Dezastru ecologic in Canada, dupa ce barajul unui iaz de decantare s-a rupt ! Asa s-ar fi intamplat si la Rosia Montana daca ar fi fost aprobat proiectul de exploatare ! Marile trusturi de presa din lume n-au prezentat aceasta stire !

Inca o dovada ca noi, „protestatarii eco-anarhisti”, dupa cum ne eticheta idiotul de director al SRI, George Maior, am avut dreptate in ceea ce priveste exploatarea cu ciaunura de la Rosia Montana de catre mizeria de Gold Corporation. Iata ca de aceasta data, tot ce ne „asigurau”, politrucii astia mincinosi, […]

Inca o dovada ca noi, „protestatarii eco-anarhisti”, dupa cum ne eticheta idiotul de director al SRI, George Maior, am avut dreptate in ceea ce priveste exploatarea cu ciaunura de la Rosia Montana de catre mizeria de Gold Corporation. Iata ca de aceasta data, tot ce ne „asigurau”, politrucii astia mincinosi, impreuna cu presa cianurista din Romania, ca „nu se va intampla”, iata ca din pacate tocmai s-a intamplat. Consecintele sint pur si simplu inimaginabile.

stire-7-aug-iaz

Dezastru ecologic in Canada !
Iaz de decantare construit „dupa cele mai inalte standarde de siguranta” !

„Global News Canada relatează pe larg despre ruperea barajului unui iaz de decantare al exploatării de aur şi cupru a companiei Imperial Metals de la Muntele Polley, din Canada. Accidentul s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni, în noaptea de 4 august: cinci milioane de metri cubi de deşeuri toxice s-au revărsat în valea Hazeltine Creek şi în lacurile Quesnel și Polley, iar dezastrul se extinde pe zi ce trece.

Barajul era construit “după cele mai înalte standarde de siguranţă”, potrivit companiei care deţine exploararea minieră. Localnicii din zonă numesc situaţia “un dezastru ecologic”: deja a fost emisă o interdicţie totală privind consumul de apă din regiune, 300 de gospodării au fost afectate de revărsarea toxică, iar aceasta se extinde pe zona râurilor Quesnel, Cariboo, Fraser şi pe lacurile din regiune. Temerile localnicilor sunt că pagubele finale vor fi imense. Numai volumul de mizerie toxică deversată este echivalent cu cel al 2.000 de piscine olimpice laolaltă.

“La acest moment, este imposibil de ştiut când se va opri revărsarea. Odată pornită, va merge în cascadă până la capătul firului. Nu ştim nici când se va opri, nici când va ajunge în sistemul de alimentare cu apă”, spune Phil Owens, profesor în cadrul University of Northern British Columbia şi cercetător la Quesnel River Research Centre.

Începerea operaţiunilor de curăţare este “prematură, în acest moment”, a explicat Al Richmond, director în cadrul administraţiei locale Cariboo; “încă analizăm situaţia. Principala noastră grijă este pentru oamenii şi animalele care trăiesc în regiune, din fericire nu au fost oameni răniţi până acum, lucru pentru care suntem recunoscători. Apoi, suntem îngrijoraţi pentru resursele de apă potabilă”, a spus acesta. Autorităţile au înfiinţat echipe de lucru care să analizeze şi să administreze situaţia, în regim de urgenţă şi, totodată, să estimeze impactul de mediu la care regiunea trebuie să se aştepte după acest accident.

Mina unde s-a întâmplat dezastrul este una de suprafaţă, de aur şi cupru, adică un model similar celui dorit de RMGC la Roşia Montană (doar că, la Roşia, barajul ar urma să fie şi mai înalt, situat într-o vale mult mai îngustă, iar zona imediat expusă riscului în avalul barajului are aproximativ 20.000 de oameni, comparativ cu cele aproximativ 300 de gospodării din avalul barajului de la Muntele Polley).”[1]

Catastrofa ecologica de la Certej din 1971 !

„Certej 1971, tragedia uitată a 89 de vieţi îngropate sub 300 de mii de metri cubi de nămol plin de cianuri
Ruperea barajului iazului de decantare plin cu cianuri de la Certej: valul acid de steril a înghiţit oficial 89 de oameni, neoficial a produs peste 150 de victime

Certej, locul care a întâlnit moartea

Ruperea digului şi alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara, a provocat în zorii zilei de 30 octombrie 1971 cea mai cumplită tragedie pe timp de pace din anii ’70.

În dosarul anchetei făcute de Procuratura Judeţeană Hunedoara, se menţionează că valul acid de steril a înghiţit, într-un sfert de oră, 89 de oameni şi a ras de pe faţa pământului şase blocuri de locuinţe, un cămin cu 30 de camere şi patru locuinţe individuale.

Amploarea dezastrului a fost ascunsă de autorităţile comuniste pentru a nu fi obligate să declare doliu naţional. După un an de cercetări şi audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute, nimeni nefiind vreodată condamnat pentru moartea celor 89 de persoane. Filmul tragediei de la Certej este povestit astăzi de supravieţuitorii şi martorii la teribilele evenimente din acea toamnă.”[2]

Catastrofa ecologica de la Baia Mare din anul 2000 !

„În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2000, digul iazului de decantare a apelor industriale, al societăţii româno-australiene „Aurul” Baia Mare, s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această spărtură s-au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri. Acestea au ajuns întâi în râul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversând zone din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi, apoi, din nou pe teritoriul României.

Statul român deţinea aproape jumătate din acţiunile societăţii „Aurul”, iar capitalul majoritar aparţinea companiei australiene Esmeralda Ltd. – primul investitor străin în industria minieră din România. Deversarea apelor poluate cu cianură a făcut ca, în unele sectoare de râu, concentraţia maximă admisă a acestei substanţe în apă să fie depăşită de aproape 800 de ori.

Căderile masive de zăpadă combinate cu ploi ce au durat săptămâni întregi au fost cauza ruperii digului, susţineau reprezentanţii companiei „Aurul”.

Un raport al Uniunii Europene arăta că au existat, de fapt, greşeli de proiectare a acestei lucrări de îndiguire.

Societăţii băimărene i s-a permis reluarea activităţii în iunie 2000, la cinci luni după producerea dezastrului ecologic, pe baza unui permis temporar emis de agenţia judeţeană de protecţie a mediului.

Ungaria a cerut despăgubiri de o sută milioane de dolari pentru pagubele provocate de accidentul ecologic produs la societatea minieră „Aurul” Baia Mare, firmă care, ulterior, şi-a schimbat numele.

În 27 ianuarie 2009, România a fost condamnată pentru că nu a evaluat bine riscurile utilizării cianurii în mina de la Baia Mare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) explicând că s-a încălcat dreptul la respectarea vieţii private.

Concret, CEDO a decis că România a încălcat articolul 8 din Convenţia Europeană în cazul a doi băimăreni, care au reclamat faptul că procedura de extracţie minieră din Baia Mare, folosită de societatea Aurul Baia Mare SA, le-a pus viaţa în pericol. Curtea le-a acordat celor doi despăgubiri pentru cheltuieli de judecată de 6.266 de euro, dar nu morale.

Vasile Gheorghe Tătar şi Paul Tătar, tată şi fiu, care au locuit în Baia Mare până în 2005, au sesizat în 2000 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cazul societăţii de exploatare minieră „Aurul” Baia Mare SA, spunând că procedura tehnică folosită de societatea le-a pus viaţa în pericol şi solicitând despăgubiri morale de 50.000 de euro.

Ei au reclamat şi pasivitatea autorităţilor în acest caz. Aceştia locuiau într-un cartier, aflat în apropiere de locul de exploataţie.

Instanţa a apreciat că în acest caz, reclamaţii se plâng, în substanţă, nu de un act, ci de o lipsă de acţiune din partea statului. Băimărenii au denunţat faptul că autorităţile naţionale nu au făcut anchete şi studii adecvate care ar fi permis evaluarea în avans şi prevenirea efectelor pe care activitatea societăţii „Aurul” le-a antrenat. Totodată, CEDO a precizat că statul român a autorizat funcţionarea societăţii „Aurul”, la care era acţionar.

Potrivit studiului de impact asupra mediului din 1993, realizat de Institutul de Cercetări din Ministerul Mediului, ar fi putut fi extrase 8.035 de kilograme de aur şi 76.135 de kilograme de argint, profitul statului român fiind de aproximativ 8,8 milioane de dolari americani. Instanţa a mai menţionat că această societate stă la originea accidentului ecologic din ianuarie 2000, când aproape 100.000 de metri cubi de apă poluată care conţinea cianură de sodiu s-a vărsat în răul Săsar, apoi în Lăpuş şi Someş. Cantitatea de cianură eliberată a fost estimată între 50 şi 100 de tone, la care se adaugă şi poluarea cu metale grele.

Conform raportului Task Force Baia Mare, realizat în decembrie 2000 la cererea UE, minele abandonate reprezintă un risc real şi important pentru sănătatea oamenilor, mai ales pentru cei care locuiesc în apropiere. În raport s-a menţionat însă că nu există probe directe privind consecinţele asupra sănătăţii populaţiei.

A fost estimat că 1.000 de tone de peşte au fost otrăviţi în răurile Lăpuş, Tisa şi Someş.

Instanţa franceză a estimat că, în ciuda acestei incertitudini, statul român avea obligaţia de lua măsuri pentru a proteja drepturile şi interesele reclamanţilor în ceea ce priveşte viaţa lor privată şi domiciliul acestora, în condiţiile în care exista un risc serios şi substanţial pentru sănătatea acestora.

Curtea de la Strasbourg a subliniat că nu reiese din documentele primite că autorităţile române au dezbătut riscurile activităţii de exploatare, decât după studiul din 1993 în baza căruia a fost autorizată activitatea societăţii, iar autorităţile naţionale s-au abţinut să facă publice concluziile acestui studiu preliminar din 1993, în care se arăta că deja zona era foarte poluată.

Hotărârea în cazul Tătar este prima în care România este condamnată de Curtea Europeană într-un caz legat de protecţia mediului.”[3]

SURSE

1. http://totb.ro/video-dezastru-ecologic-in-canada-dupa-ce-barajul-unui-iaz-de-decantare-s-a-rupt/

2. http://stareanatiunii.com/catastrofa-de-la-certej-barajul-lacului-plin-de-cianuri-se-rupe-rezultand-89-de-morti.html

3. http://www.mediafax.ro/main-story/focus-zece-ani-de-la-poluarea-cu-cianuri-de-la-mina-aurul-din-baia-mare-5464530

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro