Arhivele rusești – secretul OZN-ului albastru

by 15 august 1978. Oficial, in complexul orbital „Saliut-6 – Soiuz-29”, totul se desfasura conform pla­nu­lui, fara evenimente deosebite. Neoficial insa, co­mandantul statiei, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legatura cu Centrul de control al misiunii de pe Pa­mant: „În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de forma circulara. […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

15 august 1978. Oficial, in complexul orbital „Saliut-6 – Soiuz-29”, totul se desfasura conform pla­nu­lui, fara evenimente deosebite. Neoficial insa, co­mandantul statiei, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legatura cu Centrul de control al misiunii de pe Pa­mant: „În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de forma circulara. A stationat o perioada langa statie, apoi s-a rotit lent de cateva ori in jurul nostru, ca si cum ne-ar fi studiat. Dupa care a disparut in mare viteza”.

În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schita a ciudatului obiect, descriindu-i
miscarile neo­bis­­nuite. În aceleasi pagini, se gaseste si marturia cole­gului sau, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La in­toar­­cerea lor pe Pamant, toate aceste date au fost pre­luate de catre o comisie speciala si secretizate, iar cos­mo­nautilor li s-a interzis sa vorbeasca despre acest su­biect. Chiar si astazi, dupa 30 de ani, autoritatile in drept din Rusia evita sa faca comentarii asupra comu­ni­carii emise de cosmonauti in acea zi, despre bizara intalnire.

Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de doua ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile in spatiul cosmic, sustine ca toti astronautii care au fost lansati in cosmos au avut parte de ex­pe­riente similare. Din anumite motive insa, acestia con­tinua sa pastreze tacerea. „Eu, personal, am vazut mai multe OZN-uri in spatiu, de diverse forme si dimen­siuni. În cel de-al treilea zbor in spatiul cosmic, efec­tuat din 12 martie pana pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, cand, deodata, am vazut un obiect zburator ciudat. Miscarile sale erau bruste, neobisnuite pentru o nava cosmica. Se oprea, stationa cateva secunde si pornea subit, schim­bandu-si traiectoria initiala. L-am strigat pe co­legul meu, inginerul Viktor Savinih, sa aduca repede aparatul de filmat. Dar exact cand acesta se pregatea sa filmeze, obiectul a explodat, lasand in urma lui doar un nor de fum, care s-a unite intre ele. Forma

lui era de haltera. Imediat am luat le­gatura cu Centrul de control si am ra­portat evenimentul. Dupa ca­teva ore a venit si lamurirea. Chipurile, ex­pertii inregistra­sera exact la ora la care ra­portasem noi ex­plozia o emisie puternica de ra­diatii. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut expli­catia. Nu stiu ce s-a in­tam­plat in realitate in acea zi, dar, in mod categoric, acel obiect nu a fost rodul ima­gi­natiei noastre”.

„Dosarul albastru” contine sute de ase­me­nea marturii, fa­cute nu de oameni obis­nuiti, fa­ra pre­gatire speciala, ci de cos­mo­nauti, piloti si mi­litari, oameni cu ex­pe­rienta, care pot face dis­tinctie intre un obiect zburator ciudat si orice alt fe­nomen na­tu­ral. Dupa ca­derea cortinei de fier, toate ma­terialele faimosului do­sar au intrat in posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al avia­tiei sovietice, fost presedinte de onoa­re al Academiei de Ufologie Aplicata din Mos­cova. În urma cu cativa ani, astronautul rus a dezvaluit un fapt cu mult mai tulburator: vanatoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei so­vie­tice.

Vanatoarea de OZN-uri

Primul incident grav care a determinat armata so­vietica sa acorde atentie speciala problemei OZN-urilor a fost cel care a pus in primejdie capi­ta­la rusa. Totul s-a petrecut in vara anului 1961, langa localitatea Ri­binsk, aflata la mai putin de 100 de kilometri de Mos­co­va. Potrivit declaratiilor con­semnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, insotit de cateva aparate ne­identificate mai mici, a apa­rut deodata deasupra ora­sului, la o inaltime de apro­xi­mativ 20 de kilometri.

La Co­mandamentul militar cen­tral din Moscova s-a dat alarma. Ofiterii de la centura de aparare antiaeriana din jurul capitalei au primit or­dinul de a lansa o salva de proiectile impotriva forma­tiu­nilor neidentificate si ne­semnalate pe ecranele-radar. Dar toate rachetele lansate explodau inainte de a-si atinge tinta, la o dis­tanta de trei kilometri. Ofiterii au realizat, cu stupoare, ca siste­mul electronic de ghidare si control de la sol al ra­chetelor fusese neutralizat si preluat de catre OZN-urile mai mici. „Jocul” periculos s-a oprit si legatura cu ra­chetele s-a restabilit abia cand modulele ansamblului neidentificat au disparut de pe cer, cu o viteza colosala.

Incidentul de la Ribinsk este similar celui petrecut in septembrie 1964 in Statele Unite, cand racheta Atlas a fost distrusa de un obiect neidentificat. Lansata pen­tru un zbor de testare de la Baza aeriana Vandenberg, din California, racheta strapungea cerul cu o viteza de peste 20.000 km/ora cand, deodata, un obiect misterios ce semana cu un OZN a inceput sa se invarta in jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscuta a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciu­datul obiect a disparut la fel de brusc cum aparuse. Grav avariata, racheta Atlas nu a mai ras­puns la co­menzi si s-a prabusit in largul Oceanului Pa­cific. La ca­teva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supra­veghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat sa ii instruiasca pe toti mem­brii echipei sale sa pastreze tacerea si toate do­vezile sa fie stranse si predate. Abia dupa 20 de ani, loco­tenentul Jacobs a indraznit sa relateze incidentul.

Dupa asemenea „ciocniri” neplacute, petre­cu­te nu numai in spatiul aerian sovietic, dar si in alte tari, armata rusa nu mai putea ignora exis­tenta obiectelor zburatoare de origine necunos­cuta, care se aratau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau perio­dic zeci de rapoarte, atat ale ofiterilor flotei si aviatiei, cat si ale cos­mo­nautilor, in care se sustinea ca astfel de intal­niri puteau periclita chiar siguranta nationala. În 1978, premierul sovietic Alexei Ko­sighin pro­pu­nea in­fiintarea unei grupari speciale pen­tru stu­dierea feno­me­nului OZN.

Astfel, a fost cre­ata organizatia cu nu­mele de cod „Setka” (Na­vo­dul), al carei program a fost impartit in doua di­rec­tii paralele. „Setka sti­in­tifica” se ocupa cu stu­diul fenomenelor atmosferice si cosmice neo­bisnuite, iar „Setka de apa­ra­re” avea ca misiune studiul impac­tului acestor fe­no­mene necu­nos­cute asupra functio­narii echi­pa­mentelor militare si asupra personalului din Ministerul Apararii.

Conform afirmatiilor generalului Pavel Po­po­vici, cel care a studiat arhiva „Dosarului al­bas­tru”, din­colo de scopul stiintific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea si studierea armelor eventualelor civilizatii ex­tra­terestre, in fata carora masina sovietica de razboi se dovedea neputincioasa. „Desi denumirea oficiala a organizatiei se schimba periodic, in mod strategic, din «Setka» in «Orizont» sau „Galactika”, obiectivul ei ramanea acelasi: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare data, aceste tentative se soldau cu un esec”, sustine generalul rus.

În pragul unui razboi nuclear

În anul 1982, un caz de o gravitate maxima a pus in stare de alerta intreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni inceputul unui razboi nu­clear. Incidentul s-a produs in apropiere de granita cu Po­lonia, intr-o regiune militara de o importanta stra­te­gica maxima. Deasupra bazei sovietice de rachete nu­clea­re, situata in regiunea Muntilor Carpati (astazi in Ucraina de Vest), deodata au aparut opt obiecte lumi­noase. Se roteau in jurul punctului de comanda, co­bo­rau la o inaltime foarte joasa si se ridicau brusc, cu o viteza incredibila. Printr-o metoda necunoscuta, obiec­tele zburatoare neidentificate au pus stapanire pe intreg sis­temul de control si ghidare, dand comanda de lan­sare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de incepere a operatiunii s-a aprins, declansand deschi­derea trapelor de acoperire a puturilor subterane in care erau pozitionate rachetele. Ultimul pas pentru declan­sarea lansarii era introducerea unui cod ultrasecret.

O depesa de maxima urgenta a fost transmisa catre Statul Ma­jor General al Armatei. Pes­te cateva minute, de pe ae­ro­dromul militar din Ujgorod din Ucraina au decolat cinci avioane supersonice de inter­cep­tare MIG-21, do­tate cu rachete aer-aer. Dar pana ce avi­oanele sa ajunga la des­tina­tie, obiectele zbura­toa­re neidentificate au abandonat operatiunea, nereusind sa de­codifice parola de acces si au disparut de pe cer cu o viteza fantastica.

Incidentul, considerat de forta majora, a fost relatat de 36 de ofiteri ai bazei de ra­chete nucleare. Marturiile lor stau drept dovada in dosarul ce a ajuns pe biroul coman­dan­tului Statului Major Ge­neral al armatei sovietice. În ur­ma a­ces­tor incidente, ex­per­tii orga­ni­zatiei „Setka” au ajuns la o concluzie ingri­jo­ratoare: nu ei erau cei care stu­­­­diau aceste fenomene i­nex­­­pli­cabile, ci, mai degraba, ei erau cei studiati. A­ceasta a fost una dintre ipo­tezele emi­se recent de catre co­lo­nelul Alexandr Plaksin, ex­pert sti­intific in cadrul pro­gra­mului „Setka”, in perioada 1979-1991. „Desi, la vre­mea res­pec­tiva, existau mai multe teo­rii despre ori­ginea OZN-urilor, dupa mai bine de 30 de ani, am ajuns la con­cluzia ca aceste aparitii sunt rezultatul activitatii unei civilizatii ne­pamantene extrem de avan­sate. Fie pe planeta noastra exista si o alta inteligenta, intr-o lume paralela, fie de undeva, din cos­­mos, cineva ne urmareste atent”.

Triunghiul rusesc al Bermudelor

Regiunea Voronej es­te una dintre cele mai enig­matice zone din Ru­sia, denumita de specia­listii in ufo­logie „Triun­ghiul ru­sesc al Bermu­delor”. Înca din anii ’70, de aici se raportau cele mai multe aparitii ale unor obiec­te zburatoare neiden­tifi­ca­te, ale unor feno­mene inexpli­ca­bile, care inspai­man­tau populatia. Binein­teles, de­cla­­ratiile marto­rilor erau clasi­ficate si se­cre­tizate, la televi­ziune sau in presa su­biectele referitoare la posi­bilitatea exis­tentei unor for­me de viata extra­te­restra fiind cu desa­var­sire interzise. Şi totusi, in 1982, un caz socant a scapat exerci­tiu­lui de control al cen­zu­rii mass-media si a fost pu­blicat in revista „Ştiinta si tehnica pen­tru tineret”.

Totul s-a petrecut in tabara de vara pen­tru copii „Mesteaca­nul”, nu departe de orasul Borisoglebsk. În­tr-una din zile, un grup de baieti in­sotiti de doi profesori, au plecat in dru­metie pe unul din dealu­rile aflate la cativa kilometri distanta de cabana. Nu mai aveau mult pana sa ajunga pe culme cand, deodata, au zarit pe cer un obiect rotund, rosia­tic, care a trecut cu mare viteza peste capetele lor, dis­parand du­pa deal. Dupa cateva minu­te, in fata lor, la o distanta de aproximativ 50 de metri, a apa­rut un grup de patru „oa­meni” foarte ciu­dati.

Sta­tura lor era gigantica, de trei-patru metri, cu o constitutie firava. Se de­plasau foar­te usor, ca si cum ar fi plutit dea­supra pa­man­tului. Dupa spuse­le martorilor, fiintele a­veau trei ochi, unul dis­pus deasupra celorlalti doi. Mainile lor erau foarte lungi si umerii aplecati in fata. Copiii au tipat ingroziti si au rupt-o la fuga la vale, catre cabana. În­torcand capul, au vazut ca fiintele nu au pornit in urmarirea lor, ci, din contra, s-au intors si s-au indreptat catre directia de unde venisera.

Uluitoarea intalnire a fost confirmata si de cei doi adulti, insa povestea a fost primita cu nein­credere si zambete. Şi poate ca totul ar fi fost dat ui­tarii, daca in aceeasi dupa-amiaza cativa profesori nu ar fi vazut cu ochii lor, nu departe de cabana, un obiect zburator stra­niu. Statea nemiscat la o inaltime de cati­va metri dea­supra solului, parand a urmari miscarile din interiorul taberei.

Contrariati, profesorii s-au indreptat catre ciu­datul aparat, dar nu au apucat sa faca cativa pasi, ca OZN-ul a inceput sa lanseze niste raze stralucitoare in directia lor. Totusi, era clar ca in­tentia nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiec­tul s-a inal­tat cu viteza si a disparut in vaz­duh. Profesorii au des­coperit ca locul in care lovisera razele era complet ars.

Dupa trei ani, in Statele Unite aparea cartea ce­lebrului astronom si ufolog Jacques Vallée, „Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietica: Samizdatul cos­mic”, in al carei cuprins se afla si incidentul din tabara de copii din Voronej.

Ca o confirmare a straniilor aparitii din tabara „Mes­teacanul”, recent, colonelul de aviatie Ale­xandr Kopeikin a relatat ca, in acelasi an, lan­ga aerodromul mili­tar Borisoglebsk, pilotii sovietici s-au con­frun­tat cu fenomene simi­lare. „Timp de peste 30 de ani, des­pre acest eve­niment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru.

În ziua de 20 august, pilo­tul instructor, loco­te­nen­tul Ivanov, in timpul zborului de antre­na­ment alaturi de cursan­tul Saijin, a ra­por­tat: «Pe directia nord-vest, la altitu­di­nea de 2000 de metri, in fata noas­tra, se vede un obiect stralucitor». Lo­co­te­nen­tul nu a mai as­tep­tat raspunsul ofite­rului de la turnul de con­trol si a pornit cu toa­ta vi­teza in urma­rirea ciu­datului aparat. Cand avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, pilotilor li s-a parut ca OZN-ul zboara foarte incet.

Dar, deo­data, viteza sa a crescut uluitor, indreptan­du-se tinta catre sol, ca un ka­mikaze. În acel moment, cand loco­tenentul

Iva­nov relata ce se petrece, legatura radio s-a in­trerupt. Am saritde la biroul de receptie radio si am fugit afara, pe pista. Alaturi de mine, cu ochii tinta pe cer, mai erau inca sase ofiteri. Am vazut cum aparatul nostru de zbor se pre­gateste, in mod straniu, de ate­rizare. A coborat trenul de ate­rizare, a re­a­lizat un viraj lin pentru a se putea incadra pe pista care se des­fa­sura la apro­ximativ un kilometru dis­tanta. S-a aplecat pe una din aripi si, brusc, viteza a scazut peste normal si avionul s-a prabusit pe campul de langa ae­ro­­drom. A fost ca si cum o forta teribila l-a oprit, ca si cum ci­neva l-ar fi apucat de coada, desi in spatele lui nu se zarea nimic”.

Cei doi piloti de la bordul aparatului MIG-21, ins­tructorul si cursan­tul, au murit pe loc. Ime­diat, la locul „acciden­tului” au sosit echipele de interventie si salvare. Dupa cateva ore, locul era deja intesat de echi­pele spe­ciale ale organi­za­tiei „Set­ka”, care stran­geau cu ma­xima atentie toate dovezile. „Desi ac­cesul in zo­na fusese limitat, urma­ream intreaga scena de pe pis­tele aerodromului.

Deo­data, la o distanta de 150-200 de metri departare de lo­cul prabusirii, am vazut o fiinta de o inaltime in­cre­dibila, de aproximativ patru metri. Se uita in directia «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fuga, pe camp, catre ciudata fiinta, care s-a intors incet si, in cateva clipe, a disparut. Eve­nimentul acelei zile pentru mine a ramas un mister. Cert este insa ca pilotul Iva­nov si cursantul Saijin au fost vic­timele unui atac al unei nave de origine ne­paman­teana. Într-adevar, pro­babil ca cei doi piloti ar fi fost si astazi in viata daca nu ar fi pornit in urma­rirea OZN-ului.

Am vazut de multe ori asemenea apa­rate neidentificate si pot spune ca, doar atunci cand sunt provocate, ri­posteaza”, a declarat colonelul Ale­xandr Kopeikin. Afirmatiile sale sunt sustinute de marturiile mai multor ofiteri de avia­tie, declaratii care astazi se gasesc in acelasi „Do­sar albastru”.

Norul ucigas

Dupa straniul accident, Mi­nisterul Apararii a emis un ordin in care cerea tuturor pilotilor care decolau de pe pistele aerodromului de la Bori­soglebsk sa intoc­meas­ca un raport detaliat al fie­carui zbor efectuat. Ac­tivi­tatea din zona Voronej era atent monitorizata de ca­tre cercetatorii si militarii orga­nizatiei „Setka”. Cu toa­te acestea, nici straniul fe­nomen ce urma sa se pe­treaca in toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, daca au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ce­va in „Dosarul albastru”, acestea nu au fost facute pu­blice.

9 septembrie 1984. La ora 16 si 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce statea ne­mis­cat, suspendat deasu­pra ae­ro­dromului Borisoglebsk. S-a stabilit ca „norul” se afla la o altitudine de apro­xi­ma­tiv 7000 de metri. Pe ecra­nele radarului de scanare cir­culara au aparut do­ua obiec­te, aparent doua avioane.

Cand operatorul radio a in­cer­cat sa raporteze eveni­men­tul, transmisia radio a fost perturbata de semnale parazite cu aceeasi frec­ven­ta. Ulterior, lo­cuitorii zonei au de­clarat ca atat posturile radio de pe undele medii si lungi, cat si echi­pamentele de te­le­fonie au fost bruiate de un zgomot puter­nic. Avand in vedere caracterul neobis­nuit al si­tuatiei si perico­lul in care se puteau afla cele doua avi­oa­ne ob­servate pe ra­dar, comandantul aero­dro­mului, Alexandr Ko­­peikin, fara a mai astepta per­misiunea superiorilor, a trimis pen­tru intercep­tare un avion la bordul caruia se aflau doi piloti.

Ajungand la apro­xi­mativ acelasi  nivel cu ciu­datul nor negru, pi­lotii au ra­portat ca di­men­siunea lui este mult mai mare decat se putea observa de la sol. Avea o inaltime de apro­xi­mativ 400 de metri si o lungime de peste un kilo­me­tru.

De­si au cercetat in­treaga zo­na in cau­ta­rea celor do­ua avioane, pilotii nu au reusit sa dea de ur­ma lor. Hotarandu-se sa strabata no­rul pe verticala, pilotii au ridicat avionul la o altitudine de 7500 de metri. Dedesubt nimic peri­culos nu parea sa se pe­trea­ca. Au inceput picajul direct in nor. Dar de indata ce au patruns in ceata densa si neagra, pilotii au fost asurziti de un tiuit ingrozitor, ca o sirena, provo­can­du-le dureri de cap insuportabile. „De 18 ani zbor, am traversat, in cursele mele, furtuni teribile, dar o asemenea expe­rienta nu am mai trait”, relata pilotul Garbunov in mar­turia sa ulterioara. „Un vartej extrem de puternic ne atragea ca un magnet, zdruncinand cumplit avio­nul. Am crezut ca aparatul nu va rezista si se va rupe in bucati, odata cu mine. Capul mi se lovea de cabina. Cu eforturi uriase, am reusit sa intoarcem avionul si sa iesim din nor.

Şi de indata ce am parasit zona aceea nebuloasa, totul s-a oprit. Şi vantul pu­ter­nic, si tiuitul asurzitor. Sunt convins ca acel nor nu era o manifes­tare a unui fe­nomen natural atmos­fe­ric, ci, poa­te, un fel de arma meteorologica a unei alte civi­lizatii, cu siguranta ne­pa­mantene”.

Oficial, in 1991, dupa destramarea Uniunii So­vie­tice, organizatia „Setka” si-a incetat activitatea. Sau poa­te si-a schimbat doar numele. Desi parte din infor­matiile cuprinse in

„Dosarul albastru” au fost dese­cretizate, ar fi totusi naiv sa credem ca ofiterii rusi au povestit tot ceea ce stiau. Cert este ca „jocurile” arma­tei sovietice cu fenomenele si obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Şi asta pentru ca, un­deva in Univers, exista o civilizatie, probabil supe­rioara celei umane, care nu se lasa observata, studiata si, cu atat mai putin, manipulata.

SURSE

  1. http://esoterism.ro/ro/oznalbastru.php
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extraterestri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro