Gravitația, zborul și teoria atomică descoperite cu mii de ani în urmă în India antică

by „Mai multe descoperiri realizate în India antică demonstrează că istoria omenirii este eronată. Teoria gravitației, zborul, dar și teoria atomică, a fost descoperite cu mii de ani în urmă și chiar au fost puse în practică. Una dintre cele mai mari greșeli făcute de societatea modernă este să minimalizeze […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Mai multe descoperiri realizate în India antică demonstrează că istoria omenirii este eronată. Teoria gravitației, zborul, dar și teoria atomică, a fost descoperite cu mii de ani în urmă și chiar au fost puse în practică.

Una dintre cele mai mari greșeli făcute de societatea modernă este să minimalizeze cultura dar și dezvoltarea tehnologică ale civilizațiilor antice de pe Terra. Una dintre aceste civilizații este cea indiană, care conform textelor antice a ajuns la un grad al dezvoltării impresionant.

Chiar dacă aceste lucruri par greu de înțeles, textele vedice susțin că matematicianul Bhaskaracharya al II-lea este cel care a descoperit teoria gravitațională cu mult timp înaintea lui Newton.

Această descoperire a fost pur și simplu ignorată de oamenii moderni, din motive bizare, dar cert este că lucrurile sunt mai complexe decât ne-am imaginat. Este posibil ca Newton să se fi inspirat din teoria lui Bhaskaracharya al II-lea. Bineînțeles că da, atâta timp cât ar fi avut acces la textele antice.

Istoria modernă ne învață că primii oameni care au pus bazele aviației au fost frații Wright. Odată cu descoperirile impresionante ale acestora, aviația s-a dezvoltat atât de mult încât omul a fost capabil să ajungă în spațiu.

Această teorie este falsă pentru că avioane cu adevărat performante au fost dezvoltate în timpul Ramayana si Mahabharata. Aceste avioane erau impresionant de mari și se numeau vimana. Cu ajutorul lor, anticii erau capabili să ajungă pe orice planetă într-un timp foarte scurt.

Se pare că în urmă cu 2500 de ani, a existat în India antică un filosof pe nume Kashyap. Cu toate acestea oamenii îl numeau „Kanad,” sau „Kan”, care în sanscrită înseamnă „cea mai mică particulă”. Acest specialist antic a fost primul care a invocat ideea de atomi, care combinați în diferite feluri pot produce diferite schimbări chimice în prezența unor factori externi precum căldura.

vimanasartisticimpression Istoria este greșită! Graviația, zborul și teoria atomică descoperite cu mii de ani în urmă în India antică

Aceasta a fost baza a ceea ce înseamnă teoria atomică și conform textelor antice a fost descoperită și pusă în practică cu circa 2500 de ani înainte ca Dalton să realizeze că a redescoperit teoria atomică.

Acestea sunt doar trei exemple care demonstrează perfect ignoranța în care trăim. DIn păcate, nu suntem cea mai importantă civilizație care a trăit pe Terra pentru că gradul nostru de dezvoltare nu se află la cel mai înalt nivel. Cu toate acestea, trebuie să reamintim că orice fază de dezvoltare cunoaște o ciclicitate continua și orice civilizație care a trăit pe Terra a fost influențată de acest factor în mod decisiv.”[1]

SURSE

  1. http://www.efemeride.ro/istoria-este-gresita-graviatia-zborul-si-teoria-atomica-descoperite-cu-mii-de-ani-in-urma-in-india-antica
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro