Legendă tibetană: „Extratereștrii au asistat neputincioși la dispariția Atlantidei”

by Tibetul a atras dintotdeauna atenţia celor care au încercat să înţeleagă sensul vieţii şi şi-au pus întrebări cu privire la existenţa şi rolul nostru pe acest pământ, mai ales datorită faptului că el reprezintă centrul budismului. Mănăstirile se afla sus în munţi, iar cărările care duc acolo sunt deosebit […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Tibetul a atras dintotdeauna atenţia celor care au încercat să înţeleagă sensul vieţii şi şi-au pus întrebări cu privire la existenţa şi rolul nostru pe acest pământ, mai ales datorită faptului că el reprezintă centrul budismului.

Mănăstirile se afla sus în munţi, iar cărările care duc acolo sunt deosebit de periculoase, în special din cauza avalanşelor care se produc foarte des, îngropând sub ele zeci de amatori porniţi în căutarea iluminării. Unui neiniţiat însă îi este foarte greu să afle tainele extrem de bine păzite în mănăstirile budiste. Chiar dacă cineva reuşeşte să ajungă cumva la o astfel de mănăstire, cei de aici sunt destul de laconici şi nu au relaţii cu străinii. Lobsang Rampa, cercetător şi scriitor care a trăit mult timp în Tibet, a scris aproximativ 20 de cărţi ce au fost traduse în numeroase limbi, devenind în scurt timp bestseller-uri. El a călătorit mult, a vizitat mănăstiri budiste şi a reuşit chiar să stea cu călugării de acolo.

Pentru a le câştiga încrederea, el a trebuit să se adapteze la ritmul lent al vieţii celor care trăiesc aici, care, în afară de rugăciunile zilnice obişnuite, nu pronunţa nici un cuvânt de prisos. Călugării îşi păzesc cu multă grijă tainele, dar pentru că budismul propovăduieşte atitudinea pasivă faţă de rău şi smerenia, ei nu-i alunga pe străini, dar nici nu au legături cu ei. Ca răsplată pentru răbdarea şi numeroasele sale renunţări, Lobsang Rampa s-a putut bucura de întâlnirea cu un călugăr, ale cărui destăinuiri au meritat toate eforturile sale. În vizită la călugărul orb Pustnicii, de regulă, se pot împărţi în două categorii: primii fac legământ de tăcere veşnică şi nu vorbesc cu nimeni, în nici o împrejurare. Ei trăiesc închişi şi primesc hrană şi apa pe care le-o aduce zilnic un servitor tăcut. Cu cei din a doua categorie, adică aceia care nu au făcut un astfel de legământ, este de asemenea foarte greu de stabilit o legătură, deoarece ei locuiesc în peşteri îndepărtate, unde se poate ajunge uneori cu riscul vieţii. Lobsang Rampa a perseverat şi reuşit să intre în legătură cu un pustnic din cea de-a doua categorie. Sihastrii, care îşi petrec zeci de ani în solitudine, îi întâmpină cu multă prietenie pe călătorii care reuşesc să ajungă acolo: negustori sau monahi pribegi. Cu toate acestea, pentru a te putea bucura de atenţia unui monah, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. La început, sihastrul îl examinează pe musafir. Anii de singurătate i-au ascuţit într-atâta simţurile, încât el poate vedea clar aura musafirului. Câteodată, chiar şi atunci când monahul este convins de onestitatea persoanei din faţa sa, el o supune la diferite încercări şi este de ajuns o mică imprudenta din partea acesteia, pentru că sihastrul să nu mai rostească nici un cuvânt. Petrecând multe zile în compania sihastrului respectiv, Lobsang Rampa a încercat să-i câştige acestuia încrederea. Deşi era orb, acesta se comportă cât se poate de normal, ştiind întotdeauna unde se afla oaspetele său şi ghicindu-i de fiecare dată intenţiile. Într-una din seri, bătrânul l-a rugat pe Rampa să pregătească ceaiul, după care a început să-i vorbească fără grabă despre Grădinarii Pământului…

Marea taină a sihastrului

Cele relatate de bătrânul orb l-au uimit pe Rampă. Este adevărat că uneori, în timp ce călătorea prin Tibet, el văzuse deseori fenomene ciudate, pe care ufologii contemporani le-ar fi numit fenomene OZN (Lobsang Rampa şi-a scris cărţile în anii 20-30 ai secolului al XX-lea). Locuitorii din zona priveau însă fenomenul ca pe ceva normal, numind aparatele de zbor care ale zeilor. Lobsang Rampa a văzut un astfel de car al zeilor chiar deasupra peşterii în care locuia sihastrul. La întrebarea pe care el i-a adresat-o sihastrului privind cele văzute, acesta i-a răspuns liniştit: Aceştia sunt Grădinarii Pământului. Lobsang Rampa nu a insistat cu întrebările şi foarte curând răbdarea i-a fost răsplătită, deoarece sihastrul i-a dezvăluit cercetătorului ceea ce numea el marea taină. Viaţa sihastrului fusese plină de încercări. Încă din tinereţe el căzuse în mâinile soldaţilor chinezi, care-l supuseseră la torturi inimaginabile ce au culminat cu scoaterea ochilor.

Tânărul monah s-a târât tot mai sus şi mai sus, de parcă o forţă nevăzută îl trăgea spre înaltul cerului. Drumul era lung şi anevoios, iar singura hrană a monahului orb erau lăstarii plantelor care se încumetau să crească acolo. La un moment dat, monahul şi-a pierdut cunoştinţa, iar când s-a trezit se afla într-un pat confortabil. El nu putea vedea ce se petrecea în jurul său, dar toate celelalte simţuri îi spuneau că se afla într-un loc foarte ciudat. Un glas prietenos l-a anunţat că a fost salvat de Grădinarii Pământului şi că se afla în deplină siguranţă. Acelaşi glas i-a spus că a fost ales ca reprezentant al Pământului şi că va trebui să vorbească în numele acestuia în fata Ligii Lumilor Unite. Monahului orb i-a fost ataşată o telecameră Povestirea monahului era uimitoare. El i-a descris lui Rampa o bază a extratereştrilor şi aparatură care se afla acolo, cu foarte mare exactitate. Pentru că el să poată vedea, extratereştrii i-au ataşat un aparat pe care astăzi l-am putea numi telecamera.

Chiar dacă cineva s-ar gândi că povestirea fusese rodul imaginaţiei lui Rampa, este clar că el nu avea de unde să aibă idee măcar despre o serie de invenţii de vârf ale chirurgiei sfârşitului de secol XX. Din spusele monahului, Rampa a tras concluzia că baza extratereştrilor se afla aşezată strategic, pe un platou înalt. Aici se găseau nenumăraţi vulcani stinşi, ale căror cratere puteau fi folosite pentru dispunerea unei baze secrete, iar podişul însuşi era un loc ideal pentru aterizarea unor nave interstelare. În afară de asta, munţii şi platoul sunt în permanenţă acoperiţi de nori, astfel ca bază nu poate fi observată din avion sau cu ajutorul sateliţilor. Locuitorii Atlantidei au declanşat Potopul Ajungând la baza extratereştrilor, monahul a nimerit într-o lume fantastică, pe care o creaseră nişte fiinţe foarte asemănătoare cu oamenii.

La întrebarea cum arătau extratereştrii, monahul a răspuns laconic că între ei şi oameni nu erau mai multe deosebiri, că între europeni, asiatici sau africani. Extratereştrii i-au povestit monahului despre numeroasele lor contacte cu pământenii, care fuseseră însă soldate cu eşecuri, în mare parte datorate faptului că cei contactaţi considerau cele văzute drept halucinaţii. Grădinarii Pământului i-au spus apoi monahului o lungă poveste legată de istoria Atlantidei, ai cărei locuitori intraseră în contact cu extratereştrii, iar unii dintre ei avuseseră chiar şi copii cu aceştia. Elita conducătoare din Atlantida avea însă alte planuri în legătură cu extratereştrii, astfel că, în cele din urmă, locuitorii Atlantidei au ajuns în posesia energiei nucleare. Povestirea monahului orb poate părea de domeniul fantasticului, dar să nu uităm că monahul, care nu părăsise niciodată Tibetul şi ale cărui cunoştinţe se aflau la nivel de Ev Mediu, nu putea avea nici măcar idee despre ceea ce numim fizică nucleară şi aplicaţiile acesteia. Descrierea exploziei nucleare ce urmase era reprodusă cu o uluitoare exactitate.

Aceasta declanşase Potopul, iar extratereştrii asistaseră neputincioşi la dispariţia Atlantidei. Pentru a evita repetarea unor astfel de tragedii, extratereştrii hotărâseră să intre în contact doar cu pasnicii monahi sau cu oameni al căror nivel spiritual era foarte ridicat. Calea aleasă de ei era lungă, dar numai în acest mod putea fi pregătită omenirea în vederea contactului cu o civilizaţie extraterestră. Unele tehnologii descrise în anii 20 au apărut recent Revenind la relatarea făcută de monah, trebuie amintit faptul că însăşi descrierea tehnologiei era uimitoare, chiar şi pentru cei care au făcut cunoştinţă cu tehnologiile avansate din ultimii ani. r Fără îndoială că au existat mulţi autori de literatură SF care, pe parcursul câtorva zeci de ani, au intuit apariţia realităţii virtuale, dar nimeni nu putea face acest lucru în anii 20. În ceea ce-l priveşte pe Lobsang Rampa, oricâtă fantezie ar fi avut, nu avea cum să vorbească despre reprezentări tridimensionale observate cu ajutorul unor căşti speciale sau despre mănuşi care puteau pipăi obiectele, întrucât acest lucru este posibil doar în zilele noastre. În afară de asta, experimentele de proiectare a realităţii virtuale pe scoarţa cerebrală, în special în porţiunile ce răspund de percepţii, sunt deocamdată în curs de desfăşurare, fără a fi obţinute succese deosebite.

Monahul a fost cuplat la o bază de date După ce a fost cuplat la o bază globală ce conţinea informaţii privind nenumărate lumi ale Universului, monahul a aflat lucruri noi despre uniunile galactice, a văzut activitatea desfăşurată de extratereştri privind corectarea evoluţiei biosferei. Cu acest prilej, el a aflat că vârsta medie a extratereştrilor era de 5.000 de ani. Foarte recent, cercetătorii au stabilit că, prin folosirea tuturor resurselor organismului uman, pământenii vor ajunge la venerabila vârsta de… 5.000 de ani!

Aceste date au fost date publicităţii la 80 de ani după publicarea cărţii lui Lobsang Rampa. Să fie şi asta o nouă coincidenţă sau bătrânul monah orb cu care stătuse el de vorbă avea cunoştinţe de bioenergie pe care le au doar cercetătorii contemporani?

Călătoria monahului în alte spaţii

Uimitoare este, de asemenea, descrierea amănunţită a bătrânului monah legată de călătoria lui către alte constelaţii, călătorie descrisă corespunzător nivelului lui de înţelegere. El a descris această călătorie ca o trecere de la o fereastră la alta, de la un tablou la altul. Unul dintre extratereştri i-a atras la un moment dat atenţia: Multe din lucrurile pe care le vezi vor fi curând inventate şi pe Pământ.

tibet

Monahul a putut vedea, de asemenea, şi planetele, ale căror populaţii trăiau în deplin acord şi înţelegere, după ce în prealabil fuseseră distruse toate armele.

După părerea extratereştrilor, un astfel de nivel de dezvoltare spirituală nu putea fi atins prea curând pe Pământ. Ei îi permiseseră sărmanului monah să aibă acces la cunoştinţele lor, ştiind că el nu le va transmite şi că nimeni nu le va putea utiliza în scop de distrugere. Beneficiar indirect al experienţei uimitoare a monahului orb şi al informaţiilor despre extratereştrii cu care acesta intrase în contact a devenit şi Lobsang Rampa. El a scris despre toate acestea cu aproape 80 de ani în urmă, fără a se gândi la faptul că vreodată va fi crezut sau nu.

SURSE

  1. http://www.efemeride.ro/legenda-tibetana-extraterestri-au-asistat-neputinciosi-la-disparitia-atlantidei
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro