dintai om nascut pe Pamant a fost Pelasg, un barbat, care se distingea prin marimea, prin frumusetea si puterea figurei sale si care intrecea pe toti ceialalti muritori prin facultatile spiritului sau; ca acest Pelasg, dupa ce a inceput sa domneasca, a fost cel dintai care a invatat pe oameni sa-si construiasca colibe, pentru a se apara de incomoditatile frigului, a ploilor si a caldurilor; ca el a invatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie; le-a interzis sa se mai nutreasca si mai departe cu frunze, cu buruieni si cu radacini (…).”

Iata cum este explicata de antici, prin legende, modalitatea de formare a primelor comunitati umane. Extinderea pelasgilor nu s-a limitat la teritoriul Romaniei sau la cel imediat urmator. Urme si dovezi ale existentei lor apar si in Ucraina si actuala Republica Moldova, Ungaria si sudul Slovaciei, intreaga zona balcanica, inclusiv Grecia si insulele limitrofe, zonele de coasta ale Asiei Mici, Italia si sudul Frantei, coastele mediteraneene ale Spaniei.

Inventarele arheologice care releva existenta lor sunt imense, incepand cu vestigii ale unor asezari pasnice, cetati si ziduri de aparare, sanctuare si obiecte de cult, obiecte de munca si de lupta, opere de arta neegalate, constructii megalitice.

Dar cel mai important lucru ramas de la ei este limba, acea limba unica, cu specific vechi european, o limba prelatina – asa-zisa protolatina! Sunt convins ca aceasta afirmatie va aprea socanta, dar in cursul acestei lucrari voi incerca sa argumentez cat mai precis aceasta afirmatie, intr-adevar riscanta la prima vedere.

Acum, ma voi referi la o afirmatie foarte edificatoare care se gaseste in Vechiul Testament (Geneza), legata de momentul construirii Turnului Babel:

„Tot Pamantul avea o singura limba si aceleasi cuvinte.”

Sa incercam sa ne explicam aceasta afirmatie, simplu si fara prea multe deductii. Civilizatiile umane vechi au aparut in diferite zone ale Pamantului, in adevarate focare, de unde s-au extins circumsferic:

  • in Asia, populatiile irano-indiene (dravidiana), formate pe podisurile muntilor Himalaia, s-au extins, apoi, in zona peninsulei indiene si a Asiei de Vest; normal ca aceasta populatie sa fi folosit initial aceeasi limba;
  • civilizatia nascuta pe malurile Tigrului si ale Eufratului, asiro-babiloniana, a generat aparitia popoarelor din Orientul Mijlociu; limba vorbita era o limba semita, din care s-au format ulterior limbile arabe si ebraice actuale si vechile limbi feniciene, egiptene, arameice, absiniene;
  • civilizatia chino-mongola, nascuta pe platourile tibetane, s-a extins in intreaga Asie Centrala si de Est; este foarte simplu de observat ca limbile chineza, mongola, coreeana, japoneza si celelalte din zona au un fond comun; deci, ele au fost generate de o limba unica.

SURSE

  1. Cornel Barsan – „Revansa Daciei”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro