Mentinerea stricta a secretului OZN-urilor

by DESECRETIZAREA OZN ESTE IMINENTĂ Realitatea fenomenului OZN nu mai poate fi ascunsă pentru mult timp. Există deja probe extrem de concludente care atestă faptul că acest fenomen este real şi că el este menţinut secret faţă de public din anumite interese guvernamentale de aşa-zis „nivel înalt”. Cei care guvernează […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

DESECRETIZAREA OZN ESTE IMINENTĂ

Realitatea fenomenului OZN nu mai poate fi ascunsă pentru mult timp. Există deja probe extrem de concludente care atestă faptul că acest fenomen este real şi că el este menţinut secret faţă de public din anumite interese guvernamentale de aşa-zis „nivel înalt”.

Cei care guvernează din umbră, manipulând naţiuni, războaie şi crize produse artificial, ţin ocupată populaţia cu jocuri politice, evenimente mondene, scandaluri minore sau cu un interes supralicitat asupra unor evenimente sportive. Dincolo de toate acestea, faptul că apariţiile OZN reprezintă manifestarea unor prezenţe extraterestre constituie – fără nicio îndoială ~ cel mai păzit secret din întreaga istorie a omenirii.

ufo

Primele menţiuni despre OZN-uri: farfuriile zburatoare naziste, Haunebu si Vril

Pentru a aduce câteva lămuriri asupra problematicii OZN. este util să prezentăm un scurt istoric al rapoartelor realizate cu privire la acest fenomen. Primele rapoarte OZN au fost efectuate în jurul anului 1942, când foarte multe avioane au împânzit cerul în cel de-al Doilea Război Mondial. Piloţii americani le numeau la început Foo Fighters, însă ulterior limbajul militar oficial a instituit denumirea de Unidentified Flying Objects – UFO (Obiecte Zburătoare Neidentificate – OZN).

După cel de­ al Doilea Război Mondial piloţii din toate taberele implicate relatează în mii de rapoarte prezenţa UFO. Ei menţionează în principal faptul că OZN-urile manifestă două caracteristici: performanţe de zbor incredibile şi o „curiozitate inteligentă”. Nu participau la nicio luptă aeriană, iar când asupra lor se trăgea, nu ripostau, dar nici nu puteau fi lovite, fiind parcă apărate de un „scut”. În anul 1946 a fost prezentat un raport asupra 0ZN condus de Comandantul Forţelor Aeriene SUA pe zona Pacific (generalul McArthur), raport ce avea peste 10.000 de pagini.

Apoi, după anul 1950, a fost demarat un proiect de cercetare realizat de un grup de oameni de ştiinţă, denumit „Proiectul Sign”, devenit ulterior „Proiectul Grudge”. Însă acum se ştie cu certitudine – din mărturiile mai multor persoane direct implicate – faptul că simultan cu aceste cercetări a fost creat şi un proiect de dezinformare şi de manipulare a opiniei publice, proiect denumit Blue Book. Acelaşi scop l-a avut ulterior şi aşa-numitul

„Raport Condon”, care a contestat oficial existenţa OZN-urilor. În acest caz, Edward Condon chiar a mărturisit cu puţin timp înainte de a muri că a fost în permanenţă dirijat de CIA. Întreaga chestiune OZN a început să fie secretizată mai întâi de la nivel militar, pe motivul securităţii naţionale, însă secretizarea a continuat ulterior pe baza unor interese guvernamentale la care extrem de puţini oameni au acces.

Ca un exemplu foarte semnificativ al gradului de secretizare şi restricţionare a informaţiilor deţinute de către bazele de date guvernamentale în aspectele legate de problematica OZN merită să amintim mărturia fostului senator american Barry Goldwater, care a dorit la un moment dat al carierei sale, prin anul 1950, să aibă acces la un depozit special de la baza aeriană Wright-Patterson din SUA, unde fuseseră aduse anumite rămăşiţe despre care se spunea că ar fi fost de provenienţă extraterestră, recuperate după prăbuşirea de la Roswell din 1947:

„Trăiam cu impresia că având în vedere cariera mea de senator american cu un trecut de general-maior în Corpurile Aeriene ale Armatei şi de membru timp de mulţi ani al Comitetului de Spionaj, ales de Senatul American, aceasta va cântări destul de greu pentru a-mi asigura accesul într-o zonă de secret militar.

Am fost însă trezit brutal la realitate când mi s-a refuzat totuşi accesul, lucru care m-a enervat suficient de tare. Acest mod de a mă izgoni mi-a revelat un lucru : că problema OZN-urilor este clasată la cel mai înalt nivel de secret de stat. La un nivel mult mai înalt decât bomba cu hidrogen şi decât orice alt lucru cunoscut la Pentagon, FBI, CIA, DIA, NSA, etc. Cu alte cuvinte nu există secret mai mare decât prezenţa extraterestrilor pe această planetă.”

Menţinerea strictă a secretului

Modalitatea de menţinere a secretului chiar în interiorul structurilor militare sau guvernamentale este bazată pe principiul subordonării piramidale, în care la fiecare nivel activitatea este foarte strict compartimentată, personalul fiecărui departament operând doar cu informaţiile strict necesare (aşa-zisul need to know), iar cunoaşerea de ansamblu a legăturilor dintre departamente o au doar câteva personaje din vârful piramidei, care se află de fapt în spatele oficialităţilor, fiind practic necunoscute public. Există grade foarte înalte de secret, la care nici măcar preşedintele SUA (de exemplu) nu are acces.

O serie de dezvăluiri mai recente în acest sens ne sunt oferite şi de către cel care a devenit – am putea spune – „vârful de lance” al acţiunilor de deconspirare a secretelor guvernamentale legate de fenomenul OZN, dr. Steven Greer. Deţinând contacte cu anumite persoane foarte înalt poziţionate în ierarhia guvernamentală, informaţiile expuse de Steven Greer sunt deosebit de semnificative.

Într-una dintre întâlnirile cu Bill Clinton (preşedintele de atunci al SUA), cu şeful CIA şi cu secretarul apărării SUA, dr. Greer relatează în una dintre cărţile sale că a realizat cu surprindere că până şi acestor persoane li s-a interzis accesul la secretele legate de OZN-uri şi extraterestri.

Pare de necrezut, dar pur şi simplu se merge pe principiul need to know şi nimic mai mult. De asemenea, un prieten de-al lui Clinton i-a spus lui Steven Greer ca în realitate preşedintele chiar ar vrea să-l sprijine, dar se teme că dacă va insista ceva mai mult în favoarea lui, va sfârşi ca J.F.K. (John Fitzgerald Kenedy).

Într-o altă situaţie, cam prin anul 1994, directorul CIA l-a întrebat într-un mod foarte semnificativ pe Steven Greer, care deja propunea încă de pe atunci paşii pentru realizarea proiectului Disclosure (Dezvăluirea): „Cum să deconspirării ceva la care de fapt nu avem acces ?”

lată un alt exemplu: Steven Greer a intrat la un moment dat în posesia unui document foarte secret, care conţinea o listă a numelor de cod şi a numelor proiectelor care aveau legătură cu extratereştrii, obţinut prin anumite surse foarte secrete. El a prezentat în anul 1997 acest document Comandantului marinei americane, amiralul Tom Wilson, care era şi directorul Departamentului de informaţii al Statului Major de la Pentagon.

Dr. Greer a constatat că acesta pur şi simplu nu era informat despre acele operaţiuni care se desfăşurau chiar în departamentul lui. Nervos, a dat un telefon şi a cerut să fie informat. Dar, surpriză, persoana de contact din acea celulă supersecretă i-a răspuns „Domnule, îmi pare rău, dar nu aveţi need to know pentru aceasta”.

Dr. Steven Greer afirmă că „Întregul domeniu al cercetării legate de OZN-uri este atât de bine controlat de diverse grupări şi atât de labirintic, încât cel puţin 90% dintre informaţiile pentru domeniul public, referitoare la acest subiect, sunt complet inventate şi constau doar în dezinformare atent planificată şi război psihologic programat”.

Pe reţeaua internet există de exemplu foarte multe filmări despre aşa-zise apariţii OZN care sunt în mod evident nişte falsuri. Putem fi siguri că o mare parte dintre ele nu au fost postate acolo întâmplător.

Aceasta creează senzaţia că nu poţi avea încredere în niciuna dintre acele filmări şi că fenomenul ar putea fi în ansamblul său doar o mare amăgire. Cu toate acestea, multe dintre apariţiile OZN nu pot fi atât de uşor catalogate ca falsuri, în special atunci când este vorba despre un număr mare sau foarte mare de martori oculari.

Pe ansamblu, este evident că poziţia oficial adoptată de către autorităţi este încă şi astăzi aceea de negare a unei existenţe clare a vreunei prezenţe extraterestre, afirmându-se că există doar supoziţii şi cazuri încă neelucidate.

SURSE

  1. Marvin White – „Istoria interzisa a omenirii”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro