Atacul ONG-urilor lui George Soros asupra României

by „După cel de-Al Doilea Război Mondial, războiul din Korea dar, mai ales, cel din Vietnam și războaiele din Irak si Afganistan, era foarte clar că națiunile nu mai acceptă motivația războaielor neocolonialiste. Deși, loviturile de stat, așa-zisele „regim change”, au continuat, cele mai recente fiind în Libya, Honduras  și […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„După cel de-Al Doilea Război Mondial, războiul din Korea dar, mai ales, cel din Vietnam și războaiele din Irak si Afganistan, era foarte clar că națiunile nu mai acceptă motivația războaielor neocolonialiste.

Deși, loviturile de stat, așa-zisele „regim change”, au continuat, cele mai recente fiind în Libya, Honduras  și Ucraina, totuși, strategia oligarhiei bancar corporatiste americane, de a schimba regimul politic în statele care nu se supun hegemoniei „NOW”, s-a schimbat.

Miliardari americani tip Soros  au început să apeleze la tehnica subversiunii și destabilizării statelor naționale înființând organizații ONG locale, dar finanțate de fundațiile oligarhiei, cu strategii și obiective ascunse, opuse intereselor națiunilor țintă.

Astfel, lovitura de stat din Ucraina, unde EuroMaidan a fost finanțată de Soros prin Open Society Foundation, International Renaissance Foundation alături de organizații ale executivului american ca New Endowmemt for Democracy, USAID (doamna Nuland recunoscând cheltuirea a cinci miliarde pentru „instaurarea democrației” în Ucraina). Succesul subversiunii și răsturnării unui regim democratic ales a speriat  numeroase state care au început să restricționeze și să desființeze libertatea de acțiune a ONG-urilor de tip Soros, pe teritoriul lor național. Rusia, în 2012, apoi  China, India și Izrael, în 2015/2016, au introdus legislații anti-ONG, alăturându-se astfel altor state care, de asemenea, restricționează și controlează activitatea ONG-urilor străine. Strategiile acestora au manifestat, din plin, caracterul distructiv pentru națiunile implicate.

În lucrarea «An Introduction: Smart Power. The Human Rights Industrial Complex», scrisă de Patrik Henningsen, strategia acestor organizații este total elucidată. Autorul arată că operațiunea de a influența opinia publică în favoarea obiectivelor politice și militare ale puterilor intervenționiste (reprezentate de țări ale Consiliului de Securitate ONU, US, UK și Franța) a stat la baza pozițiilor publice luate de ONG-uri. În războaiele balcanice din anii 90’, așa-zisele, „human rights organizations” au pledat pentru partiția Yugoslaviei. În Ucraina, Siria și Yemen NGO au pledat pentru schimbarea regimului. În Siria, au denunțat un razboi civil, deși era foarte clar că este vorba de un „proxi war”, un război de gherilă între rebelii „moderați”, susținuți de SUA și Turcia, rebelii ISIS, susținuți de Golf Cooperation Council al țărilor din golf, și, de cealaltă parte, regimul lui Assad, susținut de Iran și, apoi, Rusia. În Libia, un ONG finanțat de Soros, «Avaaz», a influențat media occidentală cu sugestii de tip: „No Fly Zone”, „Buffer Zones” sau „Safe Zones”, justificând, astfel, bombardamentele sălbatice asupra unui stat suveran. Vanesa Beeley, ziaristă, a acuzat așa-numitele „White Helmets NGO” ca fiind finanțate de guvernele US și UK deși, au operat pe teritoriul controlat de al-Nursa și ISIS, și chiar au participat le execuțiile conduse de aceste organizații teroriste.

Recentele documente publicate de DCLeaks aparțin organizațiilor ONG finanțate și coordonate de Soros. Există pe net și pot fi consultate toate cele 2.576 de documente. Acestea evidențiază o rețea, greu de imaginat, care cuprinde 50-60 de organizați ONG în toată lumea. Din documente rezultă implicarea nemijlocită a ONG-urilor în „revoluții”, schimbări de regim și „primăvara arabă”. Astfel, în revoluția buldozelor din Serbia, în 2000, ONG-ul OTPOR, în revoluția trandafirilor din Georgia, 2003, KMARA („destul”), revoluția lalelelor din Kirgykistan, 2005, CDCS (coalition for democracy and civil society), „revoluția portocalie”, Ucraina, 2004 și 2014, IRF (international renaissance foundation) etc. etc.

Tot din aceste documente aflăm despre implicarea OSF în planificarea, inițierea și finanțarea, așa zisei „crize a refugiaților”. Aflăm că planul propagandistic a fost inițiat de către think tankul „European Stability Initiative”, o organizație cu sedii la Berlin, Viena, Bruxelles și Istambul cu finanțare complexă de la UN, WB, Rockfeller Foundation, German Marshal Fund și, bineînțeles, Soros Open Society Foundation. Planul acestei organizații a stat la baza Planului Merkel, pe care aceasta l-a prezentat la 4 octombrie 2015. Personalitățile acestui think tank sunt agenți NWO cunoscuți: Gerald Knaus de la ECFR, Joska Fisher, Javier Salona, Stephen Hadley, Frederick Padilla și Ashton Carter. Acești „domni” reprezintă crema NATO și serviciilor de securitate americane. Nu numai că ONG-urile lui Soros au fost determinante în fundamentarea și organizarea crizei refugiaților dar doresc să „promoveze” în media și în conștiința publicului ca această criză sa devină „the new normal” și să se permanentizeze.

Mai mult, politica ONG trebuie să profite de această criză și să influențeze politicele de relocare și azil pentru refugiați, atat la nivel local, cât și la nivel mondial. Făcături tip Migration Policy Institute, International Detention Coalition, International Migration Institute au acționat activ în favorizarea migrației în Europa. Aflăm că programe ale PE ca „European Programme for Integration and Migration” și „Common European Asylum System” au fost coordonate de ONG sorosiste, finanțate prin intermediul OSF și alte fundații aparținând oligarhiei occidentale. Participarea membrilor Parlamentului European care „susțin” politica de migrație a lui Soros cuprinde un „network intelligence” în 11 Comisii ale Parlamentului European, 26 de delegații naționale, 226 de parlamentari fiind „aliații” OSF, printre care aproape toți parlamentarii români, citați și analizați în parte în documentele DCLeaks.

În aceste documente întâlnim dovezile trădării ONG românești, fiind listate cu programe, participări la seminare , finanțare detailată, realizări (cu subiect și predicat). Academia doamnei „curate” Pippidi fiind la loc de cinste în utilizarea arginților agentului NWO, domnul Soros. Toți cei care doresc să verifice spusele mele pot citi documentele pe soros.DCLeaks.com. Acolo vor afla cu lux de amănunte magnitudinea trădării intelectualilor mânjți si necurățați cu banii lui Soroș.

O altă informație șocantă este faptul că Soroș a fost în poziție să sugereze doamnei Secretar al State Department, Hitlery Clinton, poziția pe care trebuia să o adopte, în amănunt, în conflictul din Albania, așa cum reiese dintr-un document catalogat în capitolul «President office». Situație care, după părerea mea, nu ar trebui sa ne mire, dat fiind că Soroș este cel mai important finanțator al campaniei doamnei Hitlery, cu peste 30 de milioane de dolari donație (pe persoană fizică), precum și prin finanțarea ONG care sunt implicate în campania doamnei Clinton, cum ar fi Moveon.org sau Black Lives Matter, BLM fiind răspunzătoare de ravagiile din Baltimore, Ferguson, Cleveland, Chicago etc. etc.

Apropo de revoltele cauzate de BLM, scopul acestor lupte de stradă a fost să se faciliteze, prin «Obama Task Force for 21st century Police», un raport al ONG sorosist de 61 de pagini, care argumentează pentru militarizarea politiei, America să devină un stat polițienesc.

Expunând fotografii pe contul lui pe Instagram, Alexander Soros, fiul magnatului, se laudă cu vizitele lui Obama sau Hitlery la reședința sa. Jonhnatan, celălat fiu, ia masa în oraș cu candidatul pentru vice-președinte, domnul Tim Kaine. Influența globaliștilor, agenților NWO tip Soros, asupra State Department este, de asemenea, documentată în documentele NGO, înclin să cred că recentele declarații ale ambasadorului american în R. Moldova, James Pettit, sunt rezultatul sinergismului dintre instituția pe care o reprezintă și politica lui Soros.

Astfel, tot din documente aflăm de rolul de păpusar pe care Soros l-a exercitat în Ucraina din documentul «A short and medium comprehensive strategy for the new Ukraine», din 12 martie 2015. Mai mult, în ianuarie 2015, se oferă să îl sune pe Jack Lew, șeful trezoreriei americane, pentru un swap arrangement de 15 miliarde de dolari pentru trei luni, între Federal Reserve și Banca Națională a Ucrainei, pentru a evita colapsul financiar al statului ucrainian. O altă acțiune profund subversivă de dezinformare a opiniei publice occidentale a fost «Ukraine Media Project», în care se descrie mituirea unor jurnaliști din cinci țări europene mari, care să accepte dreptul de veto al OSF asupra articolelor pe  care le vor publica în presa din țările respective, în schimbul șederii prelungite în Ucraina.

Din punctul meu de vedere, cele mai șocante documente sunt cele legate de strategia de instituire a controlului ONG asupra sistemului politic din state europene suverane, foste comuniste, printre care și România. Astfel, din documentul intitulat «Countering State Capture» din octombrie 2015. În acest capitol se analizează metodele prin care oligarhia locală se menține deasupra legii, lupta împotriva corupției producând efecte psihologice negative asupra populației, dar fără efect în îmbunătățirea legislației, ceea ce asigură perpetuarea spectacolului luptei anti-corupție fără efecte de durată asupra fenomenului corupției. De asemenea, se analizează blocarea partidelor noi, prin baremul ridicat financiar, din timpul campaniei electorale și apariția unor partide satelit noi, cu politicieni noi, dar care sunt politicieni în slujba acelorași oligarhi care au capturat statul. După această analiză, membrii ONG și OSF elaborează o strategie de înființare de partide noi, finanțate de OFS, care să câștige alegerile și să întroducă politicieni sorosiști dependenți de OSF. O altă strategie importantă este  cumpărarea mass-media la nivel local și național. Acești noi politicieni vor „returna” favorul finanțării inițiale a OSF prin substituirea controlului exercitat de oligarhii locali, cu controlul OSF. Astfel, statul devine captiv intereselor lui Soros, prin intermediul OSF.

Soros a furnizat fonduri de magnitudinea a opt miliarde de dolari pentru agenda globalistă a NWO, a guvernului mondial. Din aceste documente rezultă că scopul final al acestui vast proiect este schimbarea dramatică, forțată, a societății omenești. Politica de stimulare a migratiei, „open border”, intentionează să altereze profund fondul genetic al țărilor europene și din America de Nord, creează condiții pentru conflicte inter-rasiale și confesionale, conduce la degradarea relațiilor inter-umane, familia, comunitatea, spirtualitatea și, în ultimă instanță, civilizația occidentală. „Agenda 21” promovată de ONG împinge populația în mega-ghetouri, mega-polisurile viitorului, unde controlul total este asigurat de mijloace tehnologice ultra-sofisticate. Ceea ce ne pregătește Soros și oligarhia bancar-corporatistă este un nou feudalism de proporții faraonice și cu organizare de gulag comunist.

Nu pot să cred că cetățenii români care primesc bani de la fundațiile sorosiste nu sunt conștienți de rolul lor de „idioți utili” angajați în distrugerea nației române pentru 30 de arginți!

George Soros Romania Tinerii Frumosi si Liberi

În loc de încheiere: DCLeaks a suspendat vizionarea celor 2.576 de documente ale ONG Soros. De asemenea, contul de pe Twitter al site-ului a fost suspendat! Bine ați venit în realitatea manipulată de globaliștii tip Soros, cenzura stasi pe net a început! Cred că vor reapărea documentele, „genie is out of the bottle”, și nu mai poate fi băgat la loc!”[1]

SURSE

  1. http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/09/05/atacul-ong-urilor-sorosiste-asupra-romaniei/
  2. Foto: Internet

Related Posts

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro