Obeliscul – un simbol masonic

by „Francmasoneria s-a străduit mereu să îşi fabrice o cât mai solidă origine ezoterică. În acest scop, şi-a însuşit de la civilizaţii antice, cum ar fi cea egipteană, simboluri şi elemente cu o puternică încărcătură arhetipală. Modul în care francmasoneria le utilizează azi reprezintă însă o deturnare şi o inversare […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Francmasoneria s-a străduit mereu să îşi fabrice o cât mai solidă origine ezoterică. În acest scop, şi-a însuşit de la civilizaţii antice, cum ar fi cea egipteană, simboluri şi elemente cu o puternică încărcătură arhetipală.

Modul în care francmasoneria le utilizează azi reprezintă însă o deturnare şi o inversare a funcţiilor lor originare. Cea mai vie mărturie a obsesiei masonice pentru Egiptul antic nu este ascunsă în templele masonice, ci stă chiar în faţa ochilor noştri. Una dintre emblemele civilizaţiei egiptene, Obeliscul este azi prezentă în cele mai importante puncte ale planetei.

Obeliscul şi adorarea principiului masculin

Obeliscul are o formă arhetipală unică, este un simbol al puterii creatoare masculine. Conform tradiţiei, el era construit dintr-un singur bloc de piatră, avea patru feţe care se îngustau spre vârf, iar deasupra o mică piramidă numită în vechime “Piatra Benben”.

Aceeaşi “Piatră Benben” este şi piatra unghiulară a piramidelor. Specialiştii în istoria Egiptului spun că această piatră este “dealul primordial”, adică vârful primului uscat care a apărut din ape la crearea lumii, de după el răsărind pentru prima dată Soarele.

Prin mica piramidă din vârf, obeliscul se diferenţiază deci de simplele coloane sau piloni şi aminteşte într-un mod explicit de forma organului sexual masculin. Acest aspect a fost observat încă din vechime, chiar şi în creştinism.

De exemplu, în 1650, cărturarul iezuit Athanasius Kircher numea obeliscul, în lucrarea sa Obeliscus Pamphilius “digitus solis – degetul Soarelui”, formă voalată de a se referi la simbolismul său sexual.

În perioada timpurie a Egiptului, obeliscurile erau construcţii sacre dedicate Soarelui–Ra, principiul masculin, ale cărui raze penetrau pământul şi astfel îl făceau să fie fertil şi plin de vitalitate. Forţa creatoare masculină a lui Ra era atât de mare încât egiptenii considerau că razele sale ajungeau până sub pământ şi făceau posibilă învierea morţilor. În timpul celei de-a cincea dinastii, Ra era atât de popular încât devenise un zeu al întregului Egipt, iar oraşul On (mai bine cunoscut nouă sub denumirea lui grecească Heliopolis era plin de obeliscuri ridicate pentru adorarea lui.

Cu timpul faraonii nu au mai ridicat obeliscuri pentru Ra, ci pentru Osiris: “Osiris era zeul pământului, vegetaţiei şi revărsării Nilului care dădea viaţă Egiptului, zeul renaşterii, al lumii de dincolo, al ultimei judecăţii, al vieţii şi morţii. Pe măsură ce cultul său devenea tot mai popular, preoţii din Heliopolis l-au înglobat pe Osiris plini de şiretenie în ritualul de adorare, pretinzând că Osiris este nepotul lui Ra. Astfel, s-au asigurat că Heliopolis va rămâne cel mai mare centru religios al Egiptului şi al întregii regiuni mediteraneene”

Din Dicţionarul de simboluri, aflăm încă două lucruri interesante despre Osiris: “mai întâi zeu agrar, simbolizând puterea inepuizabilă a vegetaţiei şi identificat apoi cu Soarele, în faza sa nocturnă, el simbolizează continuitatea naşterilor şi renaşterilor. Conform legendei egiptene, după moartea sa, Osiris a plutit pe apele Nilului şi a fost sfârtecat. Ulterior Isis a strâns laolaltă toate bucăţile, cu excepţia uneia, penisul, pe care îl înghiţise un peşte. Acest amănunt, în genere neglijat de interpretările mitului, se dovedeşte de cea mai mare importanţă.”(2)În imagine puteţi vedea o scenă din misterele lui Osiris, aşa cum apare ea în templul lui Isis de la Philae.(3)

Ceea ce a ajuns până la noi din mitul lui Osiris a fost supus de-a lungul timpului la trunchieri şi cenzurări  ca şi multe alte texte sacre. În final, s-a ajuns la o formă care convine foarte mult francmasoneriei pentru a-şi justifica „originile egiptene”. Aşa cum a fost denaturată de francmasoni, povestea lui Osiris aduce mai mult cu un ritual de creare a unui trup pentru a da posibilitatea unei fiinţe să se manifeste în planul fizic. Un alt detaliu important, neglijat de majoritatea relatărilor mitului este că  Isis a creat din argilă, lemn sau aur un fals organ sexual pentru Osiris. Datorită acestuia a fost posibil ca după învierea lui Osiris, conform anumitor variante ale mitului, Isis să îl zămislească pe Horus. Un alt simbol central în masonerie este numit „Ochiul lui Horus” sau ” Ochiul Marelui Arhitect”.

Avem deci de–a face cu un zeu castrat, lipsit de puterea sa creatoare divină care pentru masoni a luat locul unui zeu plin de vitalitate şi putere masculină. Un zeu care este de fapt o întruchipare a Soarelui în faza sa nocturnă, când puterea solară este mult slăbită. Iar fiinţa care s-a încarnat în trupul mutilat al primului Osiris este cea care se ocupă cu menţinerea ciclului reîncarnărilor. Cine este această fiinţă atât de interesată ca ciclul reîncarnărilor să se continue la nesfârşit?

“Literal cuvântul o-bel-isc semnifică «săgeata lui Baal » sau «organul sexual al lui Baal »”(4). Corelând interdicţiile biblice privind adorarea lui Baal cu descoperirile de mai sus, ajungem la acelaşi Satan, cel care manipulează sau ispiteşte fiinţele umane pentru ca ele să nu se elibereze din ciclul reîncarnărilor. Ca şi în cazul “purtătorului de lumină”, adorarea simbolului acestui fals zeu, lipsit de putere divină creatoare, se face nu numai în secret de către masoni, în temple ci şi la nivel colectiv de către masele ignorante.

Masonii şi obeliscul

“Masoneria are printre emblemele ei, pe aceea în care o femeie plânge deasupra unei coloane frânte, ţinând în mâini ramuri de salcâm, în vreme ce Timpul în spatele ei îi piaptănă părul. Nu este nevoie să repetăm câte explicaţii insipide şi triviale au fost date acestei reprezentări a lui Isis, plângând la Biblos, deasupra coloanei frânte din palatul regelui, care conţine trupul lui Osiris, în timp ce Horus, zeul timpului toarnă ambrozie pe părul ei” (5). Aceasta este interpretarea dată de Albert Pike, în Morală şi Dogmă cunoscutei embleme masonice pe care o vedeţi în imaginea alăturată. Dincolo de încercările acestui cunoscut maestru mason de a descuraja interpretările sexuale ce derivă automat din imagine, aflăm un lucru important. Că Isis şi Osiris sunt figuri centrale în simbolismul masonic.

Unii istorici masoni consideră chiar că încă din secolul XVIII obeliscul era pentru masoni un simbol arhitectural al lui Osiris reînviat. Unii dintre ei pretind chiar că Hiram este Osiris renăscut, şi aşa aflăm versiunea masonilor asupra fiinţei care a posedat trupul lui Osiris după reînvierea acestuia.(6) Aceasta explică şi de ce mormintele masonilor de seamă au obeliscuri în loc de pietre funerare, deşi în Egipt obeliscurile nu aveau o funcţie funerară. Ele erau ridicate întotdeauna în pereche pentru a proteja intrarea în temple. Intrarea la mormântul lui George Washington de exemplu, respectă această tradiţie fiind străjuită de două obeliscuri. Trebuie spus că acest mormânt a fost construit urmând indicaţiile precise ale lui Washington, a cărui apartenenţă la masonerie nu a fost niciodată un secret. Şi alte morminte masonice poartă aceeaşi amprentă.

În imaginile alăturate se pot vedea mormântul lui Thomas Jefferson, autorul Declaraţiei de Independenţă (stânga), mormântul lui John Madison (centru) şi obeliscul de pe un mormânt masonic din cimitirul Pere La Chaise Paris (dreapta). Acest model al obeliscului ca element funerar a fost perpetuat apoi la scară largă şi îl regăsim sub forma monumentelor dedicate soldaţilor căzuţi în războaie.

Mania obeliscurilor a luat amploare în rândul francmasonilor odată cu campania lui Napoleon Bonaparte în Egipt. Iată ce scrie acelaşi Martin Short: “Dacă Napoleon a fost sau nu mason, aceasta este un subiect intens disputat, cert este că cei patru fraţi ai săi au fost. Napoleon era înconjurat de mulţi consilieri masoni, care l-au convins că Egiptul deţinea secrete importante ale istoriei, filozofiei şi (bineînţeles) francmasoneriei. Printre cei 150 de savanţi care l-au însoţit în campania din Egipt erau şi masoni. Aceştia au jefuit piramide, temple şi morminte în numele ştiinţei. Au realizat imediat că Piatra Rosetta, dezgropată de soldaţii francezi ar putea duce la descifrarea limbajului egiptean.Pentru a-i descifra hieroglifele a fost însă nevoie de mai mulţi ani şi de geniul lui Champollion, dar şi de un obelisc care purta pe el celebrul cartuş cu numele Cleopatrei. (piatra Rosetta avea inscripţionată pe ea acelaşi text scris cu litere greceşti, demotice – limbajul comun utilizat în Egipt şi hieroglife – limbajul utilizat pentru scrierile religioase importante).

Acest obelisc a fost adus în Anglia în 1818 de un aventurier mason Giovanni Batista Belzoni. El era cel care a deschis templul din Abu Simbel şi a doua piramidă din Ghizeh. Îşi începuse cariera masonică în Cairo, în Loja Piramidelor şi apoi s-a înscris şi în Lojile Cambridge şi Norwich.

obelisc-masonerie

Belzoni a murit în 1825, în timp ce căuta izvoarele Nigerului, dar nu înainte de a face masoneriei un inestimabil serviciu, pretinzând că a descoperit un templu masonic străvechi în Teba. El a pretins chiar că pe pereţii acestuia erau picturi înfăţişându-l pe Osiris în timp ce era iniţiat în francmasonerie şi înfăptuia “sublimele sale mistere”.

El purta semnul distinctiv al gradelor înalte, şorţul masonic. Soţia sa Sarah, i-a transcris notiţele şi cum după moartea lui rămăsese fără bani, Marea Lojă Unită a Angliei i-a dăruit o sumă considerabilă pentru a acoperi “ireparabila pierdere pe care ea, ca şi iubitorii ştiinţei şi literaturii au suferit-o”. Nu a contat faptul că “templul masonic” de care vorbea Belzoni era de fapt mormântul faraonului Seti I şi tot ce povestise el erau nişte fabulaţii. Masonii au simţit că îi datorează ceva”. (1)

Într-adevăr, îi datorau enorm căci datorită “descoperirii” lui Belzoni se puteau mândri acum că au rădăcini străvechi în Egiptul antic.

Aşa că mulţi masoni au pornit spre Egipt şi au început să aducă de acolo tot ce găseau, şi mai ales obeliscuri. În prezent în Europa şi America sunt peste 30 de obeliscuri egiptene. Pe lângă ele, au fost construite şi un număr impresionant de obeliscuri moderne. Aproape că nu există oraş în care să nu fie cel puţin un mic obelisc.

Ne vor interesa în continuare cele câteva obeliscuri egiptene plasate în oraşele cu o puternică tradiţie masonică cum ar fi Londra, Paris, Roma sau New York. În figura alăturată este important să observaţi dispunerea actuală a celor mai importante obeliscuri egiptene şi mai ales statutul aparte pe care îl are obeliscul egiptean din New York.”[1]

Obeliscurile din Paris şi din Roma

„Vom reda povestea obeliscului din Paris tot cu cuvintele lui Martin Short:

“În 1830 viceregele Egiptului, Mohamed Ali, i-a dăruit regelui Franţei, Carol X un magnific obelisc, însă francezii trebuiau să se ocupe de mutarea lui din Luxor unde stătuse timp de 3500 de ani. Cum cadoul cântărea 246 de tone, aceasta nu era o sarcină uşoară. Înainte ca ea să fie dus ă la îndeplinire o conspiraţie masonică a reuşit să îl detroneze pe Carol X şi să îl înlocuiască cu Louis Philippe. Printre conspiratori se număra şi masonul Louis Thiers care era ministrul Lucrărilor publice în perioada în care obeliscul a fost transportat în jos pe Nil, pe mare şi apoi pe Sena până în Paris. A fost ridicat 5 ani mai târziu în Place de la Concorde. În momentul ridicării obeliscului, Thiers era deja prim ministru şi câţiva ani mai târziu, în 1871 a devenit primul preşedinte al Franţei.”(1)

Obeliscul se află şi acum în Place de la Concorde şi este un important obiectiv turistic. El este plasat în locul în care cu câteva sute de ani în urmă se realizau ghilotinările, în fosta Place de la Revolution – Piaţa Revoluţiei. Celebrul obelisc datează de pe vremea lui Ramses II, este făcut din granit roşu. Perechea lui se află şi acum la Luxor. În mai 1998 a primit o piramidă în vârf făcută din bronz placat cu aur. Acesta poate fi văzută foarte bine din orice unghi ai privi obeliscul, chiar şi de la distanţă.  Proiectul a fost finanţat de statul francez şi a costat 250.000 de USD.

În biserica St Suplice din Paris se află un alt obelisc care are o funcţie particulară. El arată momentul exact al Echinocţiului pe baza căruia se stabileşte data Paştelui. În acel moment, o rază de soare intră printr-o mică deschizătură a unei ferestre aşezate într-o anumită poziţie şi luminează linia mediană a obeliscului. După cum vom vedea în continuare, un astfel de obelisc – ceas solar există şi în Roma. Ele se numesc gnomon.

Am ajuns astfel în Roma pe care l-am putea numi cu uşurinţă oraşul obeliscurilor.  Din cele aproximativ 30 de obeliscuri egiptene împânzite prin lume, 13 se află aici. Se spune că la sfârşitul secolului al XVI lea, papei Sixtus V i-a venit ideea de a plasa în faţa principalelor basilici obeliscurile egiptene rămase moştenire de pe vremea imperiul roman, pentru ca pelerinii să vadă de departe locaţia acestor biserici. Astfel obeliscurile romane au fost “creştinate”, primind câte o cruce în vârf.

Cel mai important este fără îndoială obeliscul de la Vatican, din Piaţa San Pietro care se remarcă prin faptul că nu este acoperit cu hieroglife. El a fost adus la Roma de împăratul Caligula şi ridicat în Caligula Circus (numit mai târziu Circul lui Nero şi apoi Circul Vaticanului). O vreme a fost doborât fiind considerat un simbol păgân. Tot papa Sixtus V a fost cel care a făcut ca obeliscul să fie ridicat din nou, încentrul pieţei San Pietro, în faţa noii Basilici care pe vremea aceea era în construcţie. În jurul lui se adună azi  milioanele de catolici veniţi din întreaga lume.

După cum puteţi vedea în imaginile alăturate obeliscul este aşezat în centrul unui cerc având 8 sectoare. La picioarele lui Papa realizează uneori slujbe, exact aşa cum în vechime la baza obeliscurilor se făceau altare pe care se aduceau ofrande zeilor.

Un alt obelisc interesant este cel din Piaţa Montecitorio, situat chiar în faţa Parlamentului Italian. Acesta este de fapt un imens ceas solar. “În anul 45 î.Hr. Iulius Cesar a implementat un nou calendar, bazat pe calcularea anului solar ca având 365,25 zile. Cum până la el majoritatea calculelor erau făcute ţinând cont şi de ciclurile lunare, combinaţie care nu era foarte exactă, această reformă a fost o inovaţie majoră. Succesorul său Augustus Cesar a sponsorizat construirea unui “horologium solarium” la Roma.  El a fost ridicat în anul 10 d. Hr, însă obeliscul Augustus a fost dărâmat şi planul original îngropat odată cu începutul perioadei medievale. În urma cu 20 de ani arheologul german Edmund Boucher a descopeirt fragmente din planurile vechiul orologiu solar, astfel încât acesta a putut fi refăcut.” (2)

Bibliografie:

Martin Short- Obelisks and Egypt, Inside the Brotherhood
http://freemasonrywatch.org/obelisks_freemasonry.html

Pentru a citi mai mult despre obeliscurile din Roma puteţi accesa: http://www.romeartlover.it/Obelisks.html„[2]

Axa Londra – New York, cele două obeliscuri gemene

„Un loc aparte îl ocupă cele două obeliscuri aduse din Alexandria, unul ridicat acum la Londra (foto stânga), celălat la New York în Central Park (foto dreapta). Ambele se numesc Acul Cleopatrei (Cleopatra’s Needle). Ele au fost construite de faraonul Tutmes al III lea în Heliopolis şi nu au nici o legătură cu regina Egiptului Cleopatra. Au fost apoi mutate în Alexandria unde formau perechea de obeliscuri ce stăteau de o parte şi de alta a intrării în Templul Caesarium. În 1301 a avut loc un cutremur care a făcut ca unul dintre obeliscuri (cel care se află acum la Londra) să cadă. 

În 1819 acelaşi Mohamed Ali, viceregele Egiptului a făcut cadou Angliei unul dintre obeliscurile din Alexandria, cu condiţia ca englezii să se ocupe de mutarea lui. De-abia în 1875 s-au găsit mijloacele necesare. “Cel care s-a ocupat de această operaţie a fost un mason, generalul Sir James Alexander, ajutat de banii altui mason, Dr Erasmus Wilson care a donat banii necesari pentru transportul cu vaporul şi ridicarea lui. Cei doi ingineri care au planificat transportul Dixon şi Stephenson erau tot masoni. Pentru cheltuielile făcute Erasmus Wilson a primit titlul de Sir. (numele său ca şi numele celorlalţi francmasoni care au contribuit la mutarea obeliscului se află înscrise pe cele 4 plăci comemorative de la baza obeliscului, cf. foto)  

În 1877 obeliscul a ajuns după multe peripeţii la Londra. Nava Cleopatra care îl aducea (după numele căruia a şi fost botezat Acul Cleopatrei) a trebuit să înfrunte o teribilă furtună în Golful Biscaia. Şase marinari s-au înnecat şi obeliscul a fost salvat în ultima clipă pentru a nu ajunge pe fundul apei. A fost ridicat pe 13 septembrie 1878 pe debarcaderul Victoria de pe malul Tamisei”(1). În momentul ridicării lui, au fost îngropate în piedestal mai multe obiecte: “o cutie cu ace de păr, un portret ale reginei Victoria şi versetul 16, capitolul 3 din Evanghelia după Ioan tradus în 215 limbi: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”.  Puţini sunt cei care ştiu de aceste obiecte, ele aflându-se acum îngropate în piedestal, însă toţi pot citi inscripţiile de pe obelisc care vorbesc despre Osiris, adică despre un alt fiu (al lui Ra) care a fost înviat”  

Al doilea obelisc fusese dăruit Americii în 1877 dar au trebuit să treacă 2 ani până când s-a găsit cineva să plătească pentru mutarea lui. Cei care au ajutat au fost “editorul William Hubert, Wiliam Vanderbilt care a donat 75.000 USD şi capitanul de vas Henry Goringe. Toţi era francmasoni” (1) Ridicarea şi inagurarea obeliscului din Central  Park a fost o sărbătoare masonică de proporţii:  “Nouă sute de masoni au mărşăluit cu fanfare către locul în care Jesse Anthony, marele maestru al lojii din New York a aşezat piatra unghiulară de 7 tone. “Nu există nici o îndoială că în societăţile secrete ale Egiptului trebuie să găsim elementele îmbrăcate acum de principiile şi simbolurile masonice” a spus el cu acea ocazie. (1) 

Ca şi în cazul Noului Colos – Statuia Libertăţii, care are o soră geamănă la Paris, regăsim şi de data aceasta cele două coloane ale templului masonic, străjuind de o parte şi de alta o Oceanului. Un veritabil templu format pe doi piloni: Europa – bătrânul continent şi America – noul Atlantis.   

Bibliografie:  

(1)  Martin Short – Obelisks and Egypt, Inside the Brotherhood
http://freemasonrywatch.org/obelisks_freemasonry.html
 

Vă recomandăm să consultaţi şi:  

http://www.akhet.co.uk/cleo.htm – povestea obeliscului din Londra şi conţinutul celor patru plăci memoriale  

http://www.eva.hi-ho.ne.jp/yasu-ito/travel/monument/monument_body.shtml conţine transcrierea şi traducerea hieroglifelor inscripţionate pe obeliscurile din New York şi Londra„[3]

Uriaşul obelisc construit în memoria masonului George Washington

Spre deosebire de celelalte obeliscuri ridicate de masoni în secolul XIX, cel de la Washington nu este un obelisc egiptean, ci a fost construit conform tradiţiei masonice, pentru a-l comemora pe primul preşedinte al SUA, masonul George Washington.   

La moartea lui, în 1799, ceremonialul funerar a fost realizat după toate regulile masonice, sicriul a fost acoperit cu un şorţ dăruit de un alt revoluţionar mason, marchizul La Fayette şi mulţi fraţi au adus ramuri de salcâm pentru a simboliza atât reînvierea lui Osiris cât şi învierea iminentă a lui Washington în tărâmul guvernat de Osiris. „În data de 21 februarie 1885, când se aniversa naşterea lui Washington, monumentul a fost ridicat şi consacrat cu pompa masonică cuvenită. Un frate important a vorbit despre masonii de azi ca şi constructori ai societăţii umane: „Pietrele lor sunt oameni vii, ei sunt precum vechii egipteni care îl adorau pe Osiris, speranţa lor de nemurire”(1)   

Monumentul are deloc întâmplător 555 de picioare (168 de metri) şi este printre cele mai înalte construcţii din lume. După cum aflăm dintr-o prezentare turistică o oraşului, există o lege federală care interzice construirea în Washington a vreunei clădiri mai înalte decât acest obelisc. Spre deosebire de obeliscurile tradiţionale egiptene care puteau fi construite doar dintr-un monolit, această creaţie masonică modernă a fost construită din blocuri de piatră donate de mai multe naţiuni, state, oraşe şi organizaţii şi poartă inscripţionate diferite slogane.   

Cea mai importantă inscripţie însă este invizibilă ochilor profani. P e învelişul de aluminiu din vârful acestui obelisc se află inscripţionate cuvintele „Laus Deo!”. În aparenţă două simple cuvinte, plasate însă în cel mai înalt punct al capitalei celei mai puternice ţări a lumii moderne, ceea ce le face să domine simbolic întreaga planetă. La prima vedere cuvintele latineşti înseamnă „Lăudat fie Dumnezeu” sau „Slavă lui Dumnezeu”. În limba latină, cuvântul Deo nu a avea însă la origine semnificaţia de Dumnezeu. În acest context ar fi mai corect să traducem cu „Slavă Zeului”.   

Amplasarea acestui monumental obelisc are şi ea anumite particularităţi. Toate simbolurile şi sediile puterii SUA sunt simbolic subordonate acestui obelisc masonic. Casa Albă – reşedinţa preşedintelui SUA şi Capitoliul – sediul Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt aşezate cu faţa către el şi în acelaşi timp la picioarele lui. Obeliscul domină tot oraşul din centrul unui cerc şi în acelaşi timp al unei cruci ale cărei braţe duc spre Casa Albă (la Nord), Capitoliu (la Est) şi alte două importante construcţii masonice: Memorialul Jefferson (la Sud) şi Memorialul Lincoln (la Vest). Această cruce este orientată riguros, ţinând cont de punctele cardinale. La o măsurătoare mai exactă, vedem însă că obeliscul nu este amplasat chiar în centrul crucii ci puţin mai jos, astfel încât el se află situat pe aceeaşi linie cu House of Temple, sediul central al francmasoneriei americane.  

Pe siteul http://www.thewatcherfiles.com este redată o profeţie interesantă făcută în Spania în 1492: „succesorul conducătorului care stă cu faţa la un obelisc va fi cel care îl va introduce în lume pe Anticrist“. Fiecare preşedinte american de la George Washington până la Jimmy Carter şi-au depus jurămintele pe partea estică a clădirii Capitoliului. Pe 20 ianuarie 1981 preşedintele Regan a insistat ca depunerea jurământului să se realizeze pe partea de Vest a Capitoliului, ceea ce a făcut ca el să fie singurul conducător american care şi-a început mandatul cu faţa către Monumentul Washington. Apoi lucrurile au revenit la făgăşul lor obişnuit, ceilalţi preşedinţi şi-au depus jurămintele ca şi înainte pe partea de est a Capitoliului, dar profeţia fusese, cel pu ţin dintr-un punct de vedere, îndeplinită.   

Bibliografie:  

(1)   Martin Short – Obelisks and Egypt, Inside the Brotherhood http://freemasonrywatch.org/obelisks_freemasonry.html „[4]

Obeliscurile – folosite pentru a ataca energetic oamenii

„A: Cum suntem bombardati? Continuu?
D: Eu simt atacul cam de doua ori pe zi. Odata cam pe la miezul noptii si odata cam pe la pranz.
A: Si cat dureaza?
D: Cam jumatate de ora.

A: Si este la nivel global?
D: Da, insa din cate vad eu tuturor le este transmisa informatia la aceste ore. Vreau sa spun ca atunci cand la ei este miezul noptii si pranzul.
A: Si cum realizeaza acest bombardament?
D: Cu ajutorul unor dispozitive speciale, care sunt ca niste obeliscuri. Acestea sunt realizate din granit, insa au interiorul gol. Inauntrul lor se ajunge prin niste canale subterane. Aici se afla montate cristale uriase, care contin un anumit program. La anumite perioade, Anunnaki vin si verifica, schimba sau cresc intensitatea acestor transmisii.

A: Si unde se afla aceste obeliscuri? Sunt in interiorul Panantului?
D: Nu sunt in afara. Le vede toata lumea. Se afla in Anglia, in America, in Egipt, in Franta, sunt peste tot. Sunt sapte la numar.
A: Si nu putem face nimic pentru a bloca transmisia lor?
D: Noi nu le putem bloca. Putem insa sa ne protejam.

A: Cum?
D: Cel mai bun protector este cuprul.
A: Si cum sa-l folosim?
D: Putem purta in permanenta o bratara din cupru. Trebuie avut grija ca ea sa fie rotunda sau ovala. In nici un caz patrata.

A: Dar ce are patratul?
D: Nu este conform cu campul energetic al omului. La noi toate sunt cumva rotunde. Gandeste-te daca faci o sectiune a trunchiului, a mainii, a capului, a degetelor, a ceakrelor… toate sunt pe rotund. Este simbolul infinitului. Mama are un inel patrat, pe care il poana uneori langa verigheta. Mereu o ia durerea de cap. I-am spus de ce, dar nu ma crede. Eu vad cum ii afecteaza ceakrele. Le vad clar cum incep sa se micsoreze, sa isi schimbe viteza de rotatie…

A: Si este suficient sa purtam ceva din cupru?
D: Da. Ajuta foarte mult. Ideal ar fi sa putem face o protectie camerei in care dormim.
A: Cum?
D: Sa inconjuram camera cu o sarma de cupru, sau macar patul. Capetele insa trebuie sa fie unite. In acest vom fi aparati. Nimic nu poate penetra acest camp, mai ales daca in momentul in care facern legatura dintre capete, lansam in Matrice ideea de protectie. Cuprul este sfant.

A: De ce?
D: Pentru ca el genereaza un camp de forta foarte asemanator energetic cu vibratia iubirii.
A: Poate ca de aici provine asocierea dintre cupru si planeta Venus.
D: Cuprul influenfeaza benefic cresterea plantelor, are actiune terapeutica asupra plamanilor si in viitor se va descoperi ca influenfeaza pozitiv ADN-ul uman. Purtarea acestui metal face ca intregul corp sa intre intr-un proces de rezonanta, proces ce are ca scop deschiderea ceakrei iubirii. Odata cu deschiderea acestei chakre organismul isi poate declansa sistemul de autoaparare impotriva oricaror agresiuni energetice.

A: De ce?
D: Pentru ca sufletul ajuns in acest punct are acelasi puls cu cel al Matricei. El vibreaza la unison cu aceasta si de aceea beneficiaza de sprijinul si protectia ei. Asta inseamna ca omul se afia pe calea Adevarului si a ascensiunii, iar acest acces nu ii mai poate fi blocal si in
nici un caz nu mai poate fi intors din drum.

Trebuie sa infelegi ca motivul pentru care ne aflam aici este sa ajutam Terra, sa contribuim la ascensiunea ei, la schimbarea ei, iar ea la randul ei ne va rasplati facandu-ne locuitorii ei in noua lume. Va fi magnific. Va fi altceva. De aceea trebuie sa injelegem ca noi o putem ajuta gandind pozitiv, dorindu-ne ca aceasta veche oranduiala sa ia sfarsit, spre a intra intr-o noua era.

Nu trebuie sa ne mai lasam influentati de alti, de explicatiile lor, de fricile lor. Trebuie sa ne ascultam inima. Daca noi simtim ca vrem ca ceva sa se schimbe, atunci trebuie sa ne dorim aceasta schimbare cu toata fiinta, cu tot sufletul. In fiecare clipa trebuie sa ne gandim la libertate, la schimbare, la iubire.

Trebuie sa ne cream mental o lume ideala si sa traim in ea, sa o hranim cu sperantele si dorintele noastre pentru ca ea sa devina realitate. Acum este momentul in care trebuie sa intelegem ca nimeni nu are dreptul sa ne fure viata, soarta, sa hotarasca pentru noi. De aceea va rog sa fiti alaturi de noi cei ce am venit spre a va aduce aceste informatii. Va rog ajutati-ne sa va putea ajuta.”[5]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4167&lang=ro
  2. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4168
  3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4172
  4. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4173
  5. Aryana Havah – „Inuaki reptilianul din mine”, Editura Orfeu 2000, pag. 78-80.
  6. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro