Legile lui Zamolxe

by Zamolxe a fost un profet al vremurilor sale si un mare vindecator. Se zice ca Zamolxe a calatorit si in Egipt, unde a aprofundat teoria imortalitatii. Stramosii nostri l-au ridicat la rang de zeu. In Pestera Polovragi, considerata Pestera lui Zamolxe, oamenii simt, de regula, furnicaturi pe maini in […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Zamolxe a fost un profet al vremurilor sale si un mare vindecator. Se zice ca Zamolxe a calatorit si in Egipt, unde a aprofundat teoria imortalitatii. Stramosii nostri l-au ridicat la rang de zeu.

In Pestera Polovragi, considerata Pestera lui Zamolxe, oamenii simt, de regula, furnicaturi pe maini in “Galeria Ispasirii”, unde se afla “Tronul lui Zamolxis”. In acest loc, detectoarele de biocurenti o iau razna, invartindu-se fara noima, comportandu-se ca in prezenta unei surse extrem de puternice de energie.

Legile lui Zamolxe

Zamolxe ii numea pe daci arieni (arya=nobil, rasa pura, spirituala), arienii fiind civilizatia indo-europeana precursoare a hinduismului. De asemenea, Zeul dacilor le reamintea acestora ca sunt Poporul lui Dumnezeu. Potrivit unor istorici, numele Dacia provine din Da (Zeu) si Ksha (Tara), asadar inseamna Tara Zeului sau Tara lui Dumnezeu.

Invataturile lui Zamolxe s-au transmis catre discipoli initiati prin lumina “focului sacru”, dar au ramas si prin “Herto Valus” sau “Cartea secreta a vietii”, o scriere misterioasa de dinainte de Christos, datand aproximativ din 2000 i.e.n. “Herto Valus” sau “Cartea lui Zamolxe” a mai fost denumita “Inteleapta Scriptura”, “Noul testament al dacilor” sau “Evanghelia geto-dacilor”.

Scrierea contine legile lui Zamolxe, surprinzatoarele legi spirituale care:
– ruineaza preceptele religioase rigide, limitative, punitive;
– destrama culpabilitatea, ii amintesc omului ca este zeu-scanteie de Dumnezeu;
– vorbesc despre spiritualitate in termeni moderni (pe care abia acum incepem sa-i intelegem cu adevarat, cu atat mai substantial cu cat si studiile sau cercetarile stiintifice incep sa confirme noile paradigme spirituale);
– afirma clar ca nu exista timp si ca manifestarea atentiei cu intentie creeaza realitatea pe care o traim (cu mult inaintea lui Einstein si a descoperirilor fizicii cuantice);
– sustin ca “acum” este singurul “timp” (cu mult inaintea lui Eckhart Tolle);
– declara ca realitatea noastra este creata de propriile ganduri si ca iubirea este singura cale (inaintea lui Buddha);
– declara cunoasterea si mai ales cunoasterea de sine ca fiind accesul catre constiinta universala (inaintea filosofului antic Socrate);
– descriu vindecarea ca pe un proces energetic inter-relational corp-minte-suflet (fiind, probabil, primele prescriptii de medicina holistica);
– mentioneaza “mintea cea ascunsa (sinele de jos), mintea cea cu care esti treaz (sinele de mijloc) si mintea sufletului (sinele de sus)” (fiind, probabil, prima “abordare” cu caracter psihologic a paturilor inconstiente-subconstiente si constiente);
– propovaduiesc iubirea universala (inaintea lui Iisus).

God has no religion

„Dumnezeu nu are nicio religie.” (Mahatma Gandhi)

Demolarea preceptelor religioase

Suferinta, prea-marita si sustinuta de religii ca atat de necesara pentru “mantuire”, este definita de Zamolxe ca intuneric, ca opusul iubirii, fiind asadar calea indepartarii de Dumnezeu, de lumina si de esenta divina din noi.

Frica este considerata lipsa de intelepciune, asadar orice frica de divinitate este o prostie si un blocaj al puterii creatoare a omului.

Vinovatia ne fura energia, asadar ataca inclusiv sistemul imunitar, precum au dovedit-o numeroase studii si cercetari, contrar preceptelor religioase, bazate in primul rand pe ideea de “pacat”, vina si penitenta (prin care omul poate fi supus, controlat si manipulat).

Cunoasterea. A musca din fructul cunoasterii nu reprezinta nicidecum un pacat, ceva gresit, regretabil, urmat de o pedeapsa “divina”, ba din contra, cunoasterea este ridicata la rangul cel mai inalt, ca fiind calea catre Dumnezeu.

Eva. Femeia nu numai ca nu este considerata „pacatoasa” din cauza careia omenirea are de tras, faptasa pacatului primordial sau inferioara barbatului, femeia este profund pretuita pentru capacitatea sa pura de a iubi, datorata intuitiei si abilitatii sale de comunicare.

Pacatul. Placerile, „patimile” sau traiul hedonist nu sunt criticate si „demonizate” ca aducatoare de „iad” sau pedeapsa divina, sunt foarte clar descrise ca mari consumatoare de energie vitala, o consecinta fiind slabirea sistemului imunitar.

Mila. Sunt propovaduite altruismul, daruirea (de sine), dar se atrage atentia ca a da ceva bun celui rau inseamna sa primesti rasplata din rautatea lui (adica se face directa referire la fluxul energetic-vibrational, ba chiar la vampirismul energetic).

Parintii. Fenomenal, dar suntem sfatuiti, contrar religiilor, sa fugim literalmente de parintii nostri, pe care religiile ne sfatuiesc calduros sa-i veneram cu respect, sa le acordam ascultare, supunere neconditionate, etc., daca ei nu urmeaza calea luminii divine.

Ritualurile si cultul mortilor. Se stie ca Zamolxe credea in imortalitate, in continuarea existentei sufletului dupa moartea fizica a corpului, asadar se impotrivea cultului mortilor. La nasterea unui copil, vechii traci se intristau si plangeau, iar la moartea unui om se bucurau, iar corpul defunctului era incinerat, purificat prin focul sacru, considerat esenta vietii. Adio pomeni, popi, bani si coliva! 🙂

Imparatia lui Dumnezeu nu este ceva “material”, aflat in cer sau in exteriorul nostru, separat de fiinta umana, ca o justitie care imparte raiul sau iadul, rasplata sau pedeapsa, ci se specifica extrem de clar ca se afla in interiorul nostru, asadar cu atat mai putin avem nevoie de lacasuri de cult.

Raiul. Nu exista. Cel putin, nu asa cum este descris de diferitele religii. Nu exista nici ca loc, in spatiu, nici ca recompensa, sub forma fericirii eterne. Zamolxe sustine ca fericirea poate fi obtinuta doar pe parcursul vietii si nu la capatul ei.

Dumnezeu. Omul este creator, la fel ca Dumnezeul din care face parte, fiind astfel stapanul propriului destin, asadar nu exista justitie divina si nici recompensa-pedeapsa de genul rai-iad.

no god up here

Multi, foarte multi oameni, atat din trecut cat si din prezent, au simtit si simt ca acest pamant ascunde „ceva”. Acest „ceva“ pare a fi nedefinit, fara de forma si totusi avand o forma, insa aceasta forma nu poate fi sesizata decat de ochii sufletului. Urma lasata in sufletele noastre a luat apoi forma dorului… un dor inefabil si inexplicabil, iar acel dor de „ceva“ nu s-a putut pierde si nici nu se va pierde vreodata.

Este dorul unei civilizatii care a ales sa inchida ochii… pentru putina vreme. Cu totii stim cate ceva despre civilizatia geto-dacilor. Acesti „barbari”, dupa cum erau numiti de catre greci si romani, au avut una dintre cele mai deosebite civilizatii din aceasta lume. Geto-dacii si-au construit aceasta civilizatie avand o baza spirituala deosebit de solida, care isi are radacina in vremuri foarte, foarte indepartate.

Ruptura de aceasta radacina a impins civilizatia geto-dacilor aproape de prapastia uitarii, caci simtamintele inimilor urmasilor acestui neam s-au inchis fata de simtamintele propriului pamant, iar fiii sai si-au plecat urechea si chiar inima altor invataturi, straine de glasul sfantului pamant al acestui neam.

S-au scris multe lucrari despre acest maret neam geto‑dac, dar aceste lucrari au disparut subit din analele istoriei. Nu v-ati intrebat de ce? Oare au disparut degeaba? Nu, nu au disparut degeaba. Ceva aparte trebuia protejat.

Stiu ca multi vor privi cu scepticism aceasta lucrare, cu ironie chiar, insa ea nu le este destinata lor, ci acelor suflete care au fost partase acelor vremuri glorioase si care s-au intrupat iarasi pe acest pamant pentru a reaprinde focul sacru al credintei stravechi, foc ce s-a transmis ca o stafeta de la civilizatia atlanta catre civilizatia dacica. De ce acestei civilizatii si nu alteia?

Pentru ca acest loc este unul cu totul special in structura planetei Pamant. Veti avea in curand o noua confirmare asupra acestui fapt. Si nu va fi vorba de vreun testament de genul celui transmis de Sundar Singh sau alti vizionari. Nu, nu vor fi prea multe vorbe. Vorbele se pot maslui, vorbele curg si i-au forme diferite. Realitatea NU, realitatea este realitate si veti vedea acest lucru cat se poate de deslusit.

Cer iertare celor care se asteapta la o expunere cat mai artistica a celor ce urmeaza sa cititi, dar in urma cu cateva luni nici nu credeam ca vreodata voi fi nevoit sa transpun in cuvinte cele ce le-am trait in urma experientelor. Meseria mea este din domeniul tehnic, prin urmare sper ca veti intelege de ce exprimarea mea nu se ridica la un nivel cat de cat artistic.

Eu nu-mi fac decat datoria de a relata cele ce‑am trait in urma experientelor prin care am trecut in ultimul an, adica a calatoriilor astrale pe care le-am facut in locatiile sacre ale acestui pamant.
Dedic aceasta lucrare tuturor celor care nu au incetat sa spere, dar mai ales acelora care au focul sacru stramosesc inca nestins in strafundul sufletelor lor.

Respect pentru cei care ne-au facut sa fim. Legi autentice, incarcate de sacralitate, un cod de viata si autodescoperire, venind chiar din inima genialitatii religioase a stramosilor nostri, dacii.

Sufletul nu piere. Avem de partea noastra eternitatea. Si suntem mai mult decat o mana de trupuri legate din pamana si apa. Iar dincolo de existenta noastra efemera, ne asteapta altceva… Inca din vremuri de demult, locuitorii straromani ai spatiului mioritic au fost preocupati de ceea ce ni se intampla odata ce trecem din aceasta viata. Nu degeaba se spune ca dacii “erau aproape crestini inainte de crestinism”.

Stramosii nostri geto-daci aveau anumite principii spirituale si de viata similare celor din crestinism. Inca din vremuri de demult, locuitorii meleagurilor mioritice au crezut in nemurirea sufletului, au crezut in divinitatea incarcata de lumina, in eterna reintoarcere, intr-o entitate mai buna decat noi, mai presus de noi, mai altfel. (Foto fr si main: lucabiagini)

Zeu suprem… manifestare spirituala geto-dacica purtata la aripi de inaltime.. reformare sau cod de viata si de cugetare… esenta pura a spiritualitatii stramosilor nostri sau intruchiparea genialitatii religioase a strabunilor nostri… numiti-l/o oricum… spuneti-i in fel si chio… nimeni nu stie exact cand si cum s-a nascut Zamolxis, figura principala a panteonului geto-dacic. Zamolxis (Zalmoxis) reprezinta poate insasi chintesenta gandirii stramosilor nostri mitici, insasi esenta spatiului stravechi romanesc… Iar peste numele lui Zamolxis se suprapune un alt nume de rasunet si de impact, Gebeleizis, zeu al fulgerului si al tunetului.

Cele 45 de legi ale lui Zamolxe au fost prezentate in cartea Legile lui Zamolxe, Autor Remer Ra, carte aparuta la editura Deceneu, si au devenit extrem de populare in lumea internetului, dar nu numai. Va invitam sa urmariti acest video exceptional si sa cititi fragmente dintr-un text sacru, uimitor prin profunzime, simplitate, demnitate si simt de identitate, splendoare.

Cele 45 de Legi ale lui Zamolxe

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot este
mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine din lumină prinde viată si ia făptură.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.
3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.
4. Fii cumpătat ca pământul si nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sământa prea adâncă nu răzbate si prea multă apă îi stinge suflarea.
5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.
6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.
7. Priveste râul si ia aminte la învătătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creste tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nu
tine seama de nimic, îsi urmează drumul si nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este si mai mare.
8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apă stie unde va ajunge, căci una este cu pământul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă si vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ti fie gândul limpede până la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este miscătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ si munte cu munte.
9. Ia seama la gândul cel rău, fereste-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ti acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea si sufletul tău. Ele
te îndeamnă la trufie, înselăciune, hotie si vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, sărăcia, boala, amărăciunea si moartea.
10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusetea lor sau după râvna lor, căci si unul si altul a lăsat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sărac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este miscătoare, asemeni este si omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decât boul ? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere dacă ea nu este lămurită de vreme.
11. Fierul înrosit a fost rece si se va răci iarăsi; vasul a fost pământ si va fi iarăsi pământ; pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor si se va stârpi iarăsi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea în neliniste. Fierul si focul ajută omul, dar îl si vatămă. Si aceeasi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări nestiute si nebătute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii si a se măsura cu altii. Fereste-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va despărŃi de fratele si de vlăstarul tău.
12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înteleptul încalecă râvna. Neînteleptul suferă când râvna îl duce la pierdere si la cădere, dar înteleptul întotdeauna găseste câstigul în pierdere si înăltarea în cădere.
13. Trufia răceste iubirea inimii si o face în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia , căci mai jos de dobitoace vei ajunge.
14. Gândul bun si vorba înŃeleaptă îti pot potoli necazul, îti pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinta este umbra trufiei.
15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele asa cum vin, asa pleacă. După orice zi vine si noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate si nesfârsite ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare si un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatră vin si către aceeasi vatră se întorc, si vatra aceasta este pururea.
16. Precum copacul cel falnic creste lângă cel mic fără a-i face rău, asa să fiti între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic si nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Aruncă un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.
17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveste prin ochii tăi este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.
18. Nu grăbi nicio lucrare căci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îti va amărî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si spita.
19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă si nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lângă dobitoace. Întelepciunea este mai pretuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tău si este rodul cunoasterii udată de vreme.
20. Nu-ti amărî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degrabă caută să te folosesti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai si sământa. Nu se poate ca o sămânŃă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveste înapoi, răutatea si neadevărul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferintă.
21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteaptă până ce devine iarăsi curată. Asa se va duce si aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.
22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tău, si cum sământa nu se poate fără coajă, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fără vointă, gândul se usucă si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în răbdarea semintei, iar vointa si răbdarea fac mlădita firavă să razbată pământul tare.
23. În vremea lucrului tău, înveseleste-ti inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îsi anuntă venirea cu o floare, tot asa fapta omului este văzută de cel cu mintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminată.
24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar si la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri desarte si le schimbă de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si înselător, ori vede mai bine necazul altuia si caută a-l amăgi, de acolo îsi trage grabnica avutie.
25. Fii blând si răbdător cu cei de lângă tine, căci asa cum te porti tu cu ei, asa se poartă si altii cu tine, căci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.
26. Unde este tăria omului acolo îi este si slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl si coboară; rămâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra
celui aprig. Limpede să-ti fie mintea si simtirea, si ia seamă de toate acestea.
27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.
28. Lucrarea făcută din teamă nu are viată lungă si tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevăr, lene si trufie.
29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba albă si nerosită de vin si lasă vremea să o îmbrace cu întelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit si gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.
30. Multumeste pământului pentru toate cele ce-ti oferă, multumeste cerului pentru ploaia care îti hrăneste pământul, multumeste soarelui pentru căldura si lumina casei tale si a pământului tău, multumeste lunii pentru linistea somnului tău, multumeste stelelor că veghează asupra somnului tău, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrările ce-ti arată, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.
31. Precum iarba bună creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama că purtarea lor cea rea este semănată si crescută din teamă si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu căuta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Asa este si cu omul, de vei vrea să-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este plăcut atât omului bun, cât si omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roată venind.
Cine vede mai bine ?
32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, căci cel înteleptit a fost odată si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au făcut să tină seama de alcătuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu a
scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii si iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său si iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea si simtirea poftelor sale.
33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori si dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeasi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai întelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept ? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lor si cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.
34. Neputinta vine după răutate si neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău si al celui de lângă tine are aceeasi vatră si rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tău. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si bătrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si tăria ta nu vor slăbi si te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmasilor tăi.
35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiti cu iubire si nu cu trufie căci acolo îti sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiti cu privirea de prunc si fără teamă.
36. Cele tari, cele slabe si cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea si toate acestea le găsesti în om si toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară si să nu fie si înăuntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înăuntrul tău si vei găsi toată întelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.
37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusetea ochilor si minunătia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din putinul care se vede…
38. Curătenia trupului si desfătarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare si nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este plăcutul apare si neplăcutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.
39. Iată dar calea de început : cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni si de cei întelepti, hărnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr si de vorbele desarte, ferirea de ceartă si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata să te trezesti cu ele, ziua să le porti mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn si astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinta, boala si răutatea altora nu se vor atinge de tine.
40. Dincolo de acestea se află iubirea, vointa, curajul, răbdarea, modestia si ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevărata cunoastere si întelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogătie, rodnica si trainica lucrare.
41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea si ura, unde este vointa poate apărea si delăsarea, unde este curajul poate apărea si frica, unde este răbdarea, poate apărea si graba si unde este modestia poate apărea si trufia. Căci miscătoare sunt si cele ce se văd si cele ce nu se văd din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeste si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfată în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.
42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si frumosul si urâtul, simte si frigul si căldura, si finetea si asprimea, aude si plăcutul si neplăcutul, gustă si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înttleptului pentru că cele bune si plăcute hrănesc si bucură trupul si simŃurile sale, iar cele neplăcute neînteleptului hrănesc mintea si înielepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.
43. Nu este usoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.
44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul si văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.
45. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteletul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.

SURSE

  1. https://liviabonarov.wordpress.com/2014/02/04/legile-lui-zamolxe-cartea-secreta-a-vietii-partea-i/
  2. http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/10945/legile-lui-zamolxe-legile-sacre-ale-dacilor/pagina-2.html
  3. http://remerra.blogspot.ro/p/pag1.html
  4. http://naturadivina.com/2010/07/16/legile-lui-zamolxe/
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro