"Pescarul de pe Lacul Getic" – scheletul celui mai vechi om din Europa a fost descoperit in Romania ! Are o vechime de doua milione de ani, demonstrand ca istoria lumii incepe in Carpati !

by Descoperirea „Pescarului de pe Lacul Getic” a bulversat si inca bulverseaza istoricii si arheologii, care pretindeau ca, „le stiu pe toate”. Aceasta descoperire, a atras atentia strainilor, asa cum era si normal, iar studiile acestora nu fac decat sa confirme faptul ca, istoria pe aceasta Planeta incepe in Carpati. […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Descoperirea „Pescarului de pe Lacul Getic” a bulversat si inca bulverseaza istoricii si arheologii, care pretindeau ca, „le stiu pe toate”. Aceasta descoperire, a atras atentia strainilor, asa cum era si normal, iar studiile acestora nu fac decat sa confirme faptul ca, istoria pe aceasta Planeta incepe in Carpati. Daca aducem alaturi si tablitele din Muntii Neamtului si tablitele de la Tartaria atunci avem o viziune completa a istoriei adevarate a Romaniei.

De pe publicatia Adevarul aflam mai multe despre acest schelet de umanoid descoperit in Ramnicu Valcea:

„Descoperirea „Pescarului de pe Lacul Getic“ sau a „strămoşului europenilor“ a generat o campanie de promovare agresivă în timpul regimului comunist, dar şi o serie de controverse de-a lungul timpului, căci cercetărori de talie internaţională au ajuns la concluzia că „omul de Bugiuleşti“ are un început de coadă. Specialiştii confirmă că rămăşiţele au o vechime de aproxiamtiv două milioane de ani. Povestea „Pescarului de pe Lacul Getic“ începe în 1962, când o echipa de cercetători condusă de istoricul, antropologul şi arheologul Constantin Nicolae-Plopşor avea să facă o descoperire remarcabilă pentru lumea ştiinţifică.

La scurt timp de la deschiderea şantierului de la Bugiuleşti, din comuna vâlceana Tetoiu, specialiştii români au scos la iveală un depozit osteologic impresionant de la 23 de mamifere, despre care s-a spus ca are o vechime de 1,8-2 milioane de ani. Cercetătorii au scos la suprafaţă de la rămăşiţele unei girafe, până la fosile de maimuţă şi urs. Descoperirea antropologilor de pe Valea Olteţului a iscat de-a lungul deceniilor o serie de controverse, dar nu din cauza fosilelor animale, ci ca urmare a scoaterii la suprafaţă a trei fragmente de os despre care s-a spus că aparţin unui humanoid: omul de Bugiuleşti.

Australanthropus Oltenesis, mit sau adevăr ?

Prezentant drept strămoşul europenilor, „omul de Bugiuleşti” a ajuns rapid în toate cărţile de istorie din scoala generală, dar şi în cursurile studenţeşti. Propaganda comunistă a funcţionat perfect în anii 60’, iar despre “Pescarul de la lacul Getic” sau “Australanthropus Oltenesis” s-a vorbit în toate mediile ştiinţifice internaţionale. Oasele despre care s-a spus că aparţin unui humanoid au ajuns la Institutul de Arheologie din Bucureşti, în timp ce restul fosilelor animale au fost expuse la Muzeul Olteniei din Craiova.

Încă din perioada comunistă au existat voci care şi-au exprimat îndoiala că cele trei fragmente de oase din Bugiuleşti au aparţinut strămoşului europenilor, dar cercetătorii respectivi nu au fost lăsaţi să cerceteze fosilele. Pentru a-I convinge pe specialiştii care au pus la îndoială autenticitatea fosilelor umane găsite la Bugiuleşti, autorităţile române au apelat la ajutorul specialistului în antropologie Raymond Dart, cel care a descoperit în 1921, în Africa de Sud, fragmente osoase ce au aparţinut unui australopitec (strămoşul hominid al omului, ce semăna cu un cimpanzeu n.r).

Raymond Dart s-a deplasat în Tetoiu, dar nu a putut compara fragmentele de os găsite în Vâlcea cu cele descoperite în Africa de Sud. Reprezentanţii Muzeului Olteniei care au studiat fenomenul de la Bugiuleşti spun că antropologul a infirmat că cele două femure şi tibia găsite în zona Lacului Getic au aparţinut celui mai vechi hominid de pe continentul european, la scurt timp după ce a părăsit România.

„Omul de Bugiuleşti”, avea un inceput de coadă !

Trei decenii mai târziu, un alt cercetător de talie internaţională a spulberat teoria antropologilor români. Belgianul Jean –Marie Cordy susţinea că fragmentele osoase ar aparţine unui urs. “Concluzia e că nu există omul de Bugiuleşti. În 1992 sau 1993, în Vâlcea au ajuns nişte specialişti belgieni care au examinat oasele.

Aceştia au ajuns la concluzia că oasele aparţin unei specii de urs. În cazul de faţă nu se pune problema unei confuzii foarte mari întrucât oasele de urs seamănă cu cele umane. Nimeni nu a mai pretins apoi că la Bugiuleşti a fost găsit strămoşul europenilor”, declară Aurelian Popescu, muzeograf în cadrul Muzeului Olteniei.

După Revoluţie, s-a emis şi ipoteza că oasele ar fi de maimuţă, dar nu au mai fost efectuate alte expertise din care să rezulte cu certitudine acest lucru. Cert este că depozitul osteologic de la Bugiuleşti a stârnit şi atenţia unor cercetători din America. În anii 2000, aceştia au poposit pe meleaguri vâlcene pentru a aflat date suplimentare despre o specie rară de maimuţe.

Cum se presupune ca trăia cel mai „bătrân” european !

Despre vestigiile umane de la Bugiuleşti au curs râuri de cerneală, atât în ţară, cât şi în străinătate, descoperirea fiind pomenită în mai toate cărţile despre proto-hominizi sau “oamenii în formare”. Pe baza informaţiilor iniţiale, unul din istoricii vâlceni a încercat să explice, înainte să se dea verdictul despre autenticitatea fosilelor, cum trăia strămoşul europenilor.

“Australanthropus Oltenesis trăia în cete sau hoarde şi ducea o viaţă mult asemănătoare animalelor. În ceea ce priveşte hrana sau locuinţa, ştia să si-o “aleagă” şi să se adăpostească sub stânci, în peşteri sau pe terasele râurilor. Ca fiinţă inteligentă a făcut progrese în făurirea uneltelor din os şi mai puţin din piatră şi pândea, după cum o dovedeşte osuarul de la Bugiuleşti, înnămolirea animalelor preferate, pe care apoi adesea le sacrifica.

Numai aşa îşi găseşte explicaţia faptul că într-un perimetru restrâns s-au descoperit resturile fosile la 28 de specii de ierbivore şi carnivore, precum şi de maimuţe, care nu puteau să convieţuiască paşnic”, scria istoricul Gheorghe Petre-Govora, în volumul “O preistorie a nord-estului Olteniei”.”[1]

Nu ştiu de ce trebuie ca românii să ţină legea evreilor şi să se ghideze în viaţă după Biblia lor, atâta vreme cât şi noi avem străbunii noştri, care sunt mult mai presus decât multitudinea zeilor biblici, care alcătuiesc Biblia originală, mai ales Vechiul Testament, aşa cum a fost el creat de la început, până la cosmetizarea şi modificările aduse pe texte de preoţii sau filosofii împăratului Constantin, care aproape că au rescris regândind Biblia în părţile ei esenţiale, deşi este interzis pentru prostime a modifica vreun cuvânt, pedepsindu-se cu anateme abominabile!

schiller

Dacii noştri aveau şi ei un singur Dumnezeu, pe Zamolxe, şi aşa îl aveau şi egiptenii pe Ra, zeul soarelui necucerit, pe care l-au împrumutat şi romanii, asemenea popoarelor orientale, din care fac parte şi evreii.

Diferenţa dintre poporul dac şi cel roman (care a adoptat, confruntându-se cu o uriaşă criză, nemaiîntâlnită vreodată în istoria lui, credinţa evreilor, cuceritori ai Imperiului Roman, care, la rândul lor, au adoptat-o pe cea egipteană, aceştia fiind orientaţi greşit de însuşi poporul dac sau cel get sau cel trac, din motive temeinice de securitate) este că dacii îl slăveau pe unicul Dumnezeu, închinându-se cu faţa în pământ, pe când romanii îi slăveau pe dumnezeii evreieşti (făcând o sumă a lor în anul 313 d. Hr.), închinându-se cu faţa spre cer.

Dar poporul dac era mai vechi decât cel roman. Pescarul de la Lacul Getic, datat cu C14 la peste 1 milion de ani vechime, demonstrează că poporul dac descinde din strămoşii geţi care au milioane de ani în spate, pe când romanii, cu Romulus şi Remus ai lor, nu au decât câteva mii de ani pe Pământ, poporul roman fiind, deci, o salată nouă, un fel de Babilon, ca şi Uniunea Europeană din zilele noastre, care obişnuieşte să se laude prin unitate în diversitate, ce salată grozavă, aş spune eu. Aşadar, rădăcinile dacilor sunt de milioane de ani, iar cele romane de mii de ani, poate! Ce diferenţă… ca de la cer la pământ!

Preiau un document despre dovezile arheologice care s-au tot gasit pe teritoriul Romaniei si cum vedem nu se prea fac publice. Preluare din „C. S. Nicolă escu–Plopşor şi arheologia paleoliticului”[1]:

„C.S. Nicolăescu–Plopşor (1900–1968) reprezintăuna din personalităţile care au marcat arheologia paleolitică românească. Activitatea sa nu s-a limitat doar la domeniul paleoliticului,cuprinzând, pe lângă perioade mai târzii,şi etnografia, folcloristica, literatura; biografiei şi cercetărilor sale i-au fost dedicate numeroase studiişi articole.

În rândurile ce urmeazăvoi încerca să urmăresc evoluţia perspectivei sale asupra preistorieişi mai ales asupra paleoliticului, de-alungul unei cariere de peste patru decenii. Încă de pe vremea când era proaspăt profesor de istorie, C.S. Nicolăescu–Plopşor erapreocupat de identificareaşi valorificarea numeroaselor vestigii care au aparţinut trecutuluiOlteniei.

Prin itinerariile sale arheologice urmărea să acopere întreaga provincie, “spre a găsi […] urme lăsate de cei mai vechi oameni care au trăit în Oltenia” (C.S. Nicolăescu–Plopşor 1924 c, p.6). Uşor identificabile, “măgurile” i-au atras dintru început atenţia, iar prime săpături efectuate au scos la iveală schelete chircite, cu ocruşi uneorişi cu inventar (C.S. Nicolăescu–Plopşor 1923c;idem, 1923d).

Alte “măgurişi tumuluşi” (de data astatell-urile) îi trezesc atenţia prin asemănarea cu Kjökkenmödding-urile; secţionarea lor a scos la iveală urmele unei locuinţe, care îl conduc la concluzia că, dacă în nordul Europei avem de-a face cu Kjökkenmödding-uri, ca urme aleaşezărilor de pescarişi vânători, la noi ele reprezintă rămăşiţele unor aşezări de agricultori şi păstori (C.S. Nicolăescu–Plopşor 1923g, p. 374–376).

Megaliţii, descoperiri spectaculoase din spaţiul european erau de căutat, în opinia sa,şi pe teritoriul românesc, mai ales în Oltenia.Pornind de la ideea originii asiatice a populaţiilor care au construit aceste monumente, el considera Carpaţii ca fiind o barierăîn drumul lor spre vest, ceea ce le-a determinat să-şi continue parcursul pe la sud (C.S. Nicolăescu–Plopşor 1923f, p. 199–208).

Printre activităţile timpurii legate de preistorie se numără descoperirea unor piese pe care le încadrează ca neolitice, respectiv un idol antropomorf (1923a, p. 53)şi un topor de piatră şlefuită(1923e, p. 97–98). Scrie de asemenea despre tehnica de decorare a ceramicii cu şnurul (1924d, 133–137), cu compasul! (C.S.Nicolăescu–Plopşor 1923b, p. 59),şi chiar despre jocurile copiilor neolitici; oferă o argumentaţie interesantă pentru a demonstra existenţa  arşicului: “Ar putea sămi se obiecteze căcele găurite au servit ca podoabă, se purtau la gât. Atunci ce rost aveau în acelaşi loc mai multe arşice, unele găurite, altele nu?” (C.S. Nicolăescu–Plopşor 1926c, p. 239).Este interesant de menţionat un punct de vedere referitor la ceramică: descoperind, în diverse contexte, resturi de vase lucrate cu mâna amestecate cu unele lucrate la roată, face o comparaţie între aceste două categorii, cea la roată fiind privită ca inferioară celei lucrate cu mâna, deoarece “a omorât toată arta decorativă[…] precumşi formele vechi preistorice ale vaselor” (C.S. Nicolăescu–Plopşor 1924e, p. 240).

Inventarea roţii a determinat o producţie la scară mare, prin care omul nu mai e “legat de vas”, dar şi dispariţia anumitor forme, cum ar fi vasele în colţuri.C.S. Nicolăescu–Plopşor considera iniţial că cele mai vechi urme fosile din Oltenia erau neolitice. Pentru el existenţa paleoliticului rămânea problematică, date fiind condiţiile aspre de climă din perioada respectivă; totuşi, nu excludea posibilitatea de a descoperi urme paleolitice,deoarece în Europa acestea au apărut şi în zone unde condiţiile de climă erau chiar mai aspre la acel moment. Un alt argument, foarte interesant, este furnizat de descoperirea unui craniu dolicocefal în stratele preistorice: în Oltenia începutului de secol XX oamenii erau majoritar brahicefali (“urmaşi” ai populaţiilor venite din Asia), dar pe lângă aceştia erau şi dolicocefali, “descendenţi” ai oamenilor paleolitici! (C.S. Nicolăescu–Plopşor 1924b, p. 39).”[2]

Preiau un articol de pe revistamagazin.ro publicat in 2003 despre aceasta descoperire colosala de pe teritoriul Romaniei:

Europeanul din pestera cu oase

In urma cu mai bine de un an, în februarie 2002, un grup de speologi amatori din Timisoara (Adrian Bîlgar, Stefan Milota si Laurentiu Sarcina) au descoperit o pestera relativ redusa ca suprafata, doar 0,5 ha (se pare, un vechi loc de hibernare al ursilor), în care se aflau mai multe fragmente osoase, apartinând unor animale. Situl a fost botezat „Pestera cu Oase” si a devenit imediat zona speologica protejata.
Europeanul din pestera cu oase

In urma cu mai bine de un an, în februarie 2002, un grup de speologi amatori din Timisoara (Adrian Bîlgar, Stefan Milota si Laurentiu Sarcina) au descoperit o pestera relativ redusa ca suprafata, doar 0,5 ha (se pare, un vechi loc de hibernare al ursilor), în care se aflau mai multe fragmente osoase, apartinând unor animale. Situl a fost botezat „Pestera cu Oase” si a devenit imediat zona speologica protejata. Pestera ar fi ramas anonima si complet lipsita de interes, daca un anumit lucru n-ar fi facut din ea o vedeta internationala: un fragment de maxilar uman descoperit aici care s-a dovedit a fi mai mult decât o ramasita osoasa. Din lipsa de aparatura specifica (de bani sau de specialisti?), mandibula a fost trimisa de Oana Moldovan, directoarea Institutului de cercetari speologice din Cluj-Napoca, în SUA, mai exact profesorului Erik Trinkaus, antropolog la Universitatea Washington din Saint-Louis (Missouri).

Acesta a datat osul ca având o vechime de 34.000-36.000 de ani. Moldovan, Trinkaus si Ricardo Rodrigo, un arheolog portughez, s-au reunit în Pestera cu Oase în luna iunie a acestui an, descoperind aici si alte fragmente osoase umane, un os facial, unul temporal, care au fost imediat ridicate pentru cercetari. Astfel, senzationalul a ajuns în România, via SUA, si asta dupa ce prof. Trinkaus a publicat în Analele Academiei Nationale de Stiinta, cu zece zile în urma, concluziile analizelor sale. „Maxilarul este cea mai veche fosila, datata, care a apartinut unui om din epoca moderna”, adaugând ca este vorba „de un prim material care dovedeste cu certitudine cum aratau oamenii moderni atunci când au venit în Europa”, acestea sunt declaratiile care au facut vâlva în lumea stiintifica internationala.

Dupa afirmatiile cercetatorului american, maxilarul are caracteristici asemanatoare cu osemintele primilor oameni descoperiti în Africa, în Orientul Mijlociu si Europa, dar unele trasaturi, cum ar fi talia si marimea neobisnuita a molarilor, indica originea lui umana arhaica si posibile legaturi cu omul de Neanderthal. Dupa prof. Trinkaus, maxilarul descoperit în Pestera cu Oase „sugereaza o neta schimbare în anatomia umana începând din acea epoca”, lasând sa se înteleaga ca „europeanul din Pestera cu Oase” trebuie sa fie rezultatul unui amestec dintre omul de Neanderthal si cel modern. Înainte de descoperirea din România, prof. Trinkaus era implicat în doua proiecte de cercetare, unul vizând scheletul unui copil descoperit la Abrido do Lagar Velho, în Portugalia, vechi de 25.000 ani, al doilea referitor la ramasite umane descoperite de Dolni Vestonice si Pavlov, în Cehia, vechi de 25.000-27.000 ani.

Descoperirea mandibulei din România are darul de a schimba radical datele omului modern din Europa, biologia umana si anatomia umanitatii moderne. Si astfel o pestera aratând ca o banala grota – loc de hibernare pentru ursi si/sau loc de înmormântare pentru omul primitiv – cunoaste o dramatica schimbare de destin: este din acest an obiect de studiu amanuntit pentru o echipa internationala de cercetatori care îsi vor continua cercetarile si în vara lui 2004, readucând în prim plan România, cel putin în lumea stiintifica.”[3]

SURSE

1. http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/pescarul-lacul-getic-stramosul-europenilor-mit-adevar–s-a-intamplat-ramasitele-celui-mai-batran-om-europa-1_550aa93b448e03c0fdb3e6bb/index.html

2. http://ro.scribd.com/doc/68591971/Pescarul-de-La-Lacul-Getic-Bugiulesti

3. http://www.revistamagazin.ro/content/view/2632/21

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro