Marile taine ale pământului românesc: Vortexul sacru și arborele vieții dacic

by „Această lucrare vă va aduce la cunoştinţă două dintre cele mai mari taine pe care acest pământ, şi implicit acest neam, le deţine de mii de ani. Aceste informaţii urmau să fie cunoscute către sfârşitul acestui deceniu dar, datorită precipitării unor evenimente din spaţiile subtile (şi implicit din spaţiile […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Această lucrare vă va aduce la cunoştinţă două dintre cele mai mari taine pe care acest pământ, şi implicit acest neam, le deţine de mii de ani. Aceste informaţii urmau să fie cunoscute către sfârşitul acestui deceniu dar, datorită precipitării unor evenimente din spaţiile subtile (şi implicit din spaţiile cauzale), ele sunt transmise cu câţiva ani înainte. Mi s-a transmis că aceste taine trebuiesc revelate acum!

Acest lucru m-a luat şi pe mine prin surprindere. Personal, îmi convine, deoarece voi fi eliberat de povara deţinerii acestor taine. Nu a fost un lucru uşor să trăiesc cu ele câţiva ani buni (aproape şase ani) fără a fi împărtăşite… Ştiu că nu puţini mă vor înţelege.

Sincer să fiu, privind din perspectiva actuală – vorbesc de mentalitatea societăţii în general, acest lucru nu este de foarte bun augur. Dar perspectiva momentană nu înseamnă mai nimic în comparaţie cu perspectiva spirituală viitoare! Important este că Legea Necesităţii permite ca aceste informaţii să fie revelate acum.

Totuşi, trebuie spus că, această lege nu îşi face cunoscută prezenţa decât dacă se anunţă anumite evoluţii… într-un cuvânt, perioada grea nu se va termina, ba dimpotrivă, sunt foarte mari şanse să se înrăutăţească! Asta mai ales dacă nu se face nimic! Urmează o perioadă de purificare, de curăţare a acestui spaţiu sacru, adică a spaţiului românesc (şi nu numai). Nu va fi uşor… dar nici nu va fi „iadul pe pământ” după cum ar vrea unii!

Cele două mari taine – banda directoare a anahatei planetare şi arborele vieţii dacic, vor avea darul de a declanşa reacţii extrem de puternice în sufletele unor persoane. Vor acţiona ca nişte declanşatori pentru programele lor evolutive.

In cel mult trei ani, unii dintre cei care vor lua cunoştinţă de aceste două mari taine vor trebui să scoată pe piaţă alte lucrări, deci se vor scoate la suprafaţă alte taine… fie spirituale, fie chiar în legătură directă cu acest pământ. Nimeni nu deţine încă puzzle-ul final al întregii lucrări… Mi s-a transmis că imaginea finală este una extraordinară!

Intrarea sistemului nostru solar în banda energetică de înaltă frecvenţă vibraţională (aşa-numita „centură fotonică”) a determinat o serie de dinamici energetice la nivelul întregii planete. Centrele sale energetice (chakrele) – Geea este şi ea un organism viu, se deschid acum din ce în ce mai mult. Anumite dinamici energetice îşi înteţesc activitatea.

Altele sunt iniţiate chiar de aceste schimbări… într-un cuvânt, lucrurile se precipită pentru că energiile devin din ce în ce mai puternice! La nivel uman, toate acestea determină o serie de dinamici. Primul proces care se declanşează este cel de purificare. Purificarea înseamnă eliberarea de negativitate, de balast, de condiţionări, de temeri, de ataşamente de tot felul etc.

Purificarea este un proces necesar. După acest proces urmează cel de echilibrare, de armonizare între interior şi exterior, de deschidere faţă de sferele superioare omului. Pentru unii va fi mai uşor, dar pentru alţii… mai greu!

Precum am spus în prima lucrare – Legile lui Zamolxe, eu mi-am făcut datoria… Nu mi-a fost uşor, dar mi-am asumat drumul. Şi voi continua să-mi fac în continuare datoria.

Sper ca această lucrare să reaprindă flacăra din inimile multor oameni. Mulţi au deja flacăra aprinsă… cu peste două mii de ani în urmă. îşi vor aduce aminte… şi vor şti ce au de făcut!

Marile taine ale pamantului romanesc

Dedic această carte părinţilor mei, Gheorghe şi Mioara, surorii mele, Loredana, nepoţilor mei, Dorin şi Rareş, editurii Orfeu (Casandra şi Valentin), celor care mi-au fost alături în ultimii ani, precum şi tuturor celor care poartă focul sacru dacic în inimile lor!

Dinspre Carpaţi se aude strigătul lupului alb!
A venit vremea!

Remer Ra, 2012, Bucureşti”[1]

Video

SURSE

  1. http://www.edituradaksha.ro/products/view/209-Marile-taine-ale-pamantului-romanesc-Vortexul-sacru-si-arborele-vietii-dacic#.V8eppsWM_Mw
  2. Foto: edituradaksha.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro