Propaganda Due (P2) – cea mai notorie lojă masonică din Europa

by Una dintre cele mai influente loji masonice din Europa, dar si sinistre in acelasi timp, este Propaganda Due (P2), iar scriitorul Juri Lina ne vorbeste despre aceasta in exceptionala sa carte, „Arhitectii Inselaciunii”[1]. Loja ar fi trebuit sa se numeasca Paladism Due. Fondatorul acestei loji, care avea centre la […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Una dintre cele mai influente loji masonice din Europa, dar si sinistre in acelasi timp, este Propaganda Due (P2), iar scriitorul Juri Lina ne vorbeste despre aceasta in exceptionala sa carte, „Arhitectii Inselaciunii”[1].

Loja ar fi trebuit sa se numeasca Paladism Due. Fondatorul acestei loji, care avea centre la Charleston, Roma si Berlin, a fost Albert Pike, Suveran Pontif al Masoneriei Universale si Suveran Mare Comandor al Consiliului Suprem al Gradului 33.

P2 a fost stabilita oficial in 1966 de catre Giordano Gamberini, Mare Maestru al Marelui Orient, celebra loja masonica din Italia, cu 18.000 de membri. De fapt, un Consiliu Masonic Paladian in Roma a fost format de Giuseppe Mazzini si Albert Pike, dezvoltat intr-o loja masonica secreta in 1877, numita Propaganda Massonica.

Aceasta a fost introdusa pentru francmasonii care vizitau capitala din alte zone ale Italiei. Regele insusi era membru. Mai tarziu, cele 23 de consilii au devenit centre pentru terorism. Impreuna cu Iluminatii, Marele Orient din Franta, a jucat un rol important in preluarea puterii de catre Iacobini in 1789, eveniment cunoscut ca „Marea” Revolutie Franceza. Marele Orient era sub controlul complet al Iluminatilor, potrivit istoricilor, printre care si Nesta Webster.

maxresdefault

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand Francmasoneria a devenit din nou legala in Italia, caci fascistii au interzis-o, Francmasoneria italiana a fost reorganizata de americani. Emisarul CIA, Gilliotti, a inceput personal sa „curete” Marele Orient din Italia de membrii mai putin importanti. Gianni Rossi si Francesco Lombrasa relateaza in cartea lor „In nome della ‘loggia'” (n.tr. „In numele Lojii”, publicata in 1981), ca:

„Americanii”, in special cei care reprezentau Mafia si CIA-ul in Francmasonerie, aveau viitorul Marelui Orient in mainile lor.”[2]

In 1965, P2, avea doar 14 membri. Devenise o Loja a elitelor. Membrii erau cunoscuti ca P2-isti. Cand Gamberini a reorganizat Loja in anii 1966-1967, din ordinul Marelui Maestru al Marii Loji, Lino Salvini, l-a ales pe Licio Gelli ca Mare Maestru in 1967. Micul afacerist, Gelli, proprietarul bogat al unei intreprinderi de textile, care venise din Arezzo in Toscana, fusese initiat in Marele Orient si Propaganda Due (P2) la Roma, in 1965, dupa un timp lung petrecut in strainatate. El era, de asemenea, Cavaler de Malta.

Gelli, a luptat de partea lui Franco in Razboiul Civil spaniol si l-a sustinut indarjit pe Mussolini. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a torturat si a denuntat partizanii comunisti. In acelasi timp, el apartinea organizatiei secrete a Partidului Comunist. Dupa razboi, Gelli, si preotul catolic Krujoslav Dragonovic, au organizat o linie ilegala (o ruta de scapare) prin care nazistii doritori puteau sa fuga in America de Sud. Plata lui Gelli era de 40% din averea lor, asa cum se precizeaza si in cartea lui David Yallop, „In God’s Name”[3] (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 172).

In 1954, Gelli, insusi a trebuit sa fuga in Argentina, unde a devenit protejatul presedintelui Juan Peron. A primit cetatenie dubla. Gelli era si un apropiat al presedintelui Nicaraguei, Anastasio Somoza. Sub conducerea lui Geli, P2, a crescut rapid. A folosit santajul nemilos pentru a recruta noi membri in Loja sa, asa cum scrie si cercetatorul in domeniul masoneriei, Stephen Knight, in lucrarea sa „The Brotherhood”[4] (n.tr. „Fratia”, Londra, 1994, p.271).

Toti membrii trebuiau sa-i fie loiali lui Gelli si nu statului italian. Membrii P2 trebuiau sa se supuna de teama pedepselor crunte. Si-a santajat „fratii”; documente compromitatoare care dovedesc asta au fost gasite in vila sa din Toscana. Taxele membrilor erau extrem de mari. Sediul P2 era in Hotelul Excelsior din Roma. De fapt, P2, era condusa de Marea Loja Alpina din Elvetia.

In 1973, jurnalistul elvetian Mattieu Paol, a inceput sa investigheze rolul Alpinei in formarea Comunitatii Europene (CE). Propagandistul principal era presedintele de Gaulle, care apartinea acestei Loji. Cartea lui Paol, „Les Dessous”[5] (n.tr. „Dedesubturi”), a creat un sentiment de insecuritate in Europa.

Legatura dintre P2 si mafia italiana Cosa Nostra !

Serviciile secrete l-au rapit, l-au acuzat de spionaj si l-au executat fara sa aiba vreun proces. Printr-un membru P2 puternic, bancherul Michele Sindona, Gelli, a ajuns in legatura cu Cosa Nostra in anii ’70. P2 a avut in curand, dupa aceea legaturi cu Mafia si a fost implicata mai ales in traficul cu narcotice.

Dr. Agostino Cordova, procurorul public al orasului Palmi din regiunea Calabria si unul dintre cei mai mari experti in domeniul Crime Organizate, a reusit in 1993, sa faca legatura dintre Gelli si Loja masonica calabriana „Roccella Ionica”, implicata in activitati criminale, precum si cu Mafia locala ‘Ndrangheta, a carei cea mai importanta activitate a fost de a pacali Comisia Europeana in privinta subventiilor agrare.

Cel putin 10% din bugetul UE este pierdut din cauza fraudei si coruptiei. Cordova a ajuns la concluzia ca Marele Maestru P2, Gelli, cunoscut ca „Il Venerabile” (Venerabilul), era implicat in frauda, in comertul cu arme si contrabanda cu droguri. Toti membrii P2 erau implicati in infractiuni economice de proportii. Guvernul a fost inselat cu 1,4 miliarde de dolari pe an, din taxe neplatite. Folosindu-se documente false, s-a vandut pacura in loc de carburant, pentru ca motorina era taxata mai scump.

Au existat, de asemenea, tranzactii de stoc frauduloase si exporturi ilegale de valuta. In aprilie 1997, o firma de contabilitate internationala a mentionat faptul ca frauda organizata pagubea cetatenii si companiile Uniunii Europene cu mai mult de 40 miliarde de dolari in fiecare an.

Firma investiga frauda in cazul Comsiei Europene. S-a constatat ca doar in Italia, 200.000 de oameni isi castigau existenta incalcand legile. Cand procurorul, Cordova, a expus in februarie 1993, legaturile criminale ale lui Gelli cu Loja calabriana din Roccella Ionica, care a organizat frauda, ministrul socialist de Justitie, Claudio Martelli, a blocat numirea lui Cordova, ca si procuror-sef al Comisiei Anti-Mafie italiene si ca procuror public al orasului Napoli, unde Mafia locala este numita „Camorra”, dupa cum scrie si Brian Freemantle in lucrarea sa celebra „The Octopus”[6] (n.tr. „Caracatita”, Londra, 1995, [pag. 19).

Curand, judecatorul anticoruptie, Cordova, a scos la iveala faptul ca, Martelli, blocase investigatiile infiltrarii masonice si mafiotice in centrul puterii din Uniunea Europeana, asa cum scrie si in „Ibid”[7] (pag. 256). Cordova, a aratat ca un membru al Comsiei Parlamentare Anti-Mafie, era francmason P2. Martelli si-a dat demisia din post si din Partidul Socialist si a plecat la Londra „cu afaceri”.

P2, a fost in timpul anilor ’70 sub influenta majora a Marelui Orient, dar Gelli a vrut ca Loja sa devina mai independenta. P2 a fost responsabila pentru atacul cu bombe impotriva Bancii Comertului din Piazza Fontana, din Milano, la 12 decembrie 1969, cand au murit 16 oameni. Membrii P2 au aranjat, de asemenea, o alta explozie intr-un tunel, asupra trenului „Italicus”, ce calatorea de la Roma la Monaco, in noaptea de 4 august 1974, ca parte a unei lovituri de stat care a esuat. In acel incident au murit 12 oameni si au fost raniti 105.

In decembrie 1974, Lino Salvini, Marele Maestru al Marelui Orient din Italia, a sugerat ca P2 sa fie inchisa. Voia sa repudieze public Loja. In martie 1975, Gelli, a format noua P2 si din nou a devenit Mare Maestru. Lista membrilor era oficial cunoscuta de Marele Orient. Insa Spartaco Mennini, marele secretar al Marelui Orient din Italia cunostea doar o treime dintre membri. Gelli, a pastrat restul listei secret, oferind insa lista completa Pentagonului, asa cum scrie si Philip Willan, in cartea sa „Puppet Masters: The Political Use of Terrorism in Italy”[8] (n.tr. Maestrii papusari: Folosirea politica a terorismului in Italia, Londra, 1991, pag. 69).

In iulie 1976, P2, a fost suspectata de uciderea judecatorului Vittorio Occorsio, care investiga legaturile P2 cu alte organizatii criminale din Lojile masonice. Cand francmasonul, Francesco Siniscalchi, l-a informat in 1976 pe procurorul sef al Romei ca, Gelli, era implicat in activitati ilegale a fost ignorat. Dar balonul s-a spart oricum.

Papa Ioan Paul I, era o amenintare serioasa pentru Francmasonerie. Urma sa opreasca tranzactiile ilegale cu bani dintre francmasonii de la Vatican si diferite banci din lume si coruptia din papalitate. In Vatican erau la acea vreme 100 de francmasoni. Papa a murit intre 28-29 septembrie 1978. Cauza mortii a ramas necunoscuta. Fusese papa doar 33 de zile (33 simbolizeaza gradele in masonerie).

David Yallop, arata in cartea sa „In God’s Name”[9] (n.tr. „In numele Domnului, Londra, 1985) ca P2 si Gelli aranjasera moartea Papei, iar in spatele P2 se afla Marea Loja elvetiana Alpina. In 1979, Licio Gelli, a fost ales presedinte al Organizatiei Internationale a Lojilor Masonice (Association Maconnique Internationale), dupa cum scrie si Vladimir Krasnii in lucrarea sa, „Copiii Diavolului”[10] (Moscova, 1999, pag. 272).

Licio Gelli, Marele Maestru al P2 recunoaste in public ca masoneria trage sforile peste tot !

In 1980, Gelli, a dat un interviu in care a accentuat faptul ca Francmasoneria din Italia era pentru el ca un mare teatru de papusi. A recunoscut ca dintotdeauna si-a dorit sa fie cel care trage sforile. Asta a fost o incalcare teribila a politicii oficiale a Francmasoneriei.

Francmasonii italieni s-au indignat. Tribunalul masonic s-a adunat la inceputul anului 1981 si a decis excluderea lui Gelli din Francmasonerie, iar P2 a fost inchisa. Toate actiunile lui Gelli urmau sa fie considerate ilegale. Marele Orient a aprobat ca politia sa verifice afacerile lui Gelli si cele din P2, desi inainte fusese lasat in pace sub aripile Marii Loji.

Francmasoneria italiana urma sa dea un semnal de alarma clar prin pedepsirea lui Gelli la 18 martie, ziua in care ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri (precursorii masoneriei) fusese ars pe rug. La 18 martie 1981, politia a cercetat vila Vanda a lui Gelli din Arezzo si a gasit multe documente compromitatoare.

In seiful lui Gelli s-a gasit o lista cu cei 962 de membri ai P2. Printre acestia erau 19 mari judecatori, patru ministri (inclusiv ministrul Indistriei, Antonio Bisaglia), trei ministri adjuncti, diferiti conducatori industriali, diplomati, 195 de militari de rang inalt (30 de generali, printre care si Giulio Grassini si opt amirali), sefi de politie, bancheri, jurnalisti si stele de televiziune, 8 redactori sef (inclusiv Franco LiBella, redactor sef al Corriere della Sera), 58 de profesori universitari, sefi ai diferitelor partide politice (in afara de comunisti) si directorii a trei servicii secrete.

Printre socialistii lui Bettino Craxi, 35 erau membri P2. La inceput doar aceste 962 de nume au fost dezvaluite. Politia a gasit in casa din Arezzo si 150 de lingouri de aur cu o greutate totala de 165 de kg. Valoarea aurului se ridica la aproximativ 2 milioane de dolari. Lingourile au fost descoperite in uriasele vase pentru flori de pe terasa din fata casei. Vila a fost cercetata de 34 de ori inainte, dar la niciuna dintre perchezitii nu se gasise niciun obiect pretios. Au avut grija sa nu le gaseasca !

La 5 mai 1981, politia, a cercetat sediul Marelui Orient din Italia de la nr. 8, strada Pancrazio din Roma, unde au fost confiscate registrul cu membrii P2 si corespondenta acestora. Apoi s-a descoperit ca numarul real al francmasonilor din P2 era de 2.600, dintre care 422 au lucrat in aparatul de stat, iar pozitiile majoritatii lor au ramas necunoscute. S-a descoperit ca P2 avea legaturi apropiate cu Banca Nazionale di Livorno.

Silvio Berlusconi – un pedofil, corupt si mafiot care a aproape a distrus Italia !

Printre membrii Loji se afla si celebrul Silvio Berlusconi, considerat regele imperiului media al italienilor. La inceput a negat ca ar fi fost membru P2, dar documentele aratau ca devenise membru la 26 ianuarie 1978. Numarul sau de membru era 1816, dat sub codul „E.19.78”. A fost recomandat ca membru de conducatorul socialist, Bettino Craxi, care se intorsese la putere pe 4 august 1983. Ministrul de Finante socialist al lui Craxi, Pietro Longo era, de asemenea, membru P2 (nr. 2223).

La 11 mai 1994, Silvio Berlusconi, a devenit premierul Italiei, in ciuda unei cariere pline de fraude si scandaluri. Si-a cumparat vila din Ancona prin imputernicitul sau, avocatul Cesare Previti (devenit ulterior ministrul Apararii), care administra averea unei fete minore, ai carei parinti murisera intr-o tragedie. Berlusconi a locuit acolo timp de zece ani, fara sa plateasca nici macar mica taxa, pe care o stabilisera sau taxa pe proprietate, dupa cum scrie si Giovanni Ruggeri in cartea sa „Berluscon gli affari del Presidente”[11] (n.tr. „Afacerile Presedintelui Berlusconi, Roma, 1995). Berlusconi a fost ales premier din nou in mai 2001.

In iunie 2002, Berlusconi, a solicitat concedierea a trei prezentatori de stiri, Enzo Biagi, Michele Santoro si Daniele Luttazzi, printre cei mai populari prezentatori de stiri ai Televiziunii Nationale Italiene (RAI). Ei au dezvalui cateva dintre activitatile ilegale ale lui Berlusconi care, era un francmason tipic, a negat orice implicare a sa.

Loja Marele Orient a blocat arestarea lui Licio Gelli pentru a-l lasat sa fuga !

Acum sa ne intoarcem la Gelli. Serviciile secrete franceze, controlate de Marele Orient al Frantei, au impiedicat politia italiana sa-l aresteze pe Gelli in martie 1982, pentru ca el sa poata fugi in Elvetia, dupa cum scrie si David Yallop in cartea sa, „In God’s Name”[12] (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 444). A fost arestat in absenta, acuzat de spionaj industrial, militar si politic, de coruptie si de santaj.

A fost considerat o amenintare impotriva securitatii nationale. Interpolul a reusit insa sa-l prinda in Geneva la 13 septembrie 1982, cand a incercat sa scoata 120 de milioane de dolari dintr-o banca secreta, folosind un pasaport fals. Contul fusese inghetat la cererea guvernului italian. A fost luat in custodie in una dintre inchisorile elvetiene cu securitate maxima, Champ Dollon, in afara Genevei.

La 10 august 1983, Gelli, a evadat din inchisoare. S-a afirmat oficial ca Gelli, platise 12.000 de franci elvetieni unui gardian al inchisorii, pe nume Umberto Gerdana. Conform amiralului, Emilio Massera (P2), Gelli, avea cinci pasapoarte false la indemana. A fugit mai intai in Argentina si pe urma in Uruguay, tara care avea legaturi foarte bune cu Francmasoneria italiana, dar s-a intors in Elvetia in 1987. A fost extradat in Italia, in 1988 si a fost eliberat pe cautiune dupa o luna de custodie.

Mafie masonica la cel mai inalt nivel al „democratiei” !

La 8 mai 1981 a fost deschisa o ancheta si la 21 mai 1981, guvernul a facut publica lista membrilor P2. Dintre acestia, unii erau membri ai guvernului, (ministrul de Justitie, Adolfo Sarti, Giulio Andreotti, premier intre 1972-1973 si 1976-1979), iar alti 43 erau membri ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, asa cum scrie si Baigent, Leigh & Lincoln in cartea „The Messianic Legacy”[13] (n.tr. Mostenirea Mesianica, Londra, 1987, pag. 426).

Guvernul italia sub premierul, Arnaldo Folani, a cazut insa, la data de 25 mai 1981. In P2 scandalul mai avea putin si ducea la destramarea NATO, organizatie condusa tot de astfel de indivizi si-n prezent. Pe 9 iunie 1981, a avut loc o noua perchezitie la sediul Marelui Orient din Roma. Listele tuturor francmasonilor italieni au fost confiscate si arhivele sigilate. Doar la 15 iulie 1981, Giovanni Spadolini, a reusit sa formeze un nou guvern, care a preluat puterea la 28 iulie 1981.

Dizvolvarea oficiala (de fatada) a Lojii Propaganda Due (P2) de un act al Parlamentului Italiei !

P2 a fost declarata ilegala si „dizolvata” de un act al Parlamentului la 21 ianuarie 1982. In dosarul extins despre organizatia inca activa, P2, este descrisa ca:

„O structura invizibila a puterii, legata de infractiunea economica, de cercurile politice si militare, si de serviciile secrete, organizata in asa fel incat sa fie un stat in stat.”

CIA a confirmat insa ca Loja P2 functioneaza din nou. Armando Corono, care era asociatul cel mai apropiat al premierului, Spadolini, a devenit noul Mare Maestru la 27 martie 1982, in timpul absentei lui Gelli. Pai ce, credeati ca lojile se inchid asa de repede ?!

Elita masonica are mare nevoie de astfel de loji subversive. La 2 iulie 1990, fostul agent CIA, Richard Brenneke, a dat un interviu unei televiziuni italiene, declarand urmatoarele:

„Am cunoscut Loja si, de asemenea, am fost in contact cu ea recent, pana la inceputul anilor ’80. Guvernul SUA a trimis bani Lojii P2, in unele perioade suma ajungea la 1-10 milioane pe luna. Bancii CIA pentru P2 aveau mai multe scopuri. Unul era terorismul. Un altul era de a obtine ajutorul P2 pentru aducerea ilegala a drogurilor in SUA din alte tari.

I-am folosit pentru a crea situatii favorabile, pentru explozia terorismului in Italia si in alte tari europene la inceputul anilor ’70. P2 a fost folosita in secret de la inceputul anilor ’70 pentru traficul de droguri si pentru destabilizare. Totul a fost facut in asa fel incat oamenii sa nu afle despre implicarea guvernului SUA. In multe cazuri transferul se facea direct prin sediile CIA din Roma si in cateva alte cazuri prin centrele CIA din alte tari.

P2 a colaborat cu agentii ale guvernului american pentru a trimite arme in Iran, dupa intalnirea din 1980. Stiu ca Bush a fost in Paris, in aceeasi zi, pentru o intalnire in legatura cu eliberarea ostaticilor si platirea rascumpararii pentru eliberarea lor. Gelli a luat parte la aceste intalniri. Acuzatiile mele sunt foarte serioase si nu le-as face fara dovezi.”[14]

Loja P2 nu a incetat sa exista, doar i-au schimbat numele in P7 !

Richard Brenneke, a sustinut ca a avut o colaborare stransa cu P2 timp de peste 20 de ani. Adevaratul control asupra P2 era in Elvetia si SUA. Jurnalistul Mino Pecorelli, membru al P2, a scos la iveala, de asemenea, faptul ca loja era controlata de CIA. Brenneke a confirmat ca loja continua ca P7 in Italia, Austria, Elvetia si Germania.

Inca 128 de francmasoni au fost implicati cu Gelli intr-o conspiratie masiva cu droguri si arme, dupa cum scrie si Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus: Europe in the Grip of Organised Crime”[15] (n.tr. Caracatita: Europa in stransoarea crimei organizate, Londra, 1995, pag. 19).

CIA il platisera pe Gelli (P2) sa orchestreze atentate teroriste in Italia intre anii ’60-’70 !

In iulie 1990, presedintele italian, Francesco Cossiga, a cerut anchetarea si verificarea afirmatiilor lui Brenneke, conform carora CIA il platise pe Lico Gelli, sa incurajeze activitati teroriste din Italia de la sfarsitul anilor ’60 si pana in anii ’70. Gelli a fost, de asemenea, unul dintre arhitectii principali secreti pentru numeroase operatiuni ale grupului terorist comunist „Brigazile Rosii”.

Gelli si P2 au inceput aceste operatiuni in 1969, cand au ajutat la formarea brigazilor. Ziarul „La Republica” era deranjat de faptul ca printre membrii P2 se afla judecatorul Guido Barbara, care trebuia sa cerceteze actiunile „Brigazilor Rosii”, dupa cum scrie si Juan Maler in cartea sa, „Das Jungste Gericht”[16] (n.tr. „Ziua Apocalipsei”, Buenos Aires, 1982, pag. 25).

P2 a organizat impreuna cu Brigazile Rosii, rapirea si uciderea conducatorului crestin democratilor, Aldo Moro, (premier intre 1963-1968 si 1974-1976 si mai tarziu presedinte al Consiliului National). Conform listei secrete P2, acesta era, de asemenea, membru al lojii. In timpul rapirii lui Aldo Moro, din 16 martie 1978, cei cinci membrii ale garzii lui au fost ucise.

Autoritatile au refuzat sa negocieze cu teroristii. Secretarul politic al crestin democratilor, Flaminio Piccoli, a spus ca Aldo Moro, a fost ucis la 9 mai 1978, deoarece nu voia ca Italia sa fie transformata intr-o arena masonica pentru activitati ilegale.

Cu jumatate de ora inaintea atacului (la ora 8:30 dimineata), un post de radio transmitea deja ca Aldo Moro, fusese rapit. Brigazile Rosii aveau complici. Un ofiter al serviciilor secrete a fost prezentat si a fost vazut in fotografiile presei. A explicat ca trebuia sa ia pranzul cu un prieten (la 9 dimineata?).

Toti membrii grupului de criza care trebuia sa-l gaseasca pe Aldo Moro, apartineau Lojii P2: directorul Politiei Secrete – generalul Bassini, seful Serviciilor Secrete – generalul Santo Vito, generalul Walter Perusi, generalul Raffaele Giudice, directorul Politiei Financiare. Expertii anti-terorism si-au dat demisia in semn de protest fata de incompetenta si de munca facuta de mantuiala, sustinand ca totul a fost joc de culise.

Corado Guerzoni, care era asociat apropiat al lui Aldo Moro, a depus marturie la un tribunal din Roma, pe 10 noiembrie 1982, ca Aldo Moro, se afla sub o mare amenintare. In timpul unei vizite oficiale in SUA, Henry Kissinger, a mers in camera de hotel a lui Aldo Moro si l-a amenintat: „Fie iti schimbi politica, fie vei plati cu viata pentru aceasta opozitie”!

Aldo Moro a fost tulburat si s-a intors imediat in Italia. Sotia sa a confirmat acest lucru in marturia pe care a depus-o. Aldo Moro, a ramas insa fidel politicii sale. Presa americana nu a mentionat acest lucru, insa in Italia, subiectul a fost larg dezbatut de mass-media. Planul de a-l ucide pe Aldo Moro era coordonat de la cel mai inalt nivel. O dovada este faptul ca protectia politiei a fost retrasa, desi se stia ca multi teroristi din Brigazile Rosii venisera in Roma, in acea perioada.

Rapirea si crima au fost rodul colaborarii dintre CIA, KGB, Mafia, Brigazile Rosii si francmasoni. La interogatoriu, multi membri ai Brigazii Rosii, au recunoscut faptul ca stiau de implicarea CIA-ului. Scriitorul italian, Lionardo Sciascia si regizorul Giuseppe Ferrara, erau convinsi ca politistii stiau exact unde era ascuns Aldo Moro, dar primisera ordin sa nu-l gaseasca, asa cum scrie si Bjorn Kumm in cartea sa, „Terrorismens historia”[17] (n.tr. „Istoria terorismului”, Lund, 1998, pag. 172-173).

Jurnalistul si membru P2, Mino Pecorelli, era proprietarul satapamanalului „L’Osservatoare Politico” si avea multi cunoscuti in serviciile secrete italiene. I-a spus fratelui sau de Loja, Giulio Andreotti, despre intentia sa de a publica un articol legat de rolul lui in rapirea si uciderea lui Aldo Moro.

Curand dupa aceea, Pecorelli, a fost ucis din ordinul lui Andreotti. Mafiotul Tommaso Buscetta, a declarat asta, 15 ani mai tarziu, dupa ce a dezertat din randurile Mafiei. Doar la 17 noiembrie 2002, Andreotti, care avea atunci 83 de ani, a fost condamnat la 24 de ani, de inchisoare, pentru ordonarea crimei lui Mino Pecorelli, in 1979. Curtea Suprema l-a achetat insa la 30 octombrie 2003.

Lupta dintre masonii din P2 !

Gelli a profitat de ocazie pentru a scapa si de alti membri P2 incomozi: Giorgio Ambrosoli, Antonio Varisco si Boris Giuliano. Stiau mult prea multe si puteai sa-i ameninte pozitia si siguranta, dupa cum precizeaza si David Yallop in cartea sa, „In God’s Name”[18] (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 440).

Unul dintre procurorii care a anchetat cazul P2, a declarat mai tarziu urmatoarele:

„Loja P2 era o secta ascunsa, care facea legatura dintre oamenii de afaceri implicati in politica pentru a distruge ordinea Constitutionala a Italiei.”

La inceputul lunii iulie 1981, Maria, fiica lui Licio Gelli, a plecat cu avionul in Italia. Pe aeroportul Fiumicino din Roma, a fost arestata si i-a fost perchezitionata poseta. Intr-un buzunar ascuns, au fost gasite documente P2 de la Departamentul de Stat din Washington, printre care „Planul pentru Renasterea Democratica”.

Autoritatile au dezvaluit faptul ca Gelli era, de asemenea, agent KGB, care avea afaceri secrete si legaturi ascunse cu presedintii tarilor comuniste. Intre acestia se numara si dictatorul roman Nicolae Ceausescu, care era francmason, potrivit lui Pier Carpi care a scris in cartea sa „Il caso Gelli”[19] (n.tr. „Cazul Gelli”, Bologna, 1982).

Era evident ca P2 este legata indirect de asaltul asupra Papei Ioan Paul al II-lea si ca Loja a organizat explozia din gara Bologna (Italia), la 2 august 1980, unde au murit 85 de aomeni si 200 au fost raniti. Gelli insusi a finantat acest atentat cu bomba. Saptamanalul italian „Panorama”[21] a dezvaluit in septembrie 1984 ca Stefano delle Chiaie, francmasonul italian si conducatorul terorist, care in 1982 fusese considerat de catre francmasonul, Ciolini, drept creierul atentatului de la Bologna, a devenit mai tarziu consultant pentru grupul comunist, terorist, Sendero Luminoso din Peru.

La sfarsitul anilor ’60, acesta era conducatorul grupului de neonazisti, „Avangardia Nazionale” din Roma. La mijlocul anilor ’80 a lucrat cu Alianta Argentina Anti-comunista, o organizatie de 2.000 de oameni, finantata cu profitul din traficul de droguri. Mai tarziu a condus o armata privata sud-americana (un grup de asasinare).

P2 implicata in organizare de atentate teroriste si crima organizata la cel mai inalt nivel !

„Panorama”[20], a scris ca decizia atentatului cu bomba din Bologna, a fost luata, de fapt, de Marea Loja elvetiana Alpina, impreuna cu Lojile din Lausanne si Monte Carlo. P2 a servit doar ca legatura in organizarea atentatului. In octombrie 1984, generalul Pietro Musumeci, seful departamentului civil din cadrul serviciului secret militar italian (SISMI), a fost acuzat de ascunderea anumitor date despre incidentul Bologna. Generalul era, de asemenea, membru al P2, dupa cum scrie si David Yallop, in cartea sa, „In God’s Name”[21] (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 465).

P2 a fost de la inceput finantata si de KGB, care il recrutase mai demult pe Gelli. Scopul KGB0ului era de a destabiliza Italia si de a slabi flancul sudic al NATO. In acelasi timp, P2, era bineinteles finantata si de CIA.

Scriitorul britanic, Stephen Knight, a publicat un document secret, datat 4 iunie 1981, pe care il primise de la serviciul secret MI6. In document se arata faptul ca in spatele Lojii P2, se afla KGB-ul si ca acesta folosea Lojile masonice pentru a-si infiltra agentii in tarile occidentale.

Agentii comunisti francmasoni din Vest, primeau un ajutor substantial in cariera din partea fratilor lor de Loja. Poate fi mentionat ca exemplu, Georges Ebon, care a fost arestat in Franta, in anii ’50, dupa cum scrie si Terry Walton in cartea sa, „KGB in France”[22] (n.tr. „KGB-ul in Franta”, Moscova, 1993, pag. 67-68).

Serviciile Secrete conduse de francmasoni de rang inalt!

Acest document a subliniat faptul ca in cadrul serviciior secrete, francmasonii, se ridicau mai usor la pozitiile de varf. Cel mai mare succes al KGB-ului a fost numirea ca director al MI5, a agentului lor, Sir Roger Hollis, care a lucrat acolo din 1955 pana in 1965. Investigatia oficiala nu a ajuns insa la aceasta concluzie.

Hollis era francmason si potrivit documentului mentionat mai sus, inaltii oficiali francmasoni, nu erau aproape niciodata expusi atunci cand erau suspecti de ceva, iar cazul inchis sau suspendat din lipsa dovezilor. De aceea autorul documentului a cerut ca sefii serviciilor secrete sa nu apartina niciunui Ordin masonic.

Stephen Knight a aratat ca francmasonii din Marea Britanie sunt foarte puternici si au o influenta foarte mare. In 1980, chekistul (membru al organizatiei securitatii de stat sovietice Cheka), Ilia Djirkvelov, care dezertase in Vest si se afla in Italia, a dezvaluit faptul ca KGB-ul folosea Lojile masonice pentru propriile scopuri.

Un succes deosebit il avea agentii sovietici din Marea Britanie (si Italia), deoarece reuseau sa se infiltreze in cele mai puternice Loji. Djirkvelov a explicat cum KGB-ul dadea instructiuni agentilor sai britanici pentru a deveni francmasoni, deoarece societatea era condusa de aceste Loji.

Devalizarea Bancii private a Italiei, Banco Ambrosiano, detinuta de Vatican, de catre Licio Gelli, Maestru Mason al P2 !

Licio Gelli a pradat cea mai mare banca privata a Italiei, Banco Ambrosiano, de un miliard, de dolari, in 1982. A folosit 200 de milioane pentru a cumpara arme, pentru Argentina, care urmau sa fie folosite in razboiul din insulele Falkland. Generalul argentinian, Carlos Suirez si amiralul Emilio Massara, care au participat la plinificarea invaziei erau, de asemenea, membri P2. Escrocheria a condus la faptul ca banca a ajuns sa fie curand lichidata.

Asasinarea ritualica a lui Roberto Calvi („Bancherul lui Dumnezeu”) prin spanzurare ! Acesta avea picioarele inconvoiate si bucati de caramizi in buzunare (semnatura masonica) !

Banco Ambrosiano, care era proprietatea Vaticanului, a lasat un deficit de aproape un miliard de dolari. A fost cel mai mare scandal bancar din Italia timpurilor moderne. Directorul si proprietarul principal al Banco Ambrosiano, Roberto Calvi, impreuna cu garzile sale masonice, Florio Carboni si Sylvano Vittot, au plecat din Roma mai intai in Elvetia la 10 iunie si au ajuns in Londra la 15 iunie 1982.

El a declarat presei: „Sono massone, ma della loggia di Londra” (n.tr. „Sunt francmason, dar al Lojii din Londra”), declaratie prezentata in publicatia italiana „La Nazione”[23] (Roma, 11 decembrie 1981). A fost si membru P2. La 18 iunie a fost gasit spanzurat sub Podul Blackfriars de pe Tamisa, la 6 km de Chelsea Cloister, unde locuia, nu departe de sediul francmasonilor din Londra.

Verdictul oficial publicat de Scotland Yard a fost „sinuciderea”. Calvi suferea insa foarte tare de vertigo (un fel de ameteala) si nu ar fi putut niciodata sa coboare sub pod pentru a se spanzura. In plus, s-a ajuns la concluzia ca fusese intai strangulat.

Mai multe a fost detaliat aici despre intreg cazul asasinarii lui Roberto Calvi -> http://www.departamentul-zero.ro/asasinarea-masonului-roberto-calvi-bancherul-lui-dumnezeu-din-ordinul-lojii-masonice-propaganda-2-p2.

Francmasonul Calvi, numit „Bancherul lui Dumnezeu”, amenintase doar cu putin inainte ca va face public rolul pe care P2 l-a avut in caderea bursei bancare. A fost acuzat de 65 de infractiuni, inclusiv de spalare de bani, frauda, falsificare a documentelor si de mituire. Este interesant de observat ca membrii P2 obisnuiau sa se imbrace precum calugarii dominicani (Blackfriar) pentru riturile lor magice. Mai tarziu, politia a preluat investigatia cazului Calvi si a ajuns la concluzia ca fusese crima.

In ziua de dinainte de „sinuciderea” lui Calvi, secretara sa, Graziella Corrocher, s-a aruncat pe fereastra, de la etajul patru din biroul principal al bancii din Milan. Si ea avea documente despre P2. La 2 octombrie 1982, un alt angajat al bancii, Giuseppe Dellacha, s-a aruncat pe fereastra bancii si s-a „sinucis”, dupa cum scrie acelasi David Yallop in cartea sa, „In God’s Name”[24] (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 436).

Se presupune ca banii negri ai Mafiei, obtinuti din jafuri si rapiri erau spalati la un centru financiar din Londra cu ajutorul lui Calvi. Acest centru financiar era, de asemenea, intr-o stransa legatura cu Marea Loja din Londra, condusa de nimeni altul decat Ducele de Kent. In 1981, Calvi, a marturisit in fata judecatorului, Guido Viola, din Milano:

„Am devenit membru al Marii Loji din Londra pentru ca Gelli si Umberto Ortolani m-au convins sa o fac. Daca nu as fi acceptat asta, mi-ar fi fost imposibil sa fac afaceri la Londra.”[25]

Bancherul, mafiotul si francmasonul (P2), Michele Sindona, care era consilier financiar al Vaticanului si al Mafiei a fost arestat in 1980, in SUA, sub acuzatia ca i-a ordonat gangsterului, William Arico, sa-l ucida pe contabilul, Giorgio Ambrosoli, din Italia. Sindona a fost condamnat la 25 de ani, de inchisoare in SUA.

Originar din Sicilia, in 1986 a fost extradat in Italia, judecat pentru comiterea unei crime si condamnat la inchisoare pe viata. In septembrie 1986, a fost de acord sa le vorbeasca anchetatorilor despre rolul altor persoane implicate in cazul Banco Ambrosiano. Inainte de a putea face acest lucru, i s-a strecurat cianura in cafea, in celula sa supravegheata video din inchisoarea Voghera.

Ucigasul sau n-a fost gasit niciodata. Ultimele cuvinte ale lui Sindona au fost, „m-au otravit”, dupa cum scrie si Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus: Europe in the Grip of Organised Crime”[26] (n.tr. „Caracatita: Europa in stransoarea crimei organizate”, Londra, 1995, pag. 19).

Legatura de crima organizata dintre P2 si masoneria britanica !

Cand cartea lui Stephen King, „The Brotherhood”[27] (n.tr. „Fratia”, Londra, 1985), a fost publicata, Parlamentul britanic a cerut o investigatie a legaturilor P2 cu Francmasoneria britanica. Gelli s-a intors in Italia la inceputul lui 1988, dar a preferat sa traiasca in Elvetia si Franta. Pana la urma a fost arestat din nou in Elvetia si extradat in Italia.

A fost condamnat la 12 ani pentru frauda, dar curand a fost eliberat conditionat. Cei 14 „frati” masoni ai sai au fost condamnati pe termen lung la inchisoare pentru complicitate in atacul terorist de la Bologna, dar au fost eliberati in vara anului 1990 de judecatoria de apel din „lipsa de dovezi”. Influenta masonica este cat se poate de clara !

In mai 1998, Gelli, a scapat prin Riviera Franceza, desi nu i se permitea sa paraseasca Italia, dar in septembrie 1998, a fost arestat in Franta. La un nou proces, rolul criminal al lui Gelli din P2 a fost, de asemenea, investigat. P2 a continuat sa conspire fara teama impotriva Republicii Italiene.

In plus, P2, era suspectata ca a luat parte la uciderea premierului suedez, Olof Palme. Licio Gelli i-a trimis o telegrama la 25 februarie 1986, cu trei zile inainte de crima, lui Philip Guarino, unul dintre asociatii lui George Bush: „Spune-i prietenului nostru, Bush, ca palmierul suedez va fi doborat!”

Guarino a admis ca il cunostea pe Gelli, dar nu-si putea aminti de telegrama. Informatia s-a scurs din CIA catre asociatia lui Ronald Reagan, Barbara Honegger, care a folosit-o in cartea ei „October Surprise”[27] (n.tr. „Surpriza din octombrie”). Acest lucru a fost confirmat de agentul CIA, Ibrahim Razin, intr-un interviu pentru televiziunea italiana, in mai 1990.

Razin a spus urmatoarele:

„In timpul verii lui 1986, am interogat un conducator foarte important al Mafiei americane, al carui nume nu-l pot mentiona. El mi-a spus ca o asemenea telegrama a fost trimisa de Gelli lui Philip Guarino, in acea vreme unul dintre membrii marcanti ai cercului lui Bush.”[28]

Jurnalistul RAI, Enno Remondino: „Aveti indicatii precise despre existenta telegramei ?”

Razin: „In momentul de fata, FBI-ul, a deschis o ancheta a acestui caz. Existenta telegrame este, de asemenea, indicata de arhivele de la Agentia de Securitate Nationala (NSA)”.

Remondino: „De unde a fost trimisa aceasta telegrama si cine a primit-o ?”

Razin: „A fost primita cu semnatura lui Licio Gelli si ii era adresata lui Philip Guarino. Era trimisa din America de Sud, din una dintre regiunile cele mai sudice ale Braziliei. Conform celor mai de incredere informatii, a fost trimisa de o persoana pe nume Ortolani, din partea lui Licio Gelli sau cel putin la instructiunile lui Gelli”.

Acest sef al Mafiei avea legaturi apropiate cu Gelli. Lucrul cel mai uimitor este ca un diplomat sovietic si agent KGB stia de acest lucru cu cateva zile inainte, cand i l-a dezvaluit sotiei in dormitorul lor. Casa lui era tinuta sub supraveghere de Politia Secreta Suedeza (SAPO).

Cum putea sti un diplomat sovietic ca Olof Palme urma sa fie ucis, inainte ca acesta sa fie ucis ? Persoana care a tradus inregistrarile si-a dat seama ca Moscova a fost cea care initiase crima, dupa cum s-a scris si in publicatia „Expressen”[29], la data de 24 august 1989. Procurorul sef al cazului, Anders Helin, era de parere insa ca informatia „nu inseamna nimic” si a fost considerata drept o prostie.

Procurorul sef Jan Danielsson a descoperit casetele de supraveghere, dar guvernul suedez nu l-a lasat sa le foloseasca, din cauza relatiilor sensibile cu Uniunea Sovietica, dupa cum scrie si publicatia „Svenska Dagbladet”[30], la data de 17 septembrie 1990. In 1987, nu departe de locul crime au fost ridicate cinci obeliscuri (simboluri masonice ce poarta amprenta unei crime masonice, dar care ataca energetic oamenii) pentru a impodobi zona.

Unul dintre obeliscuri este doar la cativa metri distanta de locul unde a fost impuscat Palme. In 1994, P2, a fost din nou declarata ilegala. Ea se infiltrase puternic in Marea Loja si Marele Orient din Italia. Giuliano di Bernardo, Marele Maestru al Marelui Orient, nu a reusit sa scape de cei mai odiosi criminali.

In 1993, parcurgand documentele secrete ale Lojii, s-a retras din Ordin, facand urmatoarea declaratie, ce a fost publicata de Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus”[31] (n.tr. „Caracatita”, Londra, 1995, pag. 14): „Am vazut un monstru” !
Acum, Marele Maestru este Gustavo Raffi.

Giuliano di Bernardo s-a mutat de la Roma la Milan. Acolo a fondat o noua Loja, independenta de Marele Orient din Italia. A inceput sa colaboreze cu politia in investigarea legaturilor dintre Francmasonerie si Mafie. La 16 aprilie 1994, Licio Gelli, a fost condamnat la 17 ani de inchisoare.

In timpul procesului, P2, a fost acuzat doar de exercitarea influentei nepotrivite si de divulgarea secretelor de stat. Au fost achitati 11 dintre ceilalti francmasoni acuzati. Leoluca Orlando, primarul din Palermo si membru al Parlamentului European, a fondat Partidul Anti-mafie „La Rete” (n.tr. „Reteaua”). Orlando a constientizat ca datoria legaturilor ei cu Francmasoneria este crima organizata atat de puternica.

Scriitorului Brian Freemantle i-a spus:

„Sa nu te gandesti niciodata la Mafie si la Francmasonerie ca la doua organizatii diferite. Cele doua fratii se apara reciproc.”[31]

Familia lui Orlando era permanent aparata de 15 garzi de corp inarmate. P2 a fost implicata in mari scandaluri financiare, trafic de arme, comert ilegal cu opere de arta, trafic de droguri, terorism si asasinate politice. In ciuda a tot ceea ce a fost dezvaluit, membrii Lojii sunt inca in pozitii cheie in societatea italiana.

In memoriile sale, „My truth”[32] (n.tr. „Adevarul meu”), Gelli, a sustinut ca P2 era doar „un club pentru prieteni cu intentii bune”. Francmasonul francez, Jean-Christophe Mitterrand (Marele Orient), fiul fostului presedinte, Francois Mitterand, era implicat in trafic ilegal de arme cu Angola.

O comisie de ancheta franceza a cerut in ianuarie 2001, ca autoritatile elvetiene sa-i inghete conturile de acolo. Tina Anselmi, presedinta comisiei P2, s-a plans dupa cum scrie si David Yallop in cartea sa, „In God’s Name”[33] (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 446) afirmand urmatoarele:

„Loja P2 nu este deloc moarta, are inca putere, lucreaza in institutii, este activa in societate, are in continuare fonduri, mijloace si instrumente la dispozitia sa. Inca are centre de putere complet operative in America de Sud si este, de asemenea, capabila sa influenteze si sa manipuleze, cel putin partial, viata politica a Italiei.”[33]

Leoluca Orlando era de parere ca prin Francmasonerie, Mafia, se raspandeste in intreaga Europa. A considerat ca aceasta este o problema internationala serioasa, asa cum scrie si Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus”[34] (n.tr. „Caracatita”, Londra, 1995, pag. 15).

Loja masonica Iside 2 (A2) sora P2 !

Mult mai putin s-a scris insa despre Loja-sora a P2, Iside 2 sau A2, fondata de asociatii lui Gelli. A2 a devenit un centru sofisticat pentru diferite activitati criminale. Loja a fost implicata la inceputul anilor ’80, in asasinarea judecatorului, Carlo Palermo, primul care a constatat ca exista colaborari intre Mafie, Francmasonerie si organizatiile de spionaj bulgare si siriene.

Mai multe anchete ale judecatorului, Ciaccio Montaldo, au verificat atent legaturile pe care Mafia din Trapani, Sicilia, le avea cu A2. Printre membrii Lojii secrete A2 erau, de asemenea, angajatii ai Ambasadei Bulgare din Roma, dupa cum scrie si Antonio Caspari in cartea, „Freemasonry, Mafia and Communism”[35] (n.tr. Francmasoneria, Mafia si Comunismul”, Stoppa Knarket, nr. 4, 1988, pag. 8-9).

In iunie 1993, Marele Maestru Iside 2, Giuseppe Mandalari, a fost condamnat de tribunalul din orasul sicilian, Trapani, pentru fondarea unei societati secre, asa cum scrie si Claire Sterling, in cartea sa, „Crime without Frontiers: The Worldwide Expansion of Organized Crime and Pax Mafiosa”[36] (n.tr. „Crima fara frontiere: Expansiunea mondiala a crimei organizate si Pax Mafiosa”, Londra, 1994, pag. 230).

Featured_Propaganda_Due

Francmasonii din intreaga lume sunt responsabili moral pentru crimele comise de Loji cum ar fi Marele Orient din Franta, P2, A2, P1, P3 si Loja Albert Pike din Calabria. Comisia de Ancheta Parlamentara din Roma, a ajuns la concluzia ca Francmasoneria italiana a devenit victima principala a activitatilor lui Gelli, nu societatea italiana. La ce ne putem astepta ? Francmasoneria din Italia este foarte puternica. Exista mai mult de 500 de Loji, iar d-asta vedem situatia grava in care se afla Italia astazi.

SURSE

1. Juri Lina in cartea sa „Arhitectii Inselaciunii”

2. Gianni Rossi si Francesco Lombrasa in cartea lor „In nome della ‘loggia'” (n.tr. „In numele Lojii”, publicata in 1981)

3. David Yallop in cartea sa „In God’s Name” (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 172)

4. Stephen Knight, in lucrarea sa „The Brotherhood” (n.tr. „Fratia”, Londra, 1994, p.271)

5. Cartea lui Paol, „Les Dessous” (n.tr. „Dedesubturi”)

6. Brian Freemantle in lucrarea sa celebra „The Octopus” (n.tr. „Caracatita”, Londra, 1995, [pag. 19)

7. „Ibid” (pag. 256)

8. Philip Willan, in cartea sa „Puppet Masters: The Political Use of Terrorism in Italy” (n.tr. Maestrii papusari: Folosirea politica a terorismului in Italia, Londra, 1991, pag. 69)

9. David Yallop, arata in cartea sa „In God’s Name” (n.tr. „In numele Domnului, Londra, 1985)

10. Vladimir Krasnii in lucrarea sa, „Copiii Diavolului” (Moscova, 1999, pag. 272)

11. Giovanni Ruggeri in cartea sa „Berluscon gli affari del Presidente” (n.tr. „Afacerile Presedintelui Berlusconi, Roma, 1995)

12. David Yallop in cartea sa, „In God’s Name” (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 444)

13. Baigent, Leigh & Lincoln in cartea „The Messianic Legacy” (n.tr. Mostenirea Mesianica, Londra, 1987, pag. 426)

14. Interviul cu fostul agent CIA, Richard Brenneke despre crima organizata din P2 si legatura cu CIA

15. Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus: Europe in the Grip of Organised Crime” (n.tr. Caracatita: Europa in stransoarea crimei organizate, Londra, 1995, pag. 19)

16. Juan Maler in cartea sa, „Das Jungste Gericht” (n.tr. „Ziua Apocalipsei”, Buenos Aires, 1982, pag. 25)

17. Bjorn Kumm in cartea sa, „Terrorismens historia” (n.tr. „Istoria terorismului”, Lund, 1998, pag. 172-173)

18. David Yallop in cartea sa, „In God’s Name” (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 440)

19. Pier Carpi care a scris in cartea sa „Il caso Gelli”[19] (n.tr. „Cazul Gelli”, Bologna, 1982)

20. Saptamanalul italian „Panorama” (1984)

21. David Yallop in cartea sa „In God’s Name” (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 465)

22. Terry Walton in cartea sa, „KGB in France” (n.tr. „KGB-ul in Franta”, Moscova, 1993, pag. 67-68)

23. Publicatia italiana „La Nazione” (Roma, 11 decembrie 1981)

24. David Yallop in cartea sa, „In God’s Name” (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 436)

25. In 1981, Calvi, a marturisit in fata judecatorului, Guido Viola, din Milano

26. Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus: Europe in the Grip of Organised Crime” (n.tr. „Caracatita: Europa in stransoarea crimei organizate”, Londra, 1995, pag. 19)

27. Barbara Honegger, care a folosit-o in cartea ei „October Surprise” (n.tr. „Surpriza din octombrie”)

28. Ibrahim Razin (fost agent CIA), intr-un interviu pentru televiziunea italiana, in mai 1990

29. Publicatia „Expressen”, la data de 24 august 1989

30. Publicatia „Svenska Dagbladet”, la data de 17 septembrie 1990

31. Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus” (n.tr. „Caracatita”, Londra, 1995, pag. 14)

32. Gelli in memoriile sale „My truth” (n.tr. „Adevarul meu”)

33. David Yallop in cartea sa, „In God’s Name” (n.tr. „In numele Domnului”, Londra, 1985, pag. 446)

34. Brian Freemantle in cartea sa, „The Octopus” (n.tr. „Caracatita”, Londra, 1995, pag. 15)

35. Antonio Caspari in cartea, „Freemasonry, Mafia and Communism” (n.tr. Francmasoneria, Mafia si Comunismul”, Stoppa Knarket, nr. 4, 1988, pag. 8-9)

36. Claire Sterling, in cartea sa, „Crime without Frontiers: The Worldwide Expansion of Organized Crime and Pax Mafiosa” (n.tr. „Crima fara frontiere: Expansiunea mondiala a crimei organizate si Pax Mafiosa”, Londra, 1994, pag. 230)

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro