Puterea comunităţii – Cum a supravieţuit Cuba crizei petroliere

by În luna mai 2006, o echipă formidabilă condusă de Faith Morgan, aflată la primul ei film, lansa The Power of Community – How Cuba Survived Peak Oil, un film extraordinar de optimist, rodul unei cercetări de peste trei ani, care revela eforturile extraordinare ale unei mici naţiuni insulare, lipsită […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
În luna mai 2006, o echipă formidabilă condusă de Faith Morgan, aflată la primul ei film, lansa The Power of Community – How Cuba Survived Peak Oil, un film extraordinar de optimist, rodul unei cercetări de peste trei ani, care revela eforturile extraordinare ale unei mici naţiuni insulare, lipsită de resurse şi aflată vreme de decenii sub blocada infamă a americanilor, de a supravieţui crizei petroliere artificiale impusă de colapsul Uniunii Sovietice, din 1991, ce a provocat prăbuşirea întregii economii cubaneze, în aşa-numita „Perioadă Specială”.
Filmul este foarte popular printre militanţii mişcărilor de tranziţie, care se străduiesc să ne facă să recunoaştem pericolele reprezentate de vârful petrolier şi schimbările climatice, pentru a ne convinge să facem paşii necesari în vederea remodelării fundamentale a societăţii umane.
Aşa cum am argumentat continuu pe blog, consider ambele ameninţări ca fiind falsuri, generate şi întreţinute prin forţa armelor şi a monopolurilor, de către marile imperii şi corporaţii transnaţionale, fiindcă soluţiile energetice alternative există şi nu stă în puterea noastră să răsturnăm viciosul sistem capitalist, care impune întregii lumi un drum sigur către dezastrul prin care a trecut Cuba în anii ’90, pe de o parte, iar, pe de altă parte, teoria încălzirii globale rămâne o simplă minciună, neconfirmată de dovezi ştiinţifice, bună pentru impus taxe şi impozite şi justificat teorii eugenice.
The-Power-of-Community
Dacă vom rămâne blocaţi în paradigma petrolieră, însă, atunci exemplul unei naţiuni care s-a aflat aproape de extincţie, din cauza condiţiilor artificiale impuse şi care a reuşit să-şi reconstruiască din temelii sistemele energetice, transportul, agricultura şi a supravieţuit, aşa cum sugerează strălucit titlul filmului, numai printr-o extraordinară coeziune socială comunitară, evitând să concureze violent pentru puţinele resurse rămase, este un model demn de urmat, de toate naţiunile lumii.
În contextul războiului rece, purtat de ochii lumii între cele două creaţii ale bancherilor sionişti, URSS şi SUA, una dintre principalele victime a fost Cuba, folosită, datorită poziţiei sale strategice, în apropierea coastelor Floridei, la doar 170 de km, drept „cap de pod” al sovieticilor, rol ce a ieşit perfect în evidenţă în timpul „crizei rachetelor”, generată de disputa iresponsabilă dintre Kennedy şi Hruşciov.
Cuba, la fel ca majoritatea ţărilor, a fost obligată să se integreze „revoluţiei verzi”, o sintagmă cel puţin de batjocură, din moment ce agricultura se baza numai pe îngrăşămintele şi pesticidele petrochimice şi pe un înalt consum energetic, bazat pe combustibilii fosili ce alimentau o mecanizare excesivă.
Dezmembrarea URSS a condus fireşte la sacrificarea, printre primele, a acestei mici naţiuni şi de parcă nu ar fi fost suficientă pierderea a peste 80% din pieţele de import şi export, a intervenit „oportun” şi satanicul imperiu vecin, înăsprind continuu condiţiile embargoului impus încă din martie 1958, de la primele mişcări populare contra regimului dictatorial al paiaţei americanilor, Fulgencio Batista.
Blocada iniţială a căpătat un caracter oficial, din punct de vedere comercial şi financiar, începând din 1960, fiind legiferată însă abia în 1962, când a devenit un embargo total, datorită naţionalizării proprietăţilor particulare şi corporatiste americane din Cuba.
În 1992, prin decretarea Cuban Democracy Act, condiţiile au devenit şi mai drastice, motivate fiind de impunerea vechiului refren de lemn, atât de drag imperialilor: „democratizare şi respectarea drepturilor omului”.
Două etape succesive, legea Helms-Burton din 1996 şi deciziile prezidenţiale ale lui Bill Clinton din 1999, au întărit condiţiile blocadei, fiind urmate de decizia luată în această lună de mincinosul Obama, care se declara contra embargoului în timpul campaniei electorale, de a prelungi starea de blocadă până în septembrie 2012.
Marile puteri au presupus, fireşte, că guvernul de la Havana va cădea în genunchi, cerşind îndurare şi s-au înşelat îngrozitor vreme de aproape jumătate de secol.
Reacţia cubanezilor, după pierderea sprijinului sovietic, a fost contrară aşteptărilor: au reconstruit aproape de la zero întreaga societate şi au dezvoltat o agricultură naturistă, bazată în exclusivitate pe resursele locale ale fiecărei comunităţi, renunţând aproape în totalitate la îngrăşămintele şi pesticidele petrochimice.
În întreaga ţară, cu sprijinul specialiştilor din comunitatea internaţională, s-a trecut la aplicarea în masă a principiilor organice şi ale permaculturii, la agricultura urbană, la dezmembrarea marilor ferme de stat în favoarea unor mici ferme private, extrem de productive, la înfiinţarea micilor cooperative agricole ş.a.m.d.
Mişcarea agricolă naţională a transformat Cuba într-un paradis agrar şi un miracol, în sine, o lecţie din care întreaga comunitate mondială ar avea multe de învăţat, înainte de a mai continua să jelească era petrolieră şi „binefacerile civilizaţiei consumeriste”.
Desigur că SUA şi-a continuat propaganda murdară, zugrăvind Cuba în cele mai negre culori posibile, ca pe o ţară săracă şi bolnavă aflată în ghearele unui dictator sălbatic, continuând, aşa cum arătam mai sus, să impună restricţii economice şi turistice, care împiedică mulţi americani să călătorească şi vadă cu ochii lor, care este adevărata viaţă a Cubei.
Criza energetică, aproape distructivă pentru o ţară electrificată în proporţie de 95%, a fost depăşită, de asemenea, prin soluţii ingenioase locale, de genul transformării morilor de trestie de zahăr în centrale energetice pe biomasă, în extrasezon, sau folosirea energiei eoliene, hidro şi solare.

Economisirea energiei, acasă sau la locurile de muncă, şi introducerea micilor proiecte bazate pe energii regenerabile, sunt lucruri banale în Cuba, o ţară în care populaţia nu pare să ducă lipsa marilor „infrastructuri moderne” şi în care guvernul nu pare să fi adoptat deloc rolul de „big brother” al aşa-ziselor democraţii occidentale, lăsând locuitorilor o mare libertate de decizie.

Sunt convins totuşi că regimul fraţilor Castro continuă să conducă ţara cu o mână de fier, blocând multe iniţiative aşa-zise „democratice”, dar, pe de altă parte, sunt la fel de convins că talentul americanilor la orchestrat lovituri de stat şi răsturnat lideri care nu le convin, ar fi condus de multă vreme la eliminarea regimului actual – aşa cum au încercat cel mai de curând în America Latină, prin lovitura de stat organizată contra lui Hugo Chavez, în 2002 – dacă cubanezii nu ar fi recurs la eliminarea tocmai a unor astfel de posibilităţi.

Dar ar fi bine să nu uităm, că această mică insulă are cea mai bună asistenţă medicală din cele două Americi, dacă ar trebui să-i dăm crezare lui Michael Moore şi documentarului său, Sicko, şi îşi permite chiar să ofere asistenţă medicală la export, în beneficiul multor ţări în curs de dezvoltare ale lumii.

Şi haideţi să dăm cuvântul şi statisticilor oficiale, care spun multe despre această ţară atât de hulită de presa corporatistă, tocmai din cauză că pare să fi reuşit, în toate domeniile în care ţările dezvoltate au eşuat lamentabil:
– cu o populaţie de 11 milioane de locuitori, „sărmana” Cuba este cea mai dens populată insulă din Caraibe;
– alfabetizarea ţării atinge cifra de 99,8%;
– mortalitatea infantilă este mai mică decât a majorităţii ţărilor dezvoltate;

– speranţa de viaţă este de 77,64 ani (67,2 în SUA şi, apropo, 73,98 în România);

– în 2006 Cuba a fost singura naţiune din lume care a corespuns definiţiei WWF pentru dezvoltarea durabilă, cu o amprentă ecologică mai mică de 1,8 hectare pe cap de locuitor şi un index al dezvoltării umane de peste 0,8.
În cele din urmă, filmul nu este deloc unul pretenţios – deşi este multipremiat – dar ne oferă o viziune surprinzătoare şi mai mult decât încurajatoare, a unui „laborator” extins la scara unei naţiuni, care ne dovedeşte tuturor că se poate supravieţui şi chiar trăi sănătos, atunci când te adaptezi unor condiţii vitrege şi mobilizezi întreaga cultură, reinvestind capitalul financiar, educaţional şi social nu în valori corporatiste, ci în cele comunitare, în deschiderea către alternative economice benefice, abandonând definitiv dependenţa de sursele convenţionale de energie, care par a ne uşura viaţa, în timp ce ne transformă, de fapt, în simpli sclavi ai societăţii de consum.
SURSE
1. http://antiiluzii.blogspot.com/2011/09/puterea-comunitatii-cum-supravietuit.html

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro