Piramidele si marile temple de pe aceasta Planeta au fost construite de uriasii atlanti impreuna cu extraterestri ! Acestia stapaneau materia, antigravitatia, Masura de Aur, Geometrica Sacra, Legile Cosmice si utilizau anumite forme ale energiei atomice, necunoscute oamenilor, bazate pe cristale !

by Fie ca vorbim despre piramidele de pe platoul Gizeh din Egipt, fie ca vorbim despre cele din America Centrala, cele din Antartica (acoperite de gheata), fie ca vorbim de cele din China (despre care chinezii nu vor sa vorbeasca), fie ca vorbim de cea din Crimeea de pe timpul […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Fie ca vorbim despre piramidele de pe platoul Gizeh din Egipt, fie ca vorbim despre cele din America Centrala, cele din Antartica (acoperite de gheata), fie ca vorbim de cele din China (despre care chinezii nu vor sa vorbeasca), fie ca vorbim de cea din Crimeea de pe timpul dinozaurilor sau de cea din Bosnia (care-i cea mai mare de pe Planeta), intrebarea, inca freamata mintile oamenilor de stiinta (istorici, diversi ingineri constructori, arheologi etc.).

N-au cum sa nu fie framantati, devreme ce, in prezent, cu toata tehnologia oficiala (nu vorbim de cea extrem de avansata care este tinuta secret), nu se pot ridica astfel de edificii. Aici nu este vorba de forta de munca, care este si mai mare, insa cei de astazi nu stapanesc asa de bine legile cosmice, masuratorile de aur, geometria sacra si alte stiinte, care, desi s-au pastrat, ele se transmit din generatie in generatie numai celor alesi sa posede astfel de informatii.

Becurile de la Dendera inside-egyptian-pyramid-alien Pyramids_Orions-Belt

In publicatia Financiarul, autorul unui articol se intreaba: „uriasii au construit piramidele ?” Ei bine, raspunsul este da ! Intai de toate, sa vedem ce-a scris:

„Majoritatea dintre noi credem că egiptenii au fost marii constructori, totuşi, există anumite dezbateri referitoare la momentul exact al construirii piramidelor. Unii arheologi spun că după datarea cu ajutorul carbonului, se pare că piramidele au fost ridicate în urmă cu aproximativ 7.000 – 10.000 de ani.

Totuşi, alţii dezbat acest lucru şi spun că piramidele au de fapt doar câteva mii de ani şi că egiptenii au apărut cu aproximativ 3.000 de ani în urmă, aşa că nu ar putea avea “o vârstă” mai mare decât atât, scrie Beforeitsnews.com.

Ce-ar fi dacă egiptenii au construit o parte din cele mai mici, dar nu şi marea piramidă? Cum ar fi dacă egiptenii au găsit-o acolo şi s-au hotărât să o folosească şi să construiască mai multe? Poate acesta este motivul pentru care vedem trei piramide gigantice lângă trei mai mici care nu par la fel de magnifice pe lângă cele mai mari.

În Geneza din Biblia Ebraică se spune că uriaşii (Nefilimi) sunt “fiii lui Dumnezeu” şi “fiicele oamenilor”. Cea mai cunoscută poveste este bineînţeles cea a lui David care se luptă cu uriaşul Goliat. În Egipt s-au descoperit desene ale unor oameni mici luptându-se cu oameni uriaşi. Aproape toate culturile lumii au nume sau desene cu uriaşi din diferite epoci ale istoriei.

Sunt voci ale arheologilor care confirmă existenţa dovezilor referitoare la uriaşi, însă aceleaşi voci spun că există interese ca aceste informaţii să rămână ascunse. Unul dintre aceştia a postat pe contul său de YouTube, cu numele de tollan23, o serie de videoclipuri arheologice de la locaţiile din bu Maher Fort, din Bahrain.

Gery Nelson a scris un articol minunat despre acest subiect cu referinţe şi imagini. În articolul său, Nelson a spus: “Am încercat să pastrez acest lucru în tărâmul propriilor mele experienţe. Există mult mai mult decât atât. Cum ar fi barosul de 30 de kilograme găsit într-o mină de cărbune veche de 3.500 de ani în apropiere de oraşul Llandudno, în nordul Ţării Galilor.

Topoare uriaşe dezgropate în Irna, săbii uriaşe etc. Poţi citi săptămâni întregi despre subiectul uriaşilor şi dacă mintea ta este aproape la fel ca a mea te vei bucura de fiecare minut. Îţi sugerez să cauţi pe Google uriaşii din Insulele Solomon, uriaşii cu păr roşu, uriaşii din Arizona, din California, din Ohio şi uriaşii din Peru”.

Potrivit autorului Brad Steiger, care a scris peste 168 de cărţi cu peste 17 milioane de copii tipărite, “au existat excavări în SUA care au dezgropat rămăşiţele unor bărbaţi şi femei primitive cu o înălţime de peste 2,15 metri, umanoizi uriaşi cu două rânduri de dinţi, oameni preistorici cu fruntea puternic înclinată şi maxilare cu colţi. În iulie 1985, un grup de mineri care lucrau în apropiere de Cascada Valul Nupţial, din California, au descoperit mormântul unei femei ale cărei rămăşiţe aveau o lungime de peste 2,10 metri”.

Aşadar ce s-a întâmplat cu aceşti uriaşi? De ce nu îi mai vedem în zilele noastre? O teorie spune că aceştia au murit în perioada marelui potop, s-au îmbolnăvit sau chiar s-au împerecheat cu oameni normali, ceea ce ar putea explica sindromul de gigantism.

De asemenea, abia recent publicate, dar realizate în 1988 de website-ul german BILD.de, sunt fotografii realizate de Gregor Sporri.

Articolul spune: “În 1988, în ultima zi a călătoriei sale de investigaţie privată, acesta a contactat un bărbat în vârstă ce făcea parte dintr-o dinastie de hoţi de morminte. Întâlnirea a avut loc într-o casă de fermă în Bir Hooker, la 100 de kilometri nord-est de Cairo. După ce a plătit 300 de dolari, Sporri a putut vedea comoara nevândută a hoţului de morminte. Învelit în nişte cârpe vechi, a putu observa osul şi dermul.

Sporri a declarat pentru BILD.de: “Era un pachet alungit ce avea un miros de mucegai. Am fost complet uimit când am văzut degetul uriaş de o culoare maro închis. Mi s-a permis să îl iau în mână şi să îi fac câteva poze.”

Lângă el a fost aşezată o bancnotă pentru a putea face o comparaţie în ceea ce priveşte dimensiunea degetului.

“Degetul îndoit era deschis în două şi acoperit cu mucegai uscat. Era incredibil de uşor, avea poate câteva grame. Inima îmi bătea undeva în gât. A fost incredibil. În ceea ce priveşte asocierea lui cu un trup potrivit, ar fi trebuit să fie o persoană înaltă de cel puţin 4,60 metri”.

Hoţul de morminte i-a arătat lui Sporri şi certificatul elveţian de autenticitate şi o imagine a radiografiei degetului. Ambele sunt din anii ’60.”[1]

Faptul ca uriasii au locuit pe aceasta Planeta nu mai este un asa mare „mister”. Deja anumite muzee din Asia de sud-est, dar si din alte colturi ale lumii, au inceput sa mai lase la o parte din imensa cenzura pe care o utilizeaza si sa publice diverse resturi ce provin de la uriasi umanoizi, ce masoara intre 2-4, chiar 5 metri !

Problema principala si dorinta de a tine acest subiect la sertar, se datoreaza faptului ca, aceste schelete, prin prezenta lor falnica, demoleaza mitul „Evolutionismului lui Darwin”, pentru ca, din maimute mici, nu puteau sa se nasca fiinte atat de mari. Desigur, „evolutionismul” are mari probleme, nu in general, ci numai in cazul speciei umane. Eroarea de fundamentare in cazul speciei umane s-a datorat faptului ca, Charles Darwin n-a cunoscut anumite intamplari de pe Pamant.

N-a cunoscut, de pilda, implicarea reptilienilor Anunnaki, atat de bine prezentati in tablitele sumeriene si in alte lucrari antice, in modelarea maimutelor prin combinarea ADN-ului lor cu cel al maimutelor, iar urmasii devenind mai inteligenti, spre a fi apti de munca, „pentru a duce jugul zeilor”, asa cum scriu tablitele sumeriene descifrate de Zecharia Sitchin.

Mai multe, pe larg, aici -> http://www.departamentul-zero.ro/tablitele-sumeriene-istoria-straveche-a-reptilienilor-anunnaki-veniti-pe-pamant.

O parte din specialisti recunosc ca oamenii nu puteau ridica asa ceva !

Deşi este cea mai veche minune, această piramidă egipteană, care servea drept mormânt pentru faraonul Keops, este singura minune a lumii antice care s-a păstrat până în prezent. Construită în jurul anului 2.560 i.Hr., ea a fost timp de peste patru secole cea mai înaltă construcţie din lume.

Estimările lui Donald Redford, profesor de studii clasice, sugerează că pentru a construi Marea Piramidă de la Giza au muncit între 20 000 şi 30 000 de persoane, iar construcția ar fi durat peste două decenii. Spre comparație, o bază de piramidă din Mexic a fost construită în 150 de ani. Egiptologii insistă însă că Piramida lui Keops a fost ridicată doar în 20 de ani.

Jean Pierre Martin, arhitectul viaductului Millau din Franța, mărturisește că ridicarea piramidelor din Egipt rămâne un mister și pentru el și că el nu ar putea să realizeze un astfel de edificiu nici acum.

Dr. Ala Shaheen, şeful departamentului de arheologie al Universităţii din Cairo, a relatat faptul că nu este exclus ca piramidele au fost construite de extratereștri. Fiind întrebat într-un interviu dacă aceste piramide ar putea conţine tehnologii extraterestre Dr. Shaheen a declarat doar atât: “Nu pot confirma sau nega acest lucru, dar, în interiorul piramidei se află ceva ce nu aparţine lumii noastre”.

Sala Inregistrarilor aflata la 260 m adancime sub Marea Piramida din Egipt !

“Amfiteatrele înregistrărilor eterne” (sau “The Hall of Records”) au fost propuse de celebrul profet Edgar Cayce, într-una din şedinţele sale de hipnoză. Aceste “amfiteatre ale înregistrărilor eterne” se presupune că ar conţine istoria pierdută a omenirii după distrugerea continentului pierdut al Atlantidei.

Cayce spune că în lume există 3 asemenea amfiteatre: una se află în apropierea insulei Bimini (Bahamas, în Oceanul Atlantic, la 80 de kilometri de Peninsula Florida), alta în jungla din Yutacan (peninsulă a Mexicului), iar ultima sub labele Marelui Sfinx din Egipt.

La scurt timp dupa Marea Descoperire din Bucegi, din Sala Proiectiilor, unul dintre cele trei tuneluri subpamantene avea legatura tocmai cu Sala Inregistrarilor despre care vorbea Edgar Cayce. Acel tunel avea o proprietate speciala: era unul virtual si de culoare indigo, el existand numai cand era activat de pe o consola din Sala Proiectiilor !

Cand era dezactivat, el disparea cu desavarsire ! Atat echipele romane, cat si cele americane, au inceput sa aduca din Sala Inregistrarilor o serie de tablite construite dintr-un material necunoscut, avand la baza si Yitriul, fiind usor radioactive, pentru a fi cercetate. La un moment dat, una dintre persoane a atins un buton al acelei tablite si imediat, din tablita a fost proiectata o holograma, care infatisa moartea unei galaxi. Cu alte cuvinte, Edgar Cayce a avut dreptate !

„—    Pregăteşte-te, pentru că acest punct coincide cu destinaţia noastră finală, mi-a spus Cezar. Aici am lăsat mai multă aparatură complexă şi de asemenea, provizii. Ajungem în câteva minute.
Într-adevăr, peste mai puţin de două minute am început să remarc faptul că lumina din tunel îşi modi¬fica treptat culoarea, trecând de la indigo prin mai multe nuanţe, la culoarea verde deschis fosforescent, pe care o văzusem şi la capătul celălalt, legat de Sala Proiecţiilor. Tunelul era perfect drept, iar în depărtare puteam să observ deja o luminozitate mult mai mare. Mă cuprinse o emoţie puternică la gândul că peste foarte puţin timp voi afla un mister colosal, care dăinuie de mii de ani, legat de enigmatica viaţă a vechilor faraoni egipteni şi a faimoaselor piramide. I-am împărtăşit aceste gânduri şi lui Cezar, dar el m-a corectat imediat:
—    Ceea ce vei vedea acolo nu are nicio legătură cu vechea civilizaţie egipteană. Nici cu piramidele şi nici măcar cu Sfinxul. E poate cel mai mare mister cu care ne-am confruntat până acum, pentru că nu înţelegem motivul pentru care a fost creat acest spaţiu de la capă¬tul tunelului la care vom ajunge imediat. Este extrem de vechi, precede cu mai mult de treizeci de mii de ani civilizaţia egipteană, dar totuşi este o realizare ulterioară celei a Sălii Proiecţiilor. De ce tocmai aici şi de ce tocmai din acele timpuri, nu ştim.
Aici Cezar s-a oprit din explicaţii, părând că se gândeşte dacă să-mi ofere sau nu mai multe detalii. Preluase manual controlul vehiculului şi încetinise mult viteza. Culoarea pereţilor tunelului devenise verde deschis, fosforescent, iar lumina era mai intensă. Computerul ne anunţă că mai erau opt sute de metri până la destinaţia finală.

Cezar a încetinit şi mai mult viteza vehiculului; vedeam la aproximativ 200 de metri în faţa mea un fel de zid uriaş care obtura complet tunelul, părând a fi alcătuit din piatră. Vedeam de asemenea, de o parte şi de alta a căii de acces, multe lăzi mari suprapuse şi echipament militar. în cele din urmă, vehiculul s-a oprit şi am coborât din el. Ceilalţi au staţionat şi ei puţin în urma noastră şi au început să descarce din echipamentul nou care a fost adus. Şovăitor, m-am îndreptat cu paşi mici către uriaşul perete din piatră care bloca tunelul, semnificând punctul lui terminus. Am văzut de o parte şi de alta lăcaşurile pentru cele douăsprezece cristale, care erau identice cu cele de la capătul de început al tunelului. Bănuiam că trebuia să existe o anumită simetrie a distorsiunii spaţio-tempo-rale, astfel încât ea să rămână stabilă.

Apoi ne-am îndreptat spre gigantica poartă din pia¬tră, cu excepţia lui Aiden care a rămas profund absorbit să lucreze la computer, pe care îl racordase la nişte senzori speciali, montaţi în expediţia precedentă. Am ajuns în faţa porţii şi Cezar a atins triunghiul; ime¬diat, poarta a început să culiseze spre stânga, aproape fără zgomot.
Am rămas înmărmurit. în faţa mea se afla o încăpere cam de două ori mai mare decât cea pe care o văzusem în proiecţia holografică a computerului! Nu înţelegeam absolut deloc cum era posibil aşa ceva şi m-am uitat stupefiat la Cezar, rugându-1 din priviri să-mi ofere o explicaţie.
— Din păcate, nimeni nu are încă un răspuns la această enigmă. Senzorii din exterior înregistrează o încăpere nu prea mare, cu latura de aproximativ cinci metri şi înălţimea de trei metri, dar iată că atunci când poarta se deschide, spaţiul pe care ni-1 oferă este mai mult decât dublu. Echipa cercetătorilor americani a ajuns la concluzia că aceasta se datorează unei ciudate întrepătrunderi a două realităţi distincte: cea fizică, specifică nouă, şi una subtilă, aproape sigur de origine astrală. Măsurătorile şi calculele incipiente au arătat că între acest fenomen straniu şi natura ambiguă a tunelului există o strânsă legătură. De altfel, acesta este motivul principal al prezenţei lui Aiden în echipa noastră; el ne poate lămuri din punct de vedere ştiinţi¬fic asupra unor enigme cu care ne confruntăm aici.
În timp ce primeam aceste explicaţii am pătruns cu toţii în acea încăpere subterană, care datorită mărimii ei îmi părea acum aproape ca o sală. Am apre¬ciat geometria suprafeţei ca fiind un pătrat cu latura de zece metri, poate chiar mai mult, şi înălţimea de aproximativ şapte metri.

Am observat că atât pereţii, cât şi podeaua şi tavanul erau alcătuite exclusiv din dale enorme de piatră, perfect şlefuite şi îmbinate între ele. Nu se vedea nicio spărtură, nicio deschidere, niciun culoar sau spaţiu gol în aceşti pereţi. Pe lângă faptul că eram uluit de modalitatea în care a putut fi realizată acea construcţie subterană, care părea a fi pur şi simplu „plantată” în pământ, două aspecte m-au intrigat imediat: în primul rând am constatat că încăperea era luminată prin ea însăşi, fără să existe o sursă vizibilă pentru aceasta. Lumina era foarte plă¬cută, caldă, învăluitoare, făcând vizibil orice detaliu al camerei, până în cel mai mic amănunt. Dacă în legă¬tură cu ansamblul din Munţii Bucegi ştiam că lumina provine, cumva, din materialul semiorganic în care erau îmbrăcaţi pereţii, aici nu am observat prezenţa acelui material, deoarece pereţii erau sculptaţi în rocă.

Al doilea aspect care m-a intrigat foarte mult era aerul din încăpere. In mod normal, ţinând cont de faptul că acel loc data de aproximativ patruzeci de mii de ani şi că nu avea absolut nicio legătură cu suprafaţa, nici o gură de aerisire, nicio variantă de primenire a atmos¬ferei interioare, era de aşteptat ca în cel mai bun caz abia să mai putem respira odată cu deschiderea porţii. Surpriza era însă totală, deoarece aerul era foarte curat, fiind chiar uşor ionizat. Singura observaţie pe care puteam să o fac era că el mi se părea a fi puţin cam uscat.
Semnele mele de întrebare au fost însă rapid înlă¬turate de Cezar, care mi-a explicat faptul că acestea au fost chiar primele elemente analizate atunci când au pătruns prima dată în acest loc, în expediţia anterioară. Iniţial au avut măşti protectoare. Au fost prele¬vate mostre de aer şi din roca pereţilor şi s-au realizat analizele preliminare cu ajutorul unei instalaţii com¬plexe, în întregime computerizată, pe care o aduseseră cu ei; la plecare, aceasta a fost lăsată în afara porţii, în tunel, în punctul final de staţionare. Presupunând că va fi necesară o asemenea operaţiune, au venit pre¬gătiţi. Era o instalaţie de analiză a probelor biologice, dar şi a unor surse de materiale amorfe, pe care Marina Statelor Unite o folosea în anumite misiuni speciale.

— Nu trebuie să fii surprins. Fiind unul dintre agenţii importanţi USAP, a avut acces integral la dosarul expediţiei noastre, care a inclus sute de fotografii şi schiţe, descrieri şi probe despre această cameră. Le-a învăţat atât de bine, încât acum se comportă ca şi cum ar umbla prin propria lui casă. Ţie însă îţi voi explica personal ceea ce se găseşte aici, cu toate că nici acum nu cunoaştem semnificaţia unor obiecte şi, la drept vorbind, nu prea înţelegem care a fost ros¬tul şi menirea acestei încăperi.
Ne aflam lângă peretele din dreapta al Camerei Oculte.
—    Vino mai aproape, m-a îndemnat Cezar. Abia acum poţi să observi pelicula ce acoperă piatra. Este foarte specială şi are, de asemenea, o natură organică, dar este o formă de viaţă total necunoscută nouă. Uşor radioactivă, dar într-o limită perfect rezonabilă, are la bază ytriul. Celelalte patru elemente componente nu se află pe planeta noastră şi de aceea nu putem înţelege nici legăturile atomice ce există între ele.
M-am apropiat de perete şi am pipăit uşor piatra cu degetele. La atingerea ei am simţit un gen de fur¬nicături fine în piele, care însă îmi păreau foarte agre¬abile. Lipind întreaga palmă pe perete, am simţit că acele furnicături se manifestau oarecum diferit pe suprafaţa ei, ca şi cum ar fi acţionat în valuri. Aproape că puteam spune că era o comuniune vie, un fel de legătură organică ce se crea spontan, fără dificultăţi.
—    Pelicula este cumva inserată în stratul superfi¬cial al rocii, dar e uimitor că ea există astfel şi se mani¬festă după o perioadă enormă de timp de la construcţia Camerei Oculte. Tehnologia lor este uluitoare.
În acel moment Cezar a fost chemat de locotenen¬tul Nicoară pentru a fi consultat într-o problemă. în ceea ce mă privea, mă lămurisem oarecum în legătură cu acele aspecte care mă intrigaseră încă de la început, astfel încât mi-am îndreptat atenţia către toată încăperea, în ansamblul ei. Am avut nevoie de multă stăpânire de sine şi control, deoarece surprizele erau mari. Chiar dacă nu avea măreţia impozantă a Sălii Proiecţiilor şi chiar dacă în interiorul ei se aflau mai puţine obiecte ca puncte de reper, totuşi Camera Ocultă emana un mister aparte, o enigmă aproape de nepătruns. N-aş putea să precizez prea bine ce anume mă determina să am acel sentiment; poate faptul că era mai mică şi, prin comparaţie cu Sala Proiecţiilor care „respira” mult mai amplu, aceasta era mai „con¬densată”; poate datorită câmpului specific emanat de obiectele care se găseau acolo; poate datorită apropierii de marea Piramidă şi de Sfinx, cam la aceeaşi distanţă de ambele, aşa după cum am văzut în proiecţia holografică a computerului lui Aiden. Chiar dacă eram deja oarecum obişnuit cu misterele dezvăluite şi cu surprizele de proporţii, care contravin celor cunoscute de societatea noastră şi chiar logicii exprimate de ştiinţa modernă, totuşi în Camera Ocultă mă simţeam „presat” de ceva indefinibil, iar această enigmatică presiune îmi crea o nostalgie profundă şi de neînţeles în suflet. Starea era asemănătoare cu aceea pe care o experimentasem în timpul călătoriei prin tunel şi de aici am tras concluzia că există proba¬bil o strânsă legătură energetică, o amprentă subtilă foarte asemănătoare între Tunel şi Camera Ocultă.

Am atins acel obiect uimitor, despre care puteam să bănuiesc că se afla în sustentaţie de zeci de mii de ani, în aceeaşi poziţie. S-a înclinat foarte puţin, opunând în mod evident o rezistenţă la apăsarea mea. încurajat de rezultat, m-am aşezat pe acel obiect ca pe un scaun mai înalt, deoarece platforma levita la apro¬ximativ un metru de podeaua din piatră. Chiar şi cu toată greutatea mea, ea rămânea exact în aceeaşi po¬ziţie, dar am simţit imediat o vibraţie surdă, foarte fină, care a apărut în interiorul ei.

Eram aşa de încân¬tat de noua mea descoperire, încât am început să mă apăs mai tare pe platformă şi să mă las când pe spate, când în faţă, pentru a vedea cum reacţionează. Am remarcat că atunci când eram prezent cu toată greu¬tatea pe ea, platforma antigravitaţională devenea foarte rigidă şi nu se mai înclina deloc. Dacă însă forţa de apăsare era mică, placa metalică putea să aibă un foarte mic tangaj. În cele din urmă, m-am urcat în picioare pe ea, privind triumfător în sală. Cezar tocmai încheiase discuţia cu cei doi locotenenţi şi se îndrepta râzând spre mine.
—    Să vedem, ştii la ce foloseşte? mă întrebă el.
—    Cred că e un mijloc de deplasare, i-am răspuns. Altfel, nu prea văd ce scop ar avea.
—    Exact. E un vehicul simplu, antigravitaţional. în loc să te deplasezi cu bicicleta sau pe jos, foloseşti această placă din aur. De fapt, din analizele noastre a rezultat că doar o porţiune cu grosimea de aproape patru milimetri este dintr-un aliaj special din aur; apoi mai este un strat dintr-un metal pe care nu-1 cunoaştem, cam de un milimetru grosime. Restul pare a fi gol în interior. Şi, desigur, mai este şi acest cristal care reprezintă piesa principală a ansamblului.
În principiu, vedeam că lucrurile nu sunt prea complicate.
—    Bine, şi cum funcţionează? am întrebat eu nerăb¬dător.
Amuzat, Cezar mi-a explicat că, deşi piesa era rela¬tiv simplă din punct de vedere constructiv, totuşi pen¬tru omul modern era destul de complicat să o folosească.

Priveam gânditor ansamblul întregii săli. Deşi nu existau multe obiecte în ea, totuşi încăperea îmi părea cumva „plină”. Chiar în mijloc am remarcat o copie fidelă, la scară, a cilindrului aflat pe piedestalul din Sala Proiecţiilor. Acelaşi tip de trepte, aceeaşi cons¬trucţie a cilindrului pe jumătate, aproximativ aceeaşi instalaţie interioară, cu o bandă metalică pe care erau aplicaţi ceea ce semăna cu nişte senzori speciali, cel mai probabil realizaţi din cristale, după câte mi-am putut da seama de la distantă.

Am urcat cele cinci trepte ale piedestalului şi am privit cu atenţie înăun¬trul semicilindrului; avea o porţiune de sprijin cam la şaptezeci de centimetri de bază, în mod evident pentru a te aşeza pe ea. Întregul dispozitiv era conceput pen¬tru a putea fi folosit cu uşurinţă de o fiinţă umană de înălţime medie, dar utilitatea lui rămânea încă o necunoscută pentru mine.”

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/sala-inregistrarilor-aflata-sub-marea-piramida-din-egipt-la-260-m-adancime-in-legatura-cu-sala-proiectiilor-din-masivul-bucegi-printr-un-tunel-virtual.

Acelasi informatii, ni se confirma si dintr-o alta lucrare extraordinara numita „Transformari Planetare 2012-2030″, scrisa de Sal Rachele, iar la pag. 75 ni se vorbeste despre Mareata Civilizatie a Egiptului:

„Thoth era o fiinta radiantă de lumina alb-albastră, un umanoid de culoare şi energie aşa cum ne puteţi vedea pe noi in tăramurile Înalte. A fost capabil sa-şi coboare gradat vibraţia, suficient de mult încât să comunice cu descendentii Atlantidei şi să-i Înveţe căile adevărului, colaborarii, armoniei şi ale matematicilor inalte.

Aşa cum vor confirma multe dintre scrierile transmise prin „channel”, Thoth a fost inginerul din spatele Marii Piramide. Acest dispozitiv servea mai multor scopuri, dar funcţiile sale principale erau de camera de inalţare şi controlor-reglalor.

Thoth şi grupul său au avut un succes satisfăcător în lucrul cu urmaşii atlantilor in templele de iniţiere, in scopul accelerătii evoluţiei sufletului. Au fost construite multe cladiri de-a lungul malurilor Nilului.

Din cei câteva mii de atlanti care se stabilisera in această zona, un procent semnificativ luat parte la activităţi legate de inăltare şi la iniţieri in Marea Piramidă. Pleiadienii de densitatea a 7-a au construit dispozitivul (n.ed. Marea Piramida) intr-un interval de timp de ordinul zilelor, folosind levitaţia şi tehnologia laser.

Camerele subterane de sub Platoul Gizeh erau deja locuite de cei care se retrăsesera in subteran, in timpul conflagraliilor anterioare de pc Pământ. Pleiadienii, in colaborare cu aceste grupuri din subteran, au infiintat Sala Inregistrarilor, la mai multe mii de picioare sub Marea Piramidă.

Aceasta există astăzi in tărâmurile eterice mai Înalte ale Pamântului interior. Sfinxul a fost ridicat mai târziu de alt grup de egipteni, pentru a marca intrarea in portal. Marea Piramida a fost terminată aproximativ În anul 10.500 Î.Ch.

Abia în ultimii 20 de ani oamenii voştri de ştiinta au inceput să dateze corect Marea Piramidă. Păna de curând se presupunea ca acest dispozitiv era in legătură cu alte piramide care au fost construite (folosind munca poporului egiptean) ca sa serveasca drept morminte pentru faraoni.”[2]

Si totusi, cum au fost construite piramidele ?

Documentarul extraordinar, „Revelatia Piramidelor”, un documentar neconventional creat de „oameni de stiinta neconventionali” intr-un mod destul de subiectiv prin adevarurile prezentate, prin care ii ridiculizeaza pe oamenii de stiinta oficiali, punandu-le intrebari cum ar fi:

1. cum au fost facute piramidele ?
2. cum le-au carat ca ei sustin ca le-au transportat de la 800 km distanta, blocuri de piatra ce cantaresc sute de tone ?
3. cum le-au cioplit pentru ca exista distanta de doar 2 microni dintre peretii piramidelor ?
4. cum le-au ridicat ca ei sustin ca nu exista tehnologie avansata in antichitate ?
5. de ce evita sa vorbeasca despre geometria sacra si numarul de aur folosit in proiectarea lor ?
6. de ce nu recunosc ca toate piramidele de pe aceasta Planeta, au fost create de uriasii supravietuitori ai Atlantidei impreuna cu extraterestrii din Pleiade ?

Matematicieni, arheologi, arhitecti, ingineri, din toate domeniile si din toate firmele de constructii spun ca nu ar putea sa onoreze o astfel de constructie daca li s-ar cere de catre cineva, deoarece nu exista macarale pe aceasta Planeta, care sa ridice blocurile enorme de piatra, din care este alcatuita, spre exemplu, Marea Piramida a lui „Keops” (Thoth Atlantul/Akhenathen)! Keops este un personaj misterios, nu exista niciun rege egiptean consemnat cu acest nume, fiind doar o simpla inventie!

Celebrul rege egiptean din prima dinastie Thoth, caruia i se mai spunea oficial si Akhenaten, „Zeul Intelepciunii”, sustine in tablitele sale de smarald ca, el este cel care a ridical acele piramide si nu drept morminte, ci pt a pastra o vibratie constanta pe Planeta, dar si pentru fratii lor de pe alte planete care veneau aici pe Terra si pentru a nu intra in karma Terrei, aveau nevoie de tunele energetice speciale pentru a putea pleca inapoi de unde au venit!

De asemenea, el si explica modul construirii, insa arheologii nu iau in seama celebrele tablite, desi recunosc ca, „acele tablite sunt interesante pentru a fi cercetate”. Dupa cum spunea si John Keel in cartea „Our hunted planeta” (n.tr. Planeta noastra bantuita):

„Ni se cere sa credem ca oamenii au fost cei care au taiat, impins si ridicat acele blocuri imense de piatra, transportandu-le peste muntii, campii si vai, ceea ce este absurd.”[3]

Hologramele din Sala Proiectiilor din Bucegi au aratat modul cum au fost ridicate aceste edificii. Intr-una dintre holograme se aratau modul de ridicare a piramidelor egiptene.

In primul rand, toata Africa de astazi, era plina de vegetatie luxurianta, in al doilea rand, fiintele din holograma, atat cele care aveau forma umanoida, erau uriase, avand intre 3-6 metri, dupa unele aprecieri chiar si mai mult si aveau diverse dispozitive, cum s-ar numi ele astazi, cu ajutorul carora proiectau mai multe „raze”, iar blocurile de piatra incepeau sa pluteasca, ca si cum s-ar afla in imponderabilitate.

In al treilea rand, blocurile de piatra erau taiate cu ceea ce s-ar numi azi „taiere laser”, doar ca la ei totul se baza pe cristale, ei utilizand anumite forme ale energiei atomice, pe care oamenii nu le cunosc.

Cristalele atlantilor si influenta lor uriasa !

Există unele zone planetare care sunt porţi de vibraţie benefice cu alte lumi astrale, pe unde intră şi ies convoaiele de nave extraterestre menite să ajute omenirea în situaţia aceasta în care se află. O porţiune de pe suprafaţa Oceanului Atlantic, care este cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor, este o enigmă totală şi nu are prea multe dovezi lăsate în istorie. După cum se pare, multe întâmplări inexplicabile şi dispariţii au avut loc în această zonă particulară. Nici o explicaţie raţională nu a satisfăcut cerinţele oamenilor de stiinţă pentru a justifica în întregime întâmplările misterioase care au avut loc în Triunghiul Bermudelor de-a lungul multor sute şi sute de ani.

Unde este Triunghiul Bermudelor? Mulţi dintre noi cred că Triunghiul Bermudelor este situat mai mult sau mai puţin în mijlocul Oceanului Atlantic, care a găzduit odată Atlantida. În timp ce mulţi eminenţi cercetători ai Atlantidei exprimă diferite opinii şi idei cât mai precise despre localizarea Atlantidei, noi am prefera să vă oferim ceea ce ne-a lăsat să citim Edgar Cayce, în 1932.
„Poziţia… continentului Atlantidei era între Golful Mexic, pe o parte, şi Marea Mediterană, pe cealaltă parte. Dovezi ale acestei civilizaţii dispărute se pot găsi în Pirinei şi Maroc, British Honduras, Yucatan şi America. Acolo sunt niste porţiuni mai înalte… ce trebuie să fi fost odată o Zonă a acestui mare continent. Indiile Britanice de Vest, sau Bahamas, sunt porţiuni ale aceluiaşi continent, ce pot fi văzute în prezent. Dacă prospectarea geologică ar putea fi făcută în aceste locuri în special, sau mai ales în vecinătatea Golfului Stream şi în Bimimi, acestea ar putea fi încă determinate.”

Este posibil, şi în multe cazuri înclinăm să credem ce a avut de spus Edgar Cayce, că, vorbind în mare, Atlantida a fost situată unde spune Cayce.

Când Atlantida a fost distrusă, ea s-a scufundat în adâncul Oceanului. În timp ce acum templele ruinate găzduiesc jocul diverselor creaturi subacvatice, marile cristale de foc atlante, ce odată furnizau imensa putere şi energie ce se găsea în Atlantida, încă există, şi încă emit puternice raze de energie în Univers. Din nefericire, atunci când s-a produs dezastrul, câteva din cristalele de foc au fost parţial distruse, de unde rezultă că ele sunt capabile în prezent să proiecteze energia razelor lor numai la întâmplare. Ni se spune că fiecare crystal ar fi avut cel putin 20 de picioare înălţime şi mai multe în lăţime. În Atlantida, aceste cristale erau aşezate în serii de câte trei, astfel producând un vortex de energii cosmice de mare putere! Din timp în timp, câmpul de forţă emis de aceste cristale atlanteene „defecte” devine foarte puternic ca urmare a unor inducţii ,,inteligente”, şi orice avion sau navă ce cade sub influenţa lor se dezintegrează şi se transformă în energie pură, sau este transmutat şi teleportat într-o altă dimensiune. De aici provin inexplicabilele şi misterioasele dispariţii pentru care a fost blamată suprafaţa Oceanului cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor.

Nişte cercetători au avansat teoria că multe dintre avioanele şi navele care au fost pierdute şi au dispărut în raza Triunghiului Bermudelor, au fost transportate printr-un fel de „Gaură Neagră” sau (pânză atemporală), şi teleportate în netimp sau o altă dimensiune. Aceasta este părerea lor, însă noi sugerăm, cu toată puterea, ca fiind simplul adevăr cel formulat în continuare. Acei indivizi care au fost la bordul avioanelor şi navelor cu care au dispărut, „teoretic şi în principiu” s-au întors în lumea spirituală. În câteva rare ocazii, au fost raportate nave care s-ar fi întors; membrii echipajului lăsând impresia că ar fi nebuni, incoerenţi şi murmurând povestiri furioase. Acestea
s-au întâmplat deoarece există anumiţi timpi când câmpul de forţă proiectat de cristale nu este suficient de puternic pentru a produce dezintegrarea totală. În schimb creează dezorientare mentală şi chiar demenţă.

Peste dezastrele cristalelor de foc atlanteene, Cristalul Păstrător al Timpului încă stă de pază în ruinele templului atlant al vindecării. Marele Cristal Păstrător al Timpului nu-şi proiectează energiile în acelaşi fel ca cristalele de foc, pentru că este sigilat Hermetic (codificat mistic). Păstrătorul Timpului aşteaptă răbdător pentru timpul care este încă să vină, când, din nou, va juca rolul său important în evoluţia lumii.

În 1970, Dr. Ray Brown, un practicant naturopathic (fitoterapeut) din Mesa, Arizona, mergând să facă scufundări cu nişte prieteni lângă insula Bari, în Bahamas, aproape de o populară zonă numită Limba Oceanului (ce a fost descrisă în emisiunea TV „În căutarea Atlantidei – făcută în 1979), după una din scufundări, separându-se de prietenii săi, s-a speriat când a ajuns întâmplător lângă forma stranie a unei piramide ce se contura într-o lumină verde-albăstruie. După cercetările ulterioare, Brown a fost surprins cât de netedă şi lucioasă era suprafaţa de piatră a întregii structuri, cu îmbinările dintre blocurile individuale, aproape de nedesluşit. Înotând în jurul cupolei, pe care Brown o credea a fi din lapis lazzuli, a descoperit o intrare şi a decis să-i exploreze interiorul. Trecând printr-un culoar îngust, Brown a ajuns în final într-o mică cameră dreptunghiulară cu tavan piramidal. A fost total uimit că această cameră nu avea alge şi nici corali crescuţi pe zidurile interioare. Erau complet curate. În plus, deşi Brown nu a adus cu el nici o lanternă, el a putut totuşi să vadă tot ce era în încăpere în mod normal. Încăperea era bine luminată, dar nu de la o sursă care să fie vizibilă. Atenţia lui Brown a fost atrasă de o tijă metalică dură, de trei ţoli în diametru, ce era suspendată între vârful camerei şi o piatră preţioasă roşie cu multe faţete, ascuţită spre vârf. Direct sub această vergea şi piatră preţioasă, poziţionată în mijlocul camerei, era aşezată o piatră sculptată, placată cu pietre preţioase pe care erau înscrisuri (scrieri) metalice retuşate cu bronz colorat. Pe această placare, acolo unde se împerechează forţa vieţii în sculptură, mâinile, de culoarea bronzului, apar înnegrite şi arse, ca şi cum ar fi fost expuse la o căldură colosală. Ţinută în mâini, patru picioare mai jos de limita de sus a vârfului pietrei preţioase, se află o sferă de cristal, cu un diametru de 4 inci … Brown a încercat să despridă vergeaua şi piatra roşie, dar nu a reuşit. Întorcându-se spre sfera de cristal, a constatat, spre uimirea sa, că aceasta s-a desprins uşor din mâinile de bronz ce o susţineau. Cu sfera de cristal în mâna dreaptă a plecat din piramidă, făcând cale întoarsă. În timp ce se îndepărta, Brown a simţit o prezentă nevăzută şi a auzit o voce ce i-a spus: „never return!” – să nu te mai întorci niciodată!Datorită fricii ca neobişnuitul său premiu (comoara găsită) să nu-i fie confiscat de Guvernul American, Dr. Brown nu a relatat nimănui întâmplarea cu strania sferă de cristal şi nici despre experienţa sa până în 1975, când a expus-o pentru prima dată la un seminar psihologic din Pheonix. De atunci, sfera de cristal a mai avut doar câteva apariţii publice, dar cu fiecare ocazie oamenii care au văzut-o au avut experienţe stranii, fenomene asociate aceasta.

În adâncul formei de cristal priveşti spre trei imagini piramidale, una în faţa alteia, în mărime descrescătoare. Unii oameni, care intră într-o meditaţie profundă asupra constiinţei, sunt capabili să discearnă 4 piramide în prim-planul celorlalte trei. Elizabeth Bacon, un psiholog din New York, a afirmat în timpul transei, că „Sfera de cristal a aparţinut odată lui Thoth, zeul egiptean, ce este responsabil pentru îngroparea locului secret al cunoştinţelor de la Giza, lângă cele trei mari piramide”. Poate că poziţia celor trei imagini piramidale din sfera de cristal deţine mult râvnita cheie pentru a găsi o a patra, încă negăsită, piramidă subterană ce ne va conduce spre sala Înregistrărilor. Cine ştie! Privind la sferă din alt unghi, imaginile interne se descompun în mii de linii micuţe. Brown consideră că acestea dovedesc electricitatea în natură, precum nişte forme de circuit microscopic. Din alt unghi, şi în condiţii speciale, mulţi oameni pot vedea un mare ochi uman privind fix şi calm spre ei. Acest ochi a fost fotografiat.
Sfera de cristal a Dr. Brown a fost sursă pentru o mare varietate de întâmplări misterioase şi paranormale. Oamenii au simţit o briză sau adiere aproape de ei, sau amândouă, căldură şi frig, înconjurându-i la distanţe variate. Alţi martori au observat fantome de lumină, au auzit voci sau au simţit senzaţii stranii şi furnicături ce îi înconjurau (este şi firesc să se petreacă asemenea fenomene în preajma unui cristal activ, mai ales a unei sfere, codată /codificată să vibreze în raport cu altă dimensiune) (NN). Acul busolei, când este plasat lângă sfera de cristal, se învârte în sensul invers acelor de ceasornic, şi după aceea începe să se învârtă în sens contrar, dacă este mutat numai câţiva inci. Metalele se magnetizează temporar când vin în contact cu sfera. Nu există nici un exemplu de caz în care vindecarea să nu fi avut loc doar prin atingerea Sferei – toţi cei care au făcut-o, s-au însănătoşit.

Noi putem specula doar de ce a fost creată sfera de cristal şi care este rolul ei jucat în piramida subacvatică descoperită de Ray Brown! Dacă, aşa cum bănuim, această suprafaţă a apei a făcut parte din continentul Atlantidei, atunci ce alte comori îngropate îi mai aşteaptă pe viitorii scafandri? Posibilităţile sunt nesfârsite. Cercetările seismografice, făcute în Oceanul Atlantic, au arătat că sunt multe deviaţii şi contururi inexplicabile pe fundul Oceanului.

La această dată, nici o explorare serioasă nu poate promite să găsească cu exactitate ceea ce este dorit a fi găsit pe fundul oceanului. Probabil că Piramida lui Brown din Bahamas era o parte din Atlantida. Este sugerat faptul că această piramidă scufundată atrage, acumulează, şi chiar generează forme ale energiei cosmice. Tija suspendată are rolul de a conduce energiile acumulate în cupolă. Faţetele cristalului roşu de la capătul ei aveau rolul de a concentra şi proiecta energiile spre sfera de cristal aflată sub el. Mâinile înnegrite şi arse ne arată dovezile transferului de energii, probabil eliberarea amplificată a acestor energii, în timp ce sfera de cristal acţiona ca un imens acumulator, dar şi ca instrument de control al acestor energii.

În 1933 Edgar Cayce sugera, în două înregistrări, că atlanţii deţineau nişte forme speciale ale energiei atomice şi forţe radioactive necunoscute omenirii astăzi. Prin aceeaşi formă de foc corpurile indivizilor au fost regenerate prin ardere, prin aplicarea razelor de la piatră (cristal), influenţe care ar fi distructive pentru un organism animal. Deci, corpul era adesea reîntinerit şi reţinut în aceste ţinuturi până la o eventuală distrugere, alăturându-se oamenilor ce făceau rele pe pământ sau alăturându-se lui Belial pentru distrugerea finală a acestui pamânt. În acest fel entitatea pierdea puterea şi vibraţia sa. La început nu au fost folosite cu intenţie şi nici cu scop distructiv. Mai târziu au fost folosite pentru ascensiune şi pentru puterea în sine de către unii preoţi dornici de preamărire.

Şi Cayce a continuat: „Pentru a descrie modul de construcţie al pietrei (cristalului), noi am găsit că a fost un mare cilindru de sticlă (cum am denumi noi azi) modelat în aşa manieră pentru ca cupola sau forţa concentrată între capătul cilindrului şi bolta însăşi… Aşa indică înregistrările despre moduri asemănătoare de construcţie existente în trei locuri de pe pământ, care sunt astăzi: în porţiunea scufundată a Atlantidei, sau Poseidonia, unde o porţiune a templului poate fi descoperită sub nisipul şi algele mării – lânga ceea ce este cunoscut ca Bimini, pe coasta Floridei; (al doilea) în scrierile din templele Egiptului, unde entitatea a acţionat în cooperare cu alţii cu scopul de a conserva înregistrările care veneau de pe pamântul unde au fost păstrate (prin transfer informaţional-energetic); şi (al treilea), înregistrările ce au fost duse unde este acum Yucatanul, în America, unde aceste pietre (despre care se ştie atât de puţin) sunt acum, şi care au fost descoperite în decursul ultimelor luni (20 decembrie 1933).

O particularitate interesantă a informaţiilor de mai sus este referirea la Bimini. În 1969 paşii au fost conduşi pe fundul Oceanului pentru a descoperi Bimini. Aceasta s-a crezut dintotdeauna că face parte din Atlantida, cu toate că ea apare ca o mică depresiune sau loc unde au avut loc explorări . Dar realitatea nu este chiar aşa şi nu înseamnă că balanţa probabilităţii este întoarsă spre presupunerea că Atlantida nu a fost decăt o legendă. Aceasta, în realitate, este un fapt istoric.

Între timp, avariatele cristale de foc atlante vor continua, din când în când, să afecteze avioanele şi navele care trec prin zona numită Triunghiul Bermudelor.

Documentar: Revelatia Piramidelor !

SURSE

1. http://www.financiarul.ro/2012/08/13/uriasii-au-construit-piramidele-antice-din-egipt/

2. Sal Rachele – „Transformari Planetare 2012-2030″, (pag. 75)

3. John Keel in cartea sa, „Our hunted Planet” (n.tr. Planeta noastra bantuita)

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro