Istorici oficiali versus dacologi

by Un grup de istorici din Alba Iulia protestează împotriva organizării Congresului Internaţional al Dacologiei – Malus Dacus ţinut în premieră la Alba Iulia şi a modului de popularizare a fenomenului dacologiei. În opinia istoricilor care au redactat documentul periodic românii sunt bombardaţi, „prin emisiuni gen „Naşul” şi „Dan Diaconescu […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Un grup de istorici din Alba Iulia protestează împotriva organizării Congresului Internaţional al Dacologiei – Malus Dacus ţinut în premieră la Alba Iulia şi a modului de popularizare a fenomenului dacologiei.

În opinia istoricilor care au redactat documentul periodic românii sunt bombardaţi, „prin emisiuni gen „Naşul” şi „Dan Diaconescu în direct”, sau prin publicaţii distribuite la chioşcurile de ziare, cu istorii revanşarde, menite a «aduce lumină» asupra «adevăratei noastre istorii». Diverşi «specialişti», în fapt ingineri, generali în rezervă şi profesori de matematică se erijează în iluminatorii patriei şi păstrătorii «adevărului istoric».

Semnatarii se arată deranjaţi de faptul că specialiştii autohtoni nu au fost consultaţi anterior cu privire la organizarea congresului, deşi oamenii politici ai judeţului l-au creditat prin prezenţa şi discursurile lor.

Congresul Internaţional al Dacologiei este condus şi organizat anual de Napoleon Săvescu şi de cei care susţin teza că românii sunt urmaşii dacilor, nu ai simbiozei dintre poporul dac şi cel roman. Ei mai susţin şi faptul că poporul dac l-a cucerit pe cel roman, că dacii sunt civilizatorii universului. În 1999 ia fiinţă, la New York, Dacia Revival International Society, cu preşedinte şi fondator în persoana Dr Napoleon Săvescu. Scopul societăţii este ferm declarat: „a readuce în drepturile ei adevărata istorie a poporului daco-roman”. Congresele s-au desfăşurat în fiecare an la Hotelul Intercontinental din Bucureşti, premiera din acest an reprezentând-o organizearea evenimentului la Alba Iulia. Acest grup a lansat cărţi ca: “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “Istoria adevărului istoric”, documentare, reviste, site-uri de internet, piese muzicale precum “Imnul Dacic”, “Marş Dacic”, “Imnul tinerilor daci”, “Nu uita că tu eşti dac”, “Malus Dacus e cu noi”.

Această scrisoare deschisă este primul pas dintr-un protest mai amplu împotriva lui Napoleon Săvescu şi a celor din Dacia Revival International Society. Iată mai jos textul scrisorii:

Scrisoare deschisă,

Pe marginea celui de-al XI-lea Congres Internaţional al Dacologiei – Malus Dacus,

Alba Iulia, 28-29 mai 2010

          Despre activitatea Societăţii cu nume apocaliptic, Dacia Revival International, se ştiu multe, ca şi despre artizanii săi, în frunte cu Napoleon Săvescu. Nici nu am avea cum altfel, întrucât periodic suntem bombardaţi, prin emisiuni gen Naşul şi Dan Diaconescu în direct, sau prin publicaţii distribuite la chioşcurile de ziare, cu istorii revanşarde, menite a “aduce lumină” asupra “adevăratei noastre istorii”. Diverşi “specialişti”, în fapt ingineri, generali în rezervă şi profesori de matematică se erijează în iluminatorii patriei şi păstrătorii “adevărului istoric”. Cum ar trebui să ne simţim noi ceilalţi, istoricii profesionişti, noi cei ce profesăm falsul? Cei care am absolvit o facultate în care am îngurgitat informaţii false, am predat prin şcoli şi universităţi falsuri ştiinţifice, ne-am şlefuit lucrul cu falsul în masterate şi am transpirat ani de zile, am strâns cureaua, căci ştiinţa cere sacrificii, scotocind prin arhive şi documente, am petrecut zile şi nopţi citind pentru a ne defini o viziune istorică în concordanţă cu spaţiile istoriografice avansate, totul pentru a duce la bun sfârşit doctorate în istorii false?

În 10, 20, poate 30 de ani, viaţa noastră s-a exprimat printre cunoştinţe istorice, descoperiri arheologice, relicve, documente pe care am încercat să le interpretăm aşa cum ne dictează standardele profesionale şi experienţa pentru a reface universul unor epoci apuse. Deloc plăcut este atunci când nişte neica nimeni pe tărâmul expresiei istorice, nişte diletanţi ce nici măcar nu îşi conştientizează condiţia, apar cu asemenea complexe de superioritate, de dumnezei ai „adevărului istoric”, trimiţându-ne la colţul ruşinii pe noi ce conjugăm „falsul”. În linii mari, aşa-zisa „istorie adevărată” a acestor corifei ai luminii se clădeşte pe un pretins patriotism (căruia îi vedem şi părţile bune) împins la extrem, pe credinţa că noi românii, daci sau ce om fi noi, suntem buricul pământului, civilizatorii universului şi păstrătorii luminii vieţii, morţii şi reînvierii, şi, nu în ultimul rând, pe raportarea antagonică la istoricii adevăraţi, fideli profesionalismului pe care ştiinţa căreia i s-au dedicat îl impune. Acei istorici care interpretează izvorul istoric până la epuizare, atunci când situaţia o cere, dar care nu încep după aceea cu „argumente logice”, în fapt nişte speculaţii aberante unde „dacologii” noştri se simt atât de în largul lor…

Reţeta secretă

Reţeta domniilor lor este simplă: X profesor universitar din America (deci nu de oriunde), doctor în trei domenii, personalitate giga-celebră de care nu a auzit nimeni în afara acestui cerc al „iniţiaţilor” găseşte la el în pivniţă un codex conţinând 142 de enigme şi 7102 caractere grafice. Un alt mega-specialist, din Franţa (nici el de ici, de colo), stră-strănepotul lui Champollion, îl traduce, rezultând de aici o turnură de 180 de grade a tot ceea ce am învăţat noi, ignoranţii, de la părinţi, profesori, societate, bibilografii şi din experienţa proprie. Civilizarea lumii a pornit de pe plaiuri carpatice, strămoşii noştri, pelasgii (!), i-au învăţat de locuitorii Italiei să umble în două picioare, să vorbească şi să scrie (probabil şi să facă dragoste); din păcate i-au învăţat şi să ţină sabia în mână, astfel că, mii de ani mai târziu, urmaşii celor învăţaţi, în loc să fie pururea recunoscători, au pornit război ticălos de jaf şi cotropire împotriva urmaşilor profesorilor lor, urmaşi care între timp au uitat să scrie. Ba nu, nu au uitat, dar aveau un tabu legat de scriere! De unde ştim că aveau un tabu? Cum de unde, pe baza unor deducţii logice! Demonstraţi că nu e aşa!

În linii mari, la baza acestei “paradigme” stă teoria lui Nicolae Densuşianu, aşa cum e expusă ea în Dacia preistorică (1913), despre puterea, inteligenţa, forţa şi abnegaţia locuitorilor plaiurilor mioritice de dinainte de Mioriţă, adică din vremea “ante-istorică”, poate imediat “post-edenică”. Peste aceasta s-au mulat alte scrieri istorice plămădite în regim de revelaţie, complexe de superioritate naţională din vremurile epocii de aur şi expectoraţii ale unor curioase frustrări ale prezentului. Dacă în privinţa “produselor istoriografice” ale deceniilor trecute găsim şi argumente pentru a le înţelege şi a le discuta astăzi sine ira et studio (dacă e să folosim o expresie dacă), în privinţa unor elucubraţii ale contemporaneităţii nu mai putem fi la fel de îngaduitori!

Istoria dacologilor

Să spicuim, spre edificare, din activitatea structurilor dacologice din ultimii ani: în anul 1999 ia fiinţă, la New York (pelasgii au dus civilizaţia şi acolo), Dacia Revival International Society, cu preşedinte şi fondator în persoana Dr Napoleon Săvescu. Scopul societăţii este ferm declarat şi serveşte ca pavază şi călăuză adepţilor dacomaniei: “a readuce în drepturile ei adevărata istorie a poporului daco-roman”. La congresele care s-au succedat an de an, ţinute de obicei la Hotel Intercontinental în Bucureşti, că vremurile sunt vitrege, s-a fundamentat ideea că românii, deşi au salarii proaste, o ţară bogată-săracă de trebuie să culeagă căpşuni şi usturoi în Spania şi să şteargă la fund bătrânii Occidentului decadent pentru a menţine economia României pe linie de plutire, aceşti români pot sta liniştiţi de acum încolo pentru că sunt cea dintâi structură etnică din lume, la toate capitolele existente şi non-existente. S-au lansat cărţi precum “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “Istoria adevărului istoric”, documentare, reviste, site-uri de internet, piese muzicale precum “Imnul Dacic”, “Marş Dacic”, “Imnul tinerilor daci”, “Nu uita că tu eşti dac”, “Malus Dacus e cu noi” şi s-au revoluţionat, adânc şi etern, cunoştinţele trecutului, cu tezaure documentare pierdute şi regăsite precum Codex Rahonczi, ori s-au lansat televiziuni ca Dacia TV, evident, tot în noul centru al Pelasgiei, tocmai la New York!

Până la urmă, produsele pe bandă rulantă ale acestei societăţi revoluţionare nu ne deranjează atât de mult, ţinând cont că trăim într-o lume liberă, guvernată după regulile pieţei. Recunoaştem, suntem invidioşi atunci când muncim 5 ani la o carte şi vindem 200 de exemplare în doi ani, în timp ce o carte scrisă sub revelaţie de un purtător al “adevărului istoric” se vinde în 200.000 într-o săptămână, iar femeia de la chioşcul de ziare din colţ, acolo unde se distribuie respectiva carte, are n rugăminţi pe răboj de a păstra un exemplar, încă de dinaintea apariţiei, pentru cetăţeni înflăcăraţi care vor să cunoască “adevărul”. Suntem invidioşi şi pentru că atunci când cineva deschide internetul şi caută informaţii despre daci, rezultatele “gugălite” sunt în proporţie covârşitoare dacomaniace. Recunoaştem! Până la urma lucrurile acestea nu ne deranjează atât de tare. Este şi vina noastră, a istoricilor profesionişti, că nu luăm atitudine. Mulţi oameni cu biblioteci în spate, cu sute de studii ştiinţifice publicate, istorici pur-sânge de calibru, se mulţumesc în a strâmba din nas la contactul cu diletanţii “dacologi” sau a trece cu indiferenţă peste manifestările acestei lumi paralele.

Congres la Alba Iulia

Nu ne deranjează nici că al XI-lea Congres Internaţional (sic! – am fi curioşi să ştim ce înţeleg organizatorii prin acest termen, pentru că participarea a doi români plecaţi în SUA nu îl face internaţional după ştiinţa noastră) de Dacologie s-a ţinut în premiera în oraşul nostru, la Alba Iulia. Ca urmaşi ai pelasgilor am învăţat să fim ospitalieri; înţelegem şi dorinţa de a mai înlocui aerul extravagant şi rarefiat al Intercontinentalului cu boemia unei urbişoare drăgălaşe şi primitoare ca Alba Iulia. Ne deranjează însă să vedem pe afişul congresului numele unor instituţii ca: Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia. Congresul s-a ţinut tocmai în spaţiile Universităţii; din sursele noastre, Catedra de Istorie din cadrul sus-numitei instituţii nu a fost consultată cu privire la oportunitatea organizării acestei manifestări, pe un teritoriu unde era cea mai în măsură să se exprime. La deschiderea oficială a congresului au participat, printre alţii, domnii primar, prefect, preşedinte al Consiliului Judeţean, rector al Universităţii, unde au avut, în treacăt fie spus, intervenţii interesante şi chiar savuroase. Ţinem totuşi să precizăm că la o conferinţă “similară” (Dying and Death in 18th-21st Century Europe), ce va ajunge anul acesta la a treia ediţie, realmente o conferinţă internaţională, deşi mai modest ambalată, înţesată de specialişti cu adevărat de talie internaţională, unică în spaţiul românesc, personalităţile mai sus numite nu au participat la festivităţile de deschidere. Sperăm că din cauza unei vizibilităţi mai reduse a conferinţei, şi nu din alte motive.

Iată cu ce şi-au asociat numele instituţiile amintite, spicuind din programul congresului (titlurile comunicărilor sau manifesărilor spun totul):  “Trădarea dacului cel rău” (e vorba, dacă nu aţi bănuit, de Mihai Viteazul, ediţia de la Alba Iulia fiind de altfel dedicată acestuia – Mihai Viteazul, adică “malus dacus” pour les connaisseurs!), “Cele trei alfabete ale dacilor” (stupefiant!), “Mihai Viteazul şi căluşarii”, “Taina dacului cel rău”, “Marele voievod cu nume de arhanghel” (avem de-a face cu aripa creştină a dacologilor aici, nu cu păgânii lui Pavel Coruţ, alt numerolog/astrolog/istoric), “Partea noastră de cer”, “Zamolxe stă ascuns…” (se pare că nu destul!), “Zamolxe, promotor al bioenergiei şi al inducţiei electromagnetice” (că tot s-a terminat serialul Lost şi poate ne lipseşte!) şi câte şi mai câte! Trist ni s-a părut şi să vedem la deschidere elevi ai Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia (unii costumaţi chipurile în daci!), aduşi la această acţiune de unde ar trebui să li se insufle patriotismul. Să ştie, dragii de ei, când vor merge peste 5-10 ani în Afganistan, că umblă printre mine pentru a ţine sus stindardul Pelasgiei! Congresul a avut patru secţiuni, din care două consacrate exprimării elevilor şi studenţilor! Am înţeles, vreţi să vă sinucideţi sau să ne omorâţi (încă nu ne e clar), dar cu copiii noştri ce aveţi? Ce e cu prozelitismul ăsta? Cum îşi împacă sinele profesorii care au girat prezenţa copiilor la acest congres galactic?

Trist ni s-a părut să vedem opulenţa în care se desfăşoară această manifestare! Noi după ce organizăm o conferinţă internaţională nu mai avem cu ce ne plăti gazul acasă din cauza unor mici cheltuieli neprevăzute! Oare domnul Napoleon Săvescu are această problemă? Trist este şi afluxul mare de public, de oameni dezorientaţi care ne întrebau “unde se ţine congresul?” iar în ochi le licărea speranţa, respectul şi satisfacţia pentru ceea ce urma să se întâmple acolo, la reuniunea „adevărului”. Acolo lumea se desface şi se reface. Trist este şi că „decernarea diplomelor de recunoaştere” pentru reprezentaţii „noului suflu istoric” s-a derulat în Sala Unirii, loc ce, prin natura lui, se leagă de evenimente istorice serioase din trecutul românilor. Nu ţinem minte ca vreun istoric local (şi culmea, avem istorici locali de prestigiu!), care şi-a legat numele de istoria oraşului dar şi de istoriografia naţională şi mai departe, să fi fost premiat de autorităţile din localitate sau judeţ! E drept, nu avem istorici ai lui „Malus Dacus”, dar avem istorici capabili să nu facă un titlu de glorie naţională din această etichetă pusă de un cronicar supărat lui Mihai Viteazul. Avem istorici care şi-au petrecut nu mai mult de o viaţă scriind despre Alba Iulia, despre Apulumul nerecunoscătorilor romani, despre Şcoala Ardeleană, despre 1848, despre Unirea de la 1 Decembrie sau despre Astra. Ori istorici ai noului val (fără ghilimele de data aceasta) care s-au intoxicat cu Lucien Febvre, Fernand Braudel, Jean Delumeau, Michel Foucault, Philippe Ariès, Roger Chartier, Michele Vovelle, François Furet, Jacques Le Goff, Douglas Davies, Hasso Spode (ăsta chiar a fost la Alba Iulia!), Francis Fukuyama, Thomas Kuhn, Paul Fussell şi Hayden White, dar şi Pompiliu Teodor sau Alexandru Zub (nu ne îndoim, dragi istorici dacologi, că le cunoaşteţi opera!), încercând să pună Alba Iulia pe harta ne-revelaţiilor istoriografice!

Trist este şi sentimentul de inutilitate care ni se cultivă. La ce bun ne mai luăm salariile, atât cât sunt ele, dacă alţii sunt recunoscuţi ca vocea supremă a adevărului istoric?! Imaginaţi-vă cam cum s-ar simţi medicii chirurgi la un congres al vrăjitoarelor, unde toată lumea s-ar prosterna în faţa acestora şi capacităţilor lor tămăduitoare! Iar apoi cele mai rasate dintre ele ar primi diplome de recunoştinţă pentru capacitatea de a scoate argintul viu din om!

La final, ne cerem scuze dacă tonul pamfletar deranjează, însă el este implicit dat fiind grotescul situaţiei!

Un grup de istorici din Alba Iulia: Dr. Tudor Roşu

Dr. Marius Rotar

Liviu Zgârciu

George Bounegru

Ovidiu Oargă

Anca Timofan

Radu Ota

Dr. Ilie Lascu

Dr. Cristinel Fântâneanu

Dr. Ioana Rustoiu

Dr. Gabriel Rustoiu

Constantin Inel

P.S. Faptul ca acesti indivizi, in loc sa participe la o astfel de dezbatere, se erijeaza in a insulta pe cei care o fac utilizand etichetari de genul „comunist” sau „fascist”, nu fac decat sa-si arate lipsa de interes fata de adevarul istoric.

SURSE

  1. http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/istoricii-alba-iulia-se-revolt-mpotriva-dacologilor
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro