Extratereștrii antici – zeii primelor civilizații

by „Ceea ce putem vedea în prezent cu ochii noştri peste tot reprezintă produsul peste milenii al civilizaţiilor care au existat cândva. Noi cei de azi suntem tipul de oameni care au evoluat şi s-au dezvoltat purtând în noi mii şi mii de generaţii anterioare, care au format vechile imperii […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Ceea ce putem vedea în prezent cu ochii noştri peste tot reprezintă produsul peste milenii al civilizaţiilor care au existat cândva. Noi cei de azi suntem tipul de oameni care au evoluat şi s-au dezvoltat purtând în noi mii şi mii de generaţii anterioare, care au format vechile imperii şi care şi-au trăit experienţele lor în acele vremuri.

Ca urmare, suntem puţin din fiecare dintre acele vechi civilizaţii. Dacă am privi înapoi în timp, spre deosebire de noi care nu mai credem în zeităţi, cei din vremurile acelea acordau zeilor o mare importanţă. Mitologiile popoarelor vechi conţin de altfel multe referiri legate de zeii din străvechime, şi de multe ori întâlnim în cronici scrise pe pergamente în care sunt relatate faptele zeilor.

Una dintre cele mai bogate surse în acest sens este de exemplu Mahabharata, în care se relatează chiar cu amănunte importante cum se luptau zeii între ei sau cu demonii, folosind arme terifiante pentru înţelegerea omului de atunci.

Dincolo de astfel de aspecte antice să reconsiderăm ideea legată de zeităţi. Noi am mai spus despre zeii din vechime, de unde veneau ei şi cum şi-au împărţit zonele de influenţă. Însă din acest punct de vedere se ridică o întrebare.

Dacă fiecare grupare de zei, luând în considerare că fiecare aparţinea de câte o constelaţie şi era afiliată la Confederaţia Galactică a Luminii, venise pe Pământ pentru a contribui la dezvoltarea speciei umane, atunci pe ce bază şi-au făcut împărţeala?

Şi mai ales pe ce criterii şi-au împărţit funcţiile şi poziţiile în interiorul grupului din care făceau parte? Este binecunoscut faptul că toate culturile vechi erau bazate pe politeism, cu excepţia celei geto-dace, unde Zamolxe îi învăţase pe strămoşii noştri şi pe înaintaşii acestora că există un singur Mare Zeu sau Tatăl tuturor Zeilor, adică Dumnezeu sau Creatorul.

De exemplu grecii şi romanii îi aveau pe Zeus-Jupiter şi întreaga sa liotă, scandinavii îl aveau pe Odin cu ceilalţi zei de la curtea sa, egiptenii îi aveau pe Osiris şi Isis împreună cu alte zeităţi mai mici, hinduşii îi aveau pe Brahma, Shiva şi Vishnu alături de alte câteva zeci de zeităţi importante secondate şi acestea de zei mai mici. Deci fiecare grupare îşi avea schema stabilită.

Cu toate acestea multe dintre povestirile despre zei relatau despre luptele din interiorul fiecărui grup, aşa cum ştim de exemplu din mitologia greacă şi cea egipteană. De aici deducem două lucruri. Primul – că indiferent cât de evoluaţi erau manifestau invidie, gelozie şi resentimente unii faţă de ceilalţi.

Şi al doilea lucru – că aveau aceste poziţii întocmai ca într-o firmă în care fiecare are funcţia sa, şi probabil de multe ori câte un zeu mai mic sau cu o poziţie mai importantă se răţoia în faţa şefului sau uneltea pe la spatele lui cu cine ştie ce plan, aşa cum se întâmplă de altfel şi azi în multe dintre companiile din lume.

Din acest punct de vedere ne putem da seama că până şi în acele vremuri şi chiar la fiinţe mult mai evoluate decât oamenii de atunci se petreceau lucruri şi situaţii asemănătoare pe care noi azi le facem şi le provocăm.

Cu alte cuvinte, zeii – adică acele fiinţe umanoide de atunci, nu erau cu mult mai buni din punct de vedere moral decât oamenii.
Dar în mod sigur mental şi intelectual erau cu mult înaintea oamenilor, de aceea aveau şi posibilitatea de a manevra energiile şi materia.

Un alt aspect la fel de important în privinţa zeilor era numirea unuia dintre ei în fruntea acelui grup, pentru a-l conduce. Cum lucrurile oriunde în Univers se bazează pe Evoluţie, devine logic faptul că în fruntea fiecărei grupări de zei aflată pe Pământ trebuia pus unul care dovedise că era cel mai capabil, cum s-ar spune un manager general care să coordoneze echipa.

Iar asta tot logic vorbind nu se poate decât în urma unor merite obţinute pe drept. Vorbind strict din perspectiva unei asemenea fiinţe – zeul care conducea gruparea sa, acesta trebuia să aibă o pregătire foarte bună deoarece venind aici pe Pământ, condiţiile erau cu totul altele faţă de cele din lumea din care veneau ei. În altă ordine de idei, să zicem că Jupiter – Zeus trebuia să cunoască totul despre oameni, animale şi natura Pământului, pentru a se putea adapta la astfel de condiţii de viaţă.

Zeii puteau veni şi pleca după dorinţă, apărând şi dispărând în şi din faţa oamenilor precum o fantomă. Asta arată că ei cunoşteau Ştiinţa Vibraţiilor, Ştiinţa Opticii, Ştiinţa Iniţiatică, deoarece asemenea apariţii şi dispariţii înseamnau coborârea şi ridicarea din nou a vibraţiilor proprii, în raport cu câmpul energetic al planetei noastre.

Prin faptul că dispăreau după ce spuneau câte ceva sau cereau oamenilor anumite lucruri, zeii foloseau de fapt ridicarea vibraţiilor pentru a nu fi văzuţi de oameni încotro se îndreptau. Zeii de fapt ieşeau din planul tridimensional şi scurtau drumul până la lăcaşurile lor, făcând acest drum probabil în decurs de doar câteva minute.

Asta se făcea fie prin teleportare, fie prin traversarea unor spaţii subtile de genul unor mici portaluri de energie. Căci este necesar să spunem că nu toţi zeii şi nu toate grupările stăpâneau teleportarea fizică. Fiecare zeu putea una sau alta în funcţie de nivelul său de evoluţie. Dar un lucru rămâne sigur.

14202639_652281118270727_8720242260707028431_n

Chiar dacă fuseseră trimişi aici pe Pământ pentru a supraveghea evoluţia lui Homo Sapiens, toţi zeii din toate grupările de oriunde de pe planetă, erau invidioşi pe omul Pământului, căci ştiau că într-o zi, într-un viitor îndepărtat, ei, zeii, aveau să recunoască superioritatea unei fiinţe ce avea să devină în timp mult mai important decât oricare dintre ei…. OMUL..”[1]

SURSE

  1. Facebook/Revista Cosmos
  2. Foto: deviantart.com
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro