Hangarul 18 (Camera Albastra): locul in care Guvernul SUA tine cadavrele de extraterestrii, dar si OZN-uri prabusite !

by Hangarul 18 sau „Camera Albastra” se refera la o baza militara numita Wright a Air Force (azi Wright-Patterson), langa Dayton (Ohio). Acest „hangar”, a luat nastere, o data cu binecunoscutul incident, pe plan mondial, Roswell, cand la data de 8 iulie 1947, a avut loc prabusirea unui OZN, in […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Hangarul 18 sau „Camera Albastra” se refera la o baza militara numita Wright a Air Force (azi Wright-Patterson), langa Dayton (Ohio). Acest „hangar”, a luat nastere, o data cu binecunoscutul incident, pe plan mondial, Roswell, cand la data de 8 iulie 1947, a avut loc prabusirea unui OZN, in statul New Mexico din SUA. Evident ca Armata SUA, a mintit poporul american, spunandu-le ca, „atunci, a fost doar recuperarea unui balon experimental de supraveghere, care apartinea unui program secret numit ‘Mogul'”. Evident ca asta a fost o mare minciuna pentru ca, sa nu uitam, tot in acelasi an a aparut si tranzistorul – componenta de baza lumii moderne de astazi.

Hangarul 18

Ziarul Roswell anunta recuperarea unui OZN de catre militari

Ziarul din Roswell, Roswell Daily Record din 8 iulie 1947, anunțând „capturarea” unei „farfurii zburătoare,” de către United States Army, în apropierea localității.

Tranzistorul este un efect, al cazului Roswell, nerecunoscut oficial, dar, daca ne uitam cu atentie la faptul ca, pe 8 iulie 1947, se anunta in ziarul local din Roswell, „Roswell Daily Record”, cum ca „Armata Statelor Unite a capturat o farfurie zburatoare”, iar brusc, la 6 luni dupa, se anunta inventia tranzistorului, de catre Bell Telephone Laboratories din New Jersey, asta la 6 decembrie 1947, de catre John Bardeen, Walter House Brattain si William Bradford Shockley. Fix sase luni au trecut, de la incident, pana la „boom-ul” tehnologic. Tot atunci, ca urmare a „Incidentului Roswell”, presedintele american, Harry S. Truman, a dispus infiintarea unei organizatii secrete, numita MAJESTIC 12, care sa se ocupe cercetarea tuturor acestor fenomene, care implica OZN-urile (Obiecte Zburatoare Neidentificate).

Mai multe despre MAJESTIC 12, puteti sa cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/majestic-12-organizatia-secreta-care-se-ocupa-de-parteneriatele-dintre-extraterestrii-si-guvernul-sua.

Hangarul 18 (Camera Albastra) exista !

„Prin deceniul al şaptelea, Barry Goldwater, senator republican de Arizona, şi un general în rezervă din Forţele Aeriene ale S. U. A., l-au solicitat pe generalul Curtis LeMay să le acorde o favoare. Ei i-au cerut să le înlesnească accesul într-o încăpere de la baza aviatică Wright-Patterson de lângă Dayton, Ohio, unde – după cum auziseră – ar fi fost păstrate resturile unui O.Z.N. şi ale celor care se aflau în el. După mulţi ani de zile senatorul îşi depăna amintirile ziarului The New Yorker, spunând: „Generalul LeMay ne-a trimis la dracu şi ne-a zis: «Nu numai că nu poţi pătrunde acolo, dar nici să nu mai pomeneşti vreodată de chestiunea asta.»”

La numai câteva zile după inaugurarea erei O.Z.N.-urilor, la începutul verii anului 1947, presa mondială publica ştirea că reprezentanţii Forţelor Aeriene recuperaseră rămăşiţele unui „disc zburător”, care se zdrobise la Lincoln, un ţinut îndepărtat din New Mexico. În câteva ore, oficialităţile de la cartierul general al Armatei a VIII-a din Fort Worth, Texas, lansau prin telegraf o „corectură”, în cadrul căreia se afirma că datorită unei nedorite erori rămăşiţele unui balon meteorologic au fost luate drept ceva extraordinar. (între timp se spune că rămăşiţele au fost transportate la aerobaza Wright, numită ulterior B. F. A. Wright-Patterson de la Dayton, Ohio).

Această identificare, care de acuma este ştiut că nu era adevărată, a fost unanim acceptată, iar povestea a fost repede dată uitării. Episodul a supravieţuit doar ca o notiţă la subsolul istoriei O.Z.N.-urilor, până spre finele deceniului al optulea când O.Z.N.-ologii au început să scormonească problema, cercetările continuând până în zilele noastre. Până în 1992 au fost publicate deja patru volume despre „incidentul de la Roswell”, numit astfel deoarece operaţiunile de recuperare au fost efectuate de echipele de la baza aviatică Roswell, din New Mexico.

Potrivit unor informaţii, echipele ar fi descoperit trupurile cu piele cenuşie a patru fiinţe umanoide, la două mile depărtare de principalul punct al accidentului. Se spune că autorităţile i-au pus pe toţi aceia care luaseră cunoştinţă de cele întâmplate – civili sau militari – să jure că vor păstra taina. După zeci de ani, investigatorii s-au întâlnit cu participanţii la acest episod care însă continuau să nu spună ceea ce cunoşteau. Cu toate acestea, după 1990, mai mulţi O.Z.N.-ologi, printre care William Moore, Stanton Friedman, Kevin Randle şi Don Schmitt, obţinuseră declaraţiile mai multor sute de martori – de la fermieri locali, până la generali de aviaţie – reconstituind pe baza lor, cu meticulozitate, o serie complexă de evenimente. În prezent, incidentul de la Roswell este unul din cele mai bine documentate cazuri din istoria O.Z.N.-urilor.

Până în momentul când investigaţiile întreprinse au smuls din obscuritate incidentul de la Roswell, chiar şi cercetătorii – care erau convinşi că O.Z.N.-urile sunt aeronave extratereste şi care bănuiau că şi guvernul american cunoştea lucrul acesta – erau foarte sceptici faţă de zvonurile despre „omuleţii din borcanele de murături”. Asemenea poveşti s-au făcut de timpuriu auzite, unele din ele inspirându-se – de bună seamă – din incidentul de la Roswell. Însă O.Z.N.-ologii, dintre care doar unii puneau la îndoială versiunea oficială, cunoşteau prea puţine lucruri despre acest caz; de aceea ei presupuneau că poveştile reprezentau doar variaţiuni pe tema unor mărturii fabricate, ca – de pildă – acelea conţinute în celebrul volum intitulat în spatele farfuriilor zburătoare, publicat în 1950 de Frank Scully.

Încăperea tainică în care se adăpostesc OZN-uri, Hangarul 18

În pofida îndoielilor manifestate de O.Z.N.-ologi, zvonurile au continuat să circule. Potrivit folclorului urban din epoca O.Z.N.-urilor, una sau mai multe aeronave extraterestre s-ar fi zdrobit la sol, în ţinuturile din sud-vest. Se presupune că personalul militar a transferat resturile aeronavelor şi trupurile culese la baza aeriană de la Wright-Patterson. În câteva cazuri, persoane răzleţe au afirmat că văzuseră cu ochii lor dovada, fie că participaseră la acţiunile de recuperare la faţa locului, fie că aflaseră întâmplător – în cursul efectuării misiunii secrete – într-o încăpere tainică de la Wright-Patterson.

La un moment dat s-a menţionat „hangarul 18″ sau „camera albastră”, în legătură cu locul în cauză; dar nu este clar dacă aceste nume au fost evocate în timpul declaraţiei făcută de cineva care pretindea că a fost martor ocular sau dacă au apărut pe parcurs, aşa cum se întâmplă când o poveste circulă pe cale orală.

Un film ştiinţifico-fantastic din 1980, regizat de James L. Conway şi avându-i ca interpreţi pe Darren McGavin şi Robert Vaughan, a dramatizat episodul. Ca urmare, toţi americanii au luat cunoştinţă de titlul filmului – Hangarul 18. În orice caz, autorităţile Forţelor Aeriene au negat cu consecvenţă existenţa hangarului.

Dovezi în probarea existenţei Hangarului 18

Prin anii ’70, cunoscutul O.Z.N.-olog Leonard T. Stringfield s-a desprins din rândurile colegilor sceptici şi a început să caute activ dovezi despre prăbuşirea vreunei aeronave, precum şi despre Hangarul 18, publicând apoi o serie de articole monografice. Cele mai interesante au fost articolele care se întemeiau pe declaraţiile făcute de surse de prima mână. Iată câteva exemple:

Umanoidul din lăzi

Un fost pilot al armatei a afirmat că, într-o zi din anul 1953, se afla într-un hangar din Wright-Patterson, când a sosit un DC7 ce transporta cinci lăzi. El a fost de faţă când trei lăzi au fost deschise: fiecare ladă conţinea trupul unui mic umanoid aşezat pe o pânză întinsă pe bucăţi de gheaţă. Înalte de patru picioare, făpturile aveau capetele lipsite de păr, gura mică, iar trupurile subţiri păreau, la lumina din hangar, de culoare cafenie. Purtau veşminte uşoare, mulate pe corp, iar două umflături pe pieptul unuia din cadavre sugera că era femeie. Pilotul a declarat că membrii echipajului avionului DC7 îl informaseră despre prăbuşirea unei farfurii zburătoare în deşertul Arizona, afirmând – totodată – că unul din umanoizi încă trăia când a sosit echipa de recuperare, dar eforturile de a-l salva au fost zadarnice. Stringfield spunea: „Omul mi-a făcut impresia unei persoane sincere, de caracter şi echilibrate”.

Nouă extratereştri din bază

Un ofiţer de informaţii, rezervist, afirma că în 1966, pe când se afla la Wright-Pettersona, a văzut trupurile a nouă extraterestri păstrate într-un loc din bază păzit cu străşnicie. Trupurile măsurau patru picioare şi aveau pielea cenuşie. I s-a spus că acolo se găseau treizeci de asemenea trupuri, împreună cu sfărâmăturile unei aeronave spaţiale. El a spus: „începând din 1948, informaţii secrete despre activitatea O.Z.N.-urilor, în care era implicată armata S. U. A., erau colectate la un centru de computere de la baza Forţelor Aeriene Wright-Patterson.

La baza aceasta se află un super-dosar computerizat, dublat cu alte dosare secrete de sprijin suplimentar, păstrate la alte instalaţii militare”. Sursa a pretins că se afla în incinta bazei când a sosit senatorul Goldwater şi când generalul LeMay i-a interzis accesul în zona de depozitare a rămăşiţelor O.Z.N.-ului. „Refuzul a provocat multă emoţie la bază”, a spus pilotul.

O altă sursă, un pilot militar în rezervă, i-a spus lui Stringfield că în 1952, în timp ce participa la „o întrunire secretă la nivel înalt” convocată la Wright-Patterson, a văzut trupul congelat al unui extraterestru într-o încăpere subterană. Măsura patru picioare, capul îi era lipsit de păr şi avea braţe lungi. Între timp a aflat că parte din materialele aparţinând O.Z.N.-ului au fost, în cele din urmă, transferate la complexul subteran al Forţelor Aeriene de la Colorado Springs, din statul Colorado.

Cum arată un extraterestru?

Unul din cei mai de seamă informatori ai lui Stringfield a fost un medic de la un spital important. Medicul susţinea că a efectuat autopsia unui extraterestru, pe când se afla încă în serviciu militar, la începutul anilor ’50. Într-o declaraţie pregătită în iulie 1979 pentru Stringfield, el spunea:

,,Făptura pe care am văzut-o măsura 4 picioare şi 3 inci în lungime. Nu îmi amintesc ce greutate avea. E mult de atunci şi în notiţele mele nu am menţionat amănuntul acesta. Îmi amintesc lungimea pentru că s-a ivit o neînţelegere între noi şi fiecare a măsurat la rândul lui. Capul făpturii era în formă de pară şi supradimensionat în raport cu trupul, după standardele umane. Ochii aveau aspect mongoloid. Colţurile ochilor se înălţau spre tâmple cu o înclinaţie de 10 grade. Ochii erau scufundaţi în orbite. Pleoapele nu păreau să aibă gene, ci doar o încreţitură. Nasul era de fapt un fel de cută deasupra orificiilor nazale.

Gura părea o tăietură încreţită. Nu avea buze ca oamenii, ci doar o crestătură care dădea în cavitatea bucală adâncă de aproximativ doi inci. O membrană în fundul cavităţii o separa de ceea ce trebuia să fie tubul digestiv. Limba părea să se fi atrofiat, transformându-se într-o simplă membrană. Nu au fost observaţi dinţi. Radiografia a relevat maxilarul şi mandibula, precum şi structura osoasă a craniului. Nu avea «ureche exterioară». Organele auditive semănau cu canalele auzului nostru mediu şi intern. Capul nu era acoperit de păr. Pielea avea culoarea cenuşie şi era mobilă când o apucai cu degetele”.

Stringfield a căpătat informaţii şi de la alţi medici care, în general, au descris cam în acelaşi mod trăsăturile fizice ale extratereştrilor. Credibilitatea în relatările făcute de Stringfield este însă diminuată de politica acestuia de a menţine anonimatul asupra persoanelor care i-au furnizat informaţiile. Nimeni nu pune la îndoială onestitatea lui Stringfield, dar nu există posibilitatea de a verifica în mod independent informaţiile oferite de sursele sale.

Mai mult decât simple zvonuri?

Există alte cazuri când sursele sunt cunoscute, iar relatările lor nu diferă de acelea menţionate înainte. Norma Gardner a lucrat mai mulţi ani la Wright-Patterson. Statutul ei de persoană de înaltă securitate îi permitea să aibă acces la materiale de mare sensibilitate, inclusiv – după cum a destăinuit unui tânăr prieten, Charles Wilhelm, adept entuziast al O.Z.N.-urilor – la rămăşiţele recuperate de la O.Z.N.-uri. Ea era responsabilă cu trierea, fotografierea şi catalogarea lor. Odată, a spus ea, a văzut două trupuri de umanoizi în timp ce erau transferate dintr-o încăpere în alta. Aveau aspectul general uman, cu cap mare şi ochi oblici. Ea i-a mărturisit lui Wilhelm că îi furniza această informaţie doar pentru că avea să moară de cancer, iar „odată în mormânt, unchiul Sam nu îmi poate face nimic.”

Două surse de informaţii bine plasate au spus că nu au văzut rămăşiţele de epave sau trupuri la Wright-Patterson, dar au afirmat că aveau cunoştinţă de existenţa lor. Unul din aceştia a fost Robert Sarbacher, fizician, ce funcţiona, la finele anilor ’40 şi începutul anilor ’50, în calitate de consultant la Comisia de Cercetare şi Dezvoltare (C. C. D.) a Departamentului Apărării. La 15 septembrie, 1950, în cursul unei întâlniri cu un grup guvernamental de savanţi şi ingineri canadieni, Sarbacher a fost întrebat dacă erau adevărate zvonurile care afirmau că guvernul S. U. A. deţinea rămăşiţe ale unor O.Z.N.-uri. El a răspuns „Da” şi a adăugat: „Noi nu am izbutit să le egalăm performanţele… Tot ce ştim e că nu i-am ajuns din urmă şi este cert că originea lor nu este terestră. Caracterul secret al acestui subiect depăşeşte cu două puncte pe acela al bombei H.” Nu a vrut să spună mai mult, precizând doar că a fost instituit un proiect strict secret pentru cercetarea materialelor.

O sursă şi mai importantă este ofiţerul de aviaţie în rezervă, Arthur Exon, care a depus mărturie în sensul că în iulie 1947, când funcţiona cu gradul de locotenent-colonel la aeroportul Wright, au fost aduse de la cartierul general al Armatei a VIII-a resturile unei farfurii zburătoare şi ocupanţii lui pentru a fi analizate în laboratoarele de la bază. Locotenent-colonelul Exon le-a spus celor doi investigatori – Randle şi Schmitt – că rămăşiţele „erau foarte subţiri, dar grozav de dure, încât nu puteau fi îndoite nici cu barosul”, ceea ce coincide cu declaraţiile altor persoane despre aceste materii. „Consensul general a fost că ele proveneau din spaţiul extraterestru”, a spus el, adăugând că „trupurile erau în condiţii destul de bune”. Un comitet ultrasecret a preluat investigarea acestui incident şi a altora legate de O.Z.N.-uri.

Este limpede că asemenea istorii (cele relevate până acum sunt doar câteva din mulţimea de exemple care ar putea fi adăugate) constituie un adevărat mister ce nu poate fi ignorat pur şi simplu. Deşi nimeni din interior sau exterior nu izbuteşte să aducă o dovadă în sprijinul afirmaţiilor pe care le face, aceste relatări decurg in mod logic din incidentul de la Roswell, care posedă o documentaţie masivă şi a fost intens investigat. Dacă s-ar fi obţinut ceva mai mult decât nişte vestigii de la vizitatorii extraterestri, lucrul acesta ar fi incitat curiozitatea şi ar fi dat loc la noi întrebări. E interesant să vedem în ce direcţie va continua să se desfăşoare istoria Hangarului 18.”[1]

Zona 51, baza subterana Dulce din New Mexico, aeroportul Danver – locuri unde Guvernul SUA, lucreaza alaturi de diversi extraterestrii si reptilieni !

Astea sunt cateva, din zonele unde Guvernul SUA, conlucreaza alaturi de extraterestrii malefici, dar si alaturi de „parintii” lor, reptilieni. Philip Schneider, este un exemplu, motiv pentru care a si fost asasinat in ianuarie 1996.

Aceste baze subterane, sistemele de tuneluri şi tehnologia lor au fost descrise de foşti militari, sclavi ai controlului mental, şi de personaje ca Phil Schneider, care au ajutat la construirea lor. Schneider este fiul unui comandant de vas german din cel de-al Doilea Război Mondial, Otto Oscar Schneider. Tatăl său a fost capturat de americani şi dus în Statele Unite pentru a lucra pentru Iluminaţi. Ca în majoritatea cazurilor, copiii agenţilor Iluminaţi sunt crescuţi pentru a lucra pentru aceiaşi stăpâni, iar Phil Schneider a avut sarcina de a construi secţiuni ale multor complexe subterane din Statele Unite.

El spunea că ştie 131 de baze militare subterane cu adâncimea de aproximativ 500 de metri, construite pentru planurile Noii Ordini Mondiale. Două dintre bazele în care Schneider a fost prezent sunt Zona 51 din Nevada şi Dulce, New Mexicch Dulce este un orăşel de aproximativ 1000 de locuitori, situat în Rezervaţia Apache jicarilla, la o înălţime de aproape 2000 de metri. De aici au apărut multe relatări despre decolări şi aterizări OZN, răpiri „extraterestre”, mutilări umane şi animale. Aceeaşi bază este locul aşa-numitelor „războaie de la Dulce”, în care se spune că reptilienii şi cenuşiii s-au luptat cu personalul militar şi civil uman.

Au fost multe victime în ambele tabere, iar Phil Schneider susţine că a luat şi el parte la acest schimb de focuri. El spune că a fost lovit de o armă laser şi că are o cicatrice mare pe piept. Participarea sa la luptă a fost făcută publică într-o prelegere din 1995, deşi în ea apar multe alte elemente:

„Treaba mea era să cobor în găuri şi să verific mostrele de stâncă, recomandând explozibilul pentru fiecare tip de stâncă în parte. Ne-am pomenit la un moment dat într-o peşteră mare, plină de extraterestri cunoscuţi drept micii cenuşii. Am împuşcat doi dintre ei. Noi eram cam 30 de oameni şi deodată au apărut aproximativ 40 de extraterestri, care au fost toţi omorâţi. Am văzut apoi o întreagă bază subterană plină cu extraterestri. Mai târziu, am aflat că trăiau deja de mult timp pe această planetă… Asta explică multe despre teoria vechilor astronauţi.”

Schneider a început să avertizeze lumea în privinţa a ceea ce se petrece, deşi ca de obicei cei mai mulţi oameni nu ascultă. Schneider, care lucra îndeaproape cu cercetătoarea Alex Christopher despre care am scris aici http://www.fara-secrete.ro/alex-christopher-scriitoarea-americana-care-a-demascat-ani-la-rand-prezenta-reptiliana.

Schneider a murit pe 17 ianuarie 1996 în condiţii foarte suspecte, care au fost făcute să pară sinucidere, de fapt s-a constat ca “s-ar fi sinucis cu o coarda de pian sugrumandu-se”. El spusese cu un an înainte, în cadrul unei prelegeri publice, că „la trecerea fiecărui an calendaristic, tehnologia militară creşte cu 44,5 ani (în comparaţie cu rata creşterii din tehnologia „convenţională”), lată de ce este uşor de înţeles de ce în 1943 s-a putut face, prin utilizarea tehnologiei tubului cu vacuum, să dispară efectiv o navă dintr-un anumit loc pentru a apărea în altul”, referire la Experimentul Philadelphia, în care o navă militară americană a devenit invizibilă şi a translatatîn altă dimensiune.

O altă bază subterană la care a lucrat Schneider se află sub Aeroportul Internaţional Denver, la est de acest oraş. Construcţia a ridicat mari probleme din cauza costurilor uriaşe – ca şi din cauza gării gigantice săpate de Bechtel ca parte a „îmbunătăţirii reţelei de transport” din Boston, Massachusetts. Aeroportul Denver este plin de statui ale gurguilor, de simboluri masonice şi ale Iluminaţilor. După spusele lui Schneider, există acolo cel puţin 10 niveluri subterane şi un întreg un oraş subteran cu o suprafaţă de 11 km. Despre baza din Denver se spune că include mari „tabere de izolare” şi spaţii subterane pentru încarcerarea „dizidenţilor”.

Muncitorii de pe nivelurile inferioare ale bazei au văzut multe scene teribile despre care au refuzat să vorbească. Aceste baze sunt cele unde dispar milioanele, da, milioanele de copii din lumea întreagă. Ştiu că este greu de crezut aşa ceva, dar ei sunt folosiţi pentru muncă forţată şi apoi sunt consumaţi de reptilieni, precum sunt vitele de către oameni. Muncitorii de la baza Dulce din New Mexico au relatat că au văzut cele mai groteşti lucruri la nivelurile inferioare ale bazei.

Cercetătorii Bill Hamilton şi Tal Levesque (cunoscut şi ca Jason Bishop III) au adunat următoarele informaţii despre Dulce, publicate într-o revistă OZN:

„Nivelul 6 este numit şi ,Sala Coşmarurilor’, din cauza laboratorului genetic. Relatările lucrătorilor care au văzut experimente bizare sunt de genul: ,am văzut oameni cu mai multe picioare, care păreau jumătate oameni-jumătate caracatiţe, dar şi oameni-reptile care aveau mâini de oameni $ plângeau ca nişte bebeluşi. La fel şi un amestec de şopârle-oameni, peşti, foci, păsări şi şoareci, toate ţinute în cuşti. Am văzut de asemenea umanoizi înaripaţi, creaturi groteşti ca nişte lilieci, cu înălţimea de la un metru până la peste doi metri, dar şi fiinţe gen gurgui şi reptile.

Nivelul 7 este chiar mai rău, rânduri şi rânduri de amestecuri umane ţinute la rece. Recipiente mari de păstrare a embrionilor de umanoizi în diferite stadii de dezvoltare. Oameni în cuşti, de obicei sedaţi şi drogaţi, care uneori ţipă şi imploră ajutorul. Ni s-a spus că sunt nebuni incurabili, în urma testărilor foarte riscante de medicamente pentru vindecarea nebuniei. Am fost sfătuiţi să nu le vorbim deloc. La început chiar am crezut toate acestea, dar prin 1978 câţiva muncitori au descoperit adevărul…”

Această descoperire a dus la „războaiele din Dulce” din 1979, lupta dintre oameni, pe de o parte, şi reptilienii şi cenuşiii reptilieni, pe de alta parte, în care au murit mulţi savanţi şi militari, luptă în care Phil Schneider susţine că a fost rănit. Un ofiţer de securitate de la Dulce, Thomas Castello, a descris într-o revistă dedicată OZN-urilor cercetările realizate la baza din Dulce. Informaţiile sale au primit numele de „Documentele Dulce”.

Castello a lucrat timp de şapte ani pentru Rând Corporation, o operaţiune a Iluminaţilor din Santa Monica, în California, fiind transferat la Dulce în 1977. El a aproximat numărul „cenuşiilor” de la Dulce la peste 18.000, dar a văzut de asemenea şi numeroşi reptilieni umanoizi înalţi. Ştia de existenţa a şapte niveluri ale bazei, deşi admite că puteau fi mai multe, şi că extraterestrii se aflau la ultimele trei niveluri. Gradul de securitate creşte odată cu nivelul. Singurul semn în limba engleză se afla deasupra staţiei de transport pe care scria „spre Los Alamos”, o altă mare bază subterană reptiliană din New Mexico.

Cele mai multe indicatoare de la Dulce sunt însă în „limbajul simbolic extraterestru”, un sistem universal de simboluri înţeles de oameni şi de extraterestri. Iluminaţii comunică la suprafaţă în limbajul simbolic, după cum am arătat în Secretul Suprem şi în arhiva de simboluri de pe pagina lui David Icke davidicke.com. Se presupune că, Ia origine, hieroglifele sumeriene, egiptene şi chinezeşti au fost un limbaj reptilian sau extraterestru. Alte legături ale tunelului de la Dulce ajung la complexurile subterane de la Page, Arizona, Zona 51 din Nevada, Taos, Carlsbad şi Datil, New Mexico, Colorado Springs şi Creede, Colorado. Castello spunea că există o vastă reţea de legături de transport subteran sub Statele Unite, care se extinde în sistemul global de tuneluri şi oraşe subterane.

El a descris, de asemenea, măsurile stranii de securitate de la Dulce. Sub nivelul 2, fiecare angajat este cântărit dezbrăcat şi i se dă o uniformă. Orice schimbare de greutate este notată, iar cei la care diferenţa este mai mare de 1,5 kg sunt examinaţi radiologie. La intrarea în toate zonele „sensibile” există cântare, iar greutatea fiecăruia trebuie să se potrivească cu cartela şi codul de intrare. Castello a mai dezvăluit unele dintre lucrările genetice de la Dulce. El spunea că savanţii de acolo pot separa „corpul bioplasmic” de cel fizic şi pot plasa o „entitate extraterestră” (conştiinţă) într-un corp uman, după ce „îi îndepărtează sufletul”. M-am gândit ce personalităţi, inclusiv prim-miniştri şi preşedinţi, au fost duşi acolo şi posedaţi de entităţi reptiliene. Ei arată fizic la fel pentru public, dar comportamentul este decis de o altă forţă…

Există legende vechi ce vorbesc despre oameni care, în timpul nopţii, sunt înlocuiţi de cei care-şi schimbă forma. Este probabil ca unii descendenţi cu o anumită parte de ADN reptilian să posede mai uşor corpul uman, acesta fiind un motiv al preciselor înregistrări genetice ale descendenţilor. Presa mondială a Iluminaţilor a anunţat în 2000 cu surle şi trâmbiţe că Bill Clînton şi Tony Blair au reuşit cartografierea genomului uman, fapt încă mai semnificativ, deoarece Departamentul american pentru energie are laboratoare la Dulce şi legături strânse cu Institutul Naţional pentru Sănătate, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi institutul Medical Howard Hughes, toate instituţii ale Iluminaţilor.

Mai multe pe larg aici -> http://www.fara-secrete.ro/phillip-schneider-asasinat-in-ianuarie-1996-dupa-ce-a-vorbit-in-public-despre-luptele-dintre-reptilieni-si-oameni-de-la-baza-dulce-din-new-mexico.

Tot acest volum imens de informatii, nu face decat sa confirme ceea ce Iluminatii spun despre ideile noastre, drept „Teoria Conspiratiei”, dar lor, le este atat de frica de aceste „teorii”, incat ii asasineaza pe asa-zisii, „teoreticieni”, iar Cooper si Schneider, sunt doar cativa dintre ei.

SURSE

1. http://www.lovendal.ro/wp52/hangarul-18-baza-in-care-guvernul-sua-isi-tine-extraterestrii-si-ozn-urile/

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro