Cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua, mass-media, politica și banii – cercurile vicioase în care se învârt oamenii

by „Dacă eşti ocupat să ai grijă de familie, de copii, de slujbă, este dificil să te mai focalizezi şi asupra unei Conspiraţii Globale, este dificil să te opreşti, chiar şi numai pentru un moment, din ceea ce faci şi să te gândeşti la asta. Exact asta urmăresc ei: ca […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Dacă eşti ocupat să ai grijă de familie, de copii, de slujbă, este dificil să te mai focalizezi şi asupra unei Conspiraţii Globale, este dificil să te opreşti, chiar şi numai pentru un moment, din ceea ce faci şi să te gândeşti la asta. Exact asta urmăresc ei: ca noi să nu gândim, doar sa muncim si sa cheltuim. Atunci când gândim, începem să devenim periculoşi. Ei sunt mii noi suntem miliarde.

Majoritatea indivizilor perfect adaptati si integrati in societate si-au pierdut adevaratul eu la o varsta tanara, l-au inlocuit cu egoul oferit de societate. Astfel de oameni nu au niciun conflict ideologic intre ei si sistem intrucat acestia au incetat sa mai existe imediat ce egoul impus de societate a sters eul original si originar.Tiparele lui “trebuie” repetate la infinit creeaza oameni robot, oameni care nu-si vor mai pune nici o intrebare, vor lua totul de bun, pentru ceea ce nu vor intelege vor accepta, iar pentru ce nu le va placea vor atribuii eticheta lui “trebuie” fara nici o alta intrebare.

Oamenii care au senzatia ca totul este clar si nu au nici un semn de intrebarea in toata existenta lor sunt superficiali si indolenti, sunt cea mai periculoasa “specie” de pe pamant intrucat vor accepta orbeste tot ce li se ofera in baza unor justificari foarte sumare. Superficialitate, oameni care nu mai au putere sa puna intrebari si sa se revolte dupa ce gasesc raspunsurile dureroase, ba chiar se refugiaza in dulci detalii prefabricate.”[1]

Cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua, mass-media, politica și banii – cercurile vicioase în care se învârt oamenii

„Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni. Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios, aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi ajunge niciodată la capăt.

sclav

Rezultatul a fost acela că oamenii au ajuns să muncească pentru noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul obţinerii unor sume tot mai mari de bani, care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul care o caracterizează.

Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă, ade¬văratele bogăţii şi sumele imense de bani sunt tot în po¬sesia noastră, păstrate în băncile noastre sau investite în diverse titluri de proprietăţi. Chiar dacă apar zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece sunt individualităţi separate care nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură.

Desigur, pe cei mai mulţi dintre ei avem grijă să-i atragem încă de la începutul cari-erei lor strălucite în Organizaţie şi astfel puterea noastră creşte. Cei care refuză nu rezistă însă mult timp singuri. Dacă într-un fel sau altul devin o ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele pentru a le provoca falimentul, cu riscul anumitor pierderi în propria noastră tabără, dar imensul angrenaj financiar pe care noi 1-am construit ne permite să realizăm foarte repede o reechilibrare a ba¬lanţei financiare printr-o creştere în altă parte.

Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul colapsu¬lui total şi când se simte iremediabil pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care iniţial a refuzat-o. De cele mai multe ori acel om de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o revenire spectaculoasă în afacerile personale, dar deja per¬soana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.

Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele; acesta este cazul cel mai întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm noi în cea mai mare parte, prin propriile noastre filiere.

Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe astfel de „cercuri vicioase”, în baza lor am construit societatea modernă, am format aşa-zisa „celulă a societăţii”, adică familia, pe care am legat-o strâns în lanţul unor inter¬minabile dependenţe: serviciu, casă, confort, maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii contractuale pe perioade foarte lungi de timp, care uneori se întind la una sau două generaţii din familia respectivă.

Rolul „cercurilor vicioase” este acela de a crea depen¬denţa, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat un gen de înrobire, de limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină aproape stereotipe.

Aceasta a fost ideea principală pentru care am impus în mod gradat munca divizată în cât mai multe domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului respectiv de muncă este simplă, aproape minimă dar repetitivă, omul devine în scurt timp un fel de „robot” care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.

Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult; aceasta poate să devine ceva periculos, poate naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. De aceea, am urmărit să extindem controlul asupra populaţiei tot mai numeroase chiar şi în afara serviciului, adică în timpul liber.

Am permis astfel tehnologiei şi inventicii să capteze masele de oameni prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea acum sinonimă cu o catastrofă: televiziunea, tele¬fonul, computerul. Ideea noastră a avut un succes enorm, deoarece pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace tehnologice, ne-a oferit totodată şi controlul difuzării informaţiei.

În prezent, datorită caracteristicilor vremurilor pe care le trăim, informaţia deţine primul loc în ceea ce priveşte „armele” cu care acţionăm în lume. Pasul următor a fost simplu de intuit: controlând mijloacele şi instituţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi calitatea informaţiei. De aceea, unul dintre obiectivele de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.”[2]

Drogurile lumii moderne

„Toate acestea provoacă dependenţă şi pot avea efecte tragice

Unele dintre drogurile lumii moderne sunt veritabile vicii şi sunt cunoscute ca atare – de exemplu tutunul. Altele par „nevinovate”, ca de exemplu consumul de dulciuri, dar ascund pericole mortale. Spunem că toate acestea sunt „droguri” pentru că provoacă dependenţă. Despre dependenţă se vorbea la început doar în cadru medical, cu referire strictă la alcool sau droguri. În ultima vreme şi-au făcut însă apariţia noi şi noi dependenţe, unele dintre ele chiar bizare, cum ar fi dependenţa de cumpărături sau de muncă.
Ca oameni depindem de anumite condiţii pentru a ne putea menţine în viaţă. Avem nevoie să respirăm aer curat, să bem o apă pură şi să ne hrănim sănătos. Orice abatere de la îndeplinirea acestor nevoi fundamentale duce la boală sau chiar la moarte. Până unde merg însă nevoile noastre şi de unde începe dependenţa? Societatea de consum face ca pe fondul unor stări de frustrare şi nemulţumire să apară tot felul de false nevoi, care de cele mai multe ori duc la dependenţe dintre cele mai prosteşti şi mai ciudate.
Iniţial dependenţa a fost definită ca o „stare de intoxicaţie cronică, caracterizată prin necesitatea stringentă de folosire a unor substanţe sau medicamente”. Până nu demult erau cunoscute doar dependenţa de alcool sau de droguri. Astăzi se vorbeşte şi de dependenţe mentale sau emoţionale. Psihologii consideră că dependenţa este o boală care apare pentru a suplini dorinţe neîmplinite, frustrări şi nemulţumiri. Consumul „drogului” creează o înşelătoare stare de bine de moment, urmată de o creştere a dozei necesare pentru a obţine efectul dorit. Acest drog ajunge astfel să fie considerat în mod fals sursa satisfacţiei mult râvnite.
Câtă vreme este prins în capcana dependenţei, cel în cauză va nega vehement că este dependent. Cu cât dependenţa este mai acceptată şi mai încurajată de societate, cum este cazul dependenţei de cafea sau de dulciuri, cu atât ea este mai greu de conştientizat, fiind considerată de cel în cauză ceva „normal” pentru că „toată lumea face asta”. Însă în condiţiile în care totuşi dependentul îşi propune să renunţe la drog, el îşi va da seama de situaţia tragică în care se află. Va avea atunci impresia că nu poate renunţa la drog fără a-şi pune în pericol integritatea fizică sau psiho-emoţională. În cazurile avansate de dependenţă de anumite substanţe nocive, lucrurile chiar aşa şi stau. De exemplu suprimarea bruscă a alcoolului sau a stupefiantelor poate declanşa în astfel de cazuri crize puternice sau chiar moartea.
Producătorii de ţigări au tot felul de trucuri pentru a mări dependenţa
Ce-i poate face pe oameni să fumeze? O întrebare care îi preocupă intens pe medicii şi psihologii conştienţi de efectele dezastruoase ale fumatului. Nu întotdeauna de cealaltă parte a baricadei, producătorii de tutun şi experţii în marketing caută şi ei răspunsul la această întrebare pentru a-şi asigura cât mai mulţi consumatori.
S-a spus că fumatul reprezintă un mod de a sparge gheaţa în relaţionarea cu ceilalţi sau că este un fenomen social, născut din nevoia de a fi acceptat de grup. Apoi că fumătorii caută de fapt să retrăiască starea de bine din vremea când sugeau la sânul mamei. S-a vorbit despre sentimentul de siguranţă pe care îl trăiesc fumătorii atunci când se afişează cu ţigara în mână. Însă tot mai mulţi oamenii de ştiinţă atrag atenţia în ultima vreme asupra manipulării consumatorilor de către marile companii producătoare de ţigări.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au realizat recent un studiu publicat în revista New Scientist care arată că producătorii au mărit constant concentraţia de nicotină din ţigări. Astfel că în prezent în ţigări se găseşte cu 11% mai multă nicotină decât în 1998, ceea ce face renunţarea la fumat mult mai dificilă. Această dezvăluire explică şi numărul tot mai mare de îmbolnăviri şi de morţi premature înregistrate în rândul fumătorilor. După cum arată statisticile realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) 90% dintre cazurile de cancer sunt provocate de fumat. Tot OMS a acuzat recent companiile producătoare de tutun că şi-au ales ca ţintă tinerii din ţările subdezvoltate pentru a compensa scăderea vânzărilor din ţările industrializate.
Pe lângă aceste metode directe de a-şi asigura un profit cât mai mare, manipularea este realizată prin intermediul reclamelor publicitare în care fumatul este asociat cu libertatea sau sexualitatea – aspecte mult râvnite de majoritatea fiinţelor umane. Fumând, ele trăiesc cu iluzia că sunt mai libere, mai sexy, mai la modă, mai stăpâne pe viaţa lor, când de fapt devin tot mai dependente şi mai bolnave. Astfel se explică de ce majoritatea fumătorilor ignoră atât de uşor mesajul “Tutunul dăunează grav sănătăţii,” aflat pe toate pachetele de ţigări şi în reclame.
Însuşi modul în care sunt construite aceste pachete de ţigări reprezintă o formă de manipulare. Scriitorul Michael Tsarion, celebru pe plan internaţional pentru studiile sale privind utilizarea subversivă a simbolurilor, ne împărtăşeşte concluziile sale: “pachetele de ţigări sunt proiectate pe dimensiuni respectând proporţia de aur. De aceea oamenii sunt atât de atraşi de ele. De ce nu se produc şi paturi pentru copii proiectate pe astfel de dimensiuni?”  se întreabă el.
Statisticile sunt îngrijorătoare: un studiu realizat în 2006 de Agenţia Naţională Antidrog din ţara noastră arată că 65,8% dintre persoanele cu studii medii şi 76% dintre cele cu studii superioare fumează. O treime din fumători fumează zilnic. 64% dintre adolescenţii de 16 ani şi 32% dintre adolescenţii sub 14 ani au experimentat deja consumul de tutun. Iar 90% dintre părinţii fumători fumează în prezenţa copiilor.
Cafeaua nu ne face nici un bine
„Cafeaua ar trebui să fie neagră precum iadul şi puternică precum moartea,” spune un vechi proverb turcesc. Asocierile cu iadul şi cu moartea sunt semnificative, având în vedere efectele ei nocive asupra sănătăţii.
“Cafeaua de dimineaţă a devenit pentru mine un ritual”, “nici nu pot gândi până nu îmi beau cafeaua” sau “Cu ce sa vă servesc – o cafea?” sunt fraze des întâlnite. Conform unor statistici realizate de firma Nestle, în lume se beau 4.000 de căni de cafea pe secundă.  În Europa consumul de cafea este estimat a se ridica la o treime din consumul de apă. În ceea ce priveşte România însă, firmele distribuitoare de cafea se pare că şi-au făcut planuri prea mari. Românii consumă de 5 ori mai puţină cafea decât “ar fi trebuit” conform calculelor economice raportate la media europeană.
În consecinţă eforturile de a-i convinge pe români să bea mai multă cafea s-au intensificat. Nu există serie de reclame televizate în care să nu apară cel puţin un spot pentru o marcă de cafea.  În unele dintre ele vedem un personaj somnoros care pluteşte prin casă cu picioarele în sus până în momentul în care o gură de cafea îl face să revină pe pământ. Producătorii de reclame ştiu foarte bine ce fac când realizează astfel de asocieri. Iată de exemplu cum îşi asigură firma Elite, lider de piaţă în România pe acest segment, dependenţa consumatorilor săi. Cităm din prezentarea făcută de această firmă noului spot publicitar la cafeaua Selected – Selected lovers: “Lumea Selected este plină de optimism şi plăcere, orice moment capătă o altă dimensiune şi semnificaţie. Selected transformă momentele obişnuite în clipe de neuitat pline de magie şi romantism”. Chiar avem nevoie de o cafea pentru a fi optimişti şi a ne bucura de viaţă?
O altă minciună este prezentarea cafelei ca fiind un preparat din plante, natural, care nu are deci cum să facă rău. Lăsând la o parte numeroasele arome, E-uri, aditivi şi îndulcitori pe care îi conţine cafeaua din ziua de azi, vorbim într-adevăr de fructele unui arbore, mai precis de boabele lui. Însă a spune că e vorba de consumul unei plante, este ca şi cum am susţine că bem ceai preparat din flori de muşeţel arse şi transformate în cenuşă.
La acestea se adaugă eforturile de a prezenta cu precădere nişte aşa-zise efecte pozitive ale cafelei şi de a oculta avertizările privind efectele ei negative.  Răsfoind presa scrisă găsim o sumedenie de titluri de genul “Cafeaua nu afectează inima”, “Cafeaua previne diabetul”, “cafeaua păstrează tinereţea bărbaţilor”. Conţinutul lor prezintă de cele mai multe ori studii irelevante, realizate pe un număr mic de cazuri sau chiar informaţii care nu au nici o legătură cu titlul. De exemplu titlul “cafeaua păstrează tinereţea bărbaţilor” atrage atenţia prin faptul că sugerează o legătură între cafea şi potenţă, altfel n-ar fi fost necesar să se specifice că e vorba de bărbaţi. În articol se precizează doar că “trei ceşti de cafea pe zi duc la un declin mai mic al capacităţilor cognitive ale bărbaţilor”. Nu se detaliază care sunt aceste capacităţi şi nu se dau cifre concrete.  Însă bărbaţii care parcurg în fugă ziarul respectiv şi citesc doar titlul pot rămâne cu impresia că dacă beau cafea îşi vor păstra capacităţile din tinereţe.
Aşa-zisele efecte pozitive ale cafelei, atât de intens speculate, sunt însă efecte de moment. Prin conţinutul ei de cafeină, cafeaua are efecte de stimulare, creşte vigilenţa, combate somnolenţa şi creşte tensiunea. De aceea foarte mulţi oameni s-au lăsat convinşi să o utilizeze dimineaţa pentru a se trezi mai rapid. Toate acestea reprezintă însă o violentare a funcţiilor organismului realizată printr-o intensă excitare a sistemului dată de secreţia de adrenalină. Organismul este astfel forţat să îşi consume rapid resursele energetice, lucru care este urmat în mod firesc de  somnolenţă, apatie şi oboseală şi în cele mai multe cazuri de necesitatea de a consuma o altă ceaşcă de cafea.
Efectele negative ale consumului de cafea sunt mult mai numeroase decât aceste aşa-zise beneficii. Cofeina determină accelerarea bătăilor inimii şi dă palpitaţii. Tot ea determină nervozitate, agitaţie, iritabilitate şi diminuarea capacităţii de concentrare. Studiile arată că persoanele care nu consumă cafea au rezultate mai bune la examene, deşi 60% dintre studenţi beau cafea în timpul sesiunilor. Multe persoane suferind de constipaţie susţin că beau o cafea dimineaţa pe stomacul gol pentru că le ajută eliminările. Nimic mai greşit. Cofeolul, o altă substanţă conţinută în cafea, este nociv pentru sistemul digestiv, dă arsuri gastrice şi crampe abdominale. În plus cofeina tulbură echilibrul apei în organism, ducând la deshidratare.
Renunţarea bruscă la cafea are efecte secundare care durează, în general, mai multe săptămâni şi includ dureri de cap, senzaţii de oboseală, somnolenţă şi vlăguire continuă.  Aceasta este cea mai clară dovadă a existenţei unei dependenţe. În loc de cafea pot fi consumate cu succes ceaiuri – de exemplu, ceaiul verde sau ceaiul de mate au nu doar efecte dinamizante remarcabile, ci şi multe efecte benefice colaterale.
Zahărul, “moartea albă”
Germanii îl numeau pe bună dreptate „moartea albă”, pentru că zahărul alb este un produs chimic procesat industrial, deci nenatural şi nepotrivit consumului uman. Cu toate acestea oamenii îl consumă în cantităţi din ce în ce mai mari. Dacă în 1880 consumul de zahăr pentru o persoană era de 8 kg pe an, în prezent acesta a ajuns la 80 kg pe an şi îşi continuă creşterea. În creştere este şi cantitatea de zahăr ascuns, pe care o ingerăm din produse considerate în mod obişnuit a fi sărate, cum ar fi ketch-up-ul (23% zahăr), fulgii de porumb (8% zahăr), pâinea sau majoritatea produselor conservate.
Majoritatea oamenilor nu consideră dependenţa de zahăr la fel de gravă ca şi cea de ţigări sau de alcool. La urma urmei, cât de periculoasă poate fi o ciocolată sau un pahar de suc, îşi spun ei… Au însă toate motivele de îngrijorare întrucât zahărul acţionează exact ca şi stupefiantele. El declanşează în creier eliberarea unor substanţe numite opioide care creează o senzaţie de plăcere. Zonele din creier care se activează atunci când ne dorim ceva dulce sunt aceleaşi cu cele care se activează în cazul dependenţilor când aceştia au nevoie de drog. Pentru a demonstra că zahărul este un drog similar cu opiumul, morfina sau heroina, oamenii de ştiinţă au administrat unor iubitori de dulce un medicament care blochează eliberarea opioidelor. La scurt timp după acest tratament subiecţii nu au mai arătat nici un interes faţă de dulciuri.
Zahărul alb este extrem de periculos pentru sănătate. Prin rafinare lanţul complex al carbohidraţilor se rupe şi aceştia ajung brusc în sânge unde produc o descărcare rapidă de energie. Aceasta este urmată de o cădere, datorată eforturilor organismului de a reechilibra nivelul glucidelor. De aici o mulţime de probleme de sănătate: tulburări de metabolism, afectarea sistemului imunitar, tulburări digestive, creşterea nivelului de grăsimi din sânge, diabet, obezitate, probleme cu dinţii, probleme cardio-vasculare, deficit de vitamina B. Vitamina B este consumată în mare cantitate pentru asimilarea glucidelor. Organismul este astfel nevoit să apeleze la rezervele sale de vitamina B pentru a metaboliza zahărul consumat în cantitate tot mai mare şi astfel acesta ajunge la oboseală, depresie, dificultăţi de concentrare, de memorie şi de percepţie sau chiar nevroze. În plus aportul de zahăr conferă doar o senzaţie de saţietate pe moment, însă el nu aduce organismului nutrimentele de care acesta are nevoie.
Ca şi în cazul cafelei sau a altor substanţe nocive se fac mari eforturi pentru a convinge publicul de avantajele consumului de zahăr şi a minimaliza multiplele sale efecte negative. Argumentele aduse sunt de cele mai multe ori hilare. De exemplu, într-un astfel de articol de propagandă publicat de Evenimentul zilei în noiembrie 2006 citim: “Este oare zahărul chiar atât de rău? Principalele dezavantaje sunt bine cunoscute. Se pare că uităm totuşi calităţile lui: ameliorează gustul unor alimente, furnizează energie aproape instantaneu. În afară de rolul pe care îl joacă în apariţia cariilor dentare, zahărul nu este nociv, în cantităţi moderate.” Am arătat mai sus că de multă vreme nu mai poate fi vorba de cantităţi moderate în ceea ce priveşte consumul de zahăr.
În paralel cu astfel de acţiuni propagandistice se desfăşoară veritabile campanii de discreditare a îndulcitorilor naturali şi sănătoşi cum este spre exemplu mierea. Iată ce putem citi într-un articol manipulator publicat în Ziarul din septembrie 2006 şi intitulat “Mierea care ucide”: “Sindromul „mierii nebune” este o boală puţin cunoscută, însă în plină expansiune. Din cauza simptomelor asemănătoare şi altor afecţiuni boala e mai greu de identificat. Specialiştii americani care au realizat studiul au estimat ca la baza înmulţirii cazurilor sindromului „mierii nebune” stă tendinţa din ce în ce mai accentuată a oamenilor de a consuma cât mai multe produse naturale, între care şi mierea. Boala este, de fapt, o intoxicaţie gravă cu miere, mai precis cu mierea făcută de albine din polenul cules de ele din flori toxice pentru om. Dacă nu e descoperită şi tratată, boala poate fi mortală, au ţinut să sublinieze cercetătorii americani.  Ei au precizat că mierea cea mai periculoasă este cea din regiunea Mării Negre.”
Vedem cum la baza inventării acestei boli stă de fapt o mare problemă economică: oamenii aleg tot mai mult să consume miere în loc de zahăr. Că este o boală inventată confirmă tot acelaşi articol. “Norocoşii” care nu se lasă prostiţi de titlu şi au răbdarea să citească până la final află de la un specialist în biochimie al Institutului de Cercetări Apicole că plantele care ar putea da miere toxică trăiesc la altitudini foarte mari unde albinele nu au acces şi că niciodată albinele nu confundă între ele plantele toxice şi cele hrănitoare…
Aşadar, utilizaţi cu încredere miere în loc de zahăr! Iar dacă totuşi mâncaţi în mod curent ciocolată, consumaţi băuturi răcoritoare sau prăjituri, observaţi-vă reacţiile. Cu cât mâncaţi mai mult zahăr cu atât vă veţi dori şi mai mult, căci el va genera o foame de dulce pe care oricum nu este capabil să o potolească. Când veţi consuma miere veţi observa cum din contră, după doar o linguriţă vă veţi simţi hrăniţi şi mulţumiţi. La fel, puteţi mânca fructe proaspete sau uscate ori de câte ori simţiţi nevoia de ceva dulce.
Tot mai mulţi copii şi tineri sunt drogaţi de computer şi de jocurile de noroc
O mare parte din copiii de azi se joacă ore în şir în faţa unui computer, prinşi în capcana unei lumi virtuale populate de monştrii şi de violenţă. Jocul a fost dintotdeauna o modalitate de învăţare şi de cunoaştere a lumii. Atât pentru copii cât şi pentru adulţi există o multitudine de jocuri care dezvoltă inteligenţa, îndemânarea, rezistenţa fizică şi ajută oamenii să se apropie între ei, să se autodepăşească sau să se destindă.
În cazul jocurilor pe computer însă lucrurile stau exact pe dos. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Indiana, SUA,  pe adolescenţi cu vârste între 13 şi 17 ani arată că petrecerea a 4-5 ore în faţa calculatorului cu jocuri video violente stimulează excesiv regiunile creierului responsabile de producerea emoţiilor, reducând capacitatea de autocontrol, concentrare şi raţionament şi determinând creşterea agresivităţii.  La acestea se adaugă problemele de memorie, de învăţare, de comunicare şi relaţionare. Vorbim de o adevărată dependenţă, întrucât atunci când li se cere să renunţe la jocurile în cauză, adolescenţii devin nervoşi, agitaţi sau chiar violenţi neputând să se rupă de “drog”.
Un elev de 14 ani povestea într-un articol recent publicat în ziarul Gândul: „Câteodată, când mă joc mult, noaptea visez creaturile alea. Îmi creează o stare de dependenţă, adică vreau să termin jocul şi devin foarte agitat. Îmi place foarte mult Counter Strike, GTA, Unreal Alien vs. Predator, ăsta e chiar scarry. Are nişte efecte de faci pe tine de frică noaptea. GTA nu e supergroaznic, e un oraş mare în care tu te plimbi, furi maşini, baţi oamenii şi îi jefuieşti, e tare de tot.”
Procentul de tineri şi copii care suferă de această dependenţă este atât de mare, încât în Olanda s-a deschis de curând o clinică dedicată exclusiv dependenţilor de jocuri pe computer. Obişnuiţi din lumea virtuală cu violenţa, tâlhăriile şi omorurile, adolescenţii şi tinerii au toate şansele să pună mai uşor în aplicare astfel de acte în viaţa reală, arată psihologii. Aşa se explică şi creşterea numărului de acte anti-sociale.
Dacă adolescenţii pot cădea uşor în plasa jocurilor pe computer, adulţii au încă şi mai multe variante la dispoziţie. Cazinourile şi firmele de pariuri care invadează oraşele, mai ales zonele în care nivelul cultural şi de trai al locuitorilor este sub medie, le oferă multiple ocazii de a dezvolta dependenţe de ruletă, jocuri de cărţi, pariuri sau chiar loterie. “Din păcate, plăcerea generată de joc nu umple golul sufletesc sau nu rezolvă o problemă de viaţă. Dimpotrivă, poate crea probleme sufleteşti şi de viaţă cu urmări incalculabile. Mulţi jucători se refugiază în joc. Se rup o clipă de realitate, iar speranţa de câştig poate fi o recompensă care să escamoteze eşecurile din alte planuri. Deziluzia care urmează după mai multe runde, când miza creşte şi sumele pierdute de asemenea, nu fac decât să încarce tensiunea psihică, până la depresie şi abandon. Apoi urmează ambiţia de a recupera banii pierduţi, care îi face prizonierii unui cerc vicios”, explică psihiatrul Irina Dan într-un interviu acordat ziarului România liberă.
Cumpărăturile nu sunt aşa nevinovate cum par
Societatea de consum a dat naştere unei noi dependenţe, greu de înţeles pentru cei care de-abia au bani cu care să îşi acopere cheltuielile de bază – dependenţa de cumpărături. Aceasta este întreţinută de multitudinea de reclame care stimulează dorinţa de nou. Femeile cad cel mai uşor pradă acestei dependenţe având iluzia că “terapia prin shopping” poate acoperi  frustrările şi lipsurile emoţionale.  După achiziţionarea bunului mult dorit, ele descoperă însă că golul sufletesc nu a fost acoperit şi pornesc din nou la cumpărături, cu convingerea că de data aceasta au găsit ceea ce le trebuia. Profitul producătorilor şi al lanţurilor de magazine este astfel asigurat.
Ideea în sine a supermarket-urilor şi mall-urilor, complexe de magazine gigantice unde cumpărătorii vin în contact direct cu o cantitate de marfă mult mai mare decât au nevoie, speculează tentaţiile şi încurajează exagerarea în sensul de a cumpăra lucruri nenecesare. Asaltarea cumpărătorului, prin prezentarea unui imens volum de produse simultan, este unul din factorii care încurajează această dependenţă. La fel stau lucrurile cu obiceiul de a plăti cu cardul în loc de cash.
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Standford arată că în timp ce o persoană vede un produs, în creier se activează atât zonele asociate cu bucuria şi dorinţa de avea acel lucru, cât şi zonele asociate cu neplăcerea de a se despărţi de suma de bani respectivă. Plata cu cardul este un fel de păcăleală care rezolvă mai comod acest conflict. La fel este şi plata prin credit. De aceea ele sunt atât de intens susţinute de marile companii.
Tot psihologii britanici de la Universitatea Standfod au demonstrat că mersul la cumpărături îi face pe oameni să se simtă mai stăpâni pe propria viaţă şi mai mulţumiţi. Ei explică acest lucru prin secreţia de dopamină, care dă o stare de mulţumire şi plăcere asemănătoare cu cea din timpul unui act amoros.
Ca  răspuns la tendinţa tot mai mare de a consuma, un grup din SUA a hotărât să îşi trateze dependenţa de cumpărături. Cei 12 prieteni au  hotărât ca timp de un an de zile să nu cumpere decât lucrurile de maximă necesitate: hrană, lenjerie, săpun, pastă de dinţi, etc. Dacă ceva se strica încercau mai întâi să îl repare, iar pentru înlocuire apelau la împrumut sau la magazinele unde se vindeau produse reciclate. Decizia lor a venit în urma mesajelor date de administraţia americană după declanşarea războiului din Irak, când americanilor li s-a repetat că “este o datorie patriotică să consume”. Cu timpul acest grup a devenit tot mai numeros. Datorită blogului lor de pe internet, mii de oameni din întreaga lume li s-au alăturat. Efectele nu s-au lăsat mult aşteptate. Grupul a fost acuzat de marile companii de atitudine anti-patriotică şi nici mai mult nici mai puţin de… terorism economic.
Căsătorite cu slujba sau îmbătate de propria carieră?
În trecut serviciul era ceva necesar pentru a putea sa te întreţii. Astăzi însă el este pentru multe persoane o a doua sau chiar singura “căsnicie”. Vorbim tot mai mult de femei căsătorite cu slujba lor, iar în marile companii competiţia şi succesul profesional creează pentru unii oameni satisfacţii asemănătoare, pentru ei, cu cele… sexuale.
Există persoane care trăiesc doar pentru cariera lor, care îşi petrec zilnic 12-15 ore la locul de muncă, inclusiv în week-end, care nu au familie şi nici prieteni. Au însă multe relaţii – clienţi, colegi, subalterni sau parteneri. Şefii îi apreciază şi îi promovează, admirându-le loialitatea şi implicarea, însă psihologii îi numesc work-alcoolici, pentru că dependenţa de muncă este similară celei de alcool.
Beţia succesului este cea care îi face să se simtă mulţumiţi. Iar pentru acest succes nu se dau în lături de la nimic. Îndeplinirea sarcinilor la termen, bifarea lor în agendă, aprecierile şefului sau încheierea unui contract devin teme mult mai importante decât petrecerea timpului cu copiii, soţul sau prietenii, ieşirea în natură sau cititul. Nu de multe ori se ajunge la divorţ pe motiv că celălalt nu este la fel de dăruit jobului.
Există multe victime ale acestei dependenţe. Katherine Ward era una dintre cele mai de succes avocate, cu un salariu de ordinul a milioane de dolari. S-a sinucis aruncându-se de la balconul unui hotel. În scrisoarea de adio, ea regreta faptul că a făcut prea multe sacrificii pentru cariera sa. Acest gest a survenit în urma faptului că preşedintele companiei la care lucra i-a interzis să mai vină duminica la birou. După ce ani de-a rândul ea îşi petrecuse aproape tot timpul la serviciu, unde rămânea constant până la 10-11 noaptea şi-a dat seama brusc că toată viaţa ei se reducea la locul de muncă.
O altă femeie “de succes” victimă a dependenţei de muncă – director de comunicare povesteşte pentru Sunday Times:  „Întotdeauna am vrut să muncesc, iar când am obţinut o slujba la o mare bancă am dorit să dovedesc ce pot. Devii dependent de muncă tocmai pentru că îţi place. Eram mereu promovată, viaţa mea devenise doar un şir de termene-limită, întâlniri şi delegaţii. Duceam o viaţă luxoasă la care visasem mereu. Serviciul îmi aducea satisfacţii pe care nu le trăisem până atunci, mă făcea să mă simt sexy şi puternică. Lucram cu femei mai tinere pe care le obligam să aibă acelaşi program ca mine. Nu le înţelegeam atunci când îmi spuneau că au nevoie să stea mai mult timp cu familia. În timpul celor opt ani cât am lucrat nu am avut timp să mă întâlnesc cu prietenii şi mă simţeam superioară, încât nici un bărbat nu mi se părea potrivit. În week-end-uri, hainele obişnuite mi se păreau neglijente, aşa că obişnuiam să port tot costumele cu care mergeam la serviciu.”
Excesul de muncă, ca supapă pentru nerealizările personale, sau munca peste program realizată în mod constant poate avea multe efecte negative. Un studiu realizat recent de un club de fitness din Marea Britanie pe 2.000 de persoane arată că angajaţii part-time sunt mult mai sănătoşi şi mai fericiţi decât persoanele angajate cu normă întreagă. Şi aceasta pentru că aceştia din urmă sunt mai stresaţi, consumă mai mult alcool, cafea şi tutun, au o dietă dezechilibrată şi probleme cu somnul.
În toate aceste cazuri suprasolicitarea şi neglijarea propriilor necesităţi determină probleme de sănătate: depresie pe fond de surmenaj, ulcer, probleme intestinale şi cardiace, deficienţe ale coloanei vertebrale, tulburări ale somnului. Iar frustrările şi neîmplinirile acumulate în acest fel nu fac decât să întărească celelalte dependenţe.
***
Iată cum societatea în care trăim ne „ajută” să ne creăm şi să întreţinem noi şi noi dependenţe. Este un cerc vicios din care se poate ieşi doar dacă devenim conştienţi că suntem dependenţi de anumite lucruri care ne fac rău. De-abia în momentul în care vrem să ieşim din acest cerc, observăm cât de bine încetăţenit este el. Până atunci poate să ni se pară normal să avem obiceiuri nesănătoase. Este posibil ca un întreg sistem să ni se ridice împotrivă, încercând să ne convingă să le reluăm.
Pe lângă reacţiile corpului şi minţii noastre, şantajele emoţionale sau chiar respingerea din partea celor cu care altădată ne împărţeam „drogul” vor face parte din această luptă de eliberare. Consecvenţa şi rezultatele obţinute îi vor determina pe cei din jurul nostru ca în timp să ne urmeze exemplul. Acest sistem poate exista doar atâta vreme cât noi îl întreţinem, consumându-i produsele.”[3]

SURSE

  1. http://schimbarea.blogspot.ro/2008/02/munca-rutina-timpul-si-gandirea.html
  2. Radu Cinamar – „Viitor cu cap de mort”.
  3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4516&lang=RO
  4. Foto: Internet

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro