Ordinul Rozicrucian și rozicrucienii

by „Unii cercetători cred că Francmasoneria îşi are originile în tradiţiile mistice mai îndepărtate ale rozicrucienilor, o frăţie secretă mai veche, despre al cărei nivel de cunoaştere se spune că ajungea până în Antichitate. Documentele disponibile azi în Franţa susţin că Ordinul Rozicrucian ( „Crucea Trandafirie”) a fost întemeiat în […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Unii cercetători cred că Francmasoneria îşi are originile în tradiţiile mistice mai îndepărtate ale rozicrucienilor, o frăţie secretă mai veche, despre al cărei nivel de cunoaştere se spune că ajungea până în Antichitate.

Documentele disponibile azi în Franţa susţin că Ordinul Rozicrucian ( „Crucea Trandafirie”) a fost întemeiat în 118 8 de un cavaler templier, precursor al masonilor, pe nume Jean de Gisors, vasal al regelui englez Henric al II-lea şi primul Mare Maestru de sine stătător al Ordinului Sionului.

Unii autori moderni credeau, totuşi, că Francmasoneria şi rozicrucianismul erau la început filozofii separate care nu s-au contopit decât în ultima parte a secolului al XVIII-lea, când a apărut influenţa exercitată de organizaţia Illuminati asupra Francmasoneriei.

Indiferent care ar fi adevărul în această privinţă, faptul istoric recunoscut chiar de către M ackey este acela că „un element rozicrucian a fost difuzat pe scară foarte largă în rândurile Gradelor Superioare (ale Francmasoneriei de pe continentul european) de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea încoace”.

Cu toate că rozicrucienii pretind că arborele lor genealogic începe din Egiptul Antic, sau chiar de mai înainte, acest nume s-a ivit doar între anii 1614 şi 1615 , odată cu publicarea a două broşuri. Una dintre ele este intitulată Fama Fraternitatis Rosae Cruciş (Raport despre Frăţia Rozicrucienilor) şi se presupune că ar fi fost scrisă de un anume Christian Rosenkreuz (nume a cărui traducere literală înseamnă „Crucea Trandafirului”), care-şi descria amănunţit călătoriile prin Ţara Sfântă şi regiunea Mării Mediterane, în timpul cărora dobândise cunoştinţe ezoterice de factură orientală. După ce a studiat împreună cu iluminaţii Alumbrados din Spania, Rosenkreuz a revenit în Germania, unde a întemeiat Ordinul Crucii Trandafirii.

Denumirea ordinului a căpătat diverse interpretări ca fiind fie un simplu joc de cuvinte pornit de la numele Rosenkreuz, fie de la un simbol chimic pentru „lumină” (de unde vine cunoaşterea); fie că reprezintă o simplă referire la Crucea plină de sânge pe care a fost răstignit Iisus, fie o referire la crucea roşie pictată pe scuturile Cavalerilor Templieri. Liderul francmason al Revoluţiei Franceze — contele Mirabeau — pretindea că, în realitate, rozicrucienii nu erau decât Cavalerii Templieri scoşi în afara legii, care-şi continuau activitatea sub un alt nume.

Broşurile cu conţinut de domeniul ficţiunii, cunoscute sub denumirea de „Manifestele Rozicruciene“ , dezvăluiau existenţa acestei frăţii secrete şi promiteau că, în curând, pe Pământ va veni o epocă a iluminării, însoţită de dezvăluirea secretelor antice. Probabil că autorul lor este Johann Valentin Andrea, un preot luteran german care a călătorit foarte mult prin toată Europa, înainte de a deveni duhovnicul ducelui de Brunswick, preşedintele Congresului Francmasoneriei Germane de la Wilhelmsbad şi liderul francmason, care era prieten atât cu Wilhelm de Hesse, cât şi cu familia Rothschild.

Potrivit spuselor lui Mackey, Andrea a conceput broşurile într-un efort de a impulsiona crearea unei societăţi prin intermediul căreia „starea oamenilor să poată fi ameliorată, iar teologia aridă, perimată a Bisericii să fie convertită într-un sistem ceva mai viu, mai activ şi mai umanizant”.

O a treia publicaţie rozicruciană, intitulată Chemische Hochzeit (Nunta elementelor chimice) şi scrisă de Christian Rosenkreuz, era atât de plină de referiri simbolice la Ordinul Cavalerilor Templieri, care fusese interzis, încât Biserica Catolică a confiscat-o împreună cu Manifestele Rozicruciene.

O societate rozicruciană germană veche, intitulată Ordinul Crucii Aurii şi Trandafirii a stat la baza întemeierii Lojii Francmasonice a Respectării Stricte a Regulilor, care mult mai târziu a devenit un paravan pentru membrii organizaţiei Illuminati. Rozicrucienii erau consideraţi de Biserică satanişti, fiind acuzaţi că încheiau pacte cu Diavolul şi sacrificau copii. Alţii îi considerau strămoşii cercetării ştiinţifice de azi şi protectorii secretelor antice.

Printre personalităţile rozicruciene importante se găseau: Dante
Alighieri (autorul Divinei Comedii), dr. John Dee (savant şi un fel de James Bond în timpul domniei reginei Elisabeta I), Robert Fludd (care a participat la traducerea Bibliei în limba engleză în timpul domniei regelui Jacob I) şi Sir Francis Bacon, ale cărui scrieri au inspirat colonizarea Americii.

Cu toate că a trăit înainte de apariţia ordinului, autorii Picknett şi Prince au descoperit existenţa unor idealuri rozicruciene în opera lui Leonardo da Vinci, despre care pretindeau că a creat vestitul Giulgiu din Torino prinfolosirea unei tehnici foto timpurii, utilizând drept model propriul chip.

Majoritatea cercetătorilor au considerat mişcarea rozicruciană ca fiind o forţă foarte importantă în lupta continuă dintre raţionalismul ştiinţific şi dogmele bisericeşti, care a avut ca rezultat scindarea Sfântului Imperiu Roman, crearea protestantismului şi, odată cu acesta, a Bisericii Angliei, precum şi apariţia şi dezvoltarea Renaşterii. Potrivit spuselor lui Picknett şi Prince, „suntem departe de a exagera dacă afirmăm că rozicrucianismul se identifica până la contopire cu Renaşterea“ (sublinierea provine din lucrarea originală).

Gardner adăuga: „După triumful Reformei [protestante], Ordinului Rozicrucienilor i-a revenit în cea mai mare parte responsabilitatea apariţiei unui nou mediu, conştient din punct de vedere spiritual. Citind Biblia în limba lor naţională, oamenii au descoperit că istoriile relatate de episcopii romano-catolici cu privire la faptele apostolilor nu erau decât nişte falsuri grosolane şi că Biserica Catolică sabotase intenţionat relatarea corectă a istoriei lui Iisus, pentru ca aceasta să se potrivească intereselor sale.

Atunci, a devenit de asemenea limpede faptul că rozicrucienii — ca şi catarii şi cavalerii templieri dinaintea lor — aveau acces la o serie de cunoştinţe antice,mult mai adevărate decât oricare dintre lucrurile promulgate ca adevăr de către Biserica Catolică.”

Dar apariţia ordinelor protestante a făcut prea puţin pentru a diminua violenţa îndreptată împotriva oricui îndrăznea să se opună curentului dominant de gândire. Gardner spunea că, precum o ironie a sorţii, „savanţii, astronomii, matematicienii, navigatorii şi arhitecţii rozicrucieni au căzut victime periculoasei obtuzităţi a ierarhiei clericale protestante.

Clericii anglicani îi numeau « păgâni », « ocultişti » şi « eretici », la fel cum făcuse şi Biserica Romano-Catolică înaintea lor”. Aşa se face că raţionaliştii şi umaniştii rozicrucieni au fost obligaţi de către Biserică să intre în ilegalitate. Pe la vremea formării Marii Loji-Mamă a Francmasoneriei, în 1717 , liderii rozicrucieni Christopher Wren şi Elias Ashmole întemeiaseră Masoneria Speculativă, având la bază idei rozicruciene şi rădăcini adânci în cadrul Francmasoneriei.

Potrivit spuselor lui Webster, Ashmole, care recunoştea făţiş că era rozicrucian, ar fi fost acela care a conceput din punct de vedere organizatoric cele trei grade fundamentale ale Francmasoneriei existente şi astăzi, care au fost adoptate de Marea Lojă Masonică încă de la întemeierea sa. Autorul mason J.M. Ragon, care a trăit în secolul al XIX-lea, recunoştea că, în acea vreme, rozicrucienii şi francmasonii ajunseseră să se contopească, ajungând chiar să se întâlnească în aceeaşi încăpere de la Sala Masonică londoneză.

„După 1750 …, acolo unde cândva existau deosebiri clare între masoni, rozicrucieni şi organizaţii ce pretindeau că descind din Ordinul Cavalerilor Templieri, brusc, toate aceste grupuri s-au unit atât de strâns, încât, practic, privitorului de pe margine i se părea că sunt unul şi acelaşi”, scriau Picknett şi Prince.

Două ordine rozicruciene concurente sunt încă active în America de azi. Ambele pretind că ar deţine secrete ce le-au fost transmise din generaţie în generaţie, începând din epoca Egiptului Antic, şi amândouă sunt supuse batjocurii şi ironiilor de către fundamentaliştii religioşi.

într-adevăr, publicaţiile rozicruciene au dovedit că sunt în posesia unor cunoştinţe despre care pretind că provin dintr-o epocă mult mai îndepărtată decât cea a întemeierii ordinului lor. Gardner afirma făţiş că originile filozofiei rozicruciene ar putea fi identificate studiind îndeaproape operele lui Platon şi ale lui Pitagora şi ajungând la conceptele promovate de Şcoala Egipteană de Descifrare a Misterelor din epoca faraonului Tuthmosis al III-lea, care a domnit cu aproximativ 1 500 de ani înainte de Hristos.

rozicrucianism

Această legătură coincide cu descoperirile lui Webster, care scria: „Rozicrucianismul a fost o combinaţie între tradiţia secretă antică, ce ne-a fost transmisă din epoca patriarhilor prin intermediul filozofilor Greciei Antice, şi prima Cabală evreiască.””[1]

SURSE

  1. Jim Marrs – „Guvernarea din umbra”, Editura Curtea Veche, pag. 293-296, 2009.
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro