Mass Media din România controlată de SUA-UE: minciuni, manipulari și dezinformări

by Suntem bombardaţi din toate părţile cu informaţii: televiziune, ziare, radio, reviste, internet, filme, publicitate, emisiuni de divertisment. Toate aceste mijloace media ne restructurează în permanenţă ideile şi opiniile, valorile şi credinţele, ne influenţează uneori fără să ne dăm seama, înlocuind realitatea cu o imagine deformată despre ea. Ele sunt […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Suntem bombardaţi din toate părţile cu informaţii: televiziune, ziare, radio, reviste, internet, filme, publicitate, emisiuni de divertisment. Toate aceste mijloace media ne restructurează în permanenţă ideile şi opiniile, valorile şi credinţele, ne influenţează uneori fără să ne dăm seama, înlocuind realitatea cu o imagine deformată despre ea.
Ele sunt instrumentele cele mai importante prin care poate fi influenţată percepţia oamenilor asupra evenimentelor. Evident, cine deţine aceste mijloace de comunicare are puterea asupra masei de cititori-spectatori. În joc sunt afaceri de milioane de euro şi mai ales imaginea unor mari grupuri economice şi a patronilor lor.

Presa din Romania manipuleaza

Mass-media din România: petrol, construcţii, politică, băuturi, hoteluri şi…salubrizare

SUA şi monopolul media internaţional impus de ea reprezintă doar modelul dus la extrem pe care celelalte ţări l-au preluat în mic. Şi în România tendinţa este aceeaşi ca la nivel mondial: formarea unor mari grupuri care activează în sectoare cât mai diversificate şi deţin cel puţin o televiziune, un radio şi un ziar. La acestea se adaugă, în cazul României, moştenirea epocii comuniste.  Casa Scânteii găzduieşte şi astăzi sediile majorităţii ziarelor importante.

Despre problema finanţării ziarelor, posturilor radio şi TV, precum şi despre problema contractelor de publicitate s-a discutat mult. Este greu de crezut că mass-media poate fi obiectivă şi independentă atunci când trăieşte din banii unor companii ce au tot interesul să îşi vândă produsele, să aibe bune relaţii cu anumiţi parteneri cărora le promovează o imagine favorabilă şi să distrugă imaginea altora. Potrivit organizaţiei “Reporteri fără Frontiere” în cel mai recent clasament privind libertatea presei, România s-a plasat pe locul 70 din 140 de ţări, înregistrând o scădere cu aproape 20 de locuri în ultimii doi ani. Trăim într-o epocă în care războiul de imagine este o armă redutabilă.

România are de trei ori mai multe cotidiene decât Ungaria de exemplu, deşi standardul de viaţă şi deci puterea de cumpărare a cititorilor este mult mai scăzută la noi. Din aceste motive ziarele sunt nevoite să reducă foarte mult preţurile, iar profiturile în aceste condiţii le vin doar din publicitate. Statul are şi el influenţe importante, deşi bine mascate. Iată o situaţie aparent absurdă care nu reprezintă altceva decât o formă de finanţare mascată:

“Apar frecvent reclame în presă pentru Aeroportul Internaţional Otopeni, în ciuda poziţiei sale virtuale de monopol şi a faptului că asemenea publicitate nu are un rol informativ. Ministerul Transporturilor este cel mai mare cumpărător de spaţii publicitare, folosind 69 la sută din alocaţia totală făcută de stat pentru publicitate, promovând mai ales ramura de transport mărfuri a companiei de căi ferate (care este, de asemenea, monopol) şi proiecte de lucrări publice pentru drumuri şi calea ferată care au o mică valoare informativă pentru cititor sau relevanţă comercială. Se pare că există o corelare directă cu conţinut editorial deoarece scandalurilor de corupţie de la Ministerul Transporturilor le-a fost acordată o atenţie mai scăzută în comparaţie cu alte ministere, reprezentând doar 6% din totalul materialelor publicate despre acest subiect. Ministerul Turismului (instituţie inclusă, între timp, în Ministerul Transporturilor – n.r.) îşi face adeseori reclamă în ziare, iar în acest caz problema influenţării conţinutului editorial a fost ilustrată pregnant în luna mai a anului 2003, când ministrul de la acea vreme, Dan Matei Agathon, a ameninţat că va anula toate contractele de publicitate ale ziarului “Adevărul” în cazul în care cotidianul nu va înceta investigaţiile în legătura cu scandalurile de corupţie semnalate în acest departament” (sursa Evenimentul Zilei, noiembrie 2003)

A publica un ziar sau a avea o televiziune implică costuri destul de mari şi automat obţinerea unui profit. Care este acest profit ne spune Sorin Vulpe (foto), director general la Academia Caţavencu, citat într-un articol publicat pe siteul Active Information Media: “numeroase instituţii de presă au fost create de oameni de afaceri pentru a-şi proteja interesele. Ziarul era gândit ca un centru de cost. Nu trebuia să producă bani, ci să fie o voce care să transmită un mesaj către cei care puteau să influenţeze afacerile patronului”.

Vedem cum în spatele informaţiilor pe care noi le citim, având iluzia că ne informăm, se află de fapt interesele unor mari companii particulare sau de stat care finanţează publicaţiile respective. Noroc că aceste ziare concurează unele cu altele şi mai scapă uneori adevăruri despre maşinaţiunile celorlalţi. Analizând ce scriu unii despre alţii se observă chiar existenţa unor conflicte şi a unor alianţe între diferitele televiziuni şi publicaţii. Trebuie doar să ai răbdarea de a aduna toate aceste informaţii, de a le sintetiza şi de a reface imaginea de ansamblu, lucru pe care cititorii din ziua de azi nu îl fac.

“Adevărul”

În 25 decembrie 1989, Scânteia – „organul de presă” al P.C.R. şi-a modificat numele în Adevărul. Primul director  a fost Darie Novăceanu, un apropiat al F.S.N.  De la fosta Scânteia, Adevărul a moştenit nu numai patrimoniul şi personalul ci şi mentalităţile şi tehnicile de manipulare informaţională a cititorilor. Iată ce spun câteva personalităţi despre acest ziar:  

„Adevărul a devenit cea mai calificată şi influentă instituţie de manipulare a opiniei publice în sensul că a pecetluit în scris şi în tiraj de masă punctul oficial al propagandei dorite la vârf. [..] Nu am văzut niciodată un ziar atât de sofisticat în manipularea şi intoxicarea opiniei publice. [..] Doar un fir roşu între Adevărul şi surse SRI explică scurgerea de date” (Gabriel Andreescu într-un editorial Ziua)  

“PSD, fiind urmaşul de drept al Partidului Comunist, tot timpul a privit Adevărul ca pe ziarul lui. Dom’ne, asta e Scânteia, ă sta e ziarul PCR” ( Cristian Tudor Popescu într-un interviu publicat în Jurnalul Naţional)  

PSD n-ar fi  putut concepe nici în laborator ceva mai limpede şi mai vitribilant pentru vremurile sale de opoziţie” (Nicolae Cristache, Lumea Magazin)

Din 1991 în România a început privatizarea. Zvonurile spun că a existat o înţelegere între Darie Novăceanu şi Petre Roman (prim-ministru la acea vreme) ca Adevărul să treacă printr-o falsă privatizare care ar fi dat impresia că este deschisă tuturor angajaţilor, dar în realitate ar fi făcut ca ziarul să rămână tot în mâna unor apropiaţi ai puterii. S-ar putea zice că este doar un zvon, dar din păcate lucrurile chiar aşa s-au petrecut. Printr-o Hotărâre de Guvern, Adevărul s-a privatizat şi patrimoniul Scânteia a trecut în patrimoniul SC Adevărul SA. 60% dintre acţiuni au fost împărţite membrilor redacţiei care au luat fiecare între 1 şi 10 acţiuni în funcţie de vechime şi poziţia ierarhică şi 40% au fost vândute unor persoane din afara redacţiei. La început, căci în câţiva ani s-a ajuns acolo unde trebuia: în 2001 Dumitru Tinu (foto) a ajuns să deţină 70% din SC Adevărul.   

O stranietate care se practica la acest ziar era faptul că prin intermediul firmei S.C.Colosal Import-Export redactorii primeau comisioane ca agenţi publicitari dacă aduceau reclame pentru ziar (ceea ce însemna ca semnatarul unui articol trăia de fapt din comisioanele primite de la diverse companii, despre care avea tot interesul să scrie de bine pentru a-i avea drept clienţi). Gardianul scria în 2003: „Tinu a avut o politică editorială ce i-a permis de-a lungul timpului să îşi îndatoreze oameni din întregul spectru politic şi economic”.  

După controversele privind moartea lui Dumitru Tinu au urmat procesele privindu-l pe fiul său neligitim Andrei Iucinu şi lupta între copiii săi pentru a conduce Adevărul. În martie 2005 izbucneşte un nou scandal. Cristian Tudor Popescu (foto), redactorul şef  care a condus ziarul după moartea lui Tinu şi redactorii şefi adjuncţi Adrian Ursu, Bogdan Chirieac şi Lelia Munteanu îşi dau demisia, urmaţi fiind de alţi 80 de angajaţi. De ce? Liviu Avram, fost angajat al ziarului spune că în permanenţă existau presiuni privind conţinutul articolelor: „Au fost materiale care n-au intrat niciodată, dar nu mi s-a explicat de ce anume şi nici n-am încercat să forţez eu lucrurile pentru că aşa funcţiona acolo, predai textul şi după aceea se hotăra ce se întâmpla cu el!”   

În prezent Corina Drăgotescu, fostul redactor al departamentului politic a fost numit redactor şef. Anterior ea lucrase la TVR Internaţional unde făcea revista presei, apoi ca moderatoare la TVR 1  în timpul campaniei prezidenţiale din 2000. Gurile rele spun că are o fetiţă cu Tinu, relaţie care ar explica propulsarea ei rapidă în presă.  

Să vedem cine este Dumitru Tinu. Vechi angajat al Scânteii, Dumitru Tinu era omul de presă al lui Ceauşescu. Fusese multă vreme corespondent pentru evenimente externe, participa la conferinţe internaţionale importante într-o vreme în care nu oricine putea ieşi din ţară. „Cel puţin un deceniu el a funcţiont şi pe postul de expert în politică externă a României. În acei ani, scria referate, chiar luări de poziţie şi cuvântări ale mai marilor vremii”, spune Cornel Nistorescu într-un interviu. După cum vedem „înainte” Tinu nu era un simplu ziarist. Iar „după” a ajuns preşedintele Clubului Român de Presă, funcţie pe care a deţinut-o până în 2003 când a murit într-un accident de maşină foarte controversat. Semnificativ este faptul că pentru a obţine averea pe care a acumulat-o în 10 ani, Tinu ar fi trebuit să câştige net cam 2.100.000.000 de lei pe lună. Vorbim de un  venit de ordinul miliardelor , cam mare pentru un simplu gazetar, ceea ce înseamnă că altcineva îl finanţa. În 2005 la Registrul comerţului  structura declarată a acţionariatului era: 83% Ana Maria Tinu – fiica lui Dumitru Tinu, 10% Ion Lazăr,  fost ziarist la Adevărul (miliardar şi proprietar al hotelului Caro) şi restul acţionari minoritari. Un articol publicat în Academia Caţavencu în martie 2005 arată că în realitate cei 83% deţinuţi pe faţă de Ana Maria Tinu sunt împărţiţi în felul următor:

– 51% Fatih Taher (om de afaceri acţionar la Mariott 30%, hotelurile Orizont şi Palace Bucureşti, Laminorul Român, AGI -România Asigurări, Fabrica de ciocolata Excelent)
 – 22% Ana Maria Tinu
– 10% Viorel Hrebenciuc (foto) 

Deşi amestecul lui Taher şi al lui Hrebenciuc a fost vehement negat de Adevărul din motive lesne de înţeles, totuşi între cei 3 existau strânse relaţii de prietenie şi afaceri. Fatih Taher povestea chiar  într-o intervenţie telefonică la emisiunea Naşul pe B1 TV: „Dumitru Tinu a fost pentru mine nu numai un prieten, a fost un frate (oare ce fel de frate, de lojă?). La fiecare 2-3 zile când termina ediţia  domnul Tinu venea la mine… dacă domnul Tinu  avea nevoie, dacă îmi cerea, îi dădeam bani, da, noi aveam o înţelegere clară.”   

Peter Sragher, fost redactor al departamentului politic îşi aminteşte că în 1994 a fost o campanie de presă împotriva omului de afaceri Fatih Taher, iar Adevărul nu a publicat despre acest subiect decât articole neutre şi acelea undeva pe ultimele pagini, deşi erau subiecte demne de prima pagina. În acest timp Taher cumpăra spaţii mari de publicitate în ziar! Iar Dumitru Tinu era în consiliul de administraţie de la Marriott unde Taher deţinea 30% din acţiuni şi era (Tinu) plătit cu un salariu de câteva mii de euro pe lună.  

Cât despre Viorel Hrebenciuc, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional în decembrie 2004, Cristian Tudor Popescu povesteşte că: “Influenţa lui Viorel Hrebenciuc este evidentă prin încercările lui de a determina anumite direcţii în ziar[…]. Eu l-am moştenit pe domnul Hrebenciuc de la domnul Tinu. Domnul Hrebenciuc a fost prieten intim cu Dumitru Tinu. Am încercat să mă descurc cu el, deşi nu aveam nici un chef”.

„Curierul Naţional” – B1 TV

Curierul Naţional a fost fondat în 1992 de grupul fraţilor Păunescu. Aceştia deţin  numeroase proprietăţi în străinătate şi au afaceri în domenii diverse. George Constantin Păunescu conduce afacerile şi relaţiile cu partenerii externi, Viorel Păunescu este implicat mai ales în afacerile hoteliere şi Clubul de fotbal Steaua. Valentin Păunescu (foto), care a murit în 2004, a condus Curierul Naţional, s-a ocupat de partea media a grupului şi provine ca şi Dumitru Tinu de pe aceeaşi filieră Scânteia. A făcut o vreme jurnalism sportiv şi din 1971 s-a orientat spre problematica internaţională. După revoluţie a lucrat o scurtă perioadă la Adevărul, după care s-a ocupat de Curierul Naţional unde a fost editor şi director general.

Afacerile fraţilor Păunescu sunt, după cum spuneam, diversificate şi unele dintre ele extrem de controversate cum ar fi preluarea Hotelului Intercontinental din Bucureşti,  falimentarea Bancorex şi Bankcoop şi scandalul Dacair – BCR. Grupul activează în comerţ exterior, industria hotelieră (deţine Hotelul Intercontinental din Bucureşti, Hotelul Rex din Mamaia, Hotelul Teleferic din Poiana Braşov), achiziţii în domeniul imobiliar din SUA, servicii de comisionariat vamal, asigurări, activităţi portuare, transporturi terestre şi aeriene (firma Dacair devenită din aprilie 2005 unic reprezentant al Helios Airwais Cipru în România), cea mai mare fabrică de mobilă din ţară la Arad, firma de pază Ghepardul, un casino.

Aripa media a grupului cuprinde pe lângă Ziarul Curierul Naţional, şase posturi de radio locale, postul B1 TV (prezent pe piaţa românească din decembrie 2001 şi care a atras în 2004 un important partener extern, News Corporation), ziare şi o tipografie la Craiova. Gazeta de sud, Gazeta de Vâlcea, Gazeta de Olt sunt doar câteva din ziarele pe care le finanţează.

Fiii lui George Păunescu, Bobi si Răzvan  sunt şi ei implicaţi în conducerea afacerilor. În fotografia de mai sus îl puteţi vedea pe Boby Păunescu (care s-a ocupat şi de B1 TV) într-o fotografie tipic masonică fâcând gestul-semnal al piramidei.

U n alt fapt care trădează legăturile lor cu masoneria este că Eugen Ovidiu Chirovici – marele maestru al MLNR (Marea Lojă Naţională a României) a lucrat la Curierul  Naţional din 1991 până în 2000 având succesiv funcţiile de şef secţiune economică (până în 1993), editor şef adjunct (1994-1999) şi editor şef (1999-2000) şi a fost şi director executiv la B1 TV.  Nu vom insista prea mult în ceea ce priveşte amestecul masoneriei în presă, căci acesta este evident. Este suficient să priviţi cu atenţie gesturile celor mai importante personaje din mass-media românească studiind fotografiile ce ilustrează acest articol. Pentru a le descifra semnificaţia vă va fi de ajutor şi articolul despre semne şi semnale masonice pe care îl găsiţi pe acest site la secţiunea Demascarea masoneriei.

„Evenimentul Zilei” – „Libertatea” – „Pro Sport” – „Capital” – „Unica”

„Evenimentul zilei” a fost fondat in 1992 de Ion Cristoiu (foto), Cornel Nistorescu şi Mihai Cîrciog, pe structura fostului săptămânal Expres Magazin. Ziarul a fost cunoscut mai bine ca “Bulina roşie”. Printre primii colaboratori se numărau nume cunoscute în presa de astăzi:  Sorin Roşca Stănescu (Ziua), Gabriel Stănescu (Gardianul), Sorin Ovidiu Bălan (Gardianul), Gică Voicu (redactor-şef Naţional-7 Plus), Adrian Halpert (Libertatea).

Din 1998 până în 2003, „Evenimentul Zilei” a aparţinut trustului german Bertelssman. În octombrie 2003 pachetul majoritar de acţiuni al Grupului Expres care edita „Evenimentul zilei”  a fost cumpărat de trustul Ringier. Este vorba despre un grup care deţine cel mai important ziar din Elveţia, cu o tradiţie de  170 de ani şi publicaţii în Germania, Slovacia, Cehia, Ungaria şi România. În România, Ringier publică mai multe ziare şi reviste printre care: Evenimentul Zilei, Libertatea,  Pro Sport, Capital, Unica, Bravo şi Lumea femeilor. La acestea se adaugă două reviste de programe TV – TV Mania şi TV Satelit.

Imediat ce Ringier a preluat Evenimentul zilei au început modificările. Directorul ziarului, Cornel Nistorescu (foto) şi-a limitat apariţiile editoriale pe prima pagină a ziarului şi în septembrie 2004 a renunţat la funcţia de director. Trustul Ringier a invocat ca motiv al încetării colaborării „diferenţe ireconciliabile în modul în care cele două părţi văd modernizarea ziarului”. În decembrie 2004 a fost demis şi Dan Cristian Turturică, redactorul-şef al cotidianului. Demiterea lui a provocat noi proteste şi demisia altor jurnalişti care acuzau patronii de amestec în linia editorială. Turturică afirmă că Ringier i-a acuzat pe el şi pe Cornel Nistorescu de publicarea unui număr prea mare de articole critice la adresa fostului prim-ministru Adrian Năstase şi a PSD. În prezent o mare parte din ziariştii demisionari lucrează la Realitatea TV.   

„Libertatea”

Ca să rămânem în aceeaşi zonă a grupului Ringier, adăugăm câteva cuvinte despre Libertatea. Conform unui studiu naţional de audienţă realizat de BRAT- Biroul de audit al tirajelor pentru perioada februarie 2004 – ianuarie  2005 Trustul Ringier deţine poziţiile unu, doi şi cinci în topul celor mai citite ziare din România. Pe primul loc se află Libertatea cu 1.112. 515 de cititori pe zi. Simptomatic, am putea spune,  având în vedere conţinutul ziarului, mai degrabă de scandal, şi calitatea scăzută a articolelor. Directorul ziarului Libertatea este Adrian Halpert (foto), care şi el a colaborat la Evenimentul zilei la începuturile acestui ziar.

„Jurnalul Naţional” – Antena 1 – Antena 3 – Radio Romantic – Săptămâna Financiară – Gazeta Sporturilor

În spatele Antenei 1 şi Jurnalului Naţional se află Dan Voiculescu (foto), numit de presă “mogulul media”. El este preşedintele Partidului Conservator (fostul Partid Umanist), preşedintele Asociaţiei oamenilor de afaceri români şi şeful Grupului Grivco.

Grupul Grivco şi-a început activitatea în 1991 activând cu precădere în domeniul comerţului exterior. De-a lungul anilor a devenit una dintre cele mai importante afaceri private din România,  având în 2002 peste 20 de companii din diverse domenii: comerţ exterior, servicii bancare şi financiare, producţie, agricultură şi un important trust media cu televiziuni, radiouri, ziare naţionale şi regionale şi o editură.

Din Grivco fac parte:  Antena 1  (fosta Corporaţia pentru Cultură şi Artă Intact SA),  Intact Productions SA (fosta Antena 1 SA), Tipografia Intact SA (fosta Radio Romantic SA), o firmă de consultanţă în afaceri şi management – Global Parteners SRL, Convergent Media SA (fosta Jurnalul S.A.), Sangold (OMI) Distribuţie SA (fosta Grivrom International SA ), Compania de cercetări aplicative şi investiţii care activează în domeniul cercetării şi dezvoltării în ştiinţe fizice şi naturale, două firme de lactate – Unilacta SRL Mures şi Sanlacta SA (fosta Raiffrom Grivco SA),  Agro DV SA-cereale, Sixties Restaurants.

Am lăsat de-o parte Băneasa Mall SA (fosta AIBB – Grivco SA) în care este acţionară şi Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa (adică statul român), locaţie pe care Dan Voiculescu a pus ochii în 1996 pentru a construi un orăşel de afaceri. Şi chiar a început printr-o asociere paguboasă pentru stat, cu complicitatea PSD şi a directorilor de atunci ai aeroportului care au ajuns ulterior în posturi de conducere în firmele grupului. Observaţi că multe dintre firme au în paranteză precizarea fostului nume, pentru că de curând Dan Voiculescu le-a modificat denumirile pentru a face mai greu de urmărit datoriile pe care le au. De asemeni, Dan Voiculescu a pus în 1991 bazele Fundaţiei umaniste care îi poartă numele şi  care contrar statutului fundaţiilor apare ca acţionară în nouă societăţi comerciale în înregistrările de la Registrul Comerţului.

Revenind la trustul media, din acesta fac parte: Jurnalul Naţional, Antena 1, Radio Romantic, Săptămâna Financiară, Gazeta Sporturilor.   Jurnalul Naţional a apărut în 1993. Marius Tucă (foto), actualul director al jurnalului este şi realizatorul unui cunoscut talk-show pe  Antena 1, unde a debutat în 1995 cu emisiunea Milionarii de la miezul nopţii. Anterior fusese adjunctul lui Dan Diaconescu (OTV) la Jurnalul Naţional.

Un alt nume important este Sorin Oancea, director general  al Antenei 1 până în 2004, când Dan Voiculescu i-a oferit această poziţie fiicei lui. De atunci a rămas doar vicepreşedinte, responsabil cu ştirile şi cu lansarea unui nou canal de ştiri numit Antena 3 care şi-a început activitatea din iunie 2005.

Grupul Media Pro – Pro TV – Acasă Tv – Pro Cinema – Mediafax – Ziarul Financiar – Radio Pro FM

Grupul Media Pro condus de Adrian Sârbu (foto) este un mamut mediatic deţinând chiar poziţii cheie cum ar fi agenţia de presă Mediafax, ale cărei comunicate de nivel naţional sunt preluate şi citate de toată presa.   Adrian Sârbu a fost regizor de film şi secretar de stat pentru mass-media în primul guvern instaurat după revoluţie. El a pus bazele grupului Media Pro în septembrie 1990. În 1995 a lansat prima televiziune comercială din România: Pro TV.

Media Pro deţine 80% din acţiunile radio Pro FM şi Info Pro şi 20% din acţiunile a patru posturi TV naţionale: Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema şi Pro TV Internaţional. Controlul acestor televiziuni este deţinut de Central European Media Enterprises, companie care activează prin mai multe reţele tv din Europa Centrală şi de Est.

Grupul Media Pro este exemplul cel mai elocvent pentru modul în care s-a înţeles că mai multe resurse pentru a-ţi promova serviciile şi produsele îţi aduc un profit mai mare. Astfel fiecare dintre părţile acestui mare grup le promovează pe celelalte aşa cum Jurnalul Naţional şi Antena 1 îşi fac reclamă reciproc.

SC Publi Media International este compania de publishing a Media Pro care editează mai multe publicaţii bine cunoscute: Pro TV Magazin, Info Pro, Cinema Pro, revista “Playboy” (pentru care Media Pro are licenţă în România prin parteneriatul cu Balcan Publications Investments), revista Tabu (un proiect derulat de Media Pro în parteneriat cu Academia Caţavencu), Ziarul Financiar, o puternică reţea de săptămânale locale: Clujeanul (primul din serie lansat în martie 2000), Bănăţeanul, Bihoreanul, Ieşeanul şi două cotidiene: Ziarul Clujeanului şi Hunedoreanul.

La acestea se adăugă Radio Pro FM, portalul internet apropo.ro, o tipografie în Cluj: Imprimeriile Mediapro (deschise în 1999), Universitatea Media şi Colegiul Pro, casa de producţie Media Pro Music care promovează multe trupe româneşti, o companie care produce filme, reclame şi emisiuni TV: Media Pro Pictures şi studiourile aferente ei, plus cel mai mare operator privat pentru servicii de comunicaţii prin satelit: Media Sat.

“Cireaşa de pe tort” este agenţia naţională de presă Mediafax  care este lider pe piaţa informaţiilor din România. Cine controlează Mediafax face practic ştirile, căci ceilalţi nu fac decât să preia comunicatele. Mediafax publică zilnic în medie un flux de 500 de ştiri către 90% din presa centrală.

Centrul Naţional Media – Naţional TV – N24 – Realitatea Românească – Radio Naţional FM

Urmând acelaşi principiu gemenii Ioan şi Viorel Micula (foto) au pus bazele nu numai imperiului European Drinks ci şi unui trust media. Fraţii au emigrat pe vremea lui Ceauşescu în Suedia unde au primit între timp şi cetăţenie. Au revenit în ţară în 1991. În Suedia aveau o mică firmă de calculatoare şi comerţ exterior care nu le asigura venituri foarte mari şi trăiau înr-o locuinţă socială. Cu toate acestea în 1994 au deschis nu mai puţin de 14  firme în 2 săptămâni investind câteva milioane de dolari. De unde au avut banii nu se ştie nici până astăzi. Cert este că acum deţin peste 76 de societăţi şi sunt printre cei mai bogaţi români.

European Drinks (apa minerală Izvorul Minunilor şi sucurile carbogazoase), Rieni Drinks, rafinăriile Scandic  Distileries,  Transilvania General Import Export sunt câteva dintre firmele lor cele mai importante. Tot ei sunt şi propietarii mai multor hoteluri. Pe litoral deţin hotelurile Patria şi Unirea în Mamaia, Slatina, Craiova, Banat,  Bâlea, Terra, Caraiman, Romanţa, Clăbucet  şi vilele Mesteacănul, Plopul şi Pinul  în Neptun, hotelul Prahova în Saturn. La munte au hotelul Iadolina şi vilele Izvorul Minunilor din Stâna de Vale, Crişana din Băile Felix şi Motelul Leşu.

Din trustul media fac parte Naţional TV, mai nou deschisul canal de ştiri N24 (lansat în septembrie 2004), televiziunea regională Transilvania,  radio Naţional FM şi radio Favorit din Oradea,  ziarele Realitatea Românească,  Realitatea Bihoreană şi Crişana.

„România Liberă”

Alături de Adevărul şi Evenimentul zilei, România Liberă este un alt exemplu pentru a ilustra recentele crize din presa românească în efortul de a fi preluată de trusturi media străine. După revoluţie, România Liberă a fost prima societate pe acţiuni din România şi primul ziar privat. Petre Mihai Băcanu (foto) directorul “Societăţii R” lucrase şi înainte de revoluţie la România Liberă, între 1970 şi 1988 ca redactor. În 1988 a fost arestat şi întemniţat, fiind învinuit că pregătea editarea unui ziar clandestin. A fost eliberat la revoluţie şi a devenit directorul României libere care s-a bucurat după revoluţie de o mare popularitate, fiind ziarul cu cel mai mare tiraj în acea vreme.  Numele lui Bogdan Ficeag, redactor-şef este de asemeni asociat cu România liberă.

În 2000 ziarul a fost cumpărat de trustul media german WAZ şi înţelegerea a fost foarte clară: partea română se va ocupa de redacţie, partea germană de aspectele economice. La sfârşitul lui 2004 (septembrie) ziarul a trecut printr-o mare criză. Jurnaliştii au acuzat WAZ de imixtiune editorială. Grupul german mai deţinea şi ziarul Naţional care în timpul campaniei electorale a avut o politică făţişă pro-PSD. “Timp de trei ani, WAZ chiar nu s-a preocupat deloc de ziarul romanesc, dar, o dată cu instalarea lui Bodo Hombach ca nou conducător al WAZ, a sosit la Bucuresti Klaus Overbeck, trezind in redactie speranta unui ajutor in probleme administrative. In loc de aceasta, din partea lui Overbeck ar fi fost transmise directive tot mai precise privind cum ar trebui, ceea ce ar trebui publicat de ziar si mai ales cine sau ce nu ar trebui criticat.” se spune într-un articol din România liberă în septembrie 2004.

La rândul lui, WAZ  a acuzat ziariştii că  „în ultimele zile, începînd cu 13 septembrie, Băcanu si conducerea redacţională au folosit ziarul comun şi l-au deturnat, din punctul nostru de vedere, pentru a prezenta neadevăruri”. El l-a acuzat pe Băcanu ca are interese reale personale  şi a adăugat că România Liberă este cunoscută pentru salariile angajaţilor sai, salarii care se ridica, în cazul redactorilor, la 5-8 milioane de lei pe luna, în timp ce salariul lui Petre Mihai Bacanu este de peste o sută de milioane de lei lunar.”

Pe de altă parte a ieşit la iveală că tirajul comunicat de România Liberă era diferit de realitate, înregistrând de fapt o tot mai mare scădere. Să fi fost toate aceste evenimente doar o încercare de a atrage atenţia cititorilor asupra unui ziar care  nu mai era atât de cumpărat?

Este posibil, căci Petre Mihai Băcanu continuă să publice în România Liberă, el a fost schimbat doar din Consiliul de administraţie. În iunie 2005 a apărut ştirea că el şi Bogdan Ficeac au deschis o televiziune care îşi are sediul în Magazinul Unirea (spaţiul fiindu-le oferit de Dan Adămescu, unul dintre acţionarii de la România liberă şi patronul de la Unirea). Televiziunea se numeşte Flux TV şi îl are ca director executiv pe Claudiu Hîrceagă, fost angajat la România liberă.

„Ziua” – „Gardianul” – „Averea” – Realitatea TV – Radio Total – Prima Tv – Cotidianul

În 2004 Global Media a devenit unul dintre cele mai mari trusturi de presă din România. Liviu Luca (foto) este şi preşedintele Asociaţiei Salariaţilor din Petrom şi a Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente din Petrom. El conduce de fapt Petromservice, care s-a format prin externalizarea serviciilor de întreţinere a utilajelor Petrom, firmă care este în continuă extindere prin parteneriate cu instituţiile statului: primării, consilii judeţene, societăţi naţionale.

Din trustul Global Media fac parte nu numai Averea, Ziua, Gardianul, Realitatea TV, Radio Total ci există parteneriate şi cu Prima TV, Alpha TV, Cotidianul, Radio Star (al lui Cristi Burci, asociat într-o firmă de editare: Grafititi Press cu Global Media), Kiss FM, 16 televiziuni şi 9 posturi de radio locale. Liviu Luca mai deţine afaceri şi în domeniul bancar (Romexterra Bank), asigurări, agricultură şi servicii.

Realitatea TV

Realitatea TV s-a lansat în noiembrie 2001 reprezentând din multe puncte de vedere o premieră. Primul post de ştiri din România, primul post care emitea la nivel naţional 24 de ore din 24, primul post care a introdus 2 benzi derulante cu ştiri şi buletine informative din oră în oră. În toamna anului trecut, reprezentanţii televiziunii au semnat un contract de colaborare cu CNN, care le permite preluarea de imagini.

Fondatorul este Silviu Prigoană (foto), patronul firmei de salubrizare Rosal Management. Din trustul media al lui Silviu Prigoana făceau parte şi posturile Etno TV, TV Sport, Meteo TV, Sigma TV, Taraf TV.

În noiembrie 2003 Silviu Prigoană a vândut pachetul majoritar de acţiuni motivând că avea pierderi financiare însemnate şi că nu mai doreşte “să investească în posturi TV de nişă” Întrebarea cheie este cui a vândut? Se ştie că cel care deţine pachetul majoritar este Liviu Luca deşi Silviu Prigoană, fondatorul postului a declarat iniţial că a cesionat acţiunile unei persoane fizice, nu asociaţiei salariaţilor. La Registrul comerţului figurează trecerea acţiunilor de la societatea Realitatea Media la firma de investiţii din Elveţia Bluelink Comunicazioni reprezentată de Dario Colombo si Anna Croci. Aceştia nu sunt de fapt decât angajaţii unei case de avocatură care intermediază tranzacţii. Bluelink Comunicazioni este o societate anonimă, cu acţiuni la purtator, adică nu se ştie cine este în spate de fapt.

Odată cu numirea lui Sergiu Toader în 2004 ca manager de proiect s-au făcut mari transformări care au dus la o modificare a audienţei. Cu toate acestea a fost evident pentru toată lumea că prin politica editorială din ultimii ani, Realitatea TV s-a dovedit un post care sprijină făţiş PSD.

Grupul de presă Ziua SRL

Pe lângă cotidianului Ziua, apărut în 1994 s-au dezvoltat tipografia Ana Maria Press (1995), editura Ziua (2001) şi o reţea proprie de distribuţie Euroest Press (2001).  Printre editorialişti se numără academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, mason de vază  prezentat drept “mentorul” ziarului , Stelian Tănase (realizatorul de la Realitatea TV “Zece fix”) etc. Interesant de remarcat este că în prezentarea Ziua de pe site-ul internet, se afirmă că începând cu 2004 este editat şi un supliment intitulat “Ziua Masoneriei”.

Cele trei ziare care fac parte din grupul Ziua sunt conduse de Sorin Roşca Stănescu (foto) prin intermediul societăţii „Fulcrum”. El este director  la Ziua şi manager la Gardianul şi din 2005 al unui  ziar cu specific financiar-economic, Averea. În prezent, tot societăţile lui Liviu Luca sunt acţionari majoritari, dar lucrurile nu au stat la fel din totdeauna.

Un lucru mai puţin ştiu este că până de curând Ziua a aparţinut tustului Omega Press Investment SA, al cărui preşedinte a fost până în 2000 Dinu Patriciu (foto), bine cunoscutul om de afaceri de la Rompetrol, acţionar şi la Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Sanex SA, Praxis SRL.

Personaj discret şi dornic să se ţină departe de scandaluri, de care presa este atât de dornică, Dinu Patriciu şi-a făcut propriul ziar şi s-a ocupat la început personal de conducerea lui: “Din 1995 până prin 98, m-am ocupat personal de chestia asta şi a avut întotdeauna profit” a declarat el. El a fost atât preşedintele Omega Press Investment SA, societatea care edita cotidianul “Ziua” cât şi administrator, alături de Sorin Roşca Stănescu si de George Gaiţă. La sfârşitul anului trecut,  a renunţat însă la acţiunile deţinute la trustul de presa “Ziua” în favoarea Sindicatului condus de Liviu Luca.


Gardianul (SC Best Media Press SRL)

Gardianul a fost lansat sub conducerea lui Sorin Ovidiu Bălan ( foto) şi Gabriel Stănescu cu banii lui  Şerban Roibu. Iată câteva informaţii despre aceste trei personaje. Sorin Ovidiu Bălan este un bine cunoscut ziarist de investigaţii, a realizat emisiunea “Brigada mobilă” pe Antena 1 şi “Echipa de investigaţii” pe Naţional TV. El a fost şi directorul unei agenţii de informaţii de presă numită Universul, patronată de Sorin Ovidiu Vântu.

Şerban Roibu este fiul senatorului Aristide Roibu:  membru vechi al PSD, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, trezorier al PSD. Despre Gabriel G. Stănescu, directorul de la Gardianul  trebuie spus că el este profesor de etică mass-media la Universitatea Bucureşti, autorul codului deontologic al jurnalistului şi membru în consiliul Clubului Român de Presă.

E lesne deci de înţeles de ce Gardianul  este unul dintre cele trei ziare care apăreau pe site-ul lui Adrian Năstase în timpul alegerilor (alături de Ziua şi Adevărul) şi de ce fost implicat în mai multe rânduri  în campanii de dezinformare.

După alegeri, Gabriel Stănescu şi Şerban Roibu au început să caute un investitor şi l-au găsit pe Sorin Roşca Stănescu care a preluat 10% dintre acţiunile ziarului cu dreptul de a mai avea încă 40% în cazul în care ziarul ar fi vândut.

În spatele acestui mare grup este însă Sorin Ovidiu Vântu (foto), cunoscut românilor din scandalul FNI, cercetat în două dosare penale şi implicat în alte câteva zeci de dosare civile şi comerciale. Implicarea lui nu mai poate fi ascunsă, căci Sorin Ovidiu Vântu este consilier la postul de televiziune Realitatea TV şi participă la unele întâlniri de lucru. Chiar şi preşedintele Băsescu a declarat de curând  la o emisiune de pe TVR  că  “Realitatea TV este postul de televiziune al d-lui Vîntu şi al d-lui Liviu Luca”.

                                                                               **********

Ar mai fi multe de spus. Practic în spatele fiecărui ziar sau televiziune se află o mare afacere. Lista poate continua. Suntem nevoiţi să încheiem acest lung articol, nu înainte de a vă prezenta rezultatele unor studii ce răspund la întrebarea cheie:   

Şi totuşi de unde se dezinformează românii? 

Un sondaj de opinie Insomar realizat în aprilie 2005 şi publicat în revista Capital arată că o treime din populaţia României nu citeşte presa scrisă şi doar 22% citesc zilnic ziare. Acestea sunt procente foarte mici, în viziunea specialiştilor în mass media. Cei de la oraşe citesc ziarele doar cu 7% mai mult decât cei din mediul rural, procent de asemenea nesemficativ.   

Ziarele locale sunt preferate. Dintre ziarele naţionale sunt preferate ca sursă de informare Jurnalul Naţional şi Libertatea. Este lesne de înţeles de ce. Jurnalul Naţional beneficiază din plin de campania publicitară făcută pe gratis la Antena 1 la care alte ziare nu au acces căci Antena 1 este unul dintre posturile TV cu mare audienţă. Libertatea este de departe ziarul cu cea mai mare reţea de distribuţie prin vânzători volanţi.

La nivel naţional Adevărul este mult mai citit decât Evenimentul zilei, dar în ce ce priveşte cititorii de la oraşe, locurile se inversează. Cotidianul, Gardianul, Curentul sau Realitatea Românească au obţinut punctaje nesemnificative.

În ceea ce priveşte televiziunile în joc nu sunt cu adevărat decât patru: Pro TV, Antena 1, TVR 1 si Realitatea TV. TVR 1 are o poziţie importantă mai ales datorită preferinţei celor din mediul rural (care de altfel nici nu au acces la alte posturi, în cea mai mare parte). În oraşe pe locu1 1 este Realitatea TV.

Preci zăm încă o dată că datele de mai sus nu indică audienţa ci preferinţele publicului exprimate într-un sondaj de opinie. 

Un studiu naţional de audienţă privind presa scrisă realizat de BRAT pentru perioada 2 februarie 2004-30 ianuarie 2005 arată următorul clasament:

  1. Libertatea (Ringier)1.112.515 cititori zilnic
  2. Evenimentul zilei (Ringier) 709.119 de cititori
  3. Jurnalul naţional (Dan Voiculescu) 708.783 cititori
  4. Gazeta Sporturilor (Dan Voiculescu) 513.038 cititori
  5. Pro Sport (Ringier) 498.128 cititori
  6. Adevărul (fosta Scânteia) 408.128 cititori
  7. 7 Plus – fost Naţional ( WAZ)  253.902 cititori
  8. România liberă  (WAZ) 242.460 cititori
  9. Ziua (Liviu Luca, Sorin Roşca Stănescu) 168.693 cititori
  10. Ziarul Financiar (Media Pro)165.943 cititori
  11. Ziarul 135.054 cititori
  12. Curierul Naţional (fraţii Păunescu) 75.701 cititori
Iată deci cine deţine şi finanţează presa din România şi cine poate astfel manipula ştirile, informaţiile şi opinia publică. Dacă pentru o singură zi acest control asupra presei scrise, radiourilor şi televiziunilor s-ar întrerupe, avem toate motivele să credem că ar putea interveni o veritabilă mutaţie la nivel planetar şi adevărul ar ieşi la iveală.

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3628
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro