Fulgerul Globular – unul dintre misterele Universului

by „In Biblie, fulgerele si tunetele sunt considerate o solie prin care Dumnezeu isi manifesta mania. Pentru etrusci fulgerele erau un oracol care le prezicea viitorul iar vechii germani vedeau in acest fenomen un semn al zeului Thor care arunca ciocanul sau spre Pamant. Stiintific vorbind, in 1752 Benjamin Franklin […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„In Biblie, fulgerele si tunetele sunt considerate o solie prin care Dumnezeu isi manifesta mania. Pentru etrusci fulgerele erau un oracol care le prezicea viitorul iar vechii germani vedeau in acest fenomen un semn al zeului Thor care arunca ciocanul sau spre Pamant. Stiintific vorbind, in 1752 Benjamin Franklin a demonstrat, pentru prima oara, ca fulgerul este rezultatul tensiunii dintre nori si Pamant, acesta fiind un punct de plecare deosebit de important in cercetarea fulgerelor.

“Globul de foc”

 Fulgerul globular este un posibil fenomen atmosferic electric despre care se cunosc inca foarte putine date. Acest fenomen este asociat, de obicei, cu furtunile si dureaza mai mult decat fractiunea de secunda a unui fulger cunoscut de toata lumea. Primul cercetator care a descris in mod stiintific un fulger globular a fost rusul G.W. Richman care, in timp ce incerca sa masoare energia acestei “mingi de foc” pe timpul unei furtuni, a fost lovit de o explozie si ucis. Teoriile si datele stiintifice privind fulgerul globular fiind destul de putine, ii determina pe multi dintre oamenii de stiinta sa puna la indoiala existenta fenomenului. Cu toate acestea, unii dintre savanti sustin ca au vazut fulgerele globulare care s-au comportat diferit. Astfel, in revista Nature din noiembrie 1930, britanicul Alexander Russel scria: “Cu multi ani in urma am vazut doua globuri de fulgere. Unul dintre ele s-a lovit de o cladire si a explodat cu zgomot puternic, al doilea s-a indepartat plutind…”

Un alt nume de notorietate in materie de fulgere globulare, James Dale Barry, considera ca “o analiza impartiala a relatarilor despre fulgerul globular ne determina sa conchidem ca multe din acestea sunt indoielnice si pot fi interpretate in diferite moduri”. Dificultatea cea mai mare in explicarea fenomenului provine chiar din descrierile numeroase si diferite facute de martorii oculari. Cu toate reticentele existente in lumea comunitatii stiintifice, fenomenul fulgerului globular exista si pare a fi acceptat.

Fulgerul negru sau “fulgerul invizibil “

 Cercetatorii de la Institutul de Tehnologie din Florida descriu “fulgerul negru”, asa cum l-a numit un coleg (Joseph Dwyer) ca pe un fenomen neobisnuit: pulsatii puternice de radiatie ce sunt invizibile. Oamenii de stiinta specializati in studierea fulgerelor au descoperit ca pe timpul furtunilor, pe langa fulgere, in atmosfera sunt eliberate raze X si chiar raze gamma, o forma de radiatie asociata, de obicei cu evenimentele cosmice si exploziile nucleare. Spre deosebire de fulgerele obisnuite, spune Dwyer, oamenii pot fi loviti de fulgerele negre fara sa simta insa. Tot el avertizeaza ca este posibil ca intr-o secunda, oamenii sa fie loviti de o doza de radiatie ionizanta egala cu doza acumulata de-a lungul intregii vieti. Fulgerul negru a fost descoperit intr-un mod cu totul neasteptat. Dorind sa afle care sunt cauzele ce provoaca fulgerele obisnuite (inca nu sunt cunoscute pe deplin), oamenii de stiinta au inceput sa masoare radiatiile furtunilor. Spre surprinderea lor au observat emisii de raze X si raze gamma.

Un alt cercetator, J. Eric Grove de la Naval Research Laboratory din Washington, sugereaza ca furtunile ar putea produce flash-uri de raze gamma mult mai puternice decat sustine teoria lui Dwyer, confirmand existenta fenomenului insa, dupa cum arata datele suplimentare obtinute cu ajutorul unui senzor de pe telescopul Spatial Fermi, vor oferi mai multe informatii. “Avem nevoie de mai multe experimente pentru a intelege cu adevarat acest fenomen”, spunea acelasi om de stiinta. Pana atunci, fulgerul negru si cel globular continua sa ramana un mister.”[1]

SURSE

  1. Revista Magazin
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro