Clonarea – jocul de-a „micii dumnezei” în laborator

by Motto: „Datorită faptului că ne este mult mai uşor să cuprindem cu mintea reprezentarea realităţii decât realitatea însăşi, tindem să le confundăm pe acestea două şi să luăm conceptele şi simbolurile noastre drept realitate.” (Fritjof Kapra) Viziunea materialistă a ştiinţei moderne a deschis drumul către clonare În a doua […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Motto: „Datorită faptului că ne este mult mai uşor să cuprindem cu mintea reprezentarea realităţii decât realitatea însăşi, tindem să le confundăm pe acestea două şi să luăm conceptele şi simbolurile noastre drept realitate.” (Fritjof Kapra)

Viziunea materialistă a ştiinţei moderne a deschis drumul către clonare
În a doua jumătate a secolului al XV-lea, studiul naturii a fost pentru prima dată abordat în mod ştiinţific. De atunci, aşa-numitele idei speculative au început să fie verificate experimental. Galileo Galilei a fost primul care a combinat cunoaşterea matematică şi cea empirică şi, de aceea, ar putea fi considerat un fel de părinte al ştiinţei moderne. Aceasta a ajuns însă cu timpul să aibe o viziune complet materialistă. Fritjof Kapra arată în lucrarea sa „Taofizica”: „Naşterea ştiinţei moderne a condus la apariţia dualismului extrem spirit – materie. Absoluta divizare în două lumi independente, cea a spiritului şi cea a materiei, a permis oamenilor de ştiinţă să trateze materia ca fiind moartă şi complet separată de observator. Le-a permis, de asemenea, să privească lumea materială ca fiind o colecţie de obiecte neanimate, asamblate între ele pentru a forma o maşinărie imensă.”
În prezent, afirmă cercetătorul Rupert Sheldrake, „studiul biologiei se bazează pe teoria mecanicistă a vieţii. Organismele sunt privite ca fiind doar nişte mecanisme fizico-chimice. Se consideră că, în principiu, toate fenomenele vieţii pot fi explicate în termenii fizicii şi chimiei.” Viziunea ştiinţifică materialistă se situează la polul opus faţă de cea a şcolilor şi tradiţiilor spirituale. Acestea au afirmat mereu că materia, fie că este vorba de o substanţă chimică, de o rocă, de un cristal, de o plantă, de o insectă, de un animal sau de un om, este animată de energie şi conştiinţă.
Explorarea lumii atomice şi subatomice în secolul XX a demonstrat cât de limitată este această viziune ştiinţifică materialistă şi mecanicistă.  Aceste descoperiri au dus la o reviziuire radicală a multor concepte ştiinţifice, considerate până atunci axiomatice. Spre exemplu, conceptul de materie în fizica subatomică este total diferit de conceptul de materie din fizica clasică. Observaţia este valabilă şi pentru conceptele de spaţiu, timp, cauză şi efect. Acestea au o importanţă esenţială în concepţia noastră despre lume şi fac ca, odată cu transformarea lor radicală, întreaga noastră viziune asupra lumii înconjurătoare să se modifice.
Cu toate aceste descoperiri, viziunea mecanicistă continuă să domine în biologie şi medicină. Ori, tocmai convingerea eronată a oamenilor de ştiinţă, că materia este separată de spirit, stă la baza fenomenului clonării.
Cum se realizează clonarea?

Clonarea despre care se vorbeşte în general în mass-media implică realizarea unui procedeu numit „transfer nuclear”. Acesta constă în extragerea materialului genetic din nucleul unei celule adulte normale şi introducerea lui într-un ovul, al cărui nucleu a fost îndepărtat. Astfel că celula-ou rezultată va conţine doar genele unui singur individ, nu a doi, cum ar fi fost în cazul reproducerii naturale. Ca urmare, individul care se va naşte din această celulă-ou devine o copie fidelă a celui de la care s-a preluat materialul genetic.
Celula rezultată este apoi tratată cu anumite substanţe sau supusă unor microcurenţi, pentru a începe să se dividă şi a produce embrionul, proces care, în cazul reproducerii naturale, se declanşează de la sine, după ce are loc fecundarea. Până la acest punct totul se realizează în laborator. De-abia după ce embrionul clonat creşte suficient, el este transferat în uter, unde continuă să se dezvolte până la naştere.
 
 
Somnul raţiunii zămisleşte monştri

1997 a fost un an de cotitură în ceea ce priveşte fenomenul clonării. Opinia publică a fost atunci asaltată de informaţii legate de clonarea oii Dolly. Puţini cunosc însă faptul că cercetările în acest domeniu datează din 1952, când biologii Robert Briggs şi Thomas King au realizat primele experimente de clonare pe broaşte.

Mass-media a vorbit atunci de aşa-zisele avantaje ale clonării. S-a spus că utilizând acest sistem, vor putea fi create organe necesare realizării de transplanturi şi că acestea vor rezolva spinoasa problemă a respingerii grefei de către organismul gazdă. Acest fenomen apare frecvent în operaţiile de transplant, datorită incompatibilităţilor dintre donator şi primitor. S-a mai spus că organele clonate vor rezolva şi problema tratamentului imunosupresiv, pe care primitorii sunt de cele mai multe ori nevoiţi să îl facă, pentru tot restul vieţii lor, pentru ca organismul lor să nu trateze grefa ca un corp străin şi să o respingă.
Se vorbeşte însă foarte puţin sau chiar deloc, despre pericolele şi limitele clonării. În primul rând, clonarea este şi scumpă, şi ineficientă. În mai mult de 90% dintre cazuri nu rezultă clone viabile. Dincolo de această rată scăzută de succes, animalele clonate au funcţia imunitară compromisă, fiind în consecinţă foarte sensibile la infecţii, apariţia de tumori şi în general la îmbolnăviri.
Studii realizate în Japonia au arătat că şoarecii clonaţi au o sănătate precară şi mor repede. O treime din clonele de viţei născuţi vii mor tineri şi cei mai mulţi dintre ei sunt anormal de mari. Murind timpuriu, nu se poate studia ce se petrece cu aceste animale la maturitate. În plus, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să afle de ce ele mor atât de rapid, fără să dea semne de boală. De exemplu, prima clonă australiană de oaie părea foarte sănătoasă şi energică. A murit pe neaşteptate, iar autopsia nu a putut stabili cauzele acestei morţi subite.
În 2002, oamenii de ştiinţă de la Institutul pentru cercetări medicale Whitehead din Cambridge, Massachussetts, au descoperit că materialul genetic al şoarecilor clonaţi este compromis. 4% din gene funcţionau anormal. Perturbarea nu era produsă de mutaţii la nivelul genelor, ci de modificări funcţionale. Ei au explicat aceste anomalii prin faptul că noul individ nu fusese alcătuit din gene provenind dintr-un ovul şi un spermatozoid, aşa cum se petrece în cazul reproducerii naturale. În cazul acesteia, embrionul primeşte copii ale genelor ambilor părinţi, fiind format din unirea naturală a celulelor lor sexuale. Un proces numit „întipărire” marchează chimic ADN-ul mamei şi ADN-ul tatălui, astfel că doar o singură copie a unei gene (fie maternă, fie paternă) este activă. Defectele în acest proces de întipărire a ADN-ului celulei donoare determină anomaliile la embrioniii clonaţi.
Cu toate aceste eşecuri ale experimentelor pe animale, au fost realizate şi clonări de oameni. Pe 27 decembrie 2002, un reprezentant al Clonaid anunţa că o femeie americană, în vârstă de 31 de ani a născut primul copil obţinut prin clonare. Cu aceeaşi ocazie, dr. Boisselier a afirmat că alte patru femei erau însărcinate cu clone fabricate de Clonaid. În două dintre aceste cazuri, copiii clonaţi au murit la scurtă vreme după naştere. Pe 4 ianuarie 2003, compania a anunţat naşterea celui de-al doilea copil clonat, într-un cuplu olandez. La sfârşitul lui ianuarie 2003 Clonaid vorbea deja de o nouă serie de embrioni clonaţi, implantanţi în organismele altor 20 de femei.
Pericolul clonării dintr-o perspectivă spirituală
O fiinţă umană nu se reduce doar la corpul ei fizic, vizibil. Ea are şi corpuri invizibile, subtile. Copilul conceput în mod natural are toate aceste corpuri, lucru care face ca el să se dezvolte normal în viaţa intrauterină, să supravieţuiască după naştere şi să facă faţă, cu ajutorul unui sistem imunitar echilibrat, tuturor atacurilor unor agenţi exteriori. Modul în care se formează şi se dezvoltă embrionul uman este un proces tainic, care până la ora actuală nu a putut fi descifrat de oamenii de ştiinţă, dată fiind atitudinea lor materialistă şi mecanicistă. El este însă bine cunoscut în AYURVEDA şi în alte forme de medicină tradiţională, care ţin cont de aspectele subtile şi spirituale.
Din punct de vedere al medicinei tradiţionale indiene, AYURVEDA, fiinţa umană este un întreg, în care aspectele fizice, energetice, psiho-mentale şi spirituale interacţionează şi se influenţează reciproc. AYURVEDA explică pe larg particularităţile fizice şi subtile ale ţesuturilor care alcătuiesc fiinţa umană, arătând că ţesutul reproducător (SHUKRA DHATU) prezintă cea mai înaltă frecvenţă de vibraţie. Din acest motiv, conceperea unui copil, dincolo de interacţiunea fizică a celulelor reproducătoare feminine şi masculine, angrenează toate nivelurile subtile ale fiinţei. La modul natural, conceperea unui copil se face prin unirea a două celule, care au ambele, cea mai înaltă frecvenţă de vibraţie ce poate exista în trupul uman. Procedeul de transfer nuclear utilizat pentru clonare implică în schimb, amestecarea a două structuri biologice cu frecvenţe de vibraţie net diferite: ovulul, provenit din ţesutul reproducător şi nucleul unei celule extrase dintr-un alt tip de ţesut, cu o frecvenţă de vibraţie mult mai joasă.

În plus, modul în care se realizează acest transfer în laborator nu poate genera câmpul morfic necesar apariţiei şi dezvoltării armonioase a embrionului. Acest câmp morfic este înlocuit în timpul clonării cu o amestecătură de frecvenţe de vibraţie, alese la întâmplare de un cercetător, profund ignorant în ceea ce priveşte aspectele subtile. Faptul că 4% dintre gene funcţionează anormal la organismele clonate arată cât de mare este şocul suferit de structurile foarte sensibile ale genomului, atunci când acestea sunt obligate să treacă de la o frecvenţă de vibraţie la alta, în timpul transferului nuclear. Acesta este comparabil cu şocul pe care l-ar resimţi un scafandru, dacă ar ieşi brusc la suprafaţa apei, după ce s-a scufundat la mare adâncime, situaţie care, după cum se ştie, produce puternice dereglări fiziologice sau chiar moartea.

La un nivel şi mai profund, fuziunea amoroasă dintre un bărbat şi o femeie este un act de iubire, de punere în rezonanţă cu însăşi iubirea divină. Acest lucru nu poate fi nicidecum înlocuit cu extragerea sterilă şi tehnicistă a materialului genetic dintr-o celulă şi introducerea lui în alta.
Toate aceste aspecte sunt însă ignorate de oamenii de ştiinţă, care caută să perfecţioneze în continuare tehnica clonării. Dacă ar fi acceptat ideea că fiinţa umană este mai mult decât un trup fizic, ar fi fost de mult îngroziţi de monstruozitatea acţiunilor lor şi ar fi renunţat deja să se joace de-a clonarea.

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=5304&lang=RO
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro