Cum să organizezi o vânătoare de vrăjitoare reuşită – astăzi, Olivia Steer

by „Ca să înţelegem mai bine despre ce va fi vorba în acest text, este imperios necesar să ne lămurim puţin ce au fost în istorie vânătorile de vrăjitoare. În ciuda a ceea ce cred mulţi, n-au avut loc în Evul Mediu, ci taman în Renaştere şi în Secolul Luminilor, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Ca să înţelegem mai bine despre ce va fi vorba în acest text, este imperios necesar să ne lămurim puţin ce au fost în istorie vânătorile de vrăjitoare. În ciuda a ceea ce cred mulţi, n-au avut loc în Evul Mediu, ci taman în Renaştere şi în Secolul Luminilor, adică în perioadele istorice în care oamenii au decis s-o lase mai uşor cu creştinismul.

Spectacular vorbind, o vânătoare de vrăjitoare începe atunci când comunitatea, într-o superbă stare de exaltare, se aglutinează şi decide să se comporte în funcţie de cel mai tâmpit membru al ei (nu eu am zis-o, ci Ortega y Gasset), pentru că neapărat o masă se raportează la cel mai mic numitor comun, niciodată altfel.

Şi, pentru că la vremurile acelea încă nu apăruse defularea prin proteste şi lozinci, masa renascentisto-iluministă căuta o femeie pe care să-şi reverse mânia populară, învinovăţind-o ba că e secetă, ba că nu sunt locuri de muncă, ba că s-a pierdut o oaie din turma satului.

După care, fiind o perioadă în care omul se afla în centrul tuturor lucrurilor, iar gândirea raţională era la mare cinste, femeia era arsă ireversibil pe rug. Cam acesta este ritualul vânătorii de vrăjitoare, rămas în memoria colectivă până în zilele noastre.

În ciuda a ceea ce credem că ştim toţi, în Evul Mediu catolic vrăjitoarele nu au căzut victime unor astfel de jalnice episoade pentru că Biserica Romano-Catolică le-a interzis pur şi simplu prin Conciliul de la Panderbon (sfârşitul secolului VIII după Hristos).

Se pare că subtilii şi apofaticii catolici interpretau à la lettre butada “Dumnezeu urăşte păcatul dar îi iubeşte pe păcătoşi”, ceea ce nu se poate spune despre protestanţii germani, cu toată sola Scriptura lor cu tot. Inchiziţia nu s-a preocupat niciodată de vrăjitoare, ci doar de acuzaţiile de erezie, pe care altfel le-a tratat cu foarte multă blândeţe, cerându-le celor ajunşi pentru prima dată în faţa tribunalului ecleziastic să renunţe la opiniile a căror falsitate era demonstrabilă.

Practic, Inchiziţia a fost singurul tribunal din lume care-ţi cerea să nu fii prost. Reţinem, pentru că este important pentru ceea ce urmează să zicem, atmosfera deloc inchizitorială în care aveau loc vânătorile de vrăjitoare: câteva zeci de oameni care ştiau bine care-i treaba învinuiau o femeie de competenţe care lor le lipseau.

După care o băteau bine, pentru că n-are sens să omori pe cineva fără partea de distracţie. Femeia nu putea spune nimic în apărarea ei, călăii ei ştiind prea bine despre ce este vorba. Nu se aduceau probe de niciun fel, nu exista avocat. Oricât de bune ar fi intenţiile în teorie, în practică orice vânătoare de vrăjitoare se traduce printr-o gloată care urlă până-i fierbe saliva în colţul gurii înainte de a omorî un om.

S-au dus vrăjitoarele de altădată, dar reflexul linşajului a rămas cuibărit în inimile şi minţile multora. Zilele astea l-am văzut reactivat împotriva Oliviei Steer. Este interesant că astăzi, sintagma tinde să însemne lichidarea unui nevinovat. Păi, vrăjitoarele chiar erau vrăjitoare, departe de mine superficialitatea de a afirma contrariul.

Eu cred mai degrabă că vânătoarea de vrăjitoare este lichidarea cuiva pe care nu-l înţelegi, prin procedee subumane. Momentul este fierbinte, urmează să se voteze legea vaccinării obligatorii, aşa că atmosfera se încarcă cu emoţie (doar nu cu gândire), hop şi o microepidemie mai ceva ca ciuma lui Caragea, s-ar părea că e şi cu morţi, deci trebuie ciufulită Olivia Steer, ca sa înţeleagă lumea că Big Pharma ne vrea numai binele şi să nu mai crâcnească nimeni.

Argumentele sunt din artileria grea: Olivia Steer nu e medic, e proastă, din cauza ei mor oameni, trebuie să i se taie accesul la internet. Nu ştiu voi ce vedeţi, eu vad o gloată în emulsie , cu ochii injectaţi de sânge, cu sticle de alcool prost pe jumătate consumate în stânga şi cu bâte agitate voios în dreapta. Sunt ziarişti şi bloggeri, adică exact cei calificaţi pentru un linşaj mediatic. Lor li se adaugă solenoidul Mircea Cărtărescu, gata oricând să dea să ofere sistemului solar un eşantion în vrac din preapoetica lui prostie. Primii te lovesc dezordonat şi grotesc, din panteonul poeţilor neamului ultimul te joacă visător în picioare.

În 1919, un obscur funcţionar american care s-a pomenit cu o neaşteptată moştenire a publicat o carte pe care o recomand tuturor celor pentru care Ştiinţa este un idol de care trebuie să ne apropiem în tăcere, cu braţele încărcate de ofrande şi neapărat în vârful picioarelor.

Charles Hoy Fort, supranumit epistemologul din Bronx, degrevat de grija zilei de mâine, şi-a dedicat restul vieţii colecţionării faptelor stranii cărora ştiinţa incapabilă de explicaţie le întoarce pur şi simplu spatele. The Book of the Damned este o carte de filosofie a ştiinţei scrisă de un om lipsit de orice intenţie apologetică, iar rezultatul este superb.

Concluziile lui sunt menite să ne pună în gardă: autoritatea ştiinţifică ţine foarte mult de hipnoza exercitată de câţiva oameni asupra unui public inert. Ştiinţa, ca şi viaţa, este dinamică: ştiinţa de azi este superstiţia de mâine, ştiinţa de mâine este superstiţia de azi. A asemănat ştiinţa cu o autostradă îngrijită care trece printr-o junglă sălbatică – tot ceea ce ştiinţa ignoră se află în junglă, iar slujitorii ei nu sesizează ridicolul de care se umplu atunci când se laudă cu temporarele şi minusculele lor victorii.

Demersul lui Charles Hoy Fort este un duş rece peste pretenţiile pozitivismului ştiinţific. Acest şoarece de bibliotecă, om cu imaginaţie niciodată strunită printr-un dresaj universitar, se amuză în cărţile sale punând la îndoială toate mantrele repetate cu religiozitate de oamenii de ştiinţă şi adulatorii lor.

Demersul lui ne aduce aminte ceva foarte simplu: pentru a judeca caracterul ştiinţific al unei afirmaţii nu trebuie să fii om de ştiinţă, ci să înţelegi epistemologia ştiinţei. Nu bisturiul te face medic, la fel cum nici motocositoarea nu te face agricultor, ci o anume matrice mentală care se dobândeşte prin aderarea la un sistem de idei considerate într-un anumit moment adevărate.

Fără ele, cu bisturiul poţi opera o pâine ca să-i extirpi miezul moale şi pufos, iar cu mototcositoarea tunzi gazonul şi eventual straturile de flori din faţa casei. Altfel spus, ne place sau nu, înainte de a fi ceva suntem filosofi cu toţii, fie proşti, fie deştepţi. De asemenea, pentru a judeca valoarea unor afirmaţii cu pretenţii de ştiinţă exactă, mai dispunem de logică şi metafizică, două arte aflate la dispoziţia celor care vor să despice judicios firul în patru.

Dragi vânători de vrăjitoare, medici sau ba – n-are importanţă cât timp aveţi un cap funcţional pe umeri – ştiinţa veritabilă are câteva trăsături care o despart fundamental de tot ceea ce faceţi voi. Vă voi spune probabil cea mai importantă dintre ele: o teorie sau o ipoteză este ştiinţifică numai în măsura în care poate fi, în principiu, infirmată prin testarea empirică, adică reprodusă în vederea validării practice.

N-am inventat-o eu, ci filosoful Karl Popper, care s-a preocupat de acest domeniu. Ideea nu este nouă, de la Francis Bacon încoace, fondatorul paradigmei ştiinţifice moderne, s-a stabilit că adevărurile ştiinţifice nu sunt eterne, ci perisabile şi infirmabile.

Altfel spus, dacă teologia şi metafizica se revendică de la ordinea principială şi imuabilă, ştiinţa modernă şi-a asumat exact contrariul, adică impermanenţa. Schimbarea opiniilor cu altele noi, afirmaţii de azi care contrazic afirmaţii de ieri, abandonarea unui praxis pentru altul considerat mai bun, nu sunt nefireşti pentru ştiinţa modernă, iar medicina nu se abate de la această observaţie nici ea.

Nu este străină medicinei nici abordarea multiplă, adică soluţii diferite la aceeaşi problemă. Crispări de genul “doar aşa se poate” ţin de anumite atitudini deviante de tip religios, mai pe şleau spus, de credinţele fiecăruia. Iar acestea nu sunt atitudini ştiinţifice.

Un alt savant care a analizat modul în care operează în practică ştiinţa, Thomas Kuhn, notează ceva ce ar trebui să ne pună pe gânduri: “Ştiinţa normală, activitatea în care cei mai mulţi dintre savanţi îşi petrec inevitabil aproape tot timpul, se bazează pe ipoteza conform căreia comunitatea ştiinţifică ştie cum este lumea. Mare parte a succesului acţiunii derivă din dorinţa comunităţii de a apăra acea presupunere, chiar şi cu costuri considerabile, dacă este nevoie. Ştiinţa normală, de exemplu, suprimă adesea noutăţile fundamentale pe motiv că sunt inevitabil subversive faţă de angajamentele sale fundamentale.”

Aşadar, savanţii se comportă asemenea unor sacerdoţi care au de apărat un prestigiu, “chiar şi cu costuri fundamentale”. Aşa cum spune Kuhn, repetând ceea ce afirmase Charles Hoy Fort cu faimoasa sa autostradă care traversează jungla, ştiinţa elimină din câmpul ei de observaţie tot ceea ce contrazice paradigma zilei, adică tot ceea ce nu intră în modelul ei temporar de explicaţie a realului. Altfel spus, comportamentul oamenilor de ştiinţă devine în anumite situaţii o formă de bigotism periculos care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi “demonstra” validitatea propriilor convingeri.

Pe nisipurile acestea mişcătoare, unii vor acum o lege a vaccinării cu anasâna, aducând ca argument o poveste urbană a cărei acceptare trece în ochii multora drept absolvirea magna cum laude a unui test de inteligenţă. Dacă recapitularea ei o să vi se pară acră şi prăfuită, nu sunt eu vinovat.

Aşadar, binele făcut în numele legii ar consta într-o procedură medicală invazivă care constă în injectarea în corpul omenesc a unui produs industrial care trebuie neapărat să conţină nişte neurotoxine (mercur, aluminiu, formaldehidă) ale căror efecte adverse ajung la boli neurologice imposibil de vindecat sau chiar moartea.

În schimbul acestui risc pe care medicii îl consideră mic, dar cei care se opun acestei proceduri îl consideră inacceptabil (problemă filosofică până la urmă, pentru că orice risc e mic dacă-l diluezi statistic şi abstract, dar catastrofal şi masiv dacă te-a ales pe tine ca victimă), s-ar putea să nu te îmbolnăveşti de o anumită boală.

Sau s-ar putea să te îmbolnăveşti, pentru că vaccinurile nu sunt contracte sinalagmatice, adică niciun fabricant de vaccinuri nu se angajează cu ceva faţă de beneficiar. Se spune că vaccinurile imunizează, ceea ce este un abuz lexical, pentru că în cel mai bun caz imunitatea dobândită este temporară, deci se amână riscul îmbolnăvirii pe mai târziu, când bolile copilăriei au impact mult mai devastator, eventual pentru momentul când fetiţa vaccinată în copilărie a devenit o femeie gravidă, ca să fie dezastru pe toată linia.

Se mai spune că vaccinarea în masă duce la eradicarea bolilor, doar că asistăm azi la întoarcerea bolilor eradicate, şi când ne uităm în dicţionar aflăm că a eradica înseamnă “a suprima, a face să dispară, a anihila, a aneantiza”. Constatăm, n-ar fi prima oară, că fanii vaccinării – medici sau nu, n-are importanţă – ori folosesc cuvântul “eradicare” la nivel metaforic, ca nişte poeţi, ceea ce e inacceptabil într-un discurs de tip ştiinţific, care trebuie să fie dincolo de orice echivoc, ori folosesc cuvinte pe care nu le înţeleg, astfel încât fac afirmaţii apodictice despre nişte lucruri de care n-ar trebui deloc să fie siguri.

Să încercăm să sintetizăm povestea vaccinării, pentru ca lucrurile să fie şi mai clare pentru toată lumea: dacă ne vaccinăm, există posibilitatea să nu ne îmbolnăvim de anumite boli pentru o perioadă a vieţii în care le-am putea face faţă cu mai mare uşurinţă decât mai târziu.

Fireşte, există posibilitatea ca, din cauza compuşilor neurotoxici din vaccinuri, pe care medicii le cunosc prea bine, să ne alegem cu autism, scleroză în plăci, sindromul Guillain-Barré, encefalită, paralizii, neuropatii sau boli neurologice degenerative.

Cât priveşte gogoriţa imunizării de turmă (n-are rost să fim delicaţi, aşa se traduce herd immunity), este o mostră clasică de gândire care se contrazice fără nicio jenă. Conform acestei teorii de marketing, vaccinarea unui individ nu este deplin eficace fără vaccinarea comunităţii.

Adică eşti imunizat printr-o procedură medicală de imunizare, dar nu eşti imunizat dacă nu s-a supus acestei proceduri şi vecinul tău. Ca baletul să fie balet până la capăt, cel neimunizat beneficiază de imunizarea ta, dar concomitent îţi pune în pericol imunizarea.

Iar dacă prea mulţi oameni decid să renunţe la vaccinare (cât înseamnă mult? nu ştim!), atunci degeaba se mai vaccinează unii, pentru că imunizarea nu-i va imuniza. Altfel spus, cel care refuză imunizarea, atentează la imunizarea celui care o acceptă. Care ar putea fi procentul de refuznici acceptabil ştiinţific? Niciun fan vaccinare nu a putut indica vreodată o cifră, pentru simplul motiv că nu există aşa ceva. Dacă în urma lecturii acestui paragraf, v-au apucat durerile de cap, să ştiţi că analiza ideilor false poate produce acest efect secundar nedorit.

Aşadar, în numele ştiinţei şi a atitudinilor progresiste, vânătorii de vrăjitoare doresc suprimarea oricărei îndoieli, a oricărei libertăţi şi a oricărei responsabilităţi a părinţilor faţă de copii. Partizanii ştiinţei, cei care nu ezită să-i acuze pe ceilalţi de atitudini medievale, se comportă în cel mai crispat şi dictatorial mod posibil.

Tuturor vă zic: este de o mie de ori mai ştiinţifică atitudinea unui părinte care refuză să-şi expună copiii la un risc inutil şi care caută să se informeze exact şi pragmatic în privinţa formării imunităţii pe cale naturală, neinvazivă, neindustrială, decât corul grotesc şi sălbatic ai celor care solicită, nu se ştie cui, să i se taie contul internet Oliviei Steer pentru că-şi permite luxul şi libertatea de a avea o altă opinie decât turma imunizată.

Singurul “păcat” al Oliviei Steer este faptul de a fi sesizat că există în acest moment în lumea medicală începutul unei dezbateri legate de legitimitatea şi riscurile imense pe care le implică vaccinarea, iar dizidenţele sunt ale unor somităţi ştiinţifice care au fost implicate în industria vaccinărilor timp de 30 de ani (Dr. Mark Geier M.D., Ph. D., genetician, cercetător la National Institute of Health în Washington D.C., U.S.A. şi cercetător genetician principal la Maryland Medical Laboratory, Inc, M.D. U.S.A.) sau alţi specialişti de top: Dr. Robert Nataf, director al Laboratorului Philippe Auguste, Paris, Franţa; Dr. Claude Béraud, hepatolog, fost consilier principal al Caisse Naţionale d’Assurance Maladie, Franţa; Dr. Romain Gherardi, Şef Serviciu de Histologie-Embriologie şi Director GERMEN (Groupe d’étude et de recherche sur le muscle et le nerf, Paris, Franţa); Dr. Patrick Chérin, Preşedinte GERMMAD (Groupe de Recherche sur les maladies musculaires acquises et dysimmunitaires), Spitalul Pitié-Salpêtrière, Paris, Franţa). Opiniile lor specializate pot fi urmărite in extenso în documentarul Silence, on vaccine! al realizatoarei canadiene Lina B. Moreco.

Pentru cei care vor să ia contact cu marea ştiinţă din spatele vaccinurilor, pe youtube este disponibilă prelegerea foarte degajată a lui Dr. Jean-François Saluzzo, Director Producţie vaccinuri virale şi Şef Cercetare & Dezvoltare pentru vaccinuri al producătorului de medicamente şi vaccinuri Sanofi Pasteur, Paris, Franţa.

Personajul este cinico-relaxat, se adresează unor confraţi avizaţi, oameni de ştiinţă care nu-şi fac prea multe iluzii legate de activitatea lor. Nu vă pot refuza un potpuriu de idei: medicii nu prea ştiu cum funcţionează un vaccin, ei doar se prefac că ştiu în faţa pulimii; fabricarea vaccinurilor se realizează în condiţii diferite mult de cele ideale, riscul introducerii de agenţi contaminanţi fiind enorm (iar riscul nu este teoretic, citez: “acest lucru s-a întâmplat, se întâmplă şi se va întâmpla”); producătorii de vaccinuri nu sunt preocupaţi de efectele secundare catastrofale ale acestora (pentru că nimeni nu le-a tulburat vreodată iresponsabilitatea); este posibil ca un vaccin să provoace exact boala pe care se presupune că o evită (s-a petrecut pentru: turbare, poliomelită, hepatită B); ca produs, vaccinul este “testat” pe utilizatorul final; unele vaccinuri “merg”, altele nu (ex: vaccinurile anti-herpes, anti-sifilis, anti-paludism), nimeni nu ştie de ce.

Aşadar, solenoizi de toate soiurile, cu răbdare vă spunem: renunţati la argumentul “Olivia Steer nu este medic, deci nu poate înţelege”, pentru că e debil. Noi, cei care am decis să nu ne vaccinăm copiii, nu suntem medici, dar suntem oameni cu câte 2-3 facultăţi, masterate şi doctorate, suntem neîncrezători şi ştim să ne informăm.

La baza oricărei ştiinţe se află idei a căror valoare de adevăr poate fi cântărită de către cei care înţeleg principiile şi judecă detaliile. Dacă ne întâlnim cu un escroc, nu trebuie să fim escroci ca să scăpăm nejumuliţi, trebuie doar să facem distincţia dintre aparenţă şi esenţial.

Ca să discutăm cu un arhitect şi să citim un releveu nu trebuie să trecem prin facultatea de arhitectură, trebuie doar să avem capacitatea de a trece mental de la 2D la 3D. Nu trebuie să fim muzicieni pentru percepe că cineva cântă fals, nu trebuie să fim poliţişti ca să înţelegem că avem de-a face cu reaua-voinţă a cuiva care, în loc să ancheteze, se reazimă relaxat pe procentul cazurilor “rezolvate”. Nu sunteţi sacerdoţii unor taine care să se refuze minţii noastre, mai lăsaţi argumentul ăsta subpueril că nu ţine, eventual spune ceva despre nivelul vostru intelectual şi moral.

Făceţi-vă voi, fani ai vaccinurilor, câte o overdoză de ROR, vi le dăm şi pe ale noastre, pe care le-am plătit deja, pentru că oricum plătim contribuţii la sănătate fără să ne întrebe nimeni dacă suntem de acord cu fundamentele medicinii alopate sau nu.

Făceţi-vă vaccinuri cu toate tulpinile, ramurile şi crenguţele viruşilor posibili, repetaţi-le săptămânal dacă e nevoie, per dos şi per os, numai să fiţi siguri că în felul acesta sănătatea voastră va atinge nivelul optim, dar lăsaţi-ne pe noi, cei care avem dubii în privinţa “adevărurilor ştiinţifice” ale medicinii, să trăim în conformitate cu ideile noastre.

Lăsaţi-ne în pace şi vă asigur că n-o să vă facem nici proşti, nici retardaţi, nici handicapaţi, pentru simplul motiv că vreţi să trăiţi altfel decât noi. N-avem nimic împotriva vaccinarii cu două condiţii: sa fie fără riscuri şi să ducă realmente, şi nu ipotetic, la imunizarea copiilor.

billgatesvaccinesbqr1

Dacă nu puteţi, reveniţi cand veţi fi in stare, noi suntem aici. Nu de o lege a vaccinării obligatorii este nevoie, ci de încadrarea vaccinurilor în categoria produselor cu potenţial periculos, precum şi de responsabilizarea civilă şi penală a producătorilor de vaccinuri.”[1]

SURSE

  1. https://radu-iliescu.blogspot.ro/2016/09/cum-sa-organizezi-o-vanatoare-de.html?m=1
  2. Foto: Internet

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro