Baza Dulce din New Mexico – locul unde reptilienii și micii cenușii lucrează împreună cu Iluminații

by Baza Dulce din New Mexico, nu are popularitatea Zonei 51 din desertul Nevada, dar este mult mai sinistra decat celebra Zona 51. Nici chiar „Hangarul 18” (Camera Albastra) de la baza militara numita Wright a Air Force (azi Wright-Patterson), langa Dayton (Ohio), nu-i atat de sinistra precum aceasta baza. […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Baza Dulce din New Mexico, nu are popularitatea Zonei 51 din desertul Nevada, dar este mult mai sinistra decat celebra Zona 51. Nici chiar „Hangarul 18” (Camera Albastra) de la baza militara numita Wright a Air Force (azi Wright-Patterson), langa Dayton (Ohio), nu-i atat de sinistra precum aceasta baza.

Phillip Schneider, a fost primul om care a vorbit in public, despre aceasta baza si cum a luat el parte la o lupta, alaturi de alti militari si cercetatori si pe de alta parte mai multi extraterestrii, dintre care si binecunoscutii reptilieni.

Aceste baze subterane, sistemele de tuneluri şi tehnologia lor au fost descrise de foşti militari, sclavi ai controlului mental, şi de personaje ca Phil Schneider, care au ajutat la construirea lor. Schneider este fiul unui comandant de vas german din cel de-al Doilea Război Mondial, Otto Oscar Schneider. Tatăl său a fost capturat de americani şi dus în Statele Unite pentru a lucra pentru Iluminaţi. Ca în majoritatea cazurilor, copiii agenţilor Iluminaţi sunt crescuţi pentru a lucra pentru aceiaşi stăpâni, iar Phil Schneider a avut sarcina de a construi secţiuni ale multor complexe subterane din Statele Unite.

El spunea că ştie 131 de baze militare subterane cu adâncimea de aproximativ 500 de metri, construite pentru planurile Noii Ordini Mondiale. Două dintre bazele în care Schneider a fost prezent sunt Zona 51 din Nevada şi Dulce, New Mexicch Dulce este un orăşel de aproximativ 1000 de locuitori, situat în Rezervaţia Apache jicarilla, la o înălţime de aproape 2000 de metri. De aici au apărut multe relatări despre decolări şi aterizări OZN, răpiri „extraterestre”, mutilări umane şi animale. Aceeaşi bază este locul aşa-numitelor „războaie de la Dulce”, în care se spune că reptilienii şi cenuşiii s-au luptat cu personalul militar şi civil uman.

Au fost multe victime în ambele tabere, iar Phil Schneider susţine că a luat şi el parte la acest schimb de focuri. El spune că a fost lovit de o armă laser şi că are o cicatrice mare pe piept. Participarea sa la luptă a fost făcută publică într-o prelegere din 1995, deşi în ea apar multe alte elemente:

„Treaba mea era să cobor în găuri şi să verific mostrele de stâncă, recomandând explozibilul pentru fiecare tip de stâncă în parte. Ne-am pomenit la un moment dat într-o peşteră mare, plină de extraterestri cunoscuţi drept micii cenuşii. Am împuşcat doi dintre ei. Noi eram cam 30 de oameni şi deodată au apărut aproximativ 40 de extraterestri, care au fost toţi omorâţi. Am văzut apoi o întreagă bază subterană plină cu extraterestri. Mai târziu, am aflat că trăiau deja de mult timp pe această planetă… Asta explică multe despre teoria vechilor astronauţi.”

Schneider a început să avertizeze lumea în privinţa a ceea ce se petrece, deşi ca de obicei cei mai mulţi oameni nu ascultă. Schneider, care lucra îndeaproape cu cercetătoarea Alex Christopher despre care am scris aici http://www.departamentul-zero.ro/alex-christopher-scriitoarea-americana-care-a-demascat-ani-la-rand-prezenta-reptiliana.

Schneider a murit pe 17 ianuarie 1996 în condiţii foarte suspecte, care au fost făcute să pară sinucidere, de fapt s-a constat ca „s-ar fi sinucis cu o coarda de pian sugrumandu-se”. El spusese cu un an înainte, în cadrul unei prelegeri publice, că „la trecerea fiecărui an calendaristic, tehnologia militară creşte cu 44,5 ani (în comparaţie cu rata creşterii din tehnologia „convenţională”), lată de ce este uşor de înţeles de ce în 1943 s-a putut face, prin utilizarea tehnologiei tubului cu vacuum, să dispară efectiv o navă dintr-un anumit loc pentru a apărea în altul”, referire la Experimentul Philadelphia, în care o navă militară americană a devenit invizibilă şi a translatatîn altă dimensiune.

O altă bază subterană la care a lucrat Schneider se află sub Aeroportul Internaţional Denver, la est de acest oraş. Construcţia a ridicat mari probleme din cauza costurilor uriaşe – ca şi din cauza gării gigantice săpate de Bechtel ca parte a „îmbunătăţirii reţelei de transport” din Boston, Massachusetts. Aeroportul Denver este plin de statui ale gurguilor, de simboluri masonice şi ale Iluminaţilor. După spusele lui Schneider, există acolo cel puţin 10 niveluri subterane şi un întreg un oraş subteran cu o suprafaţă de 11 km. Despre baza din Denver se spune că include mari „tabere de izolare” şi spaţii subterane pentru încarcerarea „dizidenţilor”.

Muncitorii de pe nivelurile inferioare ale bazei au văzut multe scene teribile despre care au refuzat să vorbească. Aceste baze sunt cele unde dispar milioanele, da, milioanele de copii din lumea întreagă. Ştiu că este greu de crezut aşa ceva, dar ei sunt folosiţi pentru muncă forţată şi apoi sunt consumaţi de reptilieni, precum sunt vitele de către oameni. Muncitorii de la baza Dulce din New Mexico au relatat că au văzut cele mai groteşti lucruri la nivelurile inferioare ale bazei.

Cercetătorii Bill Hamilton şi Tal Levesque (cunoscut şi ca Jason Bishop III) au adunat următoarele informaţii despre Dulce, publicate într-o revistă OZN:

„Nivelul 6 este numit şi ,Sala Coşmarurilor’, din cauza laboratorului genetic. Relatările lucrătorilor care au văzut experimente bizare sunt de genul: ,am văzut oameni cu mai multe picioare, care păreau jumătate oameni-jumătate caracatiţe, dar şi oameni-reptile care aveau mâini de oameni $ plângeau ca nişte bebeluşi. La fel şi un amestec de şopârle-oameni, peşti, foci, păsări şi şoareci, toate ţinute în cuşti. Am văzut de asemenea umanoizi înaripaţi, creaturi groteşti ca nişte lilieci, cu înălţimea de la un metru până la peste doi metri, dar şi fiinţe gen gurgui şi reptile.

Nivelul 7 este chiar mai rău, rânduri şi rânduri de amestecuri umane ţinute la rece. Recipiente mari de păstrare a embrionilor de umanoizi în diferite stadii de dezvoltare. Oameni în cuşti, de obicei sedaţi şi drogaţi, care uneori ţipă şi imploră ajutorul. Ni s-a spus că sunt nebuni incurabili, în urma testărilor foarte riscante de medicamente pentru vindecarea nebuniei. Am fost sfătuiţi să nu le vorbim deloc. La început chiar am crezut toate acestea, dar prin 1978 câţiva muncitori au descoperit adevărul…”

Această descoperire a dus la „războaiele din Dulce” din 1979, lupta dintre oameni, pe de o parte, şi reptilienii şi cenuşiii reptilieni, pe de alta parte, în care au murit mulţi savanţi şi militari, luptă în care Phil Schneider susţine că a fost rănit. Un ofiţer de securitate de la Dulce, Thomas Castello, a descris într-o revistă dedicată OZN-urilor cercetările realizate la baza din Dulce. Informaţiile sale au primit numele de „Documentele Dulce”.

Castello a lucrat timp de şapte ani pentru Rând Corporation, o operaţiune a Iluminaţilor din Santa Monica, în California, fiind transferat la Dulce în 1977. El a aproximat numărul „cenuşiilor” de la Dulce la peste 18.000, dar a văzut de asemenea şi numeroşi reptilieni umanoizi înalţi. Ştia de existenţa a şapte niveluri ale bazei, deşi admite că puteau fi mai multe, şi că extraterestrii se aflau la ultimele trei niveluri. Gradul de securitate creşte odată cu nivelul. Singurul semn în limba engleză se afla deasupra staţiei de transport pe care scria „spre Los Alamos”, o altă mare bază subterană reptiliană din New Mexico.

Cele mai multe indicatoare de la Dulce sunt însă în „limbajul simbolic extraterestru”, un sistem universal de simboluri înţeles de oameni şi de extraterestri. Iluminaţii comunică la suprafaţă în limbajul simbolic, după cum am arătat în Secretul Suprem şi în arhiva de simboluri de pe pagina lui David Icke davidicke.com. Se presupune că, Ia origine, hieroglifele sumeriene, egiptene şi chinezeşti au fost un limbaj reptilian sau extraterestru. Alte legături ale tunelului de la Dulce ajung la complexurile subterane de la Page, Arizona, Zona 51 din Nevada, Taos, Carlsbad şi Datil, New Mexico, Colorado Springs şi Creede, Colorado. Castello spunea că există o vastă reţea de legături de transport subteran sub Statele Unite, care se extinde în sistemul global de tuneluri şi oraşe subterane.

El a descris, de asemenea, măsurile stranii de securitate de la Dulce. Sub nivelul 2, fiecare angajat este cântărit dezbrăcat şi i se dă o uniformă. Orice schimbare de greutate este notată, iar cei la care diferenţa este mai mare de 1,5 kg sunt examinaţi radiologie. La intrarea în toate zonele „sensibile” există cântare, iar greutatea fiecăruia trebuie să se potrivească cu cartela şi codul de intrare. Castello a mai dezvăluit unele dintre lucrările genetice de la Dulce. El spunea că savanţii de acolo pot separa „corpul bioplasmic” de cel fizic şi pot plasa o „entitate extraterestră” (conştiinţă) într-un corp uman, după ce „îi îndepărtează sufletul”. M-am gândit ce personalităţi, inclusiv prim-miniştri şi preşedinţi, au fost duşi acolo şi posedaţi de entităţi reptiliene. Ei arată fizic la fel pentru public, dar comportamentul este decis de o altă forţă…

Există legende vechi ce vorbesc despre oameni care, în timpul nopţii, sunt înlocuiţi de cei care-şi schimbă forma. Este probabil ca unii descendenţi cu o anumită parte de ADN reptilian să posede mai uşor corpul uman, acesta fiind un motiv al preciselor înregistrări genetice ale descendenţilor. Presa mondială a Iluminaţilor a anunţat în 2000 cu surle şi trâmbiţe că Bill Clînton şi Tony Blair au reuşit cartografierea genomului uman, fapt încă mai semnificativ, deoarece Departamentul american pentru energie are laboratoare la Dulce şi legături strânse cu Institutul Naţional pentru Sănătate, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi institutul Medical Howard Hughes, toate instituţii ale Iluminaţilor.

Cercetătorul Alan Walton, care explică amănunţit pe Internet conexiunea reptiliană, spune:

„Sub cele mai mari oraşe, mai ales în Statele Unite, există o conlraparte subterană a acestora, controlate de „elita” masonică/hibridă/extraterestră. Deseori terminalele de suprafaţă/subterane există sub sediile lojilor masonice, sub secţiile de poliţie, sub aeroporturi şi clădiri federale din marile oraşe… unele nu neapărat importante. Proporţia de oameni este probabil de 10% („elita” frăţiei hibride militar-industriale din subteran, spre deosebire de ceilalţi 90% de la suprafaţă). Dintre aceştia nu fac însă parte şi speciile pur reptiliene, care locuiesc în zone chiar mai adânci în pământ. Unele dintre centrele importante ale populaţiei au fost intenţionat stabilite de elita masonică/hibridă a „lumii” Noi şi Vechi pentru a permite accesul uşor la anumite niveluri, dintre care unele au deja zeci de mii de ani.

Având în vedere că laboratoarele din Los Alamos (New Mexico) aveau un prototip de maşină de perforat cu propulsie nucleară care topea Ia propriu pământul cu o viteză de 12,5 kilometri/oră în urmă cu 40 de ani, îţi poţi imagina cât de extinse au devenit aceste sisteme subterane. Ele oferă acces la sindicate ale crimei organizate care acţionează Ia suprafaţă. Aceştia au dezvoltat o întreagă ştiinţă a ,borgonomiei’, prin care ne aduc treptat în starea de sclavie prin taxare pe mai multe niveluri, prin inflaţie, manipulare, reglementări, amenzi, licenţe… iar întreaga înşelătorie debit-credit este condusă de Federal Keserve şi Wall Street.

Pot confirma că New York este unul dintre cele mai draconice „cuiburi” din lume. Sau mai degrabă o veche reţea subterană atlanta din acea zonă. Ei controlează la propriu întreaga piramidă de pe Wall Street, din subteran… cu puţin ajutor al descendenţilor reptilieni ca Rockefeller etc. De fapt, aceste linii genetice funcţionează parazitic: societatea subterană este o societate parazitică, iar cea de la suprafaţă este societatea gazdă…. Cât despre „cuibul” New York/Wall Street, în urma bombardării World Trade Center (sau World Slave Center), se cunoaşte prea puţin faptul că un adăpost subteran cu şase niveluri, controlat de serviciile secrete americane, a fost destul de avariat. Aceste niveluri nu se terminau însă acolo; ele par să fi servit ca mare terminal pentru societatea subterană a elitei masonice şi societatea de suprafaţă pe care o controlează.”

David Icke spune:

„Sunt sigur că locaţia acestor oraşe importante a fost selectată deoarece se află deasupra tunelului subteran reptilian-Nefilim şi al sistemelor de peşteri şi/sau în puncte importante de vortex. De exemplu, oraşul Phoenix, din Arizona, este construit pe una din vechile reţele, ca şi Los Angeles („Oraşul îngerilor”). Lauren Savage, vvebmaster al paginii web, care locuieşte în Texas, afirmă că în fiecare district din acel stat există o clădire cu arhitectură gotică europeană (adică rep-tiliană), fapt straniu pentru că aceste aşezări texane sunt construite încă de prin anii 1870. Despre aceste clădiri el spune că sunt tribunale districtuale aşezate pe tuneluri subterane şi sisteme de adăposturi slibterane. Dallas este un astfel de exemplu, cu tunelurile sale subterane de sub Dealey Piaza, unde a fost împuşcat preşedintele Kennedy în 1963. O excelentă portiţă de scăpare pentru asasini. Se pare că aceste tuneluri se află sub locul primei loji masonice din Dallas, din Dealey Piaza. Aproape de ea există vechea clădire roşie a tribunalului, construită în 1870 şi „împodobită” cu gurgui.”

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/phillip-schneider-asasinat-in-ianuarie-1996-dupa-ce-a-vorbit-in-public-despre-luptele-dintre-reptilieni-si-oameni-de-la-baza-dulce-din-new-mexico.

Reptilienii Anunnaki si Micii Cenusii fac experimente oribile pe oameni !

Baza Dulce din New Mexico – locul unde americanii si extraterestrii fac experimente oribile pe oameni ! Baza are sapte niveluri subterane

Thomas C. avea 25 de ani cand a participat la primele proiecte militare secrete. In 1977, a ajuns la Dulce si a primit o misiune secreta in „Sectia D” a bazei, iar mai tarziu a fost cooptat in „ULTRA-7″, pozitie care ii oferea acces spre 7 niveluri subterane ale complexului Dulce. A rezistat doar 2 ani sa vada ororile spre care ii purtau indatoririle de serviciu…

Complexul Dulce este unul imens, cu 1000 de iesiri la suprafata si care merge pana la o adancime de 1000 m. Thomas C. afirma ca retelele de tuneluri gigantice il leaga de multe alte baze subterane, cu o instalatie din Page (Arizona), cu Aria 51, cu un laborator subteran din Taos, dar si cu unele locatii izolate. Dupa parerea sa, la Dulce au habitat si lucrat 18000 de extraterestrii cenusii, majoritatea in nivelurile 5-7 subterane.

La nivelul 4 se fac cercetari in domeniul parapsihologiei, telepatiei, hipnozelor, viselor si experimente cu „implantari” ale diverselor parti straine in corpul uman!

Urmeaza nivelul 2, „Bazarul Cosmarurilor” aici sunt „cercetarile” efectuate de cenusii fara ezitari si fara sentimente iar lista acestora este lunga si ingrozitoare: animale modificate genetic (inclusiv monstrii), umanoizi cu mai multe perechi de maini si de picioare sau mutilati groaznic fiind mi de astfel de fiintem germeni umanoizi, experimente oribile etc.

In 1978, americanii din baza au aflat adevarul iar acesta a fost inceputul razboiului cu ET, despre care amintea si Bob Lazar. La presiunea lor, celor din „Delta Force” (unitate special infiintata pentru a pazi si supraveghea aceste baze subterane) li s-a ordonat sa elibereze o parte din oameni inchisi. Aproape reusisera dar „cenusii” au intervenit, au murit 66 de luptatori „Delta” iar „cobaii umani” tot nu au fost eliberati.
Dupa acest conflict, Thomas C. a reusit sa deconecteze sistemul de alarma a unei iesiri si sa evadeze, luand cu el documente si fotografii, inclusiv desene facute de un extraterestru.

Rapid, a facut public tot ceea ce stia dar contrareactia a fost la fel de prompta. Mai intai i-au fost rapiti sotia si copilul iar din 1983 nu se mai stie nimic nici despre el…
Thomas C. n-a fost singurul care a atentionat asupra ororilor din bazele subterane americano-extraterestre.

Phil Schneider, inginer, a lucrat si el la Dulce. La 7 luni dupa ce a tinut o conferinta in care a denuntat experimentele vazute, in ianuarie 1966, a fost gasit mort in propriul apartament. Fusese torturat, apoi strangulat cu o coarda de pian dar versiunea oficiala este ca s-a sinucis! Alti martori care au vorbit: John Lear, William Hamilton, Jason Bishop. Ulterior, in anii 2000, un celebru biolog a fost obligat de constiinta umana si profesionala sa dezvaluie ca in subteranele comune SUA – ET se lucreaza intens si la crearea de pandemii ingrozitoare.

Există multe relatări despre reptilieni şi schimbări de formă, dar cei mai mulţi nu cunosc acest fapt, deoarece 99% dintre oameni preiau „ştirile” şi „informaţiile” din mass-media oficială. La rândul ei, mass-media preia „ştirile” şi „informaţiile” din surse oficiale care, ca şi mass-media, sunt patronate de descendenţii reptilieni. După ce David Icke a vorbit despre reptilieni în emisiunea de radio din america, numita „Sighting”, am primit următoarea relatare a unei experienţe din infamul complex subteran Dulce din New Mexico. Acestea sunt cuvintele unui angajat civil în armată, din baza de la suprafaţa complexului:

„Aveam de îndeplinit o sarcină obişnuită când a apărut un nou-venit, mecanic, cu o treabă urgentă de făcut. Eram amândoi aplecaţi asupra piesei de sudat şi m-am uitat scurt la faţa lui. Mi s-a părut că avea ochii acoperiţi de o peliculă semitransparentă. Trăsăturile sale umane s-au şters şi a apărut o chestie cu ochi bulbucaţi, fără păr şi cu solzi pe piele.”

Apoi a văzut acelaşi lucru ia o santinelă la poarta de la intrarea în baza Dulce, iar martorii au vorbit despre reptilieni care-şi schimbă forma la Spitalul Militar Madigan de lângă Fort Lewis în statul Washington. Există complexe subterane în întreaga lume şi la cel mai adânc nivel ele se continuă cu centrele subterane ale reptilienilor şi cenuşiilor. Zona 51 din Nevada este cel mai cunoscut complex din cercurile de cercetare OZN, dar chiar faptul că este atât de faimos şi prezent în filmele de la Hollywood, arată că este de departe cel mai important.

Complexele sunt conectate între ele printr-o reţea vastă de tuneluri construite cu tehnologie de perforare nucleară secretă. Prin această tehnologie se pot săpa câţiva kilometri de tunel pe zi, ca extensie a reţelei globale de tuneluri create de atlanţi şi lemurieni, menţionate în legende şi în diverse relatări ale unor oameni din Statele Unite, America Centrală şi de Sud, Marea Britanie, Egipt, Mesopotamia, Turcia, Asia, China, Malta, de pretutindeni. Tunelurile au reţele de transport de mare viteză. Oameni din interior le descriu ca „trenuri magneto-leviton”, care sunt capabile de viteze de peste două ori viteza sunetului.

Ele sunt construite de mari firme ale Iluminaţilor, ca Rând Corporation, Ceneral Electric, AT&T, Hughes Aircraft, Northrop Corporation, Sandia Corporation, Stanford Research Institute, Walsh Construction, Colorado School of Mines şi mai ales Bechtel (Beck-tul), o mare firmă a reptilienilor.

Detesamentul agentilor guvernamentali PSI – capabili de a extrage fiinta astrala (sufletul), in vederea programarii !

Dupa cum declara Jason Bishop III (un pseudonim) despre Baza Dulce si alte baze subterane din SUA in care reptilienii si cenusii fac experimente oribile pe oameni si animale. Acum vrea sa vorbesc despre alt tip de experiment care il desfarsoara tot ei, insa pt acesta trebuie un control asupra spiritului, ceva dificil si pentru ei, avand in vedere ca spiritul este o entitate care nu are corp si este mai dificila programarea lui.

A aparut un nou tip de programare si anume programarea astrala care se realizeaza prin rapirea spiritului din corpul fizic. Extraterestrii, mai ales fiintele foarte avansate ca exemplu Anunnaki si cenusii au capacitatea de a rapii spiritul uman si nu doar corpurile fizice. Aceste rapiri sunt de natura energetica. Uneori, extraterestrii nu doresc altceva decat simple mostre de energie umana pt analiza.

Alteori, ei doresc sa ii programeze pe oameni pentru a acestia sa spuna si sa faca ce doresc ei. Programarea astrala este foarte eficienta si este practicata tot timpu. Se pare ca guvernul SUA nu colaboreaza doar cu „cenusii” din Zeta Reticuli, ci au un tratat si cu cei din Rigel. S-au constatat numeroase cazuri in care colaboreaza are loc chiar si in cazul rapirilor de oameni…

Extraterestrii sunt sunt tot cei care au oferit un suport tehnologic si in cadrul Proiectului Montauk, americanii au ajuns la „performantele” apropiate mentorilor lor. Ce urmeaza arata la ce nivel au ajuns cercetarile secrete si cat de departe de acestea este tinuta populatia obisnuita.

Tot Jason Bishop III afirma:

„Exista un detasament PSI de agenti guvernamentali capabili sa extraga fiinta astrala din cea fizica. Operatorii lor pot intra in mintea celui rapit, stergandu-i memoria sau implantand in ea cea ce doresc lecturi mentale ale celor in cauza, fara ca acestia sa stie.

Exista oameni care sunt spioni fara sa realizeze acest lucru. Noaptea, ei sunt rapiti, li se citesc mintea si datele pe care le detin sunt inregistrate. Daca doresc, agentii pot rapi inclusiv fizic persoana respectiva, facand ceea ce vor cu ea.”

Jason Bishop III (Tal Lavesque) vorbeste despre experimentele facute de reptilienii Anunnaki si Micii Cenusii pe oameni si animale !

Jason Bishop III, unul din cei care a demascat experientele oribile facute de extraterestri in baza subterana de la Dulce, descrie astfel ierarhia controlului asupra Terrei: draconienii (reptilieni inaripati), draconienii neinaripati, omuletii cenusii, iar la baza piramidei, oamenii. Este presupusa si o „alianta” reptiliana cu alte grupuri de extraterstri.

Nu toti „cenusii” sunt subordonati reptilienilor ca de altfel nu toti reptilienii Anunnaki nu sunt rai, ci sunt si niste exceptii. Betty Andreasson a vazut pe nava-mama a extraterestrilor (forma de tigara de foi, 500 m lungime, 100 m latime), atat fiinte de 2,10 – 2,20 m inaltime, cu plete blonde si infatisare umana, cat si omuleti cenusii, care pareau sa li se supuna celor blonzi. O alta dovada ne-o ofera sotii Luca (1988), opriti de cativa „cenusii” rautatiosi, de care i-a scapat interventia unui „vizitator” inalt, blond cu ochii albastrii.

Experientele de la Baza Dulce erau puse in sarcina „cenusiilor”. Acum ca stim cine ii coordoneaza pe cenusii sa relatez cea ce afirma Jason Bishop 3 despre Baza Dulce:

„Am vazut „oameni” cu membre multiple, care semanau cu o caracatita pe jumatate umana. Erau o sumedenie de oameni-soparle tinuti in custi si creaturi cu blana, care aveau maini de om si plangeau ca si copiii mici, imitand cuvintele rostite de oameni. Mai existau pesti, scoici, pasari si soareci care nu aminteau decat vag de aceste specii. Existau custi in care erau tinuti umanoizi inaripati, un fel de lilieci grotesti cu o inaltime de 1,10 -1,20 m.

Apareau, de asemenea, tot felul de figuri ca niste dragoni si reptile de toate felurile. Nivelul 7 era si mai straniu. Mii de cadavre de oameni sau de oameni-animale erau tinute aici, in depozite frigorifice, aliniate pe randuri. Existau, de asemenea, embrioni in diferite stadii de evolutie.”

Bazele secrete ale Iluminatilor !

„Chiar dacă la o primă vedere par a fi ceva de domeniul SF, tunelurile şi bazele subterane sunt cât se poate de reale pentru cei avizaţi care le-au studiat. Universul subteranelor, al tunelurilor, al bazelor secrete şi al cavernelor este compus din grote, beciuri, misterioase oraşe subpământene şi mai ales din tuneluri şi din gigantice baze militare clandestine a căror funcţionare este învăluită pentru omul de rând într-o aură de mister.
Despre aceste baze militare clandestine, deşi sunt secrete, există unele documente. Aceste baze constituie doar vârful vizibil al aisbergului. Ele reprezintă partea cea mai concretă şi mai palpabilă din această problematică, în timp ce oraşele subterane şi celelalte aspecte par să ţină de domeniul mitului, fiind documentate numai de mărturii care au uneori un aspect fantasmagoric. Vom urmări să discernem între mituri şi realitate, îmbinând intuiţia cu raţiunea, întrucât în cazul martorilor care s-au aventurat în interiorul acestor tărâmuri subterane, experienţele şi relatările lor nu au nimic fictiv. Adesea, realitatea depăşeşte cu mult imaginaţia!

Inginerul constructor Phil Schneider afirmă:
„Există multe zvonuri că pe teritoriul SUA s-ar afla numeroase tuneluri militare secrete. Dacă zvonurile sunt adevărate, atunci aceste tuneluri au fost excavate cu maşini precum cele din imaginile de mai jos (sursă: U. S. Department of Energy).
Majoritatea săpăturilor sunt făcute sub directa supervizare a armatei, toate informaţiile fiind strict secrete. Foşti angajaţi ai acestor complexe au evitat ani de-a rândul să povestească despre aceste construcţii subterane masive, aflate în locaţii cum ar fi: Zona 51 (situată la 90 km de Las Vegas, Nevada), Northrop facility din Antelope Valley, California (se zvoneşte că ar fi 42 de niveluri), precum şi complexul din Lockheed, aproape de Edwards, California.

«Bugetul negru» înghite în prezent minim 1,25 miliarde de $ pe an. Cel puţin această sumă este folosită pentru aşa-zisele «programe negre», cum ar fi acelea de construire de baze subterane militare. În prezent există 129 de baze militare subterane pe teritoriul SUA. Acestea au fost construite zi şi noapte, fără întrerupere, încă de la începutul anului 1940. Unele au fost construite chiar mai devreme. Aceste baze sunt, practic, nişte oraşe subterane mari, între care circulă trenuri de mare viteză. Ele funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, care dezvoltă viteze de până la 2 Mach. Mai multe cărţi au fost scrise despre această activitate…
În medie, adâncimea unei astfel de baze este de peste 1,6 km, acestea fiind practic adevărate oraşe subterane. Toate ocupă un spaţiu între 4,3 şi 6,8 km3. Utilajele pentru forat sunt cu laser, ele pot face un tunel de peste 11 km într-o singură zi. Am fost implicat în construirea unei anexe la baza subterană militară de la Dulce, care este probabil cea mai adâncă bază. Se extinde subteran pe mai multe niveluri şi are peste 4 km adâncime. Am ajutat la construirea a cel puţin 13 baze militare subterane în SUA.“

Dr. Bill Deagle, decembrie 2006, conferinţa de la Granada Forum:
„… ei folosesc maşini de făcut tuneluri încă din anii ’90, care pot fora printr-un teren cu rocă dură, câţiva zeci de km pe zi, care pot sfărâma rocile cu o energie laser mare, al cărei impact pulverizează roca în nanoparticule, astfel încât nu rămâne moloz în urmă. Astfel, se formează un înveliş exterior precum cel vulcanic, iar spaţiul din interior este folosit de trenurile superrapide, care călătoresc cu viteze de până la 2 Mach, între aceste oraşe subterane foarte bine organizate.
Există 132 de baze în SUA, la o medie de 8,6 – 11,6 km3 în volum şi o adâncime de 2,4 – 7,2 km. Acestea sunt construite la depărtare de zonele geotectonice, dar tocmai din cauza lor vor apărea o mulţime de alte zone geotectonice.
De ce se grăbesc ei să facă acest lucru? Pentru că ştiu că va veni o catastrofă. Şi de unde provin toţi aceşti bani? Nu provin de la „Bugetul negru“ propriu. Provin din vânzarea ilegală a drogurilor. În SUA există, în urma unor estimări ale conservatorilor, un sfert de miliard până la o jumătate de miliard de dolari proveniţi din vânzarea de droguri pe teritoriul SUA, bani care merg direct în aceste bugete subterane, din care 90-95% merg către DUMB (Deep Underground Millitary Bases – Baze militare subterane la mare adâncime).“


Următoarele pasaje au fost extrase din cartea „Underground Bases and Tunnels“ de Richard Sauder, Ph. D.:

„Utilajul pentru forări la adâncime, numit Nuclear Subterrene, a fost proiectat la Los Alamos National Laboratory, din New Mexico. Un număr de brevete şi câteva documente tehnice federale au fost depuse pe aceasta temă de către oamenii de ştiinţă la Los Alamos, dar apoi toate acestea au dispărut fără urmă. Acest utilaj bazat pe energie nucleară înaintează topind solul şi roca din calea lui, vitrificând solul şi lăsând în urmă un tunel solid, neted, ca de sticlă.
Căldura este furnizată de un reactor nuclear compact, care recirculă un fluid, format din litiu lichid, de la miezul reactorului până la suprafaţa de contact, unde acesta topeşte roca. În procesul de topire a rocii, litiul îşi pierde o parte din căldură. Apoi, acesta este trimis înapoi, de-a lungul exteriorului maşinii, pentru a ajuta la răcirea rocii vitrificate, în timp ce maşina înaintează. Litiul răcit este introdus înapoi în reactor şi ciclul se repetă. În acest mod, Nuclear Subterrene pătrunde prin rocă, la o temperatură de 2.000 grade Fahrenheit (1.100 Celsius), croindu-şi drum în adâncime.
Primul brevet pentru utilaje de tip Nuclear Subterrenes a fost patentat de către Comisia pentru Energie Atomică din SUA în 1972. Ulterior, în mod foarte semnificativ, Comisia pentru Energie Atomică din SUA şi Administraţa pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite au interzis aceste brevete.

Nuclear Subterrene are un avantaj considerabil faţă de TMS-urile mecanice, deoarece ele nu lasă în urmă niciun fel de moloz, care ar fi trebuit eliminat cu cărucioare, trenuri, camioane etc. Acest lucru simplifică foarte mult construcţia de tuneluri. Dacă există Nuclear Subterrene acum, atunci prezenţa lor, cât şi tunelurile pe care le fac, ar fi foarte greu de observat, din simplul motiv că nu ar exista urme sau resturi, aşa cum se petrece cu dispozitivele convenţionale pentru construcţia de tuneluri.
În 1972, brevetul dispozitivului afirma limpede acest lucru. Rezumatul explicativ consemna:
«… resturile pot fi eliminate sub formă de rocă topită, atât pentru consolidarea tunelului, cât şi prin împrăştiere în fisurile apărute în rocile din jur. Burghiul de topire al rocilor are o formă care, datorită presiunii de propulsie suficient de mari, poate să producă crăpături în rocile situate radial faţă de burghiu, datorită presiunii hidrostatice ce se formează în rocile topite înaintea burghiului. Toată topitura nefolosită la consolidarea tunelului este forţată să pătrundă în crăpături, unde aceasta rămâne cristalizată.»
«…O astfel de consolidare (vitroasă) elimină, în majoritatea cazurilor, costisitoarea şi dificila problemă a eliminării resturilor şi, în acelaşi timp, are avantajul producerii unei carcase protectoare pentru tunel.» (U. S. Patent No. 3.693.731 din data de 26 septembrie, 1972)

 

Astfel, avem o maşină de realizat tuneluri care nu lasă resturi şi produce o căptuşeală protectoare vitroasă care îmbracă tunelul în urma sa.
Trei ani mai târziu a fost depus un alt brevet, pentru o maşină de săpat tuneluri mari în rocă moale sau umedă, argiloasă sau în sol cu bolovani, care separă simultan miezul tunelului de topitura termică, formând o căptuşeală de sprijin prin separarea materiei topite de pereţii escavaţi şi detaşând materia din faţa tunelului cu ajutorul unui mecanism în care căldura necesară topirii şi materialele pentru căptuşeală sunt prelucrate de un reactor nuclear compact. Practic, după solidificare apare un zid vitros care  căptuşeşte în mod uniform tunelul.
Acest brevet din 1975 specifică în continuare că echipamentul este destinat escavării de tuneluri de 12 metri în diametru sau chiar mai mult. Resturile din săpătură, pe care utilajul de escavare le preia în timp ce înaintează, ajung să formeze partea interioară a peretelui tunelului. Deci, într-un limbaj mai simplu, acest echipament va croi un tunel având o suprafaţă perfect cilindrică. Din resturile topite de rocă şi sol, utilajul de escavat tuneluri va realiza o căptuşeală solidă, vitroasă. În acelaşi timp, acest echipament de făcut tuneluri va măcina o parte din roca şi solul desprinse din scobitura topită şi o va transporta în partea din spate a utilajului, pentru eliminare cu ajutorul cărucioarelor, amestecătoarelor de moloz etc.

Un al treilea brevet a fost trimis către Administraţia pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite (United States Energy Research and Development Administration) cu doar 21 de zile după cel precedent, în 27 mai 1975, pentru un utilaj asemănător cu cel patentat la 6 mai 1975.
Poate că unii dintre cititori au auzit acelaşi zvon pe care l-am auzit şi eu, care circulă ca un vârtej în literatura OZN şi în cea neoficială: poveşti despre tuneluri secrete sau tuneluri vitroase escavate cu ajutorul unor utilaje cu laser. Nu ştiu dacă aceste lucruri sunt adevărate. Dacă sunt, atunci poate că acele tuneluri vitroase sunt făcute de către acele Nuclear Subterrene, descrise în aceste brevete. Un cititor atent va observa că toate aceste brevete au fost obţinute de către agenţii ale guvernului SUA. În plus, toţi, mai puţin unul dintre inventatori sunt din Los Alamos, New Mexico. Desigur, însuşi Laboratorul Los Alamos este subiectul unor zvonuri despre existenţa încăperilor şi a tunelurilor subterane, despre micii cenuşii şi multe alte fenomene sub acoperire ce se desfăşoară acolo.“
Sursa: http://www.info.po9t.com/

Baze subterane clandestine şi o mulţime de răpiri extraterestre

Lumea bazelor subterane secrete (a căror existenţă nu este recunoscută de guvern, aşa cum a fost cazul, până nu de mult, cu Zona 51 – Area 51) ţine de domeniul militar, la care accesul este strict reglementat şi despre care nu avem decât informaţii fragmentare.
Secretul militar şi teroarea prin care aceste secrete sunt menţinute fac ca sursele să fie de cele mai multe ori anonime şi din această cauză datele care ajung la public par a fi mai degrabă poveşti decât mărturii reale, iar conţinutul relatărilor este adesea neobişnuit. Cercetători serioşi, precum Richard Sauder, au urmărit cu un anumit succes să scoată în evidenţă unele date concrete, care nu pot fi trecute cu vederea, ca, de exemplu, listele cu anumite baze militare secrete, istoricul tehnologiilor folosite pentru construirea bazelor sau raţiunile oficiale care i-au determinat pe capii militari să lanseze asemenea programe aparent utopice. Atunci când căutăm să aflăm ceea ce se petrece cu adevărat în interiorul bazelor, discursul pasionaţilor de această temă are însă, aproape întotdeauna, conotaţii fantastice, trimiţând în mod direct la ufologie şi la răpirile extraterestre.

Medicul Helmut Lammer, autor al unor cercetări în domeniul foarte specific al răpirilor realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri, subliniază în mod clar în cartea sa „Milabs: Controlul militar asupra minţii şi răpirile extraterestre“ legătura dintre aceste două subiecte: „este foarte interesant de constatat că aproape toate persoanele care au fost victime ale răpirilor „Milabs“ (răpiri înscenate realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri) relatează că au fost transportate înăuntrul unor baze subterane secrete. Cercetările făcute de dr. Richard Sauder au arătat că aproape fiecare agenţie federală şi fiecare instituţie militară din Statele Unite are propriile sale baze subterane în toate ţările. Unele dintre acestea sunt într-atât de secrete, încât nu se află de existenţa lor decât prin zvonuri. Alte ţări au construit în timpul războiului rece complexe subterane enorme. O vilă de la ţară din Essex, în Anglia, servea drept bază militară pentru guvernul britanic şi pentru comandamentul militar în cazul unui atac nuclear. Iar în spatele faţadei blindate anti-explozie care proteja vila se găsea intrarea într-un imens şi neobişnuit labirint format din diverse amplasamente care fuseseră săpate foarte adânc sub versantul unei coline, protejat de ziduri de beton groase de treizeci de picioare. Complexul fusese construit în cel mai mare secret de către contractanţi care nu aveau nici cea mai vagă idee despre ceea ce construiau sau despre scopul în care avea să fie folosită baza. Mai mult de 600 de persoane-cheie, inclusiv primul ministru, aveau dreptul de a locui acolo […]. Trecând în revistă studiul realizat de dr. Thomas Bullard privind aşa-zisele răpiri extraterestre, am descoperit că relatările aparent suprarealiste ale unor sejururi în astfel de stranii complexe subterane reprezintă un element recurent în respectivele evenimente.“

Dr. Bullard a stabilit un scenariu foarte specific şi care este aproape identic în cazul tuturor mărturiilor, ceea ce este semnificativ şi poate indica, din păcate, şi înscenarea răpirilor sau fabricarea într-un scop subversiv a acestora:
– faza pregătitoare: entităţile extraterestre plasează persoana răpită într-un mediu protejat, în vederea realizării călătoriei;
– călătoria: se efectuează un tranzit cât se poate de concret către „lumea de dincolo“;
– subteranele: victima răpirii este dusă în subteran;
– peisaj: victima răpirii vede lumea extraterestră din afară;
– muzeu: victima răpirii efectuează un fel de excursie în aceste universuri, excursie care include „vizitarea“ unui fel de muzeu sau de grădină zoologică. Pentru a ne face o idee mai clară despre lumea descrisă de aceste victime, iată relatarea făcută de victima unei aşa-zise răpiri, relatare scoasă în evidenţă în cadrul cercetărilor realizate de dr. Lammer. Este vorba despre răpirea lui Evelyn, o femeie de naţionalitate americană: „Îmi amintesc că am fost răpită şi dusă pe un splendid vas auriu care a fost amplasat în interiorul versantului unui munte, într-o enormă cavernă subterană. Spre marea mea surprindere, în acea sală imensă, erau reunite fiinţe umane în uniformă militară, fiecare purtând pe spate o mitralieră. Apoi am mers în şir indian, împreună cu alte persoane, către un fel de «uşă energetică», de care am trecut şi care mi s-a părut că ne-a afectat compoziţia atomică. Mi-am spus în minte: «iată că militarii dispun de o tehnologie extraterestră».“

Lammer şi-a continuat studiul, remarcând un alt fapt care i s-a părut cam ciudat: „este important de remarcat că anumite persoane care au trecut prin experienţa răpirii au ulterior flash-back-uri conştiente în care văd extratereştri şi personal militar uman laolaltă. În schimb, în cursul regresiilor hipnotice, nu îşi mai amintesc decât de personalul militar“.
Tocmai pentru că tematica bazelor subterane este un fel de leit-motiv într-o bună parte din relatări, conţinutul descrierilor trebuie considerat cu o mare atenţie. În cea mai mare parte a cazurilor, în conformitate chiar cu mărturiile specialiştilor în „răpiri extraterestre“, dar şi cu cele ale victimelor, acestea din urmă afirmă că au fost supuse injectării cu droguri sau că au fost victimele unor tehnologii capabile să modifice percepţia şi emoţiile. După mărturia lui Steven M. Greer, aceste cazuri sunt înscenări foarte bine puse la punct de către echipe speciale din serviciile de securitate subordonate grupării malefice a aşa-zişilor Iluminaţi, care urmăresc crearea unui curent de opinie negativ faţă de civilizaţiile extraterestre benefice care urmăresc să ajute umanitatea.

Mărturia lui Milton William Cooper

Răposatul Milton William Cooper, fost ofiţer de informaţii, este unul dintre primii martori militari care au făcut publică existenţa unui program de subjugare a umanităţii în cadrul unui complot orchestrat la nivel înalt.
Chiar dacă scrierile sale au stârnit râsul (naiv sau răuvoitor) a numeroşi jurnalişti, nu este mai puţin adevărat faptul că unele documente şi descrierea pe care o face modului de funcţionare a anumitor instituţii şi grupuri militare clandestine sunt cât se poate de detaliate şi de pertinente. Toate documentele strânse de Cooper pot fi consultate în cartea sa testament, „Behold a Pale Horse“.
În ceea ce priveşte bazele subterane, Cooper afirmă că a avut posibilitatea de a consulta anumite documente referitoare la baza de la Dulce, documente care i-au fost puse la dispoziţie de un agent CIA care lucra acolo: „dosarul cuprinde 25 de fotografii alb-negru, un film fără text şi o serie de documente privind datele tehnice relative la bazele care sunt în proprietatea guvernului american. Această bază este în continuare operaţională. Se crede că mai există încă patru astfel de baze în SUA, iar una dintre acestea este la câţiva kilometri spre sud-est de Groom Lake, în Nevada… Anumite documente pretind să dezvăluie obiectivele extratereştrilor şi felul în care folosesc animalele sau oamenii pe care îi răpesc.“
Cooper susţinea existenţa unei multitudini de baze şi de reţele de coridoare subterane deja existente, la care se adaugă multe altele, a căror construire progresează cu fiecare zi. Scrieri precum „Călătorie spre centrul Pământului“ şi legende precum cele ale kobolzilor, păzitori ai metalelor preţioase, oricât de fictive ar putea să pară, nu sunt totuşi complet lipsite de un sâmbure de adevăr, căci este cât se poate de adevărat că oraşe întregi au fost construite sub pământ acum foarte mult timp. Cooper susţine aici teza conform căreia umanitatea a fost creată, în diverse scopuri, de către rase extraterestre aflate uneori în conflict unele cu altele şi care îşi continuă cercetările şi astăzi. El mai spune că unele dintre aceste rase ar trăi în continuare în oraşe şi în baze care sunt uneori interconectate cu bazele militare umane.

Bazele subterane ultrasecrete despre care a făcut unele dezvăluiri Branton

Un ultim exemplu de autor care a scris în detaliu despre bazele subterane şi despre tematica complotului extraterestru este Branton, alias Bruce Alan Walton, care se prezintă ca fiind o victimă a răpirilor şi a manipulărilor realizate de un grup militar clandestin şi de către extratereştri. El a scris numeroase lucrări şi o întreagă literatură virtuală (Dosarele Branton, Documentele de la Dulce etc.), precum „Cartea despre Dulce“ („The Dulce Book“) care nu se referă decât la baza subterană din New Mexico (http//www.title14.com/ufo/dulce/). Explicaţiile date de el sunt foarte detaliate, conforme cu relatările altor martori, însă, încă o dată, niciun document concret nu este adus în sprijinul acestor afirmaţii. Pentru ca cititorul să îşi poată face o idee mai clară despre informaţiile culese de Branton, iată câteva extrase dintr-unul din interviurile pe care le-a dat: „Am auzit că s-a început construirea bazei de la Dulce între 1937 şi 1938. De-a lungul anilor, baza a fost extinsă de către corpul de ingineri de geniu al armatei terestre, ultimele lucrări fiind realizate între 1965 şi 1966, cu scopul de a se realiza legătura între bază şi un sit subteran mai vechi, situat la Page, în Arizona (la mai multe sute de kilometri distanţă). Cele patru colţuri ale bazei se numesc PERICA. Marea majoritate a triburilor indiene care trăiesc în zonă ştiu de existenţa acestei baze, putând chiar să descrie în detaliu formele de viaţă străină provenind din subteran şi care locuiesc în regiune. Referirile cu privire la Dulce privesc în special nivelurile superioare ale bazei şi nu pe cele inferioare, care sunt mult mai numeroase şi care sunt compuse din grote de mari dimensiuni şi din caverne naturale, dar şi dintr-un vechi sistem de tuneluri. Acest sistem este luminat cu pentoxid de fosfor, o substanţă pe care micii cenuşii o evită şi a cărei origine nu este cunoscută. De fapt, anumite surse ne-au informat că unele dintre părţile instalaţiilor care compun NORAD (sistemul de apărare al Americii de Nord), din Colorado, au fost construite pe amplasamentele sistemului de caverne preexistent, ceea ce confirmă faptul că Ray Palmer şi Richard Shaver aveau dreptate când afirmau că, începând de la mijlocul anilor ’40, guvernul a făcut cercetări pentru a găsi vechile reţele de tuneluri, cu scopul de a le transforma şi folosi în scopurile sale.

 

După anumiţi muncitori pensionaţi care au participat la aceste lucrări, în anii ’60, pentru săpăturile realizate în anumite părţi ale sistemului s-a folosit explozibil nuclear. Există şi secţiuni compuse din tuneluri speciale pentru circulaţia navetelor şi pentru sistemul de transport. Aceste secţiuni au fost realizate de către specialişti dispunând de o tehnologie extrem de avansată cu ajutorul căreia se pot construi tuneluri ale căror pereţi sunt foarte netezi. Aceşti pereţi seamănă cu sticla fumurie sau sunt de culoare neagră… Odată cu planurile de la Rand Corporation, aceste tuneluri au fost continuu extinse. Grotele şi cavernele de la Dulce rivalizează cu cele de la Carlsbad, care sunt celebre prin aceea că sunt considerate de către specialiştii speologi a fi printre cele mai mari din lume…

Conform anumitor surse, se pare că baza de la Dulce este înconjurată din toate părţile de baze extraterestre. Se pare că Mount Archuleta, care aparent este nucleul central al întregului sistem subteran, nu este de fapt decât o secţiune din complexul care, după unii autori, este de talia Manhattan-ului! Una dintre sursele mele mi-a spus că există spaţii subterane care se află la mai multe sute de picioare sub oraşul Dulce şi care fac parte din primul etaj al complexului!…
În ciuda nivelului ridicat de securizare şi de acreditare pe care îl atinsese în cadrul acestor proiecte secrete, Thomas Castello, una dintre surse, nu cunoştea decât o parte din mega-complexul care se situează sub această zonă. Oricare ar fi activităţile din această zonă, se pare că Dulce se află într-o zonă de intersecţie de importanţă majoră, în care totodată se desfăşoară activităţi însemnate ale extratereştrilor. Această zonă se întinde până la baza de la Los Alamos.
Unii spun că această regiune cuprinsă între Dulce şi zona muntoasă de la Los Alamos şi Santa Fe National Forest pare să fie un adevărat cuib al forţelor reptiliene şi al micilor cenuşii în America de Nord, cu toate că mai există numeroase alte baze de-a lungul reţelei de subterane care se întinde pe distanţa dintre Dulce şi Zona 51 din Nevada…

 

În ceea ce priveşte reţeaua subterană de tuneluri pentru navete, aceasta funcţionează peste tot în lume ca o reţea imensă de autostrăzi subterane. Aceste autostrăzi subterane dispun de electricitate şi de motoare electrice pentru transport, care este realizat cu ajutorul unui fel de camioane şi de navete electrice. Dar mai există şi un alt fel de transport, mai rapid, pentru aprovizionare şi pentru pasageri. Această reţea mondială se numeşte «Sub-Global System».
Există zone de control la intrarea în fiecare stat. Această reţea este compusă din tuneluri prin care circulă navete care pot atinge viteze incredibile şi care folosesc un sistem de propulsie bazat pe levitaţie magnetică (mag-lev).
În Statele Unite, fiecare stat în parte are propria sa intrare în acest sistem. Există, de asemenea, şi sisteme de acces mai complexe pentru intrarea în bazele militare. În cea mai mare parte, intrările în acest sistem sunt camuflate prin activităţile industriei miniere şi ale carierelor. La Wyoming, de exemplu, aproape de Brooks Lake, există un drum care duce direct la un sistem subteran. Acest drum nu mai este funcţional, dar poate fi oricând repus în folosinţă prin mobilizarea unui buget minim.“

În restul acestei expuneri destul de lungi, Branton descrie şi alte instalaţii subterane din SUA şi din lume, cu un lux impresionant de amănunte, care îl lasă pe cititor într-o stare de perplexitate şi de uimire. Pentru cei care doresc să afle mai multe, discuţia în limba engleză poate fi descărcată de la site-ul: http//www.crowdedskies.com/dulce_papers4.htm„[2]

Conferinţa incendiară a lui Phil Schneider: O mărturie unică despre bazele clandestine ultrasecrete pe care le-au construit deja „elita“ francmasoneriei mondiale şi aşa-zişii iluminaţi

„Printre cele mai impresionante mărturii referitoare la existenţa unui program de construire a unor baze subterane clandestine de mare anvergură, cititorul nu poate ignora transcrierea unei conferinţe ţinute de Phil Schneider în 1995. Această figură mitică din lumea cercetărilor sinceri şi avizaţi ai conspiraţiei mondialiste a aşa-zişilor Iluminaţi, inginer expert în explozibile, susţinea că a lucrat pentru proiecte guvernamentale ultrasecrete ale capilor Noii Ordini Mondiale.

Schneider este unul dintre marii iniţiatori ai dezvăluirilor referitoare la foarte celebra bază militară de la Dulce, din Noul Mexic (stat american din sud-estul SUA), binecunoscută în mediile celor preocupaţi de fenomenul OZN. Acesta susţine că a supravieţuit schimbului de focuri care a avut loc la sfârşitul anilor ’70 în baza de la Dulce, când a avut loc o confruntare între forţele speciale ale CIA şi extratereştri.
Schneider a plătit cu viaţa dezvăluirile sale în ianuarie 1996, când a decedat în circumstanţe stranii, ca să folosim un eufemism, deoarece trupul lui neînsufleţit purta urme de tortură şi de strangulare cu… o coardă de pian. Concluzia iniţială a anchetei oficiale a fost că Schneider a decedat din cauze naturale, mai precis din cauza unei crize cardiace, iar ulterior s-a stabilit că a fost vorba, chipurile, despre o sinucidere! (A se citi dezvăluirile soţiei lui Schneider pe http://www.philschneider.org/articles/a_small_introduction.html).
Totul s-a petrecut curând după turneul de conferinţe pe care Schneider le-a făcut în SUA, cu scopul de a-şi face publică experienţa şi de a denunţa universul ocult al aşa-ziselor „bugete negre“ (deturnări de fonduri la nivel de administraţie pentru realizarea de proiecte secrete), al operaţiunilor clandestine, al problemei extratereştrilor şi al experimentelor militare lipsite de orice etică. În mai 1995, cu şapte luni înainte să moară, a ţinut, într-o localitate din Idaho, o conferinţă care astăzi este considerată a fi de căpătâi în domeniu.

Bazele subterane ultrasecrete ce au fost realizate la mare adâncime

„Sunt conştient că îmi pun viaţa în pericol făcând aceste revelaţii, dar acţionez astfel din cauza mârşăviei care caracterizează structura şi modul de funcţionare a Guvernului federal american. Cât timp voi mai fi lăsat să mă exprim liber este, desigur, o întrebare pe care ne-o punem cu toţii.
Vreau să subliniez încă de la început faptul că această conferinţă va fi structurată pe patru subcapitole. Fiecare dintre aceste subcapitole va avea repercusiuni asupra convingerilor pe care le nutriţi în viaţa de zi cu zi, fie că aveţi sau nu convingeri patriotice. Aş vrea mai întâi să vă repet că Statele Unite sunt o naţiune frumoasă. Am călătorit în mai mult de 70 de ţări şi nu am întâlnit nicio ţară care să aibă frumuseţea Statelor Unite şi farmecul locuitorilor săi.

Pentru a vă face o idee despre experienţa mea, aş vrea să vă spun că mi-am făcut studiile de specialitate într-o şcoală politehnică. Mi-am consacrat deci jumătate din anii de formare acestui domeniu de studiu, construindu-mi reputaţia atât ca geolog, cât şi ca inginer în construcţii civile cu specializări în domeniul militar şi aerospaţial. Am participat la construirea în SUA a două baze militare subterane de importanţă majoră, una dintre acestea bucurându se de o anumită notorietate în cadrul a ceea ce numim Noua Ordine Mondială. Este vorba aici de baza de la Dulce, din New Mexico. În 1979, am fost implicat în confruntarea armată dintre extratereştrii de tip „umanoid“ şi forţele armate, iar eu am fost unul dintre cei care au supravieţuit. Şi sunt, fără îndoială, singurul supravieţuitor pe care îl veţi auzi vreodată vorbind despre acest subiect. Ceilalţi doi supravieţuitori se află astăzi sub supraveghere strictă. Sunt ultimul, deci, care are cunoştinţă despre dosarele detaliate ale operaţiunii în ansamblul său. Un total de 66 de agenţi de securitate, membri FBI, soldaţi ai Beretelor negre şi alţii au murit în timpul acestei confruntări la care am participat şi eu. Mai întâi, să ştiţi că o parte din ceea ce vă voi spune va fi destul de şocant. Şi probabil absolut incredibil. Tocmai de aceea, vă rog să faceţi dovada unei anumite deschideri. În plus, sunteţi liberi să întreprindeţi propriile dumneavoastră cercetări. Ştiu că legea privind dreptul la informare („Freedom for Information Act“, este o lege care permite oricărui cetăţean american să solicite „declasificarea“ documentelor secrete ale guvernului, procedură de altfel destul de anevoioasă) nu ne ajută foarte mult, dar nu avem niciun alt instrument. O bibliotecă administrativă locală este un loc în care se pot studia analele parlamentare (procesele verbale ale lucrărilor Congresului federal american şi ale comisiilor de anchetă parlamentară în care au fost examinate dosarele privind abuzurile CIA şi ale administraţiei). Dar numai având curajul de a face anchete putem rămâne vigilenţi şi fermi faţă de ceea ce se petrece în această ţară.“

Bazele militare secrete şi bugetele oculte pe care le are la dispoziţie «elita» francmasoneriei mondiale

„Îmi iubesc ţara mai mult decât îmi iubesc propria viaţă, iar dacă îmi pun viaţa în pericol, fac aceasta în perfectă cunoştinţă de cauză. Prima parte a acestei prezentări priveşte bazele militare situate la mare adâncime şi problema bugetelor oculte.  Acestea din urmă se află, prin definiţie, sub pecetea tăcerii, înghiţind aproape de 25% din PIB (produsul intern brut) al SUA. Aceste „bugete negre“ consumă anual aproape 1,25 trilioane de dolari şi sunt direcţionate către programe oculte, secrete, precum sunt cele care vizează construirea de baze militare la mare adâncime. Se pare că în acest moment în SUA sunt mai mult de 129 de complexe subterane de acest tip. Aceste baze au fost construite încontinuu, zi şi noapte, de la începutul anilor ’40, iar unele dintre ele au fost construite chiar înainte de această perioadă. Aceste baze constau, de fapt, în mari oraşe subterane interconectate prin intermediul unor trenuri care funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, putând atinge viteze foarte mari, care depăşesc 2 Mach (adică pot atinge viteze mai mari de 2.000 km/h). Am consacrat mai multe lucrări acestui subiect. Prietenul meu, Al Bieleck, se află, de altfel, în posesia ultimului exemplar pe care-l mai aveam. Richard Sauder, licenţiat în arheologie, şi-a riscat viaţa vorbind despre aceste lucruri. El a realizat anchete privind numeroase agenţii guvernamentale, în domeniul bazelor militare subterane de mare adâncime. În Idaho sunt nu mai puţin de 11 astfel de baze. Adâncimea medie a acestor baze depăşeşte o milă (mai mult de 1.500 de metri), fiind vorba de fapt de adevărate oraşe subterane. În ceea ce priveşte volumul, instalaţiile au dimensiuni între 4 şi 6 km³. Au utilaje de foraj cu laser care sunt capabile să sape un tunel de 11 kilometri într-o singură zi.  Aceste „proiecte oculte“ scurtcircuitează autoritatea Congresului,  fiind deci în întregime ilegale. În prezent, însuşi modul de funcţionare al Noii Ordini Mondiale se bazează pe existenţa acestor baze. Dacă aş fi ştiut despre implicarea Noii Ordini Mondiale în aceste proiecte, nu aş fi contribuit niciodată la construirea acestor baze. Am fost mai mult decât păcălit.

 

Este vorba despre dezvoltarea unor tehnologii militare care implică interesele Germaniei în materie de tehnologii hiperspaţiale şi chiar mai mult decât atât… La modul fundamental, un an „calendaristic“ este echivalent cu aproape 44,5 ani de progres tehnologic. Dată fiind această echivalenţă, înţelegem mai uşor faptul că, începând cu anul 1943, ei erau deja în stare să construiască un vas care era literalmente capabil să dispară dintr-un punct şi să reapară într-un altul şi aceasta graţie unei tehnologii bazate pe utilizarea puterii vidului. Tatăl meu, Otto Oskar Schneider, a luptat în timpul războiului pe două fronturi, în SUA şi în Germania. La început a fost căpitanul unui U-Boat (submarin german), pentru ca mai târziu să fie capturat şi trimis în SUA. A fost implicat în mai multe proiecte, între care cel privind bomba atomică, bomba cu hidrogen, experimentul Philadelphia (proiect despre care se consideră că avea ca scop crearea unei nave care să fie invizibilă pentru radare şi care se pare că a interferat „din greşeală“ cu SAS-urile care permit călătoriile în timp. O navă, USS Eldridge, a făcut, în 1943, obiectul unor experienţe stranii şi dezastruoase). Tatăl meu a fost, de asemenea, inventatorul unei camere video performante cu care au fost filmate primele experienţe nucleare care au avut loc în atolul Bikini, în iulie 1946. Mă aflu în posesia clişeelor originale ale acestor teste, iar aceste fotografii arată un OZN care survola cu mare viteză locul în care se afla bomba. În acea perioadă, regiunea Bikini era literalmente invadată de apariţiile unor vehicule pe care eu le cred de origine extraterestră, în special în spaţiul subacvatic, iar vitele populaţiilor din zonă erau găsite mutilate. În aceeaşi perioadă,  generalul McArthur afirma că în următoarea confruntare vor fi implicaţi extratereştri provenind din alte universuri (merită citite cărţile lui Steven M. Greer pentru formarea unei opinii echilibrate, n.n.).

 


Oricum, tatăl meu este cel care a realizat, alături de alţi savanţi şi teoreticieni, lucrările de pregătire a experimentului Philadelphia, cât şi alte proiecte. Dar ce legătură au toate acestea cu mine? Nimic, în afara faptului că acest om, implicat în aceste proiecte, a fost tatăl meu. Nu pot să aprob ceea ce a făcut, dar totodată nu pot să nu-mi spun că a avut destul curaj să vină aici. Era persona non grata în Germania şi se pare că recompensa pentru cel care l-ar fi ucis ar fi fost de un milion de dolari plătiţi în aur. Dar nu s-a ajuns până acolo. Să revenim la subiectul nostru, şi anume la bazele subterane de mare adâncime.“


Lupta cumplită ce a avut loc la un moment dat la baza de la Dulce

„În 1954, în timpul administraţiei Eisenhower, Guvernul federal a hotărât să încalce Constituţia americană, semnând un tratat cu entităţile extraterestre.
Acest tratat a fost numit „Tratatul Granada din 1954“, în conformitate cu ale cărui prevederi extratereştrii aveau dreptul de a răpi câteva capete de vite sau de a-şi testa tehnicile de implanturi pe fiinţe umane, având, desigur, obligaţia de a raporta cu privire la experienţele realizate.
Încetul cu încetul, extratereştrii nu au mai respectat obligaţiile contractuale, ajungând să facă numai ceea ce doreau. Aceasta era situaţia în 1979. Deci în acest context a avut loc confruntarea de la Dulce. În acea perioadă eram implicat în construirea unor instalaţii anexe ale bazei militare de mare adâncime de la Dulce. De altfel, această bază se dovedeşte a fi, fără niciun fel de îndoială, cea mai adâncă, desfăşurându-se pe mai mult de şapte niveluri şi având o adâncime de mai mult de 4 kilometri. În acea perioadă, patru săpături la mare adâncime erau în curs de realizare în deşert. Intenţia noastră era de a le interconecta şi de a realiza aceasta prin dislocarea unor mari suprafeţe de pământ şi de stâncă cu ajutorul explozibilului. Atribuţia mea era să cobor în aceste foraje şi să prelevez eşantioane de pământ pentru a determina ulterior tipul de explozibil necesar. În timp ce coboram, ne-am întâlnit într-o cavernă imensă cu un mare număr de entităţi extraterestre agresive şi malefice. Am tras în doi dintre ei. În momentul în care am apărut noi, erau deja aproximativ treizeci de persoane care se aflau în luptă. Aproape încă 40 de entităţi extraterestre au venit ca întăriri şi toate au fost ucise.

 

Dădusem accidental peste o importantă bază extraterestră. Mai târziu, aveam să aflăm că aceste entităţi extraterestre locuiau pe planeta noastră de foarte mult timp, poate chiar de milioane de ani. Aceasta poate, fără îndoială, să ne dea o explicaţie cu privire la teoriile relative la „vechii astronauţi“. Oricum, am fost rănit la nivelul pieptului cu una dintre armele lor, care părea să fie un fel de cutie pe care o purtau pe corp şi care mi-a găurit corpul la propriu, radiindu-mă foarte puternic cu cobalt. Am suferit de cancer din această cauză. Nu a început să mă intereseze cu adevărat subiectul extratereştrilor decât în momentul în care am început să lucrez în Zona 51, situată la nord de Las Vegas.
După mai mult de doi ani de recuperare în urma incidentului de la Dulce, am început să lucrez pentru diferite firme precum Morrison & Knudson, EG&G etc. În Zona 51 se construiau şi se testau copii de diferite tipuri, bine definite, ale vehiculelor extraterestre. Câţi dintre dumneavoastră sunteţi la curent cu cazul lui Bob Lazar? Acesta este un fizician care urmărea, prin activităţile lui, să înţeleagă modul de propulsie al unora dintre aceste vase şi de a-l aplica altora.“

Facţiuni guvernamentale, trenuri misterioase şi contracte penitenciare necunoscute

„Acum sunt cât se poate de îngrijorat cu privire la activităţile Guvernului federal. Au minţit populaţia, au manipulat senatorii şi refuză să dezvăluie adevărul cu privire la problema extratereştrilor. Sunt pur şi simplu scârbit numai gândindu-mă câte lucruri au ascuns.
Nu de mult timp am cunoscut pe cineva care locuia în Portland, în statul Oregon. Lucra la o oţelărie, Gunderson Steel Fabrication, o întreprindere specializată în construirea trenurilor şi a maşinilor feroviare. Acum, după treizeci de ani de viaţă dusă în acest mediu, îmi dau seama că persoana despre care vă vorbesc este un om calm, echilibrat.

 

A venit într-o zi să mă vadă, era foarte tulburat şi mi-a zis că ei «construiau de fapt vagoane penitenciare». Mi-a spus că societatea Gunderson avea un contract cu Guvernul federal în vederea construirii a 107.200 de vagoane de prizonieri complet echipate, fiecare fiind dotat cu 143 de perechi de cătuşe. De altfel, mai sunt încă 11 societăţi sub-contractoare în acest proiect de foarte mare amploare. Se pare că Gunderson a primit o sumă de două miliarde de dolari pentru acest contract. Oţelăriile din Betleem, cât şi alţi furnizori, sunt implicate în această acţiune. Prietenul acesta mi-a arătat unul dintre aceste vagoane de transport de prizonieri care staţiona pe o şină de serviciu în nordul Portlandului. Prietenul meu avea dreptate. Dacă înmulţiţi 107.200 cu 143 obţineţi o cifră aproape de 15 milioane. Această cifră corespunde, fără îndoială, numărului de dizidenţi, actuali şi potenţiali, ai Guvernului federal. Iar astăzi nu mai este posibil, pe cale electorală, să-i elimini din sistem pe cei responsabili de aceste orori. Structura actuală şi modul de funcţionare a Guvernului federal se bazează mai mult pe tehnocraţie şi putere financiară decât pe democraţie. Este vorba mai degrabă despre o anumită formă de sclavie, iar aceasta nu are nimic de-a face cu Republica Statelor Unite. Aceste persoane lipsite de credinţă au hotărât să elimine rugăciunea zilnică rostită în şcolile publice (acest lucru era valabil la vremea mărturiei). Dacă vă rugaţi în incinta unei şcoli, riscaţi o amendă de mai mult de 100.000 de dolari, cât şi doi ani de puşcărie. Forţele malefice care se ascund în spatele Guvernului federal duc o adevărată campanie pentru înrobirea totală a poporului american. Nu sunt un foarte bun orator, dar, cu toate acestea, nu am să tac decât mort, pentru că mi se pare esenţial să dezvălui unor grupuri cât mai mari de oameni existenţa acestor lucruri.“

Firmele conducătorilor Noii Ordini Mondiale care sunt implicate în programe secrete ce au fost şi sunt derulate în secret în SUA

„Mai sunt şi alte probleme. Mă aflu în posesia unor cifre referitoare la anul 1993. La acel moment, se pare că existau aproape 29 de prototipuri de vehicule de vânătoare nedetectabile. Bugetul alocat de către Congresul american planificării acestui tip de proiect pe o perioadă de cinci ani se apropie de 245,6 milioane de dolari. Cu o astfel de sumă este aproape imposibil să faci ceva în domeniul programelor oculte. Deci ne mint. Bugetele alocate programelor oculte depăşesc în realitate cu mult 1,3 trilioane de dolari. Un trilion înseamnă 1.000 miliarde de dolari. Un trilion de dolari cântăreşte 11 tone.
Iar Congresul american n-a văzut niciodată contabilitatea adevărată a acestei „peşteri (clandestine) a lui Ali Baba“ care sunt bugetele oculte. Contractorii implicaţi în aceste programe de vase de vânătoare sunt: Mc Donnel-Douglas, Morrison-Knudson, Wackenhut Security Systems, Boeing Aerospace, l’Aerospatiale (Franţa), Mitsubishi Industries, Rider Trucks, Bechtel, IG Farben şi multe altele. Oare aşa trebuie să se petreacă lucrurile cu noi, în calitate de fiinţe libere şi iubitoare? Nu cred. Proiectul «Războiul stelelor» şi aparenta ameninţare extraterestră… În realitate, 68% din bugetul apărării este alocat direct sau indirect proiectelor secrete. Proiectul Războiul stelelor depinde în mare măsură de tehnologiile militare oculte. De fapt, nu ar fi văzut lumina zilei nici măcar un gram din tehnologia folosită în programul ocult de armament, dacă nu am fi recuperat rămăşiţele navelor extraterestre prăbuşite. Nimic. Unii dintre dumneavoastră vă întrebaţi din ce este făcută o navetă spaţială. Ei bine, din lingouri mari de metale speciale care nu pot fi topite decât în spaţiu şi care nu pot fi produse pe suprafaţa pământului. Pentru producerea acestor metale este nevoie de un mediu vidat care nu poate fi găsit decât în spaţiu…“

Interviul exclusiv al lui Richard Sauder: „Bazele subterane ultrasecrete  sunt o realitate obişnuită pentru bugetele negre ce se află la dispoziţia conducătorilor noii ordini mondiale“

Richard Sauder este doctor în ştiinţe politice, având şi o pregătire de arhitect. După doctorat, a fost preocupat de proiectele US Army Corps of Engineers (Divizia de ingineri a armatei americane). Se pare că această unitate militară sau mai degrabă unităţile de geniu civil ale armatei terestre dispun de bugete secrete colosale şi de un nivel de securitate ieşit din comun, cu scopul de a construi înfiorătoare edificii subterane destinate unor activităţi reprobabile.

Richard Sauder, specialist în domeniul bazelor subterane, şi-a consacrat aproape 20 de ani din viaţă acestor aspecte, întâlnind ingineri arhitecţi, pensionari militari sau chiar victime ale aşa-ziselor răpiri extraterestre (cu referire la fenomenul „Milabs“ sau „Military Laboratory/Alien Abduction“, adică „Laboratoare militare/Răpiri extraterestre“), care relatează cum au fost luate împotriva voinţei lor şi duse în nişte imense baze militare subterane pentru a face obiectul unor proceduri medicale adesea dureroase. Sauder a explicat atât aspectul istoric şi tehnic al problemei, cât şi raţiunile pentru care un guvern poate ajunge să ridice, clandestin şi în cel mai mare secret, construcţii de o atât de mare amploare.
Sauder nu a făcut altceva decât să descopere şi să analizeze faptele, omisiunile şi erorile departamentelor armatei însărcinate cu construirea a numeroase infrastructuri subterane care par să perforeze, ca pe-un şvaiţer, solul Statelor Unite. El a scos în evidenţă existenţa unor tehnologii ultrasecrete pe baza cărora funcţionează utilajele de săpat tuneluri, aceste faimoase maşini de proporţii uriaşe care sunt capabile să foreze tuneluri la fel de netede şi de fine ca pielea unui nou-născut, şi aceasta la mare adâncime şi cu o viteză inimaginabilă. Şi-atunci, la ce bun toată această tehnologie, dacă ea ar fi destinată numai construirii a două sau trei buncăre care adăpostesc câteva biete stocuri de muniţie?

Sauder, care avansează întotdeauna ipoteze, presupune şi uneori confirmă existenţa unora dintre cele mai cumplite scenarii privind „guvernul din umbră“ despre care există numeroase dovezi. Cartea sa „Underground Bases and Tunnels“ („Baze şi tuneluri subterane“) este un rezumat perfect a ceea ce este astăzi tehnologic posibil în acest domeniu, revelând existenţa a mai multe sute de baze secrete care au suprafeţe foarte mari, fiind de fapt nici mai mult, nici mai puţin, decât adevărate oraşe legate între ele prin tuneluri în care circulă navete de mare viteză.
Aceasta arată faptul că tehnologia civilă, deja foarte sofisticată, nu este decât o biată umbră, care în plus este cu 20-30 de ani în urmă, faţă de ceea ce se petrece în tehnologia militară. Site-ul lui Richard Sauder este fără îndoială mai cuprinzător, aducând laolaltă mărturiile cele mai elocvente.

De la mit la realitate şi de la realitate la mit

Să ne focalizăm pe un anumit număr de fapte concrete care au fost adunate de Richard Sauder, care, după cum am văzut, este un specialist de referinţă în acest domeniu.
Aceste informaţii despre bazele subterane sunt, desigur, mai puţin uluitoare şi mai puţin fantastice, însă, cu toate acestea, ele formează un nucleu de cvasi-certitudini pe care cititorul mai sceptic se poate baza pentru a-şi face o idee minimă şi concretă despre subiect. Richard Sauder, un cercetător care s-a concentrat pe aspectul financiar, tehnic şi militar al acestei chestiuni, a realizat un studiu aprofundat privind bazele subterane, ajungând la următoarea concluzie: „conchid cu o siguranţă de nezdruncinat că militarii au fost aceia care au construit complexele subterane care se află de-a lungul întregului stat american, atât deasupra, cât şi dedesubtul a circa douăsprezece baze subterane cunoscute şi repertoriate“. Aşadar, după Sauder, se pare că armata americană are baze subterane mai mult sau mai puţin oficiale, la care mai trebuie să adăugăm şi vastele baze anexe, clandestine şi neînregistrate care funcţionează ca nişte prelungiri ale bazelor subterane „oficiale“.

Sauder a consemnat existenţa unor astfel de locaţii la Fort Belvoir, în Virginia, la West Point, în New York, la baza de la Twentynine Marine Corps din California, la Groom Lake, în apropierea bazei aeriene de la Nellis din Nevada, la baza de la White Sands Missile Range din Noul Mexic, la Table Mountain, în apropiere de Boulder, Colorado, şi la Mount Blackmore şi la Pipestone Pass, în Montana. Dacă încă nu a fost confirmată construirea a numeroase alte baze gigantice, aceasta nu înseamnă că atât guvernul SUA, cât şi companiile private, nu au dezvoltat programe active pe termen lung pentru construirea unor astfel de baze. Sauder prezintă un număr însemnat de documente, de brevete, de planuri şi de contracte guvernamentale menite să dovedească nu numai interesul pe care îl poate prezenta un astfel de program, dar şi fezabilitatea sa din punct de vedere tehnologic. Aceste tehnologii implică sisteme tehnice care merg de la utilajele de săpat tuneluri şi de la dispozitivele convenţionale de foraj la tehnici mai exotice, de „dezintegrare a pământului“ cu ajutorul microundelor, al ultrasunetelor, al plasmei, al fasciculelor de unde şi al tehnologiei laser… Aceste utilaje de săpat tuneluri sunt folosite în toată lumea pentru construirea reţelelor de scurgere, a liniilor de metrou, a autostrăzilor, a căilor ferate, a proiectelor hidroelectrice şi, desigur, a tunelurilor gigantice de tipul celui care trece prin marea Mânecii… Unele dintre aceste instalaţii subterane nu sunt de natură militară, dar rămân cu toate acestea învăluite în mister. În plus faţă de imensul complex al Băncii Rezervei Federale, care se află sub Muntele Pony, aproape de Culpepper, mai există celebra bază de la Mount Wheather, din Virginia, care a fost construită de către guvern în anii ’50, ca un imens adăpost antinuclear. Astăzi, instalaţia se află sub controlul enormei Administraţii Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă, FEMA. Cel mai interesant este că FEMA, al cărei cartier general se află în interiorul acestui imperiu subteran, nici măcar nu apare în bugetul oficial al administraţiei…

Chiar şi unele organizaţii non-guvernamentale au astfel de baze subterane. Un exemplu este gigantul petrolier Standard Oil care are un centru subteran aproape de Hudson, în New Jersey. Northrop, un gigant al industriei de armament, deţine un complex similar aproape de Tehachapi Mountains, în nord-vestul Californiei, în timp ce Lookheed şi McDonnel Douglas îşi desfăşoară activitatea în baze care se află amplasate tot în California, la Hellendale şi, respectiv, la Llano. Scopul iniţial al construirii acestor baze a fost acela de a oferi capilor din industrie şi din finanţe un adăpost pentru a putea supravieţui unui război nuclear. Însă unii cercetători consideră că aceste scopuri s-au schimbat în ultimii ani. (Jim Marrs, „Alien Agenda“ – „Agenda extraterestră“, First Perennial Editions, 1998)

După jurnalistul american de investigaţii Jim Keith, este posibil ca adăpostul oferit de aceste baze subterane, deşi ele sunt construite la mare adâncime, să nu fie eficient în toate situaţiile, mai ales în cazul unor cutremure cu o magnitudine ridicată. Astfel, celebra „Alternativa 3“ este o variantă pentru a salva vieţile „preţioase“ ale membrilor „elitei“ satanice a planetei trimiţându-i în spaţiu, pe alte planete, prin intermediul unor baze clandestine. Programul privind adăpostirea unei părţi a omenirii în gigantice complexe subterane terestre poartă, în schimb, numele de „Alternativa 2“.
Aceste „Alternative“ au fost popularizate prin intermediul unui documentar care a fost difuzat în iunie 1977 pe un canal de televiziune britanic, la o oră de maximă audienţă, semănând tulburarea şi panica printre oameni. Redactorii canalului de televiziune, somaţi să dea o explicaţie, au răspuns că difuzarea documentarului a fost un fel de glumă şi că respectivul film era pură ficţiune. În realitate, chestiunea este mult mai complexă, iar numeroşi autori, precum jurnalistul Jim Keith, şi-au dat seama că în spatele aparenţei de ficţiune a documentarului se află lucruri cât se poate de concrete, iar realitatea acestor „Alternative“ este ocultată faţă de marele public.

Puţină istorie ce ne ajută să înţelegem ce se petrece în realitate

Desigur, acest subiect are toate ingredientele unei poveşti fantastice sau ale scenariului SF perfect, fiind însă înainte de toate susţinut de o realitate militară de necontestat: de-a lungul istoriei recente, a fost necesar ca Statele Unite şi, înainte de aceasta, Europa, să se doteze cu baze subterane militare.
Nevoia de a construi sisteme de adăpostire autonome coboară în timp până la inventarea artileriei moderne.
Apariţia armei atomice şi deci a posibilităţii de a distruge pe termen lung o suprafaţă însemnată a dus la construirea unor imense structuri subterane foarte elaborate şi care au capacitatea de a adăposti un număr mare de oameni pe perioade lungi de timp. Astfel, în pragul războiului rece, SUA a construit de-a lungul întregului teritoriu baze de o anumită importanţă care puteau servi nu numai ca adăpost pentru populaţie, dar şi ca spaţiu de dezvoltare şi de stocare a programelor ultrasecrete de armament. Dar, pentru a se ajunge aici, istoria a mai trecut prin alte câteva etape progresive. Chiar la sfârşitul Primului Război Mondial, război poziţional prin excelenţă, în care apărarea faţă de inamic se făcea în tranşee şi în vaste adăposturi subterane, Franţa şi Germania au ajuns să posede cunoştinţe foarte avansate în materie de adăposturi subterane. Un eveniment fără egal a fost construirea costisitoarei linii Maginot, care trebuia să apere Franţa de o nouă invazie germană. Pus în faţa acestei construcţii, Reich-ul a decis ridicarea liniei Siegfried şi a unei întregi reţele de adăposturi şi de cazemate subterane până în Alpi, care a fost continuată apoi în Italia (linia Gustave). În Belgia, oraşele traversate de căile tradiţionale de invazie au fost apărate cu ajutorul unor reţele de fortificaţii uneori foarte elaborate, aşa cum este cazul la Namur (cu forturile de la Dave şi de la Rhines), la Liège, cu celebrul fort Eben Emael, sau la Anvers. Perioada interbelică a permis deci perfecţionarea acestor cunoştinţe (cu care ne întoarcem în timp până la Vauban, care el însuşi s-a inspirat din ştiinţa inginerilor lui Francisc I în materie de bastioane). Însă punctul de plecare al lucrărilor realizate mai târziu de armata americană l-au constituit mai ales cercetările făcute de Germania nazistă şi nevoia urgentă de a crea spaţii pentru adăpostirea marilor sale uzine de armament în baze subterane săpate în munţi. Redăm în continuare interviul cu Richard Sauder.

„Redacţia: Cum şi când aţi început să fiţi interesat de bazele subterane? Nu este un subiect foarte comun!
Richard Sauder: Este o problemă foarte incitantă. La sfârşitul anilor ’80, când m-am mutat în sud-vestul Statelor Unite, am început pentru prima oară să aud vorbindu-se despre existenţa reală şi concretă a bazelor subterane secrete, despre care se presupunea că ar fi ocupate, conduse şi întreţinute de elemente clandestine ale armatei americane şi de către aşa-zise entităţi de origine extraterestră, şi anume de «micii cenuşii». Unele dintre aceste istorisiri mi-au părut destul de convingătoare. Totuşi, în acea perioadă eram foarte ocupat cu cercetarea academică şi nu aveam timp suficient pentru a acorda acestor chestiuni atenţia cuvenită. La începutul anilor ’90, când am avut un moment de pauză în studiile mele, am făcut o serie de cercetări preliminare, mergând în bibliotecile centrelor de cercetare şi în cele ale marilor universităţi pentru a face cunoştinţă cu bazele de date şi cu documentele guvernamentale privind ingineria şi construcţiile civile. Am descoperit imediat după aceea că un mare număr de baze subterane au fost construite pe întreg teritoriul Statelor Unite de către mari întreprinderi private şi de către anumite agenţii guvernamentale.

Redacţia: Erau mereu aceiaşi contractanţi, aceleaşi companii care erau implicate în construirea acestor baze subterane?
Richard Sauder: Este vorba despre un anumit număr de companii, care apar şi reapar mereu în literatura acestui subiect, companii specializate în construcţii subterane precum Perini Corporation (http://www.perini.com/), Jacobs Company (n.n. astăzi Bechtel Jacobs, http://www.bechteljacobs.com/), Parsons Brinckerhoff Quade and Douglas (http://www.pbworld.com/) şi alţi mari antreprenori generali. Cu alte cuvinte, există un anumit număr de mari companii de construcţii care sunt specializate în diferite tipuri de construcţii subterane. În domeniul guvernamental amintim, desigur, de US Army Corps of Engineers (divizia de geniu a armatei americane), Departamentul de Interne, Bureau of Reclamation (o agenţie guvernamentală care se ocupă în special de gestionarea resurselor de apă, de construcţia de baraje, de apeducte şi de subterane diverse în zonele aride din vestul şi din sud-vestul teritoriului american, zone care sunt, desigur, predilecte pentru construirea bazelor militare). Însă atunci când vrem să găsim informaţii privind bazele subterane clandestine, trebuie să vorbim mai ales despre enormele aparate de săpat tuneluri.

 


Redacţia: Ce ne puteţi spune despre acest subiect?
Richard Sauder: Este vorba în special despre agenţii guvernamentale militare care sunt implicate, şi mai puţin despre firme civile specializate în aceste aparate. Există în SUA astfel de firme, dar cei mai de seamă reprezentanţi sunt compania Robbins TBM (Tunnel Boring Machines, adică maşini de săpat tuneluri, http://www.robbinstmb.com/about/). Sunt ani buni de când sunt implicaţi în această activitate. În general, aceste utilaje sunt nişte maşini care pot fi foarte mari, lungi chiar de peste o sută de metri, având o înălţime de câteva etaje şi un diametru de săpare de 56 de picioare (în jur de 18 metri), cel mai mare diametru pe care l-am întâlnit în literatura ingineriei civile (compania Robbins afirmă că poate oferi spre vânzare maşini care au un diametru de săpare de la 3 la 15 metri, ceea ce este un diametru considerabil). Maşina cu diametrul de săpare de 18 metri este cea care a fost folosită în anii ’50 în proiectele de construire a tunelurilor care conduc apa către un baraj din Nebraska.
Puterea unei astfel de maşini depăşeşte capacitatea de înţelegere a omului obişnuit. Încă de acum 50 de ani era cu putinţă construirea unor tuneluri pe distanţe lungi. Tehnologia este deosebit de puternică, bine controlată şi folosită de mult timp în mod regulat pentru săparea minelor şi în cadrul altor proiecte de inginerie civilă.

Redacţia: A fost uşor să găsiţi informaţii despre acest subiect?
Richard Sauder: Da şi nu. Iată cum s-au petrecut lucrurile. Dacă doreşti să găseşti o documentaţie de valoare, trebuie să acorzi mult timp cercetării, în special în bibliotecile universitare sau guvernamentale dotate, care dispun de surse excelente în materie de literatură ştiinţifică şi de inginerie. O bună parte din această informaţie este deci accesibilă publicului larg. Totuşi, acolo unde lucrurile devin mai delicate, trebuie citite zeci de mii de pagini de documente diverse, trebuie investite sute şi sute de ore din timpul de lucru pentru a aduce laolaltă toate informaţiile într-un mod coerent şi, mai ales, pertinent. Deci nu este un lucru uşor, pentru că aceasta înseamnă mai întâi de toate consacrarea unui mare număr de ore din timpul tău de lucru, dacă într-adevăr vrei să faci ceva. Nu este vorba că informaţia ar fi disimulată sau că ar fi cu adevărat ţinută secretă. Ceea ce face ca munca mea să fie unică nu este atât faptul de a fi avut această „inspiraţie“, cât mai degrabă faptul că a trebuit să am o viziune clară asupra unui volum imens de informaţii, să selectez datele şi să înţeleg conturul general al problemei, izolând în final nucleul de informaţii cu adevărat semnificative. Pentru a reveni le ceea ce spuneam referitor la călătoria în sud-vestul Americii, la sfârşitul anilor ’80, luasem deci o pauză de la cercetarea academică şi am putut să descopăr că există numeroase instalaţii subterane în SUA. Aşadar am scris despre acest subiect un articol destul de scurt în revista UFO Magazine, o revistă din California, în regiunea Los Angeles, publicată de către Don şi Vicky Ecker în noiembrie 1992. În respectivul articol, spuneam că nu pot aduce dovezi care să confirme sau să infirme numeroasele mărturii privind prezenţa entităţilor extraterestre de tipul „micul cenuşiu“ în bazele militare clandestine. În cadrul aceluiaşi articol mai precizam că existau multe instalaţii de acest gen, bazându-mi afirmaţiile pe documente şi precizări privind câteva sute dintre bazele cele mai importante şi cele mai cunoscute. La acel moment, am crezut că terminasem cu acest subiect, dar de fapt acela nu a fost decât începutul.

 


Redacţia: Ce s-a petrecut mai departe?
Richard Sauder: Cu acel articol nu am atins decât superficial subiectul. Daţi-mi voie să vă povestesc un episod anecdotic. Eram în concediu, în decembrie 1992. Într-o noapte, am căzut într-un somn profund. Am început să percep lăuntric sunetul unei voci. Ştiţi, eu am mai avut câteva experienţe paranormale. Nu ştiu de ce. Însă pot să afirm cu tărie că ceea ce am trăit în acea noapte nu a fost o astfel de experienţă. Mi-am dat seama instantaneu că vocea din capul meu aparţinea unei fiinţe umane în carne şi oase. Mai târziu, am ajuns să cred că vocea respectivă îmi fusese transmisă electronic în urechea internă şi în cortexul auditiv. Acea voce îmi spunea: „bazele subterane sunt adevărate“.
Această „voce“ mi-a mai spus că era vorba despre o afacere de mare anvergură, în care se foloseşte tehnologie de ultimă oră, având ca miză sume foarte mari de bani şi în care este implicată multă lume. Vocea mi-a mai spus, de asemenea, că, dacă s-ar afla, oamenii ar fi de-a dreptul şocaţi.
Drept să vă spun, am fost mai degrabă surprins de această experienţă, de faptul că o voce îmi vorbeşte în toiul nopţii. Am ştiut însă că sunt perfect lucid.

Redacţia: Această voce v-a mai vorbit şi cu altă ocazie?
Richard Sauder: Nu. A fost singura dată când am auzit-o. Poate că cercetările pe care le-am făcut ca urmare a acestui contact au depăşit aşteptările acestui corespondent misterios şi astfel nu a mai fost nevoie să mă mai caute [râsete]! Glumesc, desigur. Nu am reuşit să identific fiinţa din spatele vocii şi nici grupul din care făcea parte. Era vocea unui bărbat instruit, de bună seamă cu studii universitare, şi care avea un accent nord american. Este un profil care, fireşte, corespunde câtorva milioane de indivizi.
De-a lungul timpului, am vorbit despre acest subiect cu multe persoane provenind din toate regiunile Statelor Unite, dar şi cu străini, cu militari, cu oameni din cadrul serviciilor secrete, cu ingineri, iar unii dintre aceşti oameni mi-au confirmat că acest tip de tehnologie – şi anume, transmiterea informaţiei direct în creier – este folosit în mod curent de către anumite unităţi militare în cadrul unor programe specifice. Desigur, aceste tehnologii de transmitere a informaţiei şi de Mind Control (control al minţii) nu sunt folosite de soldaţii sau de ofiţerii din cadrul forţelor militare obişnuite. Aceste tehnologii exotice nu sunt folosite decât în anumite circumstanţe şi numai în cadrul programelor clandestine.

 

Redacţia: Aţi simţit de la început că sunteţi în faţa unei tehnologii de Mind Control?
Richard Sauder: Sunt aproape sigur de analiza pe care am făcut-o. Am ştiut încă de la început, din primele cinci secunde, că era vorba despre un fel de transmisie electronică, a cărei sursă era fără îndoială un fel de informator care făcea parte din aceste baze subterane. Acest individ citise probabil articolul pe care îl publicasem şi dorea să îmi dea câteva informaţii suplimentare, cu speranţa că îmi voi continua şi aprofunda cercetările. Vă daţi seama că aceşti oameni care sunt integraţi în aceste programe clandestine ultracompartimentate semnează clauze de confidenţialitate care îi împiedică, pentru anumite perioade de timp, să spună ceea ce ştiu sau să dea la iveală natura activităţii lor. În cazul în care aceşti oameni sunt martorii unor lucruri cu care nu sunt de acord sau dacă sunt obligaţi să facă lucruri care încalcă etica, ei nu beneficiază de niciun fel de sprijin public.
În ceea ce mă priveşte, nu am semnat niciodată astfel de convenţii şi nici nu am lucrat pentru vreo agenţie guvernamentală. În plus, în cadrul cercetărilor mele, am descoperit existenţa unui brevet, brevetul nr. 4 858 612 (US Patent) intitulat „Aparate de ascultare“ şi vă citesc definiţia: „metodă de stimulare a auzului mamiferelor prin intermediul folosirii microundelor multiple aplicate regiunii cortexului auditiv, conform schemei. Se foloseşte un microfon pentru transformarea semnalului sonor în semnal electric, semnal care este ulterior analizat şi sintetizat în vederea obţinerii diferitelor tipuri de control al microundelor generate pe diferite frecvenţe. Regiunea cortexului auditiv este apoi supusă acestor microunde multi-frecvenţiale. Prin această metodă, sunetele reprezentative ale emisiei sonore iniţiale captate de către microfon sunt percepute de către mamifere“.
Mai simplu spus, mamiferele despre care se vorbeşte sunt, desigur, fiinţele umane, fiind vorba despre un sistem electronic prin care un sunet inteligibil poate fi transmis la distanţă direct în cortexul auditiv, astfel încât persoana în cauză aude sunetul ca şi cum acesta ar proveni din propriul său creier. Este exact ceea ce mi s-a petrecut mie. Presupun că o astfel de tehnologie poate fi folosită prin intermediul unui satelit aflat pe orbită, cu ajutorul unui elicopter sau prin alte mijloace. Oamenii trebuie să înţeleagă că tehnologiile electronice sunt capabile să facă lucruri care ne par aproape magice. Tehnologiile care sunt disponibile astăzi sunt atât de avansate, încât putem spune că trăim într-un univers asemănător cu cel descris în romanele SF ale lui Aldous Huxley. Cei mai mulţi oameni nu sunt conştienţi de aceasta. Mă bucur că am trăit această experienţă; mă refer la această scurgere de informaţii provenind dintr-o sursă din interiorul unui mediu clandestin şi care mi-a transmis aceste informaţii prin mijloace neconvenţionale, dar care nu au nimic de-a face cu magia.
Aceasta m-a determinat să îmi aprofundez cercetările cu o încredere sporită. Şi pot spune că tehnologia care permite construirea acestor instalaţii subterane există, că este foarte sofisticată şi puternică.”[3]

„Richard Sauder este doctor în ştiinţe politice, având şi o pregătire de arhitect. Specialist în domeniul bazelor subterane, el şi-a consacrat aproape 20 de ani din viaţă acestor aspecte, întâlnind ingineri arhitecţi, pensionari militari sau chiar victime ale aşa-ziselor răpiri extraterestre (cu referire la fenomenul „Milabs“ sau „Military Laboratory/Alien Abduction“, adică „Laboratoare militare/Răpiri extraterestre“), care relatează cum au fost luate împotriva voinţei lor şi duse în nişte imense baze militare subterane pentru a face obiectul unor proceduri medicale adesea dureroase. Sauder a explicat atât aspectul istoric şi tehnic al problemei, cât şi raţiunile pentru care un guvern poate ajunge să ridice, clandestin şi în cel mai mare secret, construcţii de o atât de mare amploare.

Sauder nu a făcut altceva decât să descopere şi să analizeze faptele, omisiunile şi erorile departamentelor armatei însărcinate cu construirea a numeroase infrastructuri subterane, care par să perforeze, precum este perforat un  şvaiţer, solul Statelor Unite. El a scos în evidenţă existenţa unor tehnologii ultrasecrete pe baza cărora funcţionează utilajele de săpat tuneluri, aceste faimoase maşini de proporţii uriaşe, care sunt capabile să foreze tuneluri la fel de netede şi de fine ca pielea unui nou-născut, şi aceasta la o mare adâncime şi cu o viteză inimaginabilă. Şi-atunci, la ce bună toată această tehnologie, dacă ea ar fi destinată numai construirii a două sau trei buncăre care adăpostesc câteva biete stocuri de muniţie?
Sauder, care avansează întotdeauna ipoteze, presupune şi uneori confirmă existenţa unora dintre cele mai cumplite scenarii privind „guvernul din umbră“ despre care există numeroase dovezi. Cartea sa „Underground Bases and Tunnels“ („Baze şi tuneluri subterane“) este un rezumat perfect a ceea ce este astăzi tehnologic posibil în acest domeniu, revelând existenţa a mai multe sute de baze secrete care au suprafeţe foarte mari, fiind de fapt nici mai mult, nici mai puţin, decât adevărate oraşe legate între ele prin tuneluri în care circulă navete de mare viteză.
Aceasta arată faptul că tehnologia civilă, deja foarte sofisticată, nu este decât o biată umbră, care în plus este cu 20-30 de ani în urmă, faţă de ceea ce se petrece în tehnologia militară. Site-ul lui Richard Sauder este fără îndoială mai cuprinzător, aducând laolaltă mărturiile cele mai elocvente.

Redăm în continuare partea a doua a interviului cu Richard Sauder.
Redacţia: Aceste baze subterane şi toate aceste tehnologii presupun bugete foarte mari. Cine le finanţează şi cum?
Richard Sauder: În ceea ce priveşte banii cu care se construiesc aceste baze, este vorba despre sume colosale, trilioane de dolari. Se pare totodată că sume enorme din bugetul federal sunt delapidate şi se „evaporă“ pur şi simplu. Este vorba despre lumea „bugetelor negre“, care este finanţată prin mijloace care nu sunt tocmai legale.
Deci banii pentru construirea acestor baze există. În Statele Unite, dar şi în alte state precum Rusia, Franţa, Anglia sau Germania există o economie „neagră“, paralelă, neoficială, care este în mare parte finanţată prin mijloace oculte. Această economie ocultă contribuie la finanţarea dezvoltării unei tehnologii foarte avansate, foarte sofisticate, care ne trimite cu gândul la SF. Dacă aţi vedea aparatele de săpat tuneluri, aţi spune că vă aflaţi într-un film SF. Sunt gigantice. Însă cei mai mulţi dintre oameni nu le-au văzut niciodată, deoarece aceste maşini forează tuneluri la adâncimi foarte mari.

Redacţia: De ce s-au construit în Statele Unite atâtea baze subterane şi la ce folosesc ele?
Richard Sauder: Ca să vă pot răspunde cât mai clar la această întrebare, daţi-mi voie să vă povestesc totul de la început. Atunci când am început cercetarea, am descoperit că în a doua jumătate a secolului al XX-lea – perioadă pe care aş califica-o ca fiind „epoca modernă“ – totul a început în Franţa şi apoi în Germania, imediat după Primul Război Mondial. Pentru a se apăra de o eventuală invazie germană, francezii au construit faimoasa linie Maginot, o imensă reţea de fortificaţii subterane (incluzând căi ferate, centrale electrice, uzine, antrepozite, cazărmi, pe scurt, adevărate oraşe subterane). Cum marea majoritate a acestor construcţii erau subterane, era vorba despre o tehnologie destul de avansată pentru acele vremuri. Germanii au înţeles foarte bine cât de periculoasă putea fi această reţea pentru forţele lor armate. Şi au construit, desigur, propriile lor reţele de fortificaţii (linia Siegfried se întindea pe 630 de kilometri şi era compusă din mai mult de 18 000 de buncăre şi din numeroase tuneluri). Această linie a fost construită începând cu anul 1930, din motive de propagandă, pe structura unei vechi reţele de fortificaţii.

Când s-a decis invadarea Franţei, germanii au ocolit pur şi simplu linia Maginot, trecând prin Ardeni. Linia Maginot era depăşită încă de când a fost construită. Văzând-o, nemţii au aflat o seamă de lucruri şi au învăţat anumite lecţii. Mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial, au investit sume enorme de bani în construirea unor vaste baze subterane. Din cauza impactului raidurilor de bombardament ale forţelor anglo-americane asupra Germaniei, naziştii şi-au accelerat considerabil programele de cercetare în domeniul tehnologiilor şi al construcţiilor de instalaţii subterane. De fapt, s-au construit sute de instalaţii subterane. Cele mai multe dintre ele erau mai mult sau mai puţin modeste, însă unele erau de-a dreptul enorme, incluzând uzine de armament care fuseseră construite în scopul apărării cartelului industrial împotriva bombardamentelor. În momentul în care aliaţii au intrat în Germania, au fost pur şi simplu uluiţi de aceste construcţii subterane, de mărimea lor şi de gradul lor avansat de finisare. Chiar dacă în arhivele oficiale americane, ruseşti sau europene pot fi găsite numeroase documente relative la acest subiect, nu cred totuşi că au fost făcute publice toate documentele privind natura acestor baze subterane. Dimpotrivă, cantităţi de informaţie apreciabile au fost puse şi rămân şi astăzi sub pecetea tăcerii.

 


Redacţia: Deci naziştii sunt cei care au dezvoltat tehnologia bazelor subterane?
Richard Sauder: După cum puteţi constata, din punct de vedere istoric, este evident. Pe toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au lucrat la un foarte vast program de dezvoltare şi de construire de baze subterane. Două personalităţi se disting îndeosebi în cadrul programului nazist pentru dezvoltarea de baze subterane: primul este Xaver Dorsch, un inginer strălucit care a lucrat în cadrul ministerului de armament şi al producţiei de război (Reichsministerium für Rüstung und Kriegproduktion). Dorsch a lucrat pentru Fritz Todt, un alt inginer de foarte mare valoare care este părintele celebrului sistem de autostrăzi nemţeşti. Deci Dorsch a lucrat pentru Organizaţia Todt, o imensă organizaţie responsabilă cu programele de construire a echipamentelor de apărare, cât şi cu toate construcţiile şi structurile de care armata germană avea nevoie. În 1942, Fritz Todt a murit într-un accident de avion şi Xaver Dorsch a venit la conducerea Organizaţiei Todt. În acea perioadă, Dorsch lucra cu Albert Speer (arhitectul preferat al Führerului şi şeful programului de armament) şi depindea direct de Hitler. În ultimele 18 luni de război, Hitler a schimbat structura comandamentului şi l-a făcut pe Dorsch să accelereze programul de construire a instalaţiilor subterane. Hitler voia ca Dorsch să construiască cel mai mare sistem subteran de producţie industrială militară construit vreodată. În ciuda acestui program, germanii au fost depăşiţi de amploarea bombardamentelor, iar acest fapt a marcat şi sfârşitul războiului, când, prin operaţiunea clandestină «Paperclip» («agrafa»), Serviciile secrete americane au trimis către Statele Unite oameni de ştiinţă şi ingineri nazişti, «exportând» astfel toată tehnologia şi toate cunoştinţele acestora în materie de inginerie civilă cu privire la bazele subterane.

În cadrul unui memorandum al proiectului „Paperclip“, se cerea în mod explicit integrarea lui Xaver Dorsch în programul de construire a bazelor militare subterane, însă nu ştiu dacă acesta chiar a venit în Statele Unite şi ce s-a mai petrecut după aceea. Însă vă pot spune cu certitudine că, la sfârşitul războiului, armata americană l-a pus pe Xaver Dorsch în detenţie, unde a fost supus unor interogatorii. Mă aflu în posesia a două documente pe care Dorsch le-a redactat la momentul respectiv pentru temnicerii săi americani. Am bănuiala că el chiar a lucrat în SUA, în cadrul proiectului «Paperclip», însă colaborarea sa cu militarii constituie un element secret de un nivel foarte ridicat. Cred că tocmai de aceea Dorsch a dispărut pentru o anumită perioadă de timp, reapărând ulterior în Germania, în 1952, unde a fondat o firmă de construcţii care mai există şi astăzi.

Redacţia: Deci nu putem nega originea nazistă a bazelor americane?
Richard Sauder: Or fi fost arhitecţii şi inginerii constructori americani foarte bine calificaţi, însă, în momentul în care armata Statelor Unite a descoperit bazele din Germania, şi-au dat seama că inginerii germani erau, în această privinţă, cu ani buni înaintea lor.
Este clar deci că inginerii germani au avut rolul lor. Şi în ceea ce priveşte tehnologia rachetelor, a motorului cu reacţie, a industriei chimice etc., germanii erau mai avansaţi decât americanii.
De unde şi importanţa operaţiunii „Paperclip“. Dintr-un anumit punct de vedere, cel de-al treilea Reich nu a dispărut odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. A continuat să supravieţuiască prin influenţa majoră pe care a exercitat-o asupra cartelului militaro-industrial american. Se poate spune că cel de-al treilea Reich a fost încorporat, oricare ar fi fost preţul unei astfel de fuziuni, în cadrul sistemului american. A fost, de exemplu, cazul sistemului de spionaj american care a integrat figuri pregnante ale sistemului de securitate nazist (Gestapo, SS, Kripo, Abwehr). Sunt sute, dacă nu chiar mii de spioni germani care au fost folosiţi în mod direct de către reţelele de informaţii americane în lupta împotriva comunismului şi a Războiului Rece.

 


Redacţia: Bazele subterane americane au fost construite la sfârşitul celui de-al doilea război mondial sau înainte de acest moment?
Richard Sauder: Imediat după terminarea războiului, Statele Unite au ordonat dezvoltarea unui program ambiţios de construire a unor instalaţii subterane sofisticate de mare adâncime, iar acest program s-a derulat fără niciun fel de pauze. De altfel, continuă şi astăzi. La început, justificarea publică a acţiunii de construire a acestor baze a fost aceea de a putea înfrunta un război nuclear, întrucât Statele Unite deschiseseră deja cutia Pandorei bombardând Japonia. Construirea de către alte state a unor arme atomice performante era deci doar  o problemă de timp. Prin urmare, era necesar ca SUA să se pregătească construind baze aflate la foarte mare adâncime.

Redacţia: Aceste baze subterane antiatomice fuseseră concepute în vederea adăpostirii populaţiei civile sau a militarilor?
Richard Sauder: Niciodată nu s-a pus problema adăpostirii populaţiei civile! Nu vorbim aici decât despre elite. Niciodată nu s-a intenţionat adăpostirea populaţiei în aceste baze. Guvernul nu a dat niciodată dispoziţii cu privire la depozitarea, în aceste baze aflate la mare adâncime, a hranei necesare unui număr mare de persoane, în cazul unui atac nuclear, de exemplu. Pentru guvern era cât se poate de clar că, în cazul unui astfel de atac, o mare parte din populaţie ar fi murit, iar totul a fost gândit din această perspectivă. Aceste baze subterane au fost concepute încă de la început de aşa manieră încât să poată adăposti elita politică, economică, militarii de rang înalt, tehnicienii, cât şi pe cei care posedau cunoştinţe specifice. Această politică este în continuare de actualitate, sunt sigur de aceasta.

Redacţia: Care este gradul de autonomie al acestor baze subterane? Cât timp pot subzista într-un circuit închis, fără ajutor din exterior?
Richard Sauder: Totul depinde de tipul de bază, de mărime şi de cât de elaborată este din punct de vedere tehnic. La început, anumite baze au fost concepute astfel încât să poată adăposti oameni timp de o lună, două, nu mai mult. Astăzi însă, se vorbeşte despre existenţa unor baze care au o capacitate de adăpostire cvasinelimitată, care pot funcţiona luni întregi, dacă nu chiar ani.
În cadrul unei discuţii pe care am avut-o cu una dintre sursele mele care a lucrat pentru armată ca inginer constructor în timpul războiului din Vietman, aceasta mi-a explicat că în perioada de antrenament a fost dus în două baze subterane de pe coasta de est a Statelor Unite. Mi-a spus, de exemplu, că uşile blindate enorme ale acestor baze puteau fi închise în mai puţin de o secundă. Asemănătoare cu cele care închid cele mai sigure seifuri bancare, aceste uşi sunt atât de groase, încât nefericitul care ar fi prins între ele în momentul închiderii ar muri pe loc, strivit precum un gândac. Aceste uşi se închid cu ajutorul unor încărcături de explozibil: o simplă bubuitură şi s-au închis ermetic. Bazele subterane sunt dotate cu sere pentru diferite culturi care au un dublu rol: să furnizeze mâncare ocupanţilor, dar şi să înnoiască oxigenul (în cadrul ciclului fotosintezei, plantele verzi captează dioxidul de carbon şi elimină oxigenul. Plantele reprezintă una din principalele surse de înnoire a oxigenului de pe planetă). Aceasta se petrecea acum 40 de ani. Astăzi, nici nu ne putem imagina cât de sofisticate şi la ce mare adâncime sunt amplasate aceste baze.

 


Redacţia: Cât de sofisticate şi la ce adâncime sunt amplasate aceste baze?
Richard Sauder: În conformitate cu cele mai impresionante estimări pe care mi le-a furnizat una dintre sursele mele, unele baze sunt situate la 10 sau chiar 14 mile adâncime, adică între 15 şi 21.000 de metri adâncime. În literatura şi în documentaţia de specialitate accesibilă publicului larg, se vorbeşte despre adâncimi de o milă, o milă şi jumătate, ceea ce pare a fi limita oficială (cu titlu comparativ, cele mai mari mine din Africa de Sud, din Franţa, din Belgia sau din Australia au o adâncime de mai mult de 1.000 de metri). Nu am întâlnit niciodată în documentaţia accesibilă publicului larg să se vorbească despre baze care pot ajunge la 10 şi chiar la 14 mile adâncime, dar, cu toate acestea, nu sunt surprins de aceste date furnizate de sursa mea.
Să fie foarte clar: o milă adâncime este o copilărie pentru ingineria civilă actuală, care dispune de maşini excepţionale. Pentru oamenii obişnuiţi, aceasta pare imposibil, dar pentru specialiştii în construcţii civile este o copilărie!

Redacţia: În anumite mărturii se vorbeşte despre prezenţa extratereştrilor în bazele militare americane. Branton sau dr. Helmut Lammer au strâns mărturii ale unor militari care afirmă că o parte din anumite baze subterane – de fapt cele situate la cea mai mare adâncime – ca cea de la Dulce din New Mexico sau Zona 51 din Nevada, s-ar afla sub conducerea extratereştrilor. Este adevărat sau este vorba despre o dezinformare?
Richard Sauder: Da, există un anumit grad de dezinformare în această conexiune care se face între bazele subterane şi tematica extraterestră. Însă cred că există extratereştri în aceste baze subterane. Am citit şi am auzit astfel de relatări. Nu încetează să tot apară. Sunt atât de multe aceste relatări, încât cel puţin unele dintre ele trebuie să fie măcar parţial adevărate. Chiar cred că militarii au, într-un fel sau în altul, o legătură cu una sau chiar mai multe facţiuni extraterestre. Cred că aceste legături se consumă într-un mediu ultraconfidenţial, foarte compartimentat, aşa cum se petrece întotdeauna în domeniul cazurilor clasificate, secrete. Cred că aceste tehnologii exotice sunt într-adevăr folosite şi că instalaţii subterane, dar şi submarine, sunt folosite atât de militari, cât şi de facţiunile extraterestre.

Redacţia: De ce este nevoie de dezinformare cu privire la bazele subterane?
Richard Sauder: Principalul scop este să se genereze o stare de suspiciune cu privire la aceste aspecte şi să se discrediteze un subiect care este în realitate fundamental.

 


Redacţia: Anumite mărturii cu privire la bazele subterane evocă existenţa unor reţele subterane continentale şi intercontinentale de tuneluri prin care circulă trenuri şi de navete ultrarapide care funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice în tuneluri cu vid. Sunt lucruri adevărate sau tot dezinformări?
Richard Sauder: Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne întoarcem din nou la perioada nazistă şi să menţionăm un alt inginer despre care am vrut, de altfel, să amintesc şi într-unul din răspunsurile precedente privind istoricul bazelor subterane. Acest inginer se numeşte Hermann Kemper şi a inventat o tehnologie botezată «Rohrbahn» care-i corespunde lui «Vacuum Tube Train» (Tren pentru tuneluri cu vid), adică o navetă cu propulsie magnetică şi care circulă printr-un tunel cu vid. Aceste cercetări au fost realizate în anii 30! În numărul 33 al unei cunoscute reviste germane, Berliner Illustrierte Zeitung, publicată în 1938, într-un articol se vorbeşte despre existenţa brevetului nr. 643316 privind această tehnologie a Rohrbahn-ului, dându-se şi o foarte semnificativă ilustraţie. În 1938, se credea deja că această navetă va circula între toate marile oraşe germane şi europene, precum Berlin, Viena, Breslau, Hamburg, Bremen, Paris, Bruxelles. Conceptul a fost actualizat de către elveţieni prin Swissmetro, o navetă subterană cu propulsie magnetică, de foarte mare viteză, un fel de supermetro care ar trebui să parcurgă distanţa dintre Zurich şi Berna în 12 minute. Acest proiect s-a desfăşurat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi am găsit documente care arată că şi în toiul războiului, Kemper lucra în continuare la această tehnologie. Nu ştiu dacă naziştii au construit sau nu un tronson sau poate chiar o reţea de căi subterane pentru navete, dar cert este că Kemper lucra la aceasta. Nu ştiu dacă Kemper a fost inclus în proiectul «Paperclip» pentru a fi trimis în Statele Unite. Însă tehnologia există. Iar la şaizeci de ani de la sfârşitul războiului, iată că auzim zvonuri despre existenţa unui sistem similar celui brevetat de Kemper în anii ’30!

Întrebarea se pune, deci, în felul următor: este adevărat că americanii au importat, construit şi dezvoltat de-a lungul deceniilor postbelice o tehnologie bazată pe cercetările naziştilor? Nu am un răspuns clar la această întrebare, dar pot să spun că mărturiile sunt recurente şi uneori precise. Daţi-mi voie să continui această relatare introducând un alt personaj, de data aceasta un american, Michael Minovitch (http://www.gravityassist.com/). El este foarte cunoscut în comunitatea inginerilor şi a oamenilor de ştiinţă datorită studiilor sale privind gravitaţia şi mecanica orbitală. Minovitch este un cercetător de vârf în domeniul calculului traiectoriilor sondelor spaţiale interplanetare. El este cel care a calculat traiectoriile sondelor către Jupiter, Saturn sau Neptun. Este deci cunoscut de toate mediile agenţiilor aerospaţiale. În 1979, a patentat un brevet foarte interesant pentru un sistem subteran de transport de mare viteză (High Speed, Transit System – Brevet nr. 4148260 din 10 aprilie 1979) care se bazează pe cercetările lui Kemper realizate cu 60 de ani în urmă. Sistemul conceput de el este compus dintr-un tunel cu vid prin care circulă un tren graţie unui câmp magnetic, acesta fiind exact conceptul lui Kemper din perioada nazistă. Conform brevetului lui Minovitch, tunelul prin care circulă trenul se află la cel mai jos nivel, la o adâncime de 14.000 de picioare, adică la aproape 3 mile, ceea ce înseamnă 4,5 km. Trenul ar putea să circule cu 600 sau chiar 700 de mile pe oră, adică cu o viteză cuprinsă între 900 şi 1.100 km/h, ceea ce înseamnă puţin mai mult decât viteza de croazieră a unui avion comercial.

 


Este, deci, posibil ca un sistem subteran de trenuri cu propulsie magnetică să circule prin tuneluri cu vid aflate la adâncimi foarte mari? Nu pot să dovedesc aceasta, dar există o anumită documentaţie concretă care datează din perioada nazistă şi care arată că această tehnologie este la îndemâna unora şi că nu este vorba aici despre ficţiune, ci despre ştiinţă. Cred că subiectul trebuie să rămână deschis şi că toate indiciile şi mărturiile privitoare la acest subiect trebuie, de asemenea, să fie studiate fără prejudecăţi.

Redacţia: Anumite mărturii (Steward Swerdlow, Branton etc.) vorbesc despre existenţa unor baze subterane foarte vechi, cât şi despre oraşe şi despre o reţea de transport la fel de veche, de origine extraterestră, fără îndoială. Se pare că în timpul lucrărilor de construcţie a unor complexe militare subterane, armata ar fi descoperit aceste baze şi ar fi realizat interconectări între aceste două tipuri de sisteme. Aţi mai auzit vorbindu-se despre acest subiect?
Richard Sauder: Da, am auzit, dar o dată în plus, nu există dovezi în acest sens. Însă relatările sunt plauzibile. Problema în ceea ce priveşte aceste cazuri este că, dacă faci parte dintr-un program pentru dezvoltarea de baze subterane şi dacă eşti la curent cu realitatea, nu poţi vorbi public despre aceste lucruri. Personal, nu am avut ocazia să întâlnesc surse credibile privitoare la conexiunea extraterestră, dar nu exclud apriori posibilitatea ca toate acestea să fie adevărate.
Iată şi de ce: există un mare număr de indicii conform cărora Pământul a fost deja, succesiv, teatrul mai multor cicluri de civilizaţii anterioare celei prezente şi chiar cred că este posibil să fi existat un sistem de tuneluri care a fost construit de o civilizaţie umană anterioară.
Însă nu ştiu dacă programul compartimentat de construire a bazelor militare a descoperit această veche reţea şi dacă a putut stabili o legătură între cele două sisteme, însă nu exclud această ipoteză.

Redacţia: Există un anumit număr de baze militare ale căror nume sunt în mod regulat amintite în cadrul relatărilor. Să menţionăm mai întâi baza China Lake din California, aproape de Los Angeles. Ce ne puteţi spune în această direcţie?
Richard Sauder: Ce vă pot spune despre China Lake este că, de mai bine de câteva decenii, este o bază extrem de importantă în cadrul proiectelor de cercetare ale US Navy. China Lake are o suprafaţă foarte mare, de mai mult de 20-30 de mile, aflându-se în plin deşert, într-o zonă rurală din California, aproape de graniţa cu Nevada. China Lake este un loc în care militarii americani au derulat cercetări şi au dezvoltat tot felul de tehnologii avansate. Am vorbit cu oameni care au fost înregimentaţi în aceste baze. Guvernul nu vorbeşte oficial despre existenţa unei baze subterane la China Lake, iar oamenii care lucrează acolo au negat că ar exista baze subterane în zonă. Aceasta nu mă miră absolut deloc, pentru că este clar că au semnat un acord de confidenţialitate. Însă o persoană care a lucrat la China Lake în calitate de militar mi-a explicat că aceste baze se află la foarte mare adâncime, dar că, din păcate, nu a avut niciodată acces la nivelurile de mai mare adâncime, care, desigur, sunt şi cele mai secrete şi deci cele mai interesante. Când am întrebat-o pe această persoană ce s-ar putea afla la acele niveluri, mi-a răspuns că este vorba despre armament. Iar când am întrebat ce fel de armament, mi-a zis că este vorba despre arme mult mai puternice decât cele nucleare, fără a putea însă să îmi dea mai multe detalii. Cred că se referea la arme cu unde scalare sau la arme de manipulare mentală şi comportamentală («Mind Control Weapons»). Nu am fost absolut deloc surprins să aflu că astfel de arme erau depozitate la China Lake Naval Station Weapon (Staţia de armament naval de la China Lake), întrucât aceasta este funcţia principală a bazei. În conformitate cu datele de care dispun, zona China Lake a fost reperată încă din anii ’60 de divizia de geniu din cadrul armatei americane, care căuta asiduu locuri de acest gen în vederea construirii unei baze subterane de mare adâncime şi foarte bine securizate.

 


Deci, în baza acestor cercetări documentate şi a ceea ce mi s-a spus, am convingerea că la China Lake se află o bază subterană şi că acolo se folosesc tehnologii sofisticate. Mai trebuie ştiut că în interiorul şi în proximitatea acestei baze există un sistem de securitate de nivel înalt pentru protejarea celor din mediul Serviciilor de informaţii şi a celor din cartelul militar-industrial… Este o bază militară importantă. Toată lumea vorbeşte despre Zona S-4 («Area S-4») şi despre Zona 51 («Area 51»), despre Groom Lake din Nevada sau despre Dugway Proving Ground, Twenty Nine Palms Marine Corps Base (Baza corpului de marină de la Twenty Nine Palms), White Sands Army Missile Range etc., dar China Lake face parte din exact aceeaşi categorie de baze. Există, de altfel, în Statele Unite, un mare număr de locaţii militare foarte extinse, ultrasecurizate, în care se fac cercetări foarte exotice şi unde se află baze subterane de mare adâncime. Dar, desigur, nu ne putem apropia de aceste locuri.

Redacţia: Ce credeţi despre zvonurile care circulă în legătură cu aeroportul de la Denver, zvonuri conform cărora sub aeroport s-ar afla o mare bază subterană?
Richard Sauder: Daţi-mi voie să vă răspund printr-o constatare. Baze subterane pot fi peste tot. Tehnologia de care dispun cei din domeniul construcţiilor civile şi militare este în prezent atât de avansată, încât se pot construi baze subterane foarte vaste dedesubtul oricărui mare oraş de pe planetă, fie că este vorba despre Paris, Bruxelles, Washington DC, Tokyo, Pekin, Madrid, Roma, Moscova, Rio de Janeiro sau Los Angeles. Se pot construi baze subterane chiar şi în mijlocul Oceanului Pacific, al Mării Mediterane, al Golfului Mexic, dar şi în junglă sau în Sahara. Peste tot!
Iar aceste baze pot fi construite la orice adâncime, pentru simplul motiv că tehnologia permite.

Redacţia: De ce s-ar construi baze submarine?
Richard Sauder: Ei bine, principalul scop urmărit este acela de a asigura o securitate absolută.
Cu o bază subterană aflată la câteva sute de metri adâncime sub fundul Mediteranei, accesul la aceste baze este foarte limitat, la ele neputând ajunge decât acele agenţii care dispun de cea mai performantă tehnologie pentru vehicule submersibile. Fără o astfel de tehnologie, pur şi simplu nu se poate intra în aceste baze. Este, deci, vorba despre un nivel suplimentar de securitate, dintre cele mai eficiente.
În plus, atunci când o bază este amplasată sub fundul mării, este foarte dificil de localizat. Imaginaţi-vă o bază subterană în plin Golf al Mexicului, la o adâncime de 10.000 de picioare sub nivelul mării (adică la mai mult de 3.000 de metri). Pe lângă aceasta, mai este vorba şi de accesul la rezervele de materii prime. Am găsit, de exemplu, documente în care se vorbeşte despre existenţa unor mine submarine, de pildă, în largul coastei Canadei sau al Finlandei, sub Marea Baltică şi în Oceanul Atlantic (a se citi, de exemplu, http://www.cdnn.info/news/article/a061008.html). Există mine de cărbuni în largul coastei de nord-est a Angliei şi în largul coastei Japoniei. Deci, de decenii, industria minieră urmăreşte să exploateze rezervele subsolului submarin în căutare de cărbuni sau de minereuri.  Revenind la China Lake, ca să fim cât mai precişi, în anul 1966 s-au elaborat unele planuri şi s-a început activitatea de cercetare în vederea realizării unei construcţii din cadrul unui proiect numit „Rock Site Bases“. Acest tip de cercetări se referă la construirea unei baze militare săpate în stâncă şi mai ales în subsolul marin. În ceea ce priveşte „Rock Site“, US Navy publicase deja cu 40 de ani în urmă un document care şi astăzi este public. Tehnologia folosită atunci era cea utilizată în industria minieră şi petrolieră şi, în conformitate cu cercetările efectuate, construirea unei baze submarine nu numai că era fezabilă, dar se şi încadra într-un buget rezonabil.
Iar o astfel de bază putea fi construită la sute de kilometri în larg, în mijlocul Oceanului Atlantic, Pacific sau al Mării Mediterane. Discreţie totală!

 


S-au luat în calcul trei metode diferite de construcţie. Prima consta în construirea, începând de pe coastă şi apoi în larg, a unor tuneluri de câteva sute de kilometri. Extrem de rapid. Cu o singură maşină obişnuită de săpat tuneluri, se pot săpa aproape 5 mile pe an. Deci, cu 10 astfel de maşini, se pot construi într-un an 50 de mile de tuneluri. Cu 10 maşini, în 10 ani, se ajunge la 500 de mile de reţele de tuneluri submarine. Imaginaţi-vă ce se poate face în spaţiul submarin în cadrul unui program de 40 de ani, în care sunt folosite numai 10 maşini de săpat tuneluri! Este deci un lucru perfect realizabil şi care nu este de domeniul SF-ului!
Se mai pot construi baze submarine folosind ca punct de plecare o insulă. În mijlocul Atlanticului sunt Islanda, Azorele sau Bermudele, de exemplu. În plin Pacific sau în Marea Mediterană, sunt, de asemenea, numeroase insule care pot servi ca punct de plecare pentru astfel de baze. Se sapă un puţ asemănător cu un puţ de mină, de câteva sute sau chiar mii de metri, prin care se va coborî utilajul de foraj. Încă din anii ’60, industria minieră dispunea de tehnologii foarte sofisticate de săpare a unor puţuri destul de largi, care atingeau până la 10 metri în diametru şi până la mii de metri adâncime. Cu un astfel de puţ se pot coborî, dezasamblate, aproape orice fel de utilaje, de maşini de săpat tuneluri, excavatoare etc., pe scurt, orice fel de utilaj. Odată ajunse jos, utilajele sunt asamblate şi munca poate începe.

A treia metodă constă în folosirea tehnologiei specifice industriei petroliere. Cu ajutorul unui utilaj de foraj modificat, trebuie săpată în subsolul marin o gaură destul de largă. În gaură se cimentează un imens tub de oţel care trebuie să se închidă ermetic. După aceea, apa din tub trebuie eliminată, pompându-se totodată în interior oxigen pentru a putea avea aer respirabil. Se creează apoi un spaţiu de acces pentru oameni, pentru materialul de forare şi de construire a tunelurilor. În felul acesta se pot săpa spaţii din ce în ce mai largi, pentru a permite coborârea unor utilaje din ce în ce mai mari. La început, procedura este puţin mai laborioasă, dar, odată demarată, nu mai sunt probleme. Această metodă a fost propusă încă din anii ’60. Imaginaţi-vă numai la ce tehnologii s-a ajuns în prezent!
Mi s-a spus că acest gen de baze submarine există sub platoul continental al Statelor Unite, deci sub Oceanele Pacific şi Atlantic şi în Golful Mexic. Presupun că astfel de baze chiar au fost construite în aceste regiuni. Mai cred, de asemenea, că şi englezii, francezii şi spaniolii au derulat programe similare.

 


Redacţia: O ultimă întrebare se referă la unul dintre scopurile pentru care s-au construit aceste baze subterane. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre anul 2012 şi despre diverse scenarii de coşmar, care mai de care mai groaznice, privitoare la „sfârşitul lumii“. Unul dintre aceste scenarii are în vedere „suprapopularea mondială“ şi „necesitatea“ de a extermina două treimi din populaţia planetei. Bazele militare ar permite adăpostirea „elitei“ politice, economice şi militare, a oamenilor de ştiinţă şi a persoanelor cu un înalt nivel de calificare. Ce părere aveţi despre aceste zvonuri?
Richard Sauder: Este o întrebare complexă la care aş răspunde în două etape. Dacă avem în vedere modul de gândire criminal al celor care formează „elita“ globalistă, cred că aceştia consideră că planeta este suprapopulată. În plus, dacă vom continua să trăim în acelaşi stil, ansamblul ecosistemului global şi resursele planetei în general vor fi secătuite. Dacă rămânem la un nivel al populaţiei de mai mult de şase miliarde de suflete, va trebui să ne transformăm radical atât modul de viaţă, cât şi tehnologiile. Construirea acestor baze subterane chiar poate juca un rol în cadrul acestui scenariu. Într-unul din interviurile pe care mi le-a acordat una dintre sursele mele, am întrebat de ce au fost construite atât de multe baze. Persoana respectivă mi-a răspuns avansând mai multe ipoteze: prima ar fi aceea de a se putea face faţă unui război nuclear.

Al doilea motiv este de a oferi pregătirea necesară înfruntării schimbărilor mişcării de rotaţie a Pământului şi a reliefului terestru în general, modificări pe care le cunoaştem sub numele de „inversarea polilor“.
Mai există, de asemenea, şi posibilitatea ca Pământul să fie antrenat, într-un fel sau altul, într-o zonă a spaţiului în care există asteroizi sau comete sau să fie supus unor puternice radiaţii solare.
Aceste baze mai pot servi la adăpostirea şi protejarea populaţiei împotriva schimbărilor climatice catastrofale. Lista nu este exhaustivă, iar sursa mea a ţinut, desigur, sub tăcere, celelalte motive pentru care au fost construite atât de multe baze. Există deci multe raţiuni pentru care se construiesc aceste vaste baze subterane şi tocmai de aceea ele servesc mai multor scopuri. Aşa cum am mai spus, aş mai vrea să adaug că bazele subterane şi submarine pot avea nu numai o utilizare militară sau extraterestră, ci şi una industrială. Mă gândesc aici la exploatările miniere clandestine. De exemplu, dacă aveţi propria mină clandestină de diamante sau de metale preţioase pe fundul Oceanului Pacific, operaţiunea poate fi foarte profitabilă, mai ales datorită faptului că este ascunsă. Imaginaţi-vă o astfel de afacere cu minele de uraniu sau de aur. Aceasta se poate face prin intermedierea unor corporaţii private. Discutăm despre surse de profit uriaşe pentru toate proiectele clandestine […]. Ştiţi, toate aceste pot părea de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Dar nu pierdeţi din vedere faptul că tehnologia necesară există şi că ea este mult mai avansată decât îşi imaginează oamenii de rând.

Există mărturii ale unor surse cu adevărat credibile, cât şi un anumit număr de documente. Dar cum ne aflăm într-un domeniu foarte secret, unde totul este compartimentat, este dificil, dacă nu chiar imposibil, să avem o vedere de ansamblu, fiind astfel nevoiţi să recurgem la speculaţii.
Aceste reţele de baze subterane clandestine, militare sau private, reprezintă un subiect de o mare importanţă, care nu poate fi ignorat, deoarece reflectă atât modul de gândire şi de funcţionare al aşa-zisei elite, cât un mod de guvernare care este îndreptat împotriva acelor guvernaţi şi în folosul unei clici de conspiratori malefici.“[4]

03e4af0cab95cd979bf5d1474c7228c3e5f4f797 ovnientrando_Dulce DulceUndergroundRoomSaucer dulce-alien-facility Aliens_in_Dulce_Underground_BaseNew_Mexico__106575 3 - Dulce, New Mexico 28136909c640 mtweatheraerial s11sn

SURSE

1. David Icke in cartea sa „Secretul Suprem” si „Copiii Matricei”

2. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=ro&item=6079

3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6085

4. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6089

5. Foto: Internet

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro