Poliomielita – o boală provocată de pesticide și insecticide, care n-a fost eradicată de către vaccinuri

by Ni s-a spus că poliomielita a fost „învinsă” în majoritatea țărilor cu ajutorul unui vaccin, când, de fapt, ceea ce au făcut ei a fost să dea un alt nume simptomelor. Cutremurător, dar adevărat. Hei, Rotary International! Cum de susții această scamatorie? Informează-te mai bine! Am tot scris de-a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Ni s-a spus că poliomielita a fost „învinsă” în majoritatea țărilor cu ajutorul unui vaccin, când, de fapt, ceea ce au făcut ei a fost să dea un alt nume simptomelor. Cutremurător, dar adevărat. Hei, Rotary International! Cum de susții această scamatorie? Informează-te mai bine! Am tot scris de-a lungul anilor despre poveștile horror ale marii industrii farmaceutice (Big Pharma) care a provocat și continuă să provoace atâta moarte și suferință. Dar uneori, nici mie nu-mi vine să cred cât venin pot avea în ei acești oameni. Stăteam de vorbă recent cu prietenul meu, Mike Lambert, vindecătorul și omul de știință de la clinica Shen. Îmi spunea că a început să trimită informații membrilor organizației mondiale Rotary Inernational, dedicată, după cum ea însăși declară: „grupării unor lideri mondiali în afaceri și în politică, pentru a oferi servicii umanitare, a încuraja respectarea unor standarde înalte de etică în toate domeniile și a ajuta la crearea bunăstării și păcii în întreaga lume”. Sună bine și frumos, dar dacă nu verifici cu atenție aceste activități, poți crea un adevărat haos. Rotary International își mobilizează cele peste 32.000 de cluburi și cei 1,2 milioane de membri în eradicarea poliomielitei, prin imunizarea copiilor din întreaga lume.
De când a început campania, se spune că incidența bolii a fost redusă cu 99%. Ultimul 1% se declară că se află numai în 4 țări: India, Pakistan, Afganistan și Nigeria, unde boala paralizantă este „endemică” [n.tr.: are cauze locale]. Mike Lambert a decis să alerteze organizația Rotary International, pentru că cele de mai sus sunt pur și simplu aberații. Simptomelor de poliomielită li s-a dat un alt nume, pentru a face ca vaccinul să pară eficient și pentru a ascunde adevărata cauză a bolii – insecticidele și alți poluanți chimici. Mike mi-a dat să citesc un excelent articol, scris de jurnalista și realizatoarea de film Janine Roberts, cu titlul: „Polio: virusul și vaccinul”, publicat în revista The Ecologist. Cercetările ei sunt excepționale și vă voi împărtăși unele dintre ele în acest articol.

Versiunea oficială este aceea că incidența poliomielitei a început să scadă semnificativ după ce, pe la mijlocul anilor ‘50, a început imunizarea (și mie mi s-a făcut vaccinul, copil fiind) iar America a fost declarată „liberă de polio” în anul 1994. Povestea (pentru că, la urma urmei, e doar o poveste) continuă cu declarația că, grație efortului global de eradicare a poliomielitei, lansat în 1980 sub conducerea Organizației Mondiale a Sănătății, UNICEF și Fundației Rotary International, s-a ajuns la o eradicare de 99%, după cum am menționat mai sus. Adevărul este de fapt altul.

Paralizia infantilă a fost identificată în secolul al XIX-lea și a explodat în prima jumătate a secolului XX, dar numai în țările industrializate. I s-a dat numele de poliomielită de la termenii grecești polio (cenușiu), myelos (măduvă) și itis (inflamare).

În cazuri grave, poliomielita duce la o paralizie severă,

care necesită „plămâni de oțel” pentru a putea respira

La origine, se credea că otrăvuri precum plumbul, arsenicul și mercurul sunt cauza, iar dovezile, incluzând experiențe de laborator, confirmau această legătură. Când, în 1878, câțiva câini au fost expuși la plumb, celulele lor neuromotorii au suferit aceeași distrugere ca și la copiii cu paralizie infantilă. La fel s-a constatat și în 1883, experimentând cu arsenic. Ca o coincidență, după 1870, insecticidul pe bază de arsenic denumit „verde de Paris” a căpătat o largă utilizare la culturile de mere; apoi, din 1882, a fost înlocuit cu un insecticid și mai periculos: arseniatul de plumbul. În același timp, numărul cazurilor de polio a început să crească.

Janine Roberts scrie în acel articol: Foarte repede, arseniatul de plumb a devenit pesticidul principal folosit la fructe și fructe de pădure în agricultura mondială. În 1907, a fost introdus arseniatul de calciu ca insecticid, mai ales în culturile de bumbac și în morile respective. Un an mai târziu, 69 de copii sănătoși au paralizat brusc în Massachusetts. Ei locuiau într-un oraș cu 3 mori de bumbac, în case situate mai la vale față de acele mori. De asemenea, în apropiere se aflau livezi în care, în mod sigur s-a folosit arseniat de plumb.

 

Au urmat și alte epidemii, dar autoritățile nu au investigat niciodată legătura (care, de altfel, era clară) cu insecticidele, iar copiii nu au fost niciodată testați pentru aceste otrăvuri și nici tratați cu antidoturile toxinelor respective. În schimb, „sistemul” a decis că vinovatul trebuie să fie un virus ori o bacterie și soluția era să se găsească… un vaccin. Toate acestea au fost orchestrate de diabolicul J.D Rockefeller (foto) și de rețeaua aservită familiei sale, care la rândul ei este subordonată Casei Rothschild. Rețeaua Rothschild – Rockefeller a creat un sistem de asociații medicale, ca Asociația Medicală Britanică (BMA) și Asociația Medicală Americană (AMA), pentru a controla profesia medicală la nivel global.
Mulți oameni, cred că medicina alopată sau Big Pharma a existat mai întâi, iar alternativele, ca homeopatia, au apărut mai târziu. De fapt, a fost exact invers, iar clica Rothschild – Rockefeller a finanțat crearea concernelor medicale pentru a înlocui ceea ce noi acum numim „medicină alternativă”, cu medicina lor. AMA a fost înființată în 1847 și a început imediat să controleze școlile medicale și metodele de tratament care erau predate și aplicate pacienților. Această activitate a fost susținută de familia Rockefeller și de Fundația Illuminati „Carnegie”, care l-a însărcinat pe Abraham Flexner (foto stânga) să viziteze instituțiile de învățământ medical și să raporteze dacă sunt apte să predea medicina sau nu. „Întâmplarea” face ca Abraham Flexner să fie fratele lui Simon Flexner, care din 1903 până în 1930 s-a aflat în fruntea „cercetării” cauzelor și prevenirii bolilor la Institutul Rockefeller (în prezent, Universitatea Rockefeller). Raportul Flexner, publicat în 1910, cerea ca școlile medicale americane să impună standarde mai înalte la admitere și absolvire, iar predarea și tratamentele să adere numai la protocoalele din cadrul științei oficiale, aprobate. În ziua aceea s-a născut industria medicală așa cum o cunoaștem astăzi. Același om pus la înaintare de Rockefeller, Simon Flexner, împreună cu colegul lui de la Institutul Rockefeller, Paul Lewis, au fost direct implicați în răspândirea minciunii că poliomielita este cauzată de un virus și nu de chimicale otrăvitoare.

În 1908, doi oameni de știință din Austria, Karl Landsteiner și Erwin Popper, au luat o probă din coloana vertebrală a unui bebeluș de 9 luni, care era o victimă a paraliziei infantile, și au injectat-o în creierul a două maimuțe. Una a murit, iar cealaltă a paralizat. S-a constatat că maimuțele au prezentat același tip de distrugere a țesutului nervos ca în cazul paraliziei infantile la om. Bineînțeles că trebuia să se întâmple așa, pentru că ceea ce a fost prelevat de la copilul de 9 luni conținea ceea ce cauza paralizia la copii. Dar ce anume? Landsteiner și Popper au susținut că trebuie să fie un „virus invizibil” – nu… pe bune! – pe care ei nu l-au găsit. Simon Flexner și Paul Lewis de la Institutul Rockefeller au repetat „experimentul” și au ajuns la aceeași concluzie. Ei au declarat: În mod clar, am eșuat în descoperirea unei bacterii… care ar putea provoca boala (paralizia)… Agentul infecțios al epidemiei de poliomielită aparține probabil unei clase de viruși foarte mici și filtranți, a căror existență nu poate fi demonstrată cu certitudine sub microscop.

polio-vaccine-spread-polio-fb

Cu alte cuvinte, au injectat o „supă” infecțioasă în maimuțe și ele s-au îmbolnăvit la fel ca și copilul de la care au prelevat această „supă”. Nu a fost izolat nici un singur „ingredient”, au injectat totul, făcând experimentul irelevant din punct de vedere științific. Dar trebuia spus că un virus este cauza și, chiar dacă nu-l vedem, el trebuie să fie acolo. Așa spune domnul Rockefeller. Atunci s-a născut nonsensul: disputa a luat sfârșit, adevărul științific a fost acela că poliomielita este cauzată de un virus, așa că s-a trecut la cercetări pentru găsirea unui vaccin. În 1938, președintele Franklin D. Roosevelt, care era controlat de Rockefeller, și el o victimă a paraliziei infantile, a lansat „Fundația națională împotriva paraliziei infantile” (NFIP). Aceasta a ignorat dovezile științifice privind cauzele reale ale bolii – toxinele – și a pornit o campanie de strângere de fonduri pentru cercetare, inducând frica în populație, pentru a vinde cât mai bine minciuna privind cauzele poliomielitei.

Decenii întregi, legătura între muște și poliomielită a fost tema principală.

Ilustrație din „Newark Evening News”, nr. 12, 12 iunie, 1916

Pe la sfârșitul anilor ‘40, Jonas Salk (foto dreapta), un medic și virusolog american provenit dintr-o familie de ruși-evrei din New York, a declarat că a găsit „virusul polio” și pentru a crea un vaccin împotriva poliomielitei a folosit un virus care de fapt nu provoca această boală. Da, n-ați citit greșit, așa s-a întâmplat! Alt personaj cheie în „cercetările” pentru producerea vaccinului a fost Albert Sabin, de asemenea născut din părinți evrei stabiliți pe teritoriul Rusiei, angajat la „Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale”. Mai târziu, Sabin va dezvolta vaccinul oral al poliomielitei. Jonas Salk a început să testeze vaccinul pe la mijlocul anilor ‘50 și a afirmat că a omorât 17.000 de maimuțe în timpul testelor. Vaccinul folosea un „virus polio” care a fost omorât folosind o otravă – formaldehida. A fost un dezastru pe cale să se întâmple și… s-a întâmplat. Ce face sistemul în astfel de cazuri? Minte. 400.000 de copii americani au primit vaccinul, care a fost considerat un mare succes, pentru că „numai” 112 copii au contractat boala după ce au primit toate cele 3 doze de vaccin. Ceea ce autoritățile nu au spus, este faptul că acei copii care au paralizat după una sau două doze de vaccin sau la două săptămâni de la primirea celei de-a treia doze, nu au fost numărați. Mai grav, ei au fost numărați ca exemple de poliomielită care i-a afectat pe cei nevaccinați (deși fuseseră vaccinați).
Dr. Bernice Eddy, cercetătoare și șefa laboratoarelor pentru siguranța testării a Guvernului american, spunea în 1954 că vaccinul Salk cauzează paralizie severă la maimuțe. A fost redusă la tăcere, iar după un an, când pericolele enunțate de ea au fost confirmate, i s-a refuzat dreptul de a mai face cercetări pe poliomielită. În anul 1955, când vaccinul Salk a fost lansat de „Fundația națională împotriva paraliziei infantile” controlată de  Rockefeller, s-a anunțat că este sigur și că asigură o protecție completă împotriva poliomielitei. Lui Salk i s-a decernat Medalia Congresului iar clopotele bisericilor au sunat pentru a celebra câștigarea luptei împotriva poliomielitei. Numai că… nu era adevărat.

Beddow Baily, un renumit medic britanic care se opunea vaccinărilor, scria: La numai 13 zile după ce s-a aclamat de către toată presa și radioul american că suntem martorii celei mai mari descoperiri medicale a secolului, și la 2 zile după ce ministrul britanic al sănătății a declarat că va începe imediat producerea vaccinului, au venit și primele știri despre dezastru. Copiii inoculați cu o anumită marcă de vaccin au contractat poliomielita! În zilele următoare au fost raportate din ce în ce mai multe cazuri de poliomielită, unele dintre ele induse și de alte mărci de vaccin.

Numărul a continuat să crească și chirurgia generală a suspendat producția vaccinului în America. Au fost introduse reguli noi, pentru a face vaccinul mai „sigur” dar, după cum scrie Janine Roberts: …în Boston, deși au fost vaccinați 130.000 de copii, după 4 luni s-au înregistrat peste 2.000 de cazuri de paralizie infantilă. În anul precedent, s-au înregistrat doar 273 de cazuri. Numărul cazurilor s-a dublat în populația vaccinată din New York și Connecticut și s-a triplat în Vermont. Numărul a crescut de 5 ori în Rhode Island și Wisconsin. Mulți au paralizat la mâna la care li s-a injectat vaccinul. Autoritățile erau în panică, așa că au decis să reducă numărul de cazuri de polio în mod artificial, prin ajustarea cifrelor. Înainte de 1956, se considera caz de poliomielită dacă un copil era paralizat timp de 24 de ore. Acum au schimbat perioada la 60 de zile. Reducerile cazurilor în cifrele oficiale au apărut chipurile mulțumită „eficienței vaccinului” și noilor reguli, care spuneau că oricine contractează polio în timp de 30 de zile de la vaccin, va fi înregistrat ca având o condiție pre-existentă, fără nicio legătură cu vaccinul. Asta se întâmpla în ciuda faptului că în 1957, New York Times scria că jumătate din cazurile de paralizie infantilă la copiii între 5 și 14 ani au apărut după vaccinare. Această tehnică de ajustare a cifrelor este metoda prin care se ascunde adevărul în această mașinărie globală a industriei farmaceutice Big Pharma, cunoscută sub numele de medicină modernă.

Dar ajustatorii nu-și terminaseră încă treaba. Ei au schimbat denumirea, așa încât boala care mai înainte era cunoscută drept poliomielită, a devenit „meningită aseptică”, iar în 1958 doctorilor li s-a spus să înregistreze cazurile de poliomielită nu pe baza simptomelor, ci numai dacă descopereau prezența așa-zisului virus polio. Având în vedere că „virusul” poliomielitei cauzează paralizie infantilă, existau nenumărate cazuri care erau diagnosticate drept poliomielită în care așa-zisul virus nu fusese identificat. Aceste cazuri au fost înregistrate drept „paralizie acută flacidă non-poliomielitică” și „sindromul Guillain-Barré”. Aceleași denumiri se folosesc și astăzi. Toate aceste scamatorii și altele au dus la scăderea remarcabilă a cifrelor oficiale pentru cazurile de poliomielită, iar vaccinul a fost creditat ca fiind de succes, în timp ce cazurile de paralizie infantilă erau în creștere rapidă, dublându-se între anii 1957 și 1959.

Dr. Bernard Greenberg, șeful Departamentului de biostatistică al Universității North Carolina, a declarat în 1962, în cadrul unei audiențe în Congresul american, că paralizia infantilă a crescut cu 50% după introducerea vaccinului, între anii 1957 și 1958, iar între 1958 și 1959, aceasta a crescut cu 80%. Paralizia infantilă este cunoscută astăzi drept paralizie flacidă acuta (AFP) și în timp ce America este declarată „liberă de polio” mii și mii de copii contractează AFP, adică poliomielită sub alt nume. De asemenea, în SUA există mii de cazuri anuale ale sindromului  Guillain-Barré (din nou polio sub o altă denumire) și la fel se întâmplă și cu meningita aseptică. Apoi mai sunt mii de americani care anual contractează o afecțiune cunoscută sub numele West Nile Fever  (febra Nilului de Vest) care dă simptome similare cu cele ale poliomielitei, adică paralizie și insuficiență respiratorie.

Dacă s-ar lua în considerare definiția poliomielitei așa cum a fost ea enunțată înainte de 1957, astăzi s-ar înregistra mult mai multe cazuri decât cele existente în timpul epidemiei din anii ’50, care chipurile a fost eradicată de un vaccin. În final, OMS, a ales să folosească vaccinul oral al lui Albert Sabin, care conține un polivirus viu, creat în laborator și care poate trece cu ușurință la persoanele nevaccinate. Acesta conține chiar codul genetic ARN care-i permite virusului să sufere rapid o mutație genetică. Exista temeri că virusul creat în laborator prezintă un potențial mult mai periculos decât cel din natură, deoarece se poate transforma continuu și Dumnezeu știe ce probleme poate crea. În tot acest timp, cauza reală a poliomielitei sau a paraliziei flacide acute a fost ignorată în mod sistematic. Această cauză o reprezintă insecticidele, pesticidele și alte toxine.

Explozia de poliomielită corespundea cu introducerea de otrăvuri letale, împrăștiate în cantități mari pe culturi, boala fiind necunoscută în țări care nu utilizau agricultura chimizată. Era așa de evident, încât poliomielita devenise cunoscută și sub numele de „boala americană”. Prima epidemie de poliomielită într-o țară tropicală a coincis exact cu momentul în care s-a introdus nefastul insecticid DDT în Filipine, spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când campusurile militare americane au fost stropite cu DDT, pentru a scăpa de muște. Până și creatorul vaccinului oral, Albert Sabin (foto), a spus că poliomielita a fost cauza principală a morții soldaților americani staționați în acele campusuri, în timp ce oamenii care locuiau în zonele nestropite din Filipine nu au avut niciun caz.

În 1944, s-a descoperit că DDT-ul afectează coloana vertebrală în același fel ca și în cazurile de paralizie infantilă. Deci, de ce l-au mai produs? După război, armata americană și-a vândut DDT-ul publicului, care l-a folosit în ciuda evidențelor. Un concentrat chiar mai periculos, cunoscut sub numele DDE, a fost de asemenea folosit pe scară largă. Mari cantități de DDT au fost găsite în laptele de vacă după ce vacile au fost spălate cu această substanță chimică, iar ceea ce a urmat, a fost o explozie de paralizie la copiii care au consumat acest lapte contaminat. Prin aceeași sursă, animalele de fermă și cele domestice au suferit aceleași simptome.

Pare incredibil, dar oamenii erau chiar încurajați să-și stropească cu DDT casele, inclusiv dormitoarele copiilor, ca o protecție împotriva unei boli care în mod intenționat a fost pusă pe seama unui virus, și care de fapt era provocată de DDT, precum și de alte substanțe similare, toxice. S-a fabricat până și tapet impregnat cu DDT pentru camera copiilor, cu poze din personajele lui Disney. Ca rezultat, cazurile de poliomielită au crescut de 3 ori între anii 1940 și 1952. În perioada respectivă, endocrinologul dr. Morton Biskind își trata cu succes pacienții prin eliminarea din dietă a mâncărurilor contaminate cu pesticide, în special a laptelui. Alți doctori au avut rezultate similare.

Biskind scria în American Journal of Digestive Diseases (Revista americană a bolilor digestive) din 1953: Prin 1945, era cunoscut faptul că DDT-ul se depozitează în corpul mamiferelor și se va regăsi în laptele lor, însă, departe de a recunoaște o relație cauzală între DDT și poliomielită, care este atât de evidentă, încât în alt domeniul al biologiei aceasta ar fi imediat acceptată, aproape tot aparatul de comunicare, atât cel profan , cât și cel științific, s-a dedicat negării, ascunderii, suprimării, distorsionării faptelor, încercând să mascheze orice dovadă edificatoare. Calomnia, defăimarea și boicotul economic definesc această campanie.

Dovezile erau și sunt amețitoare. Copiii aveau simptome de poliomielită după ce mâncau fructe proaspete stropite, epidemia de paralizie apărând imediat după ce începeau stropirile. Când noile reglementari au redus stropirile și au interzis anumite substanțe chimice, numărul cazurilor de poliomielită a scăzut semnificativ. Dar insecticidele care în trecut au fost interzise, au fost reintroduse în zilele noastre, iar mediul înconjurător a fost îmbibat cu aceste toxine. Ca urmare, cazurile de paralizie infantilă sunt din nou în creștere – mai ales în țările care au ales soluția stropirii recoltelor cu  insecticide în deceniile recente. Vaccinul poliomielitic nu este numai inutil, ci și o acoperire pentru un alt scop, iar Big Pharma, Big Biotech și Big Government știu acest lucru. Oare cei de la Rotary International a fost păcăliți și ei, sau cunosc adevărul? Oricare ar fi situația, susținerea vaccinării în masă contra poliomielitei trebuie să înceteze. Dacă în ciuda tuturor evidențelor acest lucru nu se întâmplă, atunci vom ști răspunsul la întrebarea de mai sus.

Vaccinarea antipoliomielită – „grija” autorităților de a infecta cu un virus cancerigen zeci de milioane de americani

Motto: „Principala, dacă nu singura cauză a creşterii monstruoase a cazurilor de cancer este vaccinarea.” – Dr. Robert Bell, fost vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului.

În 1950 cazurile de cancer erau extrem de rare în SUA. Un medic şi-a amintit că în acea vreme aflase că un coleg urma să facă autopsia unui pacient care decedase de cancer la plămâni şi a alergat în toiul nopţii să fie şi el martor, convins că toată viaţa nu o să mai vadă aşa ceva.

Însă în a doua jumătate a secolului XX, numărul cazurilor de cancer practic a explodat. Potrivit estimărilor făcute de American Cancer Society, în 2013 cifra deceselor determinate de cancer în SUA se va ridica la 1 660 290, adică la aproximativ 4 500 pe zi. Cancerul este, ca frecvenţă, a doua cauză de deces în Statele Unite  şi a făcut ca în statisticile reunite la nivel mondial (Globocan) în anul 2008, SUA să deţină locul 7, cu 300,4 cazuri de cancer la 100 000 de locuitori, nu cu mult în urma locului întâi deţinut de Danemarca, cu 326,1 cazuri la 100 000 de locuitori. Iar cifrele cresc de la un an la altul, în ciuda miliardelor de dolari care curg spre institutele de cercetare a cancerului.

Ce anume a făcut să crească atât de mult în ultimele decenii numărul îmbolnăvirilor de cancer? Radiaţiile solare puternice? Alimentaţia? Factorii de mediu? Stresul? Anumite virusuri? Oamenii de ştiinţă caută răspunsuri.

Mai multe echipe de cercetători care au investigat posibilitatea implicării virusului simian 40 în creşterea numărului cazurilor de cancer în SUA au descoperit anumite dovezi semnificative în acest sens, mai ales în cazul cancerelor osoase, cerebrale şi pulmonare. De ce s-au gândit cercetătorii la SV40? Haideţi să ne uităm puţin în urmă.

O scurtă incursiune în trecut…

La începutul anilor ’50, în SUA au început să apară din ce în ce mai multe cazuri de poliomielită. Mass media a transformat acest fapt într-o adevărată isterie de masă. Ca urmare a presiunii civice şi mediatice, autorităţile sanitare s-au grăbit să dezvolte şi să vândă un vaccin împotriva acestei boli.

Primul care a reuşit să realizeze un asemenea vaccin a fost dr. Jonas Salk, în 1952. Vaccinul a fost testat pe animale de laborator şi apoi, în 1954, s-a dat drumul la producţia pe scară largă. Autorităţile au motivat începerea campaniei de vaccinare prin presiunea opiniei publice, dar în videoclipul  de promovare a acesteia recunoaştem cu uşurinţă tehnicile de propagandă. La scurt timp după ce a început imunizarea, 200 de oameni dintre cei vaccinaţi s-au îmbolnăvit de poliomielită, iar 11 dintre ei au murit. S-a dovedit astfel că un lot de vaccin a fost preparat cu neglijenţă. În acest context, unul dintre cercetătorii din echipa care a produs vaccinul, profesor universitar, a chemat toţi studenţii în aula facultăţii de medicină la care preda şi le-a spus că nu ar promova niciodată un vaccin în care nu crede, drept care îşi va vaccina propriii nepoţi în faţa lor. Băieţelul a murit în 48 de ore, iar fetiţa a paralizat. Acest incident șocant, care ar fi trebuit să reprezinte un serios semnal de alarmă referitor la calitatea vaccinurilor, a fost însă trecut cu vederea și mușamalizat rapid!

Campania de vaccinare a continuat în forţă, singura măsură luată de autorităţile sanitare din guvernul american fiind aceea de a cere realizarea unor testări suplimentare ale vaccinului.
Dr. Eddy Bernice, savantă care lucra la Institutul Naţional de Sănătate, a fost desemnată responsabilă de testarea siguranţei microbiologice a vaccinului antipoliomielitic. Ea a sesizat că anumite serii de vaccin determinau paralizie la maimuţele injectate și a raportat aceasta superiorilor, subliniind necesitatea unei evaluări şi testări mai minuţioase a vaccinului înainte de a fi administrat populaţiei. Însă superiorii de la Institutul Naţional de Sănătate (NIH – National Institute of Health) nu au oprit producţia de vaccin şi nici vaccinarea populaţiei. Dr. Bernice a continuat testarea vaccinului pe diferite linii celulare şi animale de laborator şi a observat că hamsterii, după ce erau injectaţi cu anumite serii de vaccin, dezvoltau tumori. Nici aceste noi descoperiri nu i-au determinat pe cei responsabili să oprească producerea vaccinului şi campania de vaccinare, ba mai mult, dr. Bernice a fost retrogradată din funcţie iar colegii din echipa ei de cercetare au fost concediaţi.

Puţin mai târziu, în 1960, dr. Benjamin Sweet şi dr. Maurice Hilleman, cercetători angajaţi la compania farmaceutică Merck, unul dintre producătorii vaccinului, au descoperit un nou agent patogen viral care infectează maimuţa rhesus şi l-au numit SV40 (Simian Virus 40), întrucât era al 40-lea virus descoperit la aceste mamifere. Cercetătorii au observat că SV40 infecteză în special celulele rinichilor acestor maimuţe generând infecţii asimptomatice şi, de asemenea, că el determină cancer la diferite alte specii de animale. Imediat s-a putut confirma că infectarea diferitelor serii de vaccin, pe care a raportat-o dr. Bernice încă de la început, era cu acest virus – SV40, întrucât vaccinul se obţinea prin utilizarea, în laboriosul proces de producere a vaccinului, a culturilor de celule renale de maimuţă. În scurt timp, pe de o parte – dr. Bernice a fost dată afară pentru că şi-a permis să comunice rezultatele cercetărilor ei în diferite conferinţe ştiinţifice, iar pe de altă parte – între 10 şi 30 de milioane de americani au fost infectaţi cu SV40 odată cu vaccinarea antipoliomielitică, conform estimărilor realizate ulterior. Anumite date sugerează însă că este foarte posibil ca marja de infectaţi cu SV40 să fie între 4 şi 100 de milioane. Pentru această eroare medicală absolut terifiantă niciun organism de resort nu a fost tras la răspundere, nimeni nu a plătit nicio daună nimănui.

În 1959, când 100 de milioane de doze de vaccin fuseseră deja folosite în America, autorităţile sanitare ştiau că vaccinul poate ucide. Între savanţi circulau rezultate ale diferitelor cercetări care dovedeau că vaccinul antipolio conţine un virus care provoacă cancer. Mai mult, ulterior s-a descoperit că acest virus se poate transmite pe cale sexuală, de la mamă la făt şi pe cale fecal-orală, deci nu numai cei vaccinaţi riscau să se îmbolnăvească de cancer, ci şi cei apropiaţi lor, şi chiar şi cei din generaţiile viitoare.

Ce a provocat de fapt epidemia de poliomielită?

Deşi companiile farmaceutice şi forurile mondiale de sănătate susţin cu tenacitate că vaccinul specific a eradicat poliomielita pe planetă – chiar dacă în unele ţări au fost interzise anumite variante ale vaccinului pentru că s-a dovedit că erau foarte periculoase – din ce în ce mai mulţi medici susţin că vaccinul face mai mult rău decât bine şi că boala a fost de fapt eradicată datorită condiţiilor mai bune de viaţă, a creșterii nivelului de igienă și de educaţie.

În ceea ce priveşte situaţia din SUA, anumite studii au scos la iveală un fapt interesant: exact în perioada în care poliomielita determinase o adevărată isterie din cauza numărului tot mai mare de îmbolnăviri, autorităţile americane aruncau de zor chimicale extrem de periculoase peste culturile agricole pentru a le proteja de dăunători. Cerealele şi laptele de la animale, care atunci se consuma crud, erau pline de DDT, pesticid interzis acum în ţările industrializate, iar cercetătorii au demonstrat că acesta este unul din factorii favorizanţi ai epidemiei de poliomielită, care a încetat o dată cu stoparea folosirii acestui pesticid.

O alternativă lipsită de pericole

În timp ce marile companii farmaceutice împrăştiau cu bună ştiinţă, prin intermediul vaccinării antipolio, un agent patogen care era posibil să determine cancer în toată lumea, doctorul Frederick R. Klenner vindeca mai bine de 30 de boli folosind… vitamina C! Medicul a reuşit cu succes să-şi vindece astfel toţi pacienţii care sufereau de poliomielită, chiar şi pe cei în stare critică. „Deşi am reuşit să vindecăm mulţi pacienţi ce sufereau de poliomielită, folosind doze masive de acid ascorbic, un caz este grăitor pentru a demonstra valoarea vitaminei C. Doi fraţi sufereau de poliomielită. Aceşti doi băieţi au primit câte 10 şi 12 grame de acid ascorbic, intravenos, în funcţie de greutatea lor, de 4 ori câte o injecţie la 8 ore şi apoi de 4 ori câte o injecţie la 12 ore. De asemenea, au primit vitamina C oral, câte un gram la fiecare 2 ore. S-au vindecat complet şi au ajuns amândoi staruri în echipele de atletism din liceu şi facultate. Un al treilea copil, vecin al lor, aflat în grija unui alt medic, şi-a revenit fără ajutorul vitaminei C. Domnişoara poartă şi acum tije de susţinere.” – dr. Klenner (The Treatment of Poliomyelitis and Other Virus Diseases with Vitamin C, 1949).

Teoria conspiraţiei

Şi totuşi, dincolo de teama de a nu provoca o isterie publică de dimensiuni uriaşe, ce motive ar fi avut autorităţile sanitare să ascundă o asemenea descoperire? Pe de o parte, mai marii din Sănătate vroiau să-şi păstreze carierele, care ar fi fost definitiv distruse dacă s-ar fi aflat ce dezastru teribil au comis asupra populaţiei. Pe de altă parte, companiile farmaceutice nu doreau nici în ruptul capului să renunţe la câştigurile colosale aduse de campania de vaccinare. Nu mai vorbim despre elitele satanice care conduceau de fapt din umbră administraţia americană şi care probabil îşi frecau mâinile cu cinism, socotind câte vieţi pot distruge fără cel mai mic efort.

Potrivit unei ample investigaţii realizate de Edward Haslam, care a publicat mai multe cărţi pe tema vaccinului anti-polio, în spatele acestei conspiraţii macabre de a injecta cancer în cât mai mulţi oameni se aflau… şefii CIA. Potrivit lui Haslam, în acele vremuri era o adevărată paranoia legată de faptul că Fidel Castro ar putea avea arme nucleare şi ar putea distruge SUA oricând ar fi dorit. Drept care, atunci când dr. Bernice Eddy îşi prezenta descoperirile încercând să oprească producţia vaccinului, mai marii din serviciile secrete au aflat că acesta conţine un virus neidentificat care ucide şi au văzut în el arma perfectă pentru a-l ucide pe Castro.

În prezent

Cu multă seninătate, în prima jumătate a anului 2013, Centrul de Control al Bolilor (CDC) postează pe website-ul său oficial un document prin care recunoaşte infectarea a zeci de milioane de americani cu SV40 prin vaccinarea antipoliomielitică din perioada 1955-1963, dar lasă în suspans şi chiar încearcă să nege legătura între SV40 şi cancer.
Redăm în continuare documentul postat de CDC pe pagina sa oficială de internet, la care am adăugat în paranteză unele comentarii.

Cancerul, virusul simian 40 (SV40) şi vaccinul antipoliomielitic – document
– SV40 este un virus descoperit la anumite specii de maimuţe
– SV40 a fost descoperit în 1960. Puţin după aceea acest virus a fost găsit în vaccinul antipolio
. (CDC recunoaşte public că vaccinul era contaminat, fără să îi fie teamă că cineva va trage această autoritate la răspundere! În plus, așa cum am arătat mai sus, în momentul realizării vaccinării populaţiei se știa că vaccinul era contaminat!)
Mai mult de 98 de milioane de americani au primit una sau mai multe doze de vaccin antipoliomielitic între 1955 – 1963, când o parte a vaccinului a fost contaminat cu SV40; s-a estimat că 10-30 de milioane de americani ar fi putut primi o doză de vaccin contaminat. (Această informare seacă este totodată plină de cinism, întrucât nimeni nu a fost nici atunci și nu este nici acum tras la răspundere pentru faptul că s-a continuat vaccinarea deși se aflase că vaccinul este contaminat.)
Virusul SV40 s-a găsit şi în anumite tipuri de cancer la om, dar nu s-a putut dovedi că SV40 este cauza acestor cancere. (Această exprimare meşteşugită vrea să scoată CDC-ul basma curată, întrucât există suficiente rezultate concludente ale cercetărilor realizate în acest sens.)
Majoritatea dovezilor ştiinţifice sugerează că vaccinul contaminat cu SV40 nu determină cancer (Aceasta este o minciună sfruntată – nu există astfel de dovezi ştiinţifice, ci unele care sugerează exact contrariul.); anumite rezultate ale cercetărilor sunt contradictorii şi sunt necesare mai multe studii. (Contradicţia este de fapt între rezultatele obţinute de cercetătorii care nu lucrează pentru guvern şi cele obţinute de cercetătorii angajaţi de guvern, care trebuie să arate că SV40 nu determină cancer.)
Vaccinul antipolio utilizat astăzi nu conţine SV40. Toate dovezile indică faptul că vaccinul antipolio după 1963 nu a mai fost contaminat cu SV40. (Însă alte vaccinuri, aşa cum vom arăta mai jos în articol, conțin în contiunare virusul SV40.)

Aspecte adiţionale
În anii ’50, celulele de rinichi de maimuţă rhesus, care conţineau virusul SV40 dacă maimuţa era infectată, au fost utilizate pentru prepararea vaccinului antipoliomielitic. Deoarece SV40 nu a fost descoperit decât în 1960, nimeni nu a ştiut că vaccinul din anii ’50 ar putea fi contaminat. (CDC minte cu neruşinare atunci când inventează această scuză penibilă: se ştia că vaccinul era contaminat, chiar dacă nu se ştia exact cu ce, înainte ca SV40 să fie descoperit! Dr. Bernice informase forurile medicale competente că vaccinul era contaminat şi a sugerat oprirea producţiei pentru testări minuţioase, dar nu s-a vrut.)
SV40 a fost găsit în forma injectabilă a vaccinului antipoliomielitic, nu cea cu administrare orală.
Nu toate dozele de vaccin injectabil au fost contaminate. S-a estimat că 10-30 de milioane de oameni au primit vaccin contaminat cu SV40 (Zeci de milioane de oameni infectaţi cu un virus cancerigen reprezintă o eroare medicală monstruoasă!!)
Anumite dovezi sugerează că primirea dozelor de vaccin contaminate cu SV40 poate creşte riscul de cancer. Oricum, majoritatea studiilor realizate în SUA şi Europa care compară persoanele care au primit vaccin contaminat cu SV40 cu cele care nu au primit, nu au prezentat nicio relaţie cauzală între faptul de a fi vaccinat cu vaccin contaminat şi cancer. (Din nefericire, doar cercetările finanțate de guvern nu au evidențiat legătura dintre SV40 și cancer. Vom expune în continuare rezultatele mai multor echipe de cercetători care nu au fost plătiţi de guvern pentru studiile realizate ci au fost animaţi de o reală dorinţă de a elucida misterul din jurul virusului SV40 şi a cancerului.)

În luna iulie 2013, CDC retrage acest document de pe site-ul său, probabil după ce oficialii americani s-au dezmeticit şi au realizat că recunosc singuri că se fac vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Iată însă o copie a paginii care a fost postată initial la următorul link: http://www.cdc.gov/vaccinesafety/updates/archive/polio_and_cancer_factsheet.htm (pentru a mări imaginea, daţi click pe poză)

Cercetări ştiinţifice ce confirmă legătura între SV40 şi cancer

Pentru a arăta că această legătură între virusul simian 40 şi cancer nu este o închipuire a diferitelor organizaţii non-profit sau persoane care ar căuta nod în papură autorităţilor medicale, în cele ce urmează vom trece succint în revistă unele cercetări relevante referitoare la SV40 şi cancer:

 – Înainte de 1960 dr. Eddy Bernice observă că SV40, deşi nu ştia la momentul respectiv că acesta era agentul patogen, determină tumori la hamsteri.
– Dr. Maurice Hilleman afirmă că știa de existența virusului SV40 în vaccinuri, care „nu ar fi putut fi produse fără acesta”, însă susţine că în acele vremuri prezenţa viruşilor periculoşi în vaccinuri era la ordinea zilei. Cercetătorul şi-a arătat îngrijorarea în comunitatea oamenilor de ştiinţă, spunând că vaccinul anti-polio ar putea determina cancer, însă a fost luat în derâdere. (Cei care cunosc limba engleză pot asculta aici mărturia lui.)
– În 1962, în prestigioasa revistă de specialitate Proceedings of National Academy of Sciences din USA, apare un articol care arăta că SV40 induce în culturile primare de celule renale umane „modificări caracteristice tumorilor maligne”: o creştere accelerată a celulelor şi apariţia de aberaţii cromozomiale. Dat fiind notorietatea de care se bucură această revistă, cu siguranță articolul respectiv nu a trecut neobservat de cei de la CDC şi de celelalte foruri medicale.
 – În 1973 dr. Heinonen observă rata cancerului la copiii ale căror mame au fost vaccinate antipolio în perioada 1959-1965 faţă de cei ale căror mame nu au fost vaccinate, şi constată că procentul de tumori cerebrale la primul grup era de 13 ori mai mare! Acest studiu evidențiază în plus un aspect şi mai grav – virusul SV40 din vaccinul antipoliomielitic se putea transmite de la mamă la făt, determinând cancer la copii.
– Organizaţia Americană pentru Cancerul Pediatric statuează că există o creştere cu 118% a cazurilor noi de cancer la vârste între 0 şi 19 ani, între 1975 şi 2006.
– În 1990, Erhard Geissler publică un studiu realizat pe o perioadă de 25 de ani, care evidenția creşterea cu 30% a frecvenţei diferitelor tipuri de cancer cerebral în urma vaccinării antipolio cu vaccin contaminat cu SV40.
– Michele Carbone, conferenţiar la catedra de patologie din cadrul Facultății de Medicină a Universităţii Loyolla, Chicago, observă că SV40 este prezent în 1/3 din cazurile de osteosarcom (tip de cancer osos), în 40% din celelalte tipuri de cancer osos şi în 60% din mezotelioame (tip de cancer pulmonar).
– În 1997, în cadrul unei manifestări ştiinţifice intitulată „SV40, un posibil virus polyoma uman”, mai mulţi cercetători au prezentat rezultatele cercetărilor lor conform cărora se confirma prezenţa virusului SV40 în diferite proporţii în anumite tipuri de cancere (în 83% din papiloamele plexului coroid, în 75% din ependimoame, în 48% din astrocitoame, în 37% din glioblastoame, în 35% din osteosarcoame şi sarcoame Ewing, un anumit tip de cancer osos). Toţi au afirmat că s-a constatat un procent ridicat de neoplasme ale creierului la persoanele vaccinate antipolio.
– În revista Institutului Naţional pentru Studiul Cancerului (National Cancer Institute) şi în Virology Journal au apărut în ultimul deceniu lucrări ale mai multor echipe de cercetători care atenţionează că virusul SV40 poate fi transmis de către cei care au fost contaminaţi prin intermediul vaccinării, pe diferite căi de transmitere: sanguină, sexuală sau fecal-orală. Este o declaraţie alarmantă care atenţionează asupra riscului de a dezvolta cancer nu doar a celor care au fost vaccinaţi! Acest aspect a fost confirmat ulterior de cercetători care au detectat virusul în tumori provenite de la oameni care nu au fost niciodată vaccinaţi antipolio.
– Barbara Loe Fisher, preşedintă şi cofondatoare a Centrului Naţional de Informare asupra Vaccinurilor, o organizaţie non-profit care atestă siguranţa vaccinurilor, a avertizat într-o conferinţă din anul 1997 că „oamenii de ştiinţă, ne-angajaţi ai guvernului, din mai multe laboratoare din întreaga lume continuă să identifice SV40 în tumori cerebrale şi pulmonare la copii şi adulţi, şi descoperă că SV40 este de asemenea asociat cu cancere osoase şi limfoame non-hodgkiniene”.

Aşadar, problema infectării cu SV40 a zeci de milioane de americani prin vaccinarea antipolio – fapt care deşi era cunoscut încă de atunci, a fost recunoscut de către CDC abia după mai bine de jumătate de secol – nu este o simplă problemă de etică şi deontologie ci reprezintă un prejudiciu de neimaginat adus sănătăţii populaţiei americane, întrucât virusul simian 40 s-a dovedit a fi un agent carcinogen (factor implicat în apariţia cancerului), care are capacitatea de a se transmite de la un individ la altul.

Printr-un simplu exerciţiu simplu de matematică, dacă în perioada respectivă s-a estimat că 10-30 de milioane de americani (să nu ne gândim că numărul maxim posibil ar putea fi 98 de milioane!) au fost infectaţi prin vaccinul antipolio cu SV40, şi dacă luăm în considerare căile de transmitere ale SV40 (sanguină, sexuală, fecal-orală), şi ne gândim că fiecare persoană vaccinată nu a trăit izolată ci avea familie, cu siguranţă ajungem la un număr alarmant de mare de persoane care ar putea avea acest virus şi care, în consecinţă, ar prezenta riscul de a face cancer. Ne mai miră atunci că numărul de cancere a crescut aproape galopant în ultimele decenii? Ne mai miră că CDC a retras pagina prin care recunoştea contaminarea vaccinului antipolio cu SV40?

SV40 este prezent și astăzi în unele vaccinuri!

Deşi în mod oficial în SUA este interzisă acum utilizarea SV40 în industria farmaceutică, agentul cancerigen este în continuare folosit în unele vaccinuri fabricate cu ajutorul susţinerii financiare din partea Fundaţiei Bill & Melinda Gates, care şi-a propus vaccinarea tuturor copiilor din lume. (Deja în India rezultatul campaniei de vaccinare anti-polio se vede: deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă cu aplomb eradicarea epidemiei de poliomielită în această ţară, nu spune că zeci de mii de copii au rămas paralizaţi în urma vaccinării.)

Diferitele vaccinuri dezvoltate recent sub oblăduirea elitei criminale conţin particule modificate genetic şi acţionează direct asupra ADN-ului. Virusul cancerigen SV40 ar putea deveni parte integrantă din trupul celor vaccinaţi. Unul dintre aceste vaccinuri este pVAC, folosit împotriva psoriazisului, care este un plasmid construit prin inginerie genică pentru a induce anticorpi specifici. Acest vaccin „utilizează regiunea promotor a genei EF1a a maimuţelor rhesus… iar nivelul de expresie este crescut prin adiţionarea amplificatorului  SV40, care creşte abilitatea plasmidului de a fi transportat în nucleu”.
Așadar, în ciuda tuturor atenţionărilor şi dovezilor ştiinţifice referitoare la potenţialul cancerigen al acestui virus, el este în continuare utilizat!

În loc de concluzie

Graba cu care s-a realizat această vaccinare în perioada 1955-1963 a făcut ca populaţia să fie infestată cu un agent viral care s-a dovedit că produce tumori. Dacă la momentul respectiv oamenii ar fi ştiut ceea ce ştiau decidenţii de la NIH, credeţi că s-ar mai fi lăsat vaccinaţi? Dacă cineva te-ar fi întrebat în 1960: e posibil să faci poliomielită dacă nu te vaccinezi sau cancer dacă te vaccinezi, ce alegi? Ce ai fi răspuns? Este doar un fapt ipotetic pentru că oamenilor li se prezintă vaccinarea şi vaccinurile într-o lumină atât de strălucitoare, încât nu mai au timp să îşi pună întrebări sau să ceară detalii, raţiunea fiindu-le adormită de admiraţia pentru presupusa grijă pe care autorităţile de resort ar avea-o pentru sănătatea lor. Însă cazul vaccinării antipolio demască adevărata atitudine a autorităților, care au continuat să răspândească cu bună știință un agent cancerigen în rândul populaţiei! Au trebuit să treacă însă 60 de ani pentru a se dovedi că această „grijă” este de fapt o indiferenţă criminală, sau chiar mai rău.

SURSE

  1. The David Icke Newsletter, February 28th, 2010
  2. http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/09/david-icke-cum-eradicam-o-boala.html
  3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7759

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro