Magda Ursache: „Scuzați-⁠mi patriotismul!”

by ” Dacă urmăriţi discuţiile despre Brexit, aflaţi că naţionalismul nostru e taxat cu înapoiat, în timp ce al britanicilor este elevat. Şi atunci? Trebuie să-⁠ţi scuzi sentimentul firesc pentru neam, ţară, cultură? colocviul-al-10-lea-de-la-manastirea-putna-2016-768×512-620×350 Excedat de această stare de lucruri, la Colocviul al X-⁠lea de la Mănăstirea Putna (12-⁠16 mai […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Dacă urmăriţi discuţiile despre Brexit, aflaţi că naţionalismul nostru e taxat cu înapoiat, în timp ce al britanicilor este elevat. Şi atunci? Trebuie să-⁠ţi scuzi sentimentul firesc pentru neam, ţară, cultură?

colocviul-al-10-lea-de-la-manastirea-putna-2016-768×512-620×350

Excedat de această stare de lucruri, la Colocviul al X-⁠lea de la Mănăstirea Putna (12-⁠16 mai 2016), Cornel Ungureanu a exclamat: „Tradiţia în puşcărie!”

„Câteodată toate oraşele lumii sunt târgul
nostru românesc
Le privesc cu aceiaşi ochi prin ceaţa dorului
Şi se întâmplă că nici o stradă din Paris sau
din Zürich
Nu e atât de frumoasă ca Braşovul nostru natal.

Deseori, deseori,
Se face că la Rio de Janeiro
Pe ameţitoarea plasă a Copacabanei
Să mi se facă dor de Galaţi sau Brăila
Să mi se pară că nu e oraş mai frumos decât
Târgovişte”
Ştefan Baciu, Analiza cuvântului dor

Spun şi eu, cu ironie amară, în felul lui Constantin Trandafir: „Să mi se scuze patriotismul!”.

Dacă urmăriţi discuţiile despre Brexit, aflaţi că naţionalismul nostru e taxat cu înapoiat, în timp ce al britanicilor este elevat. Şi atunci? Trebuie să-⁠ţi scuzi sentimentul firesc pentru neam, ţară, cultură? Excedat de această stare de lucruri, la Colocviul al X-⁠lea de la Mănăstirea Putna (12-⁠16 mai 2016), Cornel Ungureanu a exclamat: „Tradiţia în puşcărie!”. Eliade, Cioran, Vintilă Horia, Ţuţea, Crainic, Gyr sunt iarăşi victime ale inchiziţiei alexandrufloriene, sprijinită de liberticida Lege 217; se incriminează marile nume ale culturii noastre (în ignoranţa totală a „cazului”, doamna Lavastine îl adaugă şi pe Eugène Ionesco la lista de fascişti).

Deveniţi un soi de vire-⁠à-⁠vent, cocoşi apocaliptici strigă de pe acoperişuri că literatura română, toată, e scrisă de veleitari, diletanţi, neputincioşi sau expresivi involuntar. Cineva pune decis diagnosticul: găunozitate; nu spui cine, persoană însemnată. Mircea Cărtărescu, exponentul ei nobelizabil, face, în Jurnal II, p. 206, în aprilie 2001, o însemnare pentru care nu-⁠l fericesc: „Cel puţin mintal nu mă mai consider un scriitor şi literatura mi se pare un domeniu demult lăsat în urmă, rizibil ca o colecţie de cartonaşe cu fotbalişti, care te-⁠a pasionat atât de mult în copilărie şi pe care o găseşti jegoasă şi prinsă cu elastice în cine ştie ce fund de sertar”. Ceea ce nu l-⁠a împiedicat să scrie literatură pe mii de pagini, iar romanul Solenoid a fost comparat pe dată, riguros-profesionist, cu Avatarii Faraonului Tla şi cu Strada Mântuleasa.

Literatura română (ca şi istoria) zice-⁠se că nu mai e atractivă pentru elevi. Doar n-⁠or să citească Fraţii Jderi, să-⁠şi strice bunătate de vacanţă cu Sadoveanu (când există Sade) ori cu Rebreanu, care miroase a bălegar, ori cu Hortensia Papadat-⁠Bengescu, deja eliminată din manuale.

În loc să ne străduim, cum scrie Răzvan Voncu, „pentru o mai bună valutare” externă, noi înşine terfelim, batjocorim, ponegrim, discredităm limba română şi literatura de limbă română. Am luat-⁠o metodic: s-⁠a cercat să se taie coada literaturii vechi, că vechiştii îs mincinoşi, să terminăm cu scriitorii străromâni Nicetas de Remesiana, Sf. Ioan Cassian zis „Scitul”… Tezismul protocronist a fost scos pe tuşă (şi cu rele, şi cu bune). Dan Horia Mazilu a fost declarat stupid cu barocul lui. Ce baroc? Ce Renaştere? Şcoala Ardeleană sau paşoptiştii dau diaree, unioniştii constipă, Călinescu e un alcool contrafăcut… Digerabilă e doar self-⁠elita… Şi câte obrăznicii agasante n-⁠aş putea cita împotriva celor devotaţi culturii române! S-⁠a rămas la afirmaţia lui D. Micu: „Gândirismul a infectat spiritualitatea românească”, ca şi cum n-⁠ar fi fost de ajuns puşcărizările şi exilările gândiriştilor.

Tradiţionaliştii (ruginiţi, desigur) au fost contrapuşi avangardiştilor (ca tov Săvel) recuperaţi din proletcultură. Ca să-⁠l citez pe Vintilă Horia (Jurnalul unui fost săgetător) s-⁠a pus accent pe „năzbâtiile avangardiştilor”. Primul număr al României literare postceauşiste a fost ilustrat de Jules Perahim, fostul ilustrator de la Veac nou.

Ţinem uşa închisă pentru marile valori ale exilului, le lipsim de notorietatea cuvenită, nu-⁠i publicăm sau îi publicăm în tiraj intim, dar foştii politruci, călăi ai culturii române, deţin spaţiu tipografic gârlă.

Aura Christi strigă (şi nu în deşert) despre literatura română: dacă voi n-⁠o vreţi, eu o vreau! Cultura înseamnă identitate, memoria înseamnă rezistenţă. Ştie bine că pledoaria sa tensionată nu-⁠i creează un avantaj de imagine. Dimpotrivă, poziţia lui Mircea Cărtărescu („n-⁠am crezut niciodată în specificul naţional”) e rentabilă, dacă autorul face parte din programul ICR de traducere şi de publicare, nu şi Aura Christi; sub şefia H.-⁠R. Patapievici, Mihai Eminescu a fost tradus cu un titlu, Emil Cioran cu două, Norman Manea cu nouă; Marin Sorescu cu unu, Filip Florian cu 11; Arghezi, Bacovia, Ion Barbu, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu – zero titluri; Rebreanu, Hortensia Papadat-⁠Bengescu, Breban, Bănulescu, DRP, Preda, Sorin Titel, Buzura – zero. Hipertraduşi: Cărtărescu – 20; Dan Lungu – 13; Lucian Dan Teodorovici – 7; Cecilia Ştefănescu – 3, iar Eugen Uricaru – zero; Marino, Negrici, Eugen Simion, Valeriu Cristea – zero.

După acel sfârşit de decembrie şi de dictatură, s-⁠au desfiinţat cu voluptate capodopere, de la Mama lui Coşbuc la Moartea căprioarei de Labiş.

Ni s-⁠a spus că ar fi un kitsch patriotic să ne slăvim eroii; că ar fi moştenire din vremi ceauşiste, când se cerea literatură naţională ca formă şi socialistă ca conţinut (cacofonia nu-⁠mi apariţie). Numai că a apărut un kitsch antipatriotic (semnat T. O. Bobe), la fel de kitsch ca şi cel „patriotic” din regimul defunct, exact pe măsura lui. Personal, discursurile abundente pro-⁠patria egal pro-Ceauşescu, din aberanţii ani ’80, nu m-⁠au făcut să consider defazată ori încuiată poezia patriotică. Versul veritabil patriotic nu-⁠i un kitsch. E şi greu de scris. Şi Hora Unirii, şi Doina, şi Noi vrem pământ, şi Latinitatea strigă din tranşee n-⁠au fost uşor de creat. Poate de aceea nu sunt agreaţi nici Alecsandri, nici Eminescu, nici Coşbuc, nici Goga…

Cum spuneam, Aura Christi are cultul magiştrilor, al modelelor; o doare blasfemierea marilor valori, poziţionate net pro tradiţie. Politrucii stalinişti sunt trecători? Iluzie. Sunt mutanţi. Îndemnul „Proletari din toate ţările, uniţi-⁠vă!” a devenit „Think globally!”, pentru a se ajunge la People International.

Deznaţionalizarea e o problemă gravă, agravată de indiferenţa noastră. „Toţi vor ceva în ţara asta, numai românii nu vor nimic”, constată Cezar Ivănescu, în 7 martie 2008. Am fost aduşi în acest punct prin multiple încercări de distorsionare a conştiinţei naţionale, atât de urâtă de foştii cominternişti, azi antietnici. Procesul erodării ideii naţionale s-⁠a produs în fel şi chip. Etnia e în doliu când i se scoate din minte ideea continuităţii (dezbinarea e boală acutizată), a latinităţii, a unirii. Autodefăimarea s-⁠a făcut pe bandă rulantă. Au fost şi sunt citaţi cu aplicaţie cei care-⁠şi bat joc de identitatea etnică, defectologii eliptici de caracter, a căror concluzie este că toate calităţile românilor ar fi clişee naţional-⁠comuniste. Demoralizând un popor, pe cale de consecinţă îl distrugi mai repede şi mai lesne.Tare i-⁠a plăcut lui Daniel Barbu să aleagă din Descriptio Moldaviae următorul pasaj: „Mărturisesc sincer că, în afară de credinţa ortodoxă şi de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate. Moldovenii nu numai că nu iubesc învăţătura, dar aproape toţi o urăsc”.

Aşa să fie? Dimitrie Gusti l-⁠a ridicat pe puiul de ţăran prin instrucţie. Noi închidem şcoli la sate, iar la oraşe se întâmplă „căderea în calculator” (N. Georgescu), în divertisment ieftin şi emisiuni TV tabloide. A murit celebrul bas Dan Iordăchescu şi TV-⁠ul s-⁠a ocupat de „divele” Gabor; ecranele sunt ocupate de opulentele „asistente”, nu de cei care „vorbesc poezia”, cum scrie Aura în Labirintul exilului. Ce-⁠i drept, cultura se răzbună pe inculţi. Un ministru al ei pronunţa Victoria din Samotras pentru Victoria din Samotrake. Cât despre Ionuţ Vulpescu, ministru al culturii din decembrie 2014, cred că i s-⁠a tras de la o propunere neagreată: „Aş fi făcut din vioara lui Enescu brandul de ţară”. Aşadar, nu frunza lu’ Udrea, aspiratoarea de fonduri europene.

Aura Christi a arătat în toate cărţile ei că-⁠i pasă de destinul culturii noastre, de literatura care poartă marca etnicului. Cum să nu te îngândurereze contestarea „valorilor europene româneşti” de la Eminescu la Eliade şi Vintilă Horia? Nu ezită să ne împărtăşească îngândurerile ei (vocabula nu-⁠mi aparţine mie, ci lui Marin Constantin, pusă în evidenţă de Florentin Popescu, la rubrica sa Eu vă citesc pe toţi, din Bucureştiul literar şi artistic). Ştie la ce să se aştepte: marginalizarea sa ca poet şi ca prozator, eliminarea din programe ICR, tăierile de la subvenţii AFCN etc., etc., dar nu-⁠şi trădează menirea. Scrisul curat presupune sacrificii şi risc. Se mai şi riscă, se mai fac şi sacrificii, nu numai refugii pe scaune călduţe, moi, confortabile. A fost avertizată că va suporta acuze fără dovezi, că va fi vânată de noii vânători de vrăjitoare, gata s-⁠o ardă pe rug. Va fi condamnată, ca odinioară, pentru „activism jurnalistic” în favoarea „oamenilor mari”, despre care scrie cu bucurie vie? Mă gândesc la Breban şi Buzura, Marin Mincu şi Marino, Gabriel Andreescu şi Ion Ianoşi… (porunca întâi: „nu te teme de subiecte-tabu”). Temele ei sunt totdeauna grele, „cazuri”: cazul Mircea Arman, cazul de plagiat Ghenadi Strugar, cazul Casei Monteoru. În „polemice” (subtitlul volumului Acasă – în exil, Editura Ideea Europeană, 2016), ce are de spus spune neted, fără „jumătăţi de adevăr”. Da, e nebună întru adevăr Aura Christi. „Polemicele” ei nu sunt „atacuri”, cum s-⁠ar putea crede, ci, paradoxal, forme de întâmpinare a violenţelor, adesea atroce (subl. mea, Magda U.) ale vieţii literare. Atroce e un cuvânt des repetat şi-⁠n poezia sa (care nu-⁠i de gen impur, cum s-⁠au decis autoarele de senzaţii vaginale să demonstreze; doar suntem în republica multisexual dezvoltată), şi în proza sa, şi în eseistica sa. Revine, repetă, să ne pună mintea la lucru, să spargă zidul indiferenţei, mai nociv decât căzuta Cortină de fier.

După revoluţia speculată de „emanaţi”, compromisă de „mineri”, iată-⁠i puşi la zid (ca nazişti, fascişti, antisemiţi, xenofobi) când I.D. Sârbu, emulul lui Blaga, când Blaga, când Steinhardt, când Crainic, când Noica, timp în care sunt reconsideraţi Sorin Toma, Vicu Mândra, Paul Georgescu, Leonte Răutu… „Epoca bogată”, cum i-⁠a spus I. Negoiţescu, a celor 3 B: Blaga, Bacovia, Ion Barbu e trecută cu vederea. Trei demolatori a avut Blaga: Lucreţiu Pătrăşcanu, Nestor I. Ignat şi Pavel Apostol, toţi „motivaţi”, scuzaţi, tipăriţi cu memorii. Pomeneşte cineva că Apostol a fost membru în Frăţia de cruce, la Cernăuţi? Nu. Dar istoricul Lucian Boia pare convins că Eliade a fost „chiar membru al mişcării”. N-⁠a fost.

s604x0_daci

Potrivit documentării lui Ion Lazu (şi nu a USR), 403 scriitori au fost puşcărizaţi, 53 au murit în închisori, dar n-⁠au un monument. Jertfele neamului acestuia le controlează Alexandru Florian? Suntem îndemnaţi să iertăm şi să uităm, dar ultima ispravă a corecţilor politici, fii ai agenţilor de bolşevizare a ţării, e să jumulească Grădina cu îngeri a sculptorului Silvia Radu. Da, prigoana contra valorilor e moştenire (grea) de la proletcultişti. Iar „lapidarea publică a unor personalităţi de marcă ale culturii române” (lucr.cit. p. 176) a devenit sport CNSAS. Mă refer la verdictele nedrepte, bazate pe informările ofiţerilor, pe turnătorii contra cost care au distrus cariere. Da, au fost scriitori domesticiţi prin tortură cruntă, împinşi apoi, să semneze, de nevoie, angajament cu diavolul. Ei sunt acuzaţi şi scuipaţi, iar aculturnicii – recuperaţi. Iar Viitorul românesc sună bine dacă Victor Achim, colonelul care-⁠i ţinea pe scriitori sub aspră supraveghere securistă e proprietar de editură cu acest nume fălos.

Nu mai continui, nu de alta, dar nu vreau s-⁠o trimit pe Aura Christi pe vreo altă listă neagră. La stilul polemicelor ei voi reveni.

Autor: Magda Ursache”[1]

SURSE

  1. http://www.contemporanul.ro/polemice/magda-ursache-scuzati-%E2%81%A0mi-patriotismul.html
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro