Atlantida – „Epoca de Aur”

by „Încă de când Platon a scris “Critias” şi “Timee”, Atlantida a devenit un nume cu o foarte mare putere de evocare. După Platon, legenda continentului pierdut a fost descoperită de legislatorul Ahtenes Solon în Sais (Egipt). Acolo, un preot bătrân a descifrat pe un papirus vechi cum un mare […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Încă de când Platon a scris “Critias” şi “Timee”, Atlantida a devenit un nume cu o foarte mare putere de evocare. După Platon, legenda continentului pierdut a fost descoperită de legislatorul Ahtenes Solon în Sais (Egipt). Acolo, un preot bătrân a descifrat pe un papirus vechi cum un mare continent situat dincolo de “Coloanele lui Hercule” a fost distrus pentru ca locuitorii acestuia să fie pedepsiţi pentru impietatea lor.

O altă “epocă de aur”

Exista, pe vremuri, dacă dăm crezare legendei, o insulă regală Basileia, pe care se înălţa impunătorul castel al regilor atlanţi, precum şi templul ridicat în cinstea lui Triton. Acolo atlanţii exploatau un metal necunoscut nouă numit “orichalc”.

Încă de la început, ideea Atlantidei a fost asociată cu legendele si cu ocultismul. Chiar dacă s-ar dovedi vreodată că nu este decât o legendă, deşi discuţiile ştiinţifice bazate pe studii de geologie, arheologie şi cultură sunt atât de diverse şi de înverşunate încât este greu de crezut că vor avea sfârşit vreodată – Atlantida rămâne în acelaşi timp un tărâm simbolic, o metaforă a înţelepciunii străvechi, acum pierdută cu desăvârşire sau poate doar ascunsă.

Cercetarea întreprinsă de Solon în Egipt simbolizează de fapt veşnica aspiraţie a lumii antice greceşti, ca şi a civilizaţiilor care au succedat-o, de a descoperi cunoaşterea pierdută de care dispunea umanitatea în Epoca de Aur – cea de dinainte de Potop.

Ipotezele legate de existenţa Atlantidei au continuat să însufleţescă imaginaţia inspirând toată istoria Renaşterii – dar s-au înmulţit prin secolul al XVIII-lea, odată cu “moda” antichităţilor greceşti şi “redescoperirea” civilizaţiei misterioase a druizilor, dar şi odată cu înflorirea hermetismului.

Darwin sau Atlantida

În 1882 Ignatius Donnelly a publicat lucrarea “Atlantis, or the antedeluvian world” (“Atlantida sau lumea înainte de potop”) în care îşi formula premizele şi concluziile sale în cel mai pur stil victorian. Aceasta a avut o foarte mare influenţă asupra doamnei Blavatsky, precum şi asupra discipolului ei Walter Scott-Elliot, care au integrat apoi Atlantida în sinteza lor despre ocultism.

În cartea sa “Doctrina Secretă” apărută in 1888, fondatoarea Societăţii Teosofice a urmărit să combată, din punct de vedere inţiatic, teoria darwinistă a evoluţiei. Astfel, Atlantida se potrivea perfect argumentaţiei doamnei Blavatsky, care susţinea că nenumărate rase umane s-au succedat pe Terra în afara celei pe care o cunoaştem şi căreia îi aparţinem.

Printre aceste rase dispărute, cea de-a IV-a ar fi trăit în Atlantida. Rudolf Steiner (un alt exponent important al ocultismului secolelor XIX-XX), deşi el însuşi adversar al teoriilor şi principiilor Societăţii Teosofice, a recurs la facultăţile paranormale de clarviziune cu care era înzestrat, pentru a descoperi răspunsul la întrebările teosofilor. Cercetând clişeele Akasha-ice (Memoria Universală – plan paralel în care sunt înregistrate fidel, ca într-un gen de bibliotecă a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodată în acest Univers), Steiner descrie ceea ce s-a petrecut în Atlantida. El spune că atlanţii gândeau în imagini (este interesant de menţionat că şi celebrul savant Albert Einstein mărturisea că procesul său de gândire nu se realiza în cuvinte ci în imagini), aveau o memorie extraordinară şi foloseau energia latentă, nebănuită, a plantelor pentru a-şi dirija vehiculele aeriene. Cei mai evoluaţi dintre ei erau grupaţi în Asia Centrală sub conducerea unui mare preot, şi supuşi unei educaţii spirituale cu totul speciale care le permitea cunoaşterea deplină a tuturor misterelor şi înţelegerea puterilor divine. Acesta ar fi grupul din care, conform teoriei sale, au coborât primii preoţi-regi ai rasei arienilor.

De la Grădina Raiului la nazism

Prezenţa acestei idei de rasă ariană pură, asociată cu ipoteza existenţei Atlantidei, prinsă la rândul său în angrenajul ocultismului, a dus din păcate la devierile şi fanatismul nazismului. Astfel, şcoala Teosofică a doamnei Blavatsky, în dorinţa de a se opune dominaţiei materialismului, a integrat în sinteza despre ocultism şi ideile şcolii filosofice a “difuzioniştilor”.

Aceştia studiau migraţia popoarelor primitive pe baza informaţiilor furnizate de arheologie. Una din teoriile favorite ale difuzioniştilor este aceea că întreaga civilizaţie şi-a avut leagănul de origine într-un singur loc pe Terra, care, pentru spiritele religioase, este desigur Grădina Raiului. Astfel se justifică ideea unei rase superioare, purtătoare a cunoaşterii, exponentă supremă a civilizaţiei umane, precum şi exacerbarea aberantă a acestei teorii în cazul naziştilor.

Cel mai influent teoretician al Atlantidei ariene a fost profesorul Hermann Wirth, specialist flamand care a susţinut că o religie pur monoteistă s-a născut în Atlantida şi s-a răspândit în întreaga lume, lasând în urma sa o mulţime de simboluri. Wirth şi-a realizat cercetările cu sprijinul guvernului nazist.

Tot o teorie destul de ciudată, aparţinând filosofiei celui de-al III-lea Reich, este cosmologia glaciară a lui Hans Horbinger. El susţine ideea că Terra a avut de-a lungul timpului, succesiv, mai mulţi sateliţi, care au sfârşit prin a cădea pe pământ. De fiecare dată aceste “Luni”, căzând, au distrus câte o civilizaţie. Căderea ultimei dintre ele a provocat Potopul, ducând la scufundarea Atlantidei. Astfel, pentru Hitler şi nazişti, existenţa continentului atlant era un fapt indiscutabil.

Edgar Cayce a „văzut” Castelul Regal

Marele medium şi clarvăzător Edgar Cayce a făcut mai multe relatări despre Atlantida. El a analizat de asemenea “înregistrările temporale” din Akasha şi a descris continentul acum scufundat ca fiind locuit pe atunci de fiinţe evoluate posedând o tehnologie avansată. De asemenea, el a prezis reapariţia vestigiilor clare ale Atlantidei în anul 1968 sau 1969.

atlantida

În 1956, Jurgen Spannuth, în urma unor ani de cercetări, a stabilit că Atlantida ar fi trebuit să se situeze în largul insulelor Heligoland. El s-a bazat mai ales pe legendele pescarilor băştinaşi, în care se vorbeşte adesea despre “castelul din mare”. Spannuth a organizat scufundări în acele locuri şi se pare că a descoperit realmente nişte ruine ale unor ziduri. Dacă acestea aparţin sau nu Castelului Regal al Atlantidei, rămâne de văzut.

Oamenii zei

Mai recent, s-a spus că civilizaţia atlantă descrisă de Platon prezintă asemănări frapante cu civilizaţia minoică din Creta, din perioada 2500-1500î.d.H. Cataclismul căruia i-ar fi căzut pradă Atlantida ar fi fost, în acest caz, erupţia vulcanului din insula Santorin din nordul Cretei, care a avut loc aproximativ în anul 1500 î.d.H. Această erupţie a fost însoţită de cea mai puternică activitate seismică ce a fost înregistrată vreodată pe Terra şi a devastat toată regiunea orientală a Mediteranei, ducând la prăbuşirea civilizaţiei minoice.

De asemenea, nu sunt deloc de neglijat vestigiile asemănătoare ale civilizaţiilor extrem de vechi aflate în diverse zone ale globului, ele fiind rămăşiţe ale ştiinţei atlante. Astfel se explică motivul piramidelor, de exemplu, prezent atât în Egipt cât şi în America de Sud, precum şi toate legendele, întâlnite în multe culturi antice, ale strămoşilor oameni-zei veniţi pe mare dintr-o ţară care s-a scufundat în ape.”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4470
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro