Diferenta dintre evreu, iudeu, khazar, semit si jidan, conform cartilor de istorie universala !

by Acest articol, doreste sa faca o completare cu privire la aspectele istorice, reale, nu pe cele, pe care propaganda sionista, a incerca sa le introduca in cartile de istorie. Intr-un mare articol anterior, am aratat folosind dovezi istorice irefutabile, cum evreii ca si popor, n-au niciun fel de legatura […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Acest articol, doreste sa faca o completare cu privire la aspectele istorice, reale, nu pe cele, pe care propaganda sionista, a incerca sa le introduca in cartile de istorie. Intr-un mare articol anterior, am aratat folosind dovezi istorice irefutabile, cum evreii ca si popor, n-au niciun fel de legatura cu anticii semiti, ei doar trecand la religia iudaica, in anul 740 e.n., in timpul regelui Khazarilor, Bulan.

Mai multe, pe larg, vedeti aici, despre cum s-a inceput propaganda ideii de „semitism” a evreilor -> http://www.fara-secrete.ro/oricine-va-incerca-sa-critice-pe-liderii-evrei-conducatori-ai-planetei-vor-fi-etichetati-ca-antisemiti.

jew not semitic people

1811869_orig

O lectie de istorie universala despre istoria evreilor si sionismul lui Rothschild !

„Terminarea Mandatului britanic, marcat de ascensiunea stelei lui David deasupra orizontului palestinian, a avut efectul declansarii destabilizarii in Orientul Mijlociu. Paradoxul constituirii Statului Israel -singurul stat din lume a carui religie oficiala este iudaismul- de catre formatiile sioniste in majoritate atee, continua sa intrige pe
cercetatorii fiziologiei iudaice din intreaga lume.

Cine sunt acesti sionisti veniti din toate colturile Europei si Americii, care si-au impus vointa asupra semitilor autohtoni -Sabra- si au declansat razboiul fratricid dintre cele doua semintii din zona, evrei si arabi? Intrebarea nu este noua. Vasile Alecsandri, in discursul contra revizuirii art. 7 din
Constitutie rostit in Senatul Romaniei la 10 Oct. 1879, se intreba: „Ce sunt navalitorii? Sunt un popor activ, inteligent, neobosit intru indeplinirea misiunii sale… sunt cei mai exclusivisti din toti locuitorii pamantului, cei mai neasimilabili cu celelalte popoare ale lumii…”

De acord, dar sunt oare acesti sionisti Ashkenazi de aceiasi origine semita ca si evreii Sabra ori arabii autohtoni? Arthur Koestler, scriitor evreu, in cartea sa „Al treisprezecele trib” afirma ca majoritatea evreilor de astazi sunt urmasii Khazarilor, un popor seminomad de origina tãtarã, ce s’au convertit la iudaism sapte secole dupa distrugerea Ierusalimului in 70 D.C. Regatul Khazarilor situat pe
tarmul vestic al Marii Caspice, intre Volga si Don, s’a extins curand, atingand tarmurile Marii Negre, Caspice si de Azov. Cand Leon al III-lea, imparatul Bizantului a expulzat un numar de evrei din Constantinopole, acestia s’au stabilit in regatul Khazarilor. Un complex de imprejurari favorabile: casatoria fiului lui Leon al III-lea, Constantin al VI-lea, cu printesa Khazara Irina si prozelitismul monoteismului iudaic, au dus la convertirea regelui Khazarilor Bulan, in 740 D.C., la religia iudaica si odata cu el, a tuturor supusilor din
regatul Khazarilor. Halevi, in poemul sãu filosofic Ha-Kuzari, descrie aceasta convertire la iudaism a regelui Bulan. Dupa Halevi, regele Khazar a fost câstigat de argumentul „Contractului Social” dintre Dumnezeu si evrei pe muntele Sinai. Astfel iudaismul este prezentat nu ca o serie de revelatii mistice traite de indivizi, ci ca o experienta de la persoana la Dumnezeu si dela Dumnezeu la persoana. Prezenta
vizibila a lui Dumnezeu este pretutuindeni, cea invizibila insa este întâlnitã numai in Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu. Corespondenta datata 950 D.C. dintre regele Iosif al Khazarilor si Hasdai Ibn Shaprut, ministrul de externe al Califului Spaniei, Abd al Rachman, detaileaza aceeasta convertire. Scrisorile autentice au fost publicate in 1577 spre
a dovedi ca evreii au o tara a lor proprie: Regatul Khazariei.

Influenta Khazarilor a durat 250 de ani, pânã la eclipsarea de catre ducele Kievului. In secolul al XIII-lea, odata cu sosirea marelui val mongol, Khazarii convertiti la iudaism si-au indrepata fuga spre nord-vest. Cu alte cuvinte, evreii counoscuti astazi sub numele de Ashkenazi ce populau tarile baltice, Rusia, Romania, Polonia, Ungaria, Germania, adica Europa intai, America mai apoi, sunt de fapt urmasii
Khazarilor, de origine tãtarã-finicã si nu semiti. A. Koestler îi
numeste pe Ashkenezi: cel de al XIII-lea trib. Mai pot ei deci prezenta orice critica adversa drept anti-semitism de vreme ce ei nu sunt semiti?
Argumetnul lui Koestler nu este nou. Prof. Dunlop de la Universitatea Columbia, prof. Burry in Anglia si Paliak dela Universitatea din Tel Aviv, conclud cercetarile cu acelasi raspuns: numai evreii autohotoni Sabra Sephardici sunt evrei pe linia sângelui. Cele dousprezece triburi
evreiesti initiale din care 10 s’au pierdut iar celelalte doua, Israel si Iudah, ce locuiau Tinutul Sfant, locul activitatii mesianice a lui Iisus, fiul Tatalui si al Sfantului Duh, au devenit exilate in Babilon odata cu distrugerea Templului de catre Romani.

Din exilul Babilonian, nici macar jumatate din acestia nu s’au mai reintors. Unde au disparut insa celelalte 10 triburi? Dupa unele afirmatii din cartea „Israel, care este pretul?” publicata in 1953, arborele genealogic al lui Hitler si-ar putea avea radacinile in unul din cele zece triburi pierdute, in timp ce un Weizman, Golda Meir, Ben-Gurion, Begin ori alti multi Ashkenezi ca urmasi ai Khazarilor convertiti la iudaism, n’au nici o legatura antropologica cu evreii.
Adica multi Crestini, din punct de vedere antropologic, au mai mult sange evreiesc in vine decat multi dintre vecinii lor evrei. Regina Victoria a Angliei apartinea unei societati israeliene ce-si sustinea originea in triburile pierdute. Confuzia deriva din amalgamarea notiunilor de iudaism, evreism si sionism.

Termenul de iudaism a fost pentru prima oara introdus de catre Iosif Flaviu, scriitor roman de orignie evreiasca, in cartea sa „Istoria razboiului evreiesc`” aparuta in sapte volume. Iudaismul reprezinta o colectie unitara de credinte, legi morale, practici religioase si institutii ceremoniale, inzestrat cu o mare forta de prozelitism inainte
de apartitia Crestinismului. In faza initiala o multime de indivizi, apartinand diferitelor natiuni si rase s’au convertit la iudaism. Cu alte cuvinte lumea iudaica de astazi constituie un amestec al mai multor rase.

Pentru a apãra acest conglomerat numit iudaism de pericolul
crescând al defectiunilor, convertirilor si a casatoriilor mixte, criza Israelului este prezentata drept criza evreimii mondiale ca si cum ar exista un Popor Evreu ca o entitate extra-teritoriala Israelului. Iudaismul este forta unificatoare a diverselor rase ce formeaza astazilumea iudaica, dupa cum crestinismul este forta unificatoare a lumii crestine ori mahomedanismul lumea musulmana, dupa cum din sãmânta lui Abraham, Hager a dat nastere lui Ishmael al arabilor.”[1]

Diferenta dintre evreu, iudeu, khazar, semit si jidan, conform cartilor de istorie universala !

In continuare va prezint niste explicatii, pe larg, redactate de colonelul SRI (r), Vasile Zarnescu si publicate pe site-ul Alter Media[2]:

„În mai multe articole [1] de-ale mele [2] şi, acum, după cum aţi citit în unele note adăugate în câteva episoade ale ÎNŞELĂTORIEI SECOLULUI XX, am precizat că noţiunea „jidan/jidani“ este forma fonetică deformată, dar istorică şi ştiinţifică, provenită din germanicul din Das Jüden. În limba română, foarte multe neologisme de origine academică latină care încep cu „j“ sau care-l conţin pe „j“ se pronunţă ca atare, „j“: just, justiţie, justiţiar, justiţiabil, justiţialist, injust/ă, injustiţie, Justinian/Iustinian; majestate/maiestate; majestuos/maiestuos. Sunetul semnificat de litera nemţească „ü“ – redat în scrierile mai vechi şi prin litera „y“ – pronunţat prin diftongul „iu“, s-a aglutinat, prin eliminarea vocalei u, în sunetul „i“. Astfel că germanicul „Jüden“ – care în germană se pronunţă „iúden“ – a dat în româneşte pe „jidani“, consemnat ca atare şi în Dicţionarul lui Lazăr Şăineanu, care era jidan şi care nu se ruşina de acest cuvânt. De fapt, cuvântul „jidani“ este adaptarea în limba română a cuvântului „Jüden“, care a fost preluat din celelalte limbi cu pronunţie fonetică a scrierii din ţările Europei Centrale şi de Est – din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia etc. – de unde au venit jidanii în Ţările Române: Moldova, Transilvania şi Muntenia.

Diferenţierea dintre „evreu“ [3] şi „jidan“ se face şi lingvistic, la fel ca în limba română, inclusiv în alte limbi: în limba franceză, „evreu“ = „hébreu“, unde sunetul „v“ a devenit „b“, de unde şi „limba ebraică“, pentru „limba evreiască“, dar „jidan“ = „juif“; în limba spaniolă, „evreu“ = „hebreo“, dar „jidan“ = „judio“; în limba rusă, „evreu“ = „yevrey“, dar „jidan“ = „jid“, sufixat cu -ov (jidov, preluat şi în limba română!); în limba italiană, „evreu“ = „ebreo“; în limba engleză, „jidan“ = „jew“; în limba germană, „jidan“ = „Jüde“; etc. Aşadar, în limbile engleză şi germană, pentru „evreu“ nici nu există, în uzul curent, varianta biblică şi europeană „evreu“, „hébreu“/hebrew, ci doar „jidan“ = jew, Jüde! Şi aceasta, deoarece în Marea Britanie şi Germania, fiind mai îndepărtate de Palestina, evreii autentici nu prea au ajuns, ci doar jidanii, veniţi din Europa de Est: din Rusia, Polonia (Galiţia), Cehoslovacia (Boemia-Moravia), Ungaria şi, fireşte, Germania, căci doar treceau Canalul Mânecii.

Ceea ce este curios, dar şi favorabil cercetării mele, fiind în consens cu cele pe care le susţin aici, este faptul că, dacă foloseşti motorul de căutare şi de traducere Google, atunci când ceri traducerea în engleză şi franceză a expresiei „Evrei de vânzare“, apar sintagmele „Hebrew for Sale“ şi „Hébreu à vendre“. Dar dacă ceri găsirea titlului „Yehuda Bauer Hebrew for Sale?“ şi „Yehuda Bauer Hébreu à vendre?“, se afişează numai „JEWS FOR SALE? by Yehuda Bauer“ şi, respectiv, „Juifs à vendre?: les négociations entre nazis et Juifs“. Cu alte cuvinte, şi motorul Google, contemporan nouă şi abia inventat – dar „cult în cap“, cum zice Marean Vanghelie, un veritabil self-made man al ţiganilor – ştie că Hitler a avut de vânzare nu evrei, ci jidani: nu a avut de vândut un milion de „Hebrews/Hébreus“ pe zece mii de camioane, ci un milion de „Jews/Juifs“ – din cele şase milioane pe care le exterminase, dar, care rămăseseră tot şase milioane, conform unei caricaturi care-l reprezintă pe Albert Einstein scăzând 3.000.000 din 6.000.000 şi dându-i la rest tot… 6.000.000!

Desigur, în literatura de specialitate, apar sporadic şi formele „hébreu“/hebrew, mai ales în denumirea unor ziare, cum voi arăta mai în continuare. În mod evident, prin forţa lucrurilor, în literatura problemei – exprimată, îndeosebi, în limbile franceză şi engleză, dar, de aici, prin inerţie şi mimetism, în alte limbi – s-a preluat forma proprie a cuvântului avută în conotaţia noţiunii germane, Das Jüden, adică „Jews/Juifs“, care, în limba română trebuie tradusă prin termenul general „iudei“, dar trebuie avută în vedere lecţiunea particulară redată prin grafia „jidani“, întrucât noţiunea generală şi ambiguă de „iudei“ îi desemnează atât pe „evrei“, cât şi pe jidani. Ca atare, în textul cercetării mele, când a fost vorba de traducerea textelor din engleză sau franceză, noţiunile „Jews/Juifs“ le-am tradus, în funcţie de contextul istoric şi geografic, prin „iudei“, îndeosebi când era vorba de evreii de până la anul 740, e.n. – când khazarii au devenit jidani, prin adoptarea subită, la ordinul lui Bulan, a religiei mozaice, cu rugămintea ca cititorul să facă această reservatio mentalis, anume că autorii străini nu fac distincţia între „evrei“ şi jidani – deci îi consideră pe toţi ca fiind iudei, tratându-i după forma cultului religios adoptat, iudaismul, şi nu după neam, după matricea lor genetică, turco-mongolă şi nu semită, adică după sânge, deşi, conform paremiologiei româneşti, „sângele apă nu se face!“

O altă dovadă istorică irefutabilă care atestă că jidanii nu sunt evrei decât prin însuşirea religiei mozaice este faptul că jidanii nu au cunoscut niciodată limba „ebraică“. Jidanii şi-au format, în decursul secolelor de convieţuire cu popoarele europene pe care le-au păcălit să-i suporte, limba idiş [4], grafiată şi idish sau yiddish [5]: un amestec indistinct de cuvinte din limbile germană, polonă, rusă, „ucraineană“ (care ea însăşi era o aglutinare de dialecte ale etniilor trăitoare pe teritoriul respectiv, denumit imprecis u kraina, însemnând „la margine“, unde se refugiau cei ce voiau să scape de pedepsele consemnate de legile ţărilor vecine sau de persecuţia unor satrapi locali) etc.

Elocvent este că pe site-ul Wikipedia, unde este postat link-ul pentru „Yiddish language“, la începutul textului este pus avertismentul: „Not to be confused with Hebrew language“ [6]! „A nu se face confuzie cu limba ebraică“. Nu, nu facem această confuzie! Tocmai de aceea explicăm, pe îndelete, că jidanii sunt una, iar „ebraicii“, „evreii“ alta. Jidanii din Europa (de la Atlantic până în Munţii Urali şi până dincolo de ei, în republica ex-sovietică Birobidjan [7], unde s-a încercat concentrarea jidanilor din vestul Uniunii Sovietice!) vorbesc limba idiş, care este o corcitură, ca şi „cultura idiş“, ce conţine elemente furate din limbile popoarelor principale pe care le-au parazitat – german, rus, polon, maghiar, ceh, lituanian etc. – şi de unde au emigrat (au „aliat“) în Palestina, transformată în Israel. Dar aici, toţi jidanii, ca să fie cât mai repede şi mai autentic transformaţi în „evrei“, sunt obligaţi să înveţe rapid limba ebraică, pe care ei, jidanii, întrucât sunt descendenţii khazarilor, nu au ştiut-o niciodată, fiindcă nu erau evrei! Şi deşi este notoriu faptul că jidanii nu cunosc limba ebraică şi nu vorbesc decât limba idiş, nu i-a întrebat nimeni pe jidani sau pe vreun lider de-al lor – de exemplu, pe impostorul Elie Wiesel, sau pe Şerban Leibovici –: „De ce nu ştii evreieşte, dacă pretinzi că eşti evrei?!“ Mai mult, aşa cum recunoaşte şef-rabinul Moses Rosen, Şerban Leibovici, jidanul comunist participant la Congresul Mondial Jidănesc, ţinut la Montreux, în 1948, nu ştia nici limba idiş: „Limba idiş, singura în care Şerban s-ar fi putut înfăţişa, îi era cam necunoscută!“ (cf. „Primejdii, încercări, miracole“, pag. 70). Conchidem, deci, că toţi participanţii jidanilor la acel congres vorbeau numai idiş ca limbă numitor-comun de comunicare; limba „ebraică“ le era necunoscută aproape tuturor!

Totodată, sociologia limbii mai oferă un argument esenţial dat de logica intrinsecă a limbii. Întrucât khazarii şi-au însuşit, prin directiva conducătorului, cultul iudaic, au fost numiţi „iudei“ – nu „evrei“. Dintre ţările Europei, jidanii au dus-o cel mai bine în Germania. Ca atare, limba germană a constituit unul dintre ingredientele de bază la formarea limbii idiş. De aceea s-a împământenit germanicul Das Jüden, iudei, care a luat forma jew/jews, cu derivatele sale, în arealul anglo-saxon şi juif/juives în limba franceză, cu variantele sale în limbile neoromanice, şi care a devenit jidan/jidani în limba română, preluat, cum am relevat la început, din limbile popoarelor din Europa Centrală şi de Est, de unde ne-au invadat jidanii, începând de pe la anul 1830. Dar forma „iudeo“, chiar dacă este pronunţată ca atare, este grafiată şi „judeo-…“ în unele cuvinte compuse: „judeo-bolşevic“, „judeo-maghiar“, „judeo-comunist“ etc., dar este pronunţată în ambele variante, „judeo-bolşevic“ sau „iudeo-bolşevic“, „judeo-comunist“ sau „iudeo-comunist“.

Elocvent este şi faptul esenţial, pe care trebuie să-l ştiţi şi să îl reţineţi: că „evreii“ autentici, zişi de neam, sefarzii – numiţi aşa fiindcă în limba ebraică Spania era numită Sefard, şi, de aceea, mai sunt numiţi şi sefardimi, care au fost foarte puţini în România şi au rămas şi mai puţini, fiindcă au fost excedaţi de jidani, de aşchenazi – le poartă o ură deplină şi definitivă jidanilor şi nu vor să se amestece cu jidanii nici sub pământ! Într-adevăr, în Bucureşti, de exemplu, există trei cimitire „evreieşti“: unul este cimitirul sefard, mai mic – lângă Cimitirul Bellu –, iar celelalte două, uriaşe, sunt ale ashkenazilor: unul pe Bulevardul Ion Mihalache (fost „1 Mai“) şi altul pe Şoseaua Giurgiului. Dar şi mai elocvente sunt aserţiunile făcute de reputatul psiholog american Kevin MacDonald, în formidabila sa carte INFLUENŢA EVREILOR ÎN LUME: „Marea majoritate a jidanilor (Jews) din S.U.A. sunt jidanii aşchenazi“ [8]. Şi încă: «Jidanii au fost unici, ca grup american de imigranţi, prin ostilitatea lor faţă de cultura creştină a Americii şi prin eforturile lor agresive de a schimba această cultură. După opinia lui Ford, din cartea sa, JIDOVUL INTERNAŢIONAL, Statele Unite importaseră, în decursul a patruzeci de ani, 3.500.000 de imigranţi jidani cu un puternic simţ al identităţii lor şi vorbitori de idiş. În timpul unei foarte scurte etape, jidanii au avut o influenţă imensă asupra societăţii americane, mai ales în ceea ce priveşte eforturile lor de a elimina expresiile creştine din viaţa publică, eforturi începute încă din 1899-1900, când au încercat să elimine cuvântul „creştin“ din Proiectul de Legi al Virginiei: „Hotărârea jidanilor de a şterge din viaţa publică orice urmă a caracterului predominant creştin al S.U.A. este, în prezent, singura formă activă de intoleranţă religioasă din ţară99“» (op. cit., pag. 68 – s.n., V.I.Z.). Aici şi în celelalte citate, indicii bibliografici notaţi la exponent aparţin textului din cartea lui MacDonald, nu textului meu, care, cum s-a văzut, sunt trecuţi între paranteze drepte, în grafie normală.

Henry Ford şi-a publicat studiile sale antijidăneşti în 1920; deci, cele patru decenii la care se referă sunt cuprinse în intervalul 1880-1920. Din cele 3,5 milioane de jidani imigraţi în S.U.A. şi număraţi de către Ford trebuie să-i scădem pe cei vreo 300 şi ceva de jidani care s-au întors în Rusia, împreună cu Leon Troţki, în calitate de „revoluţionari de profesie“, şi care veniseră pentru a fi puşi în funcţii de conducere a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, formând nucleul dur al jidănimii acaparatoare a conducerii viitoarei U.R.S.S.!

Acelaşi comportament agresiv au manifestat jidanii de când s-au infiltrat în România, ocupând şi aici posturile de conducere, şi la fel de agresiv procedează şi acum, după „democraţia“ instalată în decembrie 1989. Presiunea făcută de jidanii conduşi de escrocul vamal [9] Marco Maximilian Katz – care a avut impertinenţa să înfiinţeze un centru de monitorizare a presei româneşti pentru depistarea „antisemitismului“ –, de către cei de la „institutul“ „naţional“ „Elie Wiesel“ – care ne denigrează pe banii noştri şi, de aceea, trebuie denumit „antinaţional“ –, de către cei de la centrul altui impostor, tardiv-răposatul Simon Wiesenthal –, care, toţi, au ţipat la Academia Română şi au cerut eliminarea cuvântului jidan din vocabular pentru că ar fi insultător pentru jidănime, este absolut condamnabilă, iar concesiile făcute de Academia Română din cauza acestei presiuni sunt ruşinoase, antinaţionale şi antiromâneşti. Ar trebui să-şi schimbe numele în Academia jidovită din România. Aceleaşi presiuni intolerante şi inadmisibile au comis aceleaşi stabilimente jidăneşti în cazul difuzării la TVR3 a unui străvechi colind românesc, categorisit ca „antisemit“.

De aceea, pentru a respecta adevărul istoric şi pentru a-i respecta pe „evrei“, pe evrei (câţi mai sunt ca număr, câţi mai sunt „evrei“ ca religie mozaică străveche şi nu s-au jidănit, şi ei, prin influenţa rabinilor jidani/aşchenazi talmudişti, şi câţi mai sunt „evrei“ ca genom, ca matrice genetică!) să-i denumim ca atare, evrei – sau, mai corect istoric şi etimologic, iudei –, iar pe jidani, jidani. Cu o precizare: că, în limba română, cuvântul „jidov“ – însemnând şi „uriaş“, prin nu ştiu care etimologie – este mult străvechi românesc, spre deosebire de omonimul său omograf „jidov“, împrumutat de la ruşi, care înseamnă jidan, care l-a dat şi pe „jidovit“, cu sensul de „jidănit“.”[2]

SURSE

1. http://www.miscarea.net/libertatea-lumea-iudaica2.htm

2. http://www.altermedia.info/romania/2014/10/06/diferenta-dintre-evreu-iudeu-si-jidan/

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro