Istoria uriașilor care au trăit pe teritoriul României și scheletele care au fost descoperite

by Istoria Romaniei este destul de complexa, deoarece de aici a inceput civilizatia, care ulterior s-a raspandit, atat spre rasarit, cat si spre apus, ajungand in toate colturile lumii. Asa spunea si celebrul arheolog american, William Schiller care a scris mult despre spatiul Carpato-Danubiano-Pontic. La fel si cercetatorul Daniel Ruzo, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Istoria Romaniei este destul de complexa, deoarece de aici a inceput civilizatia, care ulterior s-a raspandit, atat spre rasarit, cat si spre apus, ajungand in toate colturile lumii. Asa spunea si celebrul arheolog american, William Schiller care a scris mult despre spatiul Carpato-Danubiano-Pontic. La fel si cercetatorul Daniel Ruzo, care a devenit foarte atras de Sfinx.

Atunci cand tezaurele pe care uriasii atlanti ni le-au lasat bine ascunse in munti (Muntii Bucegi, Masivul Ceahlau, Masivul Godeanu, Masivul Sureanu, Muntii Buzaului) vor fi revelate tuturor oamenilor, Romaniei i se va acorda locul special in istorie, pe care l-a avut si pe care il va avea, asa cum spun o serie de profetii despre viitorul acestui loc.

Nu putem sa vorbim despre tezaure fabuloase (exemplu: Sala Proiectiilor de sub Bucegi, descoperita in August 2003), fara sa vorbim de uriasii atlanti, care au construit aceste edificii. Mai ales ca acest subiect, mult timp, indeosebi in comunism, a fost clasificat fiind considerat „Secret de Stat”.

Uriaşii sau titanii se regăsesc în mitologiile multor popoare şi chiar Biblie, în capitolul Geneză, dar şi în povestea lui David şi Goliat, din Vechiul Testament. Evident, aceste creaturi gigantice nu puteau să lipsească nici din legendele care circulă de secole întregi în România.

Toată lumea a auzit de personaje de poveste ca Sfarmă-Piatră sau Strâmbă-Lemne, de vestiţii Ciclopi sau de căpcăuni. Uriaşii erau prezentaţi, în general, drept creaturi cu ochi cât dovlecii şi dinţi ca fiarele plugului, sub paşii cărora pământul se zguduia. O imagine înfricoşătoare pentru orice copil, dar care pălea odată cu înaintarea în vârstă care aduce cu sine îndepărtarea de tărâmul poveştilor.

Se pare, însă, că uriaşii nu sunt chiar personaje de basm, dacă ţinem cont de faptul că în multe locuri din lume, printre care şi România, au fost descoperite oseminte de coloşi. Misterul civilizaţiei lor nu a fost însă risipit până acum, la noi în ţară existând chiar un soi de secretomanie în această privinţă, cu toate că ar fi existat zeci de dovezi ale existenţei uriaşilor pe aceste meleaguri, care ar fi putut fi analizate.

In continuare veti vedea o serie de marturii, de la diversi oameni, tineri sau in varsta, care fie au participat la deshumarea acestor schelete, fie le-au gasit din intamplare. Exista niste nuclee in Romania, unde se regasesc astfel de schelete.

1252451536074_f Giant1 giant-skeletons-chart1 gigante images schelet schelet_urias schelete-de-uriasi-31 schelet-urias singurul-om-care-a-vazut-ce-s-a-intamplat-la-rosia-montana_2_size10 sumeri09

1. Uriasii din Muntii Bucegi si Sala Proiectiilor !

Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 – acolo se afla o Sala a Proiectiilor holografice cu informatii din istoria omenirii, informatii stiintifice, aur monoatomic si multe altele !

Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre dreapta intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 300 m lungime, in cele din urma cotind spre stanga de data asta pentru 4 m, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!

Climatul politic era „fierbinte” in noiembrie 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat.

Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.

Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi, din August 2003 şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.

Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.

Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-septembrie, 2003).

în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.

Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/descoperirea-din-bucegi-din-august-2003-cea-mai-mare-descoperire-arheologica-de-pe-planeta-si-din-toate-timpurile.

2. Scheletul de 10 metri descoperit la Rosia Montana !

„O descoperire facuta in 2012 la Rosia Montana poate schimba tot ce stim despre istoria omenirii. Mesajul a devenit viral pe Facebook si a strans o multime de vizualizari.

In februarie 2012, o echipa de geologi a facut sapaturi la Rosia Montana, in una dintre galeriile descoperite de agatarsi, acum 5500 de ani. Au gasit aici o bucata uriasa din piatra, cu o compozitie de 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur.

Agatarsi au fost stramosii dacilor si au locuit in spatiul in care se afla acum Romania. Herodot a fost primul care a relatat despre acest popor enigmatic, format din oameni foarte luxosi, care se tatuau si purtau bijuterii din aur.

Lespedea care este perfect slefuita avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc.

Rosia Montana, pazita de giganti!

Ceea ce socheaza si mai tare este locul unde a fost facuta aceasta uluitoare descoperire. Lespedea a fost gasita in Galeria Hiperboreana, aflata pe Valea Cornei, sub satul Corna de la Rosia Montana. Acest loc a fost cercetat in urma cu 36 de ani iar datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost inchisa si apoi sigilata la comanda Securitatii.

Minerii care au fost chemati sa sape in aceasta galerie au murit. Doar 4 oameni au mai ramas in viata. Unul dintre ei, Ion Mois, povesteste despre acea noapte pe care nu o va putea uita niciodata.

„Am gasit un os urias. Nu mai vazusem asa ceva”
„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: in iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austroungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pana in vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase. Atat valvele din mina cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor.

Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa vad niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera. Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Intreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.

„Un schelet urias de 10 metri!”

Atunci cand treaba noastra a fost terminata au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa… ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa intreaga de civili daar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.
Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea.

„Scheletul asta pleaca la Moscova!”

Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” – a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la Moscova!… Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul.

S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu…. Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana.

Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai.

Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”.

S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”. O descoperire asemanatoare a fost facuta si in Grecia, iar ramasitele gasite au disparut la fel de repede.”[1]

3. Uriasii din Muntii Buzaului (Scaieni) !

„Scăieni este o aşezare străveche situată în munţii Buzăului, atestata că obşte moşnenească pe la 1600. Sătenii spun că, în vremuri de demult, pe când zmeii se băteau prin fundăturile pădurilor, acolo fusese o „aşezare tătărască“, adică locuită de uriaşi. Necropola acelui sat pierdut în negura timpului este plină de schelete umane ce măsoară în jur de 2,40 m.

În România, există nenumărate mărturii despre o civilizaţie a uriaşilor. Practic, fiecare zonă a ţării are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune în unele locuri. Dar nu numai legendele noastre vorbesc despre aceştia.

Necropola uriașilor

Satul Scăieni este cel mai vechi din întreaga zonă a Boziorului. Câteva case răsfirate pe o culme şi coborând pe uliţe atât de abrupte, încât greu te păstrezi drept, o imagine dezolantă a ceea ce a fost odată. Echipa de la Ziarul este însoţită de cercetătorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul că „poveştile“ oamenilor din comună Bozioru despre uriaşii care au locuit pe acele meleaguri au şi dovadă concretă: o necropolă cu schelete de uriaşi.

Aceasta a fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste 20 de ani, când s-a hotărât că în Scăieni să se planteze o livadă de meri. Săpând pe o colină, sătenii au descoperit schelete uriaşe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Drăgoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la faţa locului. Până la „culmea“ unde fuseseră plantaţi pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliţă înecată de noroi.

O dată ajunşi, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodeşte: „Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva.

Ne uităm toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatul. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi că brazii, dar credeam că e doar o vorbă. Uite că nu a fost doar vorba“.

Merele cât pepenii

Au găsit multe morminte. Unde săpau, dădeau de ele. Au scos doar câteva, restul le-au lăsat să se odihnească în pământ, săpând rândurile în aşa fel încât să le ocolească. Erau numai schelete? „Şi cioburi“, ne lămureşte nea Ilie. Adică fragmente de olărie. Nu a suscitat interes autorităţilor sau arheologilor? „Păi, în plan era să se planteze livadă.

Am strâns scheletele şi cioburile şi le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit că au ajuns la Bucureşti. Au fost şi măsurate. Aveau în jur de 2,40 metri“. De atunci, nimeni n-a mai dat importanţă necropolei de uriaşi, de parcă ar fi fost ceva obişnuit, la ordinea zilei. Pentru sătenii din Scăieni, chiar nu mai reprezintă o curiozitate. S-au mai mirat ei la prima recoltă de mere.

„Deşi erau un soi obişnuit, fructele s-au făcut mari cât nişte pepenaşi. Ne-am gândit că din cauza uriaşilor îngropaţi aici“. Ilie Drăgoi se oferă să sape, să ne arate şi nouă un schelet, dar trebuie să urce iar uliţa aceea abruptă, să ia de acasă o lopată, un hârleţ. Când să plece, se întunecă din senin şi începe un vânt aprig ce ne dă fiori. Locul devine parcă o imagine din filmele cu strigoi.

Mai teamă ne e de drumul desfundat care coboară în Bozioru. Dacă începea ploaia, aveam şanse să rămânem pe acolo. Renunţăm şi, cum ajungem la drumul principal, vremea se îndreaptă la fel de brusc. Vântul se opreşte şi apare soarele. Ce să fi fost asta? „Nimic“, ne linişteşte nea Ilie. „Aşa e pe aici“.

Moșnenii din Scăieni

Moşnenii constituie o populaţie foarte veche, organizată mai întâi pe familii, apoi în obşti, care, în timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni. De moşnenii stabiliţi în partea superioară a râului Buzău pomenesc şi cronicarii antici.

Pliniu îi numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci şi-i localiza lângă ţinutul colchilor ( astăzi Colţi, în vecinătatea ţinutului vechilor moşneni). Locuinţele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte înalte şi aveau formă de turn, denumite astăzi „cule“. Ele erau construite din trunchiuri întregi de copaci, tăiaţi la o margine de pădure.

„Talpă“ turnului sau fundaţia era formată din primii patru copaci doborâţi – cărora din tăiere li se dădea direcţia de cădere – sub care se aşezau pietre mari. Şi astăzi sătenii din Scăieni păstrează acelaşi mod de construcţie a temeliei, fără să se respecte canoanele străvechi, pentru care era nevoie de o forţă deosebită, pe care numai uriaşii o aveau.

Familiile de moşneni au dat cei mai buni căpitani lui Negru Vodă, enigmaticul erou despre care există o mulţime de legende, dar care nu a fost identificat. Se spune că acest Negru Voda avea şi el o înălţime impresionantă, judecând după „scaunele“ sale săpate în stânci, pe culmile munţilor din zonă. Moşnenii ( sau muntenii cum li se spune astăzi) erau păstrătorii multor „tainiţe“.

Stâlpii tăineței

Fiind o zonă des călcată de triburi cotropitoare, moşnenii organizaseră un sistem foarte eficient de apărare, bazat pe puncte de supraveghere aşezate pe cele mai înalte culmi, tuneluri subterane care ieşeau în peşteri cu galerii mari, unde se puteau adăposti sătenii cu vite cu tot şi pâlcuri de călăreţi care ştiau cum să răsară că din pământ asupra năvălitorilor şi să dispară apoi că înghiţiţi de ceaţă.

Reţeaua de „tainiţe“ folosite de moşneni şi de căpitanii lui Negru Voda era foarte veche, după cum reiese din „Legendele plaiului“, povestiri din bătrâni culese de Ilie Mandricel, profesor de romana în comună Bozioru.

„Două subterane construite sub nişte stânci enorme datează de pe vremea tătarilor“. Vom vedea despre care „tătari“ este vorba. Pentru vechii locuitori, ascunzătorile ideale erau aşezările rupestre şi pădurile seculare, dintre care pădurea Tainiţa, de pe muntele cu acelaşi nume, era cea mai sigură, fiind şi astăzi foarte greu de străbătut. Aici se afla Stâlpii Tainiţei, „stâlpi colosali de piatră care se ridică în formă de coloane în mijlocul pădurii inaccesibile“ şi care nu au putut fi cercetaţi, deoarece nu se poate ajunge până la ei.

Cine a săpat tunelurile prin piatră dură, cine a ridicat acei stâlpi în inima pădurii, cine a sculptat pe stânci, la mari înălţimi, „scaunele“ domneşti? Toţi oamenii spun că tătarii. Dar nu poporul de năvălitori, ci „ceilalţi“, care au trăit mult înaintea moşnenilor şi de la care aceştia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descoperă vestigii ale acestei civilizaţii preistorice sunt numite în popor „sălişti tătărăşti“. Cum este şi Siliştea Scăienilor.

Tătarii

Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase şi nobile triburi ale vechimii: teutarii, cărora le mai spunea şi tartari sau ţâţâni. Din aceste denumiri derivă „tătarii“, cu înţelesul de „tătâni“, străbuni, neavând nici o legătură cu tribul nomad care a apărut în istorie multe secole mai târziu.

Acelor „teutari“ străbuni li se atribuie tumulele (movile ţuguiate din pământ, care indică morminte) şi fortificaţiile munţilor Carpaţi, acele ziduri ciclopice ce se întind pe culmile muntoase, ale căror ruine se văd şi astăzi între Turnu Roşu, Sibiu, Miercurea, Sebeş, Orăştie, Haţeg, Vulcan şi-n munţii Buzăului.

Peste tot unde se găsesc aceste fortificaţii, împreună cu cioburi de vase purtând simboluri stranii, oamenii spun că acestea au aparţinut uriaşilor sau tătarilor străvechi. Homer relatează că aceştia erau „favoriţii zeilor“ şi că îi întreceau pe toţi în înălţime, forţa şi frumuseţe“, de aceea erau dăruiţi cu o viaţă mai lungă decât toţi ceilalţi oameni.

Ei au fost cei dintâi care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au înălţat dolmene şi menhire şi au confecţionat cel mai frumos cizelate unelte din piatră. Aristotel le atribuie cele dintâi construcţii sub formă de turnuri şi fortificaţiile ciclopice de apărare, ridicate pe culmi.”[2]

4. Uriasii de la Argedava (judetul Giurgiu) !

În anii 1940-1950, la Argedava, judeţul Giurgiu, unde s-a stabilit că a fost prima cetate de scaun a lui Burebista, înainte de a unifica toate triburile dacilor, arheologii au descoperit nu mai puţin de 80 de schelete uriaşe, de umanoizi de 4-5 metri înălţime.

Io­niţă Florea (80 de ani) a văzut scheletele giganţilor. „Aici era Nucetul. Pă­rin­­ţii mei spuneau că în a­ceste locuri stăteau u­riaşii. Ei le spu­neau ji­dovi, că aşa îi nu­meau aici pe uriaşi. Cre­deam că sunt po­­veşti, dar am a­vut oca­zia să văd un sche­let”, spu­ne Io­ni­ţă Flo­rea, în vâr­stă de 80 de ani, din co­mu­na Popeşti, judeţul Giur­giu. Despre ce e vor­ba?

În nordul acestei lo­ca­lităţi a fost desco­perită, în anul 1926, o cetate dacică, ie­şită din co­mun prin mărime. Cel­ care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a gă­sit pri­ma capitală a lui Bu­re­bis­ta. S-au efectuat săpături în mai mul­te rân­duri, pâ­­­­nă a­proa­­­­pe de anul 2000. S-a dove-dit în timp că a fost, în­tr-a­devăr, pri­ma cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor şi a de­ve­nit un rege ce stăpânea aproa­pe jumătate din Eu­ropa.

«Când găseam oasele, ne trimiteau acasă»

Ceea ce a frapat la Ar­ge­dava sunt informaţiile con­f­orm cărora în timpul săpătu­rilor arheologice s-ar fi des­co­perit sche­letele a 80 de uriaşi, adică uma­noizi î­nalţi de aproximativ 4 me­tri. Acest lucru s-ar fi în­tâm­plat prin 1946-1954. Informaţii despre sche­­­lete de uriaşi descope-rite pe teritoriul Româ­niei au mai existat.

Dar până acum nu s-a găsit nici o persoană care să declare că le-a văzut. „Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai.

Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte ma­re, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo­gilor. Æeful era atunci Ro­setti (Dinu V. Rosetti – n.r.).

Ne-a trimis imediat aca­să pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când gă­seam oasele, arheologii ne tri­miteau a­casă, să nu ve­dem noi ce e acolo. Dar noi ve­deam, că nu eram orbi. Æi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâ­na mea în 1950”, a spus Ioniţă Flo­rea.

La Argedava s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.

Novac e cel mai renumit

Au rămas legendele u­riaşilor porecliţi „Ji­dovi”, nu se ştie de ce, peste tot în zona de sud a Mun­teniei. La sud de Popeşti există o vale care se înt­in­de de la Olt până la Giurgiu. Legenda spune că un uriaş, pe nume No­vac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un ba­laur care le făcea rău oa­menilor. Simţindu-se în­vins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este „Brazda lui Novac”.

În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic.

„Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile – n.r.) făcute de uriaşi”, ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu.

Ioniţă Florea, care între 1939 şi 1951 a participat la săpăturile arheologice de la Argedava declara pentru Giurgiuveanul că a văzut cu ochii lui schelete de uriaşi.

Bărbatul a povestit că a dezgropat cu mâna lui un craniu neobişnuit de mare, mult mai mare decât cele de om, iar când i-a anunţat pe arheologi, şeful echipei, Dinu V. Rosetti, i-a trimis pe săteni acasă. „Rămâneau şi săpau doar ei, cu oamenii lor”, povestea bărbatul. Osemintele erau urcate într-un camion şi duse în altă parte, nimeni nu ştie unde.

Povestea s-a repetat şi în anii următori, în care se spune că au fost descoperite în total 80 de schelete. În partea de sud a Munteniei, în Giurgiu şi Teleorman, există mai multe legende despre uriaşi. Sau „jidovi”, cum li se mai spune. Cea mai populară este legenda lui Novac, care s-ar fi luptat cu un balaur (reptilian) care le făcea rău oamenilor.

Novac a reuşit să-l izgonească, iar când a fugit, balaurul a lăsat o dâră pe pământ, care poartă şi acum numele „Brazda lui Novac”. În zonă există şi o mulţime de măguri, despre care poveştile din bătrâni spun că au fost ridicate de jidovi. Cu alte cuvinte sunt relatari din timpuri imemoriale, care prezinta luptele dintre arieni (cei foarte inalti, blonzi si cu ochii albastri, reprezentand binele) si reptilienii Anunnaki (destul de inalti si ei, acestia reprezentand raul).

5. Uriasii din Muntii Retezat-Godeanu si Tara Hategului !

Ţara Haţegului este şi ea plină de legende despre uriaşi. Se spune că în zonă două fete de uriaşi au ridicat cetăţi, una la Deva, una pe vârful muntelui Retezat. Cum cea de pe munte era mult mai frumoasă, cealalată fată de uriaş s-a supăart şi a aruncat cu un fier de plug, distrugând cetatea „rivalei” sale şi retezând, totodată, şi vârful muntelui despre care se spune că atunci şi-a primit şi numele.

La începutul secolului al XX-lea, în depresiunea dintre Petroşani şi Deva s-au găsit câteva schelete despre care s-a crezut că aparţineau uriaşilor. Baronul ungur Franz Nopcsa, care studiase ştiinţele naturale la Viena, a fost interesat de descoperiri şi a cercetat oasele găsite de ţărani.

Despre acest loc vorbeşte marele înţelept tibetan, Guru Rinpoche Padmasambhava, în profeţiile sale si in textul lasat pentru Romania. El spune că în aceste vremuri din urmă va fi un tărâm la vest, cu o mare de apă lângă un triunghi de munţi. În acei munţi se ascund mari mistere care vor fi descoperite. Goratri este muntele în al cărui vârf se află un foarte important focar de impuls energetic. Profeţia lui Padmasambhava afirmă că panta fără de întoarcere a transformărilor pe această planetă va fi marcată de o descoperire extraordinară care va fi făcută în munţii din aceasta tara (n.r. Descoperirea din Masivul Bucegi).

Aceasta este cunoscuta de o parte din oameni deja. De acum înainte, lucrurile sunt strâns înlănţuite şi sunt determinate la un nivel cauzal foarte profund. Al doilea element important, generat de primul, este descoperirea acestui pergament scris şi ducerea lui în lume, unde va fi făcut cunoscut gradat, în anumite etape.

Muntele Goratri, care este menţionat în textul profeţiilor marelui înţelept Padmasambhava, este, de fapt, muntele Godeanu, denumirea actuală fiind o transformare firească pe care a suferit-o numele iniţial în decursul mileniilor anterioare. Acest munte are o importanţă foarte mare în echilibrul energetic regional şi deţine, de asemenea, unele secrete care vor ului lumea.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/secretele-muntilor-retezat-godeanu-tunelurile-secrete-si-tezaurele-fabuloase-informationale-care-se-afla-ascunse-acolo.6. Uriasii de la Polovragi (Pestera lui Zamolxe) !

„Una din cele mai frumoase zone turistice din România se află în judeţul Gorj, la Polovragi, în apropiere de Horezu. Aici, pe un vârf din Munţii Parâng se mai văd şi azi “locuinţele uriaşilor”, deasupra peşterii în care a stat Zamolxis, zeul dacilor, cu aproximativ 3.400 de ani în urmă. Locul se numeşte Oborul jidovilor, adică al uriaşilor…

“Turismul din Polovragi, la gurile Olteţului, merge din ce în ce mai bine. Pentru 1 Mai avem deja rezervate pensiunile. Cele mai vizitate obiective din zonă sunt Oborul jidovilor, cetatea dacică, peştera şi mănăstirea”, ne-a spus Ştefan Făsuescu (foto mic), primarul comunei Polovragi.

Turismul… ca turismul, dar ce este cu aceşti jidovi? Legendele spun că numele comunei vine de la o comunitate de vraci, din care ar fi descins chiar Zamolxis. Aceşti vraci vindecau orice boală cu o plantă magică numită Polovracă, ce ar fi dispărut ulterior din floră.

Se presupune că în jurul anului 1400 î.Hr., un dac pe nume Zamolxis a călătorit prin lume şi a acumulat multe învăţături în domeniile ocultismului, astronomiei şi medicinei, după care s-a întors în Dacia, chiar la Polovragi.

Iată ce spune istoricul antic Herodot (484 î.Hr. – 425 î.Hr.) despre acest personaj: “Zamolxis a pus să i se clădească o sală de primire, unde- i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul când îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, puse să i se facă o locuinţă sub pământ.

Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an, se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui”.

Religia iniţiată de Zamolxis, conform căreia sufletul este nemuritor, s-a răspândit nu numai în Dacia, ci şi la sud de Dunăre, la toţi tracii. Dar numai despre daci a rămas scris că râdeau în faţa morţii.

Despre intrarea în pământ, Mircea Eliade spune în volumul “De la Zamolxis la Genghis-Han” că este vorba despre un ritual iniţiatic foarte vechi, prezent la toate culturile, inclusiv în Evanghelie.

Se spune că locaţia subterană în care s-a ascuns Zamolxis a fost peştera de la Polovragi, situată la intrarea în Cheile Olteţului. Într-una din sălile peşterii există un scaun din piatră pe care se presupune că ar fi stat Zamolxis înainte de a deveni zeu. Iar deasupra intrării în subteran, pe vârful muntelui, se află o cetate dacică.

Aceasta a fost construită probabil în Epoca bronzului, prin amenajarea a 8 terase tăiate în munte, şapte pe versantul nordic şi una pe cel sudic. Alunecările de teren au fost prevenite prin adăugarea la fiecare terasă a unei zidării, lucrată din piatră de calcar nefasonată, dispusă în unghi de 45 de grade.

Cu rol de apărare exista un val din piatră spartă alternând cu lut, peste care se înălţa o palisadă de lemn. Pe platou s-au ridicat mai multe construcţii, inclusiv un turn de observaţie, din cauza faptului că şi cetatea de la Polovragi a suferit un incendiu în prima jumătate a veacului I î.Hr. Se crede că lăcaşul de la Polovragi ar putea fi chiar cetatea antică Arcina, pe care Ptolemeu o considera “unul din cele mai strălucite oraşe din Dacia”.

De această cetate se leagă o legendă populară ciudată la prima vedere. Povestea spune că aici ar fi fost, în vremuri imemoriale, locuinţa unor uriaşi. Din locuinţa lor nu se mai vede acum decât o parte din “obor”, adică grajdurile în care îşi ţineau animalele.

Locul se numeşte “Oborul jidovilor”. De ce jidovi? Termenul de “casele jidovilor”, în sensul de “casele uriaşilor”, folosit în legendele româneşti pentru a numi cetăţi întărite dacice, se regăseşte în multe locaţii din România. Cetatea dacică de la Argedava, prima capitală a lui Burebista, de pildă, este numită de localnici tot “Casa jidovilor”, ca la Polovragi.

Asta nu pentru că ar exista vreo legătură cu evreii, ci pentru că desemnează “locuitori de dave”! “Dava” e denumirea dacică a “cetăţii”. Până şi azi avem astfel de exemple de locaţii, Jidava sau Jidova, în Argeş şi în Serbia, cetăţi dacice locuite de “jidovi”. Aceste cetăţi au fost construite de o populaţie venită peste cea autohtonă dinspre Est, cu aproximativ 5.000 de ani în urmă.

Este numită civilizaţia “gorganelor”, a construcţiilor tumulare, civilizaţia care a adus metalurgia în Europa şi a construit “dave”, cetăţi pe înălţimi. Practic, populaţia care a făcut trecerea de la Epoca pietrei la Epoca bronzului, cel puţin în Balcani.

Conform istoricilor, această populaţie era mai înaltă ca statură decât cea autohtonă, lucru dovedit arheologic în mormintele descoperite! Acesta este motivul pentru care sunt numiţi “uriaşi”…”[3]

7. Uriasii de la Corbii de Piatra (judetul Arges) – un posibil fermur de urias se afla incrustat pe unul dintre peretii stancii !

„Mama Uţa se poate considera ca fiind un proprietar fericit, deoarece în curtea sa ase află două stânci printre care curge o cascadă, alimentată de un izvor aflat în pădure. Sub altă stâncă, mama Uţa şi-a adăpostit lemnele de foc.

În spatele curţii sale, pe unul dintre pereţii stâncii se află încrustat un picior de uriaş, iar prin iarba din curte sunt alte pietre despre care legenda spune că ar fi bucăţi din capul şi trunchiul uriaşului. Femeia de 83 ani ne-a spus că, pe vremuri, aici ar fi trăit nişte oameni mari de statură, cu înălţimea de peste 3 m. Din ei n-au mai rămas decât aceste fosile, din bătătura femeii. Locul se află chiar în continuarea uneia dintre cele mai cunoscute biserici rupestre de la noi din ţară, Corbii de Piatră.

Datorită peisajului de aici, locul a fost ales chiar ca platou de filmare. În curtea femeii s-au filmat câteva cadre din “Răpirea fecioarelor” (1968), iar recent, Radu Pietreanu de la Vacanţa Mare a filmat pentru o emisiune.

Mamei Uţa i-au fost oferite chiar şi trei miliarde de lei vechi pentru casă şi teren, însă nu s-a îndurat să vândă, deşi n-are decât o pensie mică. Casa în care locuieşte are 150 ani vechime, iar bătrâna are grijă cu sfinţenie de locul pe care îl va lăsa moştenire copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor săi.”[4]

8. Uriasii din Ceahlau, tunelul catre Sala Proiectiilor din interiorul muntelui si holograma piramidei !

Tunelul de sub Masivul Ceahlau: acolo se ascunde un tezaur informational, identic cu cel de sub Masivul Bucegi, descoperit in August 2003 !
Holograma, unica pe Planeta, a unei piramide regulate ce se proiecteaza deasupra Masivului Ceahlau, semnalizeaza ca se afla ceva sub acest munte !

Profesorul Constantin Bursuc afirmă că a pătruns într-o vastă reţea de galerii subterane artificiale. „Există o reţea de tunele fizice, reale, sub toată România. Eu am cartat, prin măsurători la faţa locului, doar unele dintre aceste căi de comunicaţie subterane, care se află la 4-5 km adâncime sub pământ,” afirmă profesorul Constantin Bursuc.

Labirintul subteran !

„Am început cercetările din Suceava, unde se află o poartă de intrare spre aceste construcţii. Trebuie să vă spun că există, la 5km sub pământ, un «Centru spiritual», în care am avut acces numai în urma unei comenzi speciale, transmisă de entităţile care m-au însoţit,” a precizat dl Bursuc. Apoi, a descris o sală imensă, luminoasă, cu pereţii din bazalt lustruit, luminescenţi şi cu un soare mare, de aur, pe peretele dinspre răsărit.

Profesorul susţine că a intrat efectiv (nu prin dedublare) într-un tunel din Ceahlău, însoţit fiind până la intrare de prof. Traian Stănciulescu, director tehnic la Institutul de Inventică, filiala Iaşi. Tunelul respectiv era în pantă, avea cam 10m lăţime şi 15m înălţime, cu boltă, iar în el gravitaţia se anula parţial, astfel că deplasarea în interior se făcea în salturi.

Strămoşii noştri îi spuneau „Altarul celui de sus”, al zeului Zamolxe, căruia ei i se închinau. Multe taine ascunde muntele sfânt şi multe ni se arată şi azi, doar că nu ştim să le citim în profunzime.
Legende străvechi spun că vârful Ceahlăului ar fi adăpostit, cu 7.000 de ani în urmă, cetatea uriaşilor, care au trăit pe aceste meleaguri înainte de daci. Erau descendenţii unui popor prea puţin cercetat, care au găsit adăpost în Carpaţi şi care le-au transmis strămoşilor noştri o bună parte din credinţele şi ritualurile lor religioase.

Uriaşii sunt nume de poveste în toate legendele şi miturile omenirii, iar pe teritoriul ţării noastre arheologii au descoperit dovezi ale existenţei lor. Scheletele unor fiinţe umane de peste 2,50 m înălţime au fost scoase la lumină în localitatea Scăieni, din judeţul Buzău, iar altele la Argedava, în judeţul Giurgiu.

Cum săpăturile s-au făcut în perioada comunistă, dovezile au dispărut cine ştie pe unde, în tainiţele vreunui laborator din Bucureşti. Se pare că descendenţii acestor uriaşi ar fi construit o cetate în vârful Ceahlăului. Forma de piramidă a vârfului Toaca poate să nu fie întâmplătoare, săpată de ploi şi de vânt, ci de unelte primitive din piatră.

Prin vara anului 1927, moş Grigore Răduţu spunea învăţătorului Gheorghe Baltă următoarea poveste:

Se spune că pe muntele Ceahlău ar fi trăit cândva un neam de uriaşi, popor de oameni grozav de înalţi şi de tari. Şi-au adus cu dânşii nişte vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, şi-i păşunau toată vara pe plaiurile muntelui, până da omătul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, către apus şi miază-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci şi până acum aşa îi spune.

Dar într-o iarnă, a dat în ei o molimă de s-au prăpădit bătrâni şi tineri şi bouri. Ar mai fi scăpat doi, o fată şi un băiat. Aceştia, luând puţinii bouri ce erau feriţi de crunta boală, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Şi numai ce le-a trecut prin gând celor doi tineri: să ridice acolo sus fiecare câte un turn, doar i-o vedea şi oamenii dinspre soare răsare. Şi aşa au tot cărat lespezi şi stânci; băiatul a ridicat un turn mai mare şi mai lat, iar fata unul mai mic, după puterile ei. Oamenii din văi priveau miraţi cum se ridică zi de zi aceste piscuri prea măreţe. Numai că în ziua în care îşi schimbă codrul faţa verde, ziua de Probajini, numai ce trăsni în pereţii muntelui, nori de zloată şi de gheaţă s-au prăbuşit curmând orice viaţă pe tot cuprinsul muntelui. Şi peste ceasuri, când mândrul soare şi vânturile limpeziră hăul, cu-n stânjen se săltase Ceahlăul…

După ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivăzând pe cei doi tineri uriaşi şi nici o mişcare în munte, s-au urcat pe culme şi i-au căutat.Într-un târziu au dat de ei turtiţi sub greutatea gheţii. Le-au zidit mormânt de piatră, acolo unde-i aflară.

În anul celălalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, şi au adus o toacă pe care au înţepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Şi de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin văi şi lunci, bărbaţi, femei şi copii, fac o slujbă în sobor, cinstind mormântul acelor uriaşi.

Şi iaca aşa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fără spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul Urieşilor…

Muntele sacru !

Mulţi istorici consideră că Ceahlăul a fost muntele sacru al dacilor, Kogaion, muntele pe care se arăta Zamolxe şi în peşterile căruia existau altare de rugăciune. Poate fi doar o simplă teorie, cert este că în preajma acestui masiv au fost descoperite dovezi ale practicării ritualurilor religioase care datează încă din vremurile precreştine. Pentru unii, este cel de-al doilea munte sfânt al creştinătăţii, după celebrul Athos, din Grecia.

Pentru alţii, este un depozit de spiritualitate şi istorie, prea puţin cercetat. Aici ţineau sfaturi de taină regii daci şi preoţii acelor vremuri, căutând mila şi porunca lui Zamolxe. Ba chiar există scrieri vechi care spun că cea mai importantă adunare a anului avea loc pe 6 august. Nu întâmplător, poate, este ziua în care, pe Ceahlău, are loc un fenomen cu totul ieşit din comun. În aburii boabelor de rouă ia naştere silueta fantomatică a unei piramide, care pare să trezească din trecut sufletul unei cetăţi dispărute.

Fantoma piramidei !

În fiecare an, la aproape 49 de zile de la solstiţiul de vară, în preajma zilei de 6 august, Ceahlăul ne dezvăluie una din tainele sale mai puţin cunoscute. Deasupra muntelui, se ridică fantoma unei piramide din umbre albăstrui, sculptată parcă din ceaţă de razele soarelui.

Trebuie să urci pe vârful Toaca, atunci când este senin, la răsărit, ca să ai parte de minunata privelişte. Vârful aurit de soare al piramidei se pierde spre înălţimile cerului, luminând parcă drumul ascuns care leagă vârful muntelui de sălaşul zeilor. I se spune Calea Cerului şi, alături de Umbra Piramidei, par să fi fost două elemente esenţiale ale cultului Soarelui, practicat în masivul Ceahlău înainte de răspândirea credinţei în Zamolxe.

Iluzie sau fenomen straniu ?

Piramida din Ceahlău este o iluzie optică, spun cei care au reuşit să o fotografieze şi să o studieze îndeaproape. Imaginea piramidei se formează din alăturarea umbrelor a trei stânci: Vârful Toaca, Piatra Ciobanului şi Panaghia.

Suprapunerea celor trei umbre se realizează numai într-o singură zi, când soarele răsare dintr-o anumită poziţie. De obicei, este vorba de data de 6 august, zi care marchează sfârşitul verii şi, poate, ultima dimineaţă caldă şi senină de pe Ceahlău. Dar cum au ales preoţii daci ziua de 6 august ca să urce pe munte şi să invoce puterea zeilor? Cunoşteau ei, oare, straniul fenomen? Cunoşteau, poate, semnificaţia lui profundă, care nouă ne scapă astăzi?

Stiati ca…

… vârful Toaca reprezintă o piramidă cu baza pătrată, formă geometrică extrem de rară în natură?
… latura pătratului de la baza piramidei de pe Toaca este dublă ca lungime faţă de piramida lui Keops din Egipt?
… la numai 40 km de Ceahlău, arheologii au descoperit fragmente de ceramică pe care sunt desenate piramide cu baza pătrată, vechi de peste 3.500 de ani?
… numele antic al Ceahlăului este Pion, care în egipteana veche ar putea fi compus din două cuvinte: pi (casă) şi on (coloană)?

9. Uriasii din Muntii Apuseni !

„In zona Bihorului, se povesteste din batrini ca Decebal a fost de acord sa-i lase sa traiasca in Muntii Apuseni, linistiti, cu conditia ca acestia sa-i pazeasca comorile.

Batranii din zona satului hunedorean Ardeu spun ca pe vremuri traia o familie de uriasi care a fost insarcinata de Decebal sa pazeasca un plug de aur in marime naturala, la care erau legati doi boi, tot din aur, si tot din marime naturala, piese la care capetenia dacilor tinea tare mult si pe care le-a ascuns intr-o pestera, a carei intrare a fost apoi zidita, scrie timetv.ro.

Povestea a fost transmisa din tata in fiu, nefiind scrisa niciodata, si ca urmare nu se mai pastreaza prea multe amanunte legate de perioada istorica a intamplarii, ci doar fapte.

Legenda spune ca afland de comoara de sute de kilograme de aur, un grup de flacai ce doreau sa devina bogati peste noapte s-au incumetat in munti. Si-au luat cu ei sabii, coase, furci si tarnacoape, plus trei carute trase de boi, ca sa aiba cu ce-si cara inapoi prada.

Pestera era pazita, cu randul, de tatal si fiul cel mare din familia uriasilor. In ziua in care grupul de pradatori a ajuns in apropierea pesterii, de paza era fiul cel mare al uriasilor. Cu mancare la el, parintii l-au trimis pe cel mai mic.

Acesta a uitat insa sa ia cu el si cele trei paini de care fratele sau avea nevoie ca sa se sature. Infometat, flacaul urias i-ar fi spus celui mic: “ramai tu aici ca eu ajung mai repede acasa si vin cu paine destula ca sa mancam amindoi”.”[5]

O interesanta traditie maramuresana vorbeste despre uriasul Cingalau, “inalt cat varful Pietrosu”, care avea o fata frumoasa, pe nume Roza Rozalina. Chiar daca pareau fiorosi la infatisare, acesti uriasi erau foarte blanzi si prietenosi.

Intr-o zi, Rozalina a intalnit pe malul Izei un grup de oameni, pe care i-a luat acasa, crezand ca sunt jucarii. Apoi, ea s-a indragostit de un barbat, “capetenia daco-romana Turda Robonban”, scrie emaramures.ro.

Batranul Cingalau a inteles ca i se apropie sfarsitul si ca el va fi ultimul din aceasta nobila stirpe de uriasi. A pus la cale nunta celor doi, iar Rozalina s-a rugat zi si noapte sa nu mai fie o uriasa, ca sa se poata uni cu alesul inimii sale. In cele din urma, dorinta i-a fost ascultata si ea s-a transformat intr-o femeie obisnuita.

Vazand minunea, tatal ei a impietrit. Unii dintre locuitorii de aici cred ca el este de fapt stanca numita „dealul Gogasa”. Si locul de unde Roza Rozalina i-a cules pe oameni ii poarta acum numele: comuna Rozavlea. Iar din unirea cu sotul ei s-au nascut stramosii morosenilor de azi.

Dincolo de acest mit care incearca sa explice in mod simbolic etnogeneza Maramuresului, povesti legate de uriasii din trecut circula si in alte zone ale tarii. Acestia sunt prezenti si in folclorul din Muntenia, unde li se spunea “jidovi”.

10. Uriasii din Muntii Orastiei si tunelul catre filoanele uriase de aur, lasate in interiorul Masivului Sureanu, descoperite in 1994 !

Descoperirea din Masivul Sureanu (Muntii Orastiei) din anul 1994: Un munte plin cu filoane foarte lungi si masive de aur pur !
„Tezaurul lui Decebal” nu este doar o „simpla legenda” asa cum au mintit „istoricii” !
Americanii vor sa puna mana pe aceasta comoara unica in lume, care depaseste orice imaginatie !

In 1994, s-au deschis mai multe situri arheologice in Muntii Orastiei pentru a se intelege mai bine structura de organizare militara si administrativa a activitatii vechilor daci in acele zone. Ideea parea sa fie promitatoare, intrucat sapaturile scosesera la iveala relicve ale unei vieti mult mai complexe decat se banuia pana atunci.

La sfarsitul unei zile, intr-un astfel de sit arheologic in Masivul Sureanu, s-a petrecut un eveniment care a „inghetat” serviciile secrete romane: unul dintre muncitori a alunecat din greseala intr-o incapere subterana si apoi, din aproape in aproape, s-a ajuns la un ansamblu aflat la o adancime mult mai mare (30 m). Ce s-a gasit acolo, a fost de ajuns sa bulverseze in cel mai inalt grad conducerea tarii, reunita de urgenta intr-o sedinta a CSAT condusa la acea vreme de Ion Iliescu.

A urmat apoi o ancheta de urgenta a SRI si o investigare mult mai complexa la fata locului. Daca alte tari ale lumii ar afla despre asta, am fi invadati direct, pentru ca un asemenea aur, nu se stie sa mai existe in lume si mai mult ca sigur, ar lua mintea oricui. Veti vedea imediat despre ce este vorba !

In anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme. Dupa Revolutia din ’89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare. Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor.

De fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior! Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul. Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestiul, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional vorbind.

Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie.

Abia au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar.

Prin urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.

Batranii din Ardeu, din judetul Hunedoara sustin, fara sa aiba acces la astfel de informatii clasificate ca, uriasii, la ordinul regelui Decebal, au ascuns tezaure fabuloase in munti si le-au pus sub paza.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/descoperirea-din-masivul-sureanu-muntii-orastiei-din-anul-1994-un-munte-plin-cu-filoane-foarte-lungi-si-masive-de-aur-pur.

11. Tunelurile uriasilor de sub Bucuresti: construite acum 2.300 de ani !

Legendele vorbesc că Bucureştii – singura capitală din lume cu nume la plural – ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri, din care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care face legătura dintre Giuleşti şi Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica şi Mănăstirea Plumbuita, aşa-numitele „Porţi ale Timpului”. Deoarece „porţile” sunt folosite de vrăjitoare drept sedii în care, în anumite nopţi numai de ele ştiute, îşi încarcă „bateriile energetice” pentru practicarea magiei negre sau albe, sunt ţinute în mare secret.

Totuşi, în urma cercetărilor de documente şi pe teren se pot localiza cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului. Remedii pentru „locurile necurate” Cu mici excepţii, „Porţile Timpului” se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc „zone de iritare”.

Pomenite în trecut ca „zone necurate”, s-a observat că cei care au stat mai mult de opt zile în locaţiile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer. Cuznoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă. Oameni de ştiinţă de notorietate, precum doctorul francez Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/tunelurile-misterioase-de-sub-bucuresti-construite-acum-aproximativ-2-300-de-ani.

Dacia – Tara Uriasilor Atlanti !

„In America, India, Egipt, Romania, Irlanda si poate in multe alte zone aleglobului au fost descoperite, de-a lungul vremii, zeci de schelete gigantice, apartinand unei rase umanoide misterioase. Guvernele lumii s-au straduit sa pastreze secretul, din motive necunoscute.

Si Lucian Cozma, autorul cartii „Romania Secreta„, Editura „Obiectiv” Craiova, vorbeste, printre altele, despre acest subiect. In regiunile sit-ului arheologic Argedava, la Posesti, Costesti, Popesti, Scaieni, Nucet, osemintele preistorice au relevat existenta unei populatii compuse din fiinte gigantice.

Stravechea populatie de giganti care a colonizat teritoriul Daciei preistorice, se regaseste in mitologia romaneasca, in folclor si, de ce nu, chiar si in istorie. Cum este cazul misteriosului domnitor Negru Voda si capitanii sai. Putini romani stiu, dar chiar si Mihai Viteazul, conform descrierilor contemporanilor sai, era un barbat masiv, impunator, de peste 2 metri inaltime! Zicem noi ca era, intr-adevar, un barbat bine facut, dar care nu depasea limitele normale de inaltime.

Dar scheletele preistorice descoperite in variate locuri pe teritoriul Romaniei, demonstreaza existenta unei populatii autohtone bine inchegate. Nu este vorba despre cateva cazuri exceptionale, eventual patologice, gen „giganti hipofizari”, ci de un numar mare de persoane care aveau aceleasi trasaturi genetice, complet diferite de acelea ale populatiei umane de astazi.

Inca din anii ’50, pe fondul industrializarii si al „urbanizarii” mediului rural, cu ocazia volumului foarte mare de sapaturi care s-au facut in mai toate regiunile tarii, din ratiuni industriale sau de gospodarire locala, au fost descoperite numeroase urme de schelete de dimensiuni foarte mari, ale unor oameni care masurau peste 2,5 m. In folclor, ei sunt numiti „ciclopi” sau „jidovi” si vom incerca sa vedem de unde au aparut ei si, mai ales, unde si cand au disparut.

Arhaismul „jidov” nu a avut la origine intelesul pe care i-l da astazi DEX-ul, adica „evreu (popular si peiorativ)”. In trecut, cuvantul „jidov” insemna urias, gigant, dar nu orice om de mari dimensiuni, ci doar apartinatorii la o anumita populatie cvasimitologica despre care se stia din batrani ca ar fi trecut pe meleagurile tarii noastre intr-un trecut foarte, foarte indepartat.

Dar cine erau ei si ce au cautat aici? Urmele arheologice ne duc departe in preistorie, cu multe mii de ani in urma, cand brusc apar acesti giganti care parca au venit sa formeze o colonie aici. Dar nu era vorba despre o colonizare masiva, ci mai degraba ocuparea anumitor obiective pe care ei le-au considerat importante: exploatari miniere, fabrici metalurgice si de procesare a materiilor prime/minereuri sau altfel de lucrari cu caracter militar, ori a caror utilitate nici macar nu o putem banui astazi.

Egiptul Antic – colonizat din Dacia!

Facand o serie de corelatii si punand cap la cap informatii bine documentate, am putea spune ca acum cateva zeci de mii de ani (20-30.000 de ani), s-a inregistrat pe glob o amplificare deosebita a activitatii vulcanice, cu repercursiuni foarte dure asupra regiunilor foarte active din punct de vedere vulcanic.

Exact in acea perioada a avut loc o migratie nemaiìntàlnita a unui popor de giganti, venit dinspre cele doua Americi si care a intrat pe teritoriul masivului continent Euro-Afro-Asiatic, prima data prin Britania si Europa Centrala, iar ceva mai tarziu prin Extremul Orient, catre regiunea indo-tibetana.

Migratia a fost partial cauzata de inrautatirea conditiilor climatice din regiunea relativ calda a Americilor, pe fondul intensificarii activitatii vulcanice si, probabil, din ratiuni de ordin politic ori social: conflicte, criza economica, etc. In mod cert, nu a fost o migratie masiva, dar, cu toate acestea, a avut o pondere importanta, din moment ce s-au descoperit, peste atatea mii de ani, vestigii impresionante: mine, cuptoare metalurgice, constructii megalitice, etc.

Poate erau un fel de „colonii de munca”, deplasate in teritoriul Europei si Asiei, din ratiuni industriale si de comert, nu pentru colonizarea propriu-zisa a teritoriilor respective.
Mai tarziu, in urma cu 10-12.000 de ani, aceiasi colonisti, impinsi, de aceasta data, si de fenomenele catastrofale care au marcat inceputul sfarsitului ultimei glaciatiuni, au infiintat colonii si in nordul Africii, de pilda, pe teritoriul Egiptului preistoric.

De remarcat ca la data la care „atlantii” au intrat pe teritoriul Egiptului, adusi de „pasarea” pilotata de Thot, ei deja colonizasera, de cel putin 10.000 de ani, teritoriul Europei Centrale, mult mai bogat in resurse naturale decat cel nord-african.

Subteranele Romàniei, opera uriasilor

Asadar, primele colonii ale „jidovilor” au fost realizate in Europa, ulterior aparand cele indo-tibetane si abia la urma coloniile nord-africane. Platon nu a preluat decat informatiile la care a avut el acces la acea data, mai precis cele legate de venirea „jidovilor” in Egipt, sub comanda lui Thot.

In perioada cuprinsa intre 20-35.000 de ani, regiunea de uscat (la care se mai adauga si banchiza) care lega Europa de America de Nord, era inca intacta, facilitand transportul masiv de oameni si materiale. Odata ajunsi in teritoriul Angliei si Frantei de astazi, au facut diverse constructii pe care acum le consideram „bizare” si a caror utilitate nu ne este cunoscuta, asa cum este cazul celebrului „Stonehenge”, al carui vechime unii o estimeaza la circa 5.000 de ani.

Datarea acestor constructii este nesigura la ora actuala, asa cum este si cazul marilor piramide din Egipt ( a caror data reala de edificare trebuie sa fie de ordinul a 10.500 – 11.500 de ani in urma) si aceasta deoarece popoarele care ulterior au mostenit aceste constructii, au realizat tot felul de modificari si amenajari la ele, dandu-le cel mai adesea o cu totul alta destinatie decat cea originara.

In urma cu aproximativ 12.000 de ani, glaciatiunea era pe sfarsite, incheierea sa fiind marcata de o serie intreaga de evenimente catastrofice. Atunci s-a produs si ultima mare migratie a gigantilor, care a durat aproximativ 4.000 de ani si a cuprins regiuni cum ar fi nordul Africii (Maroc, Egipt), Orientul Mijlociu (Iran, Irak, Liban si o parte din Turcia), Peninsula Iberica si din nou regiunea central-est-europeana, cuprinzand si teritoriul Romàniei de astazi.

Pe teritoriul Daciei, „jidovii” au facut prospectiuni si exploatari miniere si – se spune – constructii sau amenajari subterane de mari dimensiuni. La un moment dat, uriasii au disparut brusc din istorie, ca si cum s-ar fi volatilizat. In urma plecarii lor au ramas doar unele grupuri razlete care s-au statornicit in catune numai ale lor, cum ar fi cele enumerate la inceput, Posesti (Prahova), Scaieni (Buzau), etc.

Schelete iradiate!

Necropola de uriasi de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a fost pomenita pentru prima data in anul 2003, la Congresul al III-lea de Dacologie, de catre profesorul Gheorghe Bardan Raine si cercetatorul Gheorghe Serbana. Scheletele a 80 de uriasi fusesera deshumate la Nucet. Osemintele aratau ca era vorba despre fiinte umanoide cu o inaltime de aproximativ 5 metri.

Lucrul cel mai ciudat, scheletele erau de culoare roz, ca si cum ar fi fost iradiate! Unica proba prezentata atunci (la congres) este o caseta video.
In 2004, pe teritoriul Indiei s-au gasit alte doua schelete de aproape 20 metri inaltime. Guvernul indian „a ingropat” repede evenimentul. La fel au procedat si americanii, dupa ce, in Desertul Colorado, au gasit mai multe schelete apartinand unor „oameni” de 2,5 m inaltime.

Romania este impanzita de schelete de uriasi. La Cetateni, in 2005, s-au mai gasit doua schelete gigantice, sub manastirea Negru Voda, La Pantelimon – Lebada, 20 de schelete, La Scaieni (1985), judetul Buzau, doua schelete, iar lista poate continua. La fel, autoritatile au preferat sa pastreze tacerea.

In 2009, in cadrul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1, prezentatorul Madalin Ionescu a realizat o serie de materiale pe tema „Uriasii din Bucegi”. La un moment dat, a fost contactat telefonic de un personaj misterios care l-a avertizat, pe un ton oficial, sa sisteze dezvaluirile. In prima faza, jurnalistul s-a tinut tare, a prezentat publicului „amenintarea” inregistrata, dar in scurt timp emisiunea s-a axat pe subiecte mult mai nevinovate. In cateva luni, Madalin Ionescu a ajuns pe lista neagra a sefilor, fiind nevoit sa-si schimbe locul de munca.

Copiii zeilor

Va este cunoscut fragmentul din Biblie (Geneza) referitor la ingeri si femeile muritorilor. Ingerii, impreionati de frumusetea fiicelor oamenilor, au ales sa traiasca impreuna cu acestea si sa zamisleasca o rasa noua, cea a uriasilor. Dumnezeu s-a suparat tare pe grupul „razvratilor” si a decis sa le ucida progeniturile.

Putem intelege de aici ca avut loc un razboi intre acolitii lui Luficer (n.n. reptilienii Anunnaki) din Biblie si Dumnezeu Tatal, scrierile biblice completand foarte bine tabloul catastrofelor ce au lovit Terra in Era Vulcanica.

In satul Scaieni (comuna Bozioru, judetul Buzau) cele doua schelete de uriasi au fost descoperite pe locul unde si acum se afla o livada de meri. Am vazut personal monumentul ridicat acolo, pe care se afla inscris un epitaf surprinzator. Citez din memorie: „In cinstea stramosilor nostri (…)„. Oamenii locului sunt zgarciti in declaratii. Unii se fac ca nu stiu nimic, altii incearca sa minimalizeze evenimentul.

Iata declaratia unui localnic: „Am luat un femur gasit acolo si l-am pus pe lungimea piciorului meu. Imi ajungea pana la sold, dar mi s-a spus (?!) ca, probabil, apartinuse unui om foarte inalt„. Orice antropolog ar depune marturie ca, de fapt, scheletul apartinea unei fiinte umanoide de cel putin 3 metri inaltime, dat fiind ca si craniul era de doua ori cat un craniu uman obisnuit.

Ce s-a intamplat cu osemintele gigantice, satenii nu stiu exact. Unii spun ca ar fi fost din nou ingropate, de aceasta data langa bisericuta din Vavaluci, altii zic ca au fost duse la Pitesti (?!).
O alta marturie interesanta apartine unui sibian: „In apropierea satului nostru se afla o ridicatura numita Dealul Uriasului si chiar are forma unui om urias intins pe spate!

Bunicul imi povestea ca se stie din mosi stramosi ca acolo ar fi ajuns un urias ranit (?!). Era bland asa ca oamenii locului s-au apropiat de el, in special copiii carora le povestea multe lucruri. A murit din pricina ranilor, iar satenii l-au acoperit cu pamant chiar in locul unde si-a dat duhul”.

Sa fi avut loc aici o batalie infioratoare? In Subcarpatii Buzaului exista un spatiu sub forma de crater, unde, spun specialistii, s-au gasit urmele unei explozii atomice, cu o vechime de cateva mii de ani.”[6]

Documentar: Uriasii atlanti care au trait pe teritoriul Romaniei !

SURSE

1. http://www.sport.ro/virale/secretul-de-la-rosia-montana-pastrat-timp-de-36-de-ani-marturia-unui-om-care-a-fost-acolo-am-vazut-un.html

2. http://www.efemeride.ro/misterul-gigantilor-din-scaieni

3. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/loc-de-legenda-gorj-pestera-polovragi-camin-urias-mama-monica-gabor-532667.html

4. http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2012/10/13/urmele-uriasilor-la-corbii-de-piatra/

5. http://cultural.bzi.ro/mitul-uriasilor-din-muntii-apuseni-6597

6. https://iokronos.wordpress.com/2011/09/23/dacia-tara-uriasilor/

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro