Mesajele subliminale din desenele animate

by „Ce poate fi mai frumos pentru copii decât o poveste de desene animate însuflețită, îmbinând adeseori într-un mod atât de reușit personaje și simboluri din lumea basmelor (feți-frumoși, zâne, eroi, zmei, dragoni, vrăjitoare etc.) cu elemente din real și concret (voce, mișcare, formă) într-un cadru plin de suspans și […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Ce poate fi mai frumos pentru copii decât o poveste de desene animate însuflețită, îmbinând adeseori într-un mod atât de reușit personaje și simboluri din lumea basmelor (feți-frumoși, zâne, eroi, zmei, dragoni, vrăjitoare etc.) cu elemente din real și concret (voce, mișcare, formă) într-un cadru plin de suspans și de dinamism? Mai cu seamă în ultimii ani, posibilitățile de creare a animațiilor sunt tot mai bogate, iar filmele de desene animate sunt din ce în ce mai complexe și mai atractiv realizate, integrând actualmente chiar efecte spectaculoase 3D.

În opinia multor părinți, nimic nu poate fi mai nevinovat și mai lipsit de pericole decât un filmuleț de desene animate destinat copiilor. Din acest punct de vedere, desenele animate evocă o lume a inocenței, a jocului plin de imaginație și a năzdrăvăniilor, o lume „a celor mici“, care este vasăzică lipsită de acele probleme, tensiuni, subînțelesuri și idei obositoare din lumea „celor mari“, pe care este necesar întotdeauna să le filtrăm și să le „traducem“ cu foarte mare atenție, pentru uzul celor mici, atunci când ele ajung, cu voie sau fără voie, în văzul și auzul copiilor noștri, scăpând așa-zisului control parental. Astfel, mulți naivi cred cu convingere, și sunt chiar gata să se certe cu oricine pentru aceasta, că nimic nu este mai inocent decât Shrek, căpcăunul respingător din desenul animat cu același nume ce a devenit – printr-un fel de hocus-pocus animat dar abil, surprinzător și totodată acceptat cu zâmbetul pe buze de mai toată lumea – cavaler și erou atractiv, sau că nimic nu este mai înduioșător decât Remy, șobolanul ce a devenit în final bucătar-șef în desenul animat Ratatouille, prin același gen de întoarcere pe dos, ce trece neobservată, a ordinii firești a lucrurilor.

Adevărul este că, în ultimele decenii, producătorii de desene animate le-au impus în mod vizibil scenariștilor, bineînțeles fără știrea spectatorilor, cerințe de realizare a animațiilor care au făcut ca acestea să devină cele mai ideologice produse ale industriei de divertisment, numită și la noi, cu un clișeu de limbaj american, show biz. Multe desene animate sunt chiar mai ideologice decât filmele hollywoodiene, unde, de altfel, clișeele și pseudo-miturile fantasmagorice și ridicole sunt destul de ușor de recunoscut de către oricine iar narațiunile sunt adesea oligofren de simple, „la vedere“. În acest sens, este de ajuns să amintim mitul eroului american salvator, prezent în majoritatea producțiilor de la Hollywood, care a ajuns în mod neverosimil să reprezinte, de exemplu, onoarea și tradiția samurailor japonezi (desigur, numai în filmele de propagandă americană de genul Ultimul samurai și numai în închipuirea celor fantasmagorici și slabi de minte).

Desenele animate precum Shrek sau Ratatouille sunt în mod vădit niște produse ce sunt foarte atent construite pentru a promova o ideologie anume, adică idei, concepții și atitudini care, inoculate în mod abil și cu o subtilitate ce ar putea fi demnă de o cauză mai bună în firul epic al poveștii, sunt înghițite „pe nemestecate“ și apoi reproduse fără discernământ de către copii. Afirmația poate părea la o primă vedere șocantă. Cum ar putea să fie categorisite drept ideologice animațiile, cum ar putea să fie niște produse ideologice tocmai acele filmulețe nevinovate, în care abundă umorul de situație, acțiunea și dialogurile spumoase ce sunt constituite din replici scurte și ușor de înțeles, în care totul este simplu și în care eroii se împart în personaje benefice, personaje malefice și susținătorii lor? Psihologii au constatat însă că producătorii recurg în aceste desene animate așa-zis „moderne și dezbărate de preconcepții morale“ la niște mecanisme psihologice pe cât de fine, pe atât de perverse, care pot fi ușor decriptate doar de către cei suficient de inteligenți și de lucizi, ce sunt capabili să înțeleagă și să discearnă puterea covârșitoare de influență a simbolurilor în sfera psiho-emoțională a copiilor. Este necesar să ținem seama în acest caz că, cel mai adesea, cei mici nu au încă structurate mecanismele de analiză mentală și de raționament și nu au nici discernământul adulților, ceea ce nu le permite să facă, decât prin simboluri, diferența între ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Aceasta este, de altfel, și menirea pe care au avut-o dintotdeauna basmele, aceea de a structura gradat simțul valorilor spirituale în ființa copiilor, prin identificarea instinctivă cu eroul benefic și respingerea a ceea ce este asociat cu răul sau care chiar reprezintă răul în sine. Prin subtilul proces de rezonanță ocultă cu Binele dumnezeiesc, care se declanșează în universul lăuntric al copiilor prin identificarea lor cu personajele benefice, aceste simboluri arhetipale, pe care le reprezintă, de exemplu, Făt-Frumos, Ileana-Cosânzeana, calul năzdrăvan etc., le „alimentează“ apoi ființa cu energii benefice, îi ajută să își contureze într-un mod armonios și divin integrat moralitatea și credințele cu care apoi intră în viață. Astfel, personajele bune și cele rele nu fac decât să structureze în universul psiho-emoțional al copiilor valorile și categoriile spirituale esențiale. În tradiția spirituală a poporului român, feciorul de împărat, Făt-Frumos, a reprezentat dintotdeauna personajul benefic care restaurează dreptatea divină într-o lume decăzută, el este eroul care înfruntă și înfrânge forțele răului, ce sunt reprezentate în mod simbolic de zmeii cei răi, de omul spân etc., care uneltesc să-l ucidă și care răpesc fetele de împărat sau chiar Soarele de pe cer. Ceea ce este însă necesar să înțelegem pentru a putea decripta caracterul simbolismului folosit în desenele animate și pentru a identifica influența reală pe care ele o au asupra minților inocente ale copiilor este exact acest proces subtil de rezonanță ocultă care funcționează prompt prin simpla și în aparență banala identificare cu personajele bune sau rele.

Câtă vreme categoriile binelui și ale răului sunt clare iar alegerile de făcut sunt evidente, conștiința copiilor se dezvoltă apoi armonios iar ei încep să discearnă tot mai clar ceea ce este bine de ceea ce este rău și acționează în consecință, alegând aproape de fiecare dată binele, atunci când viața îi pune la încercare. Dacă însă, printr-o diabolică și vicleană manevră subversivă, în procesul educației copiilor, valorile binelui și cele ale răului sunt abil răsturnate, inversate, și astfel răul și diabolicul sunt prezentate ca fiind bune, în vreme ce binele este prezentat ca fiind rău, iar atunci personajele malefice sunt înfățișate ca fiind simpatice, în vreme ce personajele benefice sunt abil înfățișate într-o lumină stranie, astfel, în conștiința copiilor este inoculată abil și pe nesimțite o stare de confuzie a valorilor, și ei sunt determinați într-un mod insidios să accepte personajele malefice, dar extrem de „simpatice“, și chiar să-și însușească atitudinile lor pline de răutate, pornirile lor distructive și comportamentul lor gregar ori izbucnirile lor violente, ca și cum toate acestea ar fi normale sau firești.

În multe dintre desenele animate actuale există un amestec insidios și pervers al binelui cu răul, care creează confuzie în mintea copiilor și îi face aproape incapabili să le mai diferențieze, să le mai deosebească și să le identifice, așa cum ar fi firesc. Practic atunci nu mai există distincţie între bine şi rău, nu mai este deloc clar care este personificarea puterilor întunericului şi care este personificarea puterilor binelui. De exemplu, în povestea Capra cu trei iezi sau în povestea Scufiţa roşie se ştie că personajul rău este lupul şi că în final acesta este pedepsit. În povestirile: Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Rapunzel, Hansel şi Gretel etc., ca şi în multe alte basme, există vrăjitoarea cea rea, care face să apară lupta, încleştarea, iar în final răul este înfrânt. Când figurile care personifică răul sunt însă înfăţişate cu însuşiri pozitive şi chiar simpatice, simbolismul personajelor nu mai este clar, iar în mintea copiilor forţele întunecate nu mai sunt cu adevărat întunecate, iar forţele binelui nu mai aduc lumina şi clarificarea.

De exemplu, în desenele animate Hotel Transilvania 1 şi Hotel Transilvania 2, vampirii, vârcolacii şi monştrii – care sunt văzuţi în toate tradiţiile spirituale ca fiind niște simboluri ale întunericului, ale maleficului și ale răului – apar ca personaje simpatice, care au chiar puteri paranormale, care sunt chiar sensibile şi au aşa-zise „frământări“ de conştiinţă pentru răul făcut anterior oamenilor, și care, țineți-vă bine, iubesc oamenii. Ba mai mult decât atât, culmea întoarcerii pe dos a oricărei ordini fireşti, are loc o căsătorie între o femeie-vampir şi un bărbat din care rezultă un copil-vampir ce este înfățișat ca fiind de-a dreptul angelic şi care nu-şi găseşte la început locul nici în lumea oamenilor, nici în lumea vampirilor. În final, copilul acela îşi descoperă puterea de vampir, îi ies colţii şi, culmea, toată lumea este fericită că… micul vampir şi-a croit astfel drumul în viaţă.

Acest amestec al regnurilor care apare prin existenţa unei fiinţe jumătate om şi jumătate vampir face ca distincţia naturală între bine și rău să nu mai fie clară şi ceea ce în mod normal ar fi fost perceput ca fiind malefic ajunge să fie în mod pervers perceput ca ceva natural şi simpatic. Psihicul copiilor, care este în plină dezvoltare, este foarte sensibil la imagini, la simboluri, la emoţii şi este caracterizat de plasticitate. Este tocmai de aceea extrem de important ce anume se cultivă şi se transmite prin intermediul filmelor de desene animate, acest aspect fiind mult mai important decât cred unii sceptici. Ceea ce în copilărie este prezentat în mod repetat se fixează apoi, și ulterior devine o fermă convingere în mințile adulților.

Deloc întâmplător, tocmai pentru că se bazează pe această pervertire a sistemului de valori spirituale autentice, filmele despre magie neagră cu vrăjitorul Harry Potter au sucit mințile multor tineri, care au ajuns, culmea ironiei, să considere apoi tot felul de idei stranii și de acțiuni diabolice ori nebunești, așa-zis magice, care sunt în realitate doar vrăjitorești, ca fiind, vezi Doamne, interesante și chiar minunate.

Pentru o corectă înțelegere a simbolismului, este necesară în toate cazurile acestor desene animate zise „pentru copii“ o minte lucidă, intuitivă de adult, nicidecum o minte crudă, naivă și nestructurată de copil. Doar un adult, care are o înțelegere matură poate cu adevărat discerne și recunoaște pervertirea simbolismului spiritual, răsturnarea valorilor și întoarcerea pe dos a semnificațiilor în majoritatea desenelor animate care sunt produse în zilele noastre. Tocmai pentru că ele le sunt destinate, cel puțin teoretic, copiilor, este extrem de grav faptul că ideile și valorile morale și spirituale din multe desene animate sunt prezentate în cadrul acestora într-un mod difuz, viclean și foarte abil, semnificațiile lor fiind adeseori deturnate.

Succinta analiză a simbolismului unor desene animate pe care o vom expune în articolul de față se bazează pe cadrele și clișeele comune care se regăsesc într-o bună parte a filmelor de animație din ultima vreme. Observațiile de mai jos rezultă în mod firesc prin identificarea treptată a anumitor clișee ce se regăsesc tot mai des și mai insistent în aceste producții. Nu ne propunem să recurgem la genul de deconstrucție care caută cu tot dinadinsul mesajele subliminale din filme sau tot felul de imagini simbolice ascunse; ne vom rezuma însă să evidențiem anumite aspecte stranii ce sunt, evident, în mod intenționat prezente în aceste producții. Chiar dacă ele au fost strecurate cu multă îndemânare în desenele animate, aceasta nu s-a făcut totuși într-un mod atât de subtil încât elementele lor să nu poată fi identificate de cei inteligenţi și plini de bun-simț.

Ne vom baza, așadar, în această analiză de principiu numai pe ceea ce, în ciuda unei anumite subtilități, rămâne vizibil și explicit, și care ține nu atât de detalii strecurate, cât de modul în care sunt construite și folosite categoriile spirituale și morale fundamentale din orice poveste: dumnezeiescul și infernalul, binele și răul, frumosul și urâtul, firescul și nefirescul, acceptabilul și inacceptabilul, normalul și anormalul, respingătorul și atractivul, cunoscutul și necunoscutul, asemănătorul și diferitul, prietenia și dușmănia, familiarul și adversitatea. De asemenea, nu ne vom referi, în această analiză, la animațiile care ies în mod evident și explicit din cadrul convențional al poveștilor pentru copii (două exemple – desenele animate Despicable Me și chiar Ice Age), care se desfășoară într-un registru asumat al diferitului.

Desenele animate sunt şi ele, la modul esențial, povești. Ele reproduc, la o anumită scară și dintr-o anumită perspectivă, miturile fondatoare ale comunităților umane. Animațiile conțin o prezentare și o definire a valorilor binelui și a atitudinii demne de urmat în viață. Ele trasează granițele între ceea ce este „natural“ sau „firesc“ și ceea ce este artificial sau „împotriva naturii“, între personajele benefice, apropiate, și personajele malefice, dușmănoase. Poveștile și basmele definesc, în felul lor, normalul și anormalul. Ele au menirea de a întări tradițiile moștenite din strămoși, cultivând, așadar, în conștiința copiilor respectul cuvenit față de învățăturile primite.

Poveștile conturează în mod simbolic lumea comunității în cadrul căreia copilul se naște, îi dă un sens, stabilesc reguli de comportament care este necesar să fie respectate și le oferă copiilor instrumentele necesare pentru exercitarea discernământului. Prin intermediul poveștilor, copiii învață rostul anumitor roluri și relații sociale specifice și, tot prin intermediul poveștilor, ei sunt inițiați, într-un fel, în aceste roluri. Copiii învață, de asemenea, că unele relații și roluri sunt de dorit, în vreme ce altele sunt inacceptabile sau nefirești, află că este bine să se ferească de unele categorii de indivizi periculoși (fie că este vorba despre dușmanii tradiționali sau despre omul spân, adică despre omul rău și viclean), află că trebuie să aibă încredere în ai săi, în membrii comunității sale. De asemenea, în acest registru specific basmelor și poveștilor dintr-o societate tradițională, mitul dominant este acela al restaurării Ordinii divine care a fost uzurpată de reprezentanții forțelor răului. Eroul poveștii parcurge, de cele mai multe ori, un întreg traseu inițiatic pentru a-și găsi locul și rostul în lume și în viață, iar acest loc și rost sunt conforme cu o anumită ordine pământească, ce reflectă fidel, ca într-o oglindă, Ordinea dumnezeiască cea nevăzută.

În schimb, actualmente, desenele animate, nu numai cele create de binecunoscutul studio american Walt Disney sau de alte companii de profil, americane sau europene, deși se raportează exact la același cadru simbolic și arhetipal general al poveștilor, fac aceasta numai pentru a amesteca până la confuzie valorile și a schimba spre mai rău reperele esențiale și pentru a le da un sens întru totul inversat, pervertit ce este întors pe dos. Nici măcar nu putem vorbi despre reeducare, căci aceasta are loc pe ceva deja structurat, sedimentat. Este vorba în toate acestea despre o sui generis contra-educare, în sensul de inoculare și imprimare a unor modele diferite de comportament și chiar de interpretare a lumii, a relațiilor sociale și a raportului față de trecut și față de tradiție.

Dacă principiul vechilor povești era de naturalizare a lumii și a comunității de origine, principiul noilor animații este de „dezvrăjire“, de pervertire, de ridiculizare, de demolare a reperelor valorice consacrate ale acestora și chiar de răsturnare a lor, într-o stare evident luciferică și bizară, de revoltă, ce se resimte mai ales în cazul personajului malefic, dar îi este într-o anumită măsură transferată și eroului benefic și chiar întregii comunități, care apar astfel ca fiind schimbate la față.

Clișeul comun de interpretare ce este oferit de animațiile produse în ultima vreme de marile companii se bazează, astfel, pe prezentarea și identificarea eroului benefic cu un individ din comunitate ce este un inadaptat, cu un membru ce este diferit, care nu se integrează deloc bine în comunitate și care nu se regăsește mai deloc, deși nu știe prea bine de ce, în preceptele acesteia și în modul în care aceasta definește noțiunile fundamentale, binele și răul, și nici în maniera în care ceilalți resping ceea ce este perceput ca fiind diferit sau anormal, ceea ce este văzut ca indezirabil.

mesaje subliminale

Fie că este vorba despre o furnică lucrătoare nevrotică ce nu acceptă organizarea socială din mușuroi (în Antz), sau despre un șobolan care vrea nici mai mult, nici mai puțin decât să devină bucătar-șef și să gătească într-un restaurant (în Ratatouille), ori despre o fetiță-șoarece care nu crede în tradițiile care ar trebui să o țină departe de urși (în Ernest și Celestine), fie că este vorba despre zâna-meșter care face mereu pe invers decât celelalte zâne (de exemplu, în Tinkerbell and the Legend of the Neverbeast), avem de-a face cu niște personaje demoniace revoltate împotriva ordinii firești, cu niște indivizi inadaptați și recalcitranți care, în mod straniu și cât se poate de voit, sunt prezentați de către cei care creează aceste animații ca fiind doar non-conformiști, fermecători, manifestând o dulce naivitate, ceea ce determină copiii să se identifice în mod instinctiv și automat cu ei.”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10431
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro