Primul Razboi Mondial si Liga Natiunilor – planul catre un Guvern Mondial

by Frăţia avea nevoie de un război general pentru a distruge status quo-ul global, astfel încât să poată reconstrui societatea de după război după chipul şi asemănarea sa. Mecanismul de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei a funcţionat impecabil. După Primul Război Mondial, puterea a rămas în […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Frăţia avea nevoie de un război general pentru a distruge status quo-ul global, astfel încât să poată reconstrui societatea de după război după chipul şi asemănarea sa. Mecanismul de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei a funcţionat impecabil. După Primul Război Mondial, puterea a rămas în mâinile unui număr mai mic de oameni decât înainte.

Guvernul britanic şi cel american de după război erau controlate în totalitate de Masa Rotundă. Printre membrii din Marea Britanie ai acestei organizaţii se numărau: Alfred Milner (Com 300) şi Lord Balfour (Com 300), iar printre cei americani se afla colonelul House (Com 300), cel care i-a dictat politicile Preşedintelui Woodrow Wilson.

ww1_2776253b

În Germania, şeful oficial al statului era Împăratul Wilhelm II, înrudit cu familia regală britanică ce avea să devină în curând cunoscută sub numele de Windsor. Principalul colaborator al lui Wilhelm era şeful francmasonilor din Germania, Otto von Bismark, arhitectul Imperiului German, alături de alţi francmasoni, proveniţi din alte linii genealogice.

Cancelarul lui Wilhelm a fost Bethmann-Hollweg, membru al familiei de bancheri Bethman din Frankfurt şi văr cu Rothschild-zii. Bancherul personal al lui Wilhelm era Max Warburg, fratele lui Paul şi al lui Felix, cei care au contribuit la crearea Rezervei Federale. Între timp, Rothschild-zii cumpăraseră agenţia de ştiri germană, Wolff, pentru a controla fluxul informaţiilor care ajungeau la poporul german, dar şi dinspre Germania către restul lumii.

Unul din directorii executivi ai agenţiei Wolff era chiar… Max Warburg. Mai târziu, Rothschild-zii aveau să cumpere acţiuni la agenţia de presă Havas din Franţa şi la agenţia Reuters din Londra (agenţiile de presă sunt cele care furnizează „ştirile” către celelalte organizaţii media). Declanşarea războiului avea nevoie doar de un incident care să justifice ostilităţile.

Acest incident a fost asigurat de un agent al societăţii secrete sârbe numită Ordinul Mâinii Negre, care l-a asasinat pe arhiducele Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, pe data de 28 iunie 1914. Exact în aceeaşi zi, în Rusia s-a încercat un atentat la viaţa celui mai de încredere consultant al ţarului, Grigori Iefimovici Rasputin, care nu susţinea războiul.

Ordinul Mâinii Negre s-a format în anul 1911 ca un Ordin al Morţii, având ca sigiliu un pumn încleştat ţinând un craniu şi două oase încrucişate, lângă care se afla un pumnal, o bombă şi o sticluţă de otravă. O imagine cât se poate de drăguţă! Din câte se pare, liderii Ordinului Mâinii Negre s-au întâlnit în luna ianuarie 1914 cu francmasonii francezi şi cu cei ai Marelui Orient la hotelul St Gerome din Toulouse, pentru a pune la cale asasinarea din Sarajevo.

Asasinii propriu-zişi, conduşi de Gavrilo Princip, erau bolnavi de tuberculoză şi oricum nu mai aveau mult de trăit. Erau patrioţi naivi, convinşi prin manipulare că ceea ce făceau va servi mişcării naţionale sârbe, deşi adevăratul scop a fost implementarea unei Agende a Frăţiei de care probabil nici măcar nu ştiau că există. La fel se petrec lucrurile cu asasinii şi teroriştii din întreaga lume şi din toate timpurile.

Filialele germane ale Frăţiei au început ostilităţile, iar cele din restul Europei au reacţionat. Soldaţii care au luptat efectiv în acest război au fost simpli pioni într-un joc pe care nu l-au înţeles. Într-o singură bătălie, o jumătate de milion de oameni au murit în tranşeele din nordul Franţei.

A fost un adevărat carnagiu, într-o regiune care reprezintă un pământ sacru pentru sataniştii şi băutorii de sânge care conduc această lume şi care privesc aceste victime ca pe un ritual de sacrificare în masă pe care îl aduc ca ofrandă reptilienilor. Războiul a fost creat prin mecanismul clasic de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei.

Aceeaşi tehnică a fost folosită pentru a atrage în război Statele Unite. În campania electorală, Woodrow Wilson le-a promis americanilor că nu va permite intrarea în război a Statelor Unite. Dacă nu le-ar fi făcut această promisiune, nu ar fi fost ales niciodată. El cunoştea însă foarte bine Agenda Frăţiei, aşa că în anul 1916 vasul american de pasageri Lusitania a fost scufundat.

Pretextul a fost suficient pentru ca America să intre în război, la fel cum asasinarea arhiducelui Ferdinand a fost pretextul Germaniei pentru a declanşa războiul, iar atacarea portului Pearl Harbour de către japonezi în anul 1941 i-a permis preşedintelui de atunci al Statelor Unite, Franklin Delano Roosevelt, să forţeze intrarea Americii în cel de-al Doilea Război Mondial.

Se pare că unul din membrii uneia din liniile genealogice importante, Alfred Gwynne Vanderbilt, se afla pe Lusitania atunci când s-a scufundat. Deşi i s-a trimis o telegramă să nu se urce pe acel vas, aceasta nu a ajuns la el. Şeful Departamentului SUA pentru Industriile de Război a fost un alt exponent important al Frăţiei în secolul nostru. Numele acestuia era Bernard Baruch (Com 300).

El nu s-a sfiit să declare că: „are probabil mai multă putere în acest război decât orice al om…”. Baruch şi Mandel erau cele două persoane care luau deciziile de zi cu zi în filiera americană a Societăţii Mesei Rotunde.
Prin anii 50, o nouă confirmare a modului în care a fost manipulat Primul Război Mondial a venit în urma unei investigaţii a Congresului SUA care a luat în vizor fundaţiile „scutite de taxe” din Statele Unite, printre care Rockefeller Foundation, Ford Foundation şi Carnegie Endowment for International Peace.

Investigatorii au descoperit că aceasta din urmă a contribuit la manipularea războiului! Acesta este un alt aspect important de remarcat: Frăţia îşi numeşte organizaţiile astfel încât populaţia să creadă că scopul lor este opus celui pe care îl au de fapt. Spre exemplu, dacă vrei să faci trafic de droguri fără a fi suspectat, cea mai bună acoperire este o agenţie anti-drog.

Dacă vrei să distrugi natura şi viaţa în sălbăticie, o poţi face printr-o agenţie de protecţie a mediului înconjurător şi a animalelor. Dacă vrei să faci ritualuri satanice, se recomandă o instituţie a bisericii creştine. Investigaţia Congresului, condusă de Comitetul Reece, a descoperit că aceste fundaţii aveau comitele de conducere mai mult sau mai puţin comune şi că finanţau „educaţia” şi „ştiinţa” pentru a-şi promova propria Agendă de centralizare a puterii globale.

De pildă, rezultatele „cercetărilor” ştiinţifice erau convenite înainte ca finanţarea să fie acordată. Dacă oamenii de ştiinţă nu acceptau aceste condiţii, nu primeau finanţarea. De altfel, aceasta este una din principalele modalităţi prin care cunoaşterea ştiinţifică este suprimată.

La ora actuală există cunoaşterea necesară pentru ca nimeni să nu mai sufere de foame pe această planetă şi pentru a scăpa de tehnologia poluantă şi înalt consumatoare de energie, dar ea nu este luată în calcul de interesele care conduc lumea.

Descoperirile Comitetului Reece legate de Primul Război Mondial au apărut în urma investigării Fundaţiei Carnegie pentru Pace Internaţională. Directorul ştiinţific al comisiei, Norman Dodd, povesteşte în raportul său că cineva a pus la o şedinţă a şefilor fundaţiei Carnegie următoarea întrebare:

„`Există vreun alt instrument mai eficient decât războiul dacă vrei să schimbi viaţa unui întreg popor?’ Toată lumea a fost unanim de acord că nu există, aşa că s-a trecut la următoarea întrebare: ‚Cum facem să implicăm Statele Unite în acest război?’”

După care, Dodd continuă:

„Au pus apoi următoarea întrebare: ‚Cum procedăm pentru a controla maşinăria diplomatică a Statelor Unite?’ Răspunsul a fost simplu: ‚Trebuie să controlăm Departamentul de Stat’. Am înţeles astfel ce s-a întâmplat când am descoperit că Fundaţia Carnegie a ajuns să controleze printr-o agenţie creată de ea toate numirile în posturi înalte din Departamentul de Stat. În cele din urmă, am intrat în război. Într-o altă şedinţă, ţinută în anul 1917, aceiaşi directori ai fundaţiei au avut tupeul să se felicite singuri pentru decizia pe care au luat-o cu doi ani în urmă, căci impactul războiului arăta că viaţa oamenilor s-a modificat într-adevăr dramatic, aşa cum prevăzuseră. Au mers chiar mai departe, trimiţându-i domnului Wilson o telegramă în care îi recomandau să aibă grijă ca războiul să nu se termine prea repede”.

Dodd a mai spus că persoana care s-a ocupat de investigaţie, Kathryn Casey, a descoperit şi alte procese verbale din care rezulta că şefii fundaţiei Carnegie urmăreau să împiedice revenirea americanilor la viaţa de dinainte de război. La urma urmei, schimbarea modului de viaţă al populaţiei fusese însuşi scopul războiului. Dodd a spus:

„Au ajuns la concluzia că pentru a preveni revenirea la modul de viaţă de dinainte de război, cea mai bună cale este de a controla procesul educativ. Au apelat atunci la cei de la fundaţia Rockefeller, cărora le-au cerut: ‚Sunteţi de acord să preluaţi voi controlul asupra educaţiei şi al tematicii şcolare?’ Ceilalţi au fost de acord. Împreună, ei au stabilit că cea mai bună cale era de a schimba felul în care se predă în şcoli istoria Statelor Unite. În acest scop, au apelat la cel mai mare istoric american la vremea respectivă şi i-au cerut să modifice perspectiva asupra istoriei”.

Aşa se explică de ce nu poţi afla ce s-a întâmplat de fapt citind cărţile oficiale de istorie. Acestea nu spun decât ce doreşte Frăţia să aflaţi. Aceste informaţii contrafăcute le sunt predate copiilor şi tinerilor din şcoli şi universităţi sub numele de „educaţie”. Aceleaşi transformări le-au suferit şi celelalte materii.

Aceasta este „educaţia” pe care o primesc tinerii americani, ai căror părinţi muncesc o viaţă întreagă pentru a le-o putea oferi. Ei strâng cureaua şi fac economii pentru ca progeniturile lor să fie îndoctrinate, nu educate. Scopul Primului Război Mondial a fost de a remodela lumea după imaginea dorită de reptilieni.

Cei care s-au adunat în anul 1919 la Versailles (din nou lângă Paris!) pentru a decide ce se va întâmpla după război au fost chiar cei care l-au provocat. Locul ales nu a fost întâmplător. Palatul Versailles este cunoscut sub numele de Palatul Regelui Soare. Liderii „victorioşi” care s-au prezentat la Versailles au fost Woodrow Wilson, Preşedintele Statelor Unite, Lloyd George (Com 300), primul ministru al Marii Britanii, şi Georges Clemenceau, primul ministru al Franţei.

Ce se întâmpla însă în spatele scenei? Wilson era „sfătuit” de colonelul Mandel House (Com 300) şi de Bernard Baruch (Com 300), cei doi reprezentanţi de frunte ai lui Rothschild şi ai Societăţii Mesei Rotunde, Lloyd George era sfătuit de Alfred Milner (Com 300), liderul oficial al Mesei Rotunde, şi de Sir Phillip Sassoon, un descendent direct al lui Mayer Amschel Rothschild; iar Clemenceau îl avea drept consultant pe Georges Mandel, ministrul său de interne, al cărui nume real era Jeroboam Rothschild.

Din Comisia Americană pentru Negocierile de Pace mai făceau parte: fraţii Dulles (a căror reputaţie sinistră este bine cunoscută); Paul Warburg; Thomas Lamont, din partea lui J.P. Morgan (Payseur); Robert Lansing, secretarul de stat şi unchiul celor doi fraţi Dulles; şi Walter Lippman (Com 300), fondatorul filialei americane a Societăţii Fabian. Toţi erau membri ai unor linii genealogice reptiliene.

Din delegaţia germană făcea parte Max Warburg, fratele lui Paul Warburg, aflat în tabăra americană! Gazda conferinţei era baronul Edmund de Rothschild, care milita pentru crearea unui stat evreiesc în Palestina. Conferinţa de Pace de la Versailles i-a confirmat de altfel acceptarea cererii sale. Acestea sunt informaţii precise, dar nu le veţi găsi în nici una din cărţile oficiale de istorie.

Conferinţa a decis, între altele, înfiinţarea Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, în Olanda, şi a Ligii Naţiunilor, prima încercare a Frăţiei de a crea o organizaţie globală care să se transforme treptat într-un guvern mondial. Prima versiune a actului de înfiinţare a Ligii Naţiunilor a fost redactată de colonelul House, acelaşi om care i-a redactat lui Woodrow Wilson faimoasele sale „paisprezece puncte” pe care le-a atins la Conferinţa de la Versailles.

Cu nişte ani în urmă, House a scris un roman intitulat Philip Dru: Administrator. Mai târziu, a recunoscut că ceea ce a prezentat în roman ca ficţiune s-a petrecut de fapt în realitate. În carte, care a fost publicată sub anonimat cu doi ani înainte de declanşarea Primului Război Mondial, el a propus înfiinţarea unei organizaţii numite… Liga Naţiunilor.

Războiul nu a fost altceva decât un complot menit să ducă mai departe Agenda Frăţiei, deşi a costat vieţile a milioane de oameni. Liga Naţiunilor nu a avut succes, dar ambiţia Frăţiei s-a împlinit până la urmă, prin înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1945. Ce-i drept, a mai fost necesar un război pentru asta!

SURSE

  1. David Icke – „Secretul Suprem”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro