Istoria secretă a lui Iisus Hristos

by Istoria lui Iisus Hristos este astazi un subiect controversat, care starneste dezbateri aprinse intre teologi si istorici. O parte a istoricilor sustin ca Iisus Hristos nu ar fi existat niciodata si ca scrierile lui Pliniu cel Tanar, Josephus si a altor istorici romani ar fi, de fapt, inventii cu […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Istoria lui Iisus Hristos este astazi un subiect controversat, care starneste dezbateri aprinse intre teologi si istorici. O parte a istoricilor sustin ca Iisus Hristos nu ar fi existat niciodata si ca scrierile lui Pliniu cel Tanar, Josephus si a altor istorici romani ar fi, de fapt, inventii cu scopul de a manipula omenirea. Ceilalti istorici sustin ca sunt destule dovezi istorice ex-Biblice.

In acest articol vor fi prezentate o serie de informatii prin care va fi demonstrata existenta acestei fiinte evoluate spiritual. Aici nu ne referim la pasajele biblice, care contin si informatii codate ezoteric pe care neinitiatii le iau adliteram, iar initiatii stiu sa le decodifice, mai ales maestrii in kabala.

Botezul lui Hristos

Acest tablou a fost pictat in 1710, de artistul flamand Aert de Gelder. In manifestarile artistice antice exista multe reprezentari ciudate ale OZN-urilor si de extraterestri, dar nici una atat de clara precum aceasta. Se poate observa pe cerul din aceasta pictura, fara dubii, o farfurie zburatoare care emite raze luminoase asupra Mantuitorului.

Imaginea poate fi, desigur, interpretata in sensul in care Dumnezeu sau un inger ar emana lumina, dar asemanarea incontestabila a obiectului respectiv cu o nava spatiala creaza mari indoieli ca autorul ar fi incercat sa redea o prezenta sfanta in tabloul sau.

Crucificarea

Este un caz de pictura murala, aceasta reprezentare aflandu-se deasupra altarului Manastirii Visoki Decani din Kosovo. Pictura a fost realizata in 1350. In ambele colturi superioare ale picturii, adica la dreapta si la stanga lui Iisus pe Cruce, se afla reprezentat cate un vehicul zburator, cu pilot la bord.

Una dintre aeronave este decorata cu doua stele stralucitoare, al caror model se aseamana cu emblemele aplicate pe unele aparate de zbor moderne. Este oare posibil sa fi existat martori ai aparitiei unor asemenea OZN-uri de tip monopost, in Serbia medievala?

Glorificarea Sfintei Liturghii

A fost pictata de Bonaventura Salimbeni, in 1600. Astazi, pictura se afla in biserica San Lorenzo din San Pietro, Montalcino (Italia). In centrul picturii se observa dispozitivul sub forma unui satelit sovietic Sputnik, despre care unii cred ca ar fi reprezentarea stilizata a Pamantului.

Ufologii de pe tot intinsul planetei au vizitat Montalcino pentru a privi aceasta pictura uluitoare. Lucrarea este structurata vertical, iar Sfanta Euharistie este amplasata in centru, inconjurata de importante fete sfinte si bisericesti. In portiunea superioara a picturii este infatisata Sfanta Treime.

Atentia privitorilor se indreapta inexorabil spre obiectul ciudat aflat in centrul portiunii superioare a picturii, aflat intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, obiect de forma rotunda, dotat cu doua antene care il patrund. Reprezentarea obiectului in cauza i-a socat pe ufologi, deoarece seamana foarte mult atat cu satelitii Sputnik, cat si cu satelitul Vanguard II, lansat de SUA in 1959.

Rastignirea

O fresca din secolul al XVII-lea, care prezinta Rastignirea lui Hristos, aflata in Catedrala Svetishoveli din Mtskheta (Georgia), ilustreaza in plan indepartat, in lateralele Mantuitorului, doua obiecte zburatoare, prevazute cu flacari de propulsie stilizate. Majoritatea privitorilor considera ca cele doua OZN-uri sunt aparitii „angelice”.”[1]

Misterul celor 18 ani din viata lui Iisus: Iisus a ajuns in Tibet

„Thangka este o tapițerie sau chiar o pictură budistă expusă în altar după ce este purtată de călugării budiști în timpul ceremoniilor. Încă din cele mai vechi timpuri, thangka a reprezentat un fel de altar mobil pe care budiștii îl foloseau în pelerinajele lor. Pentru că era ușor de transportat, pictura era transportată de la o mănăstire la alta și astfel ritualurile religioase deveneau posibile.

Aceste picturi budiste cu roluri multiple au fost realizate încă din cele mai vechi timpuri de cei mai talentați dintre călugări. În general sunt reprezentate cele mai de seamă scene religioase și astfel thangka a jucat și rolul memorie vie a celor mai importante evenimente din viața călugărilor budiști.

O astfel de icoană a fost  descoperită în 2001 într-o mănăstire budistă. Pictura budistă îl înfățișează pe Iisus, ceea ce înseamnă că mântuitorul a trecut cândva pe acolo. Acest aspect este posibil, mai ales dacă ținem cont că Iisus apare în Biblie la 12 ani, într-o biserică vorbindu-le preoților despre vechile scripturi și apoi mai este pomenit la vârsta de 30 de ani, cânt Ioan Botezătorul îi face botezul în apa Iordanului. Așadar, Iisus a dispărut pentru o perioadă de aproximativ 18 ani. Cei mai mulți dintre teologi s-au întrebat unde a dispărut pentru această perioadă?

Răspunsul este la îndemâna oricui pentru că acum știm sigur că Iisus a plecat într-un pelerinaj în zona Tibetului, apoi în India și Kasmir, după care a revenit în Israel. Pe lângă această dovadă cât se poate de clară, au mai fost descoperite și altele. Ziaristul de origine rusă, Nicolas Notovitch, a efectuat o expediție până la mânăstirea Hemis din Tibet. Aici a descoperit cu stupoare un pergament care descria cu lux de amănunte venirea mântuitorului Issa, adică Iisus, în Tibet, cât și experiențele sale dobândite de la cei mai de seamă călugări budiști.

Manuscrisele făceau parte din cronicile tibetene din timpul vieţii lui Iisus şi după viaţa lui Iisus. Cel mai important lucru pe care îl atestă aceste cronici îl reprezintă faptul că budiştii îl recunosc pe Iisus ca fiind “Bodisatva” adică întruparea creatorului în fiinţă umană pentru ai ajuta pe oameni şi pentru ai conduce către calea adevărului.

Notovitch a tradus din limba Pali următorul text: “Pământul s-a cutremurat iar cerurile au plâns din cauza marii nelegiuiri înfăptuite tocmai pe tărâmul Israelului, fiindcă l-au supus torturii şi l-au executat pe măreţul şi dreptul Isa înlăuntrul căruia dăinuia Spiritul lumii care s-a întrupat într-un muritor de rând spre beneficiul oamenilor şi pentru nimicirea cugetelor rele şi pentru a duce din nou pe omul păcătos la o viaţă de pace iubire şi fericire şi pentru ai reaminti acestuia despre unicul creator al cărui milă este nemărginită ”.

Așadar, lucrurile au devenit clare și putem spune că Iisus a trăit o bună parte din viața sa pe meleagurile Asiei, loc unde a învățat cele mai de preț taine ale omenirii.”[2]

Imediat dupa descoperirea Salii Proiectiilor din Muntii Bucegi, in august 2003, cei cercetatorii romani si americani au avut ocazia sa vada o serie de informatii din istoria omenirii prezentate sub forma de holograme. In una dintre holograme a fost prezentata si istoria lui Iisus Hristos:

„Am văzut, într-o tulburătoare desfăşurare de imagini, existenţa lui lisus şi răstignirea lui pe cruce, care şi astăzi este negată de unii. Trebuie să spun că în acea perioadă de timp s-au petrecut fapte cu mult mai uluitoare decât cele prezentate în Evanghelii. Proiecţiile mi-au revelat, de asemenea, multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui lisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice.

Acele fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea urmăreau să-şi ascundă faţa cât mai mult sub fal­durile hainelor.”[3]

Din Sala Proiectiilor din Muntii Bucegi plecau trei tuneluri subpamantene catre trei locatii principale: Tibet, Egipt si Centrul Pamantului. In expeditia echipei romano-americane inceputa la sfarsitul lunii septembrie 2003 a vizat inaintarea prin tunelul catre Egipt. Ne referim doar la acesta, caci are legatura cu articolul.

La capatul tunelului acestia au ajuns in fata unei camere de forma unui cub, cu latura de sase metri, care era, practic, plantata la 260 m adancime sub Marea Piramida din Egipt. Intrat acolo, echipa romano-americana a descoperit mii de tablitele care contin informatii din istoria omenirii si a universului.

De asemenea, in „Camera Oculta” a fost descoperita o platforma antica antigravitationala, un cristal rubiniu urias si o masina de calatorit in timp, aceasta aflandu-se in mijlocul camerei, fiind mult mai mica decat cea din mijlocul Salii Proiectiilor din Bucegi.

Aceasta masinarie de calatorit in timp aflata in Camera Oculta era proportionata pentru dimensiunile fizice ale unei fiinte umane normale, pe cand cea din Sala Proiectiilor era proportionata pentru dimensiunile fizice ale unei fiinte uriase.

mag-mereutanu1_iisus-hristos

Initiat, membrii echipei romano-americane nu stiau ce este aceasta instalatie, initial banuind ca este o instalatie de emisie mentala, dar apoi si-au dat seama ca este, de fapt, o masina de calatorit in timp. Nu este o masina de calatorit in timp fizic, ci calatoria in timp se face la nivel de constiinta.

Raportul lor cu privire la calatoria in timp in perioada lui Iisus este unul deosebit de important si-l citam:

„— Adică… ai călătorit în timp? am întrebat cu voce întretăiată. Deci asta semnifică această instalaţie…
Eram copleşit şi întreaga mea fiinţă se înfiora la gândul anticipării unei călătorii în timp pe care, poate, mi se va permite să o efectuez.

— Da, aşa după cum ţi-am spus este un dispozitiv care te poate proiecta în timp, în viitor sau în trecut. Nu a fost uşor însă să înţelegem felul în care funcţionează. În plus, există nişte „bariere” de ordin subtil care sunt impuse de tehnologia extrem de avansată. Totuşi, mi se pare că nu îţi este clar un lucru; este o călătorie în timp reală, dar la nivel de conştiinţă. Nu este vorba despre deplasarea în timp cu corpul fizic; trupul rămâne aici, dar conştiinţa trăieşte acel fragment temporal ca şi cum ai fi acolo cu trupul. Avantajul este că în acest caz eşti în poziţia unui obser¬vator din exterior; vezi şi simţi totul, exact aşa cum s-a petrecut atunci, fără să fii condiţionat de limitările ine¬rente trupului. Dezavantajul, dacă putem vorbi despre aşa ceva, ar fi acela că nu poţi să acţionezi, adică nu te poţi integra personal în vremea respectivă.
Parcă eram pe altă lume. în câteva clipe ajunsesem să discut despre un subiect care până atunci îl consi¬deram un produs al cărţilor de science-fiction. Deşi trăisem o experienţă tulburătoare în prezenţa doctoru¬lui Xien, aceea s-a referit totuşi doar la activarea unei discontinuităţi spaţiale. Şi, chiar dacă bătrânul înţelept îmi explicase că acelaşi fenomen poate fi accesat şi în ceea ce priveşte timpul, totuşi prejudecăţile din mine au fost mai puternice, făcându-mă să ignor acea posi¬bilitate. Acum însă mă aflam la mai puţin de doi metri de o „maşină a timpului”, despre care aflam că func-ţionează şi că poate proiecta conştiinţa omului în timp.
Tulburat, l-am întrebat din nou pe Cezar:
— Ai călătorit în timp? Ai reuşit să-ţi dai seama cum funcţionează dispozitivul?
— Da, am realizat aceasta. Sunt nişte condiţii care ţin, într-un fel, de dotarea personală, ceva asemănător cu barajul energetic de la intrarea în Marea Galerie6. Instalaţia de aici este practic o replică fidelă a celei din Sala Proiecţiilor, dar la scară umană. Aceasta înseam¬nă că ei au realizat această misterioasă cameră sub¬pământeană şi tunelul până la ea cu scopul clar de a fi descoperită la un moment dat de oameni, pentru ca ei să folosească ce se află aici. Dar de ce s-au ales tocmai aceste coordonate şi de ce este complet lipsită de alte derivaţii sau legături, nu ştim deocamdată. Poate a fost un proiect mai amplu, pe care mai apoi l-au abandonat din cine ştie ce motive. Aici lucrurile sunt într-adevăr neclare.

Prima proiecţie

— Spre deosebire de viitor, trecutul este foarte clar şi, cu puţine excepţii, neschimbabil, a continuat Cezar să-mi vorbească. Aşa că, după ce am înţeles natura dis¬pozitivului şi i-am intuit principiul de funcţionare, în minte mi-a apărut spontan dorinţa vie de a mă proiec¬ta în trecut, cu două mii de ani în urmă, pentru a fi martor apropiat al vieţii lui Iisus. A fost un impuls lăuntric foarte puternic, probabil în mare măsură dictat şi de influenţa creştină a subconştientului colec¬tiv, la care au contribuit foarte mult imaginile tulbură¬toare pe care le-am vizionat de mai multe ori în Sala Proiecţiilor. Mă refer la cele care au prezentat răstig¬nirea lui.
M-am cutremurat la gândul că cineva chiar a văzut viaţa lui Iisus sau secvenţe din aceasta, nu doar în imagini redate holografic, ci chiar făcând parte din ambianţa acelor vremuri demult apuse.

— Nu a fost chiar uşor, a continuat Cezar, a cărui atitudine în timp ce-mi povestea era gravă şi chiar puţin tristă. Acea zonă temporală este foarte specială. Am revenit asupra ei de mai multe ori în decursul a doi ani, însă prima proiecţie a fost cea mai deosebită. Odată ce mi-am focalizat mintea asupra acelei peri¬oade, am simţit un aflux energetic foarte puternic pe coloană şi am înţeles că acţiunea cristalului uriaş se amorsase. Trecerea a fost bruscă şi am remarcat-o în primul rând datorită vivacităţii culorilor şi a sunetelor pe care le percepeam în peisajul care mă înconjura.

Eram pe coasta unui deal, lângă o potecă ce se vedea că nu fusese prea mult umblată. De fapt, erau mai multe astfel de poteci care se încrucişau, dar care abia se mai distingeau în vegetaţia săracă şi cam arsă de soare. Solul era argilos şi cumva roşiatic, cu mult pietriş. Nu erau copaci, ci doar pâlcuri de arbuşti din loc în loc. Este interesant că în astfel de proiecţii tem-porale totul se percepe oarecum de la înălţime, ca şi cum te-ai afla pe un podium înalt de câţiva metri. Uneori percepţia revine mai aproape de pământ şi de mai multe ori mi s-a întâmplat să fiu chiar printre oameni, văzându-i şi auzindu-i cum vorbesc şi cum se comportă. În general însă eşti precum o prezenţă invizibilă şi misterioasă care „asistă” la evenimente de la o înălţime mai mare, poate trei sau chiar patru metri.

Deplasarea se face instantaneu, prin simpla mani¬festare a voinţei. La stânga mea, ceva mai încolo, după un dâmb, vedeam câteva persoane aşezate pe o bucată mare de pânză şi discutând foarte preocupate. Am dorit să fiu şi eu acolo şi imediat m-am aflat cumva deasupra lor. În alte circumstanţe am sesizat că puteam să realizez deplasarea chiar mai lent, ca şi cum aş fi zburat pe deasupra peisajului. Totul ţinea de comanda mentală şi de puterea de focalizare a gându¬lui. Dacă participaţia nu era intensă, atunci exista tendinţa alunecării din clişeul akashic respectiv; atmos¬fera parcă se întuneca, îşi pierdea foarte mult din lumi¬nozitate, iar mediul ambiant devenea oarecum difuz, până când dispărea complet. Conştiinţa revine în momentul prezent, dar această revenire este resimţită mult mai clar, ca un fel de „rupere” de zona temporală la care ai avut acces până atunci. În general, revenind în prezent sentimentul este că te afli mai aproape de tine însuţi, însă prin aceasta mă refer mai ales la obiectele din jur şi la amintirile personale din existenţa pe care o trăim. Îţi spun toate acestea pentru că în momentul în care am venit lângă acel grup de oameni, am trăit chiar această senzaţie a pierderii focalizării. Mi-am revenit însă repede, înainte de a părăsi acea zonă temporală. Vei avea ocazia să constaţi că senzaţi¬ile sunt oarecum altfel decât în viaţa de zi cu zi, per¬cepţiile sunt cu mult mai ample şi simultane. De pildă, chiar din primele clipe ale proiecţiei simţeam „atmos¬fera” locului, ştiam foarte bine unde mă aflu şi în ce perioadă de timp şi mai ales ştiam empatic cine erau unele persoane dintre cele pe care le vedeam. Proiecţiile temporale nu sunt aleatorii, ci te conduc întotdeauna în nişa spaţio-temporală care este cea mai apropiată de intenţia gândului tău; această observaţie se referă atât la persoane, cât şi la locuri. Atunci când urmăreşti evenimentele, este un proces de cunoaştere care seamănă foarte mult cu a fi prezent chiar în acele timpuri sau locuri, cu a lua parte chiar la acele acţiuni şi întâmplări. Senzaţiile sunt foarte vii şi clare, dar în acelaşi timp simţi foarte bine că nu eşti implicat în tot ceea ce percepi. Ca să ai o imagine mai adecvată a acestor lucruri, am să-ţi spun că ele se petrec cam în acelaşi fel în care tu eşti într-o sală de cinema şi urmăreşti un film care îţi place foarte mult. Totuşi, proiecţia temporală este cu mult mai mult decât atât; atunci tu simţi cu mult mai mult decât simte un sim¬plu spectator, indiferent cât de atras ar fi el de acel film. Poţi să percepi nuanţele sufleteşti ale oamenilor, intenţiile lor adevărate, poţi să vezi rezultatele intri¬gilor pe care ei le ţes şi toate acestea, îţi repet, într-un fel de percepţie globală pe care o trăieşti clipă de clipă. Sigur, această cunoaştere poate uneori să fie parţială sau chiar foarte vagă; e posibil să nu ai percepţia vizuală a clişeelor sau să nu auzi toate sunetele, e posi¬bil să nu înţelegi sursa anumitor evenimente sau să te confrunţi pur şi simplu cu blocaje temporale, în care nu poţi să ai acces la cunoaşterea anumitor clişee aka-shice. Totuşi, această „maşină de călătorit în timp” aju¬tă foarte mult la recepţia aproape perfectă a clişeelor akashice.
— Te-ai confruntat vreodată cu asemenea situaţii? l-am întrebat eu atunci.
— Sigur că da, de mai multe ori. Prima dată când am înţeles ce înseamnă un blocaj temporal a fost chiar în proiecţia de care îţi vorbesc acum. Mai întâi apare aceea senzaţie de întunecare a clişeului temporal, după care totul dispare brusc şi rămâne doar un fond negru perfect. Apoi conştiinţa revine în timpul prezent; ori de câte ori vei încerca să accesezi acea zonă temporală, te vei izbi de aceeaşi barieră care pare că este de netre¬cut.
— Ceva asemănător cu situaţia datelor pe care ai vrut să le obţii în legătură cu cei care au construit acest tunel, am spus eu.
— Exact. Cunoştinţele lor sunt atât de avansate, încât au putut să blocheze într-un mod misterios acce¬sul la aceste informaţii din clişeele akashice. Problema şi mai mare este însă: de ce s-au străduit să facă aceas-ta? E un punct important, care din păcate a rămas neelucidat până acum.
Simţeam că mă încălzesc din ce în ce mai mult stând pe platforma instalaţiei. Chiar şi fără să fiu conectat la ea, eram parcă înconjurat mereu de o forţă nevăzută, penetrantă. Aveam senzaţia că mi se umflă gâtul, iar în picioare îmi apăruse o stranie slăbiciune. M-am ridicat de pe acel loc şi m-am aşezat direct pe piedestal, rugându-1 pe Cezar să-mi relateze mai depar¬te uluitoarea lui experienţă de deplasare în timp.
Lecţia temporală
— Era un grup de vreo cincisprezece persoane, care discutau pe semne un subiect foarte important; totuşi, una dintre ele părea să aibă o autoritate de necontes¬tat, pentru că lua cel mai des cuvântul şi atunci toţi ceilalţi îl ascultau foarte concentraţi. Printr-un gen de empatie intuitivă, am ştiut atunci că acela era Iisus. Această cunoaştere apare spontan, ca fiind ceva natu¬ral. Ceea ce este însă şi mai uimitor, e faptul că înţelegeam ce vorbeau; înţelegeam ideea frazelor rostite, nu neapărat cuvintele, ca şi cum ar fi fost o trans¬mitere telepatică. În momentul când am realizat aceas¬ta m-am bucurat foarte mult, deoarece atunci aveam acces direct la cuvintele lui Iisus, la învăţăturile reale pe care le-a adresat celor care l-au urmat. Multe dintre acele învăţături au fost ocultate de-a lungul vremii sau au fost modificate în conformitate cu anumite interese, care nu aveau nimic de-a face cu spiritualitatea.
— M-am documentat şi eu în această privinţă, pen¬tru că am fost curios să aflu mai multe în legătură cu unele păreri neortodoxe despre acele timpuri, am zis eu. În biblioteca lui Elinor am găsit câteva lucrări foarte pertinente care se bazează strict pe unele perga¬mente ce conţin texte creştine, considerate apocrife de către Biserică. Trebuie să-ţi spun că, în ciuda rezervei mele iniţiale, am fost nevoit să remarc justeţea analizei şi a observaţiilor ştiinţifice care au fost făcute. Am ajuns la concluzia că în niciun caz nu se pot ignora unele fapte şi dovezi din acea vreme.
— Iar eu te pot asigura că ai perfectă dreptate, pen¬tru că am urmărit ca un martor subtil mai multe eveni¬mente de atunci, îmi spuse Cezar. Este cu totul altceva decât lectura textelor care descriu acele vremuri, iar Evangheliile canonice acoperă doar un procent mic din cele petrecute. Sentimentul pe care l-am avut a fost covârşitor şi adeseori dramatic. Îţi spun cu toată sin¬ceritatea că niciodată n-am simţit o asemenea încărcă¬tură emoţională; totul vibra în aer, plin de sentimentul unei fericiri complet diferite de fericirea lumească. Oamenii trăiau parcă o nouă dimensiune a existenţei lor, se aflau într-un gen de „beţie” a stărilor sufleteşti. Mulţi dintre cei care îl urmau pe Mântuitor, îţi spun acum cu anticipaţie, erau atât de transfiguraţi şi inte¬riorizaţi, încât adeseori îi vedeam cum lăcrimează aparent fără motiv, dar totodată zâmbind plini de feri¬cire. Era de-a dreptul uluitor; acea stare mi se trans¬mitea şi mie şi ea se amplifica foarte mult în prezenţa lui Iisus. Mulţimile de oameni care îl urmau nu erau mari, pentru că şi populaţia era redusă, dar cel puţin atunci când îl ascultau, acele fiinţe umane erau com¬plet transpuse într-o stare de emoţie şi iubire cum rar am întâlnit. Eu însumi aveam impresia că în acele momente zona respectivă parcă era în întregime purifi¬cată şi cumva „înălţată” din punct de vedere subtil. E foarte dificil de exprimat prin cuvinte, dar ideea gene¬rală este că acolo se petrecea ceva cu adevărat divin. Iar oamenii aceia, deşi foarte modeşti din punct de vedere al condiţiei sociale, trăiau momente cu adevărat sublime. Am remarcat chiar de multe ori că ei înşişi erau uluiţi de frenezia stării lor interioare şi că se întrebau unii pe alţii dacă simt la fel. Totuşi, am văzut şi persoane de rang social mai înalt, la care bunăstarea materială putea fi remarcată după hainele pe care le purtau şi după servitorii care le însoţeau. De obicei, aceste persoane rămâneau puţin mai retrase, dar chiar şi ele erau cuprinse de o adâncă pioşenie, renunţând în acele momente la orgoliu sau dispreţ. Tăcute şi interi¬orizate, ele îl ascultau pe Iisus cu o privire plină de nostalgie şi chiar de un fel de regret interior. Probabil că în unele din acele persoane s-a produs o radicală transformare lăuntrică, spirituală, astfel încât să-şi modifice linia vieţii de până atunci.
— Dar cum le vorbea Iisus oamenilor? am întrebat, fiind la rândul meu emoţionat de cele ce auzeam. Cum se comporta el? Era în mijlocul lor?
— L-am văzut vorbind şi în mulţime, dar de obicei prefera să fie în faţa oamenilor, să-i vadă pe toţi, mai ales atunci când aceştia erau mulţi. Impresia era covârşitoare, nu am mai văzut nimic asemănător. Ceea ce se spune în Biblie reprezintă doar o palidă imagine a felului în care el se manifesta; din câte ştiu eu, nu a fost redată atitudinea lui şi nici fenomenala radiaţie divină pe care o răspândea asupra oamenilor. Desigur, acestea sunt aspecte subtile de nuanţă şi este clar că s-a pus mai mult accentul pe succesiunea faptică, pre¬zentată chiar şi ea într-un mod sintetic. Dar eu îţi spun că acele momente erau cu adevărat impresionante.
Ca persoană, Iisus nu era înalt, nu cred ca depăşea 1,70 m înălţime, şi de aceea de multe ori nici nu puteai să-1 observi bine în mulţime. De altfel, ai avut tu însuţi ocazia să te convingi de aceasta în înregistrările holo¬grafice din Sala Proiecţiilor. Ca toţi ceilalţi oameni de condiţie modestă, purta o cămaşă foarte lungă, până la glezne, dintr-o ţesătură destul de grosolană; era desfă¬cută până la piept şi uneori era strânsă în jurul taliei cu un cordon din acelaşi material. Mânecile erau foarte largi şi ceva mai scurte de încheietura mâinilor. Pe dedesubt purta uneori o altă cămaşă, mult mai subţire, de culoare albă, însă de cele mai multe ori renunţa la ea; îi vedeam pieptul gol şi pletele de un şaten mai închis revărsându-i-se pe umeri şi pe pielea lui. Am fost mirat să constat că, spre deosebire de majoritatea reprezentărilor din iconografia creştină, Mântuitorul purta barbă. De altfel, aproape toţi bărbaţii din acea vreme aveau barbă. Am observat însă, cu ocazia altor proiecţii temporale pe care le-am făcut în aceeaşi perioadă, că pilozitatea lui avea dimensiuni diferite şi am înţeles că, din când în când, el obişnuia să se radă.
— Da, am sesizat şi eu că nu prea seamănă cu reprezentările eristice din bisericile noastre, am spus eu, făcând referire în mod indirect la proiecţiile holo¬grafice pe care le vizionasem cu doi ani în urmă.
— Nu este practic nicio asemănare fizionomică între statuile sau imaginile picturale creştine ale lui Iisus, cu cel care a fost în realitate. Eu nu am reuşit să identific vreuna, cu excepţia faptului că trupul nu era foarte viguros, ci mai curând destul de slab. Dacă aş fi luat drept singur reper imaginile iconografice care îl reprezentau, atunci nu aş fi ştiut să-1 identific printre ceilalţi oameni, deoarece trăsăturile lui au fost altele decât cele redate în icoane. De pildă, avea nasul puţin mai lat către nări. Remarcai însă imediat fruntea înaltă şi deschisă deasupra unor sprâncene bine contu¬rate, dar ceea ce impresionau cel mai mult erau ochii; pot spune că aceştia constituiau magnetul extraordinar al fiinţei lui, pentru oricine se apropia să-i vorbească. Avea o privire atât de adâncă şi o expresie atât de vie în ochi, încât aproape fără excepţie toţi cei care ajungeau în faţa lui pentru a-i vorbi, se emoţionau foarte tare şi adeseori începeau chiar să plângă, fără un motiv aparent. Am observat că în astfel de cazuri de multe ori El nu îi ridica de jos, unde oamenii se lăsau cu lacrimile şiroindu-le pe obraz, ci aştepta răb¬dător şi foarte serios ca aceştia să-şi revină. Iar când se ridicau, El radia o asemenea bunătate, încât doar pu¬ţini mai spuneau ceva; cei mai mulţi plecau având întipărită pe faţă o fericire şi o mulţumire care depăşeau cu mult orice alte probleme.
Vorbea destul de rar, însă foarte condensat, plin de substanţă. Percepeam înţelesul vorbelor sale într-un mod intuitiv, ca şi cum aş fi fost printre ceilalţi care cunoşteau limba şi într-adevăr am auzit câteva dintre pildele din Evanghelii. Numai că ele nu erau spuse în continuitatea care este prezentată în aceste texte, pen¬tru că de multe ori i se adresau întrebări chiar în timp ce vorbea şi, în general, era destulă forfotă în jur; veneau şi plecau mereu oameni, erau mulţi copii mici, erau şi animale domestice prin preajmă, deoarece mulţi care îl însoţeau pentru o perioadă mai lungă de timp îşi luau cu ei capra sau oile. La început era o anu¬mită vânzoleală, dar am constatat pe măsură ce înain¬tam în timp că cei din jurul lui, care îi erau apropiaţi, începuseră să se organizeze ceva mai bine; e adevărat, o făceau într-un mod oarecum rudimentar, dar era totuşi ceva mai multă ordine. Între altele, am fost mar¬tor la parabola semănătorului; de fapt, Iisus a vorbit mult mai mult despre ea şi chiar în două etape. Vrei să-ţi spun în ce conjunctură a fost inspirat să o prezinte?
Am înclinat repede din cap, fiind numai ochi şi urechi.
— Venise la el o femeie despre care presupun că făcea parte din rândul nobilimii de atunci. I s-a plâns că unii dintre fiii ei, profitând de statutul pe care îl aveau la curtea regelui, făceau multe rele, iar biata femeie suferea din această cauză aproape tot timpul. Doar fiica ei o ajuta şi îi era alături, însă nu era cre¬dincioasă. Femeia nu înţelegea unde a greşit, pentru că ea se ducea cu regularitate la templu, aducea jertfe şi se ruga pentru fiii ei, dar aceştia aveau totuşi o viaţă foarte dezordonată. Am văzut cum Iisus a privit-o pe acea femeie mai mult timp în tăcere, apoi a întrebat-o dacă venise acolo împreună cu vreunul din fiii ei sau măcar cu fiica ei. Femeia venise singură acolo, fără să anunţe pe nimeni despre aceasta. Atunci Iisus a început să-i dea unele sfaturi, spunându-i că rugile ei valorau cu mult mai mult decât certurile violente pe care le avea aproape zilnic în familie şi la care era bine să renunţe. Femeia 1-a privit descumpănită, pentru că ea nu vorbise nimic despre acest lucru şi apoi începu să plângă în hohote, înţelegând că cel din faţa ei era cu mult mai mult decât îşi închipuise ea. După aceea a făcut un semn şi un servitor a venit în acel loc, aducând un sac de faină şi unul de alimente, ca dar din partea ei. Acela, cred, a fost momentul de inspiraţie divină care a declanşat în Iisus impulsul de a spune parabola semănătorului. Mai întâi l-am văzut uitându-se la sacul cu făină şi apoi, din felul în care s-a mişcat şi s-a pregătit să vorbească, am înţeles că deja cunoştea firul analogic pe care urma să-1 exprime în povestire. A început să expună parabola, dar curând s-a înfiinţat acolo un grup de soldaţi romani pe cai; mi-am dat seama că Iisus îl cunoştea pe conducătorul lor. S-au retras mai la margine pentru a vorbi şi am văzut că romanul îi arăta nişte hârtii scrise, având sigiliu pe ele. Pentru că deja se însera, lumea a început să se împrăştie şi nu a mai aşteptat ca Iisus să revină, să continue pilda. Abia la mult timp după aceea, cred că două-trei săptămâni mai târziu şi într-un cu totul alt loc, când nu erau decât cei apropiaţi lui şi doar câteva alte persoane, i s-a reamintit despre acea parabolă pe care începuse să o spună şi a fost rugat să o continue. Iisus a remarcat că ştia foarte bine ce anume dorea să exprime în acea parabolă dar că, probabil, aceasta nu era atunci pentru cei mulţi, ci pentru cei puţini. A mai adăugat că însuşi faptul că oamenii s-au dispersat, fără să-1 mai aştepte să revină pentru a afla continuarea povestirii, i-a privat de fructul ei ascuns, dar preţios, într-un fel, a subliniat că ceea ce s-a petrecut atunci era aidoma cu ceea ce urma să spună în pilda sa. Nimeni nu mai vorbea în acele momente, iar prezenţa lui, în picioare fiind, era aşa maiestuoasă şi demnă, încât am văzut că toţi cei prezenţi lăsaseră capetele în jos, privind în pământ.
De altfel, acest efect extraordinar l-am mai obser¬vat de multe ori atunci când Iisus le vorbea oamenilor şi, mai cu seamă, în memorabila predică pe care a susţinut-o pe scările uriaşului templu, după aşa-zisa intrare a sa în Ierusalim. De fapt, atunci lucrurile au fost mai complicate; intrarea lui în oraş s-a derulat pe parcursul a patru zile, pentru că s-au petrecut multe care nu sunt descrise în Biblie. Totuşi, nu voi insista asupra acestui punct. Unele dintre acele aspecte sunt delicate. Ceea ce vreau să-ţi spun este că, la un moment dat, s-a creat brusc o conjunctură favorabilă şi un pâlc de oameni i-au cerut să le vorbească despre ceea ce se află după moarte. În acele momente Iisus cobora treptele venind din templu; era însoţit de două femei tinere şi patru dintre discipolii săi principali. L-am văzut cum se opreşte şi îşi întoarce capul puţin spre dreapta, unde se aflau câteva persoane; atunci s-au petrecut câteva lucruri extrem de bizare.
Spunând acestea, Cezar se opri, rămânând pe gân¬duri şi derulând în minte, fără îndoială, filmul acelor evenimente epocale. Fierbeam de nerăbdare, astfel în¬cât am îndrăznit să-1 întreb ce s-a întâmplat, cum au evoluat lucrurile.
— Această secţiune de evenimente nu este descrisă şi nici amintită în vreun text, mi-a spus el. Pare că o ciudată „uitare” a timpului s-a aşternut peste cei care au fost prezenţi atunci, acolo. Nici eu nu am putut să aflu prea multe şi aceasta dintr-un motiv foarte stra¬niu, pe care ţi-1 voi spune. Aşa cum vedeam eu scena, puţin de la înălţime, mă aflam oarecum în partea stângă al lui Iisus. Am observat cum priveşte brusc spre dreapta, către un grup mic de oameni, foarte atent şi concentrat. Dintre aceia a ieşit o persoană bizară, un bărbat care părea blond şi destul de neîngri¬jit la aspect; dădea impresia că era foarte emoţionat şi nesigur pe el. Stătea puţin aplecat de spate şi cu mâna dreaptă sub cămaşa lungă, de sub care nu i se vedeau picioarele. Ţin minte că acesta a fost primul amănunt care mi-a atras atenţia, deoarece toţi ceilalţi aveau por¬tul până la nivelul gleznelor. Am observat că bărbatul era agitat şi privea mereu în lături. Iisus a făcut câţiva paşi către el şi i-a spus câteva cuvinte, care m-au lăsat şi pe mine perplex; i-a spus acelui bărbat că „nu a ales timpul potrivit pentru ceea ce voia să facă” şi că „cei care l-au trimis vor înţelege aceasta”. Apoi a adăugat ceva uluitor: i-a spus că trebuia să se întoarcă imediat de unde a venit, pentru că există o defecţiune şi că el se află în mare pericol. Bărbatul 1-a privit în ochi câte¬va clipe, apoi parcă deodată s-a înmuiat şi a fost cuprins de convulsii. Au schimbat câteva replici scurte cu voce joasă pe care nu le-am auzit. Imediat după aceea s-a retras printre oameni şi atunci s-au petrecut simultan două lucruri pe care nu mi le pot explica nici astăzi: peste toată aşezarea s-a auzit un şuier scurt şi ameninţător, foarte puternic şi aproape imediat au început să se adune foarte mulţi oameni în faţa templu¬lui, la poalele scărilor, cerând cu insistenţă ca Iisus să le vorbească. M-am deplasat instantaneu, foarte curios, pentru a vedea cine era acel bărbat care făcea oarecum notă discordantă printre ceilalţi oameni, care se com¬portase atât de ciudat şi căruia Iisus îi acordase o asemenea atenţie. Deşi în mod normal localizarea oricărui punct spaţial sau a oricărei persoane era instantanee atunci când îmi manifestam voinţa, totuşi nu m-am deplasat niciunde; am rămas pe loc, ca şi cum nu aveam unde să mă proiectez. Am „derulat” clişeul akashic doar puţin, dar nu am putut să identific acea persoană. Niciodată, de atunci înainte, nu mi s-a mai petrecut aşa ceva; era ca şi cum acel bărbat dispăruse.
— Ai idee cam ce poate să însemne asta? am între¬bat curios.
— Există unele supoziţii, dar prefer să nu le împăr¬tăşesc încă. Ele ţin de un domeniu care poate fi greu înţeles de oameni.
Totuşi, eu am insistat şi în cele din urmă Cezar mi-a spus despre ce era vorba, cu menţiunea de a nu scrie despre aceasta. Făcuse unele corelaţii şi cercetări în această direcţie, fiind aproape sigur de concluzia lui. Aceasta a fost însă atât de zguduitoare, încât am ră¬mas perplex, neştiind ce să mai zic. în cele din urmă am revenit la povestirea lui iniţială:
— Nu mi-ai spus care a fost primul „impact”, atunci când ai realizat proiecţia iniţială. Ştii, pe acea pantă de deal, unde Iisus vorbea între câţiva discipoli de-ai lui.
— Aşa este, dar am dorit să-ţi prezint mai întâi o situaţie de ansamblu, presărată cu anumite fapte con¬crete. Sunt prea multe pentru a ţi le povesti pe toate şi de aceea îţi voi specifica doar anumite aspecte. Chiar şi rapoartele pe care le-am întocmit sunt prezentate în sinteză, deoarece este practic imposibil să subliniez toate elementele, nuanţele şi trăirile care apar în aces¬te proiecţii temporale, foarte complexe prin conţinutul lor.
La puţin timp după ce am făcut cunoscută utili¬tatea acestei instalaţii tehnologice şi după ce oamenii de ştiinţă americani au început să se „acomodeze” cu ea, la nivel diplomatic s-a luat hotărârea ca Vaticanul să fie contactat şi să i se prezinte rapoartele, doar cele privitoare la viaţa lui Iisus. Mi s-a părut un fel de mişcare abilă şi în acelaşi timp surprinzătoare, mai ales că venea la propunerea şi chiar insistenţele ame¬ricanilor. Mi-am dat seama curând că ea nu era făcută neapărat în sensul unui act de etică şi morală creştină, ci mai ales pentru a exercita asupra papalităţii un fel de surdă presiune diplomatică, prin unele surprize de proporţii care apăreau menţionate în aceste rapoarte. Unele dintre ele ţi le voi împărtăşi şi ţie, altele însă este mai bine deocamdată să rămână necunoscute.
Sigur, ne-am pus problema că Vaticanul ar fi putut ignora complet aceste informaţii, deoarece nu existau practic niciun fel de probe concrete, ci doar nişte rapoarte scrise. Partea americană a menţionat însă că într-un astfel de caz s-ar fi putut totuşi decide admiterea a doi-trei cardinali ca martori ai dispozitivu¬lui şi ansamblului subteran din Bucegi, despre care papa deja ştia. Din câte cunosc, au fost unele întrebări şi argumentaţii delicate pe marginea adevăratelor interese care se află la baza acestor insistenţe de a se prezenta conducerii papale aspectele necunoscute ale creştinismului, dar asta face deja parte din subtilităţile diplomatice şi politice în care nu doresc să intru acum. Surpriza noastră a fost aceea că Vaticanul a răspuns repede, printr-un curier special, că avea cunoştinţă despre toate aceste aspecte încă de mulţi ani în urmă; ulterior am aflat că unele dintre serviciile secrete de informaţii ale Statelor Unite cunoşteau şi ele sursa acelor dezvăluiri, dar că subiectul a continuat, se pare, să rămână învăluit într-un relativ mister de-a lungul timpului, deşi au existat şi anumite ecouri în presă. Francheţea Vaticanului a reuşit chiar să dea o replică uşor ironică atitudinii americane, oferindu-se să pre¬zinte chiar înregistrarea în sinteză a vieţii lui Iisus, ca factor de verificare a rapoartelor prezentate de mine. Au fost trimişi câţiva reprezentanţi la Vatican pentru discuţii; din partea noastră a fost delegat generalul Obadea şi unul dintre oamenii de ştiinţă care alcătu¬iesc comisia specială de cercetare în legătură cu ansamblul subteran din Bucegi. La întoarcere, gene¬ralul mi-a mărturisit uluit că a văzut efectiv înregis¬trarea celor mai importante aspecte din viaţa şi misi¬unea spirituală a lui Iisus şi că acestea erau identice, în ipostazele comune pe care le prezentau, cu ra¬poartele mele. Bineînţeles, nici acele înregistrări şi nici eu nu am putut cuprinde integral viaţa Mântuitorului; de pildă, eu m-am concentrat în special asupra ultimei părţi, cea a misiunii lui spirituale efective, care însă a durat ceva mai mult de trei ani, cum este precizat în scrierile creştine. în realitate ea s-a desfăşurat pe par¬cursul a trei ani şi jumătate, aproape patru ani. Vaticanul însă avea înregistrări ale vieţii lui Iisus şi din perioada copilăriei şi chiar din cea a adolescenţei şi a tinereţii sale, adică din acei ani despre care aparent nu se ştie nimic despre ceea ce a făcut el. În fine, acestea sunt totuşi aspecte conexe în care nu doresc să intrăm acum; este însă cert că Vaticanul deţine şi el o adevărată mină de informaţii ezoterice, pe care din motive evidente nu doreşte să le facă publice.
Aici Cezar s-a întrerupt câteva momente pentru a aduce două băuturi tonifiante din rezervele noastre ali¬mentare. Am rămas tăcut, reflectând la nenumăratele implicaţii pe care le-ar putea avea cunoaşterea efectivă a acestor aspecte în lumea modernă. Eu însumi eram total uluit de ceea ce îmi povestea Cezar şi realizam faptul că, în realitate, până în acele momente trăisem într-un păienjeniş de dezinformare şi alterare a ade¬vărului.
— Aceasta reprezintă însă o mică parte din totalul informaţiilor pe care le-am acumulat de-a lungul pro¬iecţiilor mele temporale prin istoria acestei planete. Ai fi cu adevărat zguduit să cunoşti realitatea transfor¬mărilor care au avut loc în decursul timpului.
— Dar am urmărit o bună parte din ele în Sala Proiecţiilor acum doi ani, am spus eu nedumerit.
— Ei bine, ai putea avea mari surprize; mă refer la o particularizare a clişeelor akashice. Imaginile holo¬grafice din Sala Proiecţiilor ne prezintă, cum e şi firesc, o evoluţie de ansamblu a istoriei Pământului şi a omului. Ai văzut, de exemplu, transformările geo¬logice care au avut loc la nivelul planetei şi mai ales de unde provenim noi, ca fiinţe umane inteligente. Dar eu mă refer acum la perioade istorice precise, la momente dramatice în evoluţia omului, la succesiuni dinastice, la enigme care au aruncat în ceaţă multe realităţi isto¬rice. Practic vorbind, este un domeniu aproape inepui-zabil. Dar nu acesta este scopul nostru acum. Să revin la ceea ce-ţi spuneam, deoarece nu mai avem prea mult timp la dispoziţie şi va trebui să pornim la drum.
Am aprobat din cap, sperând în forul meu interior că voi avea prilejul să deţin eu însumi, la un moment dat, acea cunoaştere misterioasă a trecutului şi a viitorului omenirii. Speram astfel să am prilejul şi capacitatea să realizez proiecţii temporale cu ajutorul acelei instalaţii uimitoare.
— Atunci când am realizat prima proiecţie tempo¬rală şi am văzut acel grup de oameni care discutau, m-am deplasat în dreptul lor. Ţi-am spus că am ştiut cu precizie cine dintre ei era Iisus. Ceea ce însă nu am apucat să-ţi spun a fost că printre bărbaţii din acel loc se aflau şi trei femei; una dintre ele stătea chiar lângă Mântuitor şi îţi voi spune că în acel moment am ştiut cu exactitate cine era. Cunosc faptul că există multe controverse pe această temă şi că, fără doar şi poate, înregistrările pe care le deţine Vaticanul, coroborate cu acest dispozitiv de deplasare în timp pe care noi l-am folosit, ar produce un cutremur de proporţii în lumea creştină. Lucrurile au fost prezentate în mod eronat cu bună ştiinţă, încă de la începuturile creştinismului, iar dovezile scrise au fost majoritatea distruse, cu toate că o parte dintre cele puţine care au mai rămas au fost descoperite de curând.
Adevărul istoric este însă complet diferit, cel puţin în direcţia aceasta; din păcate, este o direcţie fundamen¬tală, care odată modificată nu a mai putut fi schimbată fără să provoace mari neajunsuri bisericii creştine. Am fost curios să verific eu însumi momentul crucial în care lucrurile au fost decise în acest mod; mă refer la un anu¬mit adevăr esenţial din viaţa lui Iisus, pe care puţini oameni îl cunosc şi chiar şi mai puţini au dovezi palpa¬bile despre el. Evenimentul respectiv s-a petrecut nu mult după răstignirea Mântuitorului, pe care ai putut s-o urmăreşti şi tu în proiecţiile holografice.
Mi-am adus aminte cu înfiorare de acele momente cutremurătoare. Imaginile aproape incredibile erau de un realism sfâşietor şi trebuie să recunosc că ele sunt aproape singurele, din câte cunosc eu, care sunt prezentate în textele creştine autentice într-un mod corect, aproape în totalitatea lor. Este adevărat că descrierea lor apare oarecum lapidară, dar în esenţă ele respectă adevărul istoric. Am remarcat şi unele inadvertenţe, precum şi unele omisiuni, dar consider că acestea sunt relativ lipsite de importanţă pe lângă elementul principal, care a fost răstignirea lui Iisus. De exemplu, el nu a fost ajutat de nimeni să poarte în spate bucata de lemn până pe ridicătura de pământ unde erau răstigniţi mai mulţi oameni. A existat însă o tentativă în acest sens, a unei femei şi a unui bărbat care la un moment dat au dorit să-1 ajute pe Mântuitor, chiar la baza pantei, dar au fost îndepărtaţi cu bruta¬litate. De asemenea, iniţial pe drumul supliciului nu erau foarte mulţi oameni; este însă adevărat că ei au încercat să-1 linşeze pe Mântuitor şi aici intervenţia sol¬daţilor romani a fost salutară. Totuşi, nebunia oame¬nilor a început cu adevărat abia din momentul în care unul dintre soldaţi a fost aproape omorât de o piatră care 1-a izbit în cap. Atunci s-a produs o învălmăşeală şi s-a oprit înaintarea. Situaţia devenise brusc foarte tensionată şi, aşa după cum mi-a relatat şi Cezar când descria momentele de la templul din Ierusalim, am văzut cum, de o parte şi de alta a drumului, se strâng foarte repede mulţi oameni. In câteva minute se crease o busculadă de nedescris; era foarte mult praf şi atunci imaginile l-au arătat pe Mântuitor căzut în genunchi, cu capul în jos, covârşit de greutatea lemnu¬lui de pe umeri. Tot atunci au sosit mai mulţi soldaţi pe cai, care au restabilit întrucâtva ordinea. Era un val aproape inexplicabil de mânie care cuprinsese mul¬ţimea. Cei care se aflau deoparte şi de alta a drumului aruncau cu pietre şi cu multe alte obiecte, atât în Iisus, cât şi în soldaţi. Mulţi oameni au fost atunci bătuţi şi răniţi.
Abia după răstignirea efectivă, pe care eu nu am văzut-o în imagini, lucrurile păreau să se mai fi liniştit puţin. Proiecţia holografică prezenta în sinteză doar trupul Mântuitorului, care era deja răstignit, şi a insis¬tat apoi mai ales asupra intervalului de aproximativ jumătate de oră după aceea, poate chiar ceva mai mult, deoarece am remarcat că deja se înnoptase. Aceasta este însă o parte foarte ocultată a acelor timpuri, pen¬tru că, din câte ştiu, nu există nicio relatare, măcar aproximativă, a acelor evenimente care au urmat. În general, textele au descris doar elemente faptice, per¬sonaje – care multe nu coincid exact cu cele menţio¬nate în Evanghelii – dar nu şi alte fenomene extrem de importante care s-au petrecut în acel scurt interval de timp. Ulterior am ajuns la singura concluzie vala¬bilă, anume că ele au fost îndepărtate din memoria colectivă şi deci din relatările scrise, datorită faptului că nu aveau niciun corespondent cu ceva cunoscut şi pentru că i-au bulversat atât de mult pe oameni, încât aceştia au preferat să uite acele întâmplări năucitoare. Dar eu am văzut cu claritate tot ceea ce s-a întâmplat atunci, în imagini holografice de un realism extraordi¬nar. Şi trebuie să recunosc că fenomenele petrecute în acele clipe au avut într-adevăr un aspect înspăimântă¬tor, care ar fi zguduit din temelii chiar şi concepţiile şi cunoştinţele societăţii actuale.
Iniţial, după ce am vizionat imaginile respective, mi s-a interzis să scriu despre ele. În timp ce proiecţia se derula, Cezar îmi specifica punctual ce anume tre¬buie să prezint în carte şi ce nu. Erau aspecte delicate în acel moment, atât de ordin politic, cât şi de ordin ideologic, religios. Condiţiile nu erau propice pentru anumite dezvăluiri, deoarece situaţia în ansamblul ei se dovedea a fi instabilă la nivel diplomatic între Statele Unite şi România. Acum există însă premise noi care fac posibile anumite devoalări din aşa-numitul „fond secret”. Chiar dacă pentru mulţi oameni acestea pot părea că frizează absurdul, fiind percepute ca ireale, totuşi eu am avut ocazia să văd personal acele imagini holografice uluitoare, care şi pe mine m-au lăsat perplex. Imaginile aveau o încărcătură emoţio¬nală deosebită şi, fiind totodată foarte clare, con¬tribuiau la dramatismul situaţiei şi la capacitatea de a empatiza cu aceasta.
Proiecţiile înfăţişau momentul înserării, la puţin timp după ce Iisus a fost dat jos de pe cruce. Atunci s-a petrecut un lucru aproape magic: am văzut cum nori foarte întunecaţi se adună repede pe cer şi se con¬centrează deasupra dealului, coborând foarte jos, la doar câteva zeci de metri deasupra capetelor oamenilor care mai erau acolo. Am văzut, de asemenea, fulgerele ameninţătoare care brăzdau acei nori vineţii, creând imagini apocaliptice, şi vedeam feţele îngrozite ale oamenilor care ţipau înfricoşaţi, dar care totuşi nu puteau părăsi coama dealului, deşi încercau aceasta cu disperare. Păreau că se învârt în cerc, unii printre alţii, fără să înţeleagă ce se petrece. În celelalte zone ale cerului, deşi erau şi acolo nori ameninţători de fur¬tună, brăzdaţi de fulgere, totuşi ei se aflau la o înălţime mai mare. Apoi am văzut semnele unui cutremur teribil şi am înţeles de ce acele fiinţe umane fugeau fără o ţintă anume, fiind efectiv cuprinse de o teribilă panică. Unele cruci s-au prăbuşit la pământ, cu tot cu cei care erau răstigniţi pe ele, iar în partea opusă s-a produs o alunecare masivă de teren, care a rupt practic micul deal de la o treime de bază, făcându-1 astfel să devină ca un perete drept. Am fost martorul unor secvenţe care mi-au tăiat respiraţia; în obscuritatea accentuată care se lăsase peste oraş şi în dezorientarea generală creată de cutremur, pe cer au apărut, ieşind încet din norii vineţii, două discuri uriaşe care aveau pe margini un fel de lumini intermitente de semnalizare, de culoare portocalie şi albastră. Aceste lumini păreau să parcurgă circumferinţa acelor discuri gigantice. La câteva secunde după aceea, asupra dealului şi apoi asupra oraşului din apropiere au fost proiectate, la anumite intervale, nişte conuri uriaşe de lumină foarte intensă, care luminau până în cele mai mici detalii aria de sub ele. Unul dintre discuri a rămas deasupra dealu¬lui, în timp ce celălalt s-a îndreptat lent către oraş. Iniţial, am văzut cum oamenii rămăseseră ca parali¬zaţi, privind în sus către cele două apariţii. Mai apoi au început să ţipe şi, din expresia feţei lor şi din gesturile pe care le făceau, acoperindu-şi urechile cu palmele, am dedus că cele două discuri emiteau probabil nişte sunete teribile, care erau simultane cu proiecţia conu-rilor gigantice de lumină.
Acelea au fost, într-adevăr, imagini de coşmar şi mi-au rămas întipărite foarte clar în minte. Specu¬laţiile care pot apărea sunt nenumărate, dar personal nu cred că-şi au rostul. Am văzut lucrurile exact aşa cum s-au petrecut şi ele nu pot în niciun caz să fie igno¬rate. Ulterior, discutând cu Cezar despre acest subiect, după reîntoarcerea noastră din expediţie, mi-a dezvăluit faptul că el a avut ocazia în mai multe rân¬duri să se convingă, în proiecţiile temporale pe care le-a efectuat, că astfel de apariţii pe cer mai ales în Antichitate, erau relativ dese. Este doar o problemă de mentalitate şi, la urma urmelor, chiar de maturitate a gândirii şi a înţelegerii structurii vieţii în univers, ca să putem asimila în mod corect astfel de evenimente istorice.
Mi-am revenit repede din amintirile care îmi inundaseră mintea şi l-am rugat plin de interes pe Cezar să-mi spună care era acel element foarte secret din viaţa lui Iisus, care nu a fost prezentat de biserica creştină.
— Am fost martor la întâlnirea oficială a ceea ce putea să însemne, pe atunci, conducerea bisericii creştine în formare. Din tot ceea ce s-a petrecut în acel conciliu, desfăşurat pe parcursul mai multor zile, meri¬tă să-ţi spun doar că votul pentru viziunea restrictivă asupra femeii şi chiar pentru blamarea ei a fost destul de strâns cu cel care dorea să păstreze tradiţia. A fost, ca de obicei, un proces de manipulare. Am văzut aproape în detaliu anii importanţi ai misiunii spirituale a lui Iisus şi îţi pot spune că niciodată el nu a propovă¬duit despre femeie ceea ce biserica creştină susţine în zilele noastre. Dimpotrivă.
Am observat că Cezar era grav şi în acelaşi timp foarte hotărât în ceea ce spunea.
— Atunci când l-am văzut prima oară pe Iisus prin¬tre discipolii lui pe acel deal, lângă el se afla una din¬tre cele trei femei, care avea o personalitate şi o strălu¬cire aparte a fiinţei. Ea era cea mai tânără, fiind şi cea cu trăsăturile cele mai frumoase dintre ele. Intuitiv am ştiut atunci că ea este cea care în Evanghelii apare ca fiind Maria Magdalena. Şi tot atunci am realizat, prin firele subtile ale conexiunilor cauzale, că între ea şi Mântuitor exista o legătură foarte puternică. Am per¬ceput, de asemenea, faptul că unii dintre discipoli nu erau întru totul de acord cu această legătură, din cauza faptului că se simţeau lăsaţi oarecum în plan secund. Doar doi dintre ei nu împărtăşeau acea stare, care provenea fără îndoială dintr-o percepţie orgolioasă asupra realităţii. Din celelalte proiecţii sau „derulări” akashice, am avut ocazia să constat că Iisus şi Maria Magdalena erau aproape tot timpul împreună; doar atunci când Mântuitorul vorbea mulţimilor şi discuta cu oamenii în particular, ei nu erau în acelaşi loc. Seara însă îi vedeam adeseori că se retrăgeau în sin¬gurătate, doar ei doi.
De obicei, ea era prima care primea iniţierea de la el şi am văzut cu uimire că atât discipolii, cât şi mulţi dintre cei care îl urmau, practicau anumite metode de purificare şi însănătoşire a corpului, mai ales pe malul râurilor, unde aveau apă la dispoziţie. De multe ori am văzut-o chiar pe Maria Magdalena ghidându-i pe oameni în aceste metode simple şi mulţi veneau la ea să-i ceară ajutorul atunci când Iisus era ocupat cu alţii. Ştiu, sunt aspecte radicale, care contravin în mod fla¬grant cu cele cunoscute şi susţinute de biserica creştină, dar cu toate acestea ele trebuie susţinute cu curaj, deoarece constituie purul adevăr istoric.
Deşi eram consternat auzind cele spuse de Cezar, totuşi mă bucuram că ele nu au creat în mine niciun fel de respingere. Dimpotrivă, simţeam chiar un fel de descătuşare, de eliberare interioară la gândul că în acest fel sufletul omului este reîntregit. Pe de altă parte, eram conştient că, în epoca actuală, acest adevăr are puţine şanse să fie acceptat şi înţeles în mod cores¬punzător. Prea adânc au fost săpate şanţurile ameninţărilor, pedepselor şi damnării în minţile oame¬nilor, în toată această lungă perioadă. Cu toate aces¬tea, alegerea proprie este esenţială, astfel încât e fun¬damental ca lucrurile să fie cunoscute în întregime. Judecata corectă, bunul simţ spiritual şi credinţa pură sunt în opinia mea câteva virtuţi care îl pot ajuta foarte mult pe omul modern să facă alegeri pertinente şi să nu se lase oprit de obstacolele dificile ale fanatismului sau obtuzităţii conceptuale.
— În momentul în care m-am proiectat lângă acel grup, Iisus şi-a ridicat încet privirea către mine, spre în sus, a continuat Cezar să-mi povestească. Bineînţeles, era vorba doar de conştiinţa mea, dar el simţise totuşi prezenţa mea subtilă şi reacţionase în consecinţă. Deşi continua să vorbească celorlalţi, totuşi simultan i-am auzit vocea în minte, foarte clar, spunându-mi că este bine că mă aflam acolo şi că investigaţiile mele viitoare vor crea un lanţ complex de cauzalităţi succesive care îi va ajuta mult pe cei care vor avea puterea să înţe¬leagă. Chiar şi pentru mine, aceea era o experienţă extraordinară. Singurul moment pe care nu l-am putut surprinde în proiecţiile temporale pe care le-am făcut în acea perioadă a fost cel al „schimbării la faţă”. A fost acelaşi gen de blocaj temporal pe care nu l-am putut depăşi.
Cezar tăcu brusc. Simţeam că, deşi mai erau multe alte lucruri de povestit, totuşi el prefera să nu mi le spună deocamdată. Ştiam că era necesară întotdeauna o anumită gradare pentru a face posibilă asimilarea corectă a elementelor povestirii; în plus, momentul plecării se apropia şi noi încă nu ne odihniserăm. Eram obosiţi, dar cu toate acestea aş fi vrut foarte mult să încerc eu însumi senzaţia deplasării în timp, să mă conectez la misterioasa instalaţie.
L-am văzut pe Cezar zâmbind uşor.
— Ţi-am spus că aveam de gând să-ţi propun această experienţă foarte specială. Totuşi, în condiţia ta actuală, e posibil să nu reuşeşti. Să vedem, depinde numai de tine, a mai adăugat el, invitându-mă astfel să iau loc pe platforma cilindrului.
Pasul în timp
M-am ridicat cu emoţie în picioare şi m-am îndreptat spre cilindru. În mod ciudat, acum că ştiam ce urma să fac, mişcările îmi deveniseră mai lente, iar inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Nu puteam nici să vorbesc. Îmi simţeam dinţii încleştaţi, iar în jurul capului parcă plutea un nor apăsător de energie. M-am aşezat cu greu pe platforma îngustă, iar Cezar veni lângă mine pentru a-mi potrivi pe frunte banda din metal cu cristale încrustate. Îşi dădea prea bine seama că eram foarte emoţionat şi chiar puţin speri¬at, dar nu mi-a spus nimic. Căutam să-mi controlez şi să-mi reglez respiraţia, concentrându-mă la suflul inspirat şi cel expirat şi imaginându-mi cum acesta intră şi apoi iese din corp pe coloană, prin creştetul capului.
În cameră era o linişte mormântală şi doar respi¬raţia mea se mai auzea, la început relativ agitată, apoi din ce în ce mai liniştită. M-am felicitat în gând pentru că începusem de mai mult timp practica tehni¬cilor tibetane din pergamentul pe care mi 1-a dăruit zeiţa Machandi; în acele clipe ele şi-au dovedit cu pris¬osinţă utilitatea. Sesizând faptul că am devenit relax¬at, Cezar mi-a apropiat încet banda metalică de frunte, reglând-o la înălţimea capului meu. Am apucat doar să gândesc că aceasta era precum o diademă, când brusc am simţit cu claritate că întregul trup îmi era învăluit de un val de energie foarte plăcută, dar intensă. Am avut senzaţia certă că lumina din jur scade în intensitate, iar conturul lucrurilor devine oarecum ceţos. Mijlocul frunţii mele a început să dev¬ină tot mai fierbinte în timp ce gâtul mi se umfla, împiedicându-mă să respir. Am transpirat brusc şi am început să tremur de efortul pe care îl făceam pentru a rezista. Cezar îmi scoase banda metalică de pe cap.
— S-ar putea ca influxul energetic subtil să fie prea puternic pentru tine, s-a justificat el. Trebuie să te linişteşti.
Nu am spus nimic, dar chiar înainte de a-mi ridi¬ca de pe cap „diadema” simţisem un fel de uşurare, o curgere mai normală a energiei. Acesta a fost motivul pentru care l-am rugat pe Cezar după câteva minute, timp în care mi-am revenit complet, să reluăm expe¬rienţa. El mi-a aşezat pe frunte banda cu cristale şi am simţit din nou acel val specific de energie plăcută invadându-mi trupul, urmat de strania percepţie a micşorării luminozităţii în cameră, însă de această dată puteam să respir; puţin cam greu, dar totuşi puteam să respir. În schimb, zona din mijlocul frunţii, acolo unde unul dintre cristale îmi atingea pielea, aproape mă frigea. Eram însă decis să suport acea durere pentru a continua experienţa. Nu puteam prac¬tic să mă gândesc la nimic, din cauza senzaţiei de dis¬confort din gât şi a căldurii pe care o simţeam la nivelul frunţii. Pe lângă acestea, am început să simt cu îngrijorare cum apare şi se amplifică treptat o sen¬zaţie de greaţă căreia nu-i puteam face faţă. O clipă am fost cuprins de panică, dar am reuşit să mă con¬trolez, gândindu-mă că Cezar se afla lângă mine şi putea să intervină oricând ar fi fost necesar. Tocmai când gândeam aceasta el îmi scoase din nou instalaţia din jurul capului.
Mă privea cumva amuzat, fără să-mi spună nimic. I-am descris simptomele şi el a apreciat că se încadrează în limitele fireşti, chiar dacă sunt neplă¬cute.
— Singurul dezavantaj este acela că, poate, nu vei putea să experimentezi acum proiecţia în timp, mi-a spus el.
Eram nevoit să recunosc că avea dreptate. Bănuiam că nu putea fi chiar atât de simplu, dar nici nu mă înduram să renunţ. De data aceasta am aştep-tat ceva mai mult timp pentru a mă linişti. După apro¬ximativ un sfert de oră m-am decis la o nouă încer¬care. Am parcurs aceleaşi etape şi aceleaşi senzaţii, doar că acum respiram deja mai liber, iar senzaţia de greaţă era doar vagă, fără să devină alarmantă. Totuşi, eram incapabil să mă concentrez, fiind mai mult preocupat să menţin o relativă stare de echilibru interior, în speranţa că acele senzaţii neplăcute vor dispărea. După câteva minute de agitaţie am luat însă ferm hotărârea să mă abandonez energiei infuzate de cristalul uriaş, indiferent de riscuri. Mi-am dat seama că, dacă aş fi continuat să rezist în acest fel, cel mai probabil e că n-aş fi obţinut niciun rezultat. De aceea, am închis ochii şi mi-am aţintit toată atenţia de care eram capabil în creştetul capului.
Atunci s-a petrecut un fenomen ciudat: brusc, ambientul a devenit negru, dar totuşi luminos. Nu ştiu prea bine cum să descriu acea stare, dar senzaţia clară era totuşi aceea că întunericul desăvârşit în care intrasem era în acelaşi timp plin de lumină. Aş putea spune că era un fel de întuneric clar. Apoi am avut imediat senzaţia că alunec pe un tobogan, dar nu în jos, ci în sus. Deşi sesizam toate aceste stări, totuşi ştiam că gândirea mea era altfel, mai complexă, în mai multe direcţii simultan. în timp ce mă preocupau aceste observaţii şi senzaţii, auzeam din ce în ce mai clar, venind de departe, o voce stranie, feminină, care îmi suna foarte cunoscut. Inima a început să-mi bată repede, pe măsură ce întunericul se disipa încet, lăsând să se vadă interiorul peşterii din Tibet, în care fusesem cu un an înainte. M-am văzut pe mine însu¬mi în momentul în care Machandi îmi atingea gâtul şi fruntea şi am simţit cu atât mai puternic emoţia şi starea inefabilă de care eram cuprins atunci. Totuşi, fruntea parcă îmi luase foc, astfel încât atenţia mea a scăzut, orientându-se spre locul durerii şi atunci am constatat mai întâi o fluctuaţie în imagine, ca un fel de bruiere, urmată de dispariţia ei totală. Am deschis ochii oarecum buimac: eram tot acolo, în Camera Ocultă; Cezar mă privea curios în lumina din jur, care era slabă ca intensitate.
Am urmărit să mă adun şi să dau o anumită coerenţă primei mele experienţe de deplasare în timp. Fără îndoială că instalaţia a preluat şi a modulat tem¬poral impresia cea mai puternică din subconştientul meu, proiectându-mă cu un an în urmă în locaţia respectivă. Totul era atât de viu şi de clar, chiar mai bogat în trăiri şi percepţii decât în varianta fizică! Am închis din nou ochii încercând de această dată să mă proiectez într-un moment temporal ales de mine prin voinţă proprie. Căutam febril în minte un astfel de reper, urmărind să-mi dau seama ce anume m-ar putea interesa mai mult. Am sesizat că atunci spaţiul negru din faţa ochilor „tremura” sau, mai bine zis, făcea valuri, iar în anumite regiuni ale sale apăreau crâmpeie ininteligibile de imagini, care mai apoi dis¬păreau într-o fracţiune de secundă. Simţeam cum fierbinţeala din frunte creşte din nou tot mai mult astfel că, în disperare de cauză, am ales din milioane de posibilităţi să mă proiectez în timpul construcţiei tunelului secret de la Marea Piramidă către Camera Ocultă. Proiecţia temporală a fost instantanee, foarte dură, ca un fel de „izbitură”. Am văzut nişte lumini orbitoare într-un spaţiu de secţiune triunghiulară, la fel cu cea a tunelului văzut de noi în imaginile holo¬grafice ale computerului lui Aiden. Acolo exista un dispozitiv complicat din care se emitea o rază laser sau de altă natură, de culoare albastră, care tăia „roca” şi straturile de sol cu foarte mare precizie. în jurul lui se aflau însă trei fiinţe care mi-au provocat instantaneu o senzaţie de adâncă repulsie; aveau apa-renţă umană, dar cu toate acestea erau mult diferite de noi. Am fost atât de surprins de aspectul lor şi mai ales de senzaţia empatică, profund nocivă, pe care am resimţit-o în preajma lor, încât repulsia m-a proiectat brusc înapoi în realitatea prezentă. Am deschis ime¬diat ochii şi mi-am scos banda de pe cap cu un gest spasmodic; nu mai rezistam presiunii exercitate în frunte, care se extinsese şi la nivelul ochilor.

Am coborât în sală şi am făcut câţiva paşi pentru a mă linişti. Văzând agitaţia mea, Cezar mi-a respec¬tat tăcerea. La urma urmelor, aveam destul timp la dispoziţie, pe drumul de întoarcere, pentru a-i povesti în amănunt experienţa avută. Mi-am dat totuşi seama cât de important este ca mintea să fie liniştită, stabilă şi ferm orientată. Altfel, călătoria cu „maşina timpului” ar fi mereu o agitaţie fără rost şi o experienţă fără finalitate.”[4]

SURSE

  1. Emil Strainu si Emilian Dobrescu – „Dosarul Delta – Extra(terestrii) suntem noi”, Editura Triumf, pag. 142-145.
  2. http://www.efemeride.ro/viata-tainica-a-lui-iisus
  3. Radu Cinamar – „Viitor cu cap de mort”, Editura Daksha.
  4. Radu Cinamar – „Misterul din Egipt – primul tunel”, Editura Daksha.
  5. Foto: Ortodoxia.md
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro