Gnomii – piticii enigmatici subpământeni

by Un gnom este o creatură mitică caracterizată de statura sa mică și viața subterană. Conform lui Paracelsus, gnomii sunt cele mai importante ființe care întrupează caracteristicile elementului pământ. Ei se mișcă cu ușurință prin pământ așa cum oamenii merg pe el. Se spune că razele soarelui îi transformă în […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Un gnom este o creatură mitică caracterizată de statura sa mică și viața subterană. Conform lui Paracelsus, gnomii sunt cele mai importante ființe care întrupează caracteristicile elementului pământ. Ei se mișcă cu ușurință prin pământ așa cum oamenii merg pe el. Se spune că razele soarelui îi transformă în piatră.

După unele tradiții, gnomii sunt niște mici creaturi buclucașe sau niște goblini. Câteva surse spun că de fapt gnomii devin broaște când răsare soarele, în loc să se transforme în piatră. Gnomii apar des în basmele germane, în special în cele ale Fraților Grim dar și în mitologia nordică. În basme, ei sunt înfățișați ca niște oameni bătrâni și pitici, care trăiesc în adâncul pământului și păzesc comori îngropate.

GNOMI

Gnomi 2

Gnomii apar și în alte mitologii, dar sub alte nume, ei fiind prezenți mai ales în centrul, nordul și estul Europei. Kaukis este gnomul prusac, iar barbegazi sunt creaturi asemănătoare cu gnomii, cu picioare mari ce apar în basmele și legendele din Franța și Elveția. În Islanda, gnomii (vættir) sunt atât de respectați încât stăzile sunt construite în așa fel încât să nu deranjeze zonele unde se spune că locuiesc. În estul continentului, tengu este un nume ce desemnează o categorie de gnomi înaripați.

Un gnom este rar individualizat de ceilalți ca personaj de basm, însă în folclorul german, Rubezahl, stăpânul lumii subterane, este considerat uneori a fi un gnom de munte. După unele tradiții, regele gnomilor se numește Gob. Despre cuvântul „gnom” se zice că ar proveni din limba latină din „gnomus” sau din greacă, din „gnosis”, însemnând „cunoaștere”. Conform miturilor, gnomii acumulau informații secrete așa cum strângeau comori.

Gnomii – piticii enigmatici subpământeni

Legendari şi totuşi atât de reali, ei se află în aşteptarea unor vremuri mai bune pentru oameni, ca să le împărtăşească minunatele lor secrete metalurgice…

În perioada Evului Mediu (şi chiar şi mai înainte) au început să fie semnalate o serie de cazuri deosebite, cele ale piticilor subpământeni, atât în Europa cât şi în celelalte colţuri ale lumii. Tradiţiile multor popoare – din care menţionăm legendarele triburi indiene din cele două Americi, saga-urile scandinave, mitologiile saxone, slave, scoţiene, dar mai ales cele irlandeze – au afirmat în mod repetat existenţa acestor fiinţe (numite gnomi) cu o talie foarte mică (cuprinsă între 30 şi 65 cm), humanoide, care trăiesc sub pământ. Trăsăturile lor caracteristice erau hărnicia şi priceperea extraordinară în prelucrarea metalelor, ei stăpânind procedee foarte avansate ce conferă proprietăţi aproape magice obiectelor făurite. De asemenea, erau maeştri neîntrecuţi în extragerea şi rafinarea foarte eficientă a piritelor şi conglomeratelor metalifere. Se spune chiar că toţi marii conducători şi eroi ai epocii de după Hristos, cum ar fi Arthur, Siegfried şi Tristan, aveau arme, scuturi şi armuri lucrate de piticii subpământeni. Se pare că acelea erau vremuri îndepărtate, în care oamenii şi gnomi trăiau într-o relativă pace. Mai apoi piticii au început să fie vânaţi şi exploataţi ca nişte animale, fapt care a dus la o treptată retragere a lor în lumea de sub pământ.

Totuşi, apariţii sporadice au mai avut loc, însă rare şi nu toate cu un deznodământ fericit. De pildă, în anul 1138 d.H, călugării unei mănăstiri din Germania de Sud au dat peste un astfel de gnom care se ascundea în pivniţa lor de alimente. Gnomii nu au o înfăţişare prea atrăgătoare: foarte scunzi, îndesaţi, butucănoşi, cu  pielea brună, aproape neagră (deoarece trăiesc mereu într-un mediu întunecat, subpământean), cu părul şi bărbile încâlcite, având maxilarul proeminent şi capul puţin ţuguiat, pielea foarte groasă şi zbârcită, dar braţele puternice şi o iuţeală în deplasare greu de închipuit, ei sunt fiinţe catalogate în general ca neprietenoase, dure, necomunicative. Este lesne de înţeles, deci, că acei călugări priveau arătarea cu un fel de spaimă. Gnomul nu vorbea nicio limbă, refuzând să comunice chiar şi prin semne. Exasperaţi, călugării l-au adus înapoi în pivniţă; lăsat liber, piticul s-a repezit la unul din zidurile încăperii, a scos o piatră cubică din el şi a dispărut în tunelul astfel creat. Toate acestea s-au petrecut foarte repede şi nimeni nu a putut să intervină sau să-l oprească; în plus, gaura din perete era mult prea îngustă pentru statura unui om.

Speriaţi şi confundându-l cu diavolul, călugării au zidit imediat tunelul şi faptul ar fi fost uitat probabil pentru totdeauna dacă nu ar fi fost menţionat în scris de unul dintre martori.

SURSE

  1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnom
  2. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5674
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro